Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 444 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 444 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 66 din 28 ianuarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Dumitru Nancu în Dosarul nr. 45.509/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.263D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus o cerere de renunţare la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Curtea pune în discuţie cererea formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi faptul că excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publică. Deliberând, Curtea respinge cererea formulată, ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la (…)stingerea procesului (…)“.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei, întrucât prevederile constituţionale se referă la egalitatea cetăţenilor în drepturi fundamentale, nu la tratament juridic diferenţiat aplicat în funcţie de diferitele tipuri de hotărâri adoptate de către organele de conducere ale societăţilor; raportat la celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, întrucât hotărârile ordinare ale consiliului de administraţie sunt supuse verificării adunării generale a acţionarilor, ale cărei hotărâri, la rândul lor, sunt supuse cenzurii instanţelor judecătoreşti, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 382 din 31 mai 2018, menţionată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin comparaţie, nu este aplicabilă în cauză, deoarece vizează atacarea unor hotărâri emise de aceste organe în exercitarea unor atribuţii delegate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 45.509/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Dumitru Nancu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.475 din 11 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea Deciziei nr. 25 din 8 noiembrie 2017 a Consiliului de administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN (FNGCIMM - S.A. - IFN), decizie prin care, astfel cum reiese din dosarul cauzei, s-a prelungit un contract de mandat şi s-a amânat numirea în funcţia de director general adjunct, reclamantul având la data emiterii deciziei contestate funcţia de director [nefiind adoptată în contextul unei delegări a exerciţiului atribuţiilor adunării generale în temeiul art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv a celor privitoare la mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate sau la majorarea capitalului social, atribuţii care pot fi delegate către consiliul de administraţie, respectiv către directorat, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare].
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990 sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că pot fi contestate în justiţie doar deciziile/hotărârile consiliului de administraţie date în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. b) şi c) din aceeaşi lege, fiind excluse de la controlul de legalitate orice alte decizii/hotărâri ale consiliului de administraţie. De asemenea, se învederează că Legea nr. 31/1990 nu ar interzice în mod concret acest control, ci prevede doar care dintre deciziile consiliului de administraţie/directoratului pot fi supuse controlului de legalitate, iar dacă textul criticat, în coroborare cu prevederile Codului civil, se interpretează că numai acestea sunt supuse controlului instanţei judecătoreşti sunt afectate prevederile constituţionale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi înfăptuirea justiţiei. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate se menţionează Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care nu permite contestarea în justiţie, pe calea acţiunii în anulare prevăzute de art. 132 din lege, a deciziilor consiliului de administraţie, respectiv ale directoratului luate în exercitarea atribuţiei delegate de majorare a capitalului social, este neconstituţională. În acest context, se învederează că instanţa constituţională a analizat textul punctual, raportat numai la critica de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, şi nu s-a pronunţat asupra posibilităţii de a contesta în justiţie toate şi oricare alte decizii ale consiliului de administraţie, respectiv ale directoratului, care, deşi nu au fost date în domeniul atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor, vatămă interesele unei persoane. Faţă de această împrejurare, se apreciază că normele criticate sunt contrare principiilor egalităţii şi unicităţii şi egalităţii justiţiei în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie pentru toate persoanele. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât posibilitatea atacării în justiţie doar a deciziilor consiliului de administraţie adoptate în exercitarea atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor, prevăzute de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu încălcarea legii sau a actului constitutiv, precum şi instituirea doar în cazul acestor decizii a aceluiaşi regim juridic aplicabil hotărârilor adunării generale a acţionarilor, nerecunoscut celorlalte decizii ale consiliului de administraţie, nu intră în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia. Astfel, dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, acesta putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor. De asemenea, legiuitorul poate institui reguli procedurale diferite, în considerarea unor situaţii diferite, iar aplicarea acestora de către instanţa judecătorească nu aduce atingere principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei în numele legii. Or, din moment ce deciziile consiliului de administraţie, altele decât cele adoptate în exercitarea atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor, pot fi cenzurate de adunarea generală a acţionarilor, ca organ de control, iar partea nemulţumită poate ataca în instanţă hotărârea adunării generale a acţionarilor cu privire la acest aspect, accesul liber la justiţie este pe deplin respectat prin posibilitatea părţii de a se adresa instanţei judecătoreşti.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    - Art. 114 alin. (3): „(3) În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c), dispoziţiile art. 131 alin. (4) şi (5), ale art. 132, cu excepţia alin. (6) şi (7), precum şi prevederile art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administraţie, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător. Societatea va fi reprezentată în instanţă de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.“;
    – Art. 132:
    "(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
(2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
(3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
(4) Membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.
(5) Cererea se va soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administraţie, respectiv prin directorat.
(6) Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii consiliului de administraţie, societatea va fi reprezentată în justiţie de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va numi un reprezentant.
(7) Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii directoratului, societatea va fi reprezentată în justiţie de către consiliul de supraveghere.
(8) Dacă au fost introduse mai multe acţiuni în anulare, ele pot fi conexate.
(9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.
(10) Hotărârea definitivă de anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării ea este opozabilă tuturor acţionarilor."

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, prin prisma normelor constituţionale antereferite, sunt menţionate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi verificând condiţiile de admisibilitate a acesteia prevăzute, printre altele, la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit căruia „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, Curtea observă că în cazul dispoziţiilor art. 114 alin. (3), coroborate cu ale art. 132 din Legea nr. 31/1990, există o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu rezervă de interpretare, respectiv Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, precitată. Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care nu permite contestarea în justiţie, pe calea acţiunii în anulare prevăzute de art. 132 din lege, a deciziilor consiliului de administraţie, respectiv ale directoratului luate în exercitarea atribuţiei delegate de majorare a capitalului social, este neconstituţională.
    15. În acest context, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că, în acest caz, poate forma obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă sau devenită inadmisibilă, după caz (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 486 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 31 octombrie 2014, paragraful 16).
    16. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză este admisibilă, nefiind aplicabile dispoziţiile antereferite din Legea nr. 47/1992, întrucât, astfel cum reiese din actele dosarului cauzei şi aşa cum se va arăta în continuare, critica de neconstituţionalitate din speţa de faţă este diferită de cea analizată prin Decizia nr. 382 din 31 mai 2018. Astfel, prevederile art. 114 şi art. 132 din Legea nr. 31/1990 fac parte din titlul III - Funcţionarea societăţilor, capitolul IV - Societăţile pe acţiuni, secţiunea a 2-a - Despre adunările generale şi stabilesc, pe lângă regulile privind întrunirea adunărilor generale ordinare şi competenţa decizională a acestora, condiţiile şi limitele delegării unora dintre atribuţiile adunărilor generale extraordinare către consiliul de administraţie sau către directorat, categoriile de atribuţii care pot fi delegate (limitativ şi exclusiv atribuţiile referitoare la mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii şi majorarea capitalului social), natura şi forţa juridică a hotărârilor adunării generale a acţionarilor, condiţiile şi procedura de contestare a hotărârilor adunării generale a acţionarilor, asimilarea regimului juridic al deciziilor luate de organele de gestiune în exercitarea atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor cu cel al hotărârilor luate de acest din urmă organ.
    17. În acest context, Curtea reţine că, în virtutea legii, pot fi contestate în faţa instanţelor judecătoreşti hotărârile adunării generale a acţionarilor contrare legii sau actului constitutiv, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei, iar când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, cererea putând fi formulată şi de orice persoană interesată [art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990]. Acest drept la acţiune în anulare a fost prevăzut, în dinamica legislativă, în mod corespunzător, numai împotriva deciziilor consiliului de administraţie, respectiv a celor ale directoratului adoptate în urma mandatării de către adunarea generală cu exercitarea unor atribuţii ale sale referitoare la mutarea sediului societăţii şi la schimbarea obiectului de activitate al societăţii, nefiind posibilă şi utilizarea acţiunii în anulare împotriva altor decizii ale consiliului de administraţie, respectiv ale directoratului date în alte situaţii de delegare de atribuţii, respectiv decizia de majorare a capitalului social.
    18. Faţă de această împrejurare, prin Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 114 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, care nu permite contestarea în justiţie, pe calea acţiunii în anulare prevăzute de art. 132 din lege, a deciziilor consiliului de administraţie, respectiv ale directoratului luate în exercitarea atribuţiei delegate de majorare a capitalului social, este neconstituţională. La pronunţarea acestei soluţii, Curtea a avut în vedere faptul că art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a reglementat posibilitatea ca exerciţiul atribuţiilor adunării generale extraordinare referitoare la mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al acesteia - limitată doar la activitatea ori activităţile secundare ale societăţii, mai puţin domeniul şi activitatea principală -, precum şi la majorarea capitalului social să fie delegat către consiliul de administraţie, respectiv directorat, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare. Art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede că deciziile consiliului de administraţie sau directoratului date în domeniul atribuţiilor delegate de adunarea generală a acţionarilor cu privire la mutarea sediului sau schimbarea obiectului secundar de activitate pot forma obiectul acţiunii în anulare, în aceste cazuri fiind prevăzută expres aplicabilitatea dispoziţiilor art. 132 din lege care, la alin. (2), statuează că „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei“ (Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, paragraful 16).
    19. Având în vedere cele trei ipoteze în care atribuţiile adunării generale a acţionarilor pot fi delegate consiliului de administraţie/directoratului, potrivit art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv sediul social, obiectul secundar de activitate şi capitalul social, Curtea a reţinut că acestea reprezintă elemente esenţiale ce trebuie cuprinse în actul constitutiv al unei societăţi pe acţiuni, potrivit art. 8 lit. b), c) şi d) din legea menţionată (Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, paragraful 20).
    20. În acest context, Curtea a reţinut că delegarea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990 are un caracter excepţional şi determinat, motivată fiind de operativitatea realizării măsurii respective, şi are semnificaţia delegării de competenţe, şi nu a transferului de atribuţii, astfel încât deciziile organelor de gestiune pot fi supuse controlului de legalitate. Modificarea celor trei elemente constitutive - sediul social, obiectul de activitate, majorarea capitalului social - poate fi delegată consiliului de administraţie/directoratului, potrivit art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în aceleaşi modalităţi, respectiv prin actul constitutiv sau prin hotărâri ale adunării generale a acţionarilor, iar sub aspectul efectelor produse de modificarea lor are loc o schimbare majoră în viaţa unei societăţi, iar din punct de vedere juridic are loc o modificare a actului constitutiv al societăţii. Chiar dacă cele trei elemente constitutive au acelaşi regim sub aspectul stabilirii şi al modificării lor, art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a reglementat un regim juridic distinct în ceea ce priveşte posibilitatea contestării lor în justiţie, respectiv pot forma obiect al acţiunii în anulare numai deciziile consiliului de administraţie/directoratului date în executarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor de delegare a atribuţiilor de modificare a sediului şi obiectului secundar de activitate. Cu toate acestea, decizia luată de consiliul de administraţie/directorat în exercitarea atribuţiei delegate de majorare a capitalului social nu este una obişnuită - astfel încât menţinerea sau invalidarea acesteia să fie atributul adunării generale în virtutea activităţii de control al gestiunii administratorilor -, fiind, pe de o parte, expres menţionată în dispoziţiile art. 114 alin. (1) din lege alături de schimbarea sediului sau a obiectului de activitate, iar, pe de altă parte, reprezentând un eveniment important în funcţionarea unei societăţi (Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, paragrafele 24-26). Astfel, Curtea a apreciat că posibilitatea formulării, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, a unei cereri de anulare a hotărârii adunării generale de mandatare a consiliului de administraţie/directoratului de a majora capitalul social al societăţii nu legitimează absenţa controlului judiciar asupra deciziei luate ca urmare a punerii în executare a acestuia (Decizia nr. 382 din 31 mai 2018, precitată, paragraful 27).
    21. Prin urmare, Curtea a constatat că excluderea de la controlul judecătoresc a deciziilor consiliului de administraţie/directoratului de majorare a capitalului social echivalează cu imposibilitatea ca o instanţă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege de către un astfel de act şi este de natură să aducă atingere substanţei dreptului de acces liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie.
    22. Or, critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză vizează extinderea sferei deciziilor consiliului de administraţie/directoratului ce pot fi atacate direct în justiţie, respectiv vizează toate hotărârile consiliului de administraţie/directoratului, care sunt date în exercitarea atribuţiilor de organe ce exercită funcţia de gestiune a societăţii şi care se concretizează prin acte juridice efectuate în desfăşurarea activităţii societăţii, pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia - acte de administrare, de dispoziţie, de conservare etc., altele decât cele ce implică realizarea atribuţiilor delegate expres şi care, de drept, aparţin adunării generale a societăţii. În concret, nemulţumirea autorului excepţiei de neconstituţionalitate constă în faptul că textele criticate nu prevăd şi posibilitatea contestării, direct în faţa instanţelor judecătoreşti, a celorlalte decizii ale consiliului de administraţie/directoratului, care nu au fost adoptate în exercitarea atribuţiilor delegate de către adunarea generală a acţionarilor, ci în exercitarea atribuţiilor şi funcţiei proprii, de gestiune a societăţii. Astfel, prin critica formulată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate doreşte ca toate deciziile date de către consiliul de administraţie/directorat să fie supuse controlului de legalitate, având în vedere că, în opinia acestuia, Legea nr. 31/1990 nu interzice în mod concret acest control, ci numai prevede care sunt deciziile consiliului de administraţie/directoratului care pot fi supuse controlului de legalitate.
    23. În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55). De asemenea, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea discriminării, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă. Mai mult decât atât, pentru ca o problemă să apară în temeiul art. 14 trebuie să existe o diferenţă în tratamentul persoanelor aflate în situaţii analoage sau clar similare (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61).
    24. De asemenea, accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Condiţionările astfel stabilite nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa, iar limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Totodată, prin Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut în Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, că art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale presupune existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul încălcării unui drept consacrat de Convenţie.
    25. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că, potrivit art. 142 alin. (1) şi art. 143^1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor, iar directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
    26. Având în vedere normele legale în materie şi calitatea consiliului de administraţie şi a directoratului - de administratori ai societăţii care îşi exercită atribuţiile potrivit legii, precum şi natura juridică a deciziilor consiliului de administraţie/directoratului, Curtea constată că menţinerea sau invalidarea deciziilor la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate constituie atributul adunării generale, în virtutea activităţii de control al gestiunii administratorilor, care este prevăzută la art. 110 din Legea nr. 31/1990, articol ce dispune că adunările generale sunt ordinare şi extraordinare, iar adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar şi, în afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului [art. 111 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 31/1990].
    27. Aplicând considerentele de principiu cu privire la egalitatea în drepturi, Curtea observă că textul criticat nu conduce la o discriminare în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie şi înfăptuirea acestuia, în mod egal, pentru toţi cetăţii, întrucât persoanele ale căror drepturi ar putea fi afectate prin deciziile consiliului de administraţie/directoratului date în exercitarea unor atribuţii delegate care aparţin de drept adunării generale a acţionarilor şi persoanele ale căror drepturi ar putea fi afectate prin deciziile consiliului de administraţie/directoratului adoptate în exercitarea atribuţiilor proprii aferente funcţiei de gestiune a societăţii nu se află în aceeaşi situaţie juridică, având în vedere conţinutul juridic (temeiul juridic, domeniul, obiectul şi tematica supuse adoptării) al celor două tipuri de decizii adoptate de către consiliul de administraţie/directorat, iar dispoziţiile legale în materie prevăd posibilitatea controlului acţiunilor consiliului de administraţie/directoratului, mai întâi pe cale ierarhică, prin controlul gestiunii administratorilor efectuat de către adunarea generală a acţionarilor, ale cărei decizii pot fi atacate în justiţie, cu precădere, potrivit art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990.
    28. Prin urmare, textele legale criticate circumscriu anumite condiţionări ale dreptului de acces liber la justiţie în materia societăţilor, aspecte compatibile, de principiu, cu exigenţele intrinseci ale acestuia, nefiind anihilat beneficiul acestui drept fundamental persoanelor ale căror drepturi au fost afectate prin deciziile consiliului de administraţie/directoratului date în exercitarea atribuţiilor de gestiune a societăţii, astfel cum s-a statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât să instituie o lipsă totală a controlului judecătoresc în materia analizată şi să conducă la o încălcare a accesului liber la justiţie.
    29. Referitor la dispoziţiile art. 124 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege (a se vedea Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012), respectiv competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, care în prezenta cauză este reprezentată de Legea nr. 31/1990 şi de Codul civil sau Codul de procedură civilă, în măsura compatibilităţii acestor norme.
    30. Având în vedere cele mai sus prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea nr. 31/1990, în raport cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale menţionate în susţinerea acesteia, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
    31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Nancu în Dosarul nr. 45.509/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 444 din 15 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 444 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 444 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (3) şi ale art. 132 din Legea societăţilor nr. 31/1990