Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 437 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 437 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 140 din 23 februarie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, în numele şi pentru membrii de sindicat Viorica Ivan ş.a., în Dosarul nr. 624/88/2018 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 678D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2025.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 2 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 624/88/2018, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, în numele şi pentru membrii de sindicat Viorica Ivan ş.a., într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea de acordare a unor drepturi salariale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care acestea se interpretează potrivit Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, şi prin prisma raţionamentului cuprins în Decizia nr. 37 din 7 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi în Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că sporul pentru condiţii de muncă, respectiv majorarea cu 12,5% a salariului de bază urmează a se acorda numai în cazul în care salariatul/funcţionarul public atinge sau depăşeşte cuantumul salariului prevăzut în grilă pentru anul 2022.
    6. Se susţine că dispoziţiile referitoare la aplicarea etapizată a legii salarizării, cuprinse în art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu prevăd vreo excepţie cu privire la sporurile pentru condiţii de muncă prevăzute de cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 şi 2 din anexa nr. VIII la lege. Astfel, textele de lege criticate, în interpretarea dată prin deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, creează o stare de discriminare, cel puţin până în anul 2022, între salariaţii care beneficiază încă de la data de 1 ianuarie 2018 de un salariu de bază egal sau mai mare decât limita maximă prevăzută pentru anul 2022 şi cei care beneficiază de un salariu inferior grilei aferente anului 2022. Acordarea sporului pentru condiţii de muncă nu poate fi condiţionată de titulatura funcţiei, vechimea în muncă sau specialitate, gradaţie, nivelul salarial etc., ci acesta se acordă exclusiv pentru locurile de muncă în care există factori nocivi pentru organismul uman. Astfel, dacă prin buletinele de determinare se stabileşte că tot personalul este afectat din perspectiva condiţiilor de muncă în care acesta îşi desfăşoară activitatea, atunci întreg personalul are dreptul la plata sporului pentru condiţii de muncă, fără a se ţine cont de nivelul de salarizare. Având în vedere că legea salarizării enunţă principiile care stau la baza acesteia, printre care se regăsesc principiul nediscriminării şi cel al legalităţii, raţiunea normei legale constă în faptul că sporul trebuie acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase de muncă. Or, prin crearea unui criteriu aleatoriu (nivelul salariului) şi fără legătură cu condiţia esenţială pentru care se poate acorda sporul în discuţie, în speţă existenţa factorilor nocivi şi acţiunea acestora asupra organismului uman, o parte din personalul direcţiilor sanitar-veterinare este exclus de la dreptul privind acordarea acestui tip de spor, norma legală generând astfel o discriminare.
    7. În condiţiile în care în discuţie nu se află salarizarea de bază, aceasta fiind diferenţiată pe trepte, gradaţii, vechime în muncă, ci se supune analizei acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, cuantumul, respectiv acordarea acestor sporuri nu pot fi tratate diferenţiat în raport cu vechimea în muncă sau în specialitate sau cu salariul de bază, întrucât reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi de risc ca ceilalţi funcţionari care beneficiază de sporuri. Autorul excepţiei subliniază că, pentru acordarea sporurilor vizate, relevante sunt condiţiile de muncă şi natura muncii.
    8. Se mai arată că sporul pentru condiţii de muncă şi majorarea cu 12,5% a salariului de bază reprezintă drepturi salariale noi, de care personalul contractual nu a beneficiat anterior Legii-cadru nr. 153/2017, şi, ca atare, în măsura în care personalul, deşi ocupă aceeaşi funcţie, îşi desfăşoară activitatea în alte condiţii, noi (atestate în baza regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ din administraţia publică centrală), care dau naştere unui drept suplimentar, acesta trebuie acordat tuturor salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii noi, nu numai celor care au depăşit indemnizaţiile de încadrare stabilite pentru anul 2022.
    9. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale care stabilesc majorarea salariului de bază cu 12,5%, autorul excepţiei invocă aceleaşi argumente şi subliniază că interpretarea textului legal raportat la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul că această majorare este condiţionată de nivelul de salarizare a personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în structurile de inspecţie şi control, determină crearea unei situaţii discriminatorii, iar criteriul care generează discriminarea îl reprezintă nivelul salarial.
    10. De asemenea, se susţine că interpretarea în sensul acordării sporului pentru condiţii de muncă doar ca urmare a atingerii unui anumit prag salarial încalcă şi art. 34, 35 şi 53 din Constituţie, întrucât salariatului/funcţionarului public nu îi este asigurat efectiv dreptul la ocrotirea sănătăţii şi dreptul la un mediu înconjurător sănătos. Concomitent, sunt încălcate şi prevederile art. 41 din Constituţie privind recunoaşterea dreptului lucrătorilor la măsuri de protecţie socială, securitate şi sănătate, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, precum şi cele ale art. 53 din Constituţie, deoarece nu sunt respectate exigenţele constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Măsura restrângerii, perpetuând inegalitatea, încalcă scopul legii, nu este proporţională, este discriminatorie şi afectează însăşi existenţa dreptului.
    11. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind egalitatea în drepturi şi nediscriminarea, precum şi reglementări interne şi internaţionale privind nediscriminarea.
    12. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă consideră că excepţia este întemeiată, iar prevederile legale criticate, astfel cum fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile nr. 82 din 26 noiembrie 2018, nr. 37 din 7 mai 2020 şi nr. 46 din 22 iunie 2020 şi, în final, prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care conduc la tratamentul diferenţiat al personalului plătit din fonduri publice, de la nivelul ordonatorului principal de credite, în funcţie de măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt ori nu sunt încă egale cu sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022. Prevederile criticate nu încalcă însă art. 16 alin. (2), art. 34, 35, 41 şi 53 din Constituţie. Instanţa arată că, pentru a asigura respectarea principiului egalităţii în drepturi, cenzurarea acestor prevederi, astfel interpretate, este de competenţa Curţii Constituţionale. În susţinerea opiniei sale, în ceea ce priveşte prevederile anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 şi 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, instanţa reţine că sporurile pe care le reglementează sunt prevăzute în considerarea unor condiţii de muncă specifice, caracterizate printr-un grad de pericol asupra sănătăţii salariaţilor. Prin urmare, criteriul care motivează acordarea acestor sporuri este existenţa unor condiţii de muncă vătămătoare, periculoase sau deosebit de periculoase. Aceste sporuri sunt nou-reglementate prin Legea-cadru nr. 153/2017, deci nu au fost acordate anterior aplicării acesteia. Astfel cum rezultă din art. 38 din această lege-cadru, aplicarea ei s-a făcut etapizat, prin raportare la grila de salarizare aplicabilă în anul 2022, prevăzută în anexele la lege. Rezultă că, în practica aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale Legii-cadru nr. 153/2017, nivelul de salarizare aferent anului 2022 este atins, respectiv va fi atins de unii salariaţi şi în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2021, în perioada de aplicare a respectivelor dispoziţii tranzitorii. Tocmai de aceea, prin art. 38 alin. (6) din legea-cadru s-a prevăzut că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Problema care se pune nu este faptul în sine că, prin efectul dispoziţiilor tranzitorii prevăzute de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, este posibil ca unele drepturi salariale (sporuri pentru condiţii de muncă şi/sau majorări salariale) să se aplice la o dată ulterioară celei de 1 ianuarie 2018, fiind prerogativa suverană a legiuitorului să reglementeze sau să nu reglementeze sporuri şi/sau majorări salariale şi să stabilească data de la care acestea se acordă personalului cuprins în ipotezele normelor juridice prin care le prevede. În schimb, dacă aceste sporuri pentru condiţii de muncă şi/sau majorări salariale încep să se acorde unora dintre salariaţi, nu altora, principiul egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie impune ca această diferenţă de tratament să aibă la bază un criteriu legitim, care caracterizează situaţiile diferite ale celor două categorii de salariaţi. În speţă, sporurile litigioase sunt prevăzute în considerarea unor condiţii de muncă obiectiv stabilite, vătămătoare şi/sau periculoase, pe care salariaţii le întrunesc. În perioada 2018-2021, dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie, astfel cum rezultă din deciziile preliminare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 82 din 26 noiembrie 2018, nr. 37 din 7 mai 2020, nr. 46 din 22 iunie 2020 şi, mai ales, din Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, două categorii de salariaţi: cei care au atins nivelul de salarizare stabilit pentru anul 2022 şi cei care nu au atins acest nivel. Prin urmare, deşi toţi lucrează în condiţii de muncă vătămătoare şi/sau periculoase, sporurile aferente acestor condiţii sunt acordate doar salariaţilor din prima categorie, fiindu-le refuzate celor din a doua categorie. Criteriul de diferenţiere este nivelul salariului. În consecinţă, sporurile se acordă, cu precădere, numai celor cu salarii mai mari, fiindu-le refuzate celor cu salarii mai mici. Aceasta este, în opinia instanţei judecătoreşti, un caz de discriminare directă, constând într-o diferenţă de tratament bazată pe un criteriu arbitrar, care este nivelul salariului. Este adevărat că nivelul salariului depinde de viziunea salarială, pe de o parte, a legiuitorului anterior Legii-cadru nr. 153/2017, iar, pe de altă parte, a celui care a adoptat această lege-cadru. Astfel spus, variaţiile politicii salariale a statului determină, în mod inerent, ca salariile aferente anumitor posturi, stabilite anterior, să fie considerate fie mai mici, fie mai mari decât cele care corespund viziunii legislative actuale. Acolo unde legiuitorul a dorit să majoreze semnificativ salariile, este puţin probabil ca atingerea nivelului de salarizare aferent anului 2022 să intervină în timpul perioadei de aplicare etapizată a legii. Acolo unde legiuitorul a dorit să reducă salariile sau să le majoreze potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, atingerea nivelului de salarizare aferent anului 2022 s-a produs chiar la 1 ianuarie 2018. Acolo unde legiuitorul a dorit să majoreze salariile într-o mai mică măsură, este mult mai probabil ca atingerea nivelului de salarizare aferent anului 2022 să intervină în timpul perioadei de aplicare etapizată a legii. Prin urmare, atingerea nivelului de salarizare aferent anului 2022 este o funcţie cu două valori variabile: salariul anterior şi salariul aferent anului 2022. Atunci când această funcţie cu două valori variabile se aplică pentru a stabili dacă salariaţii sunt îndreptăţiţi la primirea unor sporuri şi/sau majorări salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, jocul celor două valori variabile produce un criteriu de diferenţiere arbitrar. Aceste beneficii salariale ajung să se cuvină numai celor care, în concepţia legiuitorului actual, au salarii corespunzătoare viziunii sale, la nivelul anului 2022, nu însă şi celor care, în concepţia aceluiaşi legiuitor, au salarii încă prea mici, aflate sub acest nivel. În condiţiile în care sporurile sunt prevăzute în considerarea unor condiţii de muncă, potrivit principiului egalităţii în faţa legii, ele fie sunt cuvenite tuturor salariaţilor care lucrează în acele condiţii de muncă, fie nu sunt cuvenite niciunuia. Legiuitorul poate opta pentru această a doua variantă, dar, odată ce a început să acorde sporurile respective unui salariat, principiul egalităţii impune ca de acelaşi tratament să beneficieze toţi salariaţii care lucrează în acele condiţii, la nivelul ordonatorului principal de credite.
    13. Referitor la prevederile anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, instanţa judecătorească apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele mai sus expuse. Acest drept salarial nu se acordă, precum sporurile anterior analizate, în funcţie de natura condiţiilor de muncă, ci în funcţie de felul muncii, anume personalului din cadrul administraţiei publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care îşi desfăşoară activitatea în structurile de inspecţie şi control sau prin atribuţiile specifice contribuie în actul oficial de control, respectiv cea de inspector al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Legiuitorul poate stabili orice termen pentru aplicarea acestei prevederi, însă, odată ce ea începe să se aplice, majorându-se salariile unora dintre angajaţi, şi anume ale celor care au atins nivelul de salarizare aferent anului 2022, principiul egalităţii prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie impune ca această majorare să se acorde tuturor celor înscrişi în ipoteza normei. De altfel, criteriul nivelului salarial aferent anului 2022 este cu atât mai arbitrar în contextul unei majorări salariale, întrucât în perioada tranzitorie 2018-2021 se ajunge să se majoreze numai salariile mari, iar nu cele considerate de legiuitor a fi încă mici, în curs de a ajunge la nivelul considerat adecvat, ceea ce vine în contradicţie cu rostul intrinsec al oricărei majorări salariale.
    14. În opinia instanţei judecătoreşti, art. 16 alin. (2) din Constituţie nu este aplicabil, întrucât prevederile criticate nu instituie privilegii pe baza cărora anumiţi salariaţi să se poată sustrage exigenţelor legii. De asemenea, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la un mediu sănătos şi dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii nu impun legiuitorului acordarea drepturilor salariale prevăzute de normele legale criticate. Prevederile criticate nu încalcă nici art. 53 din Constituţie, întrucât nu instituie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, drepturile salariale în discuţie neintrând în domeniul de aplicare al drepturilor fundamentale prevăzute de art. 34, 35 şi 41 din Constituţie.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins:
    - Art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017:
    "(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:
    a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;
    [...]
(4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).
    [...].
(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

    – Cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017:
    "Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri şi drepturi:
    a) Sporuri:
    1. Spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/ periculoase care implică risc de îmbolnăvire şi/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condiţiilor specifice de desfăşurare a activităţii - de până la 35%;
    2. Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase cum sunt TBC, bruceloză, gripa aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze, alte zoonoze, pesta, febra aftoasă, leucoze şi alte boli asemenea, anatomie patologică, necropsii şi medicină legală, corespunzător activităţii efective desfăşurate în aceste condiţii, precum şi corespunzător activităţii specifice din laboratoarele sanitare şi pentru siguranţa alimentelor - de până la 75%;
    [...]
    b) Alte drepturi:
    [...]
    5. Personalul din cadrul administraţiei publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care îşi desfăşoară activitatea în structurile de inspecţie şi control sau prin atribuţiile specifice contribuie în actul oficial de control, respectiv de inspector al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor beneficiază de majorarea salariului de bază cu 12,5%."

    19. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia critică dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021.
    20. Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a hotărât că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/ periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.
    21. În consecinţă, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017.
    22. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate art. 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la condiţii de muncă de natură să respecte sănătatea, securitatea şi demnitatea lucrătorului, Carta socială europeană, revizuită, şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată referitoare la sporul pentru condiţii de muncă a mai fost supusă controlului de constituţionalitate exercitat prin raportare la dispoziţii constituţionale şi prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, iar prin mai multe decizii Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 7 iulie 2025, Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, Decizia nr. 98 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 23 august 2023).
    24. Astfel, în paragraful 21 şi următoarele din Decizia nr. 98 din 16 martie 2023, precitată, Curtea a reţinut, în esenţă, că pentru a beneficia de sporul pentru condiţii deosebite de muncă periculoase/vătămătoare este necesar ca salariaţii să îndeplinească două condiţii, respectiv: să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de muncă deosebit de periculoase, confirmate prin buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens, şi să fie salarizaţi la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022.
    25. În ceea ce priveşte această ultimă condiţie, prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, precitată, instanţa supremă a reţinut că doar persoanele salarizate la nivelul prevăzut pentru anul 2022 pot avea calitatea de salariaţi potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 şi doar acestora le pot fi aplicate în întregime dispoziţiile legii, inclusiv cele referitoare la sporuri.
    26. Or, persoanele care nu îndeplinesc cea de-a doua condiţie prevăzută de legiuitor nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum salariaţii din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor care au atins pragul de salarizare prevăzut pentru anul 2022. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că salariaţii care încasează sporul pentru condiţii periculoase/vătămătoare şi ceilalţi salariaţi care nu beneficiază de acest spor nu se află în situaţii juridice identice sau comparabile, prima categorie îndeplinind ambele condiţii prevăzute de lege, în timp ce a doua categorie îndeplineşte doar una dintre condiţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea acestui spor.
    27. Referitor la critica privind caracterul nerezonabil al celei de-a doua condiţii privind salarizarea la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, Curtea a reţinut că opţiunea legiuitorului în domeniul salarial nu poate fi cenzurată de instanţa constituţională sub aspectul stabilirii unor reguli noi. Acest lucru ar transforma Curtea Constituţională într-un legiuitor pozitiv, iar prin decizia sa ar completa, sub aspectul titularilor şi al condiţiilor de acordare, drepturile salariale deja existente, contrar dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
    28. Curtea a reiterat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, şi că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). De asemenea, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili conţinutul, condiţiile şi limitele acordării sporurilor, precum şi de a decide cu privire la acordarea acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, sau Decizia nr. 552 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2012).
    29. Referitor la pretinsa încălcare a art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală raportat la prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie, Curtea Constituţională a amintit că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu toate diferenţele de tratament constituie discriminare, ci numai cele care nu au „o justificare obiectivă şi rezonabilă“ (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 7 februarie 2013, pronunţată în Cauza Fabris împotriva Franţei, paragraful 56, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175). Curtea Europeană a mai reţinut că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să le fie plătite angajaţilor lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59). Or, salariaţii care beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase/vătămătoare şi ceilalţi salariaţi care nu beneficiază de acest spor nu se află în situaţii juridice identice sau comparabile, întrucât nu toţi îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea acestui spor.
    30. Aşadar, Curtea a reţinut că textele criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală raportate la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie şi, de asemenea, nu contravin nici dispoziţiilor art. 41 din Constituţie.
    31. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că legiuitorul deţine o marjă de apreciere considerabilă şi în ceea ce priveşte modalitatea în care îşi îndeplineşte obligaţia instituită în normele constituţionale antereferite, de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Aceste dispoziţii constituţionale impun statului o serie de obligaţii pozitive, ce presupun măsuri legislative adecvate pentru realizarea lor, în privinţa cărora legiuitorul are o largă marjă de apreciere, pentru protecţia drepturilor constituţionale ale cetăţenilor.
    32. Prin prisma acestor considerente, Curtea a reţinut că şi în ceea ce priveşte instituirea unor sporuri care să atenueze impactul pe care condiţiile nocive de muncă îl au asupra sănătăţii persoanelor, stabilirea intervalului temporal pentru care sporurile pentru condiţii de muncă vătămătoare se acordă, a cuantumului acestora, a categoriilor de beneficiari etc. reprezintă o decizie cu privire la care, în mod inevitabil şi deci necesar, legiuitorul trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere (a se vedea Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, precitată, paragrafele 62 şi 63).
    33. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a observat că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.
    34. În final, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte drepturile salariale ce se cuvin personalului din structura Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi a unităţilor din subordinea acesteia, legiuitorul a intervenit şi a adoptat Legea nr. 229/2020 pentru completarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 4 noiembrie 2020. Aşadar, această problemă de legiferare în materia drepturilor salariale cuvenite personalului sanitar-veterinar a fost remediată de legiuitor (a se vedea Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2025, precitată, paragraful 42).
    35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă.
    36. Distinct, reiterând că stabilirea regulilor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este circumscrisă marjei de apreciere a legiuitorului, Curtea reţine că argumentele expuse anterior răspund în mod corespunzător şi criticilor de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017, privind sporul pentru condiţii deosebit de periculoase şi majorarea salariului de bază cu 12,5%, ale căror soluţii legislative, astfel cum sunt redactate, nu conţin în sine elemente care să conducă la concluzia instituirii unui tratament juridic diferenţiat între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.
    37. În plus, Curtea precizează că aspectele referitoare la interpretarea şi aplicarea legii excedează controlului de constituţionalitate, soluţionarea acestora revenind instanţelor judecătoreşti.
    38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, în numele şi pentru membrii de sindicat Viorica Ivan ş.a., în Dosarul nr. 624/88/2018 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi dispoziţiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 2 şi subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 437 din 14 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"