Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, excepţie ridicată de Maria Rusu în Dosarul nr. 2.501/328/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 532D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Sarchizian Artin, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se apreciază că instanţa constituţională este chemată fie să constate neconstituţionalitatea omisiunii legiuitorului de a reglementa o cale de atac împotriva încheierii prin care instanţa de ultim grad de jurisdicţie naţională a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fie să constate că textul art. 2 alin. (5) din lege este neconstituţional în măsura în care nu permite exercitarea căii de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată de o instanţă naţională de ultim grad de jurisdicţie. În susţinerea criticii formulate se invocă încălcarea principiului echivalenţei, principiu transversal în ordinea juridică europeană şi care se asimilează, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, în ordinea juridică naţională. Potrivit acestui principiu, nu trebuie să existe o discriminare între drepturile recunoscute de dreptul Uniunii Europene comparativ cu drepturile prevăzute de sistemul de drept naţional. Or, o situaţie comparabilă cu cea din cauza de faţă este reprezentată de calea de atac a recursului formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. O asemenea reglementare naţională este mai favorabilă faţă de cea aplicabilă în situaţia respingerii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către o instanţă naţională de ultim grad de jurisdicţie, caz în care legiuitorul naţional, contrar principiului echivalenţei, nu a reglementat o cale de atac similară. Astfel, încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către o instanţă naţională de ultim grad de jurisdicţie nu poate fi supusă niciunei căi de atac, ceea ce duce la concluzia că s-a reglementat un tratament juridic defavorabil în privinţa procedurilor prevăzute de dreptul Uniunii Europene comparativ cu cele naţionale. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, în realitate, se critică o omisiune legislativă. Se face referire, în acest sens, la Decizia nr. 548 din 12 iulie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 27 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.501/328/2016, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, excepţie ridicată de Maria Rusu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a soluţionat o cerere de constatare a nulităţii unui act juridic. În cursul apelului a fost formulată de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, care a fost respinsă de către instanţa judecătorească. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat este neconstituţional, întrucât nu prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care instanţa judecătorească respinge o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Se arată că o asemenea reglementare este contrară principiului echivalenţei, creându-se o deosebire de tratament între normele interne, cu referire la recursul reglementat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, şi ipoteza în care se cere sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, procedură comparabilă şi echivalentă. 8. Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul constituţional invocat nu are legătură cu dreptul părţii de a putea exercita o cale de atac. Faptul că art. 2 din lege ar fi contrar principiului echivalenţei este un aspect care vizează dreptul Uniunii Europene, or, în cauză nu sunt incidente astfel de norme. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens se arată că reglementarea procedurii exercitării şi soluţionării recursului împotriva încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii în cazul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a se pronunţa cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză pe rolul instanţelor de judecată naţionale nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituţionalitate al reglementării, motivat de faptul că ar încălca principiul echivalenţei, întrucât cele două situaţii nu sunt cu adevărat comparabile, acestea confruntându-se cu două voinţe legislative opuse, care emană de la două ordini juridice diferite, deşi integrate, şi cărora le sunt recunoscute prezumţii de validitate diferite. În plus, acesta este un principiu comunitar, care nu poate fi reţinut în prezenta cauză. Cel mult, criticile formulate pot fi interpretate ca o propunere de lege ferenda, asupra căreia însă Curtea nu are competenţa de a se pronunţa. În acest sens se invocă prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 18 noiembrie 2009, care au următorul cuprins: "(1) Instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie.(4) În aplicarea art. 104b din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, instanţa poate cere, odată cu solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, conform prevederilor alin. (1) şi (2), în cazurile urgente, aplicarea procedurii de urgenţă în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.(5) Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părţilor; hotărârea este definitivă.(6) În cauzele penale în care instanţa a dispus suspendarea cauzei, art. 303 alin. (6) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.(7) Judecarea cauzei suspendate se reia după comunicarea hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.(8) În cazul în care cauza nu a fost suspendată, instanţa poate continua judecata pe alte aspecte decât cele semnalate Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Instanţa nu poate încheia dezbaterile înainte de pronunţarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.(9) În cauza în care s-a solicitat Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar, hotărârea acesteia în ceea ce priveşte stabilirea validităţii sau interpretarea dată unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană este obligatorie." 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind principiile generale care stau la baza statului român. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia apreciază că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care instanţa judecătorească de ultim grad respinge o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie cu referire la principiul echivalenţei, creându-se o deosebire de tratament între normele interne privind căile de atac reglementate cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 16. Principiul echivalenţei la care face referire autoarea excepţiei de neconstituţionalitate derivă din şi este specific dreptului Uniunii Europene. Astfel, în Hotărârea din 16 decembrie 1976, pronunţată în Cauza C-33/76 ReweZentralfinanz eG şi Rewe-Zentral AG împotriva Landwirtschaftskammer für das Saarland, paragraful 5, sau Hotărârea din 14 decembrie 1985, pronunţată în Cauza C312/93 Peterbroeck, Van Campenhout & Cie SCS împotriva Belgiei, paragraful 12, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că, în conformitate cu principiul cooperării, revine statelor membre asigurarea protecţiei juridice pe care indivizii o obţin din efectul direct al dreptului comunitar. În absenţa normelor comunitare care reglementează o chestiune, este de competenţa sistemului juridic intern al fiecărui stat membru să desemneze instanţele şi tribunalele competente şi să stabilească normele procedurale detaliate care reglementează acţiunile de salvgardare a drepturilor justiţiabililor, drepturi ce derivă din efectul direct al dreptului comunitar. Totuşi, astfel de norme nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele care reglementează acţiuni interne similare şi nu trebuie să facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii Europene. 17. Conform principiului cooperării loiale, care este consacrat la art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor care urmăresc să asigure protecţia drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor acţiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenţei) şi nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivităţii) [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza C-416/10 Križan şi alţii, paragraful 85, sau Hotărârea din 27 iunie 2013, pronunţată în Cauza C-93/12 ET Agrokonsulting-04-Velko Stoyanov împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond „Zemedelie“ - Razplashtatelna agentsia, paragraful 36]. 18. Cerinţele care decurg din principiile echivalenţei şi efectivităţii se aplică atât în ceea ce priveşte desemnarea instanţelor competente să judece acţiuni întemeiate pe acest drept, cât şi în ceea ce priveşte definirea modalităţilor procedurale aplicabile unor astfel de acţiuni. Principiul echivalenţei presupune ca norma naţională în discuţie să se aplice fără distincţie atât acţiunilor întemeiate pe drepturi conferite justiţiabililor de dreptul Uniunii, cât şi celor întemeiate pe nerespectarea dreptului intern care au un obiect şi o cauză asemănătoare. Este de competenţa instanţei naţionale, care cunoaşte direct modalităţile procedurale aplicabile, să verifice similitudinea acţiunilor respective din punctul de vedere al obiectului, al cauzei şi al elementelor lor esenţiale [a se vedea, în acest sens, C-93/12 ET Agrokonsulting-04-Velko Stoyanov, paragrafele 37 şi 39]. 19. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că principiul echivalenţei nu decurge din textul Constituţiei, ci din art. 4 alin. (3) al Tratatului privind Uniunea Europeană, potrivit căruia "În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii." 20. Or, întrucât singura normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate este Constituţia, rezultă că art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană nu poate fi o astfel de normă. 21. În ceea ce priveşte posibilitatea ca art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană să poată fi calificat drept o normă interpusă celei de referinţă reprezentate de art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate [a se vedea Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011]. Însă art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană nu prezintă relevanţă constituţională, ci este un principiu care se subsumează în exclusivitate dreptului european, astfel că nu poate fi considerat o normă interpusă celei de referinţă reprezentate de art. 1 alin. (3) din Constituţie. În consecinţă, în cauză, unica normă de referinţă invocată apare ca fiind art. 1 alin. (3) din Constituţie. 22. În aceste condiţii, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale [a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012], în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, se poate reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, caz în care instanţa constituţională este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente ale excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv text criticat, normă constituţională invocată şi motivarea relaţiei de contrarietate existente între cele două texte. Chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată şi cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. 23. În cauză, invocarea art. 1 alin. (3) din Constituţie este una formală, motivarea încălcării sale referindu-se, în realitate, la o pretinsă încălcare a art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană cu referire la principiul echivalenţei. Prin urmare, având în vedere caracterul general al textului constituţional invocat, lipsa motivării concrete/directe a încălcării art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi faptul că dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europeană nu constituie normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, excepţie ridicată de Maria Rusu în Dosarul nr. 2.501/328/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
