Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Paul-Mihai Frăţilescu, Valentina Gheorghe, Mioara Iolanda Grecu, Cristina Pigui, Aida Liliana Stan, Ion Stelian, Ana-Roxana Tudose şi Mihai Tudoran în Dosarul nr. 7.549/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 752D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care precizează că soluţia consacrată prin prevederile legale criticate are ca justificare un criteriu obiectiv, astfel încât principiul egalităţii în drepturi nu este încălcat. De asemenea, este atributul legiuitorului să dispună cu privire la acordarea, modificarea sau încetarea drepturilor salariale suplimentare, cum sunt sporurile sau primele. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.549/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Paul-Mihai Frăţilescu, Valentina Gheorghe, Mioara Iolanda Grecu, Cristina Pigui, Aida Liliana Stan, Ion Stelian, Ana-Roxana Tudose şi Mihai Tudoran într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin în esenţă că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, în privinţa acordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, acestea prevăd un cuantum strict determinat, prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, şi nu la indemnizaţia de încadrare a fiecărui salariat. Or, legiuitorul ar fi trebuit să aibă în vedere un adaos procentual al indemnizaţiei/soldei/salariului de bază al salariatului care deţine titlul ştiinţific de doctor. Salariul de bază minim brut pe ţară reprezintă o garanţie a plăţii unor drepturi de bază, minime, în cazul salariaţilor care au încheiat un contract de muncă şi sunt reprezentaţi de organizaţii sindicale, ceea ce nu este cazul magistraţilor, care sunt numiţi în funcţie prin decretul Preşedintelui României, nu au un contract de muncă, ci sunt salarizaţi în baza legii şi cărora le este interzisă prin lege organizarea în asociaţii sindicale, care să poată să le reprezinte interesele la negocierea prevăzută de art. 164 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. 6. Pe de altă parte, cota de 50% din cuantumul salariului minim este motivantă doar pentru categoriile de salariaţi ale căror drepturi se situează la limita inferioară, nu şi pentru cei care au un salariu mai mare, stabilit, conform legii, în funcţie de natura muncii prestate şi restricţiile sociale impuse. În acest mod se tinde a fi afectată însăşi calitatea actului de justiţie, câtă vreme, pe lângă dorinţa de perfecţionare profesională, unul dintre motivele urmării cursurilor doctorale de către un magistrat, ca de altfel de către toate categoriile profesionale, este şi acela al recompensării pecuniare. Or, salariaţii cu un salariu mai mare, care până în prezent încasau un/o spor/sumă compensatorie de 15% din indemnizaţia/salariul/solda de încadrare, sunt dezavantajaţi şi descurajaţi a urma această formă de învăţământ postuniversitar, fiind încălcat chiar dreptul la educaţie, astfel cum este consfinţit de art. 32 din Constituţie. 7. Deşi stabilirea unui cuantum egal pentru deţinătorii titlului de doctor aparent ar fi nediscriminatorie, trebuie observat că discriminarea se produce la nivelul categoriilor profesionale care încasează un salariu mai mare faţă de cel minim garantat în plată. Discriminarea dintre deţinătorii titlurilor de doctor pe criteriul cuantumului drepturilor salariate încasate şi implicit al categoriilor profesionale este în contradicţie cu art. 4, art. 16 şi art. 41 din Constituţie, fiind de natură a afecta statutul acestei profesii, astfel cum este reglementat prin Legea fundamentală. De asemenea, autorii excepţiei invocă Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind egalitatea în drepturi, precum şi Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, prin care s-a arătat, în mod expres, că, „în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti“. Legiuitorul nu a făcut în niciun mod dovada existenţei unei crize economice pentru a justifica reducerea salariilor judecătorilor care deţin titlul de doctor, în condiţiile în care pentru celelalte categorii profesionale legea unică de salarizare prevede majorări substanţiale. 8. Autorii excepţiei mai susţin că problema modului de reglementare a sporului de doctorat a fost supusă analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1002 din 13 decembrie 2016, a statuat că modalitatea de stabilire a sporului în cazul personalului care deţine titlul ştiinţific de doctor, sub forma unei cote de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare, este cea mai potrivită, în contextul dispoziţiilor legale şi constituţionale. 9. În fine, autorii excepţiei susţin că un număr important dintre persoanele afectate de dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale deţin hotărâri judecătoreşti, prin care sporul pentru titlul de doctor în cuantum de 15% a fost inclus în indemnizaţia de bază şi pentru viitor. Anulând drepturile dobândite pe calea unor hotărâri judecătoreşti, Parlamentul, prin dispoziţiile criticate, a încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora şi nu a respectat considerentele exprimate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016, aceasta fiind de natură a afecta actul de justiţie şi principiul separaţiei puterilor în stat. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul neconformităţii art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu prevederile constituţionale invocate, respectiv al conformităţii cu Legea fundamentală în privinţa celorlalte dispoziţii legale. Instanţa reţine că, în aparenţă, art. 14 alin. (1) din noua lege a salarizării, care constituie de fapt noua soluţie legislativă în materie, ar părea nediscriminatoriu, însă, din analiza raţiunii acordării acestui spor, reiese că diferitele persoane beneficiare ale sporului nu sunt în situaţii comparabile între ele, astfel încât adoptarea aceleiaşi soluţii legislative apare, în opinia instanţei, ca discriminatorie. Astfel, raţiunea acordării acestui spor, reflectată de condiţia din text, ca beneficiarul să îşi desfăşoare activitatea în domeniul pentru care deţine titlul, constă tocmai în sporul de valoare pe care un atare titlu, care presupune implicit experienţă profesională, îl aduce funcţiei publice, fiind astfel strâns legat tocmai de diferenţa dintre categoriile de salariaţi, care îi plasează în situaţii necomparabile, şi care, nota bene, reclamă un tratament diferit. Or, diferenţa dintre categoriile de salariaţi plătiţi din fondurile publice este reprezentată de importanţa socială a muncii, reflectată în înseşi drepturile salariale, astfel că un spor care aduce o valoare în plus funcţiei publice este strâns legat de locul acesteia în arhitectura instituţională, iar acesta este diferit de la o categorie la alta. De altminteri, însăşi filosofia Legii-cadru nr. 153/2017 are la bază următoarele principii: cel al nediscriminării, prevăzut de art. 6 lit. b) din lege, „în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie“; principiul egalităţii, care presupune, conform art. 6 lit. c), prin „asigurarea de salarii de bază egale pentru munca cu valoare egală“, şi principiul importanţei sociale a muncii, definit conform art. 6 lit. d) din lege, „în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor“. 11. Prin urmare, sporul criticat fiind strâns legat de funcţia ocupată, instanţa consideră că principiile mai sus enunţate impun o soluţie legislativă diferenţiată şi pentru acest spor, ca şi pentru salarii/indemnizaţii. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (3) şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Referitor la prevederile art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că, în prezent, conţinutul normativ al acestora se regăseşte la art. 39 alin. (5) din lege, ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin art. I pct. 13, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017, urmând să reţină ca obiect al excepţiei prevederile art. 39 alin. (5) din lege. 16. Prevederile legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au următorul cuprins: - Art. 14 alin. (1): „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.“; – Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“; – Art. 44 alin. (1) pct. 9: „Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.“ 17. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale care formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 41 alin. (1) şi (2) privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc dreptul personalului care deţine titlul ştiinţific de doctor de a beneficia de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Curtea reţine că această indemnizaţie se înscrie, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, în categoria altor drepturi salariale. 19. Totodată, Curtea reţine că, pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect prevederi legale privind sporul/indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, a analizat critici de neconstituţionalitate care vizau aspecte privind condiţiile acordării sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, abrogarea dispoziţiilor legale care stabileau acordarea acestui spor sau includerea acestui spor în salariul/indemnizaţia de bază. 20. Astfel, prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009, Curtea a reţinut că „sporul de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară acordat judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent reprezintă drepturi salariale suplimentare. Acordarea unor asemenea drepturi de natură salarială, care nu aparţin sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului. Desigur, o atare opţiune nu este una nelimitată, în sensul că la baza acesteia trebuie să stea o raţiune suficientă pentru instituirea unui asemenea spor. Astfel, raţiunea acordării acestui spor este încurajarea magistraţilor de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-şi îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă. Prin urmare, legiuitorul poate acorda un supliment la indemnizaţia de încadrare pentru cei ce deţin calitatea de doctor sau doctor docent, opţiunea sa fiind legitimată din punct de vedere constituţional“. 21. Prin Decizia nr. 320 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, Curtea a reţinut că sporul de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară acordat judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi, precum şi personalului de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Criminologie, care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent, reprezintă un „drept salarial suplimentar, fără relevanţă constituţională“. 22. Prin Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa, a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, şi Deciziei nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012. 23. Curtea a constatat că sporul în discuţie a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010. Faptul că sumele de bani aferente sporului au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor. 24. Prin urmare, Curtea a reţinut că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională, astfel încât abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie şi nu afectează dreptul constituţional la salariu. 25. Cât priveşte art. 125 din Constituţie, Curtea a observat că acesta nu are incidenţă în cauză, ipoteza sa normativă vizând statutul judecătorilor care nu are nicio legătură cu sporurile salariale suplimentare. Dimpotrivă, aceştia beneficiază de o indemnizaţie corespunzătoare statutului şi rolului lor în societate, iar acordarea unor sporuri suplimentare ţine în mod exclusiv de voinţa legiuitorului. 26. Prin Decizia nr. 617 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 19 noiembrie 2015, asupra dispoziţiilor privind abrogarea sporului de doctorat, Curtea a reţinut că s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, şi a statuat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). 27. Rezumând cele statuate în jurisprudenţa evocată, Curtea reafirmă că este atributul legiuitorului să intervină asupra actelor normative în privinţa sporului/indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor şi să reglementeze situaţii care să corespundă nevoilor sociale şi economice existente la un moment dat. În acelaşi timp, nu se poate nega dreptul legiuitorului de a stabili modalitatea de acordare a unor sporuri, premii, stimulente şi a altor drepturi salariale suplimentare, cum este şi indemnizaţia lunară pentru titlul de doctor, care nu fac parte din sfera drepturilor şi libertăţilor fundamentale. 28. Revenind la criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză, Curtea reţine că reglementarea modalităţii de remunerare a personalului care deţine titlul ştiinţific de doctor prin acordarea unei indemnizaţii lunare în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul, reprezintă, aşadar, expresia opţiunii legiuitorului în această materie. În acest context, din examinarea criticilor de neconstituţionalitate exprimate, Curtea constată că autorii excepţiei aduc în discuţie o pretinsă soluţie legislativă care nu a fost cuprinsă în textele legale criticate, solicitând, de fapt, modificarea şi completarea dispoziţiilor legale ce formează obiectul excepţiei, astfel încât, în cazul magistraţilor sau altor categorii profesionale, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor să fie stabilită sub forma unui procent din indemnizaţia de încadrare lunară. Or, a accepta susţinerea autorilor excepţiei ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Aşadar, Curtea constată că, astfel cum sunt formulate, criticile aduse prevederilor legale invocate nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, soluţionarea acestora excedând competenţei Curţii Constituţionale. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Paul-Mihai Frăţilescu, Valentina Gheorghe, Mioara Iolanda Grecu, Cristina Pigui, Aida Liliana Stan, Ion Stelian, Ana-Roxana Tudose şi Mihai Tudoran în Dosarul nr. 7.549/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
