Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 424 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 424 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "încheiere definitivă" din cuprinsul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 54 din 23 ianuarie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana-Laura Paris  │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „încheiere definitivă“ din cuprinsul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Dudă în Dosarul nr. 3.039/318/2019 al Judecătoriei Târgu Jiu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 24D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezentată prin Decizia nr. 22 din 30 ianuarie 2024, susţinând că prevederea legală criticată reprezintă un instrument aflat la dispoziţia creditorului ce reflectă o modalitate de constrângere a debitorului obligaţiei. Instrumentul procedural este specific bazei de executare, în contextul în care se recunoaşte că nu există un drept constituţional al dublului grad de jurisdicţie în procesul civil, reglementarea căilor de atac fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului. În măsura în care a fost prejudiciat, creditorul are dreptul să obţină despăgubiri conform dispoziţiilor art. 890 din Codul de procedură civilă sau conform textului de lege criticat.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.039/318/2019*, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „încheiere definitivă“ din cuprinsul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Maria Dudă într-o cauză având ca obiect rejudecarea unui apel formulat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o cerere de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere, în vederea eliberării titlului de proprietate. Curtea Constituţională a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de procedură civilă criticate restricţionează posibilitatea de a contesta soluţia instanţei de fond, aceasta devenind definitivă şi nefiind supusă niciunui control judiciar ulterior. Autoarea recunoaşte că au existat decizii anterioare de respingere a unor excepţii similare privind art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, însă subliniază că acele cazuri vizau situaţii în care acţiunea fusese admisă, iar pârâtul putea recurge la o procedură specială. În cazul de faţă, acţiunea nu a fost admisă, iar reclamantul este lipsit de orice mijloc de apărare sau de contestare.
    6. Tribunalul Gorj - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte sintagma „încheiere definitivă“, sunt constituţionale şi nu contravin prevederilor din Constituţie sau din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Instanţa argumentează că accesul liber la justiţie nu presupune automat accesul la toate căile de atac sau la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul având libertatea de a stabili limite în funcţie de specificul reglementării. De asemenea, instanţa subliniază că încheierea definitivă pronunţată în temeiul art. 906 alin. (2) nu împiedică creditorul să solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit, în baza art. 892 din Codul de procedură civilă şi a dreptului comun. Astfel, dreptul la apărare nu este încălcat, întrucât încheierea se pronunţă cu citarea părţilor, iar caracterul definitiv al acesteia nu contravine art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac. Referitor la dreptul la un proces echitabil, instanţa apreciază că reglementarea accesului la justiţie poate include limitări, atâta timp cât nu este afectată substanţa dreptului. În ceea ce priveşte art. 13 din Convenţie, instanţa consideră că acesta nu este incident în cauză, deoarece nu se invocă lipsa unei căi interne de atac în faţa unei autorităţi competente.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă sintagma „încheiere definitivă“ din cuprinsul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut: „(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.“
    11. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparţial şi de egalitate al justiţiei, art. 129 - Folosirea căilor de atac.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate în cauza de faţă au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, relevantă fiind Decizia nr. 351 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 5 septembrie 2023, paragrafele 14-17.
    13. Referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanţa de executare a constrâns debitorul la executarea obligaţiei prin aplicarea de penalităţi pentru neexecutarea acesteia, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 378 din 29 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 22 septembrie 2023, paragraful 15) că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic să execute obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanţă cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi deci la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces.
    14. Sub aspectul dreptului creditorului de a contesta încheierea prin care i-a fost respinsă cererea introdusă în scopul aplicării penalităţilor, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019, paragraful 19, că cererea de aplicare de penalităţi reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalităţi nu poate fi soluţionată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluţionarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfăşurarea căruia legiuitorul să instituie garanţiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenţei unor căi de atac. De aceea, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de aplicare de penalităţi nu contravine art. 21 din Constituţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţia României şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    15. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 16 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din data de 15 octombrie 2024, paragrafele 19 şi 20, a reţinut cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, paragrafele 41 şi 77, potrivit cărora „încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. În susţinerea caracterului definitiv al acestei încheieri inclusiv din perspectiva creditorului, Înalta Curte a precizat că „nu ar putea fi reţinut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite - întrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare a penalităţilor în baza art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia - deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerităţii executării silite, ca cerinţă imperativă a acestei etape procesuale“.
    16. De altfel, şi prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, paragraful 45, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că tocmai caracterul specific al executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin decizia precitată, instanţa supremă a subliniat că penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor şi se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece în ipoteza în care execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. În schimb, creditorul nu are la dispoziţie niciun mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun.
    17. Curtea, prin Decizia nr. 14 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 24 septembrie 2024, paragraful 28, a mai apreciat că legiuitorul a instituit un mecanism coerent şi etapizat prin intermediul căruia debitorul unei obligaţii de a face, ce nu poate fi executată prin altul, să fie constrâns să îşi îndeplinească obligaţia, utilizând ca factor de coerciţie elementul pecuniar, arhitectura acestui mecanism fiind sub forma unor etape ce impun intervenţia succesivă a instanţei. Prin urmare, norma în cauză jalonează temporal procedura, iar în măsura în care există întârzieri punctuale, dispoziţiile procesual civile oferă instrumentele necesare în vederea înlăturării acestora. Curtea a mai reţinut, totodată, că nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia norma legală criticată ar încălca dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 906 din Codul de procedură civilă, în ansamblul său, oferă creditorului un mecanism prin intermediul căruia să îşi poată realiza dreptul prevăzut în titlul executoriu. Mai mult chiar, art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă vine să ofere creditorului un drept suplimentar, dându-i acestuia posibilitatea să se bucure de o sumă de bani suplimentară în cazul unui eventual prejudiciu suferit, sumă ce poate fi executată silit.
    18. În jurisprudenţa sa referitoare la reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 25 noiembrie 2019, paragraful 19), instanţa constituţională a statuat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36), că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    20. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi pe cele ale art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparţial şi de egalitate al justiţiei, Curtea observă că autoarea excepţiei nu arată în ce constă pretinsa contrarietate dintre norma legală criticată şi prevederile constituţionale. Astfel, Curtea nu va proceda la analiza textelor criticate în raport cu dispoziţiile constituţionale antemenţionate deoarece nu se poate determina critica de neconstituţionalitate vizată de autoare. Aceasta se limitează la a indica textul legal, neprezentând vreun argument pentru care norma ar contraveni dispoziţiilor constituţionale, dispoziţii ce au fost de altfel formal invocate în cererea de sesizare. Având în vedere acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, iar autoarea nu arată în ce anume constă contrarietatea normei legale criticate cu Legea fundamentală, motiv pentru care nu se poate proceda la analiza acesteia.
    21. Referitor la presupusa contrarietate a textelor de lege cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, se va reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 483 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 31 martie 2020, paragraful 26).
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Dudă în dosarul nr. 3.039/318/2019 al Judecătoriei Târgu Jiu şi constată că sintagma „încheiere definitivă“ din cuprinsul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 octombrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana-Laura Paris

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 424 din 14 octombrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016