Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 423 din 4 iulie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 423 din 4 iulie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 423 din 4 iulie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 747 din 13 septembrie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simina Elena │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dana Lăcrămioara Dascălu în Dosarul nr. 680/205/2016 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.181D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că norma criticată reprezintă o excepţie în materia executării silite, în cazul creanţelor rezultate din infracţiuni, coproprietarul bunului executat silit fiind protejat prin instituirea condiţiei prealabile a partajului judiciar.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 15 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 680/205/2016, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Dana Lăcrămioara Dascălu, apelantă într-o cauză civilă în care a formulat contestaţie la executare împotriva unui proces-verbal prin care s-a dispus sechestrul asupra unui bun imobil.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că dispoziţiile art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale, întrucât măsura sechestrului vizează întregul imobil, şi nu doar cota-parte a debitorului, având caracterul unei ipoteci legale, astfel că se aduce o limitare a dreptului de proprietate al soţului codevălmaş împotriva căruia nu există o hotărâre penală sau alt titlu executor şi se creează o discriminare a acestuia în raport cu drepturile de care beneficiază alţi proprietari codevălmaşi în asemenea situaţii. Chiar dacă există limite ale exerciţiului dreptului de proprietate, prin aceste limite nu trebuie să fie aduse atingeri drepturilor subiective ce aparţin altor persoane. Dispoziţiile criticate aduc o îngrădire exerciţiului atributelor dreptului de proprietate al soţului codevălmaş, încălcarea acestui drept impunând sancţionarea cu nulitatea absolută a măsurii sechestrului, excepţie ce poate fi invocată de partea în proces sau de instanţa din oficiu.
    6. Tribunalul Argeş - Secţia civilă consideră că excepţia având ca obiect dispoziţiile art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală este neîntemeiată, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, proprietatea privată fiind inviolabilă în condiţiile legii organice.
    7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi dreptului de proprietate al persoanei care deţine în coproprietate un bun împreună cu debitorul având în vedere dispoziţiile art. 242 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. De asemenea, consideră relevante considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 898 din 6 iulie 2010.
    9. Avocatul Poporului arată că, referitor la prevederile art. 242 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, critica raportată la art. 44 din Constituţie nu poate fi reţinută. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conţinutul şi limitele acestuia fiind stabilite prin lege. Textul de lege criticat este o materializare a prevederilor art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât scopul este acela de a stinge creanţele fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Referitor la faptul că imobilul vizat de executare silită este bun comun, iar textul de lege nu permite partajarea acestuia, ceea ce încalcă dreptul de proprietate al celuilalt soţ, critica ţine de aplicarea normei juridice, nicidecum de conţinutul acesteia. Situaţia în speţă intră sub incidenţa art. 242 alin. (1) din cod, potrivit căruia „Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei“.
    10. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 242 alin. (6) din Codul de procedură fiscală raportată la art. 44 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Măsura sechestrului constă în indisponibilizarea bunurilor care formează obiectul executării, având ca scop conservarea acestora. Prin instituirea sechestrului asigurător, legiuitorul a urmărit preîntâmpinarea riscului la care este expus creditorul fiscal şi a avut în vedere interesul public al recuperării creanţelor fiscale, sursa de alimentare a bugetului general consolidat. Măsura sechestrului nu afectează dreptul de proprietate în esenţa sa, neafectând dreptul de a dispune al soţului codevălmaş. În acest sens, în faza executării silite, prin dispoziţiile art. 242 alin. (1) din cod, legiuitorul a protejat în mod expres coproprietarul, astfel că măsura criticată apare ca fiind raţională şi justificată. Cât priveşte critica privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi prin normele legale criticate, aceasta este neîntemeiată, întrucât normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală, care au următorul cuprins:
    "(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
    [...]
(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală."

    14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la principiul egalităţii în drepturi şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate sunt cuprinse în Codul de procedură fiscală, capitolul VIII - Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită, secţiunea a 4-a - Executarea silită a bunurilor imobile. În această materie, dispoziţiile art. 242 alin. (1) teza întâi stabilesc regula potrivit căreia bunurile imobile pot fi supuse executării silite dacă îndeplinesc cumulativ, după caz, următoarele condiţii: (i) se află în proprietatea debitorului, (ii) obligaţia de plată este peste 500.000 lei şi (iii) valoarea bunului imobil este mai mare de 1% din valoarea obligaţiei de plată. La aceste trei condiţii legiuitorul adaugă alte două - art. 242 alin. (1) teza a doua şi alin. (3), care devin incidente dacă debitorul se află în ipoteza normelor, astfel (iv) dacă deţine bunul în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde asupra bunului doar dacă este atribuit debitorului în urma partajului judiciar şi (v) în cazul debitorului persoană fizică, bunul nu reprezintă spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. Aşa fiind, legea condiţionează executarea silită a bunurilor imobile ale debitorului de cuantumul creanţei, de valoarea bunului imobil raportată la cuantumul creanţei, de ieşirea din coproprietatea asupra bunului imobil şi dobândirea calităţii de bun propriu al debitorului, respectiv de destinaţia bunului imobil, care nu trebuie să reprezinte spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa. Îndeplinirea acestor reguli atrage incidenţa procedurii executării silite a bunului imobil în vederea stingerii creanţelor fiscale ale debitorului, executorul fiscal având abilitarea de a aplica sechestrul asupra bunului imobil şi de a încheia un proces-verbal de sechestru, care va cuprinde numărul cadastral şi numărul de carte funciară, dacă acestea reies din documentele prezentate de debitor. De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate, actele de dispoziţie care ar interveni ulterior fiind lovite de nulitate absolută. Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală în favoarea organului fiscal.
    16. De la regulile care instituie condiţiile de incidenţă a procedurii executării silite a bunului imobil, legiuitorul reglementează o excepţie care vizează stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Astfel, potrivit art. 242 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, condiţia negativă referitoare la destinaţia bunului imobil, care nu trebuie să reprezinte spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, nu este aplicabilă în cazul în care creanţa fiscală a debitorului este rezultatul unei fapte penale, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă. Cu alte cuvinte, pentru satisfacerea acestui tip de creanţă, în cazul debitorului persoană fizică, creditorul - statul poate declanşa procedura executării silite inclusiv cu privire la bunul imobil care reprezintă spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
    17. În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „spaţiu minim destinat locuirii de către debitor şi familia sa“, aceasta nu este definită de Codul de procedură fiscală, „normele legale în vigoare“ fiind reprezentate de dispoziţiile Legii locuinţei nr. 114/1996. Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din lege, prin „locuinţă“ se înţelege o construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii, iar, conform art. 17 din aceeaşi lege, prin „familie“ se înţelege soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Coroborând cele două noţiuni, putem defini spaţiul minim destinat locuirii de către debitor şi familia sa ca fiind acea construcţie care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane, singure sau împreună cu soţul/soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
    18. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în calitate de soţie a debitorului unei creanţe fiscale rezultate din săvârşirea unei infracţiuni, care deţine în coproprietate devălmaşă împreună cu acesta bunul imobil care constituie spaţiul locuit de debitor şi familia sa, consideră neconstituţională soluţia legislativă care ar permite instituirea măsurii sechestrului asupra întregului imobil, şi nu doar asupra cotei-părţi care aparţine debitorului. Mai mult, apreciază că, având caracterul unei ipoteci legale, sechestrul aduce o limitare dreptului de proprietate al soţului codevălmaş împotriva căruia nu există o hotărâre penală de condamnare şi creează o discriminare a acestuia în raport cu alţi proprietari codevălmaşi.
    19. Analizând critica formulată, Curtea reţine că autoarea excepţiei porneşte de la o premisă greşită, şi anume aceea că, dacă creanţa fiscală este rezultatul comiterii unei infracţiuni de către soţul codevălmaş, bunul imobil aflat în coproprietate, care reprezintă spaţiul minim destinat locuirii de către debitor şi familia sa, urmează să fie supus executării silite prin instituirea sechestrului. Or, în realitate, în cazul creanţelor fiscale izvorâte din infracţiuni, legiuitorul nu elimină decât beneficiul instituit cu privire la interdicţia de a executa silit bunul imobil care reprezintă spaţiul de locuit al debitorului, singur sau împreună cu familia, nicidecum condiţia referitoare la executarea silită doar a bunurilor proprietate exclusivă a debitorului, deci a acelor bunuri care îi revin în urma partajului judiciar. Aşadar, în cazul în care persoana fizică este debitoarea unei creanţe fiscale rezultate dintr-o infracţiune pe care aceasta a comis-o şi pentru care a fost condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă, bunul imobil care reprezintă spaţiul minim destinat locuirii de către debitor şi familia sa urmează să fie supus executării silite doar dacă este proprietatea sa exclusivă. În cazul în care bunul este coproprietatea devălmaşă a debitorului şi a soţului acestuia, executarea silită poate fi pornită doar după efectuarea partajului judiciar care are ca efect atribuirea bunului imobil soţului condamnat, numai în aceste condiţii sechestrul care poate fi aplicat asupra bunului constituind ipotecă legală în favoarea organului fiscal.
    20. Prin urmare, întrucât condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură fiscală trebuie îndeplinite cumulativ, faptul că, în cazul creanţelor fiscale rezultate din comiterea unei infracţiuni, legiuitorul a înţeles să elimine protecţia oferită debitorului în ceea ce priveşte executarea silită a bunului imobil în care acesta locuieşte, singur sau împreună cu familia, nu înseamnă că a eliminat şi protecţia oferită persoanelor care deţin în coproprietate împreună cu debitorul respectivul bun imobil, în favoarea cărora se menţine condiţia prealabilă începerii executării silite, respectiv ieşirea din indiviziune prin intermediul partajului judiciar. Opţiunea legiuitorului pentru o astfel de soluţie legislativă răspunde, pe de o parte, nevoii statului, în calitate de creditor fiscal, de a satisface creanţele împotriva debitorilor care, prin săvârşirea unor fapte penale, s-au sustras obligaţiilor fiscale sau au creat pagube care au afectat bugetul statului şi, pe de altă parte, oferă protecţie persoanelor care deţin împreună cu persoana condamnată bunuri imobile care pot fi supuse executării silite.
    21. Având în vedere aceste argumente, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, vizează mai degrabă aspecte de aplicare a dispoziţiilor legale de către organele cu competenţe în procedura executării silite asupra bunului imobil (executorul fiscal şi instanţa judecătorească), iar nu aspecte de neconstituţionalitate a acestora.
    22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 242 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dana Lăcrămioara Dascălu în Dosarul nr. 680/205/2016 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016