Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 423 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Legii nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 423 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Legii nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 794 din 26 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^18 alin. (3) lit. a^1), ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Valentin Felician Marius Farcaş în Dosarul nr. 2.407/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.330D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei prin care acesta solicită admiterea acesteia şi judecarea în lipsă.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă Decizia nr. 872 din 15 decembrie 2015.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.407/117/2019, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^18 alin. (3) lit. a^1), ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Valentin Felician Marius Farcaş într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui act administrativ fiscal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale prin faptul că obligă contribuabilul persoană fizică ce realizează venituri din profesii libere la plata unei duble contribuţii la asigurările sociale, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (2). Această dublă contribuţie este reprezentată, pe de o parte, de cota de 10,5% pentru contribuţie individuală, iar, pe de altă parte, de cota de 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator, ambele cote fiind aplicate aceleiaşi baze de impozitare. Susţine că, fiind obligat la plata celor două cote de asigurări sociale, contribuabilul persoană fizică ce realizează venituri din profesii libere se află într-o situaţie discriminatorie faţă de contribuabilii care au calitatea de angajat sau de angajator, care sunt obligaţi la plata numai a uneia dintre cele două cote. Situaţia discriminatorie determină şi încălcarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Constituţie, care obligă statul să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să le asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, Decizia nr. 1175 din 17 septembrie 2009, Decizia nr. 1304 din 13 octombrie 2009, apreciază că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    6. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că maniera în care legiuitorul a ales să impună contribuţia în discuţie persoanelor fizice care desfăşoară activităţi liberale, alături de persoanele aflate în celelalte categorii la care se referă art. 296^21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, este singura de natură să garanteze egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi justa aşezare a sarcinilor fiscale. Astfel, instanţa judecătorească observă că, dacă este privită contribuţia de asigurări sociale prin prisma venitului pentru care aceasta se achită, iar nu prin cea a persoanelor obligate la achitarea ei, reiese că orice venit încasat de un salariat care lucrează în condiţii normale de muncă este supus unei cote de impozitare de 31,3%, chiar dacă o parte este suportată de angajator şi alta de angajat. Situaţia profesiilor liberale şi a celorlalte categorii vizate de art. 296^21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 este una specială, în sensul că aceste persoane nu sunt propriu-zis salariaţi, ci desfăşoară pe cont propriu o activitate din care realizează venituri. Or, este just ca venitul astfel realizat să fie impozitat tot într-o cotă de 31,3%, care urmează să fie achitată integral de persoana care încasează venitul. A proceda în sensul dorit de reclamant ar însemna că, în situaţia în care două persoane realizează aceeaşi activitate şi obţin acelaşi venit, una lucrând, spre exemplu, ca persoană fizică autorizată, iar cealaltă ca angajat al unei societăţi comerciale, prima să achite o cotă de contribuţie de asigurări sociale de 10,5%, în vreme ce a doua să achite o cotă de 31,3%. Este evident că în această situaţie venitul obţinut de angajat ar fi impozitat mai drastic şi discriminatoriu faţă de venitul obţinut de cel care activează ca persoană fizică autorizată.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1), ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Dispoziţiile art. 296^18 au fost introduse prin art. I pct. 99 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 303/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013. Dispoziţiile art. 296^21 şi ale art. 296^26 au fost introduse prin art. I pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 a fost aprobată prin Legea nr. 106/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012. Dispoziţiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost modificate prin art. I din Legea nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 19 septembrie 2014. Cu toate acestea, Curtea reţine că din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia critică forma în vigoare înainte de modificările operate de actul normativ anterior menţionat. Curtea observă că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Având însă în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă să verifice constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Legii nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Acestea au următorul conţinut:
    - Art. 296^18 alin. (3) lit. a^1): „(3) Cotele de contribuţii sociale obligatorii sunt următoarele: (...) a^1) 31,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;“;
    – Art. 296^21 alin. (1) lit. d): „(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz: [...] d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;“;
    – Art. 296^26 alin. (1) lit. a): „(1) Cotele de contribuţie pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 296^21 sunt cele prevăzute la art. 296^18 alin. (3), respectiv: a) cota integrală, pentru contribuţia de asigurări sociale, corespunzătoare condiţiilor normale de muncă, potrivit legii;“.

    11. Autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai şi art. 56 referitor la contribuţii financiare.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având la bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite (Decizia nr. 506 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017, paragraful 20).
    13. Astfel, potrivit principiilor obligativităţii, contributivităţii şi solidarităţii sociale pe care se întemeiază sistemul unitar de pensii public, persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor. De asemenea, funcţionarea sistemului de asigurări publice de pensii se întemeiază pe contribuţiile datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite (Decizia nr. 257 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 26 iulie 2019, paragraful 19).
    14. În ceea ce priveşte principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020, paragrafele 65-68, a statuat că acesta trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. În concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea şi Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004). Or, Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor.
    15. Principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele (contribuţiile sociale) pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, şi Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).
    16. Curtea, a statuat că, în acord cu prevederile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale, instituirea de către legiuitor a unor contribuţii financiare are un scop legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului asigurărilor sociale, precum şi eficientizarea colectării şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de recuperarea sumelor datorate cu titlul de contribuţii sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente.
    17. Totodată, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).
    18. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, Curtea reţine că acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, şi Decizia nr. 599 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 12 februarie 2018, paragraful 23).
    19. În acest context, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate reglementează cota de contribuţie de asigurări sociale obligatorii datorată de persoanele fizice care realizează venituri din profesii libere, aceasta fiind stabilită de către legiuitor, prin dispoziţiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 123/2014, ca procent de 31,3% din baza de calcul prevăzută de lege (pentru condiţii normale de muncă). Totodată, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte contribuţia de asigurări sociale obligatorie datorată de către persoanele care realizează venituri din salarii (pentru condiţii normale de muncă), legiuitorul a reglementat aceeaşi cotă procentuală de 31,3% din baza de calcul prevăzută de lege, modalitatea de plată fiind partajată între angajat şi angajator. Faptul că acest procent este divizat într-o contribuţie individuală de 10,5% datorată de angajat, pe de o parte, şi o contribuţie de 20,8% datorată de angajator, pe de altă parte, nu semnifică o reducere a procentului total al contribuţiei de asigurări sociale datorate de către persoanele care realizează venituri din salarii.
    20. Astfel, Curtea observă că nu se poate decela o diferenţiere a cotei contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele care realizează venituri din profesii libere faţă de cea stabilită în sarcina persoanelor care realizează venituri din salarii; cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter diferenţiat în funcţie de calitatea celui care o datorează.
    21. Totodată, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată - stabilirea cotelor de contribuţii sociale obligatorii - constituie o opţiune a legiuitorului, expresie a politicii fiscale şi bugetare, fără a afecta prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi nici pe cele ale art. 56 alin. (2) referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale. Prin urmare, modul de calcul al cotei contribuţiei de asigurări sociale obligatorii nu pune în discuţie probleme de constituţionalitate a normei legale, ci constituie opţiunea exclusivă a legiuitorului, care intră în larga sa marjă de apreciere în materie fiscală. Astfel, expresie a politicii fiscale şi bugetare, legiuitorul are libertatea de a stabili impozite, taxe, contribuţii, precum şi limite şi condiţii ale acestora, evident, cu respectarea principiilor şi dispoziţiilor constituţionale. Statul este liber să decidă cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau să aleagă tipul şi cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri, cu respectarea principiilor constituţionale.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentin Felician Marius Farcaş în Dosarul nr. 2.407/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 296^18 alin. (3) lit. a^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară Legii nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale art. 296^21 alin. (1) lit. d) şi ale art. 296^26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 423 din 24 septembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"