Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cardaş Vlad Radu Anton, în Dosarul nr. 4.431/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.412D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că susţinerile privind nepublicarea informaţiilor referitoare la numărul de cereri înregistrate şi nesoluţionate reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, se apreciază că stabilirea unor anumite condiţii procesuale pentru exercitarea unor drepturi nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie. De asemenea, se apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale referitoare la dreptul la apărare, dispoziţiile criticate constituind norme procedurale, ce asigură cea mai eficientă modalitate de comunicare a actelor de procedură. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 35/C din 8 aprilie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.431/118/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Cardaş Vlad Radu Anton, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că publicarea pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi afişarea la sediul entităţilor învestite de lege a înştiinţării privind numărul de cereri de restituire înregistrate şi nesoluţionate nu reprezintă modalităţi apte să asigure respectarea drepturilor persoanei îndreptăţite la restituire în privinţa termenului de formulare a unei acţiuni în justiţie. Se arată că există o discrepanţă majoră între termenele acordate autorităţilor publice în vederea soluţionării cererilor de restituire - până la 3 ani - şi termenul de promovare a unei acţiuni în justiţie împotriva unei conduite de rea-credinţă a autorităţii publice de neîndeplinire a obligaţiilor sale - de 6 luni de la momentul expirării termenului de soluţionare acordat autorităţii publice prin lege. Se arată că în acest mod se aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al persoanei care solicită realizarea unui drept patrimonial în contradictoriu cu autorităţile publice. Astfel, ţinând cont de faptul că momentul de la care începe să curgă termenul pentru introducerea contestaţiei îl reprezintă data comunicării, incertitudinea acestuia constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces la instanţă. 6. Se arată că modalitatea de comunicare a actelor de procedură, instituită prin Codul de procedură civilă, este aceea a comunicării prin poştă, la domiciliul persoanei îndreptăţite, iar în ipoteza în care aceasta nu are domiciliul în România, publicarea pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi afişarea la sediul entităţilor învestite de lege nu constituie metode apte să conducă la respectarea drepturilor persoanei îndreptăţite la restituire. 7. Se mai susţine că prevederile legale criticate trebuie corelate cu cele generale din Codul de procedură fiscală sau din Codul de procedură civilă, potrivit cărora modalităţile de comunicare a actelor administrative au, în mod necesar, o ordine de prioritate, prima fiind aceea a prezentării petentului la sediul autorităţii publice emitente şi primirii actului administrativ sub semnătură, a doua constând în comunicarea prin poştă, la domiciliul petentului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau prin alte mijloace ca fax-ul, e-mailul, ori comunicarea prin publicitate, modalitate descrisă prin textul legal criticat în cauză. 8. Se mai susţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a permite autorităţii publice să comunice actul administrativ doar cu respectarea ordinii menţionate, iar prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, ca urmare a imposibilităţii de a verifica şi a sancţiona, eventual, nerespectarea de către autoritatea publică a ordinii în care se poate face comunicarea actelor administrative. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură fiscală privind comunicarea actului administrativ fiscal, comunicarea prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 667 din 30 aprilie 2009 şi nr. 891 din 6 iulie 2010. 9. Se mai arată că, potrivit art. 167 din Codul de procedură civilă, în cazul citării cu rea-credinţă prin publicitate, toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, iar aceste dispoziţii de procedură sunt aplicabile şi în cazul procedurilor de înştiinţare reglementate de textul de lege criticat. În acest sens, arată că, în cazul comunicării prin publicitate a numărului de cereri nesoluţionate, de către entităţile învestite de lege, aceasta trebuie să reprezinte doar o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare, iar instanţele judecătoreşti trebuie să examineze dacă a fost respectată ordinea de comunicare a actului administrativ, reglementată de Codul de procedură fiscală. 10. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că principiul constituţional al accesului liber la justiţie nu semnifică faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură să încalce dreptul la un proces echitabil reglementat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dimpotrivă, acestea sunt restricţii admise, atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa, statele dispunând de o anumită marjă de apreciere. 11. Se mai apreciază că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, iar prevederea legală criticată urmăreşte dezideratul unei mai bune administrări a justiţiei şi al soluţionării cu celeritate a notificărilor, prin instituirea unor termene accesibile şi previzibile, în interiorul cărora partea interesată are posibilitatea să se adreseze direct instanţei judecătoreşti, pentru soluţionarea cererilor. Se mai apreciază că, în ipoteza în care s-ar porni de la premisa că norma legală criticată ar reprezenta o ingerinţă în exercitarea unui drept fundamental, se poate reţine că aceasta vizează un scop legitim şi nu este disproporţionată, întrucât nu afectează însăşi substanţa dreptului, de vreme ce nu se contestă faptul că subzistă obligaţia de soluţionare a notificărilor. 12. Se mai consideră că prevederea legală criticată, prin care s-a stabilit modalitatea aducerii la cunoştinţa celor interesaţi a numărului notificărilor rămase nesoluţionate, nu conţine elemente care prin modul de interpretare şi aplicare să aducă atingere dreptului la apărare, părţile putând să-şi exercite dreptul la apărare prin invocarea unor cauze de suspendare sau întrerupere dintre cele prevăzute de lege în cazul termenelor de decădere. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.“ 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 24 - Dreptul la apărare. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, pe fondul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autorul excepţiei a solicitat instanţei să dispună obligarea entităţii investite de lege să emită dispoziţia de restituire în natură a imobilului preluat în mod abuziv şi, în subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură nu mai este posibilă, să dispună emiterea deciziei privind acordarea de măsuri compensatorii. Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul municipiul Constanţa, prin primar, a solicitat respingerea acţiunii ca tardiv introdusă, având în vedere că termenul de 6 luni, în care putea fi exercitat dreptul la acţiune, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, s-a împlinit. 19. Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la o motivare similară celei formulate în prezenta cauză, şi în raport cu aceleaşi texte constituţionale. 20. Prin Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 6 martie 2019, paragrafele 20 şi 21, invocând jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a statuat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene în cadrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecinţă, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene în cadrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine accesului liber la justiţie. 21. Considerentele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. În prezenta cauză, autorul excepţiei mai susţine, în esenţă, că publicarea pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi afişarea la sediul entităţilor învestite de lege a înştiinţării privind numărul de cereri de restituire înregistrate şi nesoluţionate nu reprezintă modalităţi apte să asigure respectarea drepturilor persoanei îndreptăţite la restituire în privinţa termenului de formulare a unei acţiuni în justiţie, precum şi că aceste modalităţi de comunicare prin publicitate nu respectă dreptul comun în materie, cuprins în Codul de procedură civilă şi Codul de procedură fiscală, referitor la modalităţile de comunicare a actelor administrative. Curtea reţine însă că aceste susţineri nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate, ci intră în marja de apreciere a legiuitorului referitoare la stabilirea conţinutului unei norme legale, aspect care excedează controlului de constituţionalitate. Instituirea unei modalităţi de comunicare a actului administrativ, prin derogare de la dreptul comun în materie, respectiv prin publicarea pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi afişarea la sediul entităţilor învestite de lege a înştiinţării privind numărul de cereri de restituire înregistrate şi nesoluţionate, în temeiul Legii nr. 165/2013, intră în competenţa de reglementare a legiuitorului, acesta fiind liber să stabilească condiţiile de înştiinţare a persoanelor interesate, în vederea asigurării celerităţii procedurii de restituire. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, stabilirea unor noi termene, în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist (a se vedea Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16). 23. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la o pretinsă comunicare a actului administrativ cu rea-credinţă şi fără respectarea dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine că aceasta se referă la situaţii de fapt, lăsate la aprecierea instanţei judecătoreşti, pe baza probatoriului administrat, astfel încât stabilirea acesteia intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003) este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei. 24. Totodată, autorul excepţiei mai susţine că prevederile legale criticate creează o situaţie profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situaţia entităţilor învestite de lege, care au la dispoziţie un termen mai îndelungat pentru soluţionarea notificărilor. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, Curtea a reţinut, referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. Aşa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă. 25. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la durata termenului de 6 luni pe care îl au la dispoziţie persoanele care se consideră îndreptăţite pentru a se adresa instanţei judecătoreşti, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că reglementarea acestui termen, sub aspectul duratei, intră în atribuţia de reglementare a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. 26. Pentru aceleaşi considerente în prezenta cauză nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cardaş Vlad Radu Anton, în Dosarul nr. 4.431/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
