Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 418 din 3 iulie 2019  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6  din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 418 din 3 iulie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 636 din 31 iulie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simina Elena │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. CP1/481 din 1 aprilie 2019, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.463 din 1 aprilie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 763A/2019.
    3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorul obiecţiei consideră că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, întrucât forma legii transmise la promulgare fiind una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018, Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare şi excedează limitelor deciziei menţionate.
    4. Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi şi a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi, în mod evident, contrar soluţiei dispuse de către instanţa constituţională. Examinând legea adoptată de Parlament în forma retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea criticată au fost eliminate, deşi acestea au fost declarate constituţionale, altele au fost modificate, deşi acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate, iar altele au fost introduse fără ca acestea să aibă vreo legătură cu forma iniţială a legii sau să se fi regăsit în conţinutul său, aşa cum aceasta a fost supusă controlului de constituţionalitate. Astfel, intervenţia legislativă de la art. I pct. 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate vizează modificarea art. 99 alin. (10) din Legea nr. 1/2011. Potrivit variantei iniţiale a legii, anterioară Deciziei nr. 528 din 17 iulie 2018, această modificare legislativă era prevăzută la art. I pct. 3 şi opera prin introducerea la art. 99, după alin. (9), a unui nou alineat, alin. (10). Mai mult decât atât, varianta iniţială prevăzută pentru art. 99 alin. (10) din Legea nr. 1/2011 prevedea că centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale se organizează cu personalitate juridică, iar, potrivit formei legii retransmise la promulgare, art. 99 alin. (10) stabileşte că aceste centre de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale sunt persoane juridice. De asemenea, analizând comparativ cele două forme ale art. 99 alin. (10), înainte şi după decizia Curţii Constituţionale, se observă că Parlamentul a eliminat sintagma „structura“ din textul acestui articol. Or, în această situaţie, Parlamentul nu avea deschisă calea reexaminării acestor dispoziţii, întrucât acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi, prin urmare, nici al controlului Curţii Constituţionale. În sprijinul acestor afirmaţii este jurisprudenţa instanţei constituţionale care, prin Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, statuează în legătură cu dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie că „se referă la reexaminarea unei legi sau a unor dispoziţii legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată printr-o decizie a Curţii Constituţionale, pronunţată cu ocazia controlului de constituţionalitate a priori“ şi că „acest text limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională.“ Totodată, potrivit Deciziei nr. 75 din 30 ianuarie 2019, paragraful 48, Curtea Constituţională a stabilit următoarele: „Ca efect al prezentei decizii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile legii în limitele deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce presupune ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare, însă numai cu privire la dispoziţiile care au făcut obiectul sesizării şi controlului de constituţionalitate în prezenta cauză.“
    5. De asemenea, Preşedintele României învederează că din legea criticată lipsesc dispoziţiile cuprinse la art. I pct. 1 referitoare la modificarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior realizării controlului de constituţionalitate. Cu toate că aceste prevederi au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate, Curtea a stabilit că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, astfel că eliminarea lor s-a făcut cu depăşirea limitelor deciziei Curţii Constituţionale.
    6. Prin urmare, ca efect al depăşirii de către Parlament a limitelor reexaminării, legea a fost adoptată cu ignorarea celor statuate prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018 şi prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, legea înlătură efectul deciziei instanţei constituţionale, care este unul obligatoriu, inclusiv pentru legiuitor, considerentele şi dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale impunându-se cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept. Ţinând cont de aceste argumente, Preşedintele României consideră că legea criticată a fost adoptată şi cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    7. Totodată, analizând structura şi conţinutul legii supuse controlului de constituţionalitate, autorul obiecţiei constată că Parlamentul a adăugat la art. I trei noi puncte, pct. 4, 5 şi 6, prin care se prevăd dispoziţii cu privire la condiţiile în care cadrele didactice titulare pot participa la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin transfer, privind realizarea detaşării la cererea personalului didactic titular, precum şi dispoziţii referitoare la normarea orelor în statul de personal pentru profesorii din învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Aceste noi dispoziţii sunt identice ca formă şi conţinut cu obiectul de reglementare al Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale, act normativ care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate împreună cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, fiind declarat parţial neconstituţional. În cadrul procedurii de reexaminare, însă, Parlamentul a respins actul normativ, procedura legislativă cu privire la acesta încheindu-se.
    8. Or, o lege care este pusă în acord cu decizia instanţei constituţionale nu poate prelua conţinutul unei legi a cărei procedură legislativă a încetat anterior, chiar dacă cele două acte normative au făcut obiectul aceluiaşi control de constituţionalitate, ca urmare a unei obiecţii de neconstituţionalitate ce a vizat ambele legi. În acest caz, Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin decizia Curţii Constituţionale, întrucât legea adoptată conţine la art. I, 6 puncte, faţă de forma anterioară care avea doar 3 puncte.
    9. În concluzie, Preşedintele României apreciază că legea supusă controlului de constituţionalitate, prin prezenta solicitare, s-a adoptat cu nesocotirea celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018. De aceea, consideră că este esenţial ca instanţa constituţională să procedeze la soluţionarea definitivă a acestei situaţii şi să constate neconstituţionalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina.
    10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    11. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/3.940 din 9 mai 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.666 din 9 mai 2019, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată.
    12. Având în vedere susţinerea autorului sesizării potrivit căreia, în cadrul procedurii de reexaminare a legii ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 3 august 2018, nu au fost respectate limitele reexaminării, preşedintele Camerei Deputaţilor face precizarea că sesizarea anterioară a Preşedintelui României a vizat trei legi diferite cu privire la care Curtea Constituţională a judecat obiecţia de neconstituţionalitate în mod unitar şi a pronunţat o singură decizie. Motivarea Curţii pentru constatarea legalităţii sesizării a fost aceea că între cele trei legi există o conexiune logică sub aspectul actului normativ de bază supus modificării şi completării. De aceea, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii anumitor texte criticate prin sesizarea anterioară, procedura reexaminării a avut ca obiect, în mod atipic, aceleaşi trei legi asupra cărora Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018.
    13. Cu privire la prerogativa Parlamentului de a reexamina legea pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii anumitor texte legale, prin Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, Curtea Constituţională a statuat că „Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă“. Prin urmare, având în vedere conexiunea logică dintre legile reexaminate şi modul unitar în care au fost judecate de Curtea Constituţională, Parlamentul a preluat textele constituţionale din una dintre legile în discuţie şi le-a introdus ca puncte noi în legea supusă controlului de constituţionalitate, eliminând dispoziţiile declarate neconstituţionale. Cu privire la legea din care au fost preluate aceste dispoziţii, Parlamentul a încetat procedura legislativă.
    14. Cu privire la critica referitoare la eliminarea sintagmei „structura din art. 99 alin. (10) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care nu a făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate anterioare, se face precizarea că această modificare s-a impus din motive de tehnică legislativă şi s-a realizat „fără a aduce alte modificări de substanţă legii în cauză“.
    15. Cu privire la eliminarea dispoziţiilor cuprinse la art. I pct. 1, referitoare la modificarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, astfel cum era reglementat în legea adoptată în prima fază, anterior controlului de constituţionalitate, care au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi cu privire la care Curtea a stabilit că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, nici această critică nu poate fi reţinută, întrucât cu prilejul derulării procedurii de reexaminare, ca urmare a deciziei mai sus menţionate, forul decizional a avut în vedere oportunitatea şi corelarea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu legislaţia în vigoare, respectiv cu forma art. 19 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, care a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2018, ulterior adoptării textului iniţial al legii supuse controlului de constituţionalitate, precum şi cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, în ansamblu, care a creat un cadru specific, articulat şi complet privind procesul de organizare a reţelei şcolare. Menţinerea modificării art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 ar fi fost inutilă, întrucât normele juridice în vigoare reglementează deja această situaţie.
    16. În concluzie, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei nu încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, întrucât respectă limitele Deciziei nr. 528 din 17 iulie 2018, aşa cum reglementează dispoziţiile constituţionale şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, limitându-se la dispoziţiile declarate neconstituţionale, operând şi modificări pentru corelarea de tehnică legislativă, fără a aduce atingere substanţei legii. De asemenea, ca efect al reluării procedurii legislative, Parlamentul a reexaminat dispoziţiile celor trei legi supuse controlului de constituţionalitate, corelând dispoziţiile acestora, pentru asigurarea caracterului unitar al legislaţiei de bază, asupra căreia se aduc modificări şi luând în considerare şi legislaţia în vigoare.
    17. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
    18. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile art. I pct. 1-6 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei.
    19. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (2) şi (4).
    20. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).
    21. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    22. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. Cu privire la acest aspect se constată că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei a fost adoptată, în procedură ordinară, de Senatul României, Cameră decizională, în data de 11 martie 2019, a fost depusă, în data de 18 martie 2019, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 23 martie 2019. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 1 aprilie 2019. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    23. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorul sesizării.
    24. În prealabil, Curtea apreciază că este necesară expunerea procesului legislativ cu privire la trei acte normative adoptate de Parlament în domeniul educaţiei naţionale: (i) propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, iniţiată de 41 de deputaţi şi senatori, a fost adoptată de prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor, la data de 20 martie 2018, şi transmisă Senatului, Cameră decizională, care a adoptat legea la data de 7 mai 2018; (ii) propunerea legislativă pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, iniţiată de 26 de deputaţi şi senatori, a fost adoptată de Camera Deputaţilor la data de 28 martie 2018 şi transmisă Senatului, care a adoptat legea la data de 7 mai 2018; (iii) în fine, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, iniţiată de 4 deputaţi, a fost adoptată de prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor, la data de 18 aprilie 2018, şi transmisă Senatului, care, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea la data de 7 mai 2018.
    25. În termenul constituţional, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu o singură obiecţie de neconstituţionalitate vizând trei legi. Având în vedere existenţa unei conexiuni logice între legile supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul actului normativ de bază supus modificării şi completării, şi anume Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi, în corelare cu aceasta, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, precum şi o identitate între textele constituţionale invocate, respectiv între motivările criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că a fost legal sesizată şi, soluţionând obiecţia de neconstituţionalitate, a pronunţat o singură decizie, Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018.
    26. Prin soluţia pronunţată de Curte au fost admise criticile şi s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] şi pct. 3 [cu referire la art. 254^1 alin. (2^1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. II [cu referire la art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 în partea privitoare la divizare] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi articolului unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte critici formulate.
    27. Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, la data de 3 septembrie 2018: (i) Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 este înregistrată la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în vederea reexaminării dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi punerii lor de acord cu decizia instanţei constituţionale. În data de 31 octombrie 2018, plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut şi a adoptat legea, pe care a înaintat-o Senatului, în calitate de Cameră decizională. La data de 19 noiembrie 2018, plenul Senatului a dezbătut şi a respins legea; (ii) Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 este înregistrată la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în vederea reexaminării dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi punerii lor de acord cu decizia instanţei constituţionale. În data de 12 decembrie 2018, plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut şi a adoptat legea, pe care a înaintat-o Senatului, în calitate de Cameră decizională. La data de 11 martie 2019, plenul Senatului a dezbătut şi a adoptat legea. La data de 23 martie 2019, legea a fost trimisă Preşedintelui României, care a promulgat-o prin Decretul nr. 196 din 1 aprilie 2019; (iii) Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei este înregistrată la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, în vederea reexaminării dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi punerii lor de acord cu decizia instanţei constituţionale. În data de 12 decembrie 2018, plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut şi a adoptat legea, pe care a înaintat-o Senatului, în calitate de Cameră decizională. La data de 11 martie 2019, plenul Senatului a dezbătut şi a adoptat legea care face obiectul prezentului control de constituţionalitate.
    28. În cauza de faţă, Curtea constată că reexaminarea legii a fost declanşată în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul având obligaţia constituţională de a pune în acord legea cu Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, astfel că obiecţia de neconstituţionalitate nu poate viza decât critici de neconstituţionalitate extrinsecă privind procedura de adoptare a legii reexaminate, precum şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la dispoziţiile legale reexaminate. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie exclusiv procedura de adoptare a legii.
    29. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
    30. Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei prin raportare la dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie vizează trei aspecte: (i) eliminarea din cuprinsul legii adoptate după reexaminare a dispoziţiilor art. I pct. 1 referitoare la modificarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cuprinse în legea iniţială; (ii) intervenţia legislativă de la art. I pct. 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate referitoare la modificarea art. 99 alin. (10) din Legea nr. 1/2011, respectiv (iii) preluarea unor dispoziţii care au făcut obiectul de reglementare al unui alt act normativ, declarat parţial neconstituţional prin aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost efectuat controlul de constituţionalitate a priori asupra legii supuse prezentului control, act normativ cu privire la care Parlamentul a încetat procedura legislativă.
    31. Cu privire la dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, Curtea a reţinut că acestea „se referă la reexaminarea unei legi sau a unor dispoziţii legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată printr-o decizie a Curţii Constituţionale, pronunţată cu ocazia controlului de constituţionalitate a priori [...]“ şi că „limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională“. În continuare, Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa constantă (a se vedea Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, sau Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 240) referitoare la procedura parlamentară a reexaminării legii, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, din perspectiva limitelor de legiferare impuse Parlamentului prin decizia prin care obiecţia de neconstituţionalitate a fost parţial admisă. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul nu are competenţa constituţională de a modifica prevederile legale care nu au fost contestate din perspectiva constituţionalităţii şi nici pe cele contestate, dar a căror constituţionalitate a fost constatată prin actul jurisdicţional al Curţii. Parlamentul are competenţa de a legifera doar în sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale.
    32. Pe de altă parte, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, Curtea a statuat că legiuitorul poate modifica şi alte prevederi legale, dar numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile neconstituţionale, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii, ca operaţiune de tehnică legislativă.
    33. Cu privire la primul aspect criticat, Curtea reţine că dispoziţiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, paragrafele 44 şi 45, Curtea constatând netemeinicia criticilor formulate. Astfel, Curtea a reţinut că, drept urmare a modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 18 iunie 2018, în prezent, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 stabileşte că, „în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor, tutorilor legali sau a cultelor recunoscute de stat, în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale“. Noua soluţie legislativă preconizată prevedea că: „(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali, cu avizul ministrului educaţiei naţionale şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar autorizate sau acreditate cu personalitate juridică“.
    34. Având în vedere dispoziţiile art. 45 alin. (2) din aceeaşi lege, care stabilesc că „În funcţie de necesităţile locale se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale“, Curtea a reţinut că, deşi „se poate susţine că textul art. 45 alin. (2) din lege putea fi pur şi simplu eliminat, din moment ce se aplica art. 19 alin. (3) în varianta sa extinsă, [...] legiuitorul a dorit să menţină în continuare această garanţie expresă în cadrul secţiunii referitoare la predarea în limbile minorităţilor naţionale din raţiuni ce ţin de afirmarea protecţiei pe care statul o asigură acestora. Prin urmare, art. 45 alin. (2) din lege nu are o existenţă normativă izolată, ci coroborată cu art. 19 alin. (3) din lege“. De asemenea, Curtea a reţinut că „Faptul că tuturor liniilor de predare li s-a impus avizul ministrului educaţiei naţionale prin textul cuprins în capitolul I - Dispoziţii generale din cadrul titlului II - Învăţământul preuniversitar al Legii nr. 1/2011 nu înseamnă că este lipsit de eficienţă art. 45 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 sau că acesta ar contrazice textul de principiu, ci, din contră, se coroborează cu acesta“.
    35. Examinând argumentele reţinute în Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, Curtea apreciază că opţiunea legiuitorului ca, în funcţie de necesităţile locale, să se organizeze, la cererea părinţilor sau tutorilor legali, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar autorizate sau acreditate cu personalitate juridică nu constituie o soluţie legislativă nouă în cadrul reglementărilor referitoare la organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ de stat. Elementul de noutate al normei introduse prin art. I pct. 1 rezida în introducerea avizului ministrului educaţiei naţionale în procedura de aprobare a organizării unor atare structuri de învăţământ preuniversitar. Această opţiune a legiuitorului a fost validată din punctul de vedere al constituţionalităţii sale, astfel că norma nu mai putea fi modificată decât dacă, în cadrul procedurii de reexaminare a legii, Parlamentul, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, ar fi constatat necesitatea corelării sale, ca operaţiune de tehnică legislativă, cu noul conţinut normativ al legii, cu care se afla în legătură indisolubilă. Or, analizând forma legii adoptate de Parlament după decizia instanţei constituţionale, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 1 au fost eliminate în integralitate, fără a se justifica corelarea cu alte dispoziţii legale, fapt ce contravine celor statuate prin Decizia nr. 75 din 30 ianuarie 2019, paragraful 48, în care Curtea a stabilit că efectul deciziei de admitere a obiecţiilor de neconstituţionalitate constă în obligarea Parlamentului de a reexamina „dispoziţiile legii în limitele deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce presupune ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare, însă numai cu privire la dispoziţiile care au făcut obiectul sesizării şi controlului de constituţionalitate în prezenta cauză.“
    36. Având în vedere jurisprudenţa constantă a instanţei constituţionale, Curtea constată că eliminarea art. I pct. 1, referitor la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, din cadrul legii reexaminate s-a realizat cu încălcarea limitelor stabilite prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) din Constituţie.
    37. Cu privire la cel de-al doilea aspect, critica vizează intervenţia legislativă cuprinsă în art. I pct. 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate. Varianta iniţială a modificării prevăzută la art. I pct. 3 avea următorul conţinut: După alineatul (9) al articolului 99 se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins: „(10) Centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale se organizează, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Atribuţiile, structura, organizarea şi funcţionarea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului“.
    38. Varianta cuprinsă în legea reexaminată este cuprinsă în art. I pct. 2 şi are următorul conţinut: La articolul 99, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(10) Centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale sunt persoane juridice în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.“
    39. Autorul sesizării susţine că, pe de o parte, această modificare legislativă era prevăzută la art. I pct. 3 şi opera prin introducerea la art. 99, după alin. (9), a unui nou alineat, alin. (10), iar, pe de altă parte, analizând comparativ cele două forme ale art. 99 alin. (10), varianta iniţială prevedea organizarea centrelor de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale cu personalitate juridică, iar, potrivit formei legii reexaminate, art. 99 alin. (10) stabileşte că aceste centre sunt persoane juridice, Parlamentul eliminând şi sintagma „structura“ din textul noului articol.
    40. Înainte de a analiza criticile formulate, Curtea reţine că dispoziţiile art. I pct. 3 din forma legii iniţiale nu au făcut obiectul criticilor de neconstituţionalitate soluţionate prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, astfel că legiuitorul le poate modifica numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile neconstituţionale şi doar în măsura în care se impune recorelarea cu celelalte dispoziţii ale legii, ca operaţiune de tehnică legislativă.
    41. Astfel, cu privire la modalitatea în care operează modificarea legislativă, Curtea reţine că prin art. I pct. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei au fost modificate dispoziţiile art. 99 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel: La articolul 99, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins: „(10) Centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale sunt persoane juridice în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Atribuţiile, structura, organizarea şi funcţionarea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.“ Având în vedere că dispoziţiile alin. (10) al art. 99 erau (şi sunt) în vigoare la data adoptării legii reexaminate, este evident că intervenţia legislativă nu putea fi decât una de modificare a acestora, iar nu de introducere a lor în conţinutul articolului, astfel că schimbarea formulei introductive a normei s-a impus din raţiuni de tehnică legislativă.
    42. În ceea ce priveşte aspectele de conţinut al normei observăm că noua reglementare menţine soluţia legislativă în vigoare referitoare la organizarea centrelor de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale ca persoane juridice în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. De altfel, norma în această redactare are un conţinut mai clar decât cea anterioară în ceea ce priveşte forma de organizare a acestor unităţi de învăţământ, din menţiunea expresă potrivit căreia centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale sunt persoane juridice, rezultând în mod implicit că acestea au personalitate juridică.
    43. În schimb, eliminarea sintagmei „structura“ din enumerarea care cuprinde elementele definitorii ale centrelor de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului nu este o modificare care să poată fi calificată drept o operaţiune de tehnică legislativă. Norma în forma preconizată nu se găseşte într-o legătură indisolubilă cu dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale, astfel că nu se impune o recorelare cu acestea. Mai mult, „structura“ este unul dintre elementele definitorii ale persoanei juridice prevăzut şi de norma aflată în vigoare, astfel că nu se poate susţine nici corelarea cu această normă.
    44. Prin urmare, analizând forma legii adoptate de Parlament după decizia instanţei constituţionale, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 2 au fost modificate, deşi nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate soluţionate prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, cu depăşirea limitelor impuse legiuitorului în procedura de reexaminare a legii, declanşate în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie.
    45. Cu privire la cel de-al treilea aspect, critica vizează preluarea în legea supusă controlului de constituţionalitate a unor dispoziţii care au făcut obiectul de reglementare al unui alt act normativ, declarat parţial neconstituţional prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, act normativ cu privire la care Parlamentul a încetat procedura legislativă. Este vorba despre Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respinsă de Senat, Cameră decizională, în data de 19 noiembrie 2018, în urma procedurii de reexaminare desfăşurate în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie.
    46. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile preluate sunt cele care se regăsesc în art. I pct. 4, 5 şi 6 din legea supusă controlului. Analizând, însă, structura şi conţinutul legii menţionate, Curtea constată că dispoziţiile preluate sunt cele cuprinse în art. I pct. 3, 5 şi 6. În ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în art. I pct. 4, care vizează modificarea art. 254^1 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Curtea reţine că, deşi un text cu conţinut identic se regăsea în Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma dinaintea reexaminării (art. I pct. 3), lege care a fost respinsă de Parlament, acesta viza completarea art. 254^1 cu un nou alineat, alin. (2^2), şi nicidecum înlocuirea unei norme legale în vigoare, respectiv alin. (2) al art. 254^1. Or, stadiul procedural pentru a opera o astfel de modificare asupra Legii nr. 1/2011 sa încheiat în momentul adoptării legii în forma iniţială, astfel că o atare intervenţie legislativă este în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. Aşa fiind, dispoziţiile art. I pct. 4 contravin normei constituţionale invocate, întrucât legiuitorul a acţionat ultra vires, adoptând o soluţie legislativă într-o procedură constituţională în care nu mai avea acest drept.
    47. Cu privire la dispoziţiile art. I pct. 3, 5 şi 6 din legea supusă controlului, Curtea observă că acestea preiau dispoziţiile care erau cuprinse în art. I pct. 1, 4 şi 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin care se modificau prevederile art. 252 alin. (7) lit. c), respectiv se introduceau art. 254^1 alin. (4) şi art. 263 alin. (6^2). Aceste dispoziţii nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate efectuat prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018.
    48. Cu privire la opţiunea legiuitorului de a modifica o lege (Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011) prin trei acte normative distincte, iar nu printr-o singură lege, Curtea a constatat prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, paragraful 29, că, „într-adevăr, exista obligaţia regulamentară a comisiei sesizate în fond din cadrul Senatului să realizeze o necesară reunire a cel puţin două dintre propunerile legislative într-o singură lege, având în vedere că acestea au fost dezbătute în cadrul aceleiaşi şedinţe a comisiei [art. 74 alin. (4) din Regulamentul Senatului]. Totuşi o asemenea conduită pe care ar fi trebuit să o adopte comisia sesizată în fond din cadrul Senatului sau chiar plenul Senatului, care avea posibilitatea să retrimită toate cele trei propuneri legislative spre comisie [în condiţiile în care legile au fost adoptate în aceeaşi şedinţă a plenului Senatului] pentru redactarea unui singur raport de admitere, cu preluarea sub formă de amendamente a prevederilor din celelalte iniţiative legislative, care urmau a primi raport de respingere, reprezintă chestiuni de procedură şi practică parlamentară, fără relevanţă constituţională. Faptul că cele trei legi au fost adoptate în aceeaşi zi şi că, eventual, vor fi publicate chiar în acelaşi număr al Monitorului Oficial al României înseamnă că acestea urmează să intre în vigoare potrivit art. 78 din Constituţie, respectiv că actul de bază va avea noua configuraţie normativă de la data antereferită. Prin urmare, o asemenea tehnică legislativă nu este, de principiu, contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie“.
    49. Curtea constată că procedura regulamentară la care a făcut trimitere instanţa constituţională în decizia menţionată, respectiv posibilitatea comisiei sesizate în fond sau chiar plenul Camerei de a retrimite cele trei propuneri legislative spre comisie pentru redactarea unui singur raport de admitere, cu preluarea sub formă de amendamente a prevederilor din celelalte iniţiative legislative, care urmau a primi raport de respingere, este aplicabilă doar cu privire la procedura de adoptare a iniţiativelor legislative, iar nu în procedura reexaminării legilor ca urmare a efectuării controlului de constituţionalitate asupra acestora. Odată adoptate de Parlament, iniţiativele legislative devin legi care produc efecte juridice de sine-stătătoare şi care sunt supuse procedurilor constituţionale în mod distinct. Potrivit jurisprudenţei Curţii, citate anterior, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, în procedura de reexaminare a acestor legi, Parlamentul este ţinut să respecte o serie de limite exprese şi determinate de la care nu se poate abate fără a încălca norma constituţională. Astfel, aşa cum chiar situaţia de faţă o demonstrează, fiecare dintre cele trei legi a dobândit un conţinut şi o configuraţie proprie, fiind supuse procedurilor constituţionale în mod separat: Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost respinsă de Parlament, în urma procedurii de reexaminare, Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost promulgată de Preşedintele României şi în prezent este în vigoare, în vreme ce Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei a parcurs procedura parlamentară a reexaminării şi în prezent se află în procedura controlului de constituţionalitate, prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituţie. Cu alte cuvinte, odată depăşit momentul adoptării fiecărei legi în Camera decizională, dacă este redeschisă procedura reexaminării a cel puţin două dintre legi, Parlamentul nu mai are posibilitatea de a reuni conţinutul normativ într-un singur act, întrucât nu mai este în prezenţa unor propuneri legislative, ci a unor legi, adoptate deja, cu privire la care s-a născut doar obligaţia de a le pune în acord cu Legea fundamentală. Orice modificare a acestora trebuie să se limiteze la dispoziţiile actului normativ reexaminat care fie au fost constatate ca fiind neconstituţionale, fie se găsesc într-o legătură indisolubilă cu acestea, în vederea recorelării, ca operaţiune de tehnică legislativă. Prin urmare, reexaminarea legii implică exclusiv o analiză a actului normativ în cauză şi nicidecum alte acte aflate în procedură parlamentară de adoptare. Cu alte cuvinte, în urma reexaminării, o lege nu poate prelua dispoziţiile care au făcut obiectul de reglementare al altei legi şi nici nu poate opera un schimb de dispoziţii cuprinse în legile adoptate, întrucât, în mod evident, aceste operaţiuni ar constitui o depăşire a limitelor reexaminării fiecăreia dintre acestea.
    50. Pentru aceste motive, dispoziţiile art. I pct. 3, 5 şi 6 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei sunt neconstituţionale, întrucât au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, respectiv cu depăşirea limitelor impuse în procedura de reexaminare declanşată ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018.
    51. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 3-6 din acelaşi act normativ,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1-6 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu


    OPINIE SEPARATĂ
    1. În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2019, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei trebuia respinsă, ca neîntemeiată. Totodată, menţionăm că prezenta opinie separată nu vizează şi soluţia adoptată în privinţa art. I pct. 3-6 din legea criticată, soluţie pe care o împărtăşim în totalitate.
    2. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 3 august 2018, pe calea controlului de constituţionalitate a priori, a verificat constituţionalitatea a trei legi care au vizat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, ambele având drept obiect de reglementare sistemul educaţiei. Cu privire la fiecare dintre aceste trei legi, Curtea a constatat neconstituţionalitatea punctuală a unor prevederi, după cum urmează:
    - articolul unic pct. 2 [cu referire la art. 253 alin. (1)] şi pct. 3 [cu referire la art. 254^1 alin. (2^1)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011;
    – art. II [cu referire la art. 32^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 în partea privitoare la divizare] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei;
    – articolul unic [cu referire la art. 16 alin. (1)] din Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

    3. Legea pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost reexaminată, promulgată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi a intrat în vigoare la data de 5 aprilie 2019, devenind Legea nr. 56/2019 pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost reexaminată şi adoptată de Camera Deputaţilor, însă a fost respinsă de Senat (19 noiembrie 2018).
    4. În schimb, se constată că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei a fost reexaminată şi reuneşte prevederi din legea respinsă şi prevederi din forma sa iniţială. Ceea ce interesează prezenta opinie separată sunt aceste din urmă prevederi, reluate în art. I pct. 1 şi 2 din lege.
    5. Potrivit art. I pct. 1 [cu referire la art. 99 alin. (1)] din lege, „(1) Unităţile conexe ale Ministerului Educaţiei Naţionale sunt: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, casele corpului didactic, centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale, Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată, Unitatea pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, palatele şi cluburile copiilor“. Acest text are un conţinut identic cu cel existent la art. I pct. 2 [cu referire la art. 99 alin. (1)] din forma legii anterioară reexaminării şi nu a format obiectul controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018.
    6. Curtea, prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragrafele 106 şi 107, a statuat că, indiferent de titularul dreptului de sesizare, acesta are posibilitatea să formuleze, în termen, o obiecţie de neconstituţionalitate ulterior adoptării legii având ca obiect oricare dintre dispoziţiile acesteia, iar în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privinţa anumitor dispoziţii ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziţii adoptate, nu şi pe cele care au fost deja adoptate şi nu au suferit modificări/completări şi nu au fost modificate de Parlament în cadrul procedurii de reexaminare. Totodată, în soluţionarea obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate după ce a fost parcurs procesul de reexaminare potrivit art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţei constituţionale se circumscrie doar la elementele de noutate rezultate în urma acestuia. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată în privinţa unei legi reexaminate de Parlament, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, nu poate viza un text legal care nu a format obiectul reexaminării. În aceste condiţii, ne întrebăm dacă un text din corpul legii reexaminate este identic cu conţinutul său normativ iniţial de dinainte de reexaminare, Curtea Constituţională avea competenţa să verifice constituţionalitatea acestuia prin prisma încălcării obligaţiei de reexaminare prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituţie? Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod ritos că atunci când verifică constituţionalitatea unei legi reexaminate, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, verifică numai diferenţa specifică existentă între forma iniţială şi cea reexaminată. Or, în cazul analizat, nu există nicio diferenţă specifică; prin urmare, nu putea să existe nicio încălcare a art. 147 alin. (2) din Constituţie.
    7. Potrivit art. I pct. 2 [cu referire la art. 99 alin. (10)] din lege, „(1) Centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale sunt persoane juridice în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea se stabilesc prin hotărâre a Guvernului“. Soluţia legislativă preconizată conţine două modificări faţă de forma art. I pct. 3 [cu referire la art. 9 alin. (10)] din legea adoptată iniţial [anterior reexaminării], care prevedea „(1) Centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale se organizează cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Atribuţiile structura, organizarea şi funcţionarea se stabilesc prin hotărâre a Guvernului“. Menţionăm că textul analizat nu a format obiectul controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 528 din 17 iulie 2018 şi că asupra sa au fost operate modificări, astfel că, de principiu, controlul de constituţionalitate poate fi realizat prin prisma art. 147 alin. (2) din Constituţie. În acest caz, trebuie analizat în ce măsură modificările operate sunt compatibile cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la limitele în care Parlamentul poate interveni asupra legii iniţial adoptate în cadrul fazei de reexaminare a legii.
    8. Astfel, sintagma „se organizează cu personalitate juridică“ s-a înlocuit cu sintagma „sunt persoane juridice“, ambele exprimând acelaşi conţinut juridic. Această intervenţie legislativă este una de corelare a unui text, intervenţie posibilă chiar dacă nu a format obiectul unei decizii de neconstituţionalitate.
    9. Cu privire la renunţarea la cuvântul „structură“, se constată că acesta era oricum redundant, organizarea persoanei juridice de drept public presupunând în mod logic existenţa unei structuri decizionale în cadrul acesteia. Aşadar, ceea ce art. 187 din Codul civil numeşte „o organizare de sine stătătoare“ ca element constitutiv al persoanei juridice include organizarea/ funcţionarea/atribuţiile acesteia, iar organizarea presupune automat o structură. Menţionăm că organizarea unei persoane juridice fără existenţa unei structuri este imposibilă. Cu alte cuvinte, s-a eliminat un element redundant din enumerarea cuprinsă în text. Este adevărat că Legea nr. 1/2011 foloseşte în 10 părţi ale legii cuvântul „structură“ alături de „organizare“, însă nu mai puţin adevărat este că în alte părţi ale legii - a se vedea spre exemplu art. 332 din Legea nr. 1/2011, care acoperă întreaga sferă de aplicare a legii - nu este folosit cuvântul „structură“ alături de sintagma „organizare şi funcţionare“. Prin urmare, şi legiuitorul este inconstant în folosirea sintagmei „organizarea, structura şi funcţionarea“, respectiv a sintagmei „organizarea şi funcţionarea“, aspect care demonstrează, în realitate, faptul că nu a dorit ataşarea unei semnificaţii diferite celor două sintagme.
    10. Prin urmare, cele două intervenţii asupra textului reprezintă, în realitate, corelări terminologice, fără caracter novator din punct de vedere normativ şi fără relevanţă constituţională. Ceea ce este paradoxal este faptul că instanţa constituţională constată caracterul constituţional al înlocuirii sintagmei „se organizează cu personalitate juridică“ cu sintagma „sunt persoane juridice“, însă constată caracterul neconstituţional al eliminării cuvântului „structură“. Cu alte cuvinte, pentru una şi aceeaşi problemă soluţia Curţii Constituţionale este diferită, ceea ce este inadmisibil.
    11. De regulă, reexaminarea vizează numai prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale, excepţie făcând ipotezele în care (i) alte prevederi se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale sau (ii) alte prevederi care, deşi nu sunt în relaţie indisolubilă cu acestea, trebuie recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În această din urmă ipoteză însă modificarea operată în scopul recorelării nu poate fi una care să vizeze substanţa legii (Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 61). Spre exemplu, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, intervenţia legislativă asupra unei norme intră în sfera operaţiunilor de corelare legislativă dacă nu aduce o modificare de substanţă normei modificate, ci are ca scop reglementarea concisă, unitară şi coerentă a materiei; prin urmare, Curtea a conchis că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia noua dispoziţie care are un atare scop încalcă prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, paragraful 63). Totodată, Curtea, în cadrul reexaminării conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, a permis intervenţii legislative de corelare chiar în privinţa unor texte care nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale şi care nu se aflau în vreun raport cu textul constatat neconstituţional (a se vedea Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 134), Curtea statuând că „textul criticat a reparat un neajuns al legii în forma sa iniţială. O asemenea intervenţie legislativă, de natură să corecteze o lipsă de corelare a legii, nu poate fi decât în sensul respectării normelor de tehnică legislativă, ceea ce denotă o adecvare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, fără a încălca art. 125 şi art. 147 alin. (2) din Constituţie“. În acelaşi sens, Curtea, la paragraful 128, a statuat în privinţa unei modificări ce ţinea de corelarea textului că aceasta este un „aspect de tehnică legislativă, care nu pune în discuţie nicio modificare substanţială a legii, astfel că nu se poate susţine că a fost încălcat art. 147 alin. (2) din Constituţie“.
    12. Or, cele două modificări aduse art. I pct. 2 [cu referire la art. 99 alin. (10)] din lege nu vizează substanţa reglementării, ci remediază o problemă de limbaj juridic şi aduc un plus de precizie textului respectiv, realizându-se, astfel, o mai bună articulare a acestuia, fără să fie influenţată soluţia legislativă din redactarea iniţială a legii. Prin urmare, este evident că intervenţia legiuitorului a avut rolul de a asigura coerenţa limbajului juridic utilizat şi de a elimina o formulare care în sine avea un caracter ambiguu cu privire la înţelesul şi întinderea termenilor folosiţi, iar această intervenţie nu poate fi calificată ca fiind una de substanţă în sensul de a consacra, elimina sau modifica o anumită soluţie legislativă.
    13. Un alt aspect invocat în susţinerea criticii de neconstituţionalitate este eliminarea modificării aduse art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 din forma iniţială a legii. Această eliminare a fost necesară pentru că după data adoptării legii, respectiv 7 mai 2019, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 18 iunie 2018. Acest aspect a fost sesizat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 17 iulie 2018, paragraful 44, unde se arată că această ordonanţă de urgenţă a fost „adoptată (8 iunie 2018) şi publicată aşadar după adoptarea prezentei legi supuse controlului de constituţionalitate“. Curtea nu s-a pronunţat pe corelarea dintre noua soluţie legislativă şi cea preconizată de textul supus analizei sale. De altfel, un act normativ aflat în control de constituţionalitate a priori nu poate deveni neconstituţional prin faptul că în acest interval de timp a fost adoptată şi intrată în vigoare o altă soluţie legislativă. Dacă s-a constatat neconstituţionalitatea altor prevederi ale legii, era normal ca legiuitorul, pe lângă punerea de acord cu decizia Curţii Constituţionale a textelor respective, să coreleze cu noua realitate normativă chiar textul care a fost constatat ca fiind constituţional, inclusiv prin eliminarea sa, pentru a nu afecta coerenţa cadrului normativ deja existent. Curtea urmează să observe că, în jurisprudenţa sa, a statuat că reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale“, presupune deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187).
    14. Prin urmare, se constată că, potrivit jurisprudenţei antereferite a Curţii Constituţionale, reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie vizează redeschiderea procedurii legislative în privinţa textelor constatate neconstituţionale, a celor aflate într-o corelaţie cu acestea şi a celor care, deşi nu sunt în relaţie indisolubilă cu acestea, trebuie recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Acestei enumerări realizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale trebuie să i se adauge şi situaţia în care în timp ce legea se afla în control de constituţionalitate a priori, control în urma căruia este constatată neconstituţionalitatea sa parţială, o anumită soluţie legislativă vizată de legea în discuţie este reconfigurată în dreptul pozitiv, caz în care legiuitorului îi este permis ca în cursul reexaminării să poată adapta legea la noua situaţie normativă existentă. Prin urmare, o asemenea corelare trebuie permisă şi acceptată, chiar dacă aceasta se realizează în raport cu un alt act normativ, şi nu cu o dispoziţie din chiar corpul legii reexaminate. Astfel, corelarea - având în vedere şi natura sa de asigurare a coerenţei actului reexaminat - nu trebuie redusă numai la una intra legem, ci ea trebuie să aibă în vedere ansamblul normativ ce se constituie în dreptul pozitiv al statului, aşadar, ea trebuie permisă şi inter legem. În caz contrar s-ar crea situaţii inadmisibile, de incertitudine juridică, în sensul obligării Parlamentului, în cadrul reexaminării, la adoptarea unor soluţii legislative în vădită contradicţie cu noul cadru normativ adoptat în timp ce legea era în control de constituţionalitate a priori, ceea ce ar duce la o vădită distonanţă normativă în dreptul pozitiv determinată chiar de Curtea Constituţională.
    15. Raportat la cauza de faţă, se poate observa că legea reexaminată, prin eliminarea modificării operate asupra art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, realizează o corelare cu noul conţinut normativ al art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 şi art. 29^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, astfel cum acestea au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, ordonanţă de urgenţă emisă în timp ce legea analizată în forma sa iniţială se afla deja în control de constituţionalitate a priori.
    16. Art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, prevede că „Prin excepţie de la prevederile alin.(1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor, tutorilor legali sau a cultelor recunoscute de stat, în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale“.
    17. Art. 29^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2005, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018, prevede că: „În vederea asigurării exercitării dreptului fundamental la învăţătură, la cererea justificată, după caz, a părinţilor/tutorilor legali, a refugiaţilor, a cultelor recunoscute oficial de stat sau a unor organizaţii ale minorităţilor naţionale reprezentate în Parlamentul României, în situaţia în care autorităţile publice locale nu asigură, în mod corespunzător, conform cererilor, exercitarea acestui drept, în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea, Ministerul Educaţiei Naţionale înfiinţează, reorganizează şi constituie unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.“
    18. Astfel, eliminarea textului analizat realizează o corelare între actul criticat şi modificarea de concepţie survenită în iunie 2018 cu privire la înfiinţarea de unităţi şcolare. A obliga Parlamentul să reintroducă avizul Ministerului Educaţiei Naţionale ar însemna să se creeze două proceduri paralele de înfiinţare de unităţi de învăţământ şi o antinomie intralegală (înfiinţarea şcolilor de autorităţile administraţiei publice locale cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale şi, respectiv, înfiinţarea şcolilor de Ministerul Educaţiei Naţionale). Or, ministerul nu poate avea în acelaşi timp rolul de a da avize şi de a şi dispune înfiinţarea de şcoli. Este de observat că această corelare a fost realizată de legiuitor, şi nu de Curtea Constituţională, aspect perfect posibil şi în concordanţă cu competenţele constituţionale ale Parlamentului, care este unica autoritate legiuitoare a ţării. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, coordonarea legislaţiei în vigoare şi eliminarea incoerenţelor legislative sunt de competenţa autorităţii legiuitoare (Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, Decizia nr. 249 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 23 iunie 2005, şi Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017, paragrafele 27 şi 28), astfel că Parlamentul trebuie lăsat să îşi îndeplinească rolul său constituţional, acela de a legifera, nefiindu-i, în schimb, permis Curţii Constituţionale să împiedice Parlamentul, prin impunerea unui formalism excesiv în actul de legiferare, să îşi realizeze, în mod plenar, funcţia legislativă. Este de observat că, în limitele impuse de Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, flexibilitatea şi supleţea caracterizează procesul legislativ (a se vedea şi Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 51), ceea ce înseamnă că orice regulă procedurală impusă trebuie să respecte principiul est modus in rebus. Nu poate fi aplicată mecanic o regulă care, deşi raţională la prima vedere, sub aspectul organizării activităţii parlamentare, conduce la consecinţe negative asupra legislaţiei din moment ce afectează însăşi securitatea juridică a persoanei.
    19. Având în vedere cele expuse, apreciem că, în speţă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei trebuia respinsă, ca neîntemeiată.


                    Judecători,
                    Cristian Deliorga
                    Gheorghe Stan
                    Varga Attila


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice