Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 418 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 418 din 18 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 418 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 612 din 13 iulie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.785D/2019.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 28 mai 2020, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei, doamna Linda Zenovia Timofan, consilier, şi a reprezentantului Ministerului Public, domnul Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi, procuror, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Cu Adresa nr. 18.823 din 25 octombrie 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.219 din 25 octombrie 2019, Avocatul Poporului, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie şi ale art. 15 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, a ridicat direct în faţa Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea si funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului susţine, în esenţă, că prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 sunt neconstituţionale, deoarece atribuie sintagmei „partide politice parlamentare“ semnificaţia de „partide şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului“, şi nu de „partide reprezentate în Parlament“. Astfel, potrivit textelor de lege criticate, pentru a fi considerat partid parlamentar, este necesară îndeplinirea concomitentă a două condiţii cumulative, respectiv, (i) partidul să aibă grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre cele două Camere ale Parlamentului, şi (ii) partidul să fi obţinut mandate de deputaţi şi senatori la ultimele alegeri generale pentru Parlamentul României. Această definiţie dată „partidului politic parlamentar“ instituie restrângeri ale drepturilor procedurale în cadrul procesului electoral asociate dreptului de a fi ales, spre exemplu: dreptul de a fi reprezentat în cadrul Biroului Electoral Central, dreptul de a participa în prima etapă la tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii de înscriere pe buletinele de vot, dreptul de a fi reprezentat în cadrul birourilor electorale judeţene/birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau dreptul de a participa în prima etapă la completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare.
    5. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate Avocatul Poporului arată că art. 64 alin. (3) din Legea fundamentală prevede că „deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere“, reţinând că grupurile parlamentare reprezintă structuri organizatorice ale Camerelor Parlamentului, constituite pe bază de apartenenţă şi afinitate politică, respectiv parlamentari care aparţin aceleiaşi formaţiuni politice sau care subscriu aceluiaşi program ori aceloraşi idei. Acestea funcţionează pe baza unor reguli care pot fi cutumiare ori stabilite prin statute sau prin regulamente parlamentare. Grupurile parlamentare asigură o supleţe în activitatea parlamentară, precum şi o structurare a tendinţelor politice din cadrul lor. Prin urmare, grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului, acestea rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor aleşi în aplicarea art. 62 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale“. Mai mult, art. 2 alin. (1) din Constituţie stabileşte că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum“. Aşadar, constituirea deputaţilor şi a senatorilor în grupuri parlamentare este o acţiune strict organizatorică, dar care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 şi art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 devine o condiţie în vederea participării în procesul electoral, creând o situaţie disproporţionată în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procedurale electorale ale partidelor reprezentate în Parlament prin votul alegătorilor, cu consecinţa unor abuzuri din partea celorlalţi competitori electorali. În fapt, impunerea unei asemenea condiţii în cadrul procesului electoral poate duce la situaţia în care unele forţe politice parlamentare reuşesc să obţină desfiinţarea unui grup parlamentar şi, drept consecinţă, excluderea reprezentanţilor partidului ales în Parlament de la procesul electoral, în scopul fraudării acestuia.
    6. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate şi prevederile art. 103 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“.
    7. Avocatul Poporului subliniază că Legea fundamentală consacră sintagma „partide reprezentate în Parlament“, şi nu „partide şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective“. Ca atare, un partid politic dobândeşte calitatea de „partid parlamentar“ în virtutea faptului că a obţinut mandate în Parlamentul României prin votul popular exprimat în alegeri, având parlamentari în ambele Camere ale Parlamentului, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Constituţie. Caracterul de „partid parlamentar“ depinde aşadar de votul popular, iar nu de constituirea sau nu a unui grup parlamentar, care poate fi la un moment dat împiedicată prin mijloace administrative, procedurale sau conjuncturale de ceilalţi competitori electorali.
    8. În consecinţă, a institui obligaţia de a avea constituit un grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului pentru a se încadra ca „partid politic parlamentar“ contravine Legii fundamentale, care face trimitere în acest sens doar la sintagma „partide reprezentate în Parlament“. În acest caz, în interpretarea dată, s-ar ajunge în situaţia în care sintagma „partide politice parlamentare“ să fie interpretată în mod restrictiv, respectiv partidele politice parlamentare care nu sunt constitute în grupuri parlamentare să nu poată participa în procesul electoral, potrivit Legii nr. 370/2004.
    9. De asemenea Avocatul Poporului arată că, pentru argumentele expuse anterior, viciul de neconstituţionalitate afectează şi prevederile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, întrucât atribuie sintagmei „partide politice parlamentare“ semnificaţia de „partide şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului“, şi nu de „partide reprezentate în Parlament“.
    10. Referitor la dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, Avocatul Poporului susţine că aceste prevederi de lege restrâng, în condiţii lipsite de proporţionalitate, exerciţiul dreptului de a fi ales, prevăzut de art. 37 din Constituţie şi afectează caracterul reprezentativ al funcţiei de Preşedinte, consacrat de art. 81 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens, susţine că atât condiţiile de eligibilitate, cât şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute expres şi limitativ în Constituţie şi în Legea nr. 370/2004. Astfel, potrivit art. 37, art. 16 alin. (3), art. 36 şi art. 40 alin. (3) din Constituţie, au dreptul de a fi aleşi pentru funcţia de Preşedinte al României cetăţenii cu drept de vot care, până în ziua alegerilor inclusiv, au împlinit 35 de ani, au domiciliul în ţară şi cărora nu le este interzisă asocierea în partide politice. Dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 încalcă principiile proporţionalităţii şi reprezentativităţii, întrucât prin instituirea a două condiţii cumulative (un număr de 200.000 de susţinători şi posibilitatea ca un alegător să susţină mai mulţi candidaţi la funcţia de preşedinte) se ajunge la suprimarea exercitării dreptului de a fi ales al cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile constituţionale şi legale de a candida. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului invocă considerentele deciziilor nr. 769 din 28 noiembrie 2017 şi nr. 286 din 11 mai 2016, prin care Curtea Constituţională a stabilit, cu valoare de principiu, că soluţiile legislative reglementate cu scopul de a asigura reprezentativitatea unei candidaturi la o funcţie sau demnitate publică nu trebuie să limiteze în mod nepermis dreptul de a fi ales. Totodată, în Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, s-a statuat că aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului. Or, în cazul soluţiilor legislative criticate, instituirea unui număr de 200.000 de semnături pentru susţinerea candidaţilor la funcţia de Preşedinte al României (depăşind pragul de 1% din alegători) are ca efect suprimarea exercitării drepturilor electorale şi constituie o cerinţă excesivă prin raportare la interesul public urmărit de legiuitor, şi anume asigurarea unui grad sporit de responsabilitate din partea tuturor competitorilor electorali în participarea la procesul electoral, exercitarea cu bună-credinţă a dreptului de a fi ales, precum şi participarea la alegeri a unor candidaţi reprezentativi. Caracterul excesiv al condiţiilor impuse de textele de lege criticate rezultă din raportarea pragului de maximum 1% din alegătorii semnatari pe liste recomandat în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), la numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, declarat de Autoritatea Electorală Permanentă, la data de 31 iulie 2019, care este de 18.963.792. De altfel, un calcul matematic simplu relevă că numărul de semnături cerute pentru validitatea unei candidaturi la funcţia de Preşedinte trebuie să se situeze sub cerinţa de 200.000, cum este în prezent. În aceste condiţii, numărul de semnături de 200.000 de alegători induce, fără îndoială, ideea că este utilizat pentru a-i împiedica pe unii candidaţi să îşi exercite dreptul de a fi ales, contrar celor recomandate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în sensul că „legea trebuie să stabilească un număr maxim de semnături care nu trebuie să depăşească pragul de 1% din alegători“.
    11. Avocatul Poporului susţine, de asemenea, încălcarea principiului reprezentativităţii funcţiei de Preşedinte al României, deoarece prevederile art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004 stabilesc că un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi. În acest sens invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în Decizia din 17 iunie 2008, pronunţată în Cauza Brito da Silva Guerra şi Sousa Magno împotriva Portugaliei, a reţinut că cerinţa ca tabelele cu semnăturile susţinătorilor să fie anexate la listele electorale are scopul legitim de a se asigura că semnatarii au capacitate electorală şi că fiecare dintre ei susţine un singur candidat. Per a contrario, o soluţie legislativă care reglementează posibilitatea ca un alegător să susţină mai mulţi candidaţi schimbă integral scopul legitim al prevederii constituţionale care consacră principiul reprezentativităţii funcţiei de Preşedinte. De asemenea Avocatul Poporului arată că egalitatea votului, condiţie a reprezentativităţii funcţiei de Preşedinte, presupune că fiecare alegător are dreptul la un vot şi numai la un singur vot. Prin urmare, o soluţie legislativă firească, de natură să confere legitimitate capacităţii electorale a semnatarilor, este cea potrivit căreia un alegător poate susţine un singur candidat, reglementată de Legea nr. 370/2004, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 148/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală. O asemenea soluţie legislativă este de natură să imprime predictibilitate întregului proces electoral, să reflecte principiul reprezentativităţii şi să contribuie la identificarea susţinerii reale de care se bucură un anume candidat. Atât principiile constituţionale incidente, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului plasează reglementarea condiţiilor de exercitare a dreptului de a fi ales în sarcina legiuitorului, fiind preferabil ca reglementarea acestora să fie realizată la nivel constituţional, prin stabilirea unor criterii/condiţii clare şi precise. Limitările sunt admise atâta vreme cât nu au un caracter arbitrar şi nu aduc atingere substanţei dreptului, fiind admisibilă o reglementare mai restrictivă a dreptului de a fi ales faţă de dreptul de a alege, cu respectarea condiţiilor de proporţionalitate.
    12. Prin urmare, în opinia Avocatului Poporului, soluţia legislativă privind numărul de 200.000 de alegători pentru susţinerea unui candidat, cumulată cu aceea a posibilităţii susţinerii mai multor candidaturi de către acelaşi alegător, nu poate fi considerată ca având drept scop realizarea unei selecţii rezonabile în rândul candidaţilor pentru a asigura reprezentativitatea acestora la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României şi împiedicarea eventualelor candidaturi abuzive.
    13. În final, Avocatul Poporului consideră că revine Curţii Constituţionale sarcina să aprecieze în ce măsură cele două condiţii impuse de textul de lege criticat (pragul de minimum 200.000 de semnături pe liste de susţinători, coroborat cu dreptul unui alegător de a semna pentru mai mulţi candidaţi) respectă condiţiile de proporţionalitate privind atingerea adusă dreptului de a fi ales şi solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, care să orienteze legiuitorul în reconfigurarea cadrului electoral al alegerii Preşedintelui României.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Avocatului Poporului prezent, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar de reprezentantul Ministerului Public, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. e), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015.
    18. Prevederile criticate din Legea nr. 370/2004 au următorul cuprins:
    - Art. 2 alin. (1) lit. e): „În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: (...); e) partide politice parlamentare - partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective.“;
    – Art. 4 alin. (2): „Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi.“;
    – Art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală: „Propunerile se fac în scris şi vor fi primite numai dacă: (...); c) sunt însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de candidat, de declaraţia de avere, declaraţia de interese, de o declaraţie pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, precum şi de lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători.“

    19. Prevederile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 au următorul cuprins: „În sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective, precum şi alianţele politice sau electorale care au în componenţă astfel de partide ori formaţiuni politice.“
    20. În opinia Avocatului Poporului, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 2 alin. (1) privind suveranitatea, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 62 alin. (1) privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, art. 81 alin. (1) privind alegerea Preşedintelui şi art. 103 alin. (1) privind desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate vizează două aspecte, şi anume definirea termenului de „partid politic parlamentar“, pe de o parte, respectiv condiţia existenţei listei susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători, la depunerea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României, în condiţiile în care un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi, pe de altă parte.
    22. Referitor la definirea termenului de „partid politic parlamentar“, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, Curtea observă că aceste norme au fost supuse controlului de constituţionalitate în cadrul exercitării atribuţiei Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituţie, cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Astfel, prin Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, Curtea Constituţională a reţinut că textul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, potrivit căruia partidele politice parlamentare se definesc ca fiind partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective, cuprinde imperfecţiuni şi deficienţe majore de redactare în ceea ce priveşte definiţia partidului politic parlamentar, care pot afecta buna desfăşurare a operaţiunilor ce privesc procesul electoral. În acest sens, Curtea a observat că impunerea unor condiţii care denaturează sensul noţiunii de partid politic parlamentar, precum cele ce privesc necesitatea existenţei unui grup parlamentar pentru a fi calificat ca atare, deşi textul Constituţiei stabileşte numai facultatea de a se constitui grupuri parlamentare, poate împiedica partidul politic cu reprezentare parlamentară, dar care nu şi-a constituit/nu mai are grup parlamentar, să participe în mod plenar la toate operaţiunile pe care le presupune un proces electoral. Totuşi, Curtea a reţinut că definiţia dată partidului politic parlamentar nu împiedică participarea candidatului/partidului politic la procesul electoral şi nu impietează asupra garanţiilor de corectitudine asociate desfăşurării procesului electoral.
    23. Mai mult, Curtea a reţinut că o eventuală neconstituţionalitate a tezei întâi din definiţia dată partidului politic parlamentar, aflată într-o evidentă tensiune normativă cu art. 64 alin. (3) din Constituţie, ar duce la considerarea ca partid politic parlamentar şi a acelui partid care, deşi a obţinut mandate de deputaţi/senatori în cadrul alegerilor parlamentare, la debutul procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României nu mai deţine mandate de deputaţi/senatori, ceea ce poate duce la o contradicţie în termeni în sensul că ar pune un semn de egalitate între partidul politic care a intrat în Parlament în urma alegerilor şi cel care, deşi a intrat în Parlament, nu mai are niciun reprezentant la momentul desfăşurării procesului electoral de alegere a Preşedintelui României.
    24. În aceste condiţii, Curtea a constatat că revine Parlamentului obligaţia de a remedia situaţia normativă creată prin adoptarea definiţiei partidului politic parlamentar prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 şi de a se conforma, în special, exigenţelor derivate din art. 64 alin. (3) din Constituţie.
    25. Curtea constată însă că legiuitorul nu a intervenit pentru punerea de acord a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 cu dispoziţiile Constituţiei. Din cauza pasivităţii legiuitorului, care nu a intervenit în sensul arătat prin considerentele Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 66 din 1 octombrie 2019, necorelarea reglementărilor în cauză cu dispoziţiile Constituţiei continuă. În consecinţă, Curtea constată că se impune sancţionarea acestora pe calea controlului de constituţionalitate a posteriori, prin pronunţarea unei soluţii de constatare a neconstituţionalităţii, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
    26. Prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 stabilesc semnificaţia termenului de „partid politic parlamentar“, utilizat în cuprinsul actului normativ, instituind în acest sens două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ. Astfel, în accepţiunea legii, pentru ca partidele politice să fie calificate drept „partide politice parlamentare“ este necesar ca acestea să aibă un grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului (prima condiţie) şi să fi obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective (a doua condiţie).
    27. În contextul legislativ actual, o definiţie a partidului parlamentar apare ca necesară, având în vedere rolul pe care legea îl atribuie partidelor politice parlamentare în procesul electoral pentru alegerea Preşedintelui României. În acest sens relevante sunt dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, care stabilesc că „Protocolul de constituire a alianţei electorale se depune în scris la Biroul Electoral Central în termen de cel mult 24 de ore de la data completării acestui birou electoral cu reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente şi ai partidelor politice parlamentare“, ale art. 16 alin. (4) teza a doua din lege, care prevăd că: „În termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central, în componenţa Biroului Electoral Central intră preşedintele, vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar“, ale art. 18 alin. (3) şi ale art. 22 alin. (3) din lege, care stabilesc vocaţia partidelor politice parlamentare care au propus candidaţi de a-şi desemna reprezentanţi în birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare.
    28. Analizând prima condiţie instituită prin prevederile legale criticate, Curtea constată că a condiţiona calificarea unui partid politic ca partid politic parlamentar de organizarea unui grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului încalcă dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul, şi nu la obligaţia deputaţilor şi senatorilor de a se organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere. Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) din Constituţie, „Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere“. Aşadar, grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului. Rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituie un drept, iar nu o obligaţie. Referindu-se la acest drept al parlamentarilor, textul constituţional menţionat nu stabileşte nicio restricţie în ceea ce priveşte momentul exercitării acestuia. Prin urmare, nu este contrară Legii fundamentale constituirea pe parcursul legislaturii, potrivit regulamentelor Camerelor şi cu respectarea Constituţiei, a unui grup parlamentar care nu a existat la începutul legislaturii, cu condiţia, desprinsă, de asemenea, din interpretarea normelor constituţionale, ca pe această cale să nu fie reprezentate în Parlament partide care nu au obţinut mandate la alegeri (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010).
    29. De asemenea, sub aspectul terminologiei utilizate, Curtea observă că, prin condiţia instituită, dispoziţiile legale criticate creează o categorie distinctă a partidelor politice, dificil de conciliat cu cele stabilite prin textul Constituţiei, care, în cuprinsul său, operează cu noţiuni precum: „partide politice“ [art. 8 alin. (2),art. 37 alin. (1),art. 40,art. 73 alin. (3) lit. b),art. 146 lit. k)], „partid“ [art. 84 alin. (1)], „partide reprezentate în Parlament“. În acelaşi timp, condiţia de a avea „grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului“ nu este impusă de Constituţie partidelor reprezentate în Parlament, atunci când se stabileşte dreptul acestora de a fi consultate în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru [art. 103 alin. (1)]. În plus, aplicând condiţia impusă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, se poate concluziona ad absurdum că în Parlament pot exista şi partide politice care nu sunt parlamentare, respectiv cele care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi, dar ai căror deputaţi sau senatori nu au organizat un grup parlamentar, ceea ce este de neacceptat.
    30. În consecinţă, Curtea constată că sintagma „care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului“ din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 reprezintă un adaos nepermis la Constituţie, fiind în contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 2 alin. (1) privind exercitarea suveranităţii prin organe reprezentative constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, art. 62 alin. (1) privind alegerea Camerelor Parlamentului, precum şi în art. 103 alin. (1) referitor la partidele politice reprezentate în Parlament. Adăugând la Constituţie, prevederile de lege criticate înfrâng, totodată, şi principiul supremaţiei acesteia consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
    31. Referitor la prevederile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, ce formează, de asemenea, obiect al excepţiei, Curtea observă că acestea consacră o soluţie legislativă similară celei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004. În aceste condiţii, pentru considerentele expuse anterior, aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa criticii de neconstituţionalitate aduse art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, Curtea constată că sintagma „care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului“ din cuprinsul acestor prevederi de lege este, de asemenea, neconstituţională.
    32. Referitor la condiţia referitoare la lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători, la depunerea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României, instituită prin prevederile art. 4 alin. (2) teza întâi şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa privind materia electorală, au mai fost analizate critici referitoare la numărul de susţinători pentru depunerea candidaturilor la diferite funcţii elective.
    33. Astfel, prin Hotărârea nr. 3 din 1 septembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 23 septembrie 1992, Curtea a statuat că „cerinţa legală a depunerii candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României numai cu condiţia de a fi susţinută de cel puţin 100.000 alegători este de ordine publică“.
    34. Prin Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 octombrie 1996, analizând motivarea contestaţiei potrivit căreia condiţia legală a prezentării unor liste de semnături nu este prevăzută în Constituţie, astfel încât prevederile legale care instituie această condiţie intră în conflict cu dispoziţiile constituţionale referitoare la eligibilitate, Curtea a constatat că această susţinere nu este întemeiată, deoarece dreptul de a fi ales şi propunerea candidaturii sunt două aspecte diferite. Curtea a reţinut că „o propunere de candidat nu poate privi decât pe o persoană care întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, dar alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale instituite prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă, având adeziunea a cel puţin 100.000 de susţinători, constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional al contestatorului de a fi ales“.
    35. Prin Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009, Curtea a reţinut că stabilirea condiţiei legale privind depunerea listei cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot nu are efectul golirii de conţinut a dreptului de a fi ales. Trăsătura esenţială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinţei politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau euro-parlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european, pe de altă parte.
    36. Prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016, s-a dat „o dezlegare de principiu“ problematicii listelor de susţinători care trebuie să însoţească dosarele de candidatură. Astfel, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte alegerile, art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie stabileşte că sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3),art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate, prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la alegeri libere nu este absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără, însă, a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut [a se vedea, de exemplu, hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, paragrafele 83 şi 84]. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri libere, la intervale rezonabile, prin scrutin secret, în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului, fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Există numeroase moduri de a organiza şi de a face să funcţioneze sistemele electorale, după cum se constată existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în această materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversităţii culturale şi de gândire politică, astfel că fiecare stat va încorpora aceste elemente în propria viziune despre democraţie [Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit, paragraful 61]. Pentru a răspunde scopurilor art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice sistem electoral este apreciat în funcţie de evoluţia politică a unui stat, iar detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerinţa esenţială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esenţă, condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, acestea trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmăreşte să determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine, în principiu, de domeniul de competenţă exclusivă a statului (Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34).
    37. Tot astfel, Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), referindu-se la nivelul reglementării în materie electorală, recomandă, la pct. 2 - Niveluri normative şi stabilitatea dreptului electoral, următoarele: „66. Una din modalităţile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a elementelor celor mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor). O altă soluţie, mai flexibilă, ar fi de a stipula în Constituţie că, în cazul amendării legii electorale, vechiul sistem va rămâne aplicabil pe timpul viitoarelor alegeri - cel puţin dacă acestea au loc în anul următor - şi că sistemul nou va fi aplicat începând cu scrutinele ulterioare. 67. Pentru restul, dreptul electoral ar trebui să aibă, în principiu, un rang legislativ. Normele privind implementarea, şi anume cele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu, pot fi, totuşi, prezentate sub formă de regulament.“
    38. Astfel, Curtea a reţinut că, indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de susţinători. Deşi o propunere de candidat nu poate privi, potrivit Constituţiei, decât o persoană ce întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, alegerile pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional de a fi ales.
    39. Din cele de mai sus rezultă că dispoziţiile art. 37, alături de cele ale art. 16 alin. (3) şi ale art. 40 din Constituţie, stabilesc doar condiţiile de principiu, de fond şi de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, iar instituirea condiţiei de a prezenta o listă de susţinători la depunerea candidaturii este, de principiu, în acord cu normele constituţionale cuprinse în art. 2 - Suveranitatea, precum şi cu cele ale art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie.
    40. Curtea a subliniat că îi revine instanţei de contencios constituţional sarcina să se pronunţe dacă, prin modul în care a fost reglementată, condiţia instituită de legiuitor privind lista de susţinători limitează în mod nepermis dreptul de a fi ales. Astfel, Curtea a subliniat că instrumente legale adecvate reprezintă tocmai limitările inerente în cadrul reglementării unor drepturi fundamentale, pentru evitarea exercitării abuzive a acestora, printre acestea regăsindu-se şi reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective, având în vedere că partidele politice trebuie să aibă un minim de forţă/susţinere pentru a realiza rolul lor constituţional, probată prin posibilitatea de a desemna candidaţi la alegeri, în caz contrar neputând revendica statutul de partid politic.
    41. Condiţionarea înregistrării candidaturilor la funcţiile elective de prezentarea unei liste de susţinători apare, din această perspectivă, ca fiind o măsură adecvată şi necesară pentru dovedirea unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, deopotrivă pentru toţi competitorii electorali, şi pentru descurajarea eventualelor candidaturi abuzive. Curtea a mai invocat în susţinerea necesităţii depunerii listelor de susţinători faptul că o asemenea obligaţie se corelează cu recomandările cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). Liniile directoare statuează în acest sens, la art. 1.3 - Prezentarea candidaturilor, pct. i şi ii, următoarele: „i. Prezentarea candidaţilor individuali sau a listelor de candidaţi poate fi condiţionată de obţinerea unui anumit număr de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripţiei respective.“ Această recomandare este dezvoltată în Raportul explicativ, pct. 8, după cum urmează: „Obligaţia de a colecta un anumit număr de semnături pentru prezentarea unei candidaturi nu este, în principiu, incompatibilă cu principiul sufragiului universal. În practică, toate partidele politice, cu excepţia unor formaţiuni politice fantome, par a nu se confrunta cu nicio dificultate în colectarea numărului necesar de semnături, atunci când normele care reglementează colectarea semnăturilor nu sunt utilizate pentru a împiedica unii candidaţi de a se prezenta. Pentru a evita orice manipulări de acest gen, legea trebuie să stabilească un număr maxim de semnături care nu trebuie să depăşească pragul de 1% din alegători.“ Curtea a observat că textul citat distinge între partide care pot dovedi un potenţial de reprezentativitate şi partide care nu pot face acest lucru, ceea ce conduce la concluzia că, şi în viziunea Codului bunelor practici în materie electorală, simpla înregistrare a unui partid politic nu reprezintă singurul criteriu pentru a califica o formă de asociere ca atare. Trebuie ca partidul politic astfel constituit să probeze o activitate circumscrisă rolului partidelor politice într-un stat de drept. Faptul că procentul stabilit de legea română se află la limita superioară a pragului reţinut mai sus (minimum 1% din alegători), precum şi instituirea unei condiţii subsidiare referitoare la numărul minim de susţinători ţin de marja de apreciere a legiuitorului.
    42. Cu privire la problema proporţionalităţii măsurilor utilizate de legiuitor în privinţa limitării dreptului de alegeri libere/dreptului de a fi ales, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că un sistem ce fixează un prag relativ ridicat, de exemplu, referitor la numărul de semnături necesare pentru prezentarea unei candidaturi, sau care impune condiţia ca o listă electorală să obţină un număr de voturi pe ansamblul teritoriului naţional pentru a putea avea reprezentare în Parlament nu a fost considerat că depăşeşte marja de apreciere recunoscută statelor în materie (Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 aprilie 1996, pronunţată în Cauza Magnago şi Südtiroler Volkspartei împotriva Italiei). O astfel de soluţie legislativă impune o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 286 din 11 mai 2016, paragraful 102, precitată), aspect valabil şi în cauza de faţă.
    43. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Legea fundamentală pentru realizarea acestui drept, neputându-se susţine, astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.
    44. În sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 290 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 1 august 2016, Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 30 martie 2018, şi Decizia nr. 536 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 16 ianuarie 2020.
    45. În consecinţă, aplicând mutatis mutandis considerentele reţinute în jurisprudenţa sa menţionată anterior, Curtea constată că, prin stabilirea condiţiei de a prezenta lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători, la depunerea candidaturii pentru alegerea în funcţia de Preşedinte al României, prevederile art. 4 alin. (2) teza întâi şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 nu încalcă dispoziţiile invocate din Legea fundamentală.
    46. Referitor la criticile privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora „Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi.“, Curtea reţine că o asemenea soluţie legislativă se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului în materie electorală, permisă de art. 73 alin. (3) lit. a) Constituţie, care stabileşte că „Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral“.
    47. De asemenea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 356 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 22 iulie 2016, paragraful 24), Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate sunt reglementate în contextul exercitării libere a dreptului de a alege, şi nu în sensul restrângerii lui, având în vedere că acestea creează posibilitatea reală de complinire a numărului minim de semnături ale susţinătorilor, cerut de lege. Nu este contrar prevederilor Constituţiei ca un alegător să îşi manifeste susţinerea pentru mai mulţi candidaţi, în această fază prealabilă alegerilor propriu-zise, având în vedere că doar momentul exprimării votului este cel decisiv pentru alegerea şi configurarea organelor reprezentative. În consecinţă, orice altă adeziune anterioară momentului sufragiului propriu-zis, exprimată pentru unul sau mai mulţi dintre potenţialii competitori electorali, nu poate fi considerată de natură să încalce prevederile din Legea fundamentală invocate.
    48. În lumina considerentelor expuse mai sus, Curtea constată că posibilitatea legală ca un alegător să susţină mai mulţi candidaţi la funcţia de Preşedinte al României nu încalcă nici art. 81 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea votului. Semnificaţia egalităţii votului, garantată de art. 62 alin. (1) şi art. 81 alin. (1) coroborate cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, are o dublă accepţiune, şi anume aceea potrivit căreia fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea unui deputat/senator şi, respectiv, Preşedinte al României şi că valoarea unui vot este aceeaşi (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 30 iunie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 16 iulie 1992, şi Decizia nr. 1.248 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 2 decembrie 2008).
    49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29,32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte sintagma „care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului“ din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 şi al art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, precum şi în ceea ce priveşte art. 4 alin. (2) teza întâi şi art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 şi cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte prevederile art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că sintagma „care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului“ din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi al art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente este neconstituţională.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor şi constată că prevederile art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu soluţia pronunţată cu majoritate de voturi de Curtea Constituţională la pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 418 din 18 iunie 2020, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, excepţie ridicată de Avocatul Poporului,
    formulăm prezenta opinie separată,
    considerând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004 se impunea a fi admisă, întrucât soluţia legislativă prin care se permite unui alegător să susţină mai mulţi candidaţi la funcţia de Preşedinte al României contravine dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Constituţie, care consacră caracterul reprezentativ al funcţiei de Preşedinte.
    1. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit, printre altele, dispoziţiile art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    Textul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 are următorul cuprins:
    "Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi."


    2. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului a susţinut faptul că dispoziţiile art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004, care instituie posibilitatea ca un alegător să susţină mai mulţi candidaţi la funcţia de Preşedinte al României, afectează caracterul reprezentativ al funcţiei de Preşedinte, consacrat de art. 81 alin. (1) din Legea fundamentală.
    3. Apreciem că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004 se impunea a fi admisă pentru următoarele considerente:
    În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că trăsătura esenţială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinţei politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau euro-parlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia (Decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 30 martie 2018, paragraful 43, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).
    Soluţia susţinerii unui singur candidat pe listele electorale constituie o cerinţă imperioasă şi în legătură cu egalitatea votului pentru alegerea Preşedintelui României, caracteristică impusă de art. 81 alin. (1) din Constituţie (un alegător - un vot/o unică susţinere) şi cu imposibilitatea fragmentării votului în beneficiul mai multor candidaţi.

    4. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că cerinţa ca tabelele cu semnăturile susţinătorilor să fie anexate la listele electorale are scopul legitim de a se asigura că semnatarii au capacitate electorală şi că fiecare dintre ei susţine un singur candidat. (Hotărârea din 17 iunie 2008, pronunţată în Cauza Brito da Silva Guerra şi Sousa Magno împotriva Portugaliei)
    Per a contrario, o soluţie legislativă care reglementează posibilitatea ca un alegător să susţină mai mulţi candidaţi deturnează scopul legitim al prevederii constituţionale care consacră principiul reprezentativităţii funcţiei de Preşedinte al României. Egalitatea votului, condiţie a reprezentativităţii funcţiei de Preşedinte, presupune că fiecare alegător are în mod normal dreptul la un vot şi numai la un singur vot. Prin urmare, o soluţie legislativă firească, de natură să confere legitimitate capacităţii electorale a semnatarilor, este cea potrivit căreia un alegător poate susţine un singur candidat, soluţie reglementată, de altfel, de Legea nr. 370/2004, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 148/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.
    Astfel, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 148/2019 avea următorul cuprins:
    "Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine un singur candidat."

    Doar o asemenea soluţie legislativă este de natură să imprime predictibilitate întregului proces electoral, să reflecte principiul reprezentativităţii funcţiei de Preşedinte al României şi să contribuie la identificarea susţinerii reale de care se bucură un anume candidat.

    Prin urmare, soluţia legislativă actuală privind posibilitatea susţinerii mai multor candidaturi de către acelaşi alegător nu poate fi considerată ca având drept scop realizarea unei selecţii rezonabile în rândul candidaţilor, pentru a asigura reprezentativitatea acestora la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României şi împiedicarea eventualelor candidaturi abuzive.
    *
    * *
    Având în vedere aspectele relevate anterior, considerăm că, în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004 se impunea a fi admisă, întrucât soluţia legislativă prin care se permite unui alegător să susţină mai mulţi candidaţi la funcţia de Preşedinte al României contravine dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Constituţie, care consacră caracterul reprezentativ al funcţiei de Preşedinte.


                    Judecători,
                    dr. Livia Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016