Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Vasile Savin şi Frenţ-Marian Dumea în Dosarul nr. 12.753/3/2018 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.169D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 121D/2020, nr. 498D/2020, nr. 523D/2020, nr. 654D/2020, nr. 686D/2020, nr. 724D/2020, nr. 1.208D/2020, nr. 1.209D/2020, nr. 1.210D/2020, nr. 2.253D/2020, nr. 1.186D/2021, nr. 2.531D/2021, nr. 2.592D/2021, nr. 2.625D/2021, nr. 2.691D/2021, nr. 2.692D/2021, nr. 2.790D/2021, nr. 2.909D/2021, nr. 3.278D/2021 şi nr. 1.120D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, excepţie ridicată de Maria Cucoş şi Valeriu Toma, respectiv de Gică Radu şi Vasile Vartolomei în dosarele nr. 4.183/99/2019 şi, respectiv, nr. 3.467/99/2019 ale Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, de Petru Lucian Murariu în Dosarul nr. 3.295/30/2019* al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Stelian Chiriţă în Dosarul nr. 921/122/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ioan Horia David în Dosarul nr. 3.074/107/2019 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, de Florin Maciu, Ariton Ioniţă, Constantin Zaharia, Sorin Chirigiu, Costel Dediu, Ion Grigorie, Dumitru Pană, Alexandru Nica, Eugen Mitrea şi Marian Olteanu în Dosarul nr. 35.347/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Constantin Baniţă, de Elena Lupu, Octavian Bursuc şi Genoni-Emanuela Groza în dosarele nr. 38.452/3/2019, nr. 38.448/3/2019, nr. 38.433/3/2019 şi nr. 38.431/3/2019** ale Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Olimpiodor Antonescu, Silvia Chiliment, Vasile Dospinescu, Alexandru Giurgiu, Marian Grigoroiu şi Aurel Moise în Dosarul nr. 12.737/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Iulian Moise şi Dănuţ Ciobanu în dosarele nr. 38.422/3/2019** şi nr. 38.438/3/2019** ale Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Viorel Taman în Dosarul nr. 38.428/3/2019* al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă, de Marin Alnitei, Vasile Catargiu, Argintina Dinu, Petrică Georgescu, Cameliu Marin, Cornel Posea, Costel Spînu şi Ion Ştefan în Dosarul nr. 15.646/3/2020* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Alexandru Octavian Hârşu şi Marian Soare în Dosarul nr. 28.780/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Gabriel Nedelcu, Gabriel Hîmpă şi Romică Condruz în Dosarul nr. 29.227/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Robert Cristian Apostol în Dosarul nr. 2.097/85/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Cornel Constantin Leu în Dosarul nr. 5.741/120/2020 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Florentina Rusan şi Gheorghe Rusan în Dosarul nr. 27.243/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate Florin Maciu, Ariton Ioniţă, Sorin Chirigiu, Costel Dediu, Ion Grigorie, Dumitru Pană, Alexandru Nica, Eugen Mitrea şi Marian Olteanu, doamna avocat Anca-Ruxandra Cosmineanu, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la Dosarul nr. 686D/2020, autorul excepţiei a depus un punct de vedere în care arată că îşi menţine criticile de neconstituţionalitate formulate, similar cu punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului într-o cauză având acelaşi obiect, pe care îl anexează. De asemenea, în Dosarul nr. 724D/2020, doamna avocat Anca-Ruxandra Cosmineanu a depus o copie a certificatului de deces al autorului excepţiei Constantin Zaharia. 6. Curtea ia act de înscrisul depus şi, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul autorilor excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 121D/2020, nr. 498D/2020, nr. 523D/2020, nr. 654D/2020, nr. 686D/2020, nr. 724D/2020, nr. 1.208D/2020, nr. 1.209D/2020, nr. 1.210D/2020, nr. 2.253D/2020, nr. 1.186D/2021, nr. 2.531D/2021, nr. 2.592D/2021, nr. 2.625D/2021, nr. 2.691D/2021, nr. 2.692D/ 2021, nr. 2.790D/2021, nr. 2.909D/2021, nr. 3.278D/2021 şi nr. 1.120D/2022 la Dosarul nr. 2.169D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, avându-se în vedere susţinerile expuse pe larg în motivarea scrisă a excepţiei. Astfel, se susţine, în esenţă, că art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 reprezintă o verigă în lanţul de texte legislative edictate, în cascadă, încă din anul 2011 şi până în prezent, al căror efect duce la anihilarea dreptului prevăzut de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, ceea ce încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), aşa încât nu există o speranţă legitimă pentru ca aceste persoane să beneficieze de dreptul menţionat, având în vedere faptul că autorii excepţiei au trecut în rezervă în anul 2017 şi trebuiau să beneficieze de acest drept. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată, cu privire la critica raportată la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, că instanţa de contencios constituţional a mai analizat dispoziţiile legale criticate, reţinând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 şi Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, a stabilit înţelesul acestor norme şi a clarificat dacă abrogarea unor drepturi mai poate constitui temei ulterior pentru suspendarea acestora. Referitor la critica raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că este aplicabil principiul tempus regit actum, iar cu privire la celelalte critici de neconstituţionalitate, se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 104 din 10 martie 2022, Decizia nr. 575 din 22 noiembrie 2022 şi Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Decizia nr. 631 din 13 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 12.753/3/2018, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de recurenţii Vasile Savin şi Frenţ-Marian Dumea într-o cauză având ca obiect ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, reglementat de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine publică şi Siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 10. Prin Încheierea din 4 decembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 9 martie 2020 şi, respectiv, prin Sentinţa nr. 151 din 5 martie 2020, pronunţate în Dosarul nr. 4.183/99/2019 şi, respectiv, Dosarul nr. 3.467/99/2019, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Maria Cucoş şi Valeriu Toma şi, respectiv, de Gică Radu şi Vasile Vartolomei în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1)-(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 11. Prin Încheierea din 9 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.295/30/2019*, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Petru Lucian Murariu într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti. 12. Prin Încheierea din 22 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 921/122/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Stelian Chiriţă într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti. 13. Prin Încheierea din 29 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.074/107/2019, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Ioan Horia David într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 14. Prin Încheierea din 28 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.347/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Florin Maciu, Ariton Ioniţă, Constantin Zaharia, Sorin Chirigiu, Costel Dediu, Ion Grigorie, Dumitru Pană, Alexandru Nica, Eugen Mitrea şi Marian Olteanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 15. Prin încheierile din 30 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 38.452/3/2019 şi nr. 38.448/3/2019, şi prin sentinţele civile nr. 984 din 30 iulie 2020 şi nr. 1.441 din 9 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 38.433/3/2019 şi nr. 38.431/3/2019**, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Constantin Baniţă, Elena Lupu, Octavian Bursuc şi Genoni-Emanuela Groza în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 16. Prin Decizia civilă nr. 86 din 21 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.737/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de recurenţii-reclamanţi Olimpiodor Antonescu, Silvia Chiliment, Vasile Dospinescu, Alexandru Giurgiu, Marian Grigoroiu şi Aurel Moise într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 17. Prin Sentinţa civilă nr. 685 din 22 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 38.422/3/2019**, şi prin Sentinţa civilă nr. 446 din 16 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 38.438/3/2019**, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Iulian Moise şi de reclamantul Dănuţ Ciobanu în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 18. Prin Sentinţa civilă nr. 2.978 din 29 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 38.428/3/2019*, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Viorel Taman într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 19. Prin Sentinţa civilă nr. 4.144 din 7 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 15.646/3/2020*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Marin Alnitei, Vasile Catargiu, Argintina Dinu, Petrică Georgescu, Cameliu Marin, Cornel Posea, Costel Spînu şi Ion Ştefan într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererilor privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 20. Prin Decizia civilă nr. 1.870 din 20 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 28.780/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de recurenţii-reclamanţi Alexandru Octavian Hârşu şi Marian Soare într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 21. Prin Încheierea din 3 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.227/3/2019*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Gabriel Nedelcu, Gabriel Hîmpă şi Romică Condruz într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 22. Prin Decizia nr. 2.407 din 14 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.097/85/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Robert Cristian Apostol într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 23. Prin Încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.741/120/2020, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Cornel Constantin Leu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 24. Prin Încheierea din 15 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.243/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Florentina Rusan şi Gheorghe Rusan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 25. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă standardele constituţionale de calitate a legii prevăzute în art. 1 alin. (5), respectiv claritatea şi previzibilitatea şi principiul încrederii în statul de drept. Astfel, consideră că, întrucât dispoziţiile legale criticate suspendă acte normative abrogate, se încalcă art. 3 şi 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care permit doar suspendarea unor acte normative aflate în vigoare. De asemenea, este încălcat şi art. 66 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, întrucât este un nonsens ca actul de suspendare să producă efecte şi după abrogarea unui act normativ. Se precizează că inclusiv Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că o normă abrogată nu poate fi repusă în vigoare. În plus, se încalcă şi art. 64 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, întrucât acesta interzice ca, ulterior abrogării, ce are caracter definitiv, fiind ultimul eveniment legislativ din existenţa unui act normativ, să survină alt eveniment legislativ. Totodată, se arată că principiul încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor şi impune ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. 26. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt invocate considerente din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi se susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile legale criticate au fost repuse în vigoare norme care îşi încetaseră aplicarea prin abrogare. Or, o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, aceasta urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluţionarea litigiului legat de realizarea acelui drept, chiar şi ulterior ieşirii sale din vigoare. 27. În plus, cu privire la dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, se mai susţine, în esenţă, că scopul acestor norme este de a suspenda efectele prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care prevedeau ajutoarele salariale care se acordă la data trecerii în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, o reglementare asemănătoare regăsindu-se şi în perioada 2010-2017 în actele normative care au statuat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice. 28. Se menţionează că, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă a recunoscut existenţa dreptului la indemnizaţia de pensionare şi a stabilit că actele normative anuale doar au suspendat exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor, neavând semnificaţia desfiinţării acestora. 29. Însă, la data de 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care nu mai cuprinde nicio dispoziţie cu privire la plata ajutoarelor sub forma salariilor compensatorii acordate cu ocazia pensionării, aşa cum erau acestea prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. Totodată, potrivit art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017, Legea-cadru nr. 284/2010 şi actele normative anuale de suspendare au fost abrogate, iar la data intrării sale în vigoare se abrogă şi orice alte dispoziţii contrare acestei legi. 30. Se mai susţine că aşteptările legitime ale cadrelor militare/funcţionarilor publici cu statut special, faţă de cadrul juridic previzibil instituit conform Legii-cadru nr. 284/2010, în particular faţă de drepturile stipulate de art. 20 din anexa VII la aceasta, în privinţa cărora Guvernul avea obligaţia de a le proteja şi de a le acorda, au fost practic modificate brutal, anual, permanent şi imprevizibil, acţiune mascată prin acte normative cu aplicabilitate temporară. Or, principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă, precum şi limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice şi stabilitatea regulilor instituite prin acestea, principiu încălcat repetat şi continuu din 2010 până în prezent. Ca atare, în baza principiului protecţiei încrederii legitime, indisolubil legată de statul de drept, autorităţilor statului (Guvernul, structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională) le revine obligaţia de a acţiona în conformitate cu prevederile legale în vigoare, astfel încât cadrele militare/funcţionarii publici cu statut special să aibă posibilitatea de a conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate, fiind astfel în măsură să îşi planifice viitorul în contextul drepturilor conferite prin aceste dispoziţii [art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010]. Acest principiu nu exclude posibilitatea statului de a opera schimbări ori restricţionări legislative, însă valabilitatea acestui demers este condiţionată de menţinerea unei balanţe rezonabile între încrederea persoanelor vizate de cadrul normativ existent şi interesele pentru a căror satisfacere operează restricţiile legislative. 31. Se apreciază, în esenţă, că, în condiţiile în care suspendarea nu poate supravieţui abrogării normei pe care o suspendă, rezultă că dreptul la acţiune pentru plata ajutoarelor sub forma salariilor compensatorii acordate cu ocazia pensionării s-a născut la data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a acestor prevederi. 32. Se afirmă, în esenţă, că a considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil. Aceasta este interpretarea şi aplicarea corectă a întregului context legislativ care a reglementat asupra dreptului supus controlului judecătoresc şi rezultă şi din Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Este real faptul că decizia instanţei supreme vizează interpretarea unitară a altor prevederi legale, dar în cuprinsul acesteia a fost, de asemenea, analizată posibilitatea ca o normă care suspendă aplicarea unei dispoziţii legale să mai rămână în vigoare şi după abrogarea normei legale pe care o suspendă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilind că acest lucru este inadmisibil. 33. Se consideră, în esenţă, că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, creează discriminări faţă de persoanele care au beneficiat până în anul 2010 de ajutorul prevăzut de lege. Faptul că plata dreptului prevăzut de lege a fost suspendată prin acte succesive de peste 9 ani conduce la transformarea acestui drept în unul teoretic sau iluzoriu, fără ca statul să mai poată invoca o situaţie economică precară cauzată de criza economică. Astfel, termenul de suspendare de 9 ani nu este unul rezonabil şi afectează dreptul de proprietate. 34. Se apreciază, în esenţă, că prevederile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 contravin şi dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul de proprietate privată, sens în care se arată că există un drept de creanţă asupra statului în ceea ce priveşte sumele datorate şi stabilite prin art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, iar acest drept de creanţă asupra statului beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dând naştere în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri la un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Măsura instituită prin art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, de suspendare a plăţii unor debite ale statului pe o perioadă de 9 ani şi, în perspectivă, încă 2 ani, nu poate fi considerată una care menţine un just echilibru între interesele debitorului - statul - şi cele ale creditorului - persoana îndreptăţită, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că aceasta din urmă suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a primi sumele cuvenite. Se invocă în acest sens aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la respectarea bunurilor şi se arată că, deşi legiuitorul delegat invocă un scop legitim al măsurii, acest termen îndelungat pentru plata unei creanţe asupra statului, care este deja exigibilă, nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului, constituind, din această perspectivă, o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului şi afectând în sens negativ dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înţelesul constituţional al verbului „a afecta“ a fost stabilit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodată, persoanele îndreptăţite la aceste sume sunt titulare ale unui drept de creanţă, care, în accepţiunea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, constituie un „bun“, astfel încât acestea pot pretinde că au cel puţin „o speranţă legitimă“ de a redobândi efectiv dreptul de proprietate. 35. Se afirmă, în esenţă, că o ordonanţă de urgenţă - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 - nu poate confirma o soluţie legislativă neconstituţională şi trebuie să se circumscrie respectării a cel puţin patru limite esenţiale referitoare la: existenţa unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia - art. 115 alin. (4) din Constituţie; interdicţia adoptării acesteia în domeniul legilor constituţionale, neputând fi afectate regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale şi neputând fi vizate măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică - art. 115 alin. (6) din Constituţie; interdicţia alterării sau contracarării voinţei exprimate de către Parlament prin adoptarea unei legi, obligaţie ce decurge din art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie; interdicţia confirmării/reluării unor soluţii legislative neconstituţionale intrinseci sau extrinseci, prin acte de modificare sau completare. 36. Se susţine, în esenţă, că încălcarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie trebuie analizată din perspectiva termenului pentru care a fost suspendată, prin acte succesive, plata creanţei asupra statului şi dacă acest termen este rezonabil, de natură să nu afecteze substanţa dreptului de proprietate. Prin procedura de suspendare a drepturilor de creanţă dreptul a fost transformat în unul teoretic sau iluzoriu, având în vedere că suspendarea plăţilor durează de peste 9 ani. 37. Elementele cuprinse în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în ceea ce priveşte art. 41 alin. (1), nu sunt de natură să justifice adoptarea acestui act normativ în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie. Nu a fost respectată exigenţa constituţională de a motiva urgenţa reglementării şi a fost încălcat regimul constituţional al dreptului de proprietate, prin suspendarea plăţilor timp de peste 9 ani. 38. Se mai susţine că art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a legiferat o situaţie juridică inexistentă, deoarece ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, aşa cum au fost reglementate în Legea-cadru nr. 284/2010, nu mai sunt prevăzute în legislaţia actuală. 39. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 404 din 10 aprilie 2008, nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 15 din 25 ianuarie 2000, nr. 544 din 28 iunie 2006, nr. 255 din 11 mai 2005, nr. 421 din 9 mai 2007, nr. 784 din 12 mai 2009, nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 sau nr. 528 din 12 decembrie 2013). 40. Se arată, în esenţă, că principiul separaţiei puterilor în stat reprezintă garanţia democraţiei constituţionale, iar în lipsa acesteia, statul vine în conflict cu titularul suveranităţii, poporul. Rolul primar al Parlamentului, de a adopta reglementări în acord cu mandatul primit din partea alegătorilor, a fost subjugat voinţei executivului, în speţă Guvernul, care, trecând peste mandatul primit în virtutea instituţiei delegării legislative, vine să înfrângă tocmai voinţa celui care l-a împuternicit. Astfel, prin legiferarea, în anul 2018, a art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care suspendă Legea-cadru nr. 284/2010, abrogată, se încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie. 41. Cu privire la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, se arată că din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv din deciziile nr. 842 din 2 iunie 2009, nr. 984 din 30 iunie 2009 şi nr. 989 din 30 iunie 2009, rezultă cu evidenţă că Guvernul, cu ocazia adoptării ordonanţelor de urgenţă, pe lângă respectarea condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, trebuie să ţină cont şi de dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (1). Guvernul, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, nu poate lipsi de efecte o lege adoptată de Parlament. O atare limitare a legiuitorului delegat rezultă din însăşi raţiunea existenţei delegării legislative. Astfel, atribuţiile legislative delegate în favoarea Guvernului nu se pot constitui în piedici pentru punerea în aplicare a unui act de reglementare primară adoptat chiar de puterea legiuitoare în exercitarea competenţei sale originare. Guvernul trebuie să acţioneze în sensul punerii în aplicare a legilor edictate de către Parlament, iar când consideră că nu există suficiente resurse financiare sau de orice natură pentru aplicarea legii adoptate, va uza de alte căi constituţionale prin care va putea modifica legea în cauză. 42. În final, se afirmă că, deşi cadrul normativ în materie a fost interpretat atât de instanţa de contencios constituţional, cât şi de instanţa supremă, acesta rămâne dificil de înţeles şi, mai ales, de aplicat, inclusiv de către profesioniştii dreptului, ca dovadă că înşişi magistraţii apelează în continuare la instrumentele legale de unificare a practicii judiciare. Se mai afirmă că există „o situaţie juridică inedită şi fără acoperire în normele de tehnică legislativă, constând în intervenţia unei serii de evenimente legislative, care, luate fiecare în parte, respectă exigenţele de constituţionalitate, dar care, privite în succesiunea lor şi sub aspectul efectelor de ansamblu, încalcă principii generale ale ordinii juridice, cum sunt principiul securităţii juridice, cel al stabilităţii raporturilor juridice, cel al aşteptării legitime, precum şi supremaţia Constituţiei, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă“. 43. Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondată, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 616 din 2 octombrie 2018. 44. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care textul legal cuprins în art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale indicate, intervenţia legiuitorului în sensul neacordării unui drept de natură salarială în perioada 2019-2021, chiar prin ordonanţa de urgenţă, neputând fi considerată neconstituţională, întrucât reprezintă o prerogativă a Guvernului reglementată în Constituţie la art. 115. De asemenea, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât dispoziţiile criticate nu neagă dreptul la ajutoarele prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, ci doar stabilesc perioada pentru care aceste drepturi nu se acordă. Mai mult, abrogarea Legii-cadru nr. 284/2010 produce efecte pentru viitor, fără a nega dreptul celor care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege la data când această lege a fost în vigoare, drept ce va putea fi valorificat la data la care va deveni actual. 45. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018 şi Decizia nr. 349 din 23 mai 2019, Curtea a reţinut că drepturile băneşti acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional, aşa încât legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. 46. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt neconstituţionale, întrucât se află într-o succesiune legislativă care a consacrat aceeaşi opţiune a legiuitorului cu privire la valorificarea dreptului la ajutoare, între altele, la trecerea în rezervă. Voinţa exprimată constant începând din anul 2011, inclusiv prin dispoziţiile contestate, este clară în sensul de a nu se acorda aceste ajutoare şi, dată fiind continuitatea acestei soluţii, ea nu este afectată nici în previzibilitatea ori predictibilitatea ei. Cât priveşte lipsa de coerenţă legislativă, caracterul interpretabil al opţiunilor legiuitorului, prin aceea că se înlătură de la exercitare un drept instituit de Legea-cadru nr. 284/2010, abrogată, care nu mai este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, în aplicarea căreia este dată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, instanţa apreciază că acestea nu sunt chestiuni de domeniul constituţionalităţii, ci ţin de succesiunea şi aplicarea legilor în timp, respectiv, în cazul concret, de resortul instanţelor judecătoreşti învestite în cauzele cu acest obiect. Nici normele de tehnică legislativă, ridicate la rang constituţional de manieră jurisprudenţială, nu pot întemeia excepţia de neconstituţionalitate, câtă vreme textele contestate nu dispun suspendarea aplicării unei legi abrogate, ci, în mod direct, asupra neacordării ajutoarelor în perioada 2019-2021, ceea ce, în lumina unor decizii obligatorii ale instanţei supreme, valorează cu suspendarea exerciţiului dreptului în acest interval. 47. Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât prin conţinutul dispoziţiilor legale criticate sunt modificate prevederile art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 care reglementează regimul salarizării, suspendând acordarea dreptului, aspect care încalcă art. 115 alin. (6) şi art. 16 din Constituţie, precum şi art. 14 din Convenţie. 48. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale invocate, reţinând că trimiterea la art. 1 alin. (5) din Constituţie nu este relevantă, deoarece prin acesta este reglementat principiul general al legalităţii, aspect care nu este încălcat în cauză, de vreme ce suspendarea exerciţiului dreptului la acţiune a fost făcută printr-o ordonanţă de urgenţă, care este un act al Guvernului, cu putere de lege. De asemenea, prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie nu sunt încălcate în cauză, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 nu dispune pentru trecut, ci pentru viitor. 49. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că, raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 44 din Constituţie, textul criticat este constituţional, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale concretizată în deciziile nr. 326 din 25 iunie 2013, nr. 334 din 12 iunie 2014 şi nr. 541 din 14 iulie 2015. În privinţa invocării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, instanţa reţine că prevederile de lege criticate nu contravin nici acestora, întrucât nu afectează drepturi sau libertăţi fundamentale, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, paragraful 28. În Dosarul nr. 2.531D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 50. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, conform art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, act normativ aplicabil reclamantului în perioada de referinţă, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, poliţiştii beneficiază de un ajutor pecuniar stabilit în raport cu salariul funcţiei avut în luna schimbării poziţiei de activitate. Potrivit art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă“. Aceste dispoziţii legale au fost preluate succesiv, în perioada 2011-2017, în actele normative referitoare la reglementarea anuală a măsurilor privind salarizarea în sistemul bugetar, iar din cuprinsul acestora rezultă că nu a fost suprimat dreptul la plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, ci doar a fost suspendat exerciţiul acestuia. Prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010. Această lege a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017 şi nu produce efecte retroactive. Prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, în cazul normelor care suspendă exerciţiul unor drepturi şi al consecinţelor produse pe planul dreptului subiectiv afectat, instanţa supremă s-a pronunţat cu referire punctuală chiar la cele aduse în discuţie prin prezenta cerere de hotărâre prealabilă, în mai multe rânduri, arătând că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reţinute ca fiind constituţionale, aceste drepturi nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate bunuri din această perspectivă. În acelaşi sens s-a statuat că lipsa caracterului actual al dreptului şi inexistenţa unei „speranţe legitime“ de valorificare efectivă a acestuia s-au consolidat în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea-cadru nr. 153/2017. 51. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 nu încalcă art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Drepturile băneşti constând în ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor. 52. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că prevederile de lege criticate nu au un conţinut clar, precis şi previzibil în sensul că ar produce efecte juridice numai pentru viitor, pe durate clar precizate în timp, în domeniul propriu de aplicare. Instanţa apreciază că intenţia legiuitorului nu rezultă în mod clar prin raportare la normele de tehnică legislativă menţionate în excepţia de neconstituţionalitate şi la obiectul reglementărilor succesive; în acest context, se poate deduce că dispoziţia privind neacordarea de ajutoare la ieşirea la pensie, pe perioada vizată în cererea introductivă, prelungeşte suspendarea unor dispoziţii normative abrogate, contravenind dispoziţiilor constituţionale invocate. De asemenea, în Dosarul nr. 1.186D/2021, instanţa consideră că „din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă că punctul de vedere al instanţei asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu este obligatoriu a fi exprimat, întrucât excepţia nu a fost invocată din oficiu“. 53. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 54. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 55. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că textele legale criticate sunt conforme cu prevederile constituţionale invocate de către reclamanţi. 56. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 57. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, înscrisurile depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 58. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 59. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018, şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. În Dosarul nr. 2.625D/2021, deşi în dispozitivul actului de sesizare se reţin dispoziţiile art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează doar alin. (1) al acestui articol, aşa încât, şi în această cauză, urmează a fi reţinute ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Dispoziţiile legale criticate prevăd următoarele: - Art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“; – Art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: „Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.“; – Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“; – Art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“; – Art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: (...) 9. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;." 60. Curtea observă că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi-au încetat aplicabilitatea. Cu toate acestea, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va analiza constituţionalitatea acestora. 61. Autorii excepţiei consideră că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă. De asemenea, se invocă dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale Primului Protocol la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, şi ale Protocolului nr. 12 la Convenţie, privind interzicerea generală a discriminării. Totodată, se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu privire la principiul securităţii juridice, principiul stabilităţii raporturilor juridice, principiul aşteptărilor legitime şi la normele de tehnică legislativă. 62. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele din prezenta cauză, iar prin Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 1 martie 2023, Decizia nr. 575 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 28 martie 2023, Decizia nr. 219 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 12 august 2022, Decizia nr. 104 din 10 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 26 mai 2022, Decizia nr. 72 din 24 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 2 iunie 2022, Decizia nr. 900 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 3 mai 2022, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021, Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021, instanţa de contencios constituţional, respingând excepţiile de neconstituţionalitate, a statuat că ajutoarele sau indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. 63. Astfel, Curtea a observat că dispoziţiile de lege criticate fac parte din legi anuale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice şi prevăd că în anii 2017-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Textele criticate au caracter general, referindu-se la toate categoriile de ajutoare sau indemnizaţii prevăzute de lege la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum sunt, cu titlu exemplificativ, cele prevăzute de: art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 69 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, art. 20 din anexa nr. VII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, sau art. 73 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. De asemenea, Curtea a reţinut că, în speţă, este vorba despre ajutorul menţionat în art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, ajutor prevăzut pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu. Însă Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Noua reglementare nu conţine nicio dispoziţie similară celor din Legea-cadru nr. 284/2010 care instituiau ajutoarele şi indemnizaţiile. De asemenea, Legea-cadru nr.153/2017 a abrogat dispoziţiile din ordonanţele de urgenţă ale Guvernului prin care a fost suspendată plata ajutoarelor şi indemnizaţiilor în intervalul 2012-2016 inclusiv (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, precitată, paragrafele 58 şi 59, şi Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, precitată, paragraful 24). 64. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, raportată la art. 61 alin. (1) şi la art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, precitată, paragraful 74, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, sub aspectul competenţei de legiferare, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, la paragrafele 74 şi 75 ale Deciziei nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se desăvârşeşte prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională, în situaţii extraordinare, şi numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, Curtea a constatat că nu se poate reţine că prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului. 65. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 331 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.212 din 11 decembrie 2020, paragraful 32, Curtea a statuat că atât timp cât măsurile criticate în cauză, referitoare la acţiunea Guvernului de a suspenda efectele art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, au fost adoptate de către Guvern în exercitarea competenţei constituţionale de a legifera, prin intermediul ordonanţelor de urgenţă, respectând prevederile art. 115 din Constituţie, nu se poate concluziona că a interferat cu atribuţia Parlamentului de a legifera. 66. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, precitată, paragrafele 75 şi 76, analizând preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi ţinând cont de jurisprudenţa sa cu privire la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Curtea a constatat, pe de o parte, că adoptarea măsurilor criticate - de neacordare a ajutoarelor prevăzute de lege, ajutoare care nu constituie drepturi fundamentale - poate constitui o reglementare în regim de urgenţă, fiind necesară la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Aşadar, adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se precizează că „neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice“. Prin urmare, Curtea a constatat netemeinicia criticii privind pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) din Constituţie. 67. Cu privire la critica raportată la art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 64, Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 8 martie 2021, paragraful 21, şi Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, precitată, paragraful 28, Curtea a arătat că textul constituţional invocat priveşte valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu ce constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale. Având în vedere acestea, precum şi faptul că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă textele criticate nu fac parte din această categorie a drepturilor fundamentale, Curtea a apreciat că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. 68. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, care impune standardele privind calitatea legii, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, precitată, paragraful 61, Decizia nr. 189 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 9 noiembrie 2020, paragraful 87, şi Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, precitată, paragraful 25, Curtea a reiterat statuările sale anterioare prin care a constatat conformitatea cu aceste standarde a actelor normative de suspendare a drepturilor salariale pentru intervalul 2010-2017 (a se vedea Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 9 octombrie 2019, paragrafele 96-98). În aceste decizii, Curtea a reţinut că înţelesul normelor de suspendare a plăţii drepturilor salariale a fost clarificat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015. Astfel, în interpretarea instanţei supreme, voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept, precum şi faptul că dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat. 69. Curtea a mai reţinut, la paragraful 89 al Deciziei nr. 189 din 26 mai 2020, precitată, şi la paragraful 26 al Deciziei nr. 610 din 24 noiembrie 2022, precitată, că autorii au înţeles greşit semnificaţia abrogării art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, urmarea acestei abrogări este previzibilă şi clară, în sensul că, dacă personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie, după 1 iulie 2017, nu mai beneficiază de ajutoarele şi indemnizaţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. 70. Totodată, prin Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, precitată, paragraful 27, şi Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020, precitată, paragraful 20, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, din cauza caracterului imprevizibil al dispoziţiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, invocând jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, paragraful 30). 71. Referitor la critica privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 65, Decizia nr. 189 din 26 mai 2020, precitată, paragraful 91, şi Decizia nr. 610 din 24 noiembrie 2022, paragraful 29, Curtea a constatat conformitatea cu această normă constituţională a unor dispoziţii cu un conţinut similar cu cel al dispoziţiilor criticate. Astfel, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragraful 24, şi Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, paragraful 18, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate nu retroactivează. 72. Cu privire la critica raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căreia dispoziţiile criticate creează situaţii juridice discriminatorii faţă de persoanele care au ieşit la pensie anterior suspendării plăţii indemnizaţiei/ajutorului, prin Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 16 februarie 2023, paragraful 57, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, deoarece, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii, în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. 73. Referindu-se la compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind dreptul de proprietate, prin Decizia nr. 457 din 25 octombrie 2022, precitată, paragraful 59, şi Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, paragraful 69, şi Decizia nr. 695 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 6 ianuarie 2021, paragraful 20, Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil. 74. În ceea ce priveşte încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie prin faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 afectează drepturi fundamentale, prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, precitată, paragraful 77, Curtea a constatat că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa precitată, ajutoarele sau indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a constitui drepturi fundamentale. 75. În final, se observă că, prin Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 23, Curtea a reţinut că acţiunile legiuitorului în privinţa neaplicării, respectiv a abrogării prevederilor legale care stabileau acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă se înscriu în marja sa de apreciere, având drept scop prezervarea unui interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului. 76. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 77. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Savin şi Frenţ-Marian Dumea în Dosarul nr. 12.753/3/2018 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Maria Cucoş şi Valeriu Toma, respectiv de Gică Radu şi Vasile Vartolomei în dosarele nr. 4.183/99/2019 şi, respectiv, nr. 3.467/99/2019 ale Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, de Petru Lucian Murariu în Dosarul nr. 3.295/30/2019* al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Stelian Chiriţă în Dosarul nr. 921/122/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ioan Horia David în Dosarul nr. 3.074/107/2019 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, de Florin Maciu, Ariton Ioniţă, Constantin Zaharia, Sorin Chirigiu, Costel Dediu, Ion Grigorie, Dumitru Pană, Alexandru Nica, Eugen Mitrea şi Marian Olteanu în Dosarul nr. 35.347/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Constantin Baniţă, Elena Lupu, Octavian Bursuc şi Genoni-Emanuela Groza în dosarele nr. 38.452/3/2019, nr. 38.448/3/2019, nr. 38.433/3/2019 şi nr. 38.431/3/2019** ale Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Olimpiodor Antonescu, Silvia Chiliment, Vasile Dospinescu, Alexandru Giurgiu, Marian Grigoroiu şi Aurel Moise în Dosarul nr. 12.737/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Iulian Moise şi Dănuţ Ciobanu în dosarele nr. 38.422/3/2019** şi nr. 38.438/3/2019** ale Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Viorel Taman în Dosarul nr. 38.428/3/2019* al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă, de Marin Alnitei, Vasile Catargiu, Argintina Dinu, Petrică Georgescu, Cameliu Marin, Cornel Posea, Costel Spînu şi Ion Ştefan în Dosarul nr. 15.646/3/2020* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Alexandru Octavian Hârşu şi Marian Soare în Dosarul nr. 28.780/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Gabriel Nedelcu, Gabriel Hîmpă şi Romică Condruz în Dosarul nr. 29.227/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Robert Cristian Apostol în Dosarul nr. 2.097/85/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Cornel Constantin Leu în Dosarul nr. 5.741/120/2020 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Florentina Rusan şi Gheorghe Rusan în Dosarul nr. 27.243/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
