Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicuşor Micu, Stelian Dan şi Elena Dan în Dosarul nr. 4.428/311/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.820D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, cu privire la art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 615 din 24 noiembrie 2022, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor criticate. Referitor la art. 457 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se arată că aşa cum un justiţiabil, prin exercitarea unei căi de atac, pune în discuţie tot ceea ce cuprinde acea hotărâre, deci fondul cauzei, acesta poate pune în discuţie inclusiv menţiunea greşită cu privire la termenul pentru exercitarea unei căi de atac. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 iunie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 18 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.428/311/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Nicuşor Micu, Stelian Dan şi Elena Dan în calea de atac a recursului, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin dispoziţiile criticate, obligându-l pe justiţiabil să cunoască legea şi să o aplice în cazul în care nici chiar instanţa de judecată nu a cunoscut-o (cu referire la speţa sa, în care termenul de apel indicat în sentinţă este de 30 de zile, iar în legea specială, de 7 zile), se îngrădeşte accesul liber la justiţie. Este firesc ca un justiţiabil să se ghideze după menţiunea făcută de către magistrat în cuprinsul hotărârii date, pornind de la simpla apreciere că magistratul este specialistul care cunoaşte şi aplică legea. 6. Se apreciază că, în viziunea Codului de procedură civilă, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile, prin acordul lor, să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din Codul de procedură civilă] şi fiind, astfel, de strictă aplicare. Ca atare, indicarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa de judecată în cuprinsul hotărârii pronunţate, iar nu partea în cuprinsul căii de atac formulate. Prin urmare, sancţiunea depunerii eronate a cererii de recurs nu face decât să îngrădească dreptul justiţiabilului de a avea acces la justiţie. 7. Se susţine că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Aşadar, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Astfel, această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii. Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac. 8. Se consideră că legalitatea căii de atac, impusă ca principiu de drept, nu poate să ducă la o restrângere a dreptului la acces liber la justiţie al cetăţeanului. Aşadar, obligând justiţiabilul să cunoască şi să corecteze sau să cenzureze termenul de exercitare a căii de atac indicat în cuprinsul hotărârii judecătoreşti de către un magistrat, practic îngrădind dreptul la acces liber la justiţie, calea sa de atac, deşi exista scriptic în cuprinsul unei sentinţe judecătoreşti, devine una iluzorie. Astfel, un cetăţean simplu, care a primit o sentinţă judecătorească în al cărei conţinut s-a indicat în mod greşit de către magistrat termenul de exercitare a apelului, este pus în situaţia în care exercită calea de atac în termenul indicat de judecător, şi nu în cel legal, sancţiunea fiind respingerea căii de atac ca tardiv formulată. 9. Aplicarea principiilor constituţionale şi comunitare privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze, aşa încât exercitarea căii de atac în termenul precizat de către instanţa competentă în conţinutul hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o încălcare a principiului legalităţii căii de atac, ci reprezintă o garanţie a respectării liberului acces la actul de justiţie. 10. Se menţionează că textele constituţionale enunţate dau eficienţă şi garantează dreptul la apărare, iar exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât în limitele şi cu respectarea normelor privind drepturile şi libertăţile fundamentale. Astfel, sancţiunea cuprinsă în lege pentru nerespectarea termenului legal de declarare a căii de atac este exagerată şi consacră un formalism rigid care contravine principiilor prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sancţiunea este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea declarării apelului în alt termen decât cel prevăzut în lege nu este imputabilă justiţiabilului, ci magistratului care a redactat sentinţa judecătorească. 11. Se afirmă că aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi cel referitor la folosirea căilor de atac impune ca toate cererile tardiv formulate ca urmare a menţiunilor eronate din cuprinsul sentinţelor judecătoreşti să nu fie sancţionate cu respingerea căii de atac ca tardiv formulată, ci să fie legal soluţionate în măsura în care au fost exercitate în termenul indicat în conţinutul hotărârii judecătoreşti. 12. În final, se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţie, care garantează atât accesul liber la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil. Acest articol din Convenţie se coroborează, în opinia autorilor excepţiei, cu dispoziţiile art. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, care prevăd că în cadrul procesului civil se aplică cu prioritate tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului, precum şi dreptul Uniunii Europene. Or, prin aplicarea sancţiunii nulităţii recursului, pentru motivul prevăzut la art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se realizează o înfrângere a principiilor de drept cuprinse în textele de lege menţionate. 13. Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, nu încalcă principiul accesului liber la justiţie. Instanţa apreciază că sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe. Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie, ci să asigure un climat de ordine. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din motivarea autorilor excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, potrivit cărora: „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.“ 18. Curtea observă că prin art. I pct. 43 din Legea nr. 310/2018, art. 457 alin. (2) din Codul de procedură civilă s-a modificat în sensul că „Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei.“ Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale în redactarea criticată de autorii excepţiei. 19. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (2) privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă art. 6 paragraful 1 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017, paragrafele 12 şi 13, şi Decizia nr. 862 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 aprilie 2021, paragraful 15, a statuat că procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii, judecătorul având îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces, principiul legalităţii procesului civil fiind expres prevăzut de art. 7 din Codul de procedură civilă, iar normele legale supuse controlului de constituţionalitate consacră o regulă cu valoare de principiu constituţional care decurge din prevederile art. 126 şi 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Principiul legalităţii căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces. 21. Curtea observă că autorii excepţiei deduc pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă prin raportare la o situaţie particulară, respectiv, în practică, într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate în temeiul Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, instanţa de judecată a prevăzut în mod eronat în dispozitivul hotărârii termenul pentru declararea căii de atac, aşa încât este pus în discuţie termenul legal pentru declararea căii de atac în funcţie de materia ce face obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei. Astfel, dacă termenul indicat de către instanţa de judecată nu este cel prevăzut de lege ca urmare a calificării litigiului, fiind eronat, acest aspect echivalează, în opinia autorilor excepţiei, cu suprimarea accesului liber la justiţie şi la exercitarea unui recurs efectiv şi, implicit, încălcarea dreptului la apărare. 22. Având în vedere aceste susţineri, Curtea constată că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci privesc modul de interpretare şi aplicare a textelor legale de către instanţele de judecată, iar eventualele greşeli ale acestora nu pot reprezenta motive de neconstituţionalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia apare ca fiind inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 97 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 20 aprilie 2016). Aşadar, eventualele greşeli de aplicare a legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 18). 23. Ca atare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte verificarea respectării termenelor procedurale, care reprezintă chestiuni ce ţin de competenţa instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi a instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 24. Totodată, prin Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, precitată, paragraful 16, şi Decizia nr. 862 din 26 noiembrie 2020, precitată, paragraful 18, Curtea a statuat că, pentru situaţia în care părţile îşi exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, bazându-se pe aparenţa de legalitate a acesteia, şi nu potrivit principiului legalităţii căilor de atac, urmează ca instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză. 25. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, astfel cum este formulată, este inadmisibilă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicuşor Micu, Stelian Dan şi Elena Dan în Dosarul nr. 4.428/311/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
