Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 162 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Angelica Camelia Leta în Dosarul nr. 946/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.657D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Ucu Mihai Faur, din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Maramureş. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.699D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 162 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Maria Liana Vieriu în Dosarul nr. 726/112/2018** al Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Ucu Mihai Faur, din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Maramureş. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. 6. Reprezentantul autoarelor excepţiei este de acord cu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.699D/2019 la Dosarul nr. 2.657D/2019, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarelor excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţiile Constituţiei şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind egalitatea în drepturi. Susţine că prevederile art. 162 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii instituie o discriminare a personalului bugetar, care, spre deosebire de angajaţii din mediul privat, nu are posibilitatea de a-şi negocia salariul. Chiar dacă prevederile de lege criticate fac referire la consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative în ceea ce priveşte stabilirea prin lege a sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, discriminarea este cu atât mai evidentă în cazul salariaţilor bugetari cărora, potrivit statutului, le este interzisă asocierea în sindicate. În aceste condiţii, efectul practic al dispoziţiilor de lege criticate a fost excluderea unor sporuri din veniturile salariale ale salariaţilor bugetari, prin modificarea contractelor de muncă în curs. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care precizează că prevederile de lege criticate nu instituie discriminări pe considerente arbitrare, ci, în stabilirea regulilor instituite, legiuitorul are în vedere sursa diferită a finanţării personalului plătit din fonduri publice faţă de cea existentă în cazul personalului din mediul privat. Invocă, de asemenea, deciziile Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010 şi nr. 700 din 6 octombrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 23 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 946/100/2018, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 162 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Angelica Camelia Leta într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii unui act. 11. Prin Încheierea civilă din 4 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 726/112/2018**, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 162 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Maria Liana Vieriu cu prilejul soluţionării apelului împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii unui act. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 162 din Legea nr. 53/2003 sunt neconstituţionale, deoarece creează o discriminare între angajaţii din sistemul privat şi cel de stat. Astfel, în timp ce angajaţii din sistemul privat îşi pot negocia salariile, în situaţia prevăzută la art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, angajaţii din sistemul public trebuie să accepte salariile stabilite prin lege, fără a avea posibilitatea să negocieze. Consultarea organizaţiilor sindicale nu presupune neapărat şi negocierea cu aceste organizaţii, consultarea limitând drastic dreptul la opţiune al reprezentanţilor angajaţilor. Astfel statul român, în calitate de angajator, nu este practic obligat să ţină cont de poziţia organizaţiilor sindicale reprezentative. Totodată, anumiţi angajaţi din sistemul public nu sunt membri şi nu fac parte dintr-o organizaţie sindicală reprezentativă. În acest caz, apare în mod clar şi evident o discriminare în faţa legii, aceşti angajaţi neavând posibilitatea săşi negocieze salariile, trebuind să accepte un salariu stabilit în mod arbitrar de către statul român, fără nicio posibilitate de negociere. 13. Referitor la dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, se arată că acestea prevăd o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, însă, în cazul autoarei excepţiei, prin raportarea la nivelul salariului de bază stabilit pentru anul 2022 (conform prevederii iniţiale ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017), în realitate, salariul acesteia s-a redus, în loc să fie majorat, cu toate că Legea-cadru nr. 153/2017 utilizează sintagma „creşteri salariale“. Totodată, scăderea salarială şi limitarea creşterii salariului, în modalitatea de interpretare a ordonatorului de credite a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără a avea în vedere şi modificările şi completările acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, sunt atât nelegale, cât şi neconstituţionale, fiind contrare art. 53 din Constituţie. Astfel, se susţine că scăderea salarială pe care ordonatorul principal de credite a stabilit-o în fapt autoarei excepţiei nu se circumscrie dispoziţiilor speciale şi limitative ale art. 53 din Constituţie. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010. 14. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. 15. Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 162 din Codul muncii în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Astfel, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice, art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 a prevăzut acelaşi tratament juridic. În sfera publică, salariile/indemnizaţiile/soldele sunt stabilite în baza legii, potrivit art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ca act al legiuitorului, iar angajatorul public nu are competenţa de a acorda drepturi salariale în baza unei manifestări discreţionare de voinţă. Manifestarea sa de voinţă este condiţionată şi, totodată, limitată de lege. Aşadar, atunci când legea modifică cuantumul drepturilor salariale pentru personalul din sistemul bugetar, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinţei concordante a celor două părţi contractante pentru a se aplica noile prevederi legale, întrucât, în raport cu sursa de finanţare a cheltuielilor de personal, angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cei din mediul privat. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autoarelor excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 162 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, şi ale art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din analiza considerentelor actelor de sesizare şi a notelor scrise formulate de autoarele excepţiei, rezultă că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a fi reţinute ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins: - Art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: „Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.“; – Art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;“. 20. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate referitoare la stabilirea exclusiv prin intermediul legii a drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, cu excluderea negocierilor colective între părţile raportului de muncă, iar prin Decizia nr. 700 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.301 din 29 decembrie 2020, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 22. Curtea a reţinut că, spre deosebire de sectorul privat, în sectorul public, salarizarea este reglementată, de regulă, prin lege, fără a fi supusă negocierii colective sau individuale. Cu privire la această diferenţă de tratament juridic, Curtea, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a arătat că „cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator.“ 23. Totodată, prin Decizia nr. 364 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 2 noiembrie 2004, Curtea a statuat că „încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii, în consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, în vigoare la data încheierii lor“. Prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că în sfera publică angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entităţi de la nivel central sau local. Aceste entităţi trebuie să ţină seama de faptul că în dreptul public salariile/indemnizaţiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat. Legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sporuri specifice, acesta neavând competenţa de a acorda drepturi salariale numai în baza şi în temeiul unei manifestări discreţionare de voinţă. Manifestarea sa de voinţă este condiţionată şi, totodată, limitată de lege. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau suprimă sporurile respective, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinţei concordante a celor doi cocontractanţi pentru a se aplica noile prevederi legale. De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a arătat că ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte şi să fie în acord cu legea. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Constituţie. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale desprinse din decizia anterior evocată, considerentele şi soluţia cuprinse în aceasta îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. În ceea ce priveşte prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că, în esenţă, criticile formulate se axează pe modalitatea în care au fost aplicate aceste prevederi de lege începând cu 1 ianuarie 2018, prin raportare la alte dispoziţii de lege incidente în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice. 26. Or, problemele ce ţin de interpretare şi aplicarea legii revin spre soluţionare instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede că „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, iar nu instanţei de contencios constituţional. Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. 27. În consecinţă, având în vedere natura criticilor formulate în prezenta cauză, precum şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia sunt inadmisibile acele excepţii de neconstituţionalitate care ridică probleme de interpretare şi aplicare a legii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost formulată, apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Angelica Camelia Leta în Dosarul nr. 946/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal şi de Maria Liana Vieriu în Dosarul nr. 726/112/2018** al Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Angelica Camelia Leta în Dosarul nr. 946/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
