Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 41 din 29 mai 2017  referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept    Twitter Facebook

 DECIZIA nr. 41 din 29 mai 2017 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017

    Dosar nr. 4.154/1/2016

┌──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Iulia Cristina Tarcea │- preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului│
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Curelea │- preşedintele delegat al Secţiei I civile │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Voicheci │- preşedintele Secţiei a II-a civile │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Dascălu │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Andreia Liana Constanda │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Bianca Elena Ţăndărescu │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cristina Petronela Văleanu│- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Valentina Vrabie │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Zaharia │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Nela Petrişor │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mărioara Isailă │- judecător la Secţia a II-a civilă │
└──────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 4.154/1/2016, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept cu privire la următoarele aspecte: „1) Dacă acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat. 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebate este pozitiv (adică acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripţie?“
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul-reclamant şi apelanta-pârâtă au depus, în termen legal, prin avocat, puncte de vedere asupra chestiunii de drept; de asemenea, la dosar sau depus opinii ale specialiştilor, după cum urmează: opinia titularului Catedrei de drept civil şi de drept procesual civil a Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi a formatorilor cu normă întreagă din cadrul acesteia, a specialiştilor Departamentului de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti - conferenţiar universitar doctor Cristina Zamşa (coordonator), conferenţiar universitar doctor George Ilie, conferenţiar universitar doctor Radu Rizoiu şi asistent universitar doctor Bogdan Vişinoiu şi a specialiştilor Facultăţii de Drept din Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti - profesor universitar doctor Gabriel Boroi şi asistent universitar doctor Carla Alexandra Anghelescu.
    În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.351/193/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „1) Dacă acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958). 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebate este pozitiv (adică acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripţie?“

    II. Expunerea succintă a procesului
    2. Prin Sentinţa civilă nr. 9.463 din 23 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Botoşani, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la nulitatea contractului de credit şi restituirea prestaţiilor, iar pe fond s-a admis acţiunea precizată, având ca obiect acţiunea în constatare formulată de reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâta Banca C, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzut de art. 9 lit. b) şi lit. e) din contractul de credit nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de administrare şi la comisionul de urmărire riscuri şi s-a dispus eliminarea acestor clauze, pârâta fiind obligată să restituie reclamanţilor suma de 186 euro, cu titlu de comision de administrare şi suma de 1.039,5 euro - comision de urmărire riscuri. Totodată, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului de cerere referitor la nulitatea clauzei prevăzută de art. 6 din contract.
    3. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că sancţiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu completările ulterioare (Legea nr. 193/2000), este nulitatea absolută, care poate interveni oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale excepţie, fiind imprescriptibilă extinctiv.
    4. Pe fond s-a reţinut, în esenţă, că prevederile contractului de credit bancar nr. xxxx din 8 august 2008, referitoare la comisionul de urmărire riscuri şi comisionul de administrare, nu au fost negociate direct cu reclamanţii, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000; că banca, prin stipularea unor astfel de clauze, a mărit artificial costul creditului, disimulând în fapt un procent consistent de dobândă, creând în detrimentul reclamanţilor un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe. Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus menţionate, prima instanţă a dispus obligarea Băncii C la restituirea către reclamantă a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare în cuantum de 186 euro şi 1.039,5 euro - comision de urmărire riscuri, reţinând caracterul retroactiv al efectelor, plata devenind nejustificată.
    5. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Banca C, prin Sucursala Botoşani, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
    6. Criticile formulate au vizat modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi fondul cauzei, reiterându-se şi dezvoltându-se, în esenţă, apărările şi argumentele din întâmpinarea depuse la instanţa de fond.
    7. Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a arătat că, astfel cum s-a statuat şi în doctrină, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, interesul ocrotit fiind unul privat, al consumatorului, dintr-un contract de credit determinat, iar nu unul public.
    8. Perioada în care se poate introduce o astfel de acţiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale, este de trei ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanţa dintre condiţiile în care a crezut că a contractat şi condiţiile pe care banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc ca pasivitatea consumatorului timp de trei ani să fie sancţionată prin aplicarea prescripţiei. În ceea ce priveşte restituirea prestaţiilor s-a susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, „în cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită“ şi a apreciat că orice pretenţii ale reclamanţilor pentru fiecare perioadă cuprinsă între momentul perfectării contractului şi împlinirea termenului de 3 ani înainte de introducerea acţiunii trebuiau respinse de instanţa de fond, dreptul la acţiune fiind prescris.
    9. În şedinţa publică din 21 iunie 2016, intimatul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.
    10. Prin Încheierea din 20 septembrie 2016, instanţa a considerat sesizarea admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii.

    III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    11. Prin Încheierea pronunţată la data de 20 septembrie 2016, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:
    - problema de drept ridicată nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 20 septembrie 2016;
    – problema de drept enunţată este nouă, deoarece prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă decizie;
    – de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, depinde soluţionarea pe fond a cauzei.


    IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    12. Intimatul-reclamant a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportat la prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 depinde soluţionarea cauzei. A subliniat că, sub acest aspect, unele instanţe de judecată au reţinut că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, astfel încât au dat eficienţă principiului quod nullum est, nullum producit effectum, dispunându-se restituirea sumelor încasate cu titlu de comisioane şi dobânzi încasate necuvenit, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu acest titlu fiind considerat imprescriptibil. Dimpotrivă, alte instanţe au apreciat că şi în situaţia în care clauzele privind comisioanele şi dobânda bancară variabilă sunt considerate abuzive, restituirea prestaţiilor/sumelor încasate necuvenit cu titlu de comisioane şi dobânzile bancare sunt supuse termenului de prescripţie de trei ani, dispunându-se restituirea acestor prestaţii anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv trei ani, conform dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
    13. Apelanta-pârâtă, prin punctul de vedere depus, arată că în actuala formulare a dispoziţiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă un apanaj exclusiv al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei. Admiterea legitimării procesuale a părţilor pentru acest demers echivalează cu o nesocotire flagrantă a modificărilor legislative intervenite.
    În subsidiar s-a arătat că solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este nefondată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor legale de admisibilitate expres şi limitativ prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

    14. După comunicarea raportului, intimatul-reclamant a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut că se impune unificarea practicii neunitare în această materie.
    15. Apelanta-pârâtă, prin avocat, a exprimat un punct de vedere în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării, deoarece nu s-a dovedit caracterul de noutate al problemei de drept invocate şi nici faptul că instanţele au dat dezlegări diferite apărărilor formulate, care au condus la conturarea unei practici neuniforme. Pe fondul chestiunii de drept a apreciat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui act juridic lovit de nulitate are, în mod evident, un conţinut pecuniar, fiind, prin excelenţă, o acţiune personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripţie, de trei ani.

    V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    16. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 17.351/193/2014 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a subliniat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza actului anulat este prescriptibilă extinctiv şi termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare a actului, opinia fiind argumentată pe un studiu de doctrină. Totodată s-a subliniat că în cadrul Tribunalului Botoşani există mai multe opinii, fiind citate în extras considerente din Decizia nr. 1.470 din 28 iunie 2016, Decizia nr. 408 din 15 martie 2016 şi din Decizia nr. 834 din 29 septembrie 2015.

    VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    17. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că punctul de vedere majoritar al judecătorilor specializaţi în materie civilă este acela că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este prescriptibilă extinctiv, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data constatării acestei nulităţi prin hotărâre judecătorească definitivă. Argumentul principal al acestei opinii rezidă în caracterul personal, patrimonial al acţiunii în discuţie, ce atrage aplicarea art. 1 alin. (3) şi art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, judecătorii din cadrul Secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie au arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014. Judecătorii din cadrul Secţiei a IV-a civile au considerat că regimul prescripţiei extinctive este supus în totalitate legii noi, potrivit dispoziţiilor art. 2.525 din Codul civil.
    Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Teleorman au comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că o singură excepţie este admisă în cazul bunurilor individual determinate, deoarece în cazul acestora repunerea în situaţia anterioară echivalează cu valorificarea unui drept real, astfel încât acţiunea este imprescriptibilă extinctiv. Dimpotrivă, în cazul bunurilor de gen, fungibile, aşa cum sunt sumele de bani achitate în baza unui contract, repunerea în situaţia anterioară are un caracter esenţialmente prescriptibil, indiferent de caracterul absolut sau relativ al nulităţii care generează o astfel de repunere în situaţia anterioară.
    Opinia contrară, în sensul imprescriptibilităţii acţiunii, a fost exprimată de un număr mic de judecători de la Secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Călăraşi şi Judecătoria Giurgiu, fără a fi însoţită de argumente.
    În ilustrarea acestor opinii au fost depuse hotărâri judecătoreşti: Încheierea din 28 octombrie 2015 şi Decizia nr. 1.148 din 3 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1.121/1.748/2013, hotărâre care nu prezintă relevanţă în raport cu obiectul sesizării; Încheierea din 7 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35.125/3/2015; Decizia nr. 1.318 din 18 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 22.112/300/2015, definitivă; Încheierea din 26 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5.340/3/2016; Încheierea din 14 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40.160/3/2015; Încheierea din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 382/3/2016; Sentinţa nr. 82 din 12 ianuarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare; Sentinţa nr. 15.895 din 27 septembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, împotriva căreia s-a declarat apel, termenul de judecată nefiind stabilit; Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunţată în Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 9.015/301/2016; Sentinţa nr. 8.518 din 2 septembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 967A din 21 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Sentinţa nr. 14.739 din 22 decembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, apelul declarat împotriva acesteia fiind respins ca tardiv prin Decizia nr. 1.466 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă; Sentinţa nr. 8.770 din 4 august 2016 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, apelul declarat împotriva acesteia fiind respins prin Decizia nr. 1.487 din 10 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă; Încheierea din 23 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 24.244/4/2015; Sentinţa nr. 9.027 din 21 decembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, apelurile declarate împotriva acesteia fiind în curs de soluţionare, fără termen stabilit; Încheierea din 4 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 14.420/3/2015; Sentinţa nr. 8.809 din 21 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 1.526A din 1 octombrie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Sentinţa nr. 8.808 din 21 octombrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 2.124R din 25 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Sentinţa nr. 6.548 din 23 septembrie 2015 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 878A din 29 februarie 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă; Încheierea din 17 septembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în Dosarul nr. 2.614/303/2014, definitivă prin respingerea apelului; Sentinţa nr. 1.308 din 26 februarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, schimbată în parte prin Decizia nr. 921 din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, definitivă; Sentinţa civilă nr. 8.266 din 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 958A din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă; Decizia nr. 59 din 4 aprilie 2014 a Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă, irevocabilă; Decizia nr. 451F din 24 martie 2015 a Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 1.352 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

    18. Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, potrivit căruia acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului; judecătorii din cadrul Tribunalului Alba şi Tribunalului Sibiu au susţinut că acţiunea este imprescriptibilă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958; Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a comunicat punctul de vedere al judecătorilor în sensul că acţiunea este imprescriptibilă dacă petitul în restituirea pretenţiilor este formulat împreună cu acţiunea în constatarea nulităţii clauzei abuzive, însă este prescriptibilă în 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin s-a constatat nulitatea clauzei abuzive, dacă s-a formulat pe cale principală.
    S-au anexat hotărâri judecătoreşti în ilustrarea acestor opinii, respectiv: Sentinţa nr. 723 din 15 octombrie 2015 a Judecătoriei Sebeş, definitivă prin Decizia nr. 589/A din 26 mai 2016 a Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă; Sentinţa nr. 115 din 4 februarie 2016 a Judecătoriei Câmpeni, definitivă prin Decizia nr. 688/A din 9 iunie 2016 a Tribunalului Alba - Secţia a II-a de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă; Decizia nr. 163 din 12 februarie 2016 a Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă; Sentinţa nr. 1.270 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Deva, definitivă prin Decizia nr. 313 din 28 februarie 2017 a Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa nr. 1.322 din 4 mai 2016 a Judecătoriei Deva, definitivă prin Decizia nr. 1.639/A din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa nr. 1.884 din 7 iulie 2016 a Judecătoriei Petroşani, aflată în prezent în apel la Tribunalul Hunedoara, pronunţarea fiind amânată la 6 iunie 2017; Sentinţa nr. 53 din 26 ianuarie 2016 a Judecătoriei Câmpeni, definitivă prin Decizia nr. 995/A din 23 septembrie 2016 a Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, precum şi Sentinţa nr. 876 din 12 noiembrie 2015 a Judecătoriei Sebeş, definitivă prin Decizia nr. 1.383/A din 24 noiembrie 2016 a Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă fiind nerelevante sub aspectul analizării chestiunilor de drept semnalate.

    19. Curtea de Apel Bacău a comunicat că pe rolul acestei instanţe nu a identificat jurisprudenţă în materia ce face obiectul sesizării.
    Tribunalul Neamţ a comunicat opinia judecătorilor, potrivit căreia acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani. Cât priveşte începutul curgerii termenului de prescripţie, judecătorii Secţiei I civile au apreciat că acesta se identifică cu data promovării acţiunii în constatarea nulităţii contractului de credit bancar, pe când judecătorii Secţiei a II-a civilă au considerat că este data la care instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale. În acest ultim sens, sa depus Decizia nr. 144/RC din 10 iunie 2014, definitivă.
    Colectivele de judecători din cadrul Judecătoriilor Piatra-Neamţ, Târgu Neamţ şi Bicaz, precum şi ai Tribunalului Bacău, Judecătoriilor Moineşti, Buhuşi şi Oneşti au arătat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută, fiind anexată Decizia nr. 270 din 3 martie 2016 a Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, definitivă.
    Judecătoria Bacău a comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că acţiunea este imprescriptibilă atunci când este accesorie cererii de constatare a nulităţii absolute a actului juridic şi este prescriptibilă în 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii absolute, atunci când este formulată pe cale separată. A comunicat Sentinţa nr. 2.412 din 20 aprilie 2015, definitivă prin Decizia nr. 270 din 3 martie 2016 a Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

    20. Curtea de Apel Braşov a înaintat opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Covasna, care au apreciat că acţiunea este prescriptibilă în termenul de 3 ani, ce începe să curgă de la data constatării nulităţii clauzei contractuale, dar şi pe cea a judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, care au susţinut că dreptul la acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul este imprescriptibil; în acest sens sau depus deciziile nr. 673/A din 8 aprilie 2016 şi nr. 1.986/A din 25 noiembrie 2016, pronunţate de Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitive.
    21. Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj au comunicat că practica judiciară este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă extinctiv, termenul începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a respectivului act; aceeaşi opinie a fost exprimată şi de judecătorii din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Turda, Judecătoriei Baia Mare, Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi Tribunalului Sălaj.
    În ilustrarea acestei opinii, au fost înaintate următoarele hotărâri judecătoreşti relevante: Decizia nr. 1.062 din 15 decembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, definitivă; Decizia nr. 1.599 din 17 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă, definitivă; Sentinţa nr. 4.802 din 13 mai 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare; Sentinţa nr. 8.490 din 7 octombrie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, aflată în apel, pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, cu termen de judecată la 12 iunie 2017; Decizia nr. 1.244 din 17 decembrie 2013 a Tribunalului Sălaj; încheierile din 23 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.726/211/2016), din 9 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.664/211/2016), din 6 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.185/211/2016), din 26 martie 2014 (în Dosarul nr. 19.380/211/2013), din 7 aprilie 2015 (în Dosarul nr. 15.653/211/2014), din 2 iunie 2015 (în Dosarul nr. 15.611/211/2014), din 18 noiembrie 2014 (în Dosarul nr. 13.837/211/2014), din 30 septembrie 2014 (în Dosarul nr. 10.833/211/2014), din 28 octombrie 2014 (în Dosarul nr. 15.191/211/2014), din 8 decembrie 2015 (în Dosarul nr. 11.510/211/2015), din 1 martie 2016 (în Dosarul nr. 20.497/211/2015), din 21 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.985/211/2016), din 23 iunie 2016 (în Dosarul nr. 2.726/211/2016), pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca.
    Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus a fost în sensul că o asemenea acţiune este imprescriptibilă extinctiv.

    22. Curtea de Apel Constanţa a transmis nota Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, din care a rezultat că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data constatării nulităţii clauzei, prin hotărâre definitivă; în acest sens s-au anexat Sentinţa nr. 476 din 22 martie 2016 a Tribunalului Tulcea - Secţia civilă şi de contencios administrativ, definitivă prin Decizia nr. 116 din 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa nr. 746 din 4 aprilie 2016 a Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă, definitivă prin Decizia nr. 686 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    23. Curtea de Apel Craiova a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, potrivit căruia acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, iar termenul începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii absolute, acelaşi punct de vedere fiind împărtăşit şi de judecătorii din cadrul Tribunalului Mehedinţi - Secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a anexat sentinţele Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin nr. 2.143 din 9 iunie 2015 şi nr. 1.728 din 5 mai 2014, definitive.
    Judecătorii din cadrul Tribunalului Olt - Secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au exprimat un punct de vedere potrivit căruia se aplică termenul de prescripţie prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data constatării definitive a nulităţii actului.
    Judecătorii din cadrul Tribunalului Gorj - Secţia a II-a civilă au considerat că nu este prescriptibilă extinctiv acţiunea în constatarea nulităţii care, în practică, este însoţită şi de un capăt de cerere în restituirea prestaţiilor, ce are acelaşi regim; în acest sens a ataşat deciziile nr. 185 din 5 mai 2015, nr. 101 din 9 martie 2016, nr. 159 din 20 aprilie 2016 şi nr. 700 din 29 noiembrie 2016, definitive.

    24. Curtea de Apel Galaţi a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor Secţiei I civile şi din cadrul instanţelor arondate este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă, iar termenul de prescripţie curge de la data constatării definitive de către instanţă a nulităţii actului juridic sau a unor clauze din contract; în motivarea acestui punct de vedere s-a susţinut că acţiunea are un caracter patrimonial, că dreptul la acţiune se naşte în momentul constatării nulităţii actului juridic sau a unei clauze din acest act, deoarece unul dintre efectele anulării unui act juridic este repunerea părţilor în situaţia anterioară. A comunicat că pe rolul instanţelor, deşi au existat cauze similare, acestea nu au putut fi identificate în ECRIS, în lipsa unui atare criteriu de identificare.
    25. Curtea de Apel Iaşi a comunicat că opinia unanimă a judecătorilor este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic nul absolut este întotdeauna prescriptibilă extinctiv, fiind supusă termenului general de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii absolute şi nu se poate confunda cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute, care este, într-adevăr, imprescriptibilă.
    În ilustrarea acestei opinii s-au depus următoarele hotărâri judecătoreşti: deciziile Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 238/civ din 3 aprilie 2014, irevocabilă; nr. 499/civ din 2 octombrie 2013, irevocabilă; nr. 419/civ din 12 iunie 2014, irevocabilă; sentinţele Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă nr. 16.538 din 9 octombrie 2012, definitivă prin nerecurare, nr. 16.830 din 12 octombrie 2012, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 470/civ din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; nr. 4.741 din 26 martie 2013, definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 405/civ din 5 iunie 2014 a Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; nr. 2.290 din 17 februarie 2015, definitivă prin admiterea apelului, prin Decizia nr. 183/civ din 22 februarie 2016 a Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; nr. 9.682 din 18 august 2015, definitivă prin nepelare şi nr. 1.402 din 4 februarie 2015, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 242/civ din 3 martie 2016 a Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

    26. Curtea de Apel Oradea a comunicat Decizia nr. 104/C din 21 iunie 2016 a Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, care este în consens cu opinia judecătorilor secţiei, prin care s-a reţinut că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul absolut este o acţiune patrimonială personală, prescriptibilă extinctiv în termenul general de 3 ani, ce începe să curgă de la data rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului. În acest sens este şi punctul de vedere al judecătorilor Secţiei I civile din cadrul Tribunalului Bihor şi Tribunalului Satu Mare.
    27. Curtea de Apel Piteşti a comunicat că pe rolul instanţelor arondate nu a fost identificată practică în materia ce face obiectul sesizării. La nivel teoretic, opinia judecătorilor este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul constatării nulităţii absolute a actului juridic în temeiul căruia au fost efectuate prestaţiile.
    28. Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că opinia judecătorilor Tribunalului Dâmboviţa este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă, fiind o acţiune patrimonială, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor. Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de judecătorii de la Tribunalul Prahova, fiind înaintată şi Decizia nr. 1.150 din 13 mai 2016, definitivă.
    Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost identificată şi Decizia nr. 490 din 13 septembrie 2016, definitivă, prin care s-a reţinut caracterul imprescriptibil al acţiunii în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui act juridic lovit de nulitate absolută, apreciindu-se că opinia este în acord cu Decizia nr. 992 din 13 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, ale cărei considerente au fost citate.

    29. Curtea de Apel Suceava a comunicat că judecătorii din cadrul Secţiei I civile şi-au exprimat opinia teoretică în sensul că o astfel de acţiune este prescriptibilă, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data constatării nulităţii absolute a contractului; judecătorii din cadrul Secţiei a II-a civile şi-au exprimat opinia în sensul că repunerea în situaţia anterioară este imprescriptibilă, având în vedere caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive ce se extinde, practic, şi asupra cererii de repunere în situaţia anterioară şi restituire a sumelor achitate în baza clauzelor anulate, acestea urmând a fi restituite integral, indiferent de intervalul de timp scurs de la data încheierii contractului de credit şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
    Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă a comunicat că opinia judecătorilor este că o astfel de acţiune este imprescriptibilă, deoarece constatarea de către instanţă a caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit are drept consecinţă sancţionarea cu nulitatea absolută a acestor clauze, ce sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzei nule. Or, în măsura în care instanţa nu s-a pronunţat încă, se apreciază că termenul de prescripţie nu a început să curgă şi, implicit, nu se putea împlini anterior formulării cererii de chemare în judecată; s-au depus hotărâri judecătoreşti relevante, după cum urmează: Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016, definitivă; Decizia nr. 602 din 19 octombrie 2016, definitivă; Decizia nr. 358 din 8 iunie 2016, definitivă; Decizia nr. 330 din 25 mai 2016, definitivă. Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a comunicat opinia judecătorilor, în sensul caracterului prescriptibil al acţiunii în termenul general de prescripţie, ce începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care sa constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale. Tribunalul Botoşani a înaintat deciziile nr. 834 din 29 septembrie 2015, nr. 408 din 15 martie 2016, nr. 1.470 din 27 septembrie 2017 şi nr. 2.054 din 28 octombrie 2016, definitive, prin care sa reţinut caracterul imprescriptibil al acţiunilor în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul absolut.
    Judecătorii din cadrul Judecătoriei Rădăuţi au apreciat că o asemenea acţiune este imprescriptibilă extinctiv, iar judecătorii din cadrul Judecătoriei Suceava au comunicat opinia majoritară, în sensul că această acţiune este prescriptibilă, dat fiind caracterul său patrimonial, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale; a ataşat sentinţele nr. 3.258 din 11 iunie 2015, definitivă prin respingerea apelului şi nr. 1.283 din 17 martie 2016, definitivă prin neapelare.

    30. Curtea de Apel Timişoara a comunicat că practica majoritară este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul nu este prescriptibilă extinctiv; în acest sens au fost ataşate hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de Secţia a II-a civilă, respectiv, Decizia nr. 461/A din 30 mai 2016, Decizia nr. 231 din 16 martie 2016 şi Decizia nr. 250 din 22 martie 2016.
    Potrivit punctului de vedere comunicat de Tribunalul Caraş-Severin, practica Judecătoriilor Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa şi Moldova Nouă este în contradicţie cu cea a tribunalului, în sensul că se apreciază că astfel de acţiuni sunt prescriptibile extinctiv, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data constatării nulităţii absolute. S-au depus deciziile definitive pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 435 din 29 septembrie 2014; nr. 1.265/A din 11 decembrie 2015; nr. 770 din 22 septembrie 2015 şi nr. 777/A din 22 septembrie 2015. Tribunalul Timiş a comunicat că punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că, până în anul 2015, în secţia de litigii cu profesionişti, în cazul restituirii prestaţiilor ca urmare a constatării nulităţii absolute a unor clauze abuzive din contractele de credit încheiate între bănci şi consumatori, soluţiile au fost în sensul considerării ca prescrise a sumelor mai vechi de 3 ani anterior formulării cererii de chemare în judecată. Ulterior, practica în acest tip de litigii a fost de a considera sumele prescriptibile, termenul de prescripţie începând să curgă de la momentul constatării nulităţii absolute.
    Întrucât nu au fost înregistrate acţiuni în restituire pe cale principală, ci doar ca petit subsidiar în diferite tipuri de cereri, nu s-a pus problema tranşării pe cale de excepţie a prescriptibilităţii, nefiind indicate hotărâri judecătoreşti în acest sens.
    Judecătoria Timişoara a comunicat că practica sa este în sensul că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic constatat nul absolut este prescriptibilă, termenul începând să curgă de la data la care s-a constatat în mod definitiv nulitatea absolută. În acest sens s-a depus Sentinţa nr. 11.554 din 9 noiembrie 2016, împotriva căreia s-a declarat apel, nesoluţionat până la data pronunţării prezentei decizii, iar Judecătoria Deta a comunicat un punct de vedere similar, în ilustrarea căruia a depus Sentinţa nr. 1.451 din 29 septembrie 2016, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 97/A din 1 februarie 2017 a Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă.

    31. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Secţia I civilă a comunicat că, în urma verificării jurisprudenţei, au fost identificate Decizia nr. 917 din 22 februarie 2013 şi Decizia nr. 2.554 din 11 iunie 2003, din care rezultă că acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă, iar termenul de prescripţie se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea absolută.
    Secţia a II-a civilă a comunicat un număr de 3 decizii relevante, respectiv Decizia nr. 2.875 din 26 septembrie 2013, prin care s-a stabilit că dreptul de a cere restituirea prestaţiilor, în situaţia constatării nulităţii unui act juridic, curge de la data constatării de către instanţă a caracterului abuziv al clauzei şi anulării ei, iar dreptul la restituirea prestaţiilor, ca aplicaţie a repunerii părţilor în situaţia anterioară, nu poate curge înainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel încât momentul încheierii contractului nu prezintă relevanţă; aceleaşi argumente au fost dezvoltate şi prin Decizia nr. 3.521 din 24 octombrie 2013; Decizia nr. 1.734 din 16 mai 2014, prin care s-a stabilit că acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic anulat este asimilabilă acţiunii în îmbogăţirea fără justă cauză, caz în care momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel de la care păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel răspunzător de producerea ei, în speţă aceasta fiind data la care actul juridic a fost desfiinţat.
    Secţia de contencios administrativ şi fiscal a comunicat că nu a identificat decizii de speţă prin care să se fi dat dezlegare dispoziţiilor în cauză, acestea excedând sferei contenciosului administrativ.

    32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    33. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării în prezenta cauză.
    34. Fiind, însă, învestită cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea^1 a reţinut, în esenţă, că instanţa este unica autoritate care se poate pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract şi că răspunderea comercianţilor pentru inserarea unor clauze contrare prevederilor Legii nr. 193/2000 în contractele încheiate cu consumatorii are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale.──────────
    ^1Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25.01.2010.
──────────


    VIII. Opiniile exprimate de specialiştii consultaţi
    35. În privinţa chestiunilor de drept care fac obiectul sesizării de faţă a fost transmisă opinia titularului Catedrei de drept civil şi drept procesual civil a Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi de către formatorii cu normă întreagă din cadrul acesteia. S-a arătat că acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic constatat nul absolut este una patrimonială, prescriptibilă extinctiv, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul în care hotărârea pronunţată asupra desfiinţării contractului nul este definitivă, în sensul art. 377 din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv art. 633 din Codul de procedură civilă.
    36. De asemenea, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost comunicată opinia ştiinţifică a specialiştilor Departamentului de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti, respectiv conferenţiar universitar doctor Cristina Zamşa (coordonator), conferenţiar universitar doctor George Ilie, conferenţiar universitar doctor Radu Rizoiu şi asistent universitar doctor Bogdan Vişinoiu, potrivit căreia acţiunea în restituire va dobândi un caracter real sau personal, în funcţie de obiectul obligaţiei de restituire - un bun individual determinat sau un bun de gen. Astfel, dacă se solicită restituirea unui bun individual determinat, acţiunea în restituire va avea caracterul unei acţiuni în revendicare, cu caracter imprescriptibil. În schimb, dacă obiectul restituirii îl reprezintă un bun de gen (sume de bani), acţiunea este una exclusiv personală. Fiind vorba despre o acţiune patrimonială personală, regula impusă atât în actuala, cât şi în vechea reglementare în materia prescripţiei extinctive este prescriptibilitatea acesteia. Relativ la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul acţiunii în restituire, regimul juridic al prescripţiei extinctive este supus legii în vigoare la data la care a început să curgă acest termen. Momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, atunci când acesta este plasat sub imperiul reglementării anterioare noului Cod civil, este acela al datei la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul plăţii şi pe beneficiarul acesteia, precum şi faptul rămânerii irevocabile a hotărârii de pronunţare a nulităţii absolute. Pentru contractele încheiate sub imperiul vechiului Cod civil, dar în a căror executare s-au realizat plăţi după data intrării în vigoare a noului Cod civil, prescripţia nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a contractului sau clauzei care constituia cauza juridică a prestaţiei. În principal s-a apreciat că regula aplicabilă este cea dată de art. 2.528 din Codul civil, cu precizarea că partea nu poate fi considerată că a cunoscut sau că ar fi trebuit şi putut să cunoască, anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute, caracterul nedatorat al plăţii. Chiar aplicând art. 2.525 din Codul civil ipotezei de nulitate absolută, s-ar ajunge la aceeaşi concluzie, potrivit cu care prescripţia nu începe să curgă anterior rămânerii definitive/irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a contractului sau a clauzei care constituia cauza juridică a prestaţiei.
    37. Specialiştii de la Facultatea de Drept din Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti - profesor universitar doctor Gabriel Boroi şi asistent universitar doctor Carla Alexandra Anghelescu - au apreciat că acţiunea în restituirea prestaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, ca urmare a desfiinţării actului juridic civil în temeiul căruia acestea au fost achitate, fiind o acţiune patrimonială şi personală, este supusă prescripţiei extinctive în termenul general de prescripţie de 3 ani. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic desfiinţat îl constituie data naşterii dreptului la acţiune, anume data la care hotărârea judecătorească prin care s-a dispus desfiinţarea actului a devenit executorie, moment ce urmează a fi stabilit conform dispoziţiilor procesual-civile aplicabile în cauza în care aceasta a fost pronunţată.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    38. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la regularitatea sesizării, gradul de dificultate şi noutatea chestiunii de drept.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

    Asupra admisibilităţii sesizării
    39. Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune în primul rând evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare.
    40. Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, condiţii extrase din dispoziţiile legale, redate în cele ce urmează.
    41. Astfel, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    42. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.“
    43. Analiza critică a textelor citate imprimă concluzia că atât art. 519, cât şi prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerinţe cumulativ întrunite.
    44. Între acestea se disting cele legate de necesitatea ca titularul sesizării să fie învestit cu judecarea cauzei în ultimă instanţă şi ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept nouă. Nu în ultimul rând, art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cuprindă toate elementele apte să concure la caracterizarea admisibilităţii procedurii, între altele, punctul de vedere al autorului sesizării asupra problemei de drept care necesită lămurire prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. Aceste condiţii sunt subliniate preponderent, cu menţiunea că restul aspectelor de admisibilitate, privind titularul sesizării şi nesoluţionarea problemei de drept printr-un alt mecanism de interpretare, sunt îndeplinite.
    45. Examinând condiţiile evidenţiate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea nu sunt îndeplinite, pentru argumentele ce succed:

    Regularitatea actului de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    46. Potrivit art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se dispune sesizarea va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.
    47. Cu alte cuvinte, dispoziţiile procedurale impun instanţei de trimitere obligaţia identificării chestiunii de drept care necesită interpretare, caracterizarea aspectului de noutate al acesteia în planul interpretării şi aplicării sale, identificarea aspectelor din care rezultă caracterul dificil sau dual al interpretării problemei de drept şi al modului în care aceasta poate să ducă la soluţionarea cauzei pe fond.
    48. Din această perspectivă, punctul de vedere al instanţei trebuie să aibă o anumită complexitate şi necesită un examen real al cauzei. O expunere sumară, neanalitică, nu are aptitudinea de a răspunde obligaţiei trasate instanţei de trimitere de a reda punctul de vedere asupra problemei care face obiectul sesizării.
    49. Din datele încheierii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că litigiul dedus judecăţii, aflat în faza apelului la Tribunalul Botoşani, este o acţiune ce are ca obiect principal constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale dintr-un contract de credit bancar şi declararea nulităţii acestora, dar şi o cerere accesorie, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 30 alin. (4) din Codul de procedură civilă, de restituire a prestaţiilor efectuate în baza clauzelor a căror nulitate se urmăreşte prin mijlocirea capătului principal.
    50. O primă problemă legată de circumstanţele sub care sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost demarată pleacă de la lipsa oricărei justificări, din partea instanţei de trimitere, a împrejurării că litigiul se judecă în apel la tribunal, în ultimă instanţă; niciun element regăsit în încheierea de sesizare nu justifică aserţiunea tribunalului că pricina se judecă în ultimă instanţă.
    51. Verificarea admisibilităţii sesizării după acest criteriu, lăsată întotdeauna în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu permite o evaluare reală, bazată pe datele concrete ale speţei. De aceea, la acest moment, verificarea legitimării tribunalului în formularea sesizării nu este posibilă, în lipsa datelor relevante pe care această instanţă a omis să le dezvolte în încheiere. Verificarea admisibilităţii sesizării din această perspectivă se poate face doar prezumtiv, prin acceptarea ideii că, având caracter patrimonial, evaluabil în bani şi că, după criteriul valoric corect stabilit la prima instanţă, judecătoria a avut competenţa corect determinată, se imprimă tribunalului calitatea de ultimă instanţă în apel.
    52. O a doua chestiune legată de deficienţa încheierii de sesizare derivă din lipsa punctului de vedere al instanţei asupra chestiunii de drept cu a cărei lămurire a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    53. Această cerinţă este impusă autorului sesizării ca o condiţie formală care poate susţine şi demonstra caracterul real al problemei ce face obiectul sesizării, al aspectului de noutate pe care aceasta o are şi caracterizează în mod concret dificultatea problemei de drept supuse dezbaterii, generând premisele declanşării mecanismului de unificare al procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile.
    54. Plecând de la cele două întrebări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se observă că instanţa de judecată care a formulat sesizarea reţine că acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act constatat nul este prescriptibilă, iar momentul de la care curge prescripţia este cel la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractului, astfel cum rezultă dintr-un studiu de doctrină citat ca argument al acestei opinii.
    55. Evocarea unei opinii doctrinare nu reprezintă punctul de vedere al instanţei, astfel cum acesta este solicitat în condiţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    56. În sensul normei de drept, punctul de vedere al instanţei trebuie să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu. De asemenea, acesta trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept este susceptibilă de interpretări diferite, dar şi să explice de ce problema interpretării unor dispoziţii legale în vigoare din 1958, a căror aplicare în jurisprudenţă a fost susţinută în tot acest timp, necesită o dezlegare de principiu, adecvată unor realităţi care presupun regândirea modului lor de aplicare.
    57. Din acest punct de vedere nu este lipsit de relevanţă că acelaşi complet de judecată, în aceeaşi compunere, a pronunţat hotărâri - dintre care au fost ataşate sesizării Decizia nr. 408 din 15 martie 2016, în Dosarul nr. 1.443/222/2014, definitivă, şi Decizia nr. 834 din 29 septembrie 2015, în Dosarul nr. 9.823/ 193/2014, definitivă - prin care a dat rezolvare aceloraşi chestiuni de drept ce fac obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    58. Citând din aceste decizii: „acţiunea în constatarea caracterului abuziv al unei clauze nu se confundă cu acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în temeiul clauzei al cărei caracter abuziv se invocă, termenul de prescripţie pentru fiecare dintre cele două acţiuni curgând din momente distincte (...). Prescripţia dreptului la acţiune al reclamanţilor, privind restituirea sumelor încasate de la aceştia în baza comisionului de risc/administrare, raportat la dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, nu poate să curgă decât de la momentul în care instanţa constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul (...)“, se poate constata că instanţa de trimitere a interpretat şi aplicat legea în situaţii şi litigii cvasiidentice, fără a sesiza, cu acele recente ocazii, că problemele de drept necesită o rezolvare de principiu prin mijlocirea mecanismului de unificare a practicii judiciare.
    59. Or, în condiţiile în care prin actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a argumentat care ar fi premisele care legitimează necesitatea unei noi/alte rezolvări de principiu a aceloraşi probleme ori de ce se justifică un reviriment al modului în care aceeaşi instanţă a interpretat şi aplicat aceleaşi dispoziţii legale reprezintă tot atâtea aspecte de natură să pună în discuţie, prin lipsa unui punct de vedere adecvat în încheierea de sesizare, fundamentul real al solicitării de pronunţare a unei hotărâri prealabile.
    60. Indisolubil legat de calitatea actului de sesizare se impune şi verificarea pragului de dificultate al întrebării cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată.
    61. Înainte de a prezenta argumentele legate de această condiţie trebuie subliniat că, de principiu, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării hotărârii prealabile, trebuie să fie identificată o chestiune de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.
    62. Cât priveşte pragul de dificultate al chestiunii de drept, legislaţia internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării, însă nu se poate accepta transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii. Mai mult decât atât, nu poate fi acceptată incidenţa procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile în defavoarea prerogativei instanţelor judecătoreşti de a interpreta şi aplica ele însele legea, astfel cum apreciază, prin raportare la circumstanţele unei cauze ori eludarea principiilor procesului civil, între care amintim pe cel al independenţei, nemijlocirii, al obligaţiei instanţelor de a judeca efectiv cauzele cu care sunt învestite.
    63. În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, pentru caracterizarea dificultăţii, în doctrină a fost subliniată opinia că sesizarea trebuie să privească o normă de drept redactată într-o manieră în care este susceptibilă de interpretări diferite şi care, odată aplicată în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste posibile interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. În acest context, problema de drept se impune cu pregnanţă lămurită în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.
    64. Or, în speţă, sesizarea Tribunalului Botoşani supune interpretării o problemă de drept care nu comportă o reală dificultate, a cărei interpretare şi aplicare nu mai pot fi tăgăduite la momentul formulării sesizării, câtă vreme nu a apărut în ordinea juridică niciun element nou care să îi reconfigureze efectele în plan jurisdicţional.
    65. Cu alte cuvinte, plecând de la datele cauzei, este lipsit de orice controversă juridică faptul că acţiunea în constatarea nulităţii unor clauze pretins abuzive dintr-un contract de credit nu se confundă cu cea având ca obiect restituirea prestaţiilor efectuate în baza clauzelor declarate nule, indiferent dacă aceasta din urmă este promovată pe cale accesorie sau principală. Totodată, acţiunea în restituire are, în acest caz, caracterul unei acţiuni patrimoniale şi personale, fiind, deci, prescriptibilă sub aspect extinctiv, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care statuează că „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege“. Şi mai precis, prin acţiunea vizând restituirea prestaţiilor, titularul valorifică un drept de creanţă căruia, în lipsa unei dispoziţii speciale, îi este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, potrivit art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ.
    66. Acestor statuări cu valoare de principiu li se adaugă regula, de asemenea generală, potrivit căreia prescripţia începe să curgă la data naşterii dreptului la acţiune, conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Or, dreptul la acţiunea pentru restituirea prestaţiilor efectuate în executarea unui act juridic ori a unor clauze declarate nule se naşte la data la care hotărârea judecătorească prin care nulitatea a fost statuată a devenit executorie, moment în care un asemenea drept este, deopotrivă, născut.
    67. Relaţionarea acestor norme a fost expusă în scopul de a sublinia că, de vreme ce nu au apărut elemente noi care să repună în discuţie interpretarea şi aplicarea normelor evocate, textele de lege supuse interpretării nu generează în prezent nicio controversă şi nici nu justifică vreun grad de dificultate apt să reclame intervenţia mecanismului de interpretare.
    Noutatea chestiunii de drept supuse interpretării

    68. Reamintind că scopul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudenţe neunitare, ca urmare a unei interpretări şi aplicări diferite a unei dispoziţii legale, se observă că evaluarea acestei condiţii revine instanţei supreme, astfel cum s-a reţinut deja în decizii^2 anterioare pronunţate în această materie.
──────────
    ^2 Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9.04.2014; nr. 3 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014.
──────────

    69. În acest sens, evaluarea noutăţii chestiunii de drept presupune, între altele, ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra acesteia şi ca aceasta să nu facă deja obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare, dar şi ca problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare concretizată în jurisprudenţă, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranşată în cadrul unui recurs în interesul legii.
    70. Astfel, condiţia noutăţii unei chestiuni de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, astfel cum consideră instanţa de trimitere, numai din perspectiva unei analize limitate doar la împrejurarea ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o altă hotărâre şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare.
    71. Deşi în jurisprudenţa^3 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, dacă realităţile sociale şi economice justifică o reevaluare a modului de interpretare şi aplicare a acesteia, totuşi examinarea acestei condiţii necesită, prin verificarea jurisprudenţei recente, a se vedea dacă în procesul curent de aplicare a legii instanţele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanţa de trimitere.
──────────
    ^3 Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13.07.2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1.10.2015; nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19.10.2015; nr. 36 din 7 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7.02.2017.
──────────

    72. Or, din partea expozitivă a acestui raport se poate observa cu uşurinţă nu doar că problema sesizată şi-a găsit aplicare în mod consistent în jurisprudenţa recentă a instanţelor naţionale, ci şi că rezolvarea chestiunii de drept nu este uniformă, chiar dacă se degajă o anumită orientare majoritară. Aceste aspecte, pe de-o parte estompează noutatea, drept condiţie a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, dar, în egală măsură, creează premisele unui alt mecanism de unificare, ce exclude demersul actual al Tribunalului Botoşani.
    73. În măsura în care titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale din cuprinsul Decretului nr. 167/1958 trebuie subliniat că doctrina în materie a statuat constant că acţiunea în nulitate, prescriptibilă sau imprescriptibilă după cum nulitatea este relativă sau absolută, nu se confundă cu acţiunea în restituirea totală sau, după caz, parţială a prestaţiilor executate în temeiul unui act juridic care ulterior a fost desfiinţat. Această din urmă acţiune, având un obiect patrimonial, este întotdeauna prescriptibilă, conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, încadrându-se lato sensu în acţiunile bazate pe îmbogăţirea fără justă cauză. De asemenea s-a mai arătat că potrivit dreptului comun, deşi indisolubil legate, acţiunea în nulitate - prescriptibilă sau imprescriptibilă - nu se confundă cu acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act desfiinţat. Mai mult, acţiunea în restituire, având un obiect patrimonial, este întotdeauna prescriptibilă, iar principiul quod nullum est, nullum producit effectum îşi găseşte aplicarea doar cu rezerva, esenţială, a incidenţei prescripţiei.
    74. Cu totul circumstanţial se cuvine subliniat că şi în baza noilor reglementări ale instituţiei prescripţiei, potrivit noului Cod civil, se degajă aceleaşi reguli de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor referitoare la prescripţia extinctivă, iar soluţia este menţinută deplin şi în studiile doctrinare recente.
    75. Chiar dacă problema prescripţiei dreptului la acţiunea în restituirea prestaţiilor în temeiul unui act juridic ulterior desfiinţat a primit în practica judiciară interpretări diferite - aspect semnalat şi de către titularul sesizării actuale -, aceasta nu poate fi, independent de alte aspecte, aptă să justifice noutatea chestiunii de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, pentru ca sesizarea să fie considerată admisibilă.
    76. Astfel, chestiunea de drept a cărei dezlegare se cere nu este nouă, nefiind îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea problemei supuse dezbaterii, drept condiţie a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile. A admite contrariul reprezintă, în plus, acceptarea ideii că mecanismul de unificare reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă se suprapune necondiţionat celui al recursului în interesul legii, reglementat de art. 514 din Codul de procedură civilă care, pe această cale, ar putea fi promovat chiar într-o cauză pendinte.
    77. În concluzie, în considerarea tuturor acestor argumente,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    În numele legii,
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 17.351/193/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "1) Dacă acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic (clauze din contract) constatat ca fiind nul absolut este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat?
2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare este pozitiv (adică acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă din punct de vedere extinctiv), de când începe să curgă termenul de prescripţie?"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2017.


                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    IULIA CRISTINA TARCEA
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    ----


Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email




Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 41 din 29 mai 2017

Comentarii



Nume
Email
Comentariu

Maximum 3000 caractere.
Cod securitate:
Cod de securitate
Fii primul care comenteaza.
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5