Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 409 din 10 iunie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor cuprinse la nr. crt. 1, 2 şi 5-12 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 409 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor cuprinse la nr. crt. 1, 2 şi 5-12 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 826 din 30 august 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25, a celor din anexa nr. V, capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“, la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Luciana Pascu şi alţii în Dosarul nr. 4.208/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Vechi şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.170D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi subliniază că este dreptul legiuitorului să facă diferenţieri în ceea ce priveşte salarizarea diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice, fără a fi încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu dispun cu privire la reducerea salariilor, astfel încât criticile privind încălcarea art. 53 din Constituţie sunt nefondate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.993 din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.208/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25, a celor din anexa nr. V, capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Luciana Pascu şi alţii într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ - hotărâre a colegiului de conducere al unei instanţe judecătoreşti privind salarizarea.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale, raportat la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, deoarece prevăd plafonarea sporurilor, chiar dacă acestea au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. De asemenea, se constată crearea unei diferenţe între instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională faţă de restul personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, fiind încălcat principiul nediscriminării sau al egalităţii.
    6. De asemenea, se susţine că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă art. 53 din Constituţie, deoarece reglementează o limitare a drepturilor salariale, care nu respectă condiţiile prevăzute de dispoziţiile din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    7. Referitor la prevederile cuprinse în anexa nr. V, capitolul II, pct. 1, 2, 5-12 din Legea-cadru nr. 153/2017, se susţine că acestea încalcă art. 16, art. 41 şi art. 53 din Constituţie. Astfel, salariile şi coeficienţii reglementaţi prin prevederile de lege criticate nu asigură salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală. Cu titlu exemplificativ, analizându-se funcţia de expert criminalist gradul I, funcţia de registrator de registrul comerţului, consilier juridic specialist IA, inspector de probaţiune, gradul I, precum şi funcţia de grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator, specialist IT, specialist criminalist gradul II, se constată diferenţe semnificative între aceste categorii profesionale, atât în ceea ce priveşte salariul de încadrare, cât şi în ceea ce priveşte coeficienţii, fără a exista o justificare a acestora în raport cu activitatea desfăşurată sau cu valoarea muncii. Se poate constata că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor are cel mai mic salariu de bază şi coeficient în raport cu celelalte categorii profesionale din aceeaşi familie ocupaţională. De asemenea, în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, diferenţa salarială şi de coeficient dintre prima funcţie din tabel (prim-grefier, grefier-şef secţie, grefier-şef, grefier-şef cabinet, director departament informatic) şi funcţiile de execuţie este mai mare decât la alte categorii profesionale, raportul fiind de 1,9, astfel că diferenţele salariale sunt semnificative, funcţia de conducere încasând dublu faţă de funcţiile de execuţie. Mai mult, reducerea coeficienţilor prin raportare Ia Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice afectează dreptul dobândit în temeiul actului normativ menţionat. Chiar dacă drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul la proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de „bun“ şi „proprietate“ au un sens care „nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale“. Mai mult, potrivit art. 120 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
    8. Se invocă şi încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituţie, sens în care autorii excepţiei fac referire la importanţa socială a muncii personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, astfel cum rezultă din art. 2, art. 59 şi art. 77 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi se susţine, de asemenea, încălcarea art. 53 din Constituţie, deoarece dispoziţiile legale criticate nu sunt nici proporţionale, nici rezonabile şi nici nu vizează protejarea unor drepturi şi interese colective, superioare, astfel încât nu se justifică sub aspectul condiţiilor prevăzute de norma constituţională invocată.
    9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, rezumându-se la analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a excepţiei.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit dispozitivului actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 25, ale anexei nr. V capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din analiza notelor scrise ale autorilor excepţiei şi a considerentelor actului de sesizare, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele cuprinse la nr. crt. 1, 2 şi 5-12 din capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a reţine ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins:
    - Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“;
    – Art. 38 alin. (6): „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“

    14. Prevederile cuprinse la nr. crt. 1, 2 şi 5-12 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, instituie valoarea salariului de bază şi coeficientul, pentru funcţii specifice personalului auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor, la nivelul anului 2022.
    15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.303 din 29 decembrie 2020, Decizia nr. 134 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iunie 2020, sau Decizia nr. 818 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 135 din 10 februarie 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.
    17. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări pe considerente arbitrare.
    18. De asemenea, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că „limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII“. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.
    19. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Curtea a statuat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.
    20. Referitor la critica prevederilor cuprinse la nr. crt. 1, 2, 5-12 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că stabilirea prin dispoziţiile de lege criticate a anumitor valori ale salariului de bază şi a coeficienţilor pentru funcţiile specifice personalului auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.
    21. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între personalul auxiliar din instanţe şi parchete şi alte categorii de personal plătit din fonduri publice, Curtea a reţinut că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice. Art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
    22. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. De asemenea, acest text constituţional nu se opune competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare, de a reaşeza coeficienţii sau salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv ale personalului auxiliar din instanţe şi parchete.
    23. Curtea a subliniat, de asemenea, că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti.
    24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă.
    25. Distinct, referitor la critica vizând instituirea unei pretinse discriminări, având în vedere excepţiile de la regula plafonării sporurilor, stabilite de lege în cazul unor categorii de personal plătit din fonduri publice (spre exemplu, personalul din domeniul sanitar), Curtea reiterează că este dreptul exclusiv al legiuitorului ca, în considerarea unor situaţii juridice diferite, să instituie reguli distincte referitoare la stabilirea drepturilor salariale. Principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, instituit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări.
    26. De asemenea, referitor la susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora prevederile legale criticate prevăd plafonarea sporurilor, chiar dacă acestea au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, Curtea observă că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu conţin norme care să se refere la excluderea drepturilor salariale suplimentare stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi nici nu neagă existenţa acestora. Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte expres, prin art. 1 alin. (3), că, „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege“. În aceste condiţii, Curtea constată că, prin adoptarea unui nou sistem de salarizare pentru personalul bugetar, legiuitorul a acţionat în domeniul propriu de competenţă, fără a interfera, sub niciun aspect, cu activitatea de înfăptuire a justiţiei. În consecinţă, prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti nu sunt sub niciun aspect încălcate.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Luciana Pascu şi alţii în Dosarul nr. 4.208/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Vechi şi constată că prevederile art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi cele cuprinse la nr. crt. 1, 2 şi 5-12 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Vechi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 iunie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016