Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬───────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└───────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (Pl-x nr. 60/2022), obiecţie formulată de un număr de 51 de deputaţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.794 din 9 iunie 2022 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.454A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată a fost adoptată în lipsa fişei financiare, iar expunerea de motive nu conţine nicio menţiune referitoare la impactul financiar al acesteia. Nici iniţiatorii, nici Camerele Parlamentului nu au solicitat Guvernului întocmirea fişei financiare, singura solicitare adresată acestuia fiind de a transmite punctul său de vedere privind susţinerea sau respingerea propunerii legislative. În sensul necesităţii stabilirii sursei de finanţare pentru cheltuielile angajate şi a solicitării fişei financiare sunt invocate Avizul Consiliului Legislativ nr. 41/2022, Opinia Consiliului Fiscal din 23 noiembrie 2021, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 5 februarie 2020. Totodată, sunt menţionate prevederile art. 30 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, precum şi ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. 4. Se mai susţine că reglementarea criticată încalcă principiul bicameralismului, întrucât compararea celor două forme ale legii adoptate la nivelul celor două Camere relevă nu doar faptul că la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, au fost adoptate o serie de amendamente care nu au fost puse în discuţia Senatului şi care au condus la o configuraţie semnificativ diferită între cele două forme ale legii, ci chiar că au fost discutate două proiecte de lege total diferite din perspectiva conţinutului. Astfel, în timp ce la Senat se discuta despre statutul funcţionarului public şi salarizarea unitară a acestuia, la Camera Deputaţilor au fost aduse amendamente care schimbă însăşi esenţa actului normativ, iar discuţia s-a axat pe introducerea unor sporuri pentru anumite categorii de angajaţi, eliminându-se Senatul din procesul legislativ. Soluţia constituţională pentru această situaţie era expres precizată în Constituţie, respectiv întoarcerea proiectului la Senat pentru discutarea amendamentelor aduse la Camera Deputaţilor, traseu constituţional care nu a fost realizat. Totodată, sunt indicate textele care au fost incluse în lege la nivelul Camerei Deputaţilor, prin excluderea Senatului din procesul de legiferare, şi se concluzionează că amendamentele adoptate imprimă nu doar deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate, ce duc la configuraţii semnificativ diferite ale acestora, ci indică faptul că legea adoptată de Camera Deputaţilor este o cu totul altă lege decât cea adoptată de Senat. 5. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 6. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că autorii sesizării nu aduc niciun argument în sprijinul criticii formulate. Parlamentul, în calitate de unică putere legiuitoare, a adoptat actul normativ dedus controlului de constituţionalitate în mod legitim şi asumat, conform Constituţiei, principiul legalităţii, ce stă la baza oricăror acte adoptate de acest organ reprezentativ, fiind respectat. Legea dedusă controlului de constituţionalitate respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate impuse de normele de tehnică legislativă. Limbajul juridic folosit de legiuitor este clar, predictibil şi neechivoc, din conţinutul acestuia lipsind pasajele obscure sau soluţiile normative contradictorii. Dispoziţiile sunt redactate într-un stil specific normativ, prezentând norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în sensul lor curent din limba română, previzibil şi univoc, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 8. În ceea ce priveşte încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, se apreciază că, potrivit fişei propunerii legislative pentru completarea anexei nr. VIII „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie»“ din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, înregistrată la Senat cu nr. b526 din 10 noiembrie 2021, disponibilă pe pagina de internet a Senatului - prima Cameră sesizată -, prin Adresa nr. b526, preşedintele Senatului a solicitat punctul de vedere al Guvernului, informarea Guvernului asupra implicaţiilor bugetare generate de legea criticată, precum şi fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Faţă de cele arătate, criticile autorilor sesizării privind încălcarea de către Parlament a dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie sunt neîntemeiate. 9. Cu privire la încălcarea art. 61 alin. (2) şi a art. 75 din Constituţie privind principiul bicameralismului, se arată că din analiza comparativă a conţinutului normativ al celor două forme ale proiectului de lege, adoptate succesiv de Camerele parlamentare, ambele forme vizează intervenţii legislative asupra celor două acte normative de bază: Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar - intervenţii circumscrise voinţei unitare a legiuitorului. Prin raportare la forma adoptată de prima Cameră sesizată, intervenţiile legislative realizate sub forma amendamentelor admise la Camera decizională nu reprezintă soluţii normative care, sub aspectul fondului reglementării, se îndepărtează considerabil de conceptele edictate de către Senat, nefiind de natură a aduce deosebiri majore de conţinut faţă de forma adoptată de Camera de reflecţie şi nici de a schimba configuraţia juridică a legii. Se menţionează că admiterea argumentelor autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate poate conduce spre anularea intenţiei avute în vedere la revizuirea Constituţiei şi declararea ca neconstituţională a unei norme ce a fost validată de către ambele Camere ale legislativului. Faţă de cele arătate, criticile autorilor sesizării privind încălcarea de către Parlament a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie sunt neîntemeiate. 10. În sensul celor de mai sus, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate invocă soluţiile de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 11. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 12. La termenul de judecată fixat pentru data de 6 iulie 2022, Curtea a dispus amânarea începerii dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 21 septembrie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. 14. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 75 privind procedura de adoptare a legilor şi art. 138 alin. (5) privind stabilirea sursei de finanţare a cheltuielilor bugetare. (1.) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 15. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 16. Obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 51 de deputaţi, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 17. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 18. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 14 februarie 2022, după care a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, la data de 31 mai 2022. La data de 7 iunie 2022 legea adoptată a fost depusă în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, la data de 9 iunie 2022 a fost înregistrată prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, iar la data de 14 iunie 2022 legea a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare. 19. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de protecţie de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel că urmează a se constata că aceasta este admisibilă. 20. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. (2.) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate (2.1.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie 21. În jurisprudenţa sa, cu privire la principiul bicameralismului, Curtea a dezvoltat o veritabilă „doctrină“ a bicameralismului şi a modului în care acest principiu este reflectat în procedura de legiferare. Ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32, sau Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, paragraful 66). Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 53). 22. Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestuia nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 55). 23. Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 54). 24. Aşadar, bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, paragrafele 37 şi 38, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 45, şi Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 57). 25. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că la nivelul Camerei decizionale au fost operate mai multe modificări faţă de forma adoptată de Camera de reflecţie. Astfel, au fost adoptate pct. 2-4 şi 6-9 ale art. I, precum şi pct. 1 şi 3-5 ale art. II. Întrucât aceste modificări vizează atât legea salarizării, cât şi legea privind statutul funcţionarului public parlamentar, ambele avute în vedere de Camera de reflecţie, urmează a se verifica dacă deosebirea de conţinut juridic rezultată ca urmare a intervenţiilor legislative operate în cea de-a doua Cameră este majoră sau dacă configuraţia juridică a legii adoptate este semnificativ diferită. 26. În acest context, Curtea observă că există un grad de abatere ridicat al formei adoptate de Camera Deputaţilor faţă de cea adoptată de Senat, noul text al pct. 2-4 şi 6-9 ale art. I referindu-se la salarizarea unor funcţii neavute în vedere în forma legii adoptată de Senat. Este adevărat că art. I pct. 5 din lege se cantonează în sfera funcţiilor din familia ocupaţională "Administraţie" şi este pe aceeaşi linie de gândire cu art. I pct. 2 din legea adoptată de Camera de reflecţie (Senatul); această prevedere se referă la situaţia funcţionarilor publici parlamentari din această familie ocupaţională, însă nu şi la personalul din ministere din aceeaşi familie ocupaţională, aşa cum prevăd actualele pct. 2 şi 6-9 ale art. I. Prin urmare, chiar dacă ambele categorii de personal fac parte din familia ocupaţională „Administraţie“, aceasta nu înseamnă că există şi o relaţie de complementaritate între diversele modificări operate. În cadrul acestei familii ocupaţionale există numeroase categorii de personal, iar faptul că ele fac parte din aceasta nu justifică acţiunea Camerei decizionale de a modifica reglementările ce le privesc în condiţiile în care Camera de reflecţie s-a referit numai la una dintre aceste categorii de personal. Prin urmare, pct. 2 şi 6-9 ale art. I consacră o soluţie legislativă neavută în vedere de Camera de reflecţie, care se îndepărtează de forma adoptată de Camera de reflecţie. Această abatere poate fi calificată ca fiind majoră, ceea ce atrage în mod implicit o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma adoptată în Camera de reflecţie. 27. Mai mult, pct. 3 şi 4 ale art. I se referă la o altă familie ocupaţională, respectiv „Învăţământ“, familie ocupaţională neavută în vedere de Camera de reflecţie. Această abatere este una majoră, ceea ce atrage în mod implicit o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma adoptată în Camera de reflecţie. 28. În schimb, modificările aduse art. II, prin pct. 1 şi 3-5, nu pot fi calificate ca imprimând o deosebire majoră între formele adoptate de cele două Camere, întrucât acestea vizează funcţionarul public parlamentar, respectiv vechimea minimă în specialitate necesară pentru ocuparea funcţiilor publice parlamentare de execuţie, suspendarea raportului de serviciu la cerere, statutul personalului Consiliului Legislativ raportat la cel al funcţiei publice parlamentare sau echivalarea funcţiilor publice parlamentare. Or, forma legii adoptată la nivelul Camerei de reflecţie s-a referit tot la funcţionarul public parlamentar, mai exact la o problemă ce ţine de executarea raportului său de serviciu (detaşarea/transferul), astfel că modificările şi completările aduse vizează materia avută în vedere de Senat, nefiind decât opţiuni legislative în legătură cu exercitarea raportului de serviciu al personalului parlamentar. Aceleaşi aspecte principiale sunt valabile şi în privinţa art. III din lege. 29. În consecinţă, Curtea constată că, prin adoptarea pct. 2-4 şi 6-9 ale art. I din lege, a fost încălcat principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 75 din Constituţie. (2.2.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 138 alin. (5) din Constituţie 30. Conform fişei legislative a propunerii legislative (iniţial denumite în forma iniţiatorului) „pentru completarea Anexei nr. VIII familia ocupaţională de funcţii bugetare «administraţie» din Legea nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“), ca urmare a hotărârii Biroului permanent al Senatului din şedinţa din data de 15 noiembrie 2021, au fost solicitate: a) punctul de vedere al Guvernului şi informarea Guvernului asupra implicaţiilor bugetare în conformitate cu art. 111 alin. (1) din Constituţie; b) fişa financiară, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, şi art. 15 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020. Prin urmare, cele arătate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate - în sensul că nu ar fi fost solicitată fişa financiară - nu se susţin. 31. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 2-4 şi 6-9 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Prim-magistrat-asistent, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
