Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 402 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f), art. 15 şi ale art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 10^2 alin. (3), ale art. 10^3, ale art. 10^4 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) teza întâi, ale art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 402 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f), art. 15 şi ale art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 10^2 alin. (3), ale art. 10^3, ale art. 10^4 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) teza întâi, ale art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1217 din 30 decembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f), ale art. 15 alin. (1) şi (2) şi ale art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 10^2 alin. (3), ale art. 10^3, ale art. 10^4 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) teza întâi, ale art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Gheorghe Petru Giurgi şi Florentina Giurgi în Dosarul nr. 1.471/33/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 822D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 321 din 29 martie 2007. Astfel, în contextul în care legiuitorul are posibilitatea să stabilească o modalitate concretă de verificare a averii dobândite pe parcursul exercitării funcţiei publice, se respectă accesul liber la justiţie şi există posibilitatea de a se aplica prezumţiile relative care pot fi înlăturate prin administrarea unor probe în apărare.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.471/33/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f), ale art. 15 alin. (1) şi (2) şi ale art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 10^2 alin. (3), ale art. 10^3, ale art. 10^4 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) teza întâi, ale art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Petru Giurgi şi Florentina Giurgi într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a admis sesizarea înaintată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că legiuitorul a inserat în cuprinsul art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 aceleaşi reglementări precum cele statuate de art. 6 şi 7 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010.
    6. Se mai susţine că art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate, prin care se constată diferenţe semnificative între averea existentă pe durata exercitării funcţiei publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, nu poate fi contestat, în timp ce, potrivit art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, raportul de evaluare a conflictului de interese şi a incompatibilităţii poate fi contestat în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
    7. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, se apreciază că atât raportul de evaluare întocmit de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, în conformitate cu art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010, cât şi ordonanţa pronunţată de comisia de cercetare, conform art. 10^4 din Legea nr. 115/1996, nu pot fi contestate de către partea îndreptăţită, iar singura opţiune a acesteia este aceea de „a produce probe în apărare“, conform art. 10^3 din Legea nr. 115/1996, aspect care echivalează şi cu o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se stabileşte vinovăţia.
    8. S-a arătat că, în conformitate cu art. 17 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 115/1996, „judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare“, iar, în ipoteza în care persoana evaluată nu are abilitatea să îşi dovedească singură nevinovăţia, având în vedere că judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare, se creează posibilitatea ca, în urma unor constatări eronate ale inspectorilor de integritate, instanţa de judecată să dispună, în mod greşit, confiscarea averii. Or, confiscarea averii se poate dispune doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive. A admite contrariul echivalează cu o atingere adusă averii unei persoane. În acest context, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 85 din 3 septembrie 1996, prin care s-a reţinut că prezumţia dobândirii licite a averii constituie una dintre garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate, care, potrivit Constituţiei, este garantat.
    9. Se apreciază că posibilitatea comisiei de cercetare de a dispune efectuarea unor cercetări locale aduce atingere art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât se atribuie comisiei un caracter jurisdicţional, cu toate că, în conformitate cu prevederile constituţionale, activităţile de cercetare şi judecată reprezintă atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, prin intermediul cărora se înfăptuieşte justiţia.
    10. Se consideră că art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 este neconstituţional, întrucât, în conformitate cu prevederile acestui articol şi cu cele ale art. 16 din acelaşi act normativ, curtea de apel - secţia de contencios administrativ şi fiscal are competenţa să judece cazul, or, faptul că această secţie dispune confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate contravine Deciziei Curţii Constituţionale nr. 453 din 16 aprilie 2008. Se afirmă că, deşi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 a fost declarat neconstituţional prin decizia menţionată, totuşi dispoziţiile acestui articol au rămas în lege.
    11. În final, se apreciază că art. 20 din Legea nr. 115/1996 încalcă atât principiul egalităţii în drepturi, cât şi principiul accesului liber la justiţie, având în vedere că numai sentinţele curţii de apel pot fi atacate cu recurs de părţile interesate, de Agenţia Naţională de Integritate şi de procuror, or, ordonanţa pronunţată de către comisia de cercetare nu poate fi atacată în niciun fel de partea îndreptăţită, cu toate că acest act juridic produce efecte juridice.
    12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, în ceea ce priveşte inexistenţa căilor de atac împotriva raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prevederile de lege criticate oferă părţilor garanţiile necesare asigurării deplinei exercitări a dreptului la apărare şi la un proces echitabil. De asemenea, o serie dintre dispoziţiile legale criticate asigură garanţii persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare, respectiv comunicarea raportului de evaluare sau citarea şi ascultarea persoanei cercetate, precum şi posibilitatea formulării de probe în apărare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, se arată că garanţiile pe care le oferă procedura jurisdicţională sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului Legii nr. 115/1996.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. f), ale art. 15 şi ale art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 10^2 alin. (3), ale art. 10^3, ale art. 10^4 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) teza întâi, ale art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010:
    "Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi: (...)
    f) întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale;"

    – Art. 15 din Legea nr. 176/2010:
    "(1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii.
(2) La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării."

    – Art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010: „Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare, precum şi comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. În cadrul organelor fiscale şi de urmărire penală se desemnează persoane responsabile pentru relaţia cu Agenţia, care asigură declanşarea de urgenţă şi cu precădere a procedurilor specifice în cadrul acestora.“;
    – Art. 10^2 alin. (3) din Legea nr. 115/1996: „Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei.“;
    – Art. 10^3 din Legea nr. 115/1996: „Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare şi, dacă consideră necesar, poate depune o declaraţie în care va arăta veniturile realizate şi modul de dobândire a averii.“;
    – Art. 10^4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996:
    "(1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune:
    a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;"

    – Art. 17 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 115/1996: „Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare. (...)“;
    – Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996: „(1) Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanţă pe bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanţa va stabili şi termenul de plată.“;
    – Art. 20 din Legea nr. 115/1996: „Sentinţele curţii de apel - secţia de contencios administrativ şi fiscal pot fi atacate cu recurs de părţile interesate, de Agenţie şi procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.“

    17. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 44 alin. (8) privind prezumţia dobândirii licite a averii, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi în art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate reglementează modalitatea de desfăşurare a procedurii de întocmire a raportului de evaluare de către inspectorul de integritate, constatarea elementelor de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, procedura în faţa comisiei de cercetare a averilor, modalitatea de sesizare şi procedura în faţa instanţei de judecată, precum şi procedura de contestare a soluţiilor pronunţate de curtea de apel.
    19. Cu privire la dispoziţiile de lege criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014, Decizia nr. 72 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 29 aprilie 2015, Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 28 noiembrie 2016, Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019, Decizia nr. 388 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 14 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 656 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 25 ianuarie 2021, statuând constituţionalitatea acestora.
    20. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10-10^4 din Legea nr. 115/1996, referitoare la înfiinţarea, compunerea, funcţionarea şi atribuţiile comisiei de cercetare a averilor, precum şi la procedura specifică efectuării lucrărilor sale, prin Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, precitată, paragrafele 20, 26 şi 27, Curtea a reţinut că această comisie nu este un veritabil organ de jurisdicţie, de vreme ce nu „spune dreptul“ (juris dictio), nu dă un verdict şi nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, prin acte proprii cu efecte jurisdicţionale specifice. În plus, Curtea a constatat că rolul acestei comisii este să cerceteze cele consemnate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritatea administrativă autonomă care are, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, doar atribuţia de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători şi un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluţionarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declaraţii, solicitarea de informaţii autorităţilor publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Curtea a constatat însă că modalitatea de instrumentare a probatoriului, specific unei instanţe judecătoreşti, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui comisiei de cercetare caracter jurisdicţional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparţialităţii şi contradictorialităţii sub imperiul cărora trebuie să se desfăşoare orice activitate de cercetare, alături de garanţia ce decurge din însăşi modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători şi un procuror. Cu privire la modalitatea de constituire a comisiei de cercetare, Curtea a observat că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“, iar, conform art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din aceasta, procurorii reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, desfăşurându-şi activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Curtea a reţinut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa sa ulterioară revizuirii din 2003 a Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, o garanţie suplimentară a respectării principiilor legalităţii şi imparţialităţii în desfăşurarea activităţii judiciare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011, şi, respectiv, Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În considerarea acestor argumente, Curtea a constatat că nu poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), ale art. 11, ale art. 20, ale art. 126 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 21 din Constituţie, raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi, ca atare, criticile formulate sunt neîntemeiate.
    21. Referitor la statutul juridic al comisiei de cercetare a averilor, prin Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, paragrafele 28-31, Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019, paragraful 31, şi Decizia nr. 656 din 29 septembrie 2020, paragraful 37, Curtea a reţinut că această comisie hotărăşte cu majoritate de voturi, în termen de 3 luni de la data sesizării, şi pronunţă o ordonanţă motivată prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competentă, dacă, pe baza probelor administrate, constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie clasează cauza, când constată că provenienţa bunurilor este justificată, fie suspendă controlul şi trimite cauza parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unor infracţiuni. Curtea a constatat aşadar că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti -, actele emise de comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de „filtrare“, din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei Naţionale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei „ordonanţe motivate“ - deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală -, vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă. În final, instanţa judecătorească, fiind sesizată potrivit art. 10^4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 şi administrând, dacă părţile o cer, probe noi, constată dacă dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun este sau nu justificată şi va putea hotărî, după caz, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită pe bază de expertiză. De asemenea, instanţa judecătorească poate să trimită dosarul la parchetul competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, iar în cazul în care constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului. Sentinţa secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În considerarea celor arătate anterior, Curtea a constatat că nu poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, care consacră caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative. Procedura desfăşurată de către comisia de cercetare a averilor, activitatea sa, finalizată prin actul intitulat „ordonanţă motivată“ ce constituie, după caz, actul de sesizare a secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente, nu prezintă elemente de natură să îi imprime comisiei de cercetare caracterul unei jurisdicţii speciale administrative. Totodată, Curtea a reţinut că activitatea de control al averilor persoanelor prevăzute de lege se desfăşoară în prealabil celei din faţa instanţei judecătoreşti competente, şi nu în paralel, iar persoana interesată nu se află în situaţia de a opta între cele două proceduri, deoarece comisia de cercetare este sesizată exclusiv prin raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate.
    22. În ceea ce priveşte compunerea comisiei de cercetare a averilor, prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, precitată, paragrafele 23-25, Curtea a constatat că alcătuirea acesteia din doi judecători garantează independenţa şi asigură imparţialitatea activităţii sale, corectitudinea şi obiectivitatea soluţiei pronunţate în cauză. Totodată, Curtea a reţinut că alcătuirea acestei comisii din judecători nu poate fi caracterizată ca o încălcare a normelor constituţionale invocate, având în vedere specificul activităţii comisiei de cercetare a averilor ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească. De altfel, Curtea a reţinut că opţiunea legiuitorului pentru implicarea judecătorilor în alte activităţi, care nu se referă exclusiv la înfăptuirea justiţiei, rezultă şi din alte reglementări, cum sunt, spre exemplu, cele privind componenţa Biroului Electoral Central şi a birourilor electorale de circumscripţie, astfel cum rezultă din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012, sau Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că Legea nr. 115/1996 instituie, la art. 15-17 şi 20, reguli procedurale privind soluţionarea de către instanţa judecătorească a ordonanţei motivate prin care comisia de cercetare a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat.
    23. Referitor la pretinsa încălcare a prezumţiei de dobândire licită a averii, consacrată de art. 44 alin. (8) din Constituţie, prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019, paragraful 33, şi Decizia nr. 656 din 29 septembrie 2020, paragraful 39, Curtea a constatat că şi această critică este neîntemeiată, dat fiind faptul că prin textele criticate se instituie controlul averii numai în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcţie şi averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite şi există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite. Curtea a constatat că textele de lege criticate nu contravin principiilor statului de drept, consacrate de art. 1 din Legea fundamentală, care instituie ca normă de bază a existenţei sociale principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în condiţiile prevăzute în ipotezele normelor analizate, fără privilegii sau discriminări. Totodată, Curtea a reţinut că art. 44 alin. (9) din Constituţie nu exclude confiscarea averii în privinţa căreia instanţa de judecată stabileşte că a fost dobândită ilicit şi că, din coroborarea alin. (8) şi (9) ale art. 44 din Legea fundamentală, reiese că pot exista şi alte cazuri de confiscare, în afară de cazul confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii.
    24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 115/1996, prin Decizia nr. 604 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 28 ianuarie 2015, paragraful 21, Curtea a constatat că măsura reglementată de textul legal criticat este executată în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătoreşti, adică prin neexercitarea sau după epuizarea căilor de atac, respectiv soluţionarea irevocabilă a recursului adresat, potrivit art. 20 din Legea nr. 115/1996, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Garanţiile pe care le oferă procedura jurisdicţională (publicitate, oralitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil etc.) sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului Legii nr. 115/1996.
    25. Totodată, prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, precitată, paragraful 25, Curtea a reţinut că prevederile art. 20 din Legea nr. 115/1996 instituie posibilitatea exercitării, de către părţile interesate, de Agenţia Naţională de Integritate şi procuror, a recursului împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, soluţionarea acestuia revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În aceste condiţii, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate oferă părţilor garanţiile necesare asigurării deplinei exercitări a dreptului la apărare şi la un proces echitabil şi, prin urmare, critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi art. 126 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţie nu poate fi reţinută.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    27. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia art. 15 din Legea nr. 176/2010 conservă soluţia legislativă declarată neconstituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Dispoziţiile legale menţionate stabilesc posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare. În jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 72 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 29 aprilie 2015, paragrafele 15 şi 16, şi Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, Curtea a statuat că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, precitată. De asemenea, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.
    28. Referitor la susţinerea potrivit căreia, contrar prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21, nu există cale de atac împotriva raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi a ordonanţei pronunţate de comisia de cercetare a averilor, reglementate de art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 şi art. 10^4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, Curtea constată netemeinicia acesteia, deoarece art. 20 din Legea nr. 115/1996 conferă părţilor interesate posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, aşa încât dispoziţiile de lege criticate oferă părţilor garanţiile necesare asigurării accesului liber la justiţie şi egalităţii în drepturi.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Petru Giurgi şi Florentina Giurgi în Dosarul nr. 1.471/33/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 lit. f), ale art. 15 şi ale art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 10^2 alin. (3), ale art. 10^3, ale art. 10^4 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) teza întâi, ale art. 18 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 402 din 18 septembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"