Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 394 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 394 din 18 septembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 100 din 6 februarie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena     │-                 │
│Chiorean           │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „aplicabil în virtutea art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora“, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.746/120/2020 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 138D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 139D/2021, nr. 1.758D/2021, nr. 1.770D/2021, nr. 1.774D/2021 şi nr. 3.187D/2021, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată tot de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în dosarele nr. 9.464/3/2020, nr. 505/45/2020, nr. 5.374/2/2020, nr. 665/33/2020 şi nr. 1.981/111/2021.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 139D/2021, nr. 1.758D/2021, nr. 1.770D/2021, nr. 1.774D/2021 şi nr. 3.187D/2021 la Dosarul nr. 138D/2021, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 201 din 9 aprilie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin încheierile din 22 decembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 1.746/120/2020 şi nr. 9.464/3/2020, prin încheierile din 5 mai 2021, pronunţate în dosarele nr. 505/45/2020, nr. 5.374/2/2020 şi nr. 665/33/2020, şi prin Încheierea din 13 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.981/111/2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „aplicabil în virtutea art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IIa contencios administrativ şi fiscal în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate de persoane juridice de drept public împotriva deciziilor şi a notelor de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, emise de Serviciul constatare nereguli şi antifraudă din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească susţine că a fost sesizată cu un raport juridic de drept administrativ, reglementat prin norma specială reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, care, pentru identificarea instanţei competente, face trimitere la prevederile normei generale, reprezentate de Legea nr. 554/2004. Astfel, în aplicarea art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, instanţa competentă din punct de vedere material, în cazul de faţă, este tribunalul, prin aplicarea art. 10 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 554/2004. Identificarea instanţei competente din punct de vedere teritorial se realizează, în temeiul art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, prin aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Astfel cum rezultă din textul criticat, legiuitorul a imaginat şi reglementat două ipoteze: 1) cea în care reclamant este persoana fizică sau juridică de drept privat (ipoteză în care - astfel cum rezultă din Legea nr. 554/2004 privită în ansamblu - pârât este autoritatea publică); 2) cea în care reclamant este autoritatea publică, instituţie publică sau asimilată acestora [ipoteză în care - astfel cum rezultă din Legea nr. 554/2004 privită în ansamblu - pârâtul este cel care se poate identifica prin aplicarea art. 1 alin. (5), (6), (8) şi art. 3 din Legea nr. 554/2004].
    9. Instanţa judecătorească - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate - arată că raportul juridic de contencios administrativ reglementat de norma specială a art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 are ca părţi reclamantul - beneficiarul, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, care poate fi orice persoană fizică sau juridică de drept public ori privat, şi pârâtul - autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene. Or, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu reglementează în mod expres şi ipoteza legii speciale, în care reclamant este beneficiarul persoană juridică de drept public, ci reglementează doar cele două ipoteze în care reclamant este fie persoana fizică sau juridică de drept privat, fie autoritatea publică, instituţia publică sau asimilată acestora. Aşadar, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, normă generală cu vocaţie de aplicare în identificarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze acţiunea în contencios administrativ întemeiată pe prevederile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, sunt văduvite de claritatea, precizia şi previzibilitatea aşteptate de la norma legală pentru ca aceasta să corespundă exigenţelor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Or, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
    10. Se mai arată că, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, România este stat de drept, sens în care se impune obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, astfel încât raporturile juridice să se bucure de stabilitate şi securitate, ştiut fiind faptul că unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (supremaţiei dreptului) este principiul securităţii raporturilor juridice. Or, raporturile juridice nu se pot bucura de stabilitate şi securitate dacă fondul activ al legislaţiei cuprinde soluţii legislative contradictorii, neclare, imprecise care pot conduce la situaţi imprevizibile. Aspectul că dispoziţia constituţională a art. 1 alin. (5) impune caracterul obligatoriu al legilor implică formal faptul că administraţia este supusă legii, că ea nu poate acţiona decât în baza şi în limitele legii. Dar pentru ca legea să respecte Constituţia, pentru ca legea să poată fi respectată şi să fie aptă să participe la crearea unui cadru stabil şi de securitate a raporturilor juridice, aceasta trebuie să fie clară, precisă, previzibilă şi predictibilă. În acest sens, se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 31 din 27 ianuarie 2016, paragrafele 19-23, şi nr. 72 din 29 ianuarie 2019, paragrafele 51-54.
    11. Aplicând toate cele deja statuate de Curtea Constituţională la circumstanţele speţei de faţă, se susţine că legiuitorul, în cazul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, normă generală cu vocaţie de aplicare la toate ipotezele reglementate prin legile speciale care fac trimitere la cea dintâi, şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără să stabilească o necesară corelare între ipotezele reglementate prin diversele legi speciale şi cadrul general oferit de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Normele legale care reglementează o competenţă teritorială exclusivă pentru soluţionarea cauzelor de contencios administrativ [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004] trebuie să fie clare, precise şi previzibile, ceea ce presupune, printre altele, şi obligaţia legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze şi să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care se constituie în sediul general al materiei şi cele care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia. Previzibilitatea unui act normativ impune ca acesta să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. În lipsa unui cadru legislativ clar şi coerent în privinţa identificării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze acţiunea în contencios administrativ, întemeiată pe prevederile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, în ciuda intenţiei nobile a legiuitorului care, în expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, şi-a exprimat intenţia de a clarifica cadrul normativ în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor, atât a celor administrative, cât şi a celor adresate instanţelor specializate.
    12. Totodată, se susţine că prin această reglementare lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate este încălcat şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar, prin efectul declinărilor reciproce de competenţă pe care le impune acest text de lege, este încălcat şi dreptul la un proces echitabil.
    13. Instanţa consideră, aşadar, că textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicabil în virtutea art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, este neconstituţional în primul rând pentru că nu acoperă prin a sa reglementare şi ipoteza identificabilă în realitatea faptică a sesizării instanţei de contencios administrativ de către beneficiarul persoană juridică de drept public în contradictoriu cu autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat.
    14. În final, autoarea excepţiei arată că, dacă instanţa de contencios constituţional nu consideră că textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 încalcă prevederile constituţionale, devin incidente prevederile art. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, iar, în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar, în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii. Prin urmare, faptul că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în calitate de normă generală, nu este suficient de clar şi nu acoperă toate ipotezele faptice care pot apărea prin trimiterile pe care legile speciale le fac la norma generală nu exonerează judecătorul cauzei de obligaţia de a identifica norma aplicabilă circumstanţelor cauzei. Având în vedere că legea nu reglementează în mod clar şi expres competenţa teritorială pentru circumstanţa raportului de contencios administrativ special, reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, şi că această competenţă nu poate fi identificată nici în baza uzanţelor, atunci competenţa teritorială a instanţei sesizate de beneficiarul (persoană juridică de drept public) nemulţumit de actul emis de autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene se va determina în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, care sunt cele cuprinse în teza întâi a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea vizează situaţia în care instanţa de contencios administrativ este sesizată de persoana care se consideră vătămată prin actul autorităţii pârâte. Cu toate acestea, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin regulatoare de competenţă, textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost aplicat situaţiilor în discuţie prin teza a doua a acestui articol, cu nesocotirea art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind nesocotite textele constituţionale invocate.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „aplicabil în virtutea art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011“. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia, instanţa de judecată, critică doar conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.“ Dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, constituie temeiul juridic în baza căruia dispoziţiile criticate din legea contenciosului administrativ se aplică în litigiile în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi au următorul cuprins: „Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.“
    19. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 126 alin. (2) privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate din Legea nr. 554/2004 stabilesc reguli privind competenţa teritorială pentru soluţionarea acţiunilor în contencios administrativ. Astfel, în cazul în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar, dacă reclamantul este autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
    21. Problema de drept dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, constă în identificarea instanţei competente din punct de vedere teritorial în ipoteza specială reglementată de art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Astfel, potrivit acestui text, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor administrative împotriva titlurilor de creanţă emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004. Aşadar, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, norma specială - art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 - face trimitere la norma generală aplicabilă contenciosului administrativ - art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
    22. În cauzele în cadrul cărora s-a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, persoane juridice de drept public (unităţi administrativ teritoriale şi instituţii publice) - în calitate de beneficiari ai fondurilor europene şi/sau ai fondurilor publice naţionale aferente acestora - au solicitat anularea deciziilor pronunţate în soluţionarea contestaţiilor administrative, decizii emise în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, autoritatea publică ce are competenţe în gestionarea fondurilor europene. Astfel, instanţa de judecată consideră că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează în mod expres şi ipoteza legii speciale, în care reclamant este beneficiarul persoană juridică de drept public, ci reglementează doar cele două ipoteze în care reclamant este fie persoana fizică sau juridică de drept privat, fie autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora.
    23. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în realitate, instanţa de judecată - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate - solicită Curţii Constituţionale interpretarea dispoziţiilor criticate din Legea nr. 554/2004 în scopul identificării instanţei competente din punct de vedere teritorial, în ipoteza prevăzută de legea specială, şi anume de dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.
    24. Or, interpretarea textelor de lege aplicabile situaţiei concrete în scopul aplicării corecte a legii în cauza dedusă judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti. Astfel, interpretarea normelor de lege este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care acestea se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii situaţiei de fapt concrete din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Aşa cum a stabilit Curtea, în mod constant, în jurisprudenţa sa, interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34 -, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, Decizia nr. 294 din 28 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 25 septembrie 2024, paragraful 27, sau Decizia 57 din 25 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 14 iulie 2025, paragraful 22).
    25. În consecinţă, problema de drept invocată de autoarea excepţiei şi dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale, referitoare la identificarea instanţei competente din punct de vedere teritorial în ipoteza specială reglementată de art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, este, în realitate, una de interpretare şi de aplicare a legii la cazul concret dedus judecăţii instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.
    26. Prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 1.746/120/2020, nr. 9.464/3/2020, nr. 505/45/2020, nr. 5.374/2/2020, nr. 665/33/2020 şi nr. 1.981/111/2021.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 394 din 18 septembrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016