Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 392 din 3 noiembrie 2025 referitoare la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 392 din 3 noiembrie 2025 referitoare la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1096 din 27 noiembrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.432/1/2025


┌───────────────┬──────────────────────┐
│               │- preşedintele Secţiei│
│Eleni Cristina │penale a Înaltei Curţi│
│Marcu          │de Casaţie şi Justiţie│
│               │- preşedintele        │
│               │completului           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ioana Bogdan   │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Leontina Şerban│- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Francisca-Maria│- judecător la Secţia │
│Vasile         │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ana-Hermina    │- judecător la Secţia │
│Iancu          │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Alin-Sorin     │- judecător la Secţia │
│Nicolescu      │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valerica Voica │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Luminiţa       │- judecător la Secţia │
│Criştiu-Ninu   │penală                │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Adrian Glugă   │- judecător la Secţia │
│               │penală                │
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, în Dosarul nr. 4.722/62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine un concurs între cele două infracţiuni sau, conferind eficienţă sintagmei „dacă fapta nu reprezintă o infracţiune mai gravă“, din conţinutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbţia legală a acesteia în conţinutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă?

    2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
    3. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.
    4. La şedinţa de judecată a participat doamna Elena Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
    5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare.
    6. Judecător-raportor a fost desemnată, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Luminiţa Criştiu-Ninu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    7. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise la dosar punctele de vedere ale instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării şi practica judiciară relevantă, precum şi punctele de vedere întocmite de facultăţile de drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi al Academiei de Studii Economice Bucureşti.
    8. De asemenea, a arătat că la data de 21 octombrie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care, la aceeaşi dată, a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    9. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    10. Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.
    11. A susţinut că problema de drept în discuţie a fost generată de situaţia întâlnită în practică, în care două substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 194/2011), cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 143/2000), sunt combinate într-un amestec în care, deşi fiecare dintre acestea îşi păstrează identitatea chimică, separarea lor este imposibilă sau extrem de dificil de realizat, chiar în condiţii de laborator.
    12. A învederat că legiuitorul a urmărit, prin reglementarea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, să creeze şi o infracţiune cu caracter general în materia substanţelor care pot produce efecte psihoactive, prin care să fie acoperite toate situaţiile în care sunt folosite componente care nu se regăsesc în tabelele nr. I-III din Legea nr. 143/2000 şi care, în mod evident, nu pot fi încadrate în infracţiunile de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, caracterul general şi, pe cale de consecinţă, subsidiar rezultând din însăşi menţiunea finală „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
    13. A subliniat că aceste aspecte au fost analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reţinându-se că infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi cea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 ocrotesc aceeaşi valoare socială şi au, în principiu, un conţinut legal substanţial asemănător, chiar dacă nu identic.
    14. A mai arătat că obiectul juridic al celor două infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale care se nasc şi se desfăşoară în legătură cu protejarea sănătăţii populaţiei, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv de droguri, iar elementul lor material cunoaşte unele variante alternative identice şi cerinţe ataşate acestuia asemănătoare.
    15. De asemenea, a menţionat că, prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa supremă a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate la alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri, iar cele două alineate sunt variante normative ale aceleiaşi infracţiuni.
    16. În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia ca fiind admisibilă prezenta sesizare, a susţinut că infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reprezintă variante normative ale aceleiaşi infracţiuni, în condiţiile în care cea din urmă constituie forma de bază, iar celelalte variante agravate, astfel încât, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe care fac obiectul ambelor legi, nu se va putea reţine un concurs între cele două infracţiuni, ci se va reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, prin absorbţia naturală a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
    17. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU
    DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    18. Prin Încheierea din data de 8 aprilie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 4.722/62/2024, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine un concurs între cele două infracţiuni sau, conferind eficienţă sintagmei „dacă fapta nu reprezintă o infracţiune mai gravă“, din conţinutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbţia legală a acesteia în conţinutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă?

    II. Expunerea succintă a cauzei
    19. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpatul G.M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 23/S din data de 5.02.2025, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 4.722/62/2024, prin care s-au dispus achitarea inculpatului, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, respectiv condamnarea acestuia, în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 19^2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.
    20. În cauză s-a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 290/36/P/2024 din data de 15.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul G.M.A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, şi de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) şi art. 19^2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal, constând în faptul că, în acelaşi loc şi în aceeaşi împrejurare, respectiv la data de 25.08.2024, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în zona imobilului cu nr. 28 de pe str. T.V. din municipiul B., a deţinut, fără drept, în vederea vânzării, şi a oferit, cu titlu gratuit, cantitatea de 23,48 grame de fragmente vegetale pe care s-au pus în evidenţă substanţele MDMB-4en-PINACA şi ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, şi cantitatea de 0,72 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidenţă substanţa ADB-BUTINACA, drog de mare risc, precum şi ADB-4en-PINACA, produs cu efect psihoactiv care se regăseşte în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca „substanţă psihoactivă nouă“ sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021. De asemenea, a oferit, cu titlu gratuit, minorului T.R.M. cantitatea de 0,10 grame fragmente vegetale pe care s-au pus în evidenţă substanţele MDMB-4en-PINACA şi ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, şi substanţa ADB-4en-PINACA, produs cu efect psihoactiv care se regăseşte în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca „substanţă psihoactivă nouă“ sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021.
    21. MDMB-4en-PINACA şi ADB-BUTINACA fac parte din tabelul-anexă nr. I la Legea nr. 143/2000. Compusul ADB4en-PINACA se regăseşte în European Database on New Drugs a E.M.C.D.D.A. în clasa canabinoizi sintetici, fiind notificat ca „substanţă psihoactivă nouă“ sistemului european de alertă timpurie, în anul 2021.
    22. Prima instanţă, Tribunalul Braşov, a reţinut că, în speţă, nu se poate deduce concluzia, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a cunoscut că fragmentele vegetale despre care ştia că sunt etnobotanice („botană“) conţineau substanţele MDMB4en-PINACA şi ADB-BUTINACA, droguri de mare risc, obiectul erorii purtând exact asupra elementului constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea specială. În concret, s-a reţinut că inculpatul s-a aflat în eroare asupra existenţei drogului de mare risc în fragmentele vegetale pe care le-a deţinut în vederea comercializării.
    23. Astfel, starea de fapt ce formează obiectul acuzaţiei imputate inculpatului, în sarcina căruia s-au reţinut, prin rechizitoriu, în concurs, infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, îşi are izvorul într-o singură acţiune, şi anume deţinerea în vederea comercializării, respectiv oferirea cu titlu gratuit a unei cantităţi de fragmente vegetale, care, în compoziţie, conţine substanţe supuse atât regimului Legii nr. 143/2000, cât şi al Legii nr. 194/2011.

    III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de părţi şi de reprezentantul Ministerului Public
    III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    24. Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentantul Ministerului Public şi apelantul inculpat, prin apărător, au opinat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

    III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării
    25. Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a opinat în sensul absorbţiei legale a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În acest sens, a avut în vedere: a) dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 3 din 28.02.2017, prin care s-a statuat că atunci când este vorba despre o acţiune unică, chiar dacă ar viza mai multe categorii de substanţe dintre cele înscrise în tabelele-anexă nr. I-IV la Legea nr. 143/2000, nu sunt îndeplinite condiţiile concursului real sau formal de infracţiuni şi, prin urmare, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri; instanţa de trimitere a reţinut că ipoteza din cauza de faţă este totuşi diferită, întrucât substanţele deţinute se circumscriu atât Legii nr. 143/2000 (MDMA, amfetamină), cât şi Legii nr. 194/2011 (MDDM, 1-PEA); b) dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 38 din data de 17.06.2024, în care s-a reţinut că infracţiunile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 ocrotesc aceeaşi valoare socială şi au, în principiu, un conţinut legal substanţial asemănător, chiar dacă nu identic; c) opinia exprimată în cadrul demersurilor de unificare a practicii judiciare^1, potrivit căreia nici în cazul în care, în aceeaşi împrejurare, o persoană comercializează atât droguri de risc/de mare risc, cât şi substanţe susceptibile să aibă efecte psihoactive nu se poate aprecia că norma juridică încălcată este unică; condiţiile de tipicitate ale celor două fapte sunt diferite, ca de altfel şi tratamentul sancţionator, iar normele de tehnică legislativă nu oferă niciun argument pentru a considera că infracţiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011 îşi întregeşte conţinutul prin trimitere la infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000.
    ^1 Cu trimitere la întâlnirea preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel cu procurorii-şefi ai secţiei urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structurilor specializate Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, Bucureşti, 18 mai 2018.

    26. Instanţa de trimitere a reţinut că atunci când suntem în prezenţa unei unităţi de infracţiuni şi a unei pluralităţi de texte legale aplicabile, concursul ideal se apropie ca structură de concursul de norme penale (de calificări), elementul de diferenţiere fiind dat de aptitudinea unuia dintre textele de lege aplicabile de a acoperi întreaga semnificaţie antijuridică a faptului comis.
    27. Având în vedere că, în prezenta cauză, substanţele regăsite în cantităţile obiect al deţinerii în vederea comercializării, respectiv al cumpărării autorizate se circumscriu atât Legii nr. 143/2000 (MDMA, amfetamină), cât şi Legii nr. 194/2011 (MDDM, 1-PEA), faţă de conţinutul art. 16 alin. (1) din acest ultim act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 58/2024 pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum şi pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dar şi prin raportare la limitele de pedeapsă, de la 3 la 10 ani în cazul infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv de la 5 la 15 ani în cazul celei prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 - cea din urmă infracţiune fiind, aşadar, mai gravă -, a apreciat că intenţia legiuitorului a fost de a consacra absorbţia legală a celei dintâi infracţiuni în cea de-a doua.
    28. S-a opinat că această concluzie, a absorbţiei legale, prin prisma limitelor de pedeapsă, derivă inclusiv dintr-o abordare pragmatică a analizei ponderii substanţelor conţinute în fragmentele vegetale comercializate, criteriul masei de substanţă dominantă cantitativ, ca alternativă a deciziei de subsumare a conduitei interzise uneia sau alteia dintre reglementări, neavând acoperire juridică.
    29. Reprezentantul Ministerului Public a opinat că se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie, existenţa ambelor substanţe în materialul vândut de inculpat generând incertitudine în practica instanţelor. A arătat că, în speţă, prima instanţă a optat pentru soluţia de achitare sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri, care este infracţiunea mai gravă, fiind necesară clarificarea raportului dintre cele două infracţiuni prevăzute de cele două legi speciale, respectiv dacă se impune aplicarea principiului lex gravio sau lex specialis în prezenta cauză.
    30. Apelantul inculpat G.M.A., prin apărător, a apreciat că elucidarea acestei chestiuni nu ar avea influenţă asupra soluţiei pe care instanţa urmează să o pronunţe, având în vedere că la baza achitării sale în fond, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, a stat faptul că era în eroare cu referire la conţinutul substanţei pe care a comercializat-o.

    IV. Examenul jurisprudenţei în materie
    IV.1. Jurisprudenţa instanţelor naţionale
    31. Având în vedere prevederile inserate la pct. 2 lit. b) şi c) din anexa la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din data de 29 ianuarie 2025, s-au solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării şi comunicarea practicii judiciare relevante.
    32. În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate trei orientări.
    33. Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, va opera absorbţia legală a celei dintâi infracţiuni în conţinutul celei de-a doua.
    34. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat, în esenţă, că cele două infracţiuni incriminează operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional şi se diferenţiază prin natura substanţelor ce constituie obiectul lor material, la nivelul elementului material ce constituie latura obiectivă, precum şi în ceea ce priveşte regimul sancţionator, fiind incriminate prin acte normative diferite.
    35. Având în vedere însă că au un obiect juridic special comun, conţinut constitutiv cvasiidentic şi incriminează generic operaţiuni ilicite privind substanţe psihoactive similare din punctul de vedere al riscurilor şi efectelor, ceea ce relevă o omogenitate atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere juridic, s-a apreciat că cele două infracţiuni nu pot fi reţinute în concurs, voinţa legiuitorului fiind ca în situaţia în care fapta se încadrează într-o infracţiune mai gravă - în cazul de faţă, Legea nr. 143/2000 - să nu se mai aplice Legea nr. 194/2011, urmând a opera absorbţia legală, în sensul de a se reţine doar infracţiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000.
    36. S-a subliniat că, pornind de la expunerea de motive ce a stat la baza adoptării fiecărui act normativ, se constată că cele două infracţiuni ocrotesc aceeaşi valoare socială. În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv se poate afirma că este aproape identic, legiuitorul folosind aceeaşi tehnică de reglementare a elementului material: cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni şi optând inclusiv pentru utilizarea unor termeni cu caracter general.
    37. Coroborat cu aceste aspecte, precum şi faţă de limitele speciale ale pedepselor stabilite de legiuitor pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, în mod determinant însă apare drept relevantă formularea cuprinsă în dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2024, potrivit căreia fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
    38. Din această perspectivă se apreciază că această din urmă sintagmă, în condiţiile în care ambele incriminări acoperă semnificaţia antijuridică a faptei săvârşite, relevă intenţia legiuitorului de a se aplica regula absorbţiei juridice.
    39. În cea de-a doua orientare se consideră că soluţia pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări este constatarea existenţei unui concurs de norme penale ce se soluţionează conform principiului subsidiarităţii, cu consecinţa reţinerii normei de incriminare principale - art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în defavoarea normei de incriminare secundare - art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
    40. În argumentare s-a arătat că atunci când făptuitorul comercializează atât droguri de risc/de mare risc, cât şi substanţe susceptibile să aibă efecte psihoactive, în aceeaşi împrejurare, nu este incident un concurs propriu-zis de infracţiuni sau o unitate legală de infracţiune - infracţiune complexă, ci un concurs de norme penale, care poate fi soluţionat apelând la principiul subsidiarităţii - lex primaria derogat legi subsidiariae.
    41. Potrivit acestei opinii, clauza explicită de subsidiaritate din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 este un mecanism de tehnică legislativă şi o modalitate de soluţionare a conflictului de norme penale concurente. S-a subliniat că această clauză nu este o condiţie negativă de tipicitate a infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive care să determine excluderea reciprocă a celor două infracţiuni, ci un element normativ de interpretare, prin intermediul căruia se garantează corectitudinea şi echitatea încadrării juridice, proporţionalitatea pedepsei şi protecţia persoanei faţă de riscul de a fi pedepsită de două ori pentru aceeaşi conduită infracţională.
    42. Prin urmare, clauza de subsidiaritate nu conduce la o absorbţie legală a infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, ci semnalizează faptul că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 ar trebui să fie considerat norma principală.
    43. În cea de-a treia orientare se consideră că, în ipoteza supusă analizei, trebuie să fie reţinut concursul de infracţiuni dintre infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, şi cea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
    44. În argumentare s-a arătat, în esenţă, că nu există vreo justificare pentru care să se poată concluziona în sensul absorbţiei infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât timp cea dintâi infracţiune nu reprezintă o variantă atenuată a celei de-a doua, niciuna dintre dispoziţiile legale neavând caracter special faţă de cealaltă.
    45. Deopotrivă, s-a susţinut că argumentul stabilirii de către legiuitor a unor limite de pedeapsă mai scăzute în cazul infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu poate conduce, în mod automat, la concluzia absorbţiei legale a acestei infracţiuni în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât, dacă s-ar accepta această teză, ar trebui să se ajungă la aceeaşi concluzie şi în situaţia în care în componenţa substanţelor cu efect psihoactiv ar intra şi substanţe din categoria drogurilor de risc. Or, acest argument nu ar mai fi valid, nefiind îndeplinită condiţia limitelor superioare ale pedepsei pentru infracţiunea absorbantă.

    IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    IV.2.1. 46. Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării au fost identificate următoarele decizii obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare:
    - Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017, prin care, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alin. (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ;
    – Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 23 septembrie 2024, prin care s-a stabilit că, atunci când o persoană comite la diferite intervale de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acţiuni care corespund, în concret, atât elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi care au ca obiect acelaşi tip de substanţă interzisă aflată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023 pentru completarea tabelelor-anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, sub incidenţa Legii nr. 194/2011, iar ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, sub incidenţa Legii nr. 143/2000, activitatea sa constituie o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, căreia i se aplică legea penală în vigoare la momentul comiterii ultimei acţiuni.

    IV.2.2. 47. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată o hotărâre în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării, respectiv Decizia penală nr. 2.465 din 5 septembrie 2014, pronunţată de Secţia penală a instanţei supreme.

    IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    48. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei.

    IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    49. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată.

    IV.5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
    50. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei.

    V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării
    51. S-a apreciat că prezenta sesizare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, lipsind condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.
    52. S-a susţinut că problema de drept supusă interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este clară şi nu necesită o analiză pe fond care să facă necesară intervenţia instanţei supreme prin mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile, opinându-se că infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 reprezintă variante normative ale aceleiaşi infracţiuni, în condiţiile în care cea din urmă constituie forma de bază, iar celelalte, variante agravate, astfel încât, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe care fac obiectul ambelor legi, nu se va putea reţine un concurs între cele două infracţiuni.

    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    53. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală şi prin raportare la prevederile inserate la pct. 2 lit. b) şi c) din anexa la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din data de 29 ianuarie 2025, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    54. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a considerat că sesizarea este admisibilă, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
    55. S-a arătat că rezolvarea problemei de drept pendinte presupune o distincţie între concursul de infracţiuni şi unitatea naturală de infracţiune, fiind vorba despre traficarea, în aceeaşi împrejurare, a unei unice substanţe ce are în componenţă, deopotrivă, droguri şi substanţe psihoactive.
    56. Cele două norme de incriminare au fost elaborate pentru a acoperi o sferă cât mai extinsă de activităţi ce au ca obiect substanţe interzise, iar din această perspectivă nu se poate identifica o diferenţă esenţială sub aspect normativ. S-a arătat că ne aflăm în situaţia unei omogenităţi juridice create prin voinţa legiuitorului, generată de unitatea de obiect juridic. Omogenitatea juridică este derivată din omogenitatea factuală, fiind vorba de o singură acţiune şi de o singură substanţă, în care se pun în evidenţă diverşi compuşi, şi numai printr-o interpretare excesiv de formalistă şi restrictivă in malam partem a conceptului de omogenitate juridică s-ar putea afirma că acţiunea unică de efectuare a operaţiunii incriminate privind o substanţă care conţine compuşi regăsiţi în ambele acte normative ar constitui elementele a două infracţiuni distincte.
    57. Prin urmare, s-a opinat că o operaţiune definită în verbum regens al ambelor incriminări în ce priveşte o substanţă în care se regăsesc caracteristici enumerate în ambele acte normative nu poate constitui temei pentru reţinerea unui concurs de infracţiuni, dat fiind obiectul lor juridic unic şi spiritul legii comun.
    58. Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti a opinat, de asemenea, în sensul că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine numai comiterea acestei din urmă infracţiuni.
    59. S-a arătat că obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 protejează aceleaşi relaţii sociale ca cel vizat de norma de la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, relaţia dintre cele două infracţiuni fiind de la general la special, norma generală fiind cea din Legea nr. 194/2011.
    60. În acelaşi timp, s-a avut în vedere şi faptul că statutul substanţelor psihoactive a cunoscut şi poate cunoaşte o evoluţie. De altfel, chiar Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut la bază faptul că, printr-o modificare legislativă, substanţa 3-CMC, considerată până la acea dată substanţă psihoactivă supusă regimului juridic prevăzut de Legea nr. 194/2011, a fost inclusă în categoria drogurilor de mare risc, în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, astfel că efectuarea uneia dintre operaţiunile incriminate la art. 2, ce au ca obiect o astfel de substanţă, constituie, începând cu data de 7 aprilie 2023, infracţiune de trafic de droguri de mare risc. În acelaşi sens, aşa cum se arată la art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000, tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea acestora sau transferul dintr-un tabel în altul, cu parcurgerea procedurilor prevăzute de lege.
    61. Astfel, s-a opinat că nu se poate imagina, în contextul practic descris de instanţa de trimitere, posibilitatea reţinerii unui concurs ideal de infracţiuni, încadrarea juridică judicioasă a faptelor urmând a fi realizată prin raportare la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

    VII. Dispoziţii legale incidente
    Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    "ART. 1
    Prezenta lege stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora.
    ART. 2
    În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    (...)
    e) efecte psihoactive - unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de
    către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică;
    (…)
    ART. 16
    (1) - Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă."

    Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    "ART. 1
    În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile, precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la un interval de maximum 6 luni de la înaintarea propunerii de modificare de către ministrul sănătăţii sau ministrul afacerilor interne; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primeşte comunicarea organismelor internaţionale abilitate, respectiv de îndată ce primeşte documentaţiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura;
    b) droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III;
    c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II;
    d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III;
    (…)
    e) precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV;
    (…)
    ART. 2 alin
    (1) - Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."

    Codul penal
    "ART. 35
    (2) - Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
    ART. 38
    (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
    (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni."

    VIII. Opinia judecătorului-raportor
    62. Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, urmând a se stabili că, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse psihoactive în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine numai infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin absorbţia naturală a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    63. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    64. Raportând condiţiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea sunt îndeplinite.
    65. Astfel, este îndeplinită prima condiţie referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală fiind învestită, în Dosarul nr. 4.722/62/2024, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpatul G.M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 23/S din data de 5.02.2025, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul cu acelaşi număr.
    66. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
    67. În acest sens se reţine că, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală^2, sa evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei.
    ^2 Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018.

    68. Între problema de drept a cărei lămurire se solicită - indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual - şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal^3.
    ^3 Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014.

    69. Or, prin sesizarea de faţă se solicită lămurirea unei chestiuni de drept ce vizează aspecte de drept material, de natură să genereze o problemă veritabilă, legată de posibilitatea de a reţine, în concurs, infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sau, dimpotrivă, de a opera absorbţia legală a celei dintâi infracţiuni în conţinutul celei de-a doua, de lămurirea acestei chestiuni depinzând soluţia ce va fi pronunţată în cauză.
    70. De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs. Chiar dacă instanţa supremă s-a pronunţat anterior cu privire la o problemă de drept similară, rezolvarea acesteia nu acoperă şi situaţia juridică din prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 3 din data de 28 februarie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13.04.2017, s-a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. În cauza de faţă, acţiunea unică ce se impune a fi calificată juridic vizează nu două categorii de droguri, ci droguri şi substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, a căror circulaţie este reglementată prin două acte normative diferite.

    B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    71. Prin sesizarea formulată de instanţa de trimitere s-a solicitat instanţei supreme să dezlege problema de drept a calificării juridice a activităţii infracţionale a făptuitorului care, în aceeaşi împrejurare de timp şi de loc şi prin aceeaşi acţiune, efectuează atât operaţiuni specifice infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi operaţiuni specifice infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, adică operaţiuni ilicite având ca obiect, deopotrivă, droguri de mare risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Mai exact, instanţa de trimitere solicită clarificarea faptului dacă, în aceste coordonate factuale, se va reţine în sarcina autorului activităţii infracţionale o singură infracţiune, respectiv trafic de droguri, prin absorbţia legală a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă, sau un concurs de infracţiuni - trafic de droguri şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
    72. Se reţine în acest sens că, în raport cu coordonatele factuale şi juridice existente, în care sunt efectuate, fără drept, în aceeaşi împrejurare, operaţiuni cu produse psihoactive, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracţională în ansamblu reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale, elementele obiective ale infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 fiind absorbite natural, prin firea lucrurilor, în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
    73. Argumentele care pledează în favoarea unităţii naturale de infracţiune sunt unicitatea acţiunii şi a procesului execuţional de realizare a hotărârii infracţionale, identitatea spaţio-temporală, identitatea subiectului activ, omogenitatea obiectului juridic şi existenţa aceleiaşi stări de pericol pentru valorile protejate de normele penale. Prin chiar ipoteza întrebării rezultă că operaţiunile cu droguri şi substanţe psihoactive sunt realizate prin aceeaşi acţiune, de acelaşi subiect activ, în acelaşi timp şi în acelaşi loc, şi nu se justifică a fi făcute consideraţii suplimentare sub aceste aspecte, urmând ca analiza să poarte asupra omogenităţii obiectului juridic şi a urmării socialmente periculoase.
    74. Se constată că cele două infracţiuni au un obiect juridic comun, un conţinut constitutiv cvasiidentic şi incriminează generic operaţiuni ilicite privind substanţe psihoactive, ceea ce relevă o omogenitate materială şi juridică.
    75. Unitatea obiectului juridic presupune că toate acţiunile sau inacţiunile săvârşite pe o durată de timp, în circumstanţe factuale substanţial asemănătoare, trebuie să se îndrepte împotriva aceleiaşi valori sociale ocrotite de legea penală.
    76. Analizând conţinutul celor două acte normative care incriminează infracţiunile în discuţie, se constată că la art. 1 din Legea nr. 194/2011 se menţionează faptul că acest act normativ „stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora“.
    77. La art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000 se menţionează că prin substanţe aflate sub control naţional înţelegem drogurile, precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV care fac parte integrantă din acest act normativ. În continuare, observând definiţiile de la art. 1 lit. b)-e) din lege, se constată că: drogurile sunt plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III; drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II; drogurile de risc sunt drogurile înscrise în tabelul nr. III; substanţă psihoactivă nouă - o substanţă în formă pură sau într-un preparat, care nu face obiectul Convenţiei unice a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1972, şi nici al Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra substanţelor psihotrope din 1971, dar care poate prezenta riscuri pentru sănătate sau pentru societate similare cu cele prezentate de substanţele cuprinse în convenţiile menţionate; preparat - un amestec care conţine una sau mai multe noi substanţe psihoactive; precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV.
    78. Statutul acestor substanţe este evolutiv, întrucât chiar în cuprinsul dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000 se arată că tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la un interval de maximum 6 luni de la înaintarea propunerii de modificare de către ministrul sănătăţii sau ministrul afacerilor interne; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primeşte comunicarea organismelor internaţionale abilitate, respectiv de îndată ce primeşte documentaţiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura. Prin urmare, o substanţă cu efect psihoactiv reglementată de Legea nr. 194/2011 poate să treacă în sfera de aplicare a Legii nr. 143/2000.
    79. Noţiunea de „substanţe psihoactive“ a fost clarificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 48 din 9 iunie 2021, sub aspectul întinderii şi limitelor acesteia, ca urmare a interpretării coroborate a legislaţiei naţionale şi având în vedere deciziile Curţii Constituţionale, jurisprudenţa în materie, precum şi convenţiile internaţionale la care România este parte, stabilind că sintagma „substanţe psihoactive“ din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011, şi substanţele prevăzute în conţinutul Legii nr. 143/2000 şi al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 339/2005).
    80. Aşa cum s-a reţinut prin decizia mai sus menţionată, sfera de cuprindere a substanţelor psihoactive a fost stabilită prin chiar definiţia dată noţiunii de „substanţe psihoactive“ de art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în care s-a arătat că substanţele psihoactive sunt cele prevăzute în anexele la Legea nr. 339/2005, care cuprind, în primul rând, substanţele denumite în mod tradiţional droguri (adică substanţe stupefiante sau psihotrope) prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte şi care se regăsesc şi în Legea nr. 143/2000 (art. 1), iar, în al doilea rând, plantele şi substanţele aflate sub control naţional - termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele legii [art. 2 lit. d^1) şi art. 8 din Legea nr. 339/2005], în această a doua categorie intrând şi substanţele la care se referă Legea nr. 194/2011, condiţionat de stabilirea caracterului lor de substitut, conform procedurii stabilite de Ministerul Sănătăţii (potrivit art. 9 din Legea nr. 194/2011, Ministerul Sănătăţii face demersurile necesare ca substanţa respectivă să fie trecută în anexele la Legea nr. 339/2005 şi Legea nr. 143/2000). Practic, prin utilizarea sintagmei, legiuitorul a dorit ca în categoria de „substanţe psihoactive“ să poată fi inclusă orice substanţă care produce „stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică“.
    81. Din examinarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 rezultă că obiectul juridic al infracţiunii de trafic de droguri îl constituie relaţiile sociale care se nasc şi se desfăşoară în legătură cu protejarea sănătăţii populaţiei, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de droguri de risc sau de mare risc.
    82. Totodată, Legea nr. 194/2011 normează într-un domeniu asemănător legislaţiei în materia combaterii traficului de droguri, şi anume prevenirea şi combaterea consumului unor substanţe interzise, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. Astfel, raţiunea acestei din urmă legi a fost crearea unui cadru normativ care să sancţioneze operaţiunile cu orice substanţe periculoase, neinserate în tabelele-anexă la Legea nr. 143/2000. Din acest punct de vedere prezintă relevanţă expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, în care se arată că „devine evident faptul că simpla elaborare a unor liste cu aceste noi substanţe psihoactive (care devin cu uşurinţă desuete din cauza rapidităţii cu care se pot crea noi substanţe) nu este suficientă pentru contracararea acestui fenomen. Sunt necesare eforturi conjugate ale tuturor instituţiilor statului şi ale autorităţilor publice locale care să abordeze diferitele faţete ale acestei probleme extrem de complicate“. De asemenea, Legea nr. 194/2011 a fost necesară „ca urmare a unui fenomen care se amplifică exponenţial legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» şi care, sub aspectul denumirii comerciale manipulatoare, induc o percepţie pozitivă din partea societăţii şi ascund, în realitate, substanţe echivalente sau similare drogurilor de risc şi de mare risc (...) Cu toate că listele au fost actualizate în cursul anului 2010 de două ori, apariţia de noi substanţe pe piaţă a făcut ca măsurile întreprinse de către autorităţi să fie eficiente doar parţial. Comercianţii specializaţi continuau să îşi desfăşoare activitatea cu astfel de substanţe, oferind spre vânzare, în permanenţă, produse noi, potenţial extrem de periculoase pentru sănătatea persoanelor“.
    83. Ca urmare, obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este comun şi constă în relaţiile sociale privind protejarea sănătăţii populaţiei împotriva efectelor negative pe care anumite substanţe le au asupra sănătăţii şi vieţii, în acelaşi sens statuându-se prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În consecinţă, săvârşirea sub imperiul celor două legi a acţiunilor reprezentând verbum regens încalcă aceeaşi valoare socială a cărei ocrotire s-a urmărit de către legiuitor (paragrafele nr. 79 şi 80).
    84. Acelaşi obiect juridic special a fost reţinut în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în care s-a arătat că obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 îl constituie relaţiile sociale care se nasc şi se desfăşoară în legătură cu protejarea sănătăţii populaţiei, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de substanţe cu efecte sau susceptibile de a avea efecte psihoactive.
    85. Cele două infracţiuni au şi aceeaşi urmare socialmente periculoasă, implicând riscuri grave pentru sănătatea publică şi pentru societate, în general. Astfel, în Directiva (UE) 2017/2.103 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului „drog“ şi de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului, s-a arătat că „Decizia-cadru 2004/757/JAI ar trebui să se aplice, de asemenea, în cazul substanţelor care sunt supuse unor măsuri de control şi unor sancţiuni penale în conformitate cu Decizia 2005/387/JAI a Consiliului, care prezintă riscuri pentru sănătatea publică comparabile cu cele prezentate de substanţele enumerate în tabelele din cadrul convenţiilor ONU. (…) Noile substanţe psihoactive care imită efectele unor substanţe enumerate în tabelele din cadrul convenţiilor ONU apar frecvent şi se răspândesc rapid în Uniune, iar anumite noi substanţe psihoactive prezintă riscuri grave pentru sănătatea publică şi pentru societate. (…) Pentru a reduce efectiv gradul de disponibilitate a noilor substanţe psihoactive care prezintă riscuri grave pentru sănătatea publică şi, după caz, riscuri grave pentru societate şi pentru a descuraja traficul cu astfel de substanţe în întreaga Uniune, precum şi implicarea grupurilor infracţionale organizate, astfel de substanţe ar trebui să fie incluse în definiţia termenului «drog» în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive şi să fie fundamentate de dispoziţii proporţionate de drept penal“.
    86. Se constată, astfel, că infracţiunile constând în operaţiuni cu substanţe psihoactive şi infracţiunile constând în operaţiuni cu droguri de risc sau mare risc au un obiect juridic comun şi aceeaşi urmare socialmente periculoasă şi, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024, omogenitatea juridică există şi atunci când, prin legi penale succesive, sunt incriminate fapte îndreptate împotriva aceleiaşi valori sociale şi cu aceleaşi trăsături constitutive esenţiale, chiar dacă sub denumiri diferite.
    87. Potrivit definiţiei date în doctrină (V. Dongoroz, Drept penal, Asociaţia Română de Ştiinţe penale, Bucureşti, reeditată, 2000, p. 263), unitatea de infracţiune există atunci când un fapt, în complexul împrejurărilor care îl înconjoară, este privit de lege ca o singură infracţiune, ca o singură violare a ordinii juridice; în cazul infracţiunii simple, avem o singură violare a legii penale, un singur element obiectiv şi o singură rezoluţie infracţională. Mai exact, elementul obiectiv se compune dintr-o activitate fizică unică, dintr-un fapt simplu, activitatea infracţională putându-se realiza printr-un act sau prin mai multe, dar care constituie un singur fapt. Tot astfel, a fost definită unitatea naturală de infracţiune ca formă a unităţii infracţionale, determinată de unitatea acţiunii sau inacţiunii, de unicitatea rezultatului, ca şi de unicitatea formei de vinovăţie cu care este săvârşită acţiunea (T. Pop, Drept penal, Partea generală, Cluj, 1923, p. 601).
    88. Raportând aceste considerente la coordonatele factuale şi juridice expuse de instanţa de trimitere, se reţine că, în cazul în care sunt efectuate, fără drept, în aceeaşi împrejurare, prin aceeaşi acţiune, operaţiuni cu produse psihoactive, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracţională în ansamblu reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale.
    89. Deşi, dacă ar fi fost comise separat, în împrejurări diferite, operaţiunile cu substanţe psihoactive şi, respectiv, cu droguri ar fi fost infracţiuni de sine stătătoare, atunci când sunt săvârşite prin aceeaşi acţiune, situaţia este similară celei a infracţiunilor care, pe lângă varianta de bază, cunosc şi forme agravate, iar împrejurarea că operaţiunile cu substanţe psihoactive în sens larg sunt incriminate de legiuitor în două acte normative diferite nu este de natură a conduce la o altă concluzie. Nici natura diferită a substanţelor psihoactive traficate nu modifică unitatea infracţiunii, în acelaşi sens stabilind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017, decizie prin care a reţinut că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri.
    90. În circumstanţele faptice şi juridice ale săvârşirii unui complex natural în care se întrepătrund elementele materiale a două fapte care, în condiţii normale, dacă nu ar fi săvârşite în aceeaşi împrejurare, ar fi sancţionate distinct, unitatea naturală infracţională va primi o singură sancţiune penală, respectiv pentru cea mai gravă dintre ele, urmând ca infracţiunea care produce consecinţe mai reduse asupra obiectului juridic protejat de norma de incriminare să fie absorbită în mod natural. De altfel, prin inserarea sintagmei „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“ de la finalul art. 16 alin. (1) al Legii nr. 194/2011, norma a căpătat un caracter de subsidiaritate faţă de faptele incriminate prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, concluzie susţinută şi de însăşi denumirea din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, „altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare“.
    91. Dintr-o altă perspectivă, soluţia propusă reprezintă şi o garanţie a respectării principiului ne bis in idem, întrucât nu poate exista o dublă sancţionare a aceleiaşi conduite doar pentru că substanţele interzise deţinute/traficate în aceeaşi împrejurare sunt reglementate de legi diferite, mai ales în condiţiile în care legislaţia penală nu sancţionează numărul de acte normative incidente, ci conduita efectivă a subiectului activ.
    92. Având în vedere contextul faptic şi juridic prezentat, respectiv reţinerea în sarcina autorului activităţii infracţionale a unei singure infracţiuni, şi anume trafic de droguri, soluţia absorbţiei legale a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă, respectiv cea a concursului de infracţiuni - trafic de droguri şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, nu este incidentă pentru problema de drept analizată.
    93. Absorbţia legală implică, cu necesitate, existenţa unor dispoziţii legale care să prevadă preluarea conţinutului unei infracţiuni în conţinutul unei alte infracţiuni, situaţie regăsită în cazul infracţiunii complexe. Infracţiunea complexă este aceea care cuprinde în conţinutul său, ca element constitutiv sau ca o circumstanţă agravantă, o acţiune sau o inacţiune care, prin ea însăşi, constituie o faptă prevăzută de legea penală. Nu există dispoziţii legale care să prevadă absorbţia, în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, absorbţie în urma căreia elementele specifice infracţiunii absorbite să îşi piardă autonomia şi să se regăsească în conţinutul infracţiunii complexe, fie în forma de bază, fie în forma agravată a infracţiunii complexe, când infracţiunea absorbită este preluată ca element circumstanţial agravant. De esenţa unităţii legale de infracţiune analizate este faptul că, prin voinţa legiuitorului şi din considerente de politică penală, manifestările variate ale făptuitorului în realitatea obiectivă, realizate în aceeaşi împrejurare şi aflate în conexitate etiologică, atrag răspunderea sa penală pentru o singură infracţiune, deşi, în absenţa unei atare opţiuni legislative, ele s-ar circumscrie conţinutului a două infracţiuni, incriminate distinct. Or, o astfel de reglementare nu există cât priveşte cele două infracţiuni.
    94. Nu este incidentă nici forma pluralităţii de infracţiuni a concursului ideal, întrucât, într-o atare împrejurare, era necesar ca prin singura acţiune sau inacţiune a autorului să fie realizat conţinutul a două infracţiuni, datorită împrejurărilor în care acţiunea/inacţiunea a avut loc sau urmărilor pe care le-a produs. Este vorba, aşadar, despre o singură acţiune/inacţiune, însă modalitatea de săvârşire sau efectele pe care le produce activitatea infracţională singulară sunt multiple. Această împrejurare determină încadrarea aceleiaşi fapte materiale în două sau mai multe norme de incriminare diferite, reţinerea acestora făcându-se corespunzător fiecăreia dintre împrejurările sau urmările produse prin activitatea unică.
    95. În contextul factual avut în vedere de instanţa de trimitere, deşi sunt identificate două norme juridice care incriminează comportamentul infracţional, acestea nu pot fi incidente simultan, întrucât nici împrejurările săvârşirii activităţii infracţionale şi nici urmările produse nu sunt diferite, în condiţiile în care ambele protejează aceeaşi valoare socială.
    96. Prin urmare, în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse psihoactive, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine numai infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în care se absoarbe natural infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, activitatea infracţională, în ansamblu, reprezentând o unitate naturală de infracţiune.
    97. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, va fi admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.722/62/2024.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.722/62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine un concurs între cele două infracţiuni sau, conferind eficienţă sintagmei „dacă fapta nu reprezintă o infracţiune mai gravă“, din conţinutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbţia legală a acesteia în conţinutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă?
    Stabileşte că:
    În ipoteza efectuării, fără drept, de operaţiuni cu produse psihoactive în a căror componenţă intră, în diferite proporţii, substanţe a căror circulaţie este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reţine numai infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin absorbţia naturală a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    ELENI CRISTINA MARCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Mihaela Mustaţă

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 392 din 3 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 392 din 3 noiembrie 2025 referitoare la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 392 din 3 noiembrie 2025 referitoare la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât şi la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000