Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 390 din 4 iunie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38-40 din Legea concurenţei nr. 21/1996     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 390 din 4 iunie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38-40 din Legea concurenţei nr. 21/1996

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 948 din 27 noiembrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Kronospan Sebeş - S.A. din Sebeş, judeţul Alba, în Dosarul nr. 1.143/2/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.238D/2017.
    2. Dezbaterile au avut loc la data de 23 mai 2019, cu participarea, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, a domnului avocat Dan Dascălu şi a doamnei avocat Violeta Saranciuc, ambii din Baroul Bucureşti, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosar, pentru partea Consiliul Concurenţei, a domnului director adjunct Andrei Pufulescu, cu delegaţie depusă la dosar, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iunie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 22 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.143/2/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38-40 din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie invocată de Societatea Kronospan Sebeş - S.A. din Sebeş, judeţul Alba, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii prin care instanţa judecătorească a autorizat desfăşurarea unor inspecţii inopinate la sediile sociale, precum şi în orice alte spaţii în care îşi desfăşoară activitatea mai multe întreprinderi, printre care şi autoarea excepţiei.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece în sistemul reglementat de art. 38-40 din Legea nr. 21/1996 nu există o cale efectivă de atac împotriva măsurilor de inspecţie. Contestaţia împotriva încheierii de autorizare şi cererea de anulare a ordinului de inspecţie nu constituie căi deschise de legiuitor în vederea contestării modului de derulare a inspecţiei, ci căi de atac prin care se pot invoca neregularităţi existente la momentul emiterii încheierii judecătoreşti, respectiv a ordinului de inspecţie.
    5. Este indubitabil faptul că inspecţiile Consiliului Concurenţei, similar percheziţiilor, reprezintă ingerinţe ale statului cu privire la dreptul societăţilor la inviolabilitatea domiciliului/sediului, la protecţia vieţii private şi la protecţia corespondenţei. În acest context, se invocă lipsa unor garanţii adecvate şi suficiente împotriva modalităţii efective de derulare a inspecţiei. Un remediu adecvat trebuie să permită persoanei supuse inspecţiei să obţină, dacă este cazul, restituirea documentelor luate cu depăşirea autorizaţiei judiciare sau garanţia ştergerii complete a acestora, când este vorba de date în format electronic. Sunt invocate, în acest sens, exemple din jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Hotărârea din 25 februarie 1993, pronunţată în Cauza Miailhe împotriva Franţei, paragraful 28, Hotărârea din 25 februarie 1993, pronunţată în Cauza Funke împotriva Franţei, paragraful 48, Hotărârea din 16 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Wieser şi Bicos Beteiligungen GmbH împotriva Austriei, paragraful 45, Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunţată în Cauza Ravon împotriva Franţei, Hotărârea din 21 decembrie 2010, pronunţată în Cauza Compagnie des Gaz de Pétrole Primagaz împotriva Franţei, paragraful 24, Hotărârea din 21 decembrie 2010, pronunţată în Cauza Canal Plus împotriva Franţei, paragraful 52, Hotărârea din 3 iulie 2012, pronunţată în Cauza Robathin împotriva Austriei, paragraful 39, şi Hotărârea din 2 aprilie 2015, pronunţată în Cauza Vinci Construction şi Gtm Genie Civil et Services împotriva Franţei, paragraful 70.
    6. Se mai susţine că prevederile art. 38-40 din Legea nr. 21/1996 nu corespund cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate a legii, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În acest sens arată că ordinul de inspecţie emis de Consiliul Concurenţei poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ (Curtea de Apel Bucureşti) în termen de 15 zile de la comunicare, cauza urmând a fi soluţionată de instanţă de urgenţă şi cu precădere. Încheierea de autorizare poate fi atacată pe calea contestaţiei (instituţie juridică sui generis creată de Legea concurenţei nr. 21/1996, care nu cuprinde însă reglementări specifice în această privinţă şi nici nu face trimitere la vreo altă reglementare în ceea ce priveşte procedura de soluţionare), aceasta urmând a fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru a ilustra caracterul bizar şi lipsa de coerenţă a reglementării, arată că Legea nr. 21/1996 prevede un termen de formulare a contestaţiei extrem de scurt, de 72 de ore de la comunicare, deşi formularea contestaţiei nu suspendă inspecţia, iar ordinul de inspecţie poate fi atacat în 15 zile, ceea ce naşte îndoieli cu privire la urgenţa formulării unei contestaţii împotriva încheierii de autorizare. Cu toate acestea, „prevede un termen de formulare a contestaţiei extrem de scurt, de 72 h de la comunicare, deşi formularea contestaţiei nu suspendă inspecţia şi, aşa cum am arătat mai sus, ordinul de inspecţie poate fi atacat în 15 zile, ceea ce naşte îndoieli cu privire la urgenţa formulării unei contestaţii împotriva încheierii judiciare“.
    7. Pe de altă parte, Legea nr. 21/1996 prevede că inventarele şi punerile de sigilii se fac în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală, ceea ce naşte întrebarea dacă cererea de autorizare judiciară şi, pe cale de consecinţă, contestaţia împotriva încheierii de autorizare, precum şi măsurile de ducere la îndeplinire nu ar trebui contestate potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. Autoarea excepţiei consideră că reglementarea criticată este lipsită de coerenţă şi vădit deficitară sub aspectul logicii juridice, deoarece lasă loc interpretărilor privind natura reglementării (procedura penală versus procedura civilă), precum şi cu privire la procedura de soluţionare a litigiilor ce pot lua naştere din aplicarea prevederilor legale. O atare incertitudine este de natură a constitui un veritabil obstacol în calea exercitării efective a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la apărare.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 6 din 12 ianuarie 2010 şi nr. 432 din 8 iulie 2014.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38-40 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care reglementează: puterile de inspecţie ale inspectorilor de concurenţă pentru investigarea încălcării prevederilor legii, ordinul de inspecţie şi procedura de desfăşurare a acesteia - art. 38 şi 39 şi procedura de soluţionare a cererii de autorizare judiciară a inspecţiei şi calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii - art. 40. Aceste dispoziţii legale au următorul conţinut:
    - Art. 38:
    "(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie, cu excepţia inspectorilor debutanţi, şi au următoarele puteri de inspecţie:
    a) să intre în spaţiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile ori asociaţiile de întreprinderi le deţin legal şi/sau îşi desfăşoară activitatea;
    b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiilor de întreprinderi, indiferent de locul în care sunt depozitate şi de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate;
    c) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi explicaţii cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi să consemneze sau să înregistreze răspunsurile acestora;
    d) să ridice sau să obţină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau din alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi;
    e) să sigileze orice amplasament destinat activităţilor întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi şi orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi, pe durata şi în măsura necesară inspecţiei.
(2) Inspectorii de concurenţă cu puteri de inspecţie vor proceda la actele prevăzute la alin. (1) numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obţinute informaţii considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, iar rezultatul acestora va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare şi inventariere.
(3) Inspectorii de concurenţă cu puteri de inspecţie pot face inspecţii inopinate şi pot solicita orice fel de informaţii sau justificări legate de îndeplinirea misiunii, atât la faţa locului, cât şi la convocare la sediul Consiliului Concurenţei.
(4) Inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei. O copie certificată a acestui ordin şi a autorizării judiciare se comunică întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi supuse inspecţiei dispuse cu respectarea dispoziţiilor alin. (2). În cazul în care comunicarea nu se poate face fizic reprezentantului legal sau, în lipsa acestuia, oricărui angajat al întreprinderii respective, aceasta se poate efectua şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace care asigură transmiterea textului ordinului şi autorizării judiciare, precum şi confirmarea expedierii acestuia. În această situaţie, comunicarea ordinului de inspecţie şi a documentelor aferente acestuia se socoteşte îndeplinită la data şi ora înscrise pe copia imprimată a confirmării expedierii. În ipoteza în care comunicarea nu se poate face prin niciuna dintre modalităţile prevăzute mai sus, inspectorii de concurenţă vor proceda la afişarea ordinului de inspecţie, a autorizării judiciare şi a ordinului de declanşare a investigaţiei la amplasamentul destinat inspecţiei, întocmind în acest sens un proces-verbal de afişare, în care vor fi indicate data şi ora afişării.
(5) Consiliul Concurenţei desfăşoară inspecţii la solicitarea Comisiei Europene sau a unei alte autorităţi de concurenţă a unui stat membru, potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 şi ale art. 12 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 139/2004, în baza ordinului de inspecţie emis de preşedintele Consiliului Concurenţei. Consiliul Concurenţei poate permite persoanelor autorizate de autorităţile de concurenţă din statele membre să asiste, să coopereze sau să participe alături de inspectorii Consiliului Concurenţei desemnaţi prin ordin conform alin. (4) la inspecţiile desfăşurate de Consiliul Concurenţei potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003.
(6) Ordinul de inspecţie va indica obiectul şi scopul inspecţiei, stabileşte data la care începe şi arată sancţiunile prevăzute la art. 53 şi 59, precum şi dreptul de a ataca ordinul la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare, prin derogare de la Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea curţii de apel este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare. Instanţele vor soluţiona cauza de urgenţă şi cu precădere.
(7) La solicitarea Consiliului Concurenţei, în ipoteza în care poate exista o opoziţie la desfăşurarea inspecţiei, organele de poliţie sunt obligate să însoţească şi să asigure sprijinul necesar echipelor de inspecţie, în exercitarea puterilor de inspecţie.
(8) Comunicările dintre întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi investigate şi avocatul acesteia, realizate în cadrul şi în scopul exclusiv al exercitării dreptului la apărare al întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi, respectiv după deschiderea procedurii administrative în baza prezentei legi ori anterior deschiderii procedurii administrative, cu condiţia ca aceste comunicări să aibă legătură cu obiectul procedurii, nu pot fi prelevate ori folosite ca probă în cursul procedurilor desfăşurate de Consiliul Concurenţei.
(9) Atunci când întreprinderile nu dovedesc caracterul protejat al unei comunicări, pentru ca aceasta să cadă sub incidenţa alin. (8), inspectorii de concurenţă care desfăşoară inspecţia vor sigila şi vor ridica comunicarea în cauză, în dublu exemplar.
(10) Preşedintele Consiliului Concurenţei va decide, de urgenţă, pe baza probelor şi argumentelor prezentate. În condiţiile în care preşedintele Consiliului Concurenţei decide să respingă caracterul protejat al comunicării, desigilarea documentului poate avea loc doar după expirarea termenului în care decizia poate fi contestată, potrivit prevederilor alin. (11) sau, în cazul în care decizia este contestată, după ce hotărârea instanţei devine definitivă.
(11) Decizia preşedintelui Consiliului Concurenţei cu privire la caracterul protejat al comunicării poate fi atacată în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, prin derogare de la Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea curţii de apel este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare. Instanţele vor soluţiona cauza de urgenţă şi cu precădere.
(12) Exercitarea puterilor de inspecţie se face în conformitate cu regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi procedura Consiliului Concurenţei.;"

    – Art. 39: „În baza autorizării judiciare date prin încheiere, conform art. 40, inspectorul de concurenţă poate efectua inspecţii, în spaţiile prevăzute la art. 38, precum şi în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparţinând conducătorilor, administratorilor, directorilor şi altor angajaţi ai operatorilor economici sau asociaţiilor de operatori economici supuşi investigaţiei.“;
    – Art. 40:
    "(1) Inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii, potrivit prevederilor art. 39, doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta. O copie certificată a ordinului de inspecţie şi a autorizaţiei judiciare se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecţiei înainte de începerea acesteia.
(2) Cererea de autorizare se judecă în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Judecătorul se pronunţă asupra cererii de autorizare în termen de cel mult 48 de ore de la data înregistrării cererii. Încheierea se motivează şi se comunică Consiliului Concurenţei în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare.
(3) În cazul în care inspecţia trebuie desfăşurată simultan în mai multe spaţii dintre cele prevăzute la art. 39, Consiliul Concurenţei va introduce o singură cerere, instanţa pronunţându-se printr-o încheiere în care se vor indica spaţiile în care urmează să se desfăşoare inspecţia.
(4) Cererea de autorizare trebuie să cuprindă toate informaţiile de natură să justifice inspecţia, iar judecătorul sesizat este ţinut să verifice dacă cererea este întemeiată.
(5) Oricare ar fi împrejurările, inspecţia se desfăşoară între orele 8,00 şi 18,00 şi trebuie efectuată în prezenţa persoanei la care se efectuează inspecţia sau a reprezentantului său. Inspecţia poate continua şi după ora 18,00 numai cu acordul persoanei la care se efectuează inspecţia sau a reprezentantului său.
(6) Inventarele şi punerile de sigilii se fac conform dispoziţiilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 72 de ore. Pentru Consiliul Concurenţei, termenul în care poate fi atacată încheierea curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor alin. (2). În ceea ce priveşte persoana supusă inspecţiei, termenul în care poate fi atacată încheierea curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor alin. (1). Contestaţia nu este suspensivă de executare.
(8) Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau judecătorul delegat de acesta are competenţa să emită autorizaţia judiciară prevăzută la art. 21 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003."


    14. Curtea observă că dispoziţiile legale ale art. 38 din Legea nr. 21/1996 au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 8 iunie 2017. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate în forma anterioară acestei modificări, având în vedere că ele continuă să producă efecte juridice în cauză.
    15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului, art. 28 privind secretul corespondenţei şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Se mai invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 privind respectul vieţii private şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unora dintre dispoziţiile legale atacate, prin prisma unor critici similare.
    17. Astfel, prin Decizia nr. 89 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 28 februarie 2006, Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 26 februarie 2010, Decizia nr. 53 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 27 mai 2015, şi Decizia nr. 403 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 28 august 2018, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 38 şi 40 din Legea nr. 21/1996, republicată, a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, statuând constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate.
    18. De asemenea, prin Decizia nr. 125 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragraful 13, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că Legea nr. 21/1996 are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, iar punerea în aplicare a Legii nr. 21/1996 este de competenţa Consiliului Concurenţei, autoritate naţională în domeniul concurenţei, având statut de autoritate administrativă autonomă în acest domeniu. Totodată, Curtea a reţinut că, în vederea descoperirii şi investigării de către Consiliul Concurenţei a încălcării prevederilor Legii nr. 21/1996, precum şi a prevederilor art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în cap. V al Legii nr. 21/1996, art. 32-51, a fost reglementată procedura de examinare preliminară, de investigare şi de luare a deciziilor de către această autoritate.
    19. În acest context, faţă de critica autoarei excepţiei referitoare la lipsa unei căi de atac separate împotriva măsurilor efective de inspecţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate instituie reguli privind procedura derulată în vederea descoperirii şi investigării încălcărilor prevederilor legii. Astfel, inspectorii de concurenţă desfăşoară o activitate de investigaţie atunci când există indicii privind săvârşirea unor fapte contrare legii. Dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie fondul cauzei, ci, pe baza lor, se procedează la autorizarea unor inspecţii, a căror desfăşurare este guvernată de stabilirea prin lege a anumitor garanţii pentru evitarea arbitrarului şi protecţia drepturilor.
    20. Astfel, potrivit art. 40 alin. (5) din lege, oricare ar fi împrejurările, inspecţia se desfăşoară între orele 8,00 şi 18,00 şi trebuie efectuată în prezenţa persoanei la care se efectuează inspecţia sau a reprezentantului său. Inspecţia poate continua şi după ora 18,00 numai cu acordul persoanei la care se efectuează inspecţia sau al reprezentantului său.
    21. Inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei. O copie certificată a acestui ordin şi a autorizării judiciare se comunică întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi supuse inspecţiei dispuse. În cazul în care comunicarea nu se poate face fizic reprezentantului legal sau, în lipsa acestuia, oricărui angajat al întreprinderii respective, aceasta se poate efectua şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace care asigură transmiterea textului ordinului şi autorizării judiciare, precum şi confirmarea expedierii acestuia. În această situaţie, comunicarea ordinului de inspecţie şi a documentelor aferente acestuia se socoteşte îndeplinită la data şi ora înscrise pe copia imprimată a confirmării expedierii. În ipoteza în care comunicarea nu se poate face prin niciuna dintre modalităţile prevăzute mai sus, inspectorii de concurenţă vor proceda la afişarea ordinului de inspecţie, a autorizării judiciare şi a ordinului de declanşare a investigaţiei la amplasamentul destinat inspecţiei, întocmind în acest sens un proces-verbal de afişare, în care vor fi indicate data şi ora afişării [art. 38 alin. (4) din lege].
    22. Totodată, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prevede că inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii doar cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta. O copie certificată a ordinului de inspecţie şi a autorizaţiei judiciare se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecţiei înainte de începerea acesteia. Întreprinderile au posibilitatea de a ataca încheierea de autorizare dată de instanţa judecătorească şi ordinele de inspecţie emise de Consiliul Concurenţei, conform art. 40 alin. (7) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 21/1996, republicată.
    23. Astfel, încheierea preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti sau a judecătorului delegat de acesta, prevăzută de art. 40 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, poate fi contestată de partea interesată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 72 de ore. Contestaţia nu este suspensivă de executare.
    24. Ordinul de inspecţie care indică obiectul şi scopul inspecţiei, data la care începe şi sancţiunile prevăzute la art. 53 şi 59 din lege poate fi atacat la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare, prin derogare de la Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea curţii de apel este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare. Instanţele vor soluţiona cauza de urgenţă şi cu precădere. Soluţionarea unor asemenea chestiuni trebuie să fie guvernată de principiul celerităţii, care ar putea fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii, contradictorialităţii şi a obligativităţii citării părţilor. Curtea a observat că dispoziţiile legale criticate asigură un just echilibru între interesele părţilor: pe de o parte, strângerea de informaţii cu privire la activitatea unei persoane bănuite de încălcarea normelor privind concurenţa loială şi, implicit, apărarea interesului public, iar, pe de altă parte, apărarea drepturilor şi a libertăţilor persoanei inspectate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 53 din 17 februarie 2015, precitată).
    25. De asemenea, ca o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la apărare, deciziile finale adoptate de Consiliul Concurenţei prin care se constată încălcarea legii şi se aplică sancţiuni pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 51 din Legea nr. 21/1996. În faţa instanţei de judecată, în cadrul dezbaterii pe fond a acţiunii formulate de întreprindere împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de constatare a încălcării regulilor concurenţei, aceasta va fi citată şi va avea posibilitatea să administreze, cu încuviinţarea instanţei de judecată, toate probele considerate utile, pertinente şi concludente pentru stabilirea adevărului, inclusiv cu privire la modalitatea efectivă de efectuare a inspecţiei.
    26. În raport cu aceste considerente, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar art. 129 din Legea fundamentală prevede că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Prin urmare, având în vedere garanţiile pe care Legea concurenţei nr. 21/1996 le instituie pentru înlăturarea eventualelor neregularităţi în efectuarea inspecţiilor şi posibilitatea recunoscută părţilor interesate de a se adresa instanţei judecătoreşti în condiţiile art. 38 alin. (6), art. 40 şi art. 51 din Legea nr. 21/1996, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la un remediu efectiv.
    27. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 27 din Constituţie privind inviolabilitatea domiciliului, Curtea a analizat în jurisprudenţa sa, în cadrul controlului de constituţionalitate, prevederi legale referitoare la dreptul reprezentanţilor unor autorităţi sau instituţii publice de a pătrunde în spaţii aflate în legătură directă sau indirectă cu activitatea profesională a persoanei verificate. Astfel, Curtea s-a pronunţat cu privire la dreptul inspectorilor de muncă de a avea acces liber în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta fără nicio încuviinţare şi fără nicio avizare (a se vedea Decizia nr. 296 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 10 august 2005). De asemenea, Curtea s-a pronunţat şi în ceea ce priveşte puterile de inspecţie ale inspectorilor antifraudă (a se vedea Decizia nr. 334 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 17 august 2017), iar prin Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013, Curtea a statuat constituţionalitatea prevederilor legale care instituie puterile de control şi investigaţie ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
    28. Curtea a reţinut, pe de o parte, că, „în cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri de domiciliu, inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca spaţiul în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei“ şi că, prin urmare, autorităţile pot exercita controlul asupra activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. În consecinţă, Curtea a reţinut că „activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui interes general“ (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 470 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 25 mai 2011, şi Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2010, precitată).
    29. Pe de altă parte, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 29 mai 2012, pronunţată în Cauza Bjedov împotriva Croaţiei, paragraful 57, definiţia noţiunii de „domiciliu“, în înţelesul art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este limitată la locuinţa care este ocupată de drept sau care a fost stabilită potrivit unei proceduri legale. Astfel, dacă un anume spaţiu constituie sau nu „domiciliu“, care atrage protecţia art. 8 paragraful 1 din Convenţie, depinde de circumstanţele factuale, precum existenţa unor legături suficiente şi continue cu acel loc specific. Prin urmare, dacă anumite locaţii trebuie sau nu clasificate drept „domiciliu“ este o chestiune de fapt, care nu depinde de legalitatea ocupării acelui loc în temeiul dreptului naţional.
    30. De asemenea, prin Hotărârea din 16 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Societe Colas Est şi alţii împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că drepturile garantate de art. 8 al Convenţiei pot fi interpretate în sensul că includ, pentru o societate, dreptul la respectul sediului său social, al agenţiilor sau al localurilor sale profesionale, însă această interpretare se poate face numai în anumite circumstanţe, care se stabilesc de la caz la caz, în speţă, ţinându-se cont de competenţa exclusivă a agenţilor specializaţi de a aprecia oportunitatea, numărul, durata şi amploarea operaţiunilor de inspecţie.
    31. În aceste condiţii, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 38 şi 39 din Legea nr. 21/1996 consacră dreptul inspectorului de concurenţă de a efectua inspecţii în spaţiile prevăzute la art. 38 din lege, precum şi în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparţinând conducătorilor, administratorilor, directorilor şi altor angajaţi ai operatorilor economici sau asociaţiilor de operatori economici supuşi investigaţiei, ceea ce poate constitui o ingerinţă în dreptul la protecţie a domiciliului.
    32. Potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, concretizate, cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 403 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 28 august 2018, paragrafele 41-43, Decizia nr. 814 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 22 decembrie 2015, paragraful 33, şi Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Curtea a analizat, prin prisma unui test de proporţionalitate, dacă ingerinţa în dreptul fundamental privind protecţia domiciliului este justificată, dacă obiectivul urmărit califică scopul reglementării ca fiind unul legitim şi dacă aceasta este rezonabilă în raport cu obiectivul urmărit şi nu tinde la transformarea acestui drept în unul iluzoriu/teoretic. Aplicând aceste considerente de principiu, Curtea a constatat că ingerinţa în dreptul fundamental referitor la protecţia domiciliului, în cazul efectuării inspecţiilor în spaţii precum domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparţinând conducătorilor şi altor angajaţi ai operatorilor economici supuşi investigaţiei, îndeplineşte condiţiile testului de proporţionalitate.
    33. De asemenea, Curtea a observat că prevederile legale criticate prevăd că inspectorii de concurenţă pot proceda la acest tip de inspecţii doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că amestecul autorităţilor publice în ceea ce priveşte dreptul la respectarea domiciliului este conform exigenţelor constituţionale şi convenţionale, o asemenea ingerinţă fiind necesară pentru „bunăstarea economică a ţării“, astfel cum prevede art. 8 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceleaşi argumente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale privind secretul corespondenţei.
    34. Referitor la dispoziţiile art. 26 din Constituţie şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind respectarea vieţii private şi de familie, Curtea, prin Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2010, precitată, a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reglementează activităţi de inspecţie ale Consiliului Concurenţei, activităţi ce au ca scop ocrotirea unui interes general şi care vizează aspecte ce ţin de sfera publică a activităţii persoanei juridice, iar nu de cea privată.
    35. Totodată, nu au putut fi primite susţinerile potrivit cărora inspecţia realizată de inspectorii de concurenţă trebuie asimilată noţiunii de „percheziţie“, prevăzută de Codul de procedură penală. Astfel, dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege, se referă la instituţia reglementată de dispoziţiile din Codul de procedură penală, care nu poate fi asimilată cu activitatea de inspecţie efectuată de inspectorii de concurenţă, în temeiul Legii nr. 21/1996, aceasta implicând derularea unor operaţiuni administrative premergătoare emiterii deciziei prin care se finalizează cazul investigat.
    36. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 40 alin. (6) din Legea nr. 21/1996, prin care s-a stabilit că inventarele şi punerile de sigilii se fac conform dispoziţiilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, nu conferă inspecţiei caracterul unei percheziţii în materie penală, fiind evident că trimiterea normativă se referă doar la cele două operaţiuni şi nu vizează inspecţia în ansamblul său. A accepta susţinerea potrivit căreia, în integralitatea sa, procedura de efectuare a inspecţiilor este cea prevăzută de Codul de procedură penală echivalează cu golirea de conţinut a normei cuprinse în art. 40 alin. (6) din Legea nr. 21/1996. Or, în ansamblul reglementărilor privind inspecţiile efectuate de inspectorii de concurenţă, această normă este de strictă interpretare şi, prin urmare, şi de strictă aplicare.
    37. În fine, Curtea a observat că, astfel cum sunt formulate, prevederile art. 40 din Legea nr. 21/1996 sunt redactate cu rigoare normativă şi permit destinatarilor lor să îşi conformeze conduita. Astfel, termenul în care poate fi atacată încheierea pentru Consiliul Concurenţei curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) din aceeaşi lege, iar în ceea ce priveşte persoana supusă inspecţiei, termenul în care poate fi atacată încheierea curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) din lege. Prin urmare, Curtea nu a putut reţine încălcarea regulilor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. În aceste condiţii, criticile autoarei excepţiei privind momentul de la care se calculează termenul de 72 de ore pentru contestarea încheierii prin care este autorizată judiciar efectuarea inspecţiei se circumscriu exclusiv cadrului de interpretare şi aplicare a normelor juridice în situaţia de fapt dedusă judecăţii.
    38. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    39. Totodată, Curtea reţine că art. 51 alin. (1) teza a doua şi alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede:
    "(1) [...] Deciziile Consiliului Concurenţei pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. [...]
(3) Ordinul privind declanşarea unei investigaţii, prevăzută de lege, se poate ataca numai odată cu decizia prin care se finalizează investigaţia."

    40. Dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma aplicabilă acţiunii în justiţie formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate [respectiv înainte de modificările operate prin Legea nr. 252/2017 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004], prevedeau că instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor care vizează acţiunile în contencios administrativ introduse de prefect şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi de orice persoană de drept public vătămată într-un drept sau, după caz, când s-a vătămat un interes legitim, şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
    41. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, aceasta s-a pronunţat în privinţa unor recursuri prin care a analizat inclusiv nelegalitatea obţinerii şi utilizării probelor ca urmare a inspecţiilor efectuate de inspectorii Consiliului Concurenţei [a se vedea deciziile nr. 2.714 şi nr. 2.715 din 9 iulie 2015 şi nr. 1.367 din 22 aprilie 2016]. În acele decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că susţinerile recurentelor erau neîntemeiate în privinţa legalităţii obţinerii şi utilizării probelor. Aşadar, potrivit Legii nr. 554/2004, legalitatea obţinerii şi utilizării probelor poate fi analizată de instanţa judecătorească, potrivit prevederilor legale în vigoare.
    42. În concluzie, legislaţia României oferă toate garanţiile procedurale şi legale pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţilor care fac obiectul unor inspecţii din partea Consiliului Concurenţei.
    43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Kronospan Sebeş - S.A. din Sebeş, judeţul Alba, în Dosarul nr. 1.143/2/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 38-40 din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 iunie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice