Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 8 şi ale art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ale art. 4 alin. (2), ale art. 5 lit. a), ale art. 8 alin. (1), ale art. 41^1 alin. (1) şi ale art. 42 alin. (1)-(3) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, excepţie ridicată de Societatea Cizeta Trans - S.R.L. din Oradea, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Andor Mircea, în Dosarul nr. 3516/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 602D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei, domnul Ioan Creţu, în calitate de cesionar al drepturilor litigioase, asistat de domnul avocat Tudor-Vasile Zach din Baroul Bihor, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar s-au depus înscrisuri prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că a ridicat excepţia pornind de la o situaţie concretă ce se repetă constant, respectiv tardiva şi ineficienta despăgubire a celor care au avut de suferit în urma unor accidente rutiere determinată de existenţa unor prevederi legale ce permit asigurătorilor să se sustragă de la sau să întârzie în mod nejustificat acordarea acestor despăgubiri. În acest sens sunt incidente prevederile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deoarece textul, nefiind limitat la raportul contravenţional, permite asigurătorilor să utilizeze sintagma „plângerea suspendă executarea“ şi în ceea ce priveşte răspunderea asigurătorului, care este o răspundere de cu totul altă natură decât cea contravenţională. Ar trebui ca norma de drept să fie clarificată prin stabilirea în mod limitativ a faptului ca suspendarea obligaţiilor prevăzute în procesul-verbal de contravenţie să privească doar persoana contravenientului şi răspunderea contravenţională atât în materia plăţii amenzii, cât şi în materia despăgubirilor fără a avea legătură cu terţii. Aceasta deoarece, în cazul de faţă, timp de 32 de luni asigurătorul a suspendat plata despăgubirilor ca urmare a plângerii contravenţionale pe care persoana care a săvârşit accidentul a introdus-o la instanţă, în cazul de faţă, la presiunea asigurătorului. 5. În ceea ce priveşte celelalte texte supuse controlului, se arată că Parlamentul, care este unicul legiuitor, a cedat prerogativa legiferării unor autorităţi administrative care sunt finanţate de asigurători, permiţând acestora să adopte norme de aplicare a legii care, de fapt, au valoare de lege. Toate hotărârile pronunţate în cauză au la bază aceste norme, care sunt în favoarea asigurătorilor şi din motivul că autoritatea menţionată este finanţată din activitatea unor societăţi de asigurare şi au un interes legat de societăţile de asigurare. Astfel, s-au emis norme de aplicare a legii sub masca unor principii care par echitabile, dar, de fapt, ascund inechităţi, cum ar fi: despăgubirea este calculată la cursul de schimb de la data evenimentului, chiar dacă va fi acordată mai târziu, iar normele de calcul al uzurii sunt inechitabil reglementate şi duc la diminuarea despăgubirilor. În concluzie, delegarea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a puterii de a legifera aduce atingere art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, deoarece s-a acordat o putere de a legifera unui organism finanţat de cei controlaţi. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deoarece criticile vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a acestora raportat la situaţia particulară a autoarei excepţiei, care intră în competenţa instanţei de judecată. În ceea ce priveşte textele criticate din Legea nr. 136/1995 şi din Legea nr. 32/2000, apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât înfiinţarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor îşi are temeiul în art. 116 alin. (2) din Constituţie, iar prin prevederile criticate sunt stabilite competenţele acesteia, inclusiv elaborarea de norme limitate la temeiul legii şi elaborate în aplicarea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 12 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.516/111/2017, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ale art. 8 şi ale art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi ale art. 4 alin. (2), ale art. 5 lit. a), ale art. 8 alin. (1), ale art. 41^1 alin. (1) şi ale art. 42 alin. (1)-(3) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări. Excepţia a fost ridicată de Societatea Cizeta Trans - S.R.L. din Oradea, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Andor Mircea (care, în prezent, a cesionat drepturile litigioase către domnul Ioan Creţu, asociat şi administrator statutar), într-o cauză având ca obiect cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză în care s-a solicitat obligarea în solidar a unei persoane care a comis un accident auto din culpă şi a societăţii de asigurare la plata diferenţei de despăgubire între suma acordată deja de către societatea de asigurare şi cea pe care autoarea a considerat că îi este datorată efectiv. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că autorul accidentului rutier a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei - depăşire pe linie continuă, faptă din care a rezultat avarierea gravă a vehiculului aflat în proprietatea autoarei excepţiei. Instanţele care au judecat plângerea au interpretat că, în temeiul art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, este suspendată atât aplicarea sancţiunii contravenţionale, respectiv răspunderea contravenţională, cât şi răspunderea civilă delictuală a persoanei vătămate şi cea contractuală a societăţii de asigurare. Or, potrivit unor precizări transmise autoarei excepţiei de către Ministerul Justiţiei, la solicitarea acesteia, în situaţia în care se formulează plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se suspendă numai sancţiunile administrative, iar nu şi răspunderea civilă, deoarece aceste două tipuri de răspunderi au regimuri juridice diferite. În cauza în care s-a judecat răspunderea contravenţională a autorului accidentului, instanţele au apreciat în sens contrar celui cuprins în precizările transmise de Ministerul Justiţiei, motiv pentru care societatea de asigurare a amânat plata despăgubirilor timp de 31 de luni, atât cât au durat soluţionarea plângerii contravenţionale şi exercitarea căii de atac împotriva acesteia. 9. Această procedură îndelungată a fost posibilă tocmai din cauza neclarităţii sintagmei „plângerea suspendă executarea“, care nu identifică tipul de executare la care se referă, respectiv executarea sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor complementare dispuse prin procesul-verbal de contravenţie. Această sintagmă permite extinderea interpretării dincolo de materia contravenţională, ducând la interpretări cu caracter dilatoriu, care încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 10. Prin art. 8 şi 53 din Legea nr. 136/1995 şi art. 4 alin. (2) şi (27), art. 5 lit. a) şi c), art. 8 alin. (1), art. 41^1 alin. (1), art. 42 alin. (1)-(3) şi art. 42^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 se deleagă unei autorităţi finanţate de societăţile de asigurare - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - puterea de a legifera, ceea ce aduce atingere art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Această comisie este finanţată de societăţile de asigurare şi a legiferat norme cu putere de lege de natură să le avantajeze pe acestea, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. 11. Prin textele de lege criticate, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a fost organizată ca o instituţie autonomă, fără a avea reglementată o răspundere civilă sau penală, a primit dreptul la autofinanţare, respectiv finanţare de la asigurătorii pe care ar trebui să-i supravegheze şi să-i controleze şi a elaborat norme avantajoase asigurătorilor, şi nicidecum echitabile pentru persoanele prejudiciate, respectiv Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006. 12. Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse, concluziile apărătorului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost reţinut de instanţa care a sesizat Curtea în considerentele încheierii de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, dispoziţiile art. 8 şi ale art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, şi dispoziţiile art. 4 alin. (2), ale art. 5 lit. a), ale art. 8 alin. (1), ale art. 41^1 alin. (1) şi ale art. 42 alin. (1)-(3) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000. 17. Prin notele scrise depuse la instanţa care a sesizat Curtea, autoarea a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (2), ale art. 37 alin. (2) lit. b), ale art. 60 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2006. Instanţa care a sesizat Curtea nu a reţinut aceste articole în încheierea de sesizare. 18. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial“, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului“ şi că nu intră în competenţa sa de soluţionare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006 (a se vedea ad similis Decizia nr. 931 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007). 19. Curtea observă, de asemenea, din studierea actelor depuse la dosar, că autoarea a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (27), ale art. 5 lit. c) şi ale art. 42^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, asupra cărora se va pronunţa prin prezenta decizie, potrivit jurisprudenţei sale, chiar dacă instanţa care a sesizat Curtea nu le-a reţinut în încheierea de sesizare (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 629 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 6 februarie 2020, paragrafele 14 şi 15). 20. Prin raportare la data producerii accidentului, Curtea observă că autorul a criticat dispoziţiile art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, dispoziţiile art. 8 şi ale art. 53 din Legea nr. 136/1995, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 304/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 19 noiembrie 2007, dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (1)-(3) din Legea nr. 32/2000, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 289/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 30 decembrie 2010, dispoziţiile art. 4 alin. (27), ale art. 5 lit. a) şi c), ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 42^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, şi dispoziţiile art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000. 21. Curtea constată că Legea nr. 136/1995 este abrogată la data pronunţării prezentei decizii prin art. 40 alin. (1) din capitolul XIV - Dispoziţii finale al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016, iar Legea nr. 32/2000 este abrogată prin art. 38 alin. (1) din capitolul IX - Dispoziţii tranzitorii şi finale al Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 8 octombrie 2018. 22. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. 23. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea suspendă executarea. [...]“; – Art. 8 din Legea nr. 136/1995: „Constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative.“; – Art. 53 din Legea nr. 136/1995: „Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condiţiile de plată, durata asigurării, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor, criteriile şi condiţiile pentru acordarea sau retragerea autorizaţiei, persoanele care au obligaţia să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum şi alte informaţii referitoare la acest tip de asigurare.“; – Art. 4 alin. (2) şi (27) din Legea nr. 32/2000: "(2) Se înfiinţează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă autonomă de specialitate, autofinanţată, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi. [...](27) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui, iar actele individuale sunt deciziile şi avizele.“;" – Art. 5 lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000: "Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are următoarele atribuţii principale: a) elaborează şi/sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, inclusiv reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, după consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din asigurări, iar în ceea ce priveşte reglementările contabile, şi după avizul/informarea, după caz, potrivit legii, a Ministerului Finanţelor Publice; de asemenea, avizează obligatoriu toate actele administrative individuale care au legătură cu activitatea de asigurare; [...] c) autorizează practicarea asigurărilor obligatorii stabilite prin lege şi încasează ca venituri proprii o contribuţie procentuală din valoarea primelor brute încasate, aferente asigurărilor respective, în vederea exercitării supravegherii şi controlului activităţii de asigurări obligatorii, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;“;" – Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 32/2000: „Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi norme prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări.“; – Art. 41^1 alin. (1): „Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va emite norme privind rezolvarea corespunzătoare a reclamaţiilor şi, pe cale amiabilă, a disputelor dintre intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări şi asiguraţi.“; – Art. 42 alin. (1)-(3) din Legea nr. 32/2000: "(1) În toate problemele privind reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare se aplică prevederile prezentei legi.(2) Orice dispoziţii referitoare la asigurări şi reasigurări, stabilite prin legi speciale, sunt administrate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.(3) În caz de conflict între dispoziţiile prezentei legi şi prevederile conţinute în alte acte normative se aplică prevederile prezentei legi.“;" – Art. 42^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000: „Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.“ 24. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la condiţiile de calitate ale legii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 61 alin. (1), teza a doua, referitor la rolul Parlamentului, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reglementează cu privire la faptul că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei suspendă executarea. Este vorba, în mod evident, despre executarea sancţiunilor principale şi complementare aplicate în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravenţiilor. 26. Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. Referitor la condiţia de admisibilitate privind relevanţa unei excepţii de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa Curtea a reţinut că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituţie, privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, reglementează un control de constituţionalitate a posteriori, concret şi incident, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu în cadrul căruia să se invoce neconstituţionalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia (a se vedea Decizia nr. 793 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 2 aprilie 2019, paragraful 14). Acest control de constituţionalitate este a posteriori pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. Este un control concret pentru că porneşte de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituţional doar cu soluţionarea chestiunii de constituţionalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituţia. În sfârşit, acesta este un control incident, pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti, dar nu poate fi soluţionat de aceasta, ci trebuie deferit Curţii Constituţionale, care îl va soluţiona fără a cunoaşte sau interveni pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Însă Curtea Constituţională nu poate analiza conformitatea unor acte normative cu Constituţia în absenţa unei legături relevante între textul de lege criticat şi procesul pendinte. Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiţionarea sesizării sale cu o excepţie de neconstituţionalitate de legătura dispoziţiei legale criticate cu soluţionarea cauzelor reprezintă un aspect esenţial al acestui tip de control de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 793 din 6 decembrie 2018, paragraful 19). 27. Analizând cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie, Curtea constată că aceasta nu are ca obiect o plângere introdusă împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, ci o acţiune în repararea prejudiciului patrimonial suferit în urma unui accident rutier, întemeiată pe art. 998 din Codul civil din 1864, Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi Legea nr. 32/2000. Aplicând considerentele de principiu anterior evocate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate a legăturii cu soluţionarea cauzei, astfel că aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă. 28. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte texte de lege criticate, Curtea se va raporta la cadrul normativ în vigoare la data săvârşirii accidentului, respectiv la prevederile Legii nr. 136/1995 şi ale Legii nr. 32/2000 în forma în vigoare la data de 5 iunie 2007. Astfel, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor s-a înfiinţat ca autoritate administrativă autonomă de specialitate, autofinanţată, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti. Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor erau numiţi de Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea comisiilor reunite, respectiv Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se făcea de pe lista comună propusă de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, iar revocarea din funcţie a unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se făcea la propunerea comisiilor reunite ale Parlamentului, respectiv Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, în şedinţă comună a celor două Camere, în situaţia în care acesta înceta să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se făcea vinovat de abateri grave, incompatibile cu funcţia sa [a se vedea art. 4 alin. (2), (7) şi (9) din Legea nr. 32/2000]. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor avea ca atribuţie principală, printre altele, elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui domeniu. Bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor avea ca surse principale taxele plătite de asigurătorii şi brokerii de asigurare care solicitau autorizarea, precum şi taxele de funcţionare stabilite la un procent din valoarea primelor brute încasate în perioada pentru care erau datorate [a se vedea art. 10, 13 şi 36 din Legea nr. 32/2000]. 29. Analizând modul de constituire, atribuţiile şi modul de finanţare ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Curtea reţine că aceasta este o autoritate administrativă autonomă, înfiinţată în conformitate cu art. 116 alin. (2) teza finală şi art. 117 alin. (3) din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la conceptul de înfiinţare a unei autorităţi administrative autonome, „acesta cuprinde elementele de bază care definesc natura juridică a autorităţii publice în cauză, drept care acestea trebuie să facă obiectul legii organice“ (Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 7 martie 2018, paragraful 35). Alte autorităţi autonome administrative sunt, spre exemplu, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii sau Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 908 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 27 ianuarie 2021, paragraful 71, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 222*) din 28 aprilie 2022, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii). *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 222/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Partea I, nr. 800 din 12 august 2022. 30. Curtea constată că din formula de atestare a Legii nr. 32/2000 rezultă că aceasta a fost adoptată ca lege organică, iar în cuprinsul ei sunt avute în vedere aspectele esenţiale care sunt în legătură intrinsecă cu dispoziţia normativă de înfiinţare, respectiv atribuţiile şi actele comisiei. Prin urmare, critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia prin textele de lege criticate - care reglementează atribuţiile şi actele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor - se aduce atingere art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, nu poate fi primită, deoarece înfiinţarea comisiei este rezultatul procesului de legiferare atribut al Parlamentului şi are ca temei art. 116 alin. (2) teza finală şi art. 117 alin. (3) din Constituţie. Totodată, Curtea constată că actele adoptate de comisie, respectiv avize, norme care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui comisiei, decizii şi circulare [potrivit art. 4 alin. (26) şi (27) din Legea nr. 32/2000 în redactarea de la data producerii accidentului], sunt adoptate pentru îndeplinirea atribuţiilor sale înscrise în lege. 31. În ceea ce priveşte încălcarea principiul egalităţii în drepturi, cu motivarea că prin textele de lege criticate sunt favorizaţi asigurătorii care plătesc sume ce se fac obiect la bugetul Comisiei, Curtea reţine că acestea reprezintă alegaţii ale autoarei excepţiei care însă nu se pot converti în critici de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Cizeta Trans - S.R.L. din Oradea, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Andor Mircea, în Dosarul nr. 3.516/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a II-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 8 şi ale art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (27), ale art. 5 lit. a) şi c), ale art. 8 alin. (1), ale art. 41^1 alin. (1), ale art. 42 alin. (1)-(3) şi ale art. 42^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina-Cătălina Turcu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
