Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în ansamblu, a dispoziţiilor art. 3 lit. a), l) şi q), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 11 alin. (1) şi art. 15 alin. (7) din această lege, în special, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 10.186/302/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.720D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, cu privire la criticile vizând lipsa avizului Consiliului Economic şi Social invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 216 din 7 aprilie 2022. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în cauză, arată că normele de lege criticate au un conţinut clar şi sunt previzibile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.399 din 13 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.186/302/2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în ansamblu, a dispoziţiilor art. 3 lit. a), l) şi q), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 11 alin. (1) şi art. 15 alin. (7) din această lege, în special, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Elena Radu într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva măsurii de carantină. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că Legea nr. 136/2020, în ansamblu, este neconstituţională în raport cu prevederile art. 141 din Constituţie privind Consiliul Economic şi Social coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind principiul securităţii juridice. În acest sens, arată că nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, necesar adoptării acestei legi. 6. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă adusă dispoziţiilor art. 3 lit. a), l) şi q), ale art. 4, ale art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, arată că aceste texte legale, care reglementează măsura carantinei, sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, şi permit lipsirea de libertate a cetăţenilor, în mod arbitrar, nu pe criterii stabilite prin lege, ca act formal al Parlamentului, fiind încălcate astfel şi dispoziţiile art. 23, 26 şi 53 din Constituţie. În acest sens, arată că, în cuprinsul acestor articole de lege, este folosit termenul „agent înalt patogen“ fără să existe o definiţie a acestui termen în cuprinsul legii sau într-o altă lege ca act formal al Parlamentului. 7. Suplimentar, în ceea ce priveşte art. 3 lit. a), art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, autoarea excepţiei arată că acestea sunt lipsite de claritate şi previzibilitate deoarece conţin dispoziţii contradictorii care lasă loc de interpretare. Astfel, sintagma „care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege“ încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece din modalitatea de redactare (ca urmare a lipsei conjuncţiei „şi“) se înţelege că această decizie va conţine numai menţiunile indicate expres, nefiind necesară motivarea în fapt şi în drept a deciziei de carantinare individuală. Or, decizia de carantinare individuală, fiind un act administrativ, trebuie motivată în fapt şi în drept, potrivit legislaţiei privind dreptul administrativ. În acest fel este îngrădit dreptul la apărare al persoanei carantinate, aceasta necunoscând motivele de fapt şi de drept pentru care i-a fost instituită măsura şi neputând formula critici cu privire la acestea. Pe de altă parte, instanţa se află în imposibilitatea verificării legalităţii măsurii instituite atât timp cât organul administrativ nu a indicat motivele de fapt şi de drept pe care le-a avut în vedere, fiind astfel încălcate art. 53 din Constituţie şi dreptul la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Cu toate că în definiţia dată de art. 3 lit. a) măsura carantinei persoanelor este „stabilită“ prin decizie individuală motivată, faţă de modalitatea de redactare a art. 4, potrivit căruia măsurile prevăzute la art. 7 „se aplică“ pentru grupuri populaţionale de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (în continuare CNSU), iar în cazuri individuale prin decizie a direcţiei de sănătate publică (în continuare DSP), precum şi faţă de modalitatea de redactare a art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 potrivit căruia carantina „se dispune“, se poate constata lipsa de claritate şi previzibilitate a acestor articole, permiţându-se restrângerea drepturilor şi libertăţilor individuale garantate de art. 23 şi 26 din Constituţie, cu încălcarea art. 53 din Legea fundamentală. 9. Astfel, lipsa de claritate şi previzibilitate a acestor norme este generată de nerespectarea normelor de tehnică legislativă, prin folosirea unor termeni cu aceeaşi semnificaţie - „stabilită“, „se aplică“, „se dispune“ - care conduc la concluzia că măsura individuală se aplică alternativ sau subsidiar de organe administrative diferite, CNSU (care emite un act administrativ normativ) sau DSP (care emite un act administrativ individual), în condiţiile în care măsura carantinării, fiind o măsură restrictivă de drepturi şi libertăţi individuale, poate fi dispusă numai prin acte administrative cu caracter individual. 10. Totodată, autoarea excepţiei consideră că normele criticate încalcă şi dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece sunt neproporţionale şi discriminatorii faţă de situaţia care determină luarea măsurii. Astfel, dacă se face o comparaţie între carantina persoanelor şi izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată, astfel cum sunt acestea definite de art. 3 lit. a) şi c) din Legea nr. 136/2020, se poate constata că aceste măsuri constau în aceeaşi acţiune de separare fizică a persoanelor de alte persoane, însă situaţia care determină luarea măsurii este diferită. 11. De asemenea, consideră că se aduce atingere existenţei dreptului la viaţa intimă, de familie şi privată, precum şi libertăţii individuale, deoarece, pe întreaga perioadă în care persoanei îi este aplicată măsura carantinei la domiciliu sau la locaţia aleasă, aceasta este separată fizic de orice persoană şi nici nu poate părăsi locaţia. 12. Autoarea excepţiei consideră şi că, în considerarea aceluiaşi scop, s-ar fi putut stabili şi alte măsuri care să satisfacă dezideratul de asigurare a sănătăţii publice. 13. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020 şi a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, autoarea excepţiei arată că, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 136/2020, „Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este act administrativ şi poate fi atacată în condiţiile prezentei legi“. Arată că, potrivit art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2006, în soluţionarea acţiunilor promovate împotriva hotărârilor emise de CNSU sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu excepţia celor privind obligativitatea plângerii prealabile. 14. În situaţia în care justiţiabilul consideră că decizia individuală de carantinare i-a fost instituită în baza unei hotărâri adoptate de CNSU, acesta se află în imposibilitatea de a invoca, pe calea excepţiei, nelegalitatea acestei hotărâri în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea acţiunii promovate împotriva deciziei individuale de carantinare, ca urmare a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fiind obligat să promoveze o acţiune în anulare a hotărârii CNSU, pe cale separată, care are un termen de soluţionare mult mai lung. Astfel, justiţiabilul nu are posibilitatea să ajungă în faţa unei instanţe care să îi analizeze într-un termen optim acţiunea în anulare a actului administrativ normativ care a stat la baza emiterii deciziei individuale de carantinare şi, chiar dacă actul administrativ normativ este nelegal, aplicabilitatea lui nu va putea fi înlăturată de către instanţa care soluţionează acţiunea în anulare a deciziei individuale de carantinare, acţiunea fiind respinsă. Sunt înfrânte astfel dreptul la libertate individuală garantat de art. 23 din Constituţie şi art. 5 alin. (1) lit. e) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu consecinţa încălcării art. 53 din Legea fundamentală. 15. Totodată, dispoziţiile art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020 şi ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale deoarece încalcă dreptul de acces la instanţă şi dreptul la un proces echitabil garantate de art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu a comunicat opinia sa cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 17. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 3 lit. a), l) şi q), ale art. 4, ale art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), ale art. 11 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (7) din această lege, în special Legea nr. 136/2020 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2020. De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: - art. 3 lit. a), l) şi q) din Legea nr. 136/2020: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) carantina persoanelor - măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau la locaţia declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie individuală motivată a direcţiei de sănătate publică, care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege;[...] l) persoana suspectă - persoana posibil infectată care provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubaţie, în baza dovezilor ştiinţifice, sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubaţie sau apariţia semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii; [...] q) grup populaţional - un grup de persoane care prezintă una sau mai multe caracteristici comune;" – art. 4 din Legea nr. 136/2020: „Măsurile prevăzute la art. 7 se aplică pentru grupuri populaţionale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic şi biologic pentru sănătatea publică, de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar, în cazuri individuale, prin decizie motivată a direcţiei de sănătate publică, care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege. Măsurile şi grupurile populaţionale se stabilesc de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza propunerii Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.“ – art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 136/2020: "(1) Carantina persoanelor se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu; [...](3) Măsura prevăzută la alin. (1) şi (2) se instituie pe durata perioadei de incubaţie specifice bolii infectocontagioase suspicionate. Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubaţie sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, fiindui aplicabile dispoziţiile privitoare la măsura izolării din prezenta lege." – art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020: „(1) Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, în situaţiile de risc epidemiologic prevăzute la art. 6, se dispune prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României şi se pune în aplicare prin ordine ale ministrului sănătăţii şi ale unităţilor din subordine.“ – art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020: „(7) La soluţionarea acţiunilor introduse împotriva actelor administrative din prezenta lege nu sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la obligativitatea procedurii plângerii prealabile. Judecarea cererilor se face de urgenţă şi cu precădere, dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.“ – art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.“ 21. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 141 referitor la Consiliul Economic şi Social. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii nr. 136/2020, potrivit cărora, cu prilejul adoptării acestui act normativ, nu s-a solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, încălcându-se astfel prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) coroborate cu art. 141, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 216 din 7 aprilie 2022*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, a respins ca neîntemeiate aceste critici. Pronunţând această soluţie, Curtea a reţinut că Guvernul şi-a asumat în mod neechivoc că Legea nr. 136/2020 nu are impact socioeconomic, astfel că procedura de adoptare a acestui act normativ nu s-a realizat cu încălcarea art. 141 din Constituţie referitor la rolul Consiliului Economic şi Social. Cu privire la obligativitatea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, Curtea a reţinut că, spre deosebire de obligativitatea solicitării avizului Consiliului Legislativ, iniţiatorul, în circumstanţe bine determinate, cum sunt şi cele în care au fost iniţiate şi adoptate Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, şi Legea nr. 136/2020, poate să reţină o anumită marjă de apreciere. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 216 din 7 aprilie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 216 din 7 aprilie 2022 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Analizând, în continuare, critica de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la pretinsa lipsă de claritate şi previzibilitate a sintagmei „agent înalt patogen“, cuprinsă în dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 136/2020 nu conţine o definiţie expresă a acestei sintagme. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin „agent patogen“ se are în vedere un „microorganism capabil să pătrundă şi să se înmulţească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice“, respectiv manifestări care „indică o boală fizică sau psihică“. Prin folosirea adjectivului „înalt“, ce determină adjectivul „patogen“, legiuitorul subliniază faptul că activitatea acestui agent are efecte deosebit de grave. Autoarea excepţiei consideră că termenul este neclar, ceea ce permite aplicarea arbitrară a măsurilor reglementate de Legea nr. 136/2020. Curtea observă însă că dispoziţiile Legii nr. 136/2020 conţin mai multe texte care circumstanţiază situaţiile când autorităţile pot aprecia că este vorba de un agent înalt patogen. Astfel, art. 3 lit. d), definind ce înseamnă, în concepţia actului normativ, „risc iminent“, arată că acesta reprezintă o „ameninţare imediată sau probabilitatea ridicată de apariţie şi răspândire a unui agent înalt patogen în populaţia umană, care poate avea un impact grav asupra sănătăţii şi vieţii omeneşti“. De asemenea, lit. j) din acelaşi articol de lege, definind „riscul epidemiologic“, arată că reprezintă „probabilitatea apariţiei unui eveniment generat de un agent înalt patogen care poate afecta sănătatea grupurilor populaţionale, cu posibilitatea răspândirii pe plan local, judeţean, zonal, naţional, european sau internaţional“. 25. Totodată, art. 6 din Legea nr. 136/2020 precizează în mod clar care sunt situaţiile în care măsurile reglementate de acest act normativ pot fi aplicate, respectiv atunci când este declarată epidemie, prin ordin al ministrului sănătăţii; atunci când se instituie urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională, certificată prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza declaraţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii; când este declarată pandemie de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi certificată prin hotărâre de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; în caz de risc epidemiologic şi biologic iminent identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau de către instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. 26. Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut mai multe situaţii şi criterii, cu caracter general, în funcţie de care activitatea, gradul de răspândire şi efectele produse de un agent patogen asupra sănătăţii ori vieţii omeneşti pot fundamenta concluzia că se are în vedere un agent înalt patogen. 27. Faptul că în cuprinsul legii nu sunt stabilite criterii mai detaliate, cuantificabile şi precise care să ajute la o identificare fără dubiu a existenţei unei situaţii de răspândire a unui agent înalt patogen este explicat de varietatea şi evoluţia imprevizibilă a acestor microorganisme, de gradul de contagiozitate diferit şi de efectele concrete pe care le au asupra sănătăţii, imposibil de anticipat şi de cuprins de legiuitor în conţinutul unui act normativ cu o aplicabilitate universală. Toate aceste criterii nu pot fi apreciate decât prin raportare la situaţia concretă dintr-un anumit moment. 28. O astfel de reglementare nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de claritate şi previzibilitate. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că previzibilitatea legii presupune ca cetăţeanul să dispună de informaţii suficiente şi prealabile asupra normelor juridice aplicabile unei situaţii concrete, iar, prin raportarea la cerinţa previzibilităţii, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al nomelor juridice (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49). 29. Pentru cele mai sus arătate, Curtea apreciază că această critică de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 30. Examinând în continuare critica referitoare la pretinsa neclaritate a dispoziţiilor art. 3 lit. a), ale art. 4 şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, întrucât nu ar rezulta fără echivoc dacă decizia individuală prin care se dispune măsura carantinei trebuie motivată, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate se referă în mod expres la condiţia motivării, folosind sintagma „decizie individuală motivată“. În mod evident, motivarea deciziei presupune indicarea temeiurilor care au stat la baza emiterii acestui act şi nu poate fi confundată cu indicarea datei calendaristice, a elementelor de identificare ale persoanei supuse măsurii, ale emitentului actului, ale duratei măsurii ori cu indicarea căii de atac. În măsura în care decizia individuală prin care s-a dispus măsura carantinei în cazul autoarei excepţiei nu a indicat temeiul emiterii acestui act administrativ sunt puse în discuţie probleme de aplicare a legii al căror control intră în competenţa exclusivă a instanţei de judecată. 31. În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa neclaritate a dispoziţiile art. 3 lit. a), ale art. 4 şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, întrucât ar utiliza termeni diferiţi în ceea ce priveşte decizia individuală de carantină, Curtea apreciază că folosirea unor termeni diferiţi, dar al căror înţeles este clar şi nu creează nicio contradicţie în ceea ce priveşte înţelesul normelor juridice, nu poate fi apreciată ca afectând cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii. De altfel, chiar autoarea excepţiei arată că termenii criticaţi au aceeaşi semnificaţie. 32. Curtea apreciază că nu este susţinută nici critica referitoare la neclaritatea legii sub aspectul entităţii competente să emită decizia individuală de carantină. Astfel, art. 4 din Legea nr. 136/2020 precizează că, în cazuri individuale, carantina se aplică prin decizie motivată a direcţiei de sănătate publică. Dispoziţiile referitoare la competenţa Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de a aplica această măsură vizează carantina aplicată unor grupuri populaţionale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic şi biologic pentru sănătatea publică. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice emiterea unor acte administrative normative prin care se dispun măsuri ce au ca efect restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, atât timp cât temeiul emiterii acestor acte administrative îl reprezintă o lege care se conformează cerinţelor art. 53 din Constituţie ce reglementează condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. 33. Analizând, în continuare, critica de neconstituţionalitate potrivit căreia măsura carantinei nu este proporţională şi are caracter discriminatoriu, Curtea constată că autoarea excepţiei îşi fundamentează această susţinere pe compararea acestei măsuri cu cea a izolării. 34. Faţă de această critică, Curtea reţine că, atât în cazul izolării, care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen, cât şi în cazul carantinei, care constă în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen, scopul urmărit de legiuitor este, aşa cum rezultă din chiar primele articole ale Legii nr. 136/2020, apărarea sănătăţii publice prin prevenirea şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României. 35. Aplicarea carantinei, cu toate consecinţele pe care le presupune pentru exerciţiul unor drepturi fundamentale, este justificată, prin urmare, în aceeaşi măsură în care este justificată şi măsura izolării, atât timp cât separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen este întemeiată pe concluzii ştiinţifice, care dovedesc existenţa riscului transmiterii agentului înalt patogen chiar şi de către persoanele care nu sunt confirmate ca fiind infectate, dar care au intrat în contact cu persoane infectate, vin dintr-o ţară cu risc epidemiologic ori locuiesc într-o arie în care procentul persoanelor infectate depăşeşte pragul prevăzut de lege. Faptul că legiuitorul are în vedere doar aceste situaţii care prezintă un risc pentru sănătatea publică reiese din mai multe dispoziţii ale Legii nr. 136/2020. Astfel, art. 1 prevede că „Prezenta lege reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României“. Art. 2 dispune că „Măsurile prevăzute de prezenta lege se dispun şi se aplică în situaţiile prevăzute la art. 1, exclusiv pentru apărarea sănătăţii publice, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice. Toate măsurile dispuse în baza prezentei legi vor fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat, limitate în timp la aceasta şi aplicate în mod nediscriminatoriu“. Potrivit art. 7 alin. (1) „Carantina persoanelor se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz [...]“, iar, potrivit alin. (3) din acelaşi articol, carantina „se instituie pe durata perioadei de incubaţie specifice bolii infectocontagioase suspicionate“. În sfârşit, prin art. 10 se dispune că „În situaţiile prevăzute la art. 6 şi numai dacă există un risc iminent, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional, la propunerea Institutului Naţional de Sănătate Publică, ministrul sănătăţii instituie prin ordin modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute în prezenta lege, în vederea prevenirii şi limitării îmbolnăvirilor cu agentul înalt patogen“. 36. Prin urmare, instituirea măsurii carantinei este condiţionată de existenţa unor factori având fundamentare ştiinţifică şi care justifică în mod obiectiv şi rezonabil separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen. 37. Din contră, în măsura în care diferite situaţii - aşa cum sunt faptul de a fi fost anterior infectat, ceea ce a dus la dezvoltarea imunităţii faţă de virus, vaccinarea, testarea care dovedeşte că persoana nu este infectată, sau alte asemenea situaţii - sunt considerate, din punct de vedere ştiinţific, a garanta inexistenţa sau existenţa unui risc foarte scăzut de transmitere a virusului de către o persoană care a avut contact cu o persoană infectată ori vine dintr-o zonă cu risc epidemiologic, se poate aprecia că instituirea măsurii carantinei nu este necesară. Legea nr. 136/2020 nu contrazice această concluzie, ci, din contră, o susţine prin dispoziţiile art. 2. 38. Aspectele invocate de autoarea excepţiei, care apreciază că prezentarea unui test care infirmă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 ar trebui considerată ca fiind suficientă pentru a îndepărta suspiciunea de transmitere a acestui virus, reprezintă, în consecinţă, probleme care ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii de către autorităţi, chestiuni ce excedează însă obiectul controlului de constituţionalitate. 39. În sfârşit, referitor la critica de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile de lege care prevăd că actele administrative normative nu pot fi atacate decât pe calea unei acţiuni în anulare formulate în contencios administrativ, şi nu pe calea excepţiei de nelegalitate, respectiv dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitate acestora, statuând, în esenţă, că prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepţiei de nelegalitate, se urmăreşte un scop legitim, respectiv asigurarea securităţii raporturilor juridice şi respectarea competenţei instanţelor specializate. De asemenea, admiterea acţiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte juridice erga omnes, spre deosebire de excepţia de nelegalitate, care produce efecte inter partes. Astfel, admiterea unei excepţii de nelegalitate produce efecte doar între părţile litigiului, actul administrativ producându-şi în continuare efectele faţă de terţi, pe când admiterea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, profitând tuturor subiectelor de drept (Decizia nr. 526 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 12 decembrie 2014, paragraful 28). De asemenea, Curtea a constatat că persoana interesată are posibilitatea să se adreseze instanţelor de contencios administrativ pe calea acţiunii în anulare, ocazie cu care poate susţine pretinsele motive de nelegalitate a actelor normative emise de autorităţile cu care se află în litigiu şi poate uza de dreptul la apărare. Ca atare, nu se poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare (Decizia nr. 32 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022). 40. În sfârşit, cât priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (7) din Legea nr. 136/2020, Curtea constată că acestea nu conţin soluţia legislativă criticată, ci, din contră, reglementează măsuri menite să asigure celeritatea soluţionării acţiunilor formulate împotriva actelor administrative din această lege. 41. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 10.186/302/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în ansamblu, dispoziţiile art. 3 lit. a), l) şi q), ale art. 4, ale art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), ale art. 11 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (7) din această lege, în special, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
