Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 15.204/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 536D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 574D/2017, nr. 596D/2017, nr. 631D/2017, nr. 689D/2017, nr. 779D/2017, nr. 784D/2017, nr. 786D/2017 şi nr. 790D/2017, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume prevederile Legii nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 13.750/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 19.151/197/2016 al Judecătoriei Braşov, în Dosarul nr. 11.946/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 12.366/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Alpha Bank România - S.A. în Dosarul nr. 36.389/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 24.028/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 21.422/197/2016 al Judecătoriei Braşov, precum şi de către Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 16.887/197/2016 al Judecătoriei Braşov. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 536D/2017, nr. 574D/2017, nr. 596D/2017, nr. 631D/2017, nr. 689D/2017, nr. 779D/2017, nr. 784D/2017, nr. 786D/2017 şi nr. 790D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 574D/2017, nr. 596D/2017, nr. 631D/2017, nr. 689D/2017, nr. 779D/2017, nr. 784D/2017, nr. 786D/2017 şi nr. 790D/2017 la Dosarul nr. 536D/2017, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.204/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 536D/2017. 10. Prin Încheierea din 30 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.750/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 574D/2017. 11. Prin Încheierea din 13 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.151/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 596D/2017. 12. Prin Încheierea din 27 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.946/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 631D/2017. 13. Prin Încheierea din 5 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.366/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 689D/2017. 14. Prin Încheierea din 9 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 36.389/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 779D/2017. 15. Prin Încheierea din 4 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.028/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 784D/2017. 16. Prin Încheierea din 4 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.422/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 786D/2017. 17. Prin Încheierea din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.887/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 790D/2017. 18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, de Societatea Alpha Bank România - S.A., precum şi de către Societatea Piraeus Bank România - S.A., în cauze având ca obiect Legea nr. 77/2016. 19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul intervine asupra unor raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Arată astfel că prin art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost respinse acţiunile în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale sau prin care au fost respinse contestaţii la executare formulate în procedura executării silite. 20. Autoarele arată, în esenţă, că se încalcă principiul previzibilităţii şi al accesibilităţii legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia. De asemenea, art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârşit, întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016. 21. De asemenea apreciază că prevederile art. 3, 4, 6, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 contravin exigenţelor de calitate a legii, stabilităţii juridice şi respectării drepturilor dobândite şi a intereselor legitime. Se arată că modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepţionale de rupere a echilibrului contractual ce trebuie cercetate pentru fiecare contract în parte de către instanţa judecătorească. Tot în acest context se arată că art. 7 din Legea nr. 77/2016 stabileşte o procedură antinomică Codului de procedură civilă. Consideră că art. 8 din acelaşi act normativ încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept. Se mai arată că previzibilitatea impunea menţinerea aceloraşi efecte ale contractului de credit cu cele pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi putut în mod rezonabil să le prevadă la momentul încheierii contractului; or, transformarea bunului din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu pe parcursul derulării contractului de credit, fără acordul creditorului, încalcă accesibilitatea şi previzibilitatea legii, ceea ce conferă caracterul neconstituţional al art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016. 22. Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie arată că prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit într-o situaţie juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, drept care prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale. În acelaşi sens se arată că principiul neretroactivităţii legii civile este încălcat atât timp cât se conferă debitorilor executaţi silit posibilitatea de a cere instanţei constatarea ştergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forţată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare şi valorificare aferente proprietăţii, devenind în acelaşi timp şi garant în favoarea debitorului în situaţia în care acesta a constituit garanţii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea nu face diferenţa între facta praeterita, facta pendentia şi facta futura. 23. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie se susţine că, în urma ştergerii creanţei ipotecare prin darea în plată a bunului imobil, creditorul respectiv nu va avea dreptul de urmărire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului, faţă de ceilalţi creditori ipotecari sau chirografari care nu au calitatea de instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al acestora. Se mai precizează că prevederile art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4)-(6) din Legea nr. 77/2016 au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică numai consumatorilor care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 4 din lege, iar ceilalţi consumatori nu se pot bucura de beneficiile acestui act normativ. 24. Cu privire la încălcarea art. 21 din Constituţie se arată că art. 4 şi 7 din Legea nr. 77/2016 dau dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul, riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea „protecţiei“. Se mai arată că art. 4 şi art. 7 alin. (1) din lege limitează acţiunea creditorului de a contesta starea bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate învederată de debitor, drept care nu se respectă cerinţele accesului liber la justiţie. 25. Cu privire la încălcarea art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie apreciază că, prin efectul liberatoriu, constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formate din diferenţa dintre soldul creditorului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat, ceea ce duce la concluzia neconstituţionalităţii art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016. De asemenea, pentru aceleaşi motive, apreciază că este neconstituţional şi art. 8 alin. (5) din lege; se mai indică faptul că se încalcă atât dreptul de proprietate al băncii, cât şi al creditorului cesionar, după caz. Se ajunge la pierderea dreptului de creanţă avut împotriva împrumutatului/garanţilor, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Mai mult, se poate întâmpla ca bunul imobil să nu fie transmis în patrimoniul băncii liber de sarcini, nefiind reglementată nici măcar obligaţia de garantare a debitorului ce apelează la procedura dării în plată a imobilului. Se mai precizează faptul că, prin efectul art. 3 din Legea nr. 77/2016, banca este deposedată de un bun actual, respectiv dreptul de creanţă născut în temeiul contractului de credit, şi, prin urmare, Legea nr. 77/2016 restrânge dreptul de proprietate privată, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe. 26. Cu privire la încălcarea art. 45 din Constituţie, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate subliniază că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea acestora de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie să le respecte. Susţin, astfel, că libertatea economică presupune un cadru economic caracterizat prin stabilitate, în care participanţii pot stabili un preţ al contractului prin negociere în funcţie de condiţiile de pe piaţă, iar Legea nr. 77/2016 restrânge libertatea contractuală, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe. 27. Cu privire la încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţie se apreciază că art. 3 şi 4 din Legea nr. 77/2016 permit hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori aflaţi în situaţii economico-financiare, care nu sunt excepţionale. Astfel, se permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor, ceea ce reprezintă un stimulent pentru ca acesta să nu îşi execute obligaţiile de plată a datoriilor. Se mai indică faptul că legea nu urmăreşte un scop legitim în sensul că vizează interese pur private, şi nu cele generale, că adoptarea acesteia nu a fost necesară, existând la îndemâna părţilor contractante şi alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, şi că legea nu asigură un just echilibru între interesele creditorului şi ale debitorului. 28. Cu privire la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie se arată că Legea nr. 77/2016, reglementând aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ordinară. În acest sens subliniază că, din moment ce actul normativ criticat reglementează derogări de la Codul civil, lege organică, şi normele derogatorii trebuiau să fie adoptate tot ca lege organică. 29. Cu privire la încălcarea art. 135 din Constituţie se apreciază că art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi 10 din Legea nr. 77/2016 aduc atingere principiilor libertăţii contractuale, întrucât procedura dării în plată, deşi ar fi trebuit să aibă un caracter consensual, este lăsată exclusiv la opţiunea debitorului, nefiind, astfel, necesar consimţământul creditorului. Mai mult, legea, în ansamblul său, favorizează comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul încheierii contractului de credit, trebuiau să prevadă şi riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb. 30. Cu privire la încălcarea art. 148 din Constituţie este invocat caracterul contrar al legii cu referire la Directiva 2014/17/UE şi, în special, faţă de art. 43 alin. (1) al acesteia. Se arată că legea criticată este contrară Directivei 2014/17/UE, aceasta din urmă reglementând într-un mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil. În fine, se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare a legii, aceasta se aplică şi în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidenţiale care intră în sfera de reglementare a Directivei 2014/17/UE. Potrivit art. 23 din Directiva 2014/17/UE, statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puţin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate, sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din Directiva 2014/17/UE se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În acelaşi sens dispune şi art. 43 din directivă, dispoziţiile fiind clare în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016. Din această perspectivă, autoarele excepţiei apreciază că este evidentă contradicţia dintre reglementarea europeană şi cea naţională. 31. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 689D/2017 şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 779D/2017 apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 32. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 574D/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă în dosarele Curţii Constituţionale nr. 536D/2017 şi nr. 631D/2017, Judecătoria Braşov în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 596D/2017, Judecătoria Braşov - Secţia civilă în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 784D/2017, precum şi Judecătoria Braşov în dosarele Curţii Constituţionale nr. 786D/2017 şi nr. 790D/2017 apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 33. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 36. Din examinarea dispozitivului încheierilor de sesizare şi a criticilor formulate, Curtea observă că, pe lângă invocarea, în mod individual, a unor prevederi ale Legii nr. 77/2016, acest act normativ este criticat, în majoritatea cauzelor, în ansamblul său. Aşa fiind, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. 37. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, precum şi al supremaţiei Constituţiei şi al legilor, coroborate cu art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) referitor la regimul juridic al proprietăţii, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia, art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii, art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată în prezentele cauze, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]“, precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Astfel, Curtea reţine ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat instanţa de contencios constituţional în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 39. De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 40. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a statuat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) - în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat, de asemenea, că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. 41. În acest context, raportat la prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, şi având în vedere faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, a fost publicată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezentele cauze, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. 42. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi 6 din Legea nr. 77/2016, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea a reţinut că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. S-a remarcat, totodată, faptul că art. 3 teza a doua a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate. 43. Cu privire la constituţionalitatea art. 11 teza întâi raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, exemplu fiind Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, şi a reţinut că, reglementând procedura dării în plată ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin aceste prevederi din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Aceasta reprezintă o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor reprezintă o măsură imediată care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Suspendarea este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. 44. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a reţinut că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauza care tranşează problema litigioasă dintre părţi. 45. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49. Cu acel prilej s-a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent dacă bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a doua etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. 46. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită în cazul de faţă ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind aşadar o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor, a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent dacă bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. În acest context, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie. 47. Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017, paragrafele 107-108, Curtea a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea, în sine, reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. 48. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea. 49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, referitor la prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, referitor la celelalte prevederi ale aceluiaşi act normativ, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 15.204/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 13.750/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 19.151/197/2016 al Judecătoriei Braşov, în Dosarul nr. 11.946/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 12.366/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Alpha Bank România - S.A. în Dosarul nr. 36.389/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 24.028/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 21.422/197/2016 al Judecătoriei Braşov, precum şi de către Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 16.887/197/2016 al Judecătoriei Braşov. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din acelaşi act normativ, precum şi cea a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
