Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 378 din 11 iulie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 378 din 11 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 589 din 25 iunie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Societatea Velemia Imob - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 36.718/325/2019/a1.1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.034D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că nu se poate vorbi despre discriminare între persoanele fizice şi cele juridice, situaţiile acestora nefiind comparabile.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 18 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 36.718/325/2019/a1.1, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Velemia Imob - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect cererea de reexaminare a ajutorului public judiciar.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea arată, în esenţă, că actul normativ criticat împiedică persoanele juridice să formuleze cerere de ajutor public judiciar, discriminând astfel subiecţii de drept şi înlăturând regimul egalităţii de şanse între aceştia. Împrejurarea că legiuitorul a omis să includă şi persoanele juridice în sfera celor care pot formula cerere de ajutor public judiciar poate fi înlăturată pe calea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, actul normativ criticat neîngrădind accesul liber la justiţie şi egalitatea în faţa legii deoarece persoanelor juridice li s-au asigurat facilităţi în ceea ce priveşte taxa judiciară datorată sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări la plata acesteia în conformitate cu art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008.
    11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă considerentele Deciziei nr. 428 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 11 septembrie 2018, paragrafele 19 şi 20, în care s-a reţinut că actul supus controlului transpune în dreptul intern prevederile Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 26 din 31 ianuarie 2003, care la art. 3 alin. (1) face referire la persoanele fizice. De asemenea, Curtea a făcut referire la jurisprudenţa sa şi a reţinut că numai persoanele fizice pot beneficia de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, acest act normativ vizând exclusiv persoanele fizice, nu şi persoanele juridice. Aceste consideraţii sunt în concordanţă şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a subliniat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu obligă la acordarea de ajutor judiciar în toate contestaţiile în materie civilă (Hotărârea din 26 februarie 2002, pronunţată în Cauza Essaadi împotriva Franţei, paragraful 30). Însă, în temeiul art. 42 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, în cazul persoanelor juridice instanţa poate acorda, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, iar în mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru la valoarea datorată ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice. Aşa fiind, persoanele juridice nu pot beneficia de scutirea de plata taxei de timbru, precum persoanele fizice, ci de alte facilităţi legale, ce constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eşalonarea sau amânarea plăţii acesteia. Această măsură legislativă reprezintă, însă, opţiunea legiuitorului, fiind conformă cu dispoziţiile Legii fundamentale.
    13. În acest context, în care legiuitorul a reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 posibilitatea ca, la cerere, persoanelor juridice să li se acorde reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, critica autoarei formulată cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, în ansamblul său, sub aspectul nereglementării acordării ajutorului public judiciar şi pentru persoanele juridice, priveşte, de fapt, o omisiune legislativă, fără relevanţă constituţională.
    14. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în sensul dorit de autoare ar avea ca efect modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, ceea ce este contrar prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
    15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Societatea Velemia Imob - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 36.718/325/2019/a1.1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina-Cătălina Turcu


    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016