Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a dispoziţiilor art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea AEG Tehnology - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 2.193/121/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.025D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.193/121/2019, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a dispoziţiilor art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea AEG Tehnology - S.R.L. din Galaţi într-o cauză având ca obiect un litigiu privind achiziţiile publice, şi anume prestare servicii de proiectare şi execuţie a unor lucrări de construcţii în cadrul unui proiect de extindere a infrastructurii de colectare şi epurare a apei uzate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituţionale, în măsura în care pentru constituirea cauţiunilor prin scrisoare de garanţie, adică prin aducerea unui garant, este necesară exprimarea acordului autorităţii contractante în cadrul procedurii de achiziţie publică. Autoarea excepţiei susţine că scrisoarea de garanţie reprezintă tocmai o declaraţie, un angajament prin care emitentul se obligă să garanteze până la nivelul sumei stabilite de instanţă, iar în ceea ce priveşte natura juridică a scrisorii de garanţie arată că aceasta rezultă din însăşi denumirea ei, garanţie. Aşa fiind, atât timp cât în temeiul art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă se impune obţinerea acordului celui în favoarea căruia se constituie, condiţia de valabilitate pentru instituirea cauţiunii prin instrument financiar devine condiţia prealabilă pentru însuşi accesul la contestaţie, respectiv plângere, dreptul de a contesta fiind, în esenţă, condiţionat de obţinerea acordului adversarului - autoritatea contractantă care, în procedura administrativ-jurisdicţională, este adversarul sau pârâtul în cadrul acţiunii în faţa instanţelor de judecată. 6. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin normelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018, şi dispoziţiile art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins normativ: - Art. 61^1: "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei; b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei; c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei; d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.(2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.(3) În cazul în care contestaţia a fost respinsă de către Consiliu, persoana care se consideră vătămată care utilizează calea de atac în condiţiile art. 29 sau art. 51 alin. (3), după caz, nu trebuie să constituie o cauţiune suplimentară.(4) În cazul în care calea de atac reglementată de art. 29 sau art. 51 alin. (3) este utilizată de o altă persoană decât cea care a constituit cauţiunea conform alin. (1), pentru soluţionarea plângerii sau recursului, după caz, trebuie constituită în prealabil o cauţiune egală cu 50% din cauţiunea prevăzută la alin. (1).(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.(6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.(7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare.(8) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile de la alin. (5)-(7), cauţiunea se constituie venit la bugetul de stat la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată.(9) Sunt scutite de la depunerea cauţiunii autorităţile contractante.;" – Art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „La cererea debitorului cauţiunii, instanţa poate încuviinţa, cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii, ca în locul bunurilor arătate la art. 1.057-1.059 să fie adus un garant.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege sunt invocate normele constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică şi în art. 135 - Economia. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, Decizia nr. 826 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 15 februarie 2022, Decizia nr. 880 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 mai 2022, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 mai 2022, şi Decizia nr. 241 din 3 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 31 august 2022, decizii prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată este constituţională. 13. Prin jurisprudenţa mai sus menţionată, relevantă fiind Decizia nr. 241 din 3 mai 2022, paragrafele 17-32, Curtea a observat că prin art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 legiuitorul a impus constituirea unei cauţiuni pentru soluţionarea contestaţiei formulate atât pe cale administrativ-jurisdicţională în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi pe cale judiciară în faţa instanţei judecătoreşti. În ceea ce priveşte modalitatea de constituire a cauţiunii, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 101/2016, potrivit art. 68 din acest act normativ, în măsura compatibilităţii, se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, care cuprinde în titlul XIV - Cauţiunea judiciară, iar la art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă se prevede că, la cererea debitorului cauţiunii, instanţa poate încuviinţa, cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii, ca în locul bunurilor arătate la art. 1.057-1.059 din acelaşi cod să fie adus un garant. 14. În acest context, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale privind constituirea cauţiunii şi prin alte instrumente financiare, diferite de numerarul depus la Trezoreria Statului, care sunt limitate prin lege ca formă şi care se pot constitui numai cu acordul autorităţii contractante, reprezintă reguli de procedură care se circumscriu marjei de apreciere a legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, coroborate, în contextul dat, cu cele ale art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. 15. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, Curtea a observat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, prin urmare, acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create (Decizia nr. 839 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 4 martie 2021). Faţă de această împrejurare, Curtea a reţinut că nu poate fi primită susţinerea privind pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii prin prisma faptului că, potrivit normelor de drept comun, o parte din litigiu, în speţă fiind vorba de o autoritate contractantă, în favoarea căreia se depune cauţiunea, are posibilitatea să declare, în mod expres, că este de acord ca aceasta să fie depusă sub forma unor instrumente financiare care pot servi ca instrumente de plată, întrucât legea prevede că, de regulă, cauţiunea se depune în numerar şi numai prin excepţie se poate constitui şi prin alte modalităţi de plată constând în instrumente financiare, această din urmă modalitate fiind tocmai un beneficiu suplimentar pentru partea în sarcina căreia se impune constituirea unei astfel de cauţiuni. Or, acest din urmă aspect nu este de natură a conduce la încălcarea principiului egalităţii între operatorii economici şi autoritatea contractantă. De altfel, în contextul dat, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare/comparabile în ceea ce priveşte cazurile în care se află operatorii economici şi statul, având în vedere şi scopul pentru care a fost instituită cauţiunea în discuţie, respectiv pentru a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al operatorilor economici. 16. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că aceste norme dispun, în general, cu privire la accesul liber la justiţie, aspect ce semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Astfel, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti îi revine legiuitorului, iar prevederile criticate sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menţionat, are deplina legitimare constituţională de a stabili procedura de judecată (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010). 17. De asemenea, atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57), cât şi în cea a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut şi că el poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). 18. Faţă de această împrejurare, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, în general, nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, şi Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004). 19. În ceea ce priveşte instituirea unei cauţiuni prin legislaţia ce reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că aceasta este rezonabilă din punctul de vedere al cuantumului ei, legiuitorul impunând şi un prag maxim până la care poate fi fixată cauţiunea, iar opţiunea sa este pe deplin justificată. Contractele de achiziţii publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate. Nu orice operator economic are capacitatea logistică şi financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiţii iniţiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Aşadar, operatorii economici nu se află în aceeaşi situaţie juridică, ei neavând toţi aceeaşi capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziţii publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică. Prin instituirea cauţiunii, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge (Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020). 20. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim şi că instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, precitată, paragrafele 33-36). 21. În ceea ce priveşte invocarea art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, precum şi cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări (Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, paragrafele 27-31). Or, dispoziţiile legale criticate urmăresc protejarea unor interese publice, cu respectarea principiului proporţionalităţii măsurii instituite. Astfel, legiuitorul a impus plata unei cauţiuni de doar 2% din valoarea estimată a contractului, cauţiune ce este şi plafonată în funcţie de natura contractului şi care, în condiţiile legii, este restituită contestatorului. Prin urmare, Curtea a constatat că textele criticate nu încalcă normele constituţionale cu privire la dreptul de proprietate privată, având în vedere considerentele mai sus prezentate (a se vedea şi Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, paragraful 47). 22. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 45 din Constituţie, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, potrivit acestui articol din Legea fundamentală, este garantată exercitarea în condiţiile legii a accesului liber al persoanelor la o activitate economică. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Prin urmare, legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele libertăţii economice, în condiţiile în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 25). 23. În acest context, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa cu privire la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prin care a reţinut că acestea se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, iar exigenţele unor drepturi sau libertăţi fundamentale, spre exemplu, accesul liber la justiţie, libertatea individuală, dreptul de proprietate privată ori libertatea economică, se aplică şi în privinţa persoanelor juridice. În consecinţă, exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27). 24. Faţă de această împrejurare, considerentele mai sus menţionate cu privire la scopul instituirii cauţiunii prevăzute de Legea nr. 101/2016 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principului libertăţii economice şi al economiei de piaţă. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte critica formulată prin raportare la art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea AEG Tehnology - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 2.193/121/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, şi dispoziţiile art. 1.060 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
