Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 374 din 28 mai 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 374 din 28 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 683 din 19 august 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Dudău în Dosarul nr. 7.661/118/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.915D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile criticate îşi au corespondent în art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constatând constituţionalitatea soluţiei legislative, prin Decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006. Susţine că instanţa de contencios constituţional a statuat că cererile prin care se solicită completarea dispoziţiilor criticate cu alte situaţii decât cele expres prevăzute sunt inadmisibile. Or, autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită completarea dispoziţiilor art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală în sensul reglementării dreptului la repararea de către stat a pagubei materiale sau a daunei morale şi în alte cazuri.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.661/118/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Dudău, cu ocazia soluţionării unui apel civil formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză ce are ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare“.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că prin prevederile art. 538 din Codul de procedură penală se limitează în mod nepermis aria de cuprindere a situaţiilor pentru care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Arată că, din examinarea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultă că răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare revine întotdeauna şi fără excepţie, direct şi nemijlocit, statului, care are obligaţia de a repara orice prejudicii suferite de cel care este arestat sau deţinut cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie. Susţine că răspunderea statului este o răspundere de natură patrimonială, pentru că are drept obiectiv repararea prejudiciilor cauzate prin acele hotărâri judecătoreşti sau măsuri procedurale care au lezat drepturile subiective ale cetăţenilor sau interesele lor legitime. Or, în reglementarea actuală, în cazul pronunţării unei condamnări pentru o faptă, în cazul incidenţei unui caz de încetare a procesului penal, nu pot fi acordate despăgubiri, deoarece art. 538 din Codul de procedură penală nu prevede această posibilitate.
    6. Autorul excepţiei apreciază că noţiunea de „eroare judiciară“ depăşeşte cazurile enumerate în art. 538 din Codul de procedură penală, fiind aplicabilă ori de câte ori activitatea judiciară iese din cadrul pentru care a fost legitimată de stat. Susţine că sintagma „potrivit legii“ din cuprinsul art. 52 alin. (3) din Constituţie se referă la modalitatea de acordare a despăgubirilor şi la întinderea acestora, nicidecum la limitarea cazurilor ce constituie erori judiciare. În continuare, face referire la Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998.
    7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că dispoziţia de lege criticată reglementează dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, accepţiunea acestui concept fiind dată de ipoteza în care persoana care a fost condamnată definitiv este, ulterior, achitată definitiv în urma rejudecării cauzei, în condiţiile expuse în alin. (1) şi (2) ale art. 538 din Codul de procedură penală.
    8. În aplicarea acestui text de lege, în practica judiciară s-a stabilit că ipotezele în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală, fiind circumscrise doar situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 538 şi 539 din Codul de procedură penală, excluzându-se, implicit, orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita, în orice mod şi sub orice alt temei legal, acoperirea unui prejudiciu de această natură. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a apreciat că reglementarea de către legiuitor, în mod expres şi limitativ, doar a acestor situaţii nu are semnificaţia unei încălcări a dreptăţii ca valoare supremă în statul de drept şi nici a unei limitări a accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, sau a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât este la latitudinea legiuitorului să stabilească aceste condiţii şi limite.
    9. Cu ocazia examinării constituţionalităţii normelor legale menţionate, Curtea Constituţională a pronunţat şi alte decizii prin care a apreciat că acestea sunt conforme Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care România este parte, câtă vreme acordarea de către stat a despăgubirilor, în cazul unei arestări sau detenţii ilegale, se face, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, „în condiţiile legii“, autoritatea legislativă fiind singura în măsură să dispună asupra cazurilor şi condiţiilor în care se poate beneficia de asemenea despăgubiri. Deşi statuările Curţii Constituţionale au vizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 504 din vechiul Cod de procedură penală, raţiunile avute în vedere sunt identice şi pentru cauza pendinte, unde se tranşează tot răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale, dar în raport cu reglementarea inserată în art. 538 alin. (1) din noul Cod de procedură penală.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, deoarece nu critică textul pentru ceea ce prevede, ci pentru ceea ce nu prevede, criticând, în realitate, o omisiune legislativă în materia reparării prejudiciului produs prin erori judiciare. Or, Curtea, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că, în cazul unei excepţii de neconstituţionalitate ce vizează o omisiune de reglementare, nu este competentă să se pronunţe, date fiind dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. În continuare, Guvernul arată că, la o analiză comparativă, se poate observa că dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară era reglementat într-o manieră similară în vechiul Cod de procedură penală în art. 504 alin. 1, care prevedea că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma judecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. Acest articol a fost supus la numeroase examinări de constituţionalitate, excepţiile fiind respinse ca inadmisibile. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 78 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, Decizia nr. 927 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2013, Decizia nr. 532 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 31 octombrie 2005, a stabilit că cererile prin care se solicită completarea textului art. 504 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală cu alte situaţii decât cele care sunt expres prevăzute sunt inadmisibile.
    12. În subsidiar, Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că dreptul la repararea pagubei, recunoscut de art. 538 din Codul de procedură penală, ia naştere în condiţiile răspunderii civile delictuale atunci când, după condamnarea definitivă şi după rejudecarea cauzei, se pronunţă o hotărâre definitivă de achitare. Autorul pagubei este judecătorul care pronunţă, cu vinovăţie, soluţia iniţială de condamnare, cauzându-i persoanei condamnate un prejudiciu pe perioada în care aceasta execută pedeapsa. Deşi nu are o consacrare legală, în literatura de specialitate şi în practică s-a fundamentat opinia conform căreia noţiunea de eroare judiciară este indisolubil legată de pronunţarea unei hotărâri de achitare (şi nu o hotărâre de încetare a procesului penal) ca urmare a admiterii cererii de revizuire şi anulare a hotărârii penale (potrivit art. 453 din Codul de procedură penală) sau admiterii cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă a persoanei condamnate (potrivit art. 466 din Codul de procedură penală).
    13. Arată că procedura reparării pagubei cauzate prin eroare judiciară este o procedură specială, care are un domeniu de aplicare distinct, procedura generală fiind repararea prejudiciului potrivit art. 1.357 şi următoarele din Codul civil. Cu alte cuvinte, prevederile din Codul civil referitoare la răspunderea delictuală reprezintă dreptul comun, iar cele din Codul de procedură penală reprezintă, la rândul lor, legea specială, derogatorie de la dreptul comun. Astfel, în cazul în care se doreşte repararea pagubei produse prin pronunţarea unei hotărâri de încetare a procesului penal (după ce anterior a fost pronunţată o soluţie de condamnare), persoana interesată are la dispoziţie calea unei acţiuni civile întemeiate pe dispoziţiile art. 1.357 şi următoarele din Codul civil, trebuind însă să dovedească îndeplinirea condiţiilor privitoare la existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei ilicite. Prevederile din Codul civil referitoare la răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materie, suplinesc situaţiile care nu pot fi acoperite de legea specială, respectiv Codul de procedură penală.
    14. Avocatul Poporului susţine că autorul excepţiei urmăreşte modificarea textului de lege în sensul lărgirii cazurilor de eroare judiciară pentru care se acordă dreptul la despăgubire. Or, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    15. De asemenea, este de observat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În consecinţă, Curtea Constituţională respinge ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate prin care se urmăreşte obţinerea unei noi soluţii legislative. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.“
    19. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1) şi (12) referitor la libertatea individuală şi art. 52 alin. (3) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală dispun în sensul că persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. Astfel, eroarea judiciară naşte dreptul la repararea pagubei cu îndeplinirea următoarelor condiţii: pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare; pronunţarea unei hotărâri definitive de achitare, în urma rejudecării cauzei după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară ori în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă; persoana să nu îşi fi determinat condamnarea prin declaraţii mincinoase ori în orice alt fel, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel; persoanei condamnate să nu îi fie imputabilă - în tot sau în parte - nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.
    21. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la pronunţarea unei hotărâri definitive de achitare, în urma rejudecării cauzei, Curtea reţine că aceasta era prevăzută şi în vechea reglementare, respectiv în art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Astfel, în dreptul intern, eroarea judiciară a fost în mod indisolubil legată de pronunţarea unei hotărâri de achitare.
    22. Constatarea unei erori judiciare naşte în sarcina statului obligaţia de a repara paguba creată, chiar şi în absenţa oricărei încălcări a dreptului la un proces echitabil de către instanţa de judecată. Astfel, descoperirea unor fapte noi prin care se probează existenţa unui temei de achitare va duce la repararea pagubei create prin condamnarea definitivă pronunţată, în baza răspunderii obiective, independent de culpă, care se explică şi se întemeiază pe obligaţia de garanţie în sarcina statului, care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiţiei.
    23. Referitor la reglementarea de către legiuitor a condiţiei exprese a pronunţării unei hotărâri de achitare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală (n.r. din 1968), reţinând că dispoziţiile legale criticate (...) stabilesc cine are calitatea de a beneficia de reparaţie, şi anume persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. Prin urmare, faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres şi limitativ doar această situaţie nu are semnificaţia unei încălcări a dreptăţii ca valoare supremă în statul de drept şi nici a unei limitări a accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, sau a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât este la latitudinea legiuitorului să stabilească aceste condiţii şi limite. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 326 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007.
    24. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea argumentelor de neconstituţionalitate a Deciziei nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, Curtea apreciază că autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită, aceea că prin această decizie instanţa de contencios constituţional a statuat că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite nu doar în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare, ci şi în alte cazuri.
    25. Curtea observă că premisa de la care a pornit la pronunţarea Deciziei nr. 45 din 10 martie 1998 este aceea că dispoziţia criticată (art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) are în vedere doar motivele de achitare referitoare la situaţiile în care „fapta nu există“ sau „fapta nu a fost săvârşită de cel condamnat“. Aceste cazuri erau reglementate de dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. a) şi lit. c) din Codul de procedură penală din 1968. Potrivit art. 11 pct. 2. lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, în cursul judecăţii instanţa pronunţa achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e) din acelaşi act normativ.
    26. Astfel, ceea ce a statuat Curtea în decizia anterior menţionată este faptul că nu contează temeiul achitării pentru atragerea răspunderii statului, ca efect al achitării definitive, în rejudecare, a persoanei condamnate iniţial definitiv, iar nu faptul că răspunderea statului trebuie să intervină chiar şi în cazul în care, după rejudecare, nu a fost pronunţată o hotărâre de achitare.
    27. Or, potrivit art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ, iar art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că sa produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare, fără a distinge între cazurile de achitare.
    28. Mai mult, Curtea apreciază că trebuie realizată o distincţie între ceea ce reprezintă o eroare judiciară şi ceea ce reprezintă o aplicare greşită a legii. Astfel, prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 216, Curtea a statuat că eroarea judiciară este o noţiune care presupune o abatere de o anumită gravitate de la interpretarea şi aplicarea normelor legale, indiferent că sunt de procedură sau substanţiale, dar care produc consecinţe grave asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Dacă în privinţa drepturilor absolute orice abatere produce consecinţe grave, în privinţa altor categorii de drepturi fundamentale legiuitorul trebuie să circumscrie condiţiile care, întrunite fiind, denotă o încălcare de o gravitate ridicată, aptă/capabilă să producă, la rândul ei, o vătămare de o anumită intensitate. Trebuie evitată şi situaţia calificării jurisprudenţei neunitare sau a revirimentului jurisprudenţial drept eroare judiciară. Este, de asemenea, de observat că simplele interpretări judiciare eronate sunt susceptibile a fi corectate în mod exclusiv prin intermediul căilor ordinare/extraordinare de atac, ele neconstituindu-se în erori judiciare în sensul art. 52 alin. (3) din Constituţie.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Dudău în Dosarul nr. 7.661/118/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice