Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

$Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 373 din 20 octombrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024)$

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 373 din 20 octombrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024)

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1040 din 11 noiembrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.389/1/2025


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- preşedintele Secţiei │
│Eleni Cristina│penale a Înaltei Curţi │
│Marcu         │de Casaţie şi Justiţie │
│              │- preşedintele         │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ioana Bogdan  │- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Oana Burnel   │- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Barbu   │- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea-Mugurel│- judecător la Secţia  │
│Şelea         │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Ispas │- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valerica Voica│- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luminiţa      │- judecător la Secţia  │
│Criştiu-Ninu  │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Glugă  │- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei dintre infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), la determinarea legii noi trebuie avute în vedere şi formele agravate neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 218^1 alin. (4) lit. g) din Codul penal?"

    2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.
    4. La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    6. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj.
    7. Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    8. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul în dezbateri.
    9. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a învederat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.
    10. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară a opinat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei dintre infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), trebuie avute în vedere şi formele agravate neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 218^1 alin. (4) lit. g) din Codul penal.
    11. În argumentare, a învederat că, în operaţiunea de comparare a dispoziţiilor legilor succesive, pentru determinarea caracterului mai favorabil al uneia dintre cele două legi, trebuie avut în vedere fapta efectiv comisă de inculpat care se va încadra juridic prin reţinerea tuturor prevederilor legale incidente în acel caz specific, inclusiv cauzele de agravare din noua lege.
    12. Prin dispoziţiile art. 218^1 alin. (7) din Codul penal, legiuitorul a înţeles să indice expres faptele care nu beneficiază de cauza de nepedepsire, iar în cazul concret, în care, în urma faptei, victima a rămas însărcinată, diferenţa de vârstă dintre victimă şi autor nu produce, sub acest aspect, niciun efect, fapta fiind pedepsibilă atunci când se constată că a fost comisă în condiţiile specificate de norma de incriminare.
    13. Ignorarea variantei agravate în procesul de comparare a legilor penale succesive, întrucât în ceea ce o priveşte nu există continuitate de incriminare, iar reţinerea ei ar da efect retroactiv unei dispoziţii mai grave din legea nouă, ar însemna să se depăşească limitele corecte impuse de legiuitor prin alin. (7) al art. 218^1 din Codul penal, care, din considerente de politică penală, a prevăzut că anumite categorii de fapte nu cad sub incidenţa acestui text.
    14. Prin cele două reglementări, respectiv art. 220 din Codul penal în vigoare la data faptei şi art. 218^1 din Codul penal, legiuitorul exprimă viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală, ceea ce conduce la concluzia că infracţiunea trebuie privită în ansamblul ei, luând în considerare nu numai acţiunea sau inacţiunea, ci şi contextul, modalitatea de comitere, urmările, precum şi alte elemente care pot influenţa gravitatea acesteia şi răspunderea penală.
    15. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
    deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    16. Prin Încheierea din data de 3 iunie 2025, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei dintre infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), la determinarea legii noi trebuie avute în vedere şi formele agravate neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 218^1 alin. (4) lit. g) din Codul penal.“
    17. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 iunie 2025 cu nr. 1.389/1/2025 şi s-a fixat termen de soluţionare la data de 20 octombrie 2025.

    II. Dispoziţiile de drept intern relevante sub aspectul obiectului sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    Art. 5 alin. (1) din Codul penal - Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
    "(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă."

    Art. 220 din Codul penal - Actul sexual cu un minor (forma în vigoare în intervalul 2.11.2020-31.12.2023 inclusiv)
    "(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
    a) minorul este membru de familie al majorului;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
    d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(4) Fapta prevăzută la alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
    d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
(5) Fapta prevăzută la alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
    d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
(6) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la alin. (4) lit. e) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
(7) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1) - (5) se pedepseşte."

    Art. 218^1 din Codul penal - Violul săvârşit asupra unui minor (forma în vigoare începând cu data de 1.01.2024)
    "(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

    (1^1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 114.
(2) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) - (3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
    a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
    c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
    d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
    g) în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (1^1) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material ori al unui
    avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

    (5^1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
    a) minorul este membru de familie al majorului;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice fel;
    d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

    (5^2) Fapta prevăzută la alin. (5^1) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
    a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
(6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (1^1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.
(8) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1) - (5^2) se pedepseşte."

    III. Expunerea succintă a cauzei
    18. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou împotriva Sentinţei penale nr. 26/2025, pronunţată de Judecătoria Jibou la data de 30.01.2025.
    19. Prin sentinţa atacată s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 218^1 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că în perioada februarie-martie 2021 a întreţinut relaţii sexuale, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu persoana vătămată L.T.I., cunoscând că aceasta este minoră, relaţii în urma cărora persoana vătămată L.T.I. a născut un copil.
    20. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că diferenţa de vârstă dintre inculpatul L.A. - născut la data de 5 octombrie 2001, major la data faptelor, şi persoana vătămată L.T.I. - născută la data de 5 octombrie 2006, este de 5 ani, fiind incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de legea penală în vigoare începând cu data de 1.01.2024, lege penală mai favorabilă, care prevede că întreţinerea de relaţii sexuale între un major şi un minor când diferenţa de vârstă nu depăşeşte 5 ani nu se pedepseşte.
    21. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou care a criticat soluţia de încetare, arătând că în urma comiterii faptei persoana vătămată a rămas însărcinată, astfel încât încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 218^1 alin. (1) şi alin. (4) lit. g) din Codul penal, variantă agravantă în raport cu care nu este incidentă cauza de nepedepsire, şi a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. (1) şi alin. (4) lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, legea penală mai favorabilă fiind legea în vigoare anterior datei de 1.01.2024.
    22. La termenul din data de 3 iunie 2025, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze, de principiu, asupra chestiunii de drept expuse la pct. I din raport.
    23. Prin încheierea de la aceeaşi dată, instanţa de trimitere a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

    IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    24. Instanţa de trimitere a opinat în sensul că la evaluarea legii penale mai favorabile nu pot fi avute în vedere elementele circumstanţiale agravante reglementate de legea nouă care nu au fost prevăzute de legea veche şi că ignorarea unei dispoziţii legale care reglementează cu titlu de noutate o formă agravată reflectă principiul neretroactivităţii legii penale mai severe, dar şi principiul legalităţii incriminării şi pedepsei şi principiul minimei intervenţii în contextul în care aplicarea formei agravate nu a fost previzibilă pentru persoana care a săvârşit fapta sub imperiul legii vechi.

    V. Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public şi al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    25. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că la stabilirea legii penale mai favorabile fapta săvârşită trebuie calificată prin raportare la conţinutul integral al normelor de incriminare, ignorarea agravantei prevăzute de legea nouă constituind lex tertia.
    26. Inculpatul şi persoana vătămată, prin apărători, au arătat că modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile prin sentinţa atacată este cea corectă.

    VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    27. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    28. Opinia majoritară reflectată în hotărârile judecătoreşti transmise este în sensul că identificarea legii penale mai favorabile se realizează prin raportarea conduitei concrete la fiecare dintre legile penale succesive în ansamblu, ţinând cont inclusiv de elementele circumstanţiale agravante, în caz contrar ajungându-se la aplicarea unei lex tertia.
    29. În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că, în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, trebuie avute în vedere doar formele agravate care erau prevăzute de legea veche, pentru a se asigura respectarea principiului legalităţii incriminării, care interzice angajarea sau agravarea răspunderii penale în considerarea unei dispoziţii ce nu era accesibilă şi previzibilă la momentul comiterii faptei.
    30. În lumina acestui principiu, luarea în considerare, în procesul de determinare a legii penale mai favorabile, a împrejurării că victima infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor (act sexual cu un minor conform vechii reglementării) a rămas însărcinată încalcă principiul nullum crimen, nulla poena sine lege praevia, întrucât autorul nu a putut să prevadă la momentul săvârşirii faptei că, în viitor, respectiva împrejurare îi va putea agrava răspunderea.

    VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii
    31. Din perspectiva hotărârilor obligatorii pronunţate de instanţa supremă au fost identificate următoarele decizii relevante în privinţa problemei de drept ce formează obiectul sesizării, respectiv:
    - Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în cazul faptelor săvârşite sub imperiul Legii nr. 87/1994 şi al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reţinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârşirea unei infracţiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005;
    – Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, prin care s-a admis sesizarea formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi s-a stabilit că în aplicarea art. 5 din Codul penal se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, statuând că nu se pot combina prevederi din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă continuată;
    – Decizia nr. 10 din 2 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 7 iulie 2014, prin care s-a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi s-a stabilit că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, circumstanţele atenuante se apreciază global în funcţie de incriminare şi sancţiune, iar în situaţia intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât şi cu privire la circumstanţele atenuante, circumstanţele ca parte din instituţia sancţiunii unei infracţiuni nu pot fi privite şi analizate distinct faţă de instituţia pedepsei.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    32. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României au fost identificate mai multe decizii care au relevanţă cu privire la problema de drept supusă dezlegării, dintre care menţionăm:
    - Decizia nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, prin care s-a statuat în sensul că dispoziţiile art. 320^1 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, în considerentele căreia se arată „(…) Cât priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, este de observat că aceasta vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze.“;
    – Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a dispus admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile;
    – Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, prin care Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat, printre altele, că dispoziţiile art. I pct. 2 [cu referire la art. 5 alin. (1^1) - (1^4)] sunt neconstituţionale, pentru considerentele expuse în paragrafele 246-265 din decizie, prin care se reiterează obligativitatea ca legea penală mai favorabilă să fie apreciată global, instanţa de contencios constituţional arătând că enumerarea instituţiilor de drept penal incidente în evaluarea caracterului mai favorabil al legii penale, cu indicarea unei ordini în analiza realizată, este neconstituţională.

    IX. Opinia specialiştilor consultaţi
    33. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    34. Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Drept a opinat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei dintre infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), la determinarea legii noi nu trebuie avute în vedere formele agravante neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 218^1 alin. (4) lit. g) din Codul penal.
    35. Ignorarea variantei agravate introduse în legea nouă şi neprevăzute anterior, în cadrul examenului comparativ, ar încălca doar în aparenţă principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile. Deşi prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul de faţă nu se pune problema combinării prevederilor din legi penale succesive, cu consecinţa creării unei lex tertia, ci a ignorării deliberate a unei dispoziţii legale care reglementează cu titlu de noutate o formă agravată neprevăzută de legea veche şi care nu ar putea retroactiva, fiind mai severă şi nefiind previzibilă pentru inculpat la momentul comiterii faptei.

    X. Opinia judecătorului-raportor
    36. Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, iar pe fondul sesizării a opinat în sensul că, la stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), calificarea faptei săvârşite se realizează în raport cu fiecare dintre legile penale intervenite până la judecarea definitivă în integralitatea lor, având în vedere inclusiv elementele circumstanţiale agravante introduse prin legea penală în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    XI.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    37. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    38. Din cuprinsul prevederilor legale care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:
    - chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii, în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printro hotărâre obligatorie pentru toate instanţele;
    – chestiunea de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite;
    – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

    39. Examinând îndeplinirea acestor condiţii, se apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
    40. Astfel, în analiza primei condiţii, constatăm că aceasta este pe deplin îndeplinită, instanţa de trimitere fiind învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu soluţionarea apelului declarat de procuror.
    41. Şi cea de-a doua condiţie enunţată este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept pentru a cărei lămurire a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea instrument procedural de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    42. Referitor la problema de drept care face obiectul sesizării, aceasta este de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite, potenţial relevat de punctele de vedere exprimate de instanţe, astfel încât intervenţia instanţei supreme este una legitimă.
    43. Totodată, problema de drept este determinantă în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată, în sensul că dezlegarea de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile este de natură a produce un efect concret.

    XI.2. Cu privire la fondul sesizării
    44. Chestiunea de drept supusă dezlegării se grefează pe problematica identificării legii penale mai favorabile în contextul modificărilor legislative survenite în materia infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, mai cu seamă în privinţa abuzurilor sexuale asupra minorilor, modificări aduse prin Legea nr. 217/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 424/2023, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024. În cadrul acestor modificări, faptele incriminate prin art. 220 din Codul penal, purtând denumirea marginală „Actul sexual cu un minor“, abrogat, au continuat să fie incriminate sub o denumire nouă, respectiv „Violul săvârşit asupra unui minor“ printr-o normă de incriminare introdusă prin acelaşi act normativ, respectiv art. 218^1 din Codul penal.
    45. Sub aspect teleologic, este relevant a aminti că expunerea de motive a actului normativ menţionează, ca principal argument care a stat la baza modificării intervenite, necesitatea de a adopta măsuri sporite de protecţie a minorilor împotriva agresiunilor de natură sexuală, având ca repere Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007, precum şi Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale asupra copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului.
    46. Principala modificare urmărită prin Legea nr. 217/2023 a fost introducerea unei limite de vârstă a consimţământului sexual sub care acesta nu este considerat ca fiind valabil, ceea ce a condus la o reconfigurare a infracţiunilor din capitolul VIII al titlului I, atât sub aspectul conţinutului constitutiv al formelor de bază, cât şi al variantelor acestora prin valorificarea unor elemente circumstanţiale noi, cum este şi cea reglementată la art. 218^1 alin. (4) lit. g) din Codul penal, al pedepselor aplicabile, dar şi al condiţiilor de tragere la răspundere penală.
    47. Sub acest ultim aspect, se constată că, spre deosebire de dispoziţiile anterioare prevăzute de art. 220 alin. (6) din Codul penal, care reglementau o cauză de nepedepsire pentru situaţia în care diferenţa de vârstă între inculpat şi victimă nu depăşea 3 ani, Legea nr. 217/2023 a extins sfera de aplicare a cauzei de nepedepsire pentru o diferenţă de vârstă care nu depăşeşte 5 ani, fiind modificată, însă, sfera de aplicare. Astfel, cauza de nepedepsire din cuprinsul art. 220 alin. (6) din Codul penal în forma anterioară nu se aplica în cazul în care fapta era comisă de un major, în schimb, cauza de nepedepsire prevăzută de art. 218^1 alin. (7) din Codul penal în forma în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024 este aplicabilă şi în această ipoteză, cu condiţia ca fapta comisă să întrunească exclusiv conţinutul constitutiv al infracţiunii în varianta-tip.
    48. Se constată, aşadar, că în privinţa infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale săvârşite asupra unui minor, anterior datei de 1 ianuarie 2024, ce nu au fost judecate definitiv până la intrarea în vigoare a modificărilor legislative menţionate, este îndeplinită premisa aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei reglementată de art. 5 din Codul penal, respectiv există o succesiune de legi în timp care incriminează şi sancţionează diferit astfel de fapte.
    49. În ce priveşte raţionamentul juridic de identificare a legii penale mai favorabile, acesta a fost stabilit explicit de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a dispus admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, raţionament juridic care a fost, de altfel, relevat constant în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional atât anterioară, cât şi ulterioară deciziei amintite.
    50. Or, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, instanţa de contencios constituţional statuând, cu valoare de principiu, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, că forţa obligatorie se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Cu alte cuvinte, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, instanţele judecătoreşti trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare.
    De altfel, Curtea Constituţională a statuat că, în ceea ce priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, «aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze» (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituţionalitate.“, astfel cum se precizează explicit în cuprinsul paragrafului 55 din decizia de referinţă amintită. Ca urmare a argumentelor expuse, Curtea Constituţională a constatat că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 conferă art. 5 din Codul penal valenţe neconstituţionale, statuând în sensul ca efectele acestei interpretări să înceteze la data publicării deciziei.

    51. Ca atare, dezlegarea chestiunii de drept trebuie să se înscrie în coordonatele trasate de Curtea Constituţională în cuprinsul deciziei amintite, relevante în acest sens fiind paragrafele 31 şi 32, în cuprinsul cărora se precizează explicit că „determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă şi de autorul ei“, şi că „Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condiţiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală şi, în sfârşit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că «Determinarea caracterului „mai favorabil“ are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.» Cât priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a statuat că «aceasta vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze» (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).“
    52. Astfel, în procesul de stabilire a legii penale mai favorabile, judecătorul este ţinut a confrunta tratamentul sancţionator aplicabil în mod concret făptuitorului în raport cu infracţiunea săvârşită a cărei încadrare juridică trebuie să reflecte fapta comisă în materialitatea sa în conformitate cu fiecare dintre legile penale succesive, aceasta fiind unica modalitate care corespunde intenţiei legiuitorului şi reflectă politica penală care a condus la adoptarea acestora. Combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile penale succesive încalcă finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării modificărilor în contextul în care doar aplicarea lor în ansamblu reflectă viziunile diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale ocrotite.
    53. A nu reţine incidenţa unui element circumstanţial agravant prevăzut de legea penală intrată în vigoare ulterior săvârşirii infracţiunii nu echivalează doar cu ignorarea materialităţii faptei, ci conduce inevitabil la crearea lex tertia prin combinarea condiţiilor de tipicitate cu limitele de pedeapsă şi/sau alte condiţii ale răspunderii penale prevăzute în legile penale succesive.
    54. De altfel, o astfel de modalitate de determinare a legii penale mai favorabile, prin care se ajunge în concret la aplicarea unei lex tertia prin combinarea unor dispoziţii legale din legi penale succesive, este ilustrată chiar de explicaţiile oferite de instanţa de contencios constituţional, în aceeaşi decizie de referinţă, în privinţa opiniilor doctrinare divergente în materie. Astfel, în paragraful 27 din Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională arată că, „Potrivit celei de-a doua opinii, legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituţie care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile.“
    55. Aplicarea legii în această modalitate este contrară scopului urmărit de legiuitor la momentul adoptării, respectiv acela de a înăspri răspunderea penală pentru această categorie de infracţiuni, cu atât mai mult cu cât s-ar putea ajunge chiar la aplicarea unei cauze de nepedepsire pentru o faptă pentru care legiuitorul a exclus această posibilitate. Astfel, chiar dacă legiuitorul a crescut diferenţa de vârstă dintre făptuitor şi victimă, condiţie de tragere la răspundere penală, a limitat aplicarea acestei cauze de nerăspundere la forma-tip a infracţiunii şi a prevăzut mai multe variante agravate, motiv pentru care doar aplicarea în ansamblu a legii penale în vigoare din data de 1 ianuarie 2024 reflectă voinţa legiuitorului evidenţiată în expunerea de motive a Legii nr. 217/2023, la care s-a făcut referire în cele ce precedă.
    56. Argumentul având la bază principiul legalităţii, potrivit căruia nu poate fi reţinută o cauză de agravare sau o circumstanţă agravantă care nu era prevăzută de lege la data săvârşirii faptei întrucât aceasta nu avea caracter previzibil, nu poate fi primit, din mai multe considerente.
    57. În primul rând, se constată că principiul legalităţii în componenta sa privind caracterul previzibil al legii este invocat trunchiat, doar în partea ce antamează condiţiile de incriminare - nullum crimen sine lege, prevăzut de art. 1 din Codul penal, nu şi cea privind sancţiunile - nullum poena sine lege, reglementată de art. 2 din Codul penal. Or, pe baza aceluiaşi raţionament, se poate susţine că, în virtutea previzibilităţii ce decurge din principiul legalităţii, la stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, se pot prelua condiţiile de incriminare din legea nouă, mai favorabile, cu ignorarea limitelor de pedeapsă mai mari care nu au putut fi prevăzute de făptuitor la momentul săvârşirii faptei, ceea ce este absurd.
    58. În realitate, aşa cum reţine şi Curtea Constituţională în aceeaşi decizie, principiul legalităţii este indisolubil legat de principiul activităţii legii penale care presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare, regulă de la care sunt admise două excepţii în situaţiile de tranziţie determinate de succesiunea legilor penale, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii penale mai favorabile (paragrafele 20-22 din decizie).
    59. Cu alte cuvinte, cu titlu de excepţie, la stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, cerinţa de previzibilitate, componentă a principiului legalităţii incriminării, este înlăturată atunci când legea penală aplicată este mai favorabilă în coordonatele trasate de instanţa de contencios constituţional, aşa cum au fost expuse în cele ce precedă, respectiv în aplicarea uneia dintre legile penale succesive în integralitatea sa.
    60. Această interpretare a fost validată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind conformă cu standardele reclamate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin Hotărârea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Cauza Cristian Borcea împotriva României (Cererea nr. 55.959/14), şi Hotărârea din 18 februarie 2020, pronunţată în Cauza Jidic împotriva României (Cererea nr. 45.776/16). De altfel, chestiunea antamând respectarea garanţiei oferite de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a fost analizată şi de Curtea Constituţională, în considerentele deciziei fiind amintită Hotărârea dată la 17 septembrie 2009, în Cauza Scoppola versus Italia (no. 2), în care se arată că „40. (...) lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă, cea veche şi cea nouă, cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa, în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile şi în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului.“
    61. În condiţiile în care interpretarea dată de Curtea Constituţională este neechivocă în privinţa modalităţii de determinare a legii penale mai favorabile în sensul că judecătorul este ţinut a stabili în concret, în raport cu datele speţei, care dintre legile penale succesive în integralitate conduce la aplicarea unui tratament mai favorabil, interpretare ce corespunde garanţiilor prevăzute de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal, condiţiile de incriminare, inclusiv elementele circumstanţiale agravante, constituie unul dintre criteriile de departajare care trebuie luate în considerare singure sau în corelare cu celelalte condiţii legale incidente privind tratamentul sancţionator sau tragerea la răspundere penală. Cu alte cuvinte, în procesul de determinare a legii penale mai favorabile, judecătorul nu poate face abstracţie de fapta săvârşită în concret şi de corespondenţa acesteia cu conţinutul constitutiv, astfel cum este prevăzut de norma de incriminare, în varianta simplă sau calificată, în raport cu fiecare dintre legile penale succesive. Orice altă interpretare are ca rezultat reiterarea unei dispute doctrinale care a fost tranşată irevocabil de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014.
    62. În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi va stabili că, la stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), calificarea faptei săvârşite se realizează în raport cu fiecare dintre legile penale intervenite până la judecarea definitivă în integralitatea lor, având în vedere inclusiv elementele circumstanţiale agravante introduse prin legea penală în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 1.538/1.752/2023, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), la determinarea legii noi trebuie avute în vedere şi formele agravate neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 218^1 alin. (4) lit. g) din Codul penal“, şi, în consecinţă stabileşte că:
    La stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), calificarea faptei săvârşite se realizează în raport cu fiecare dintre legile penale intervenite până la judecarea definitivă în integralitatea lor, având în vedere inclusiv elementele circumstanţiale agravante introduse prin legea penală în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2025.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător Eleni Cristina Marcu
                    Magistrat-asistent,
                    Florin Nicuşor Mihalache

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 373 din 20 octombrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"