Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 372 din 28 mai 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 372 din 28 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 822 din 9 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 3.532/62/2017/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.895D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 113D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 3.835/62/2017/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 257D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Cucu în Dosarul nr. 11.452/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei, prezent personal, şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 113D/2018 şi nr. 257D/2018 la Dosarul nr. 2.895D/2017, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului Viorel Cucu, autor al excepţiei, care susţine că în dosarul în care are calitatea de inculpat au fost utilizate interceptări realizate fără respectarea garanţiilor specifice prevăzute de Codul de procedură penală. Invocă opinia concurentă la Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014. Susţine că în cazul său interceptările au fost autorizate de către judecătorie şi au fost utilizate ulterior într-un dosar ce intră în competenţa de soluţionare a tribunalului, fără a avea posibilitatea contestării acestora. Mai mult, în dosarul în care au fost realizate interceptările s-a dispus neînceperea urmăririi penale, astfel că nu există o bază legală pentru realizarea acestor interceptări. Apreciază că i s-au încălcat drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 24 şi art. 28 din Constituţie şi de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În continuare invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Cauza Dumitru Popescu împotriva României.
    7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 855 din 14 decembrie 2017, paragrafele 26 şi 31-39. Susţine că legiuitorul a reglementat în detaliu procedura referitoare la supravegherea tehnică, conferind suficiente garanţii. Împrejurarea că interceptările pot fi utilizate şi în altă cauză nu conferă probelor un caracter ilegal sau arbitrar, partea interesată putând contesta veridicitatea acestora. Totodată, este reglementată clar situaţia în care interceptările pot fi folosite în altă cauză, fiind aplicabile dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Mai mult, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să verifice legalitatea administrării probelor şi să le excludă, dacă este cazul. În continuare arată că, potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este lăsată în sarcina statului reglementarea probelor. Astfel, admisibilitatea, sarcina probei, pertinenţa, aprecierea şi forţa probantă a acestora sunt în sarcina dreptului intern şi a instanţelor naţionale. În acest sens invocă Cauza Garcia Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 28, Cauza Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano împotriva Italiei, paragraful 198, şi Cauza Tiemann împotriva Franţei şi Germaniei. În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a Cauzei Dumitru Popescu împotriva României, arată că în această cauză nu a fost constatată o încălcare a dreptului la un proces echitabil, ci doar o încălcare a art. 8 din Convenţie.
    8. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, apreciază că aceasta trebuie respinsă, întrucât efectul pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale este reglementat în dispoziţiile Constituţiei. Aşa fiind, apreciază că autorul excepţiei critică o dispoziţie de rang constituţional transpusă la nivel legislativ de dispoziţiile de lege criticate.
    9. Având cuvântul în replică, domnul Viorel Cucu, autor al excepţiei, invocă Cauza Katz împotriva Statelor Unite ale Americii. Susţine că instanţa supremă a Statelor Unite a statuat că interceptările autorizate într-o anumită cauză, faţă de o anumită persoană, nu pot fi utilizate în cauza unei alte persoane.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    10. Prin Încheierea din 9 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.532/62/2017/a1, Tribunalul Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu cu ocazia verificării legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
    11. Prin Încheierea din 19 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.835/62/2017/a1, Tribunalul Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu cu ocazia verificării legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
    12. Prin Încheierea din 19 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.452/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Cucu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că în cauzele penale în care deţin calitatea de inculpaţi au fost preluate, în temeiul art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, interceptări ale unor convorbiri realizate în alte dosare penale, încheindu-se, în acest sens, procese-verbale. Apreciază că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu prevăd garanţiile cu privire la modalitatea de folosire a datelor sau a informaţiilor obţinute ca urmare a interceptării dispuse în altă cauză. În lipsa oricăror garanţii, textul de lege criticat permite organelor de urmărire penală să realizeze oricând o verificare a tuturor interceptărilor realizate vreodată cu privire la o anumită persoană şi să le folosească într-o altă cauză. Singura limitare instituită de dispoziţia de lege criticată este aceea potrivit căreia interceptările realizate într-o cauză pot fi utilizate în altă cauză penală dacă aceasta din urmă are ca obiect una dintre infracţiunile prevăzute la art. 139 din Codul de procedură penală, fără a exista vreo altă condiţie materială sau vreo limitare temporală.
    14. Având în vedere aceste aspecte, autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile de lege criticate deschid calea unor grave ingerinţe în viaţa persoanelor acuzate. Susţin, totodată, că dispoziţia criticată nu impune organului de urmărire penală să depună la dosarul cauzei suporţii optici care conţin rezultatul măsurii de supraveghere pentru a da părţilor posibilitatea de a verifica corectitudinea redării realizate. În plus, persoana vizată este lipsită şi de posibilitatea de a verifica modul în care a fost realizată selecţia convorbirilor relevante pentru cauză şi de a avea acces la conversaţii relevante pentru formularea apărării. Apreciază, astfel, că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 26 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    15. Apreciază că, spre deosebire de o persoană faţă de care s-a dispus măsura interceptării tehnice, persoana care are calitatea de inculpat într-un dosar penal în care sunt utilizate datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în altă cauză penală nu beneficiază de garanţiile specifice, consacrate în Codul de procedură penală, referitoare la justificarea emiterii autorizaţiei, respectarea condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, instituirea unor limite cu privire la durata măsurii, consemnarea şi certificarea autenticităţii convorbirilor înregistrate, redarea integrală a acestora. Astfel, se conferă o prezumţie de legalitate unor mijloace de probă, cu imposibilitatea contestării acestora, ceea ce reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Apreciază că interceptarea unei persoane trebuie dublată de asigurarea respectării dreptului la corespondenţă nu numai pentru persoana vizată de mandatul de interceptare, ci şi pentru indivizii interceptaţi ca urmare a purtării unor discuţii telefonice cu aceasta.
    16. Sunt invocate Hotărârea din 24 august 1998, pronunţată în Cauza Lambert împotriva Franţei, paragrafele 39 şi 40, şi Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, nr. 2, paragrafele 72-76, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 962 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009.
    17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, autorii excepţiei arată că s-a creat o practică judiciară potrivit căreia aceste dispoziţii se interpretează în sensul că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 se produc numai pentru viitor, ceea ce presupune că probele administrate de către alte organe specializate ale statului sunt legale. S-a considerat că, la data la care s-au efectuat interceptările de către alte organe specializate ale statului, legea se bucura de o prezumţie de neconstituţionalitate, prezumţie ce este înlăturată numai începând cu data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Apreciază că o astfel de interpretare a prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este contrară principiului supremaţiei Constituţiei, garantat prin prevederile constituţionale ale art. 51, 142 şi 147.
    18. În continuare fac trimitere la Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000, şi Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, referitoare la efectele erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale.
    19. Aşa fiind, apreciază că limitarea efectelor unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii la echivalarea acestora cu o abrogare a normelor neconstituţionale - cu consecinţa ultraactivităţii lor pentru actele încheiate în perioada în care au fost în vigoare - neagă supremaţia Constituţiei. Susţine că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, efectul deciziei Curţii Constituţionale este suspendarea normei pentru 45 de zile şi mai apoi încetarea oricărui efect juridic al acelei norme. În cazul deciziilor de admitere nu intervine abrogarea, instituţie care permite normei să mai producă efecte juridice (inclusiv prin oferirea legalităţii unor acte), ci încetarea tuturor efectelor juridice ale normei în discuţie.
    20. Tribunalul Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 2.895D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală este întemeiată. Arată că judecătorul de cameră preliminară trebuie, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Cu toate acestea, în măsura în care dosarele în care s-au încuviinţat măsurile de supraveghere tehnică se află încă în faza de urmărire penală, fază nepublică, ataşarea încheierilor judecătorilor de drepturi şi libertăţi în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate poate avea repercusiuni asupra altor anchete în curs de derulare.
    21. Aşa fiind, deşi judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice legalitatea administrării probelor, ceea ce implică şi analizarea respectării dispoziţiilor procedurale de către organul judiciar care a administrat măsura, consonantă cu încheierea în baza căreia s-a emis autorizaţia de supraveghere tehnică, acesta nu-şi mai poate exercita competenţa prevăzută de dispoziţiile legale.
    22. În continuare, instanţa de judecată susţine că legalitatea probei este indisolubil legată de legalitatea încuviinţării măsurii, respectiv de legalitatea încheierii de încuviinţare a măsurii de supraveghere tehnică. Astfel, legiuitorul nu scoate din sfera de analiză a legalităţii probei obţinute verificarea respectării dispoziţiilor din încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu atât mai mult cu cât excepţiile privind nulitatea absolută pot fi invocate oricând în cursul procedurii, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
    23. Aşa fiind, dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu oferă suficiente garanţii referitoare la verificarea competenţei materiale sau după calitatea persoanei, a procedurii de emitere a autorizaţiei etc., astfel că principiul legalităţii şi cel al respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie sunt încălcate. Apreciază că dispoziţiile legale criticate ar putea aduce atingere principiului „egalităţii armelor“ întrucât apărarea nu are acces şi nu poate critica modul de apreciere a concludenţei şi utilităţii probei dintr-o altă cauză. Totodată, instanţa judecătorească arată că se poate aprecia că dispoziţia legală criticată aduce atingere drepturilor cuprinse în art. 26 alin. (1) din Constituţie prin aceea că se permite stocarea unor informaţii care nu pot fi verificate de judecător decât în cazul sesizării instanţei cu rechizitoriul ce priveşte exclusiv cauza în care măsura de supraveghere s-a dispus.
    24. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Prevederile criticate sunt în acord cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care prevăd că, de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
    25. Tribunalul Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 113D/2018, apreciază că metodele speciale de investigare prevăzute la art. 138 din Codul de procedură penală reprezintă ingerinţe în viaţa privată a persoanelor, însă ingerinţa nu se realizează prin folosirea şi în altă cauză a datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse, ci prin însăşi dispunerea metodei. Art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu vizează dispoziţia de încuviinţare a metodei, ci presupune existenţa unei metode anterior încuviinţate şi puse în executare. Încuviinţarea metodei se dispune în condiţiile prescrise de lege, care asigură nivelul de protecţie ce corespunde standardelor impuse de Constituţie şi de reglementările Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Faptul că datele obţinute sunt utilizate şi în alte dosare nu atrage vătămări suplimentare ale dreptului la viaţă privată. Judecătorul de cameră preliminară apreciază însă că lipsa unor prevederi legale care să stabilească în ce condiţii pot fi utilizate datele şi informaţiile obţinute în urma metodelor de supraveghere tehnică în alte cauze încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie. Apreciază că textul nu clarifică dacă organul de urmărire penală are obligaţia depunerii la dosarul de urmărire penală al cauzei în care au fost folosite datele rezultate din interceptările dispuse într-un alt dosar a tuturor actelor procesuale care au influenţat dispunerea măsurii şi a suporturilor pe care sunt înregistrate convorbirile sau comunicaţiile interceptate. În aceste condiţii părţile interesate nu pot verifica modalitatea de selecţie a convorbirilor relevante, nu au posibilitatea de a invoca existenţa altor convorbiri interceptate, dar care nu au fost depuse la dosar şi care pot modifica sensul datelor rezultate din convorbirile apreciate ca relevante de organul de urmărire penală. În acest mod persoanele interceptate sunt lipsite de mijloacele de apărare care să garanteze principiul egalităţii armelor în raport cu organele de urmărire penală. În situaţia în care dosarele în care au fost dispuse măsurile de supraveghere tehnică se află în faza de urmărire penală şi legalitatea administrării probelor nu a fost verificată de un judecător de cameră preliminară, posibilitatea de verificare a actelor procesuale - care au stat la baza obţinerii datelor şi informaţiilor utilizate potrivit art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală - este limitată, aspect care afectează dreptul la apărare al inculpaţilor şi posibilitatea de verificare a respectării garanţiilor impuse de exigenţele convenţionale, constituţionale şi legale pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile art. 138-146 din Codul de procedură penală prevăd procedura pe care judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să o respecte la momentul dispunerii unei măsuri de supraveghere şi al emiterii actului procedural aferent, încheierea pronunţată nefiind supusă unei căi de atac [art. 140 alin. (7) din Codul de procedură penală]. Judecătorul de cameră preliminară are competenţa de a analiza legalitatea administrării probelor, inclusiv a celor obţinute prin metode de supraveghere tehnică prin verificarea respectării normelor de competenţă materială, a dispoziţiilor din încheierea de încuviinţare a măsurii cu prilejul punerii în executare a mandatelor emise etc. Neavând acces la ansamblul înregistrărilor realizate în dosarul din care au fost preluate datele, apărarea nu are instrumentele necesare identificării la rândul său a altor probe care ar rezulta din dosarele indicate (sau din altele aflate în faza de urmărire penală) şi pe care la rândul său le-ar putea considera concludente şi utile în apărare. În Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, paragraful 78, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că în situaţia în care nu sunt transcrise şi depuse la dosar toate conversaţiile interceptate de la un post telefonic, acest lucru poate încălca dreptul la respectarea vieţii private a altor persoane care au efectuat apeluri de la postul pus sub ascultare şi că „în acest caz, persoanei interesate trebuie să i se ofere posibilitatea de a asculta înregistrările sau de a le contesta veridicitatea“. Lipsa reglementării condiţiilor de utilizare a datelor obţinute prin metodele de supraveghere în alte dosare atrage neclaritatea cu privire la limitele în care judecătorul de cameră preliminară din dosarul în care datele sunt utilizate poate şi trebuie să analizeze legalitatea acestor probe, aspect incompatibil cu exigenţele unei proceduri echitabile şi transparente. Prin urmare, apreciază că principiul legalităţii, al respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie, poate fi considerat încălcat.
    26. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, standardele de calitate a legii sunt claritatea şi previzibilitatea, aplicabile mai ales în privinţa unei norme ce vizează probele. Or, aspectele invocate de inculpat nu vizează precizia legii (sub aspectul corelării sau aptitudinii de a fi aplicată efectiv şi eficient), ci însăşi voinţa legiuitorului de a reglementa legislativ o activitate a organelor judiciare, şi anume faptul că probele obţinute legal vor fi valorificate în toate cauzele penale sau vor fi folosite pentru investigarea tuturor faptelor penale.
    27. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    28. Avocatul Poporului arată că prin dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală se consacră legislativ o activitate care se desfăşura deja în practica organelor judiciare şi care era prevăzută în art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală de la 1968 doar în materia interceptărilor şi a înregistrărilor audio şi video: probele obţinute legal vor fi valorificate în toate cauzele penale sau vor fi folosite pentru investigarea tuturor faptelor penale. Valorificarea la maximum a activităţii de supraveghere tehnică de către organele judiciare are loc doar dacă aceasta este legală. În cazul în care proba este înlăturată, deoarece a fost obţinută nelegal, înlăturarea va afecta şi probele derivate.
    29. Spre deosebire de reglementarea anterioară, actualul Cod de procedură penală introduce pentru persoanele implicate în efectuarea supravegherii tehnice obligaţia de a păstra secretul operaţiunii, sub sancţiunea legii penale, devenind astfel incidente prevederile art. 227 şi ale art. 304 din Codul penal, privind divulgarea secretului profesional şi, respectiv, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
    30. Astfel, atâta vreme cât măsurile de supraveghere tehnică au fost dispuse în mod legal de către un judecător, dar şi în contextul în care legislaţia în materie în vigoare conţine suficiente garanţii pentru nedivulgarea informaţiilor obţinute în urma supravegherii tehnice, Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 26 din Constituţie. Ca atare, apreciază că textul legal criticat nu aduce atingere existenţei dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, ci există suficiente elemente procesuale de echilibrare a măsurilor reglementate prin aceste norme, în concordanţă cu prevederile art. 26 din Constituţie.
    31. În continuare, face referire la Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, şi Decizia nr. 855 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 16 februarie 2018.
    32. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 apreciază că aceasta este neîntemeiată. Prevederile criticate sunt în acord cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care prevăd că, de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
    33. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    34. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    35. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală: „Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).“;
    – Art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.“

    36. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi art. 147 alin. (4) referitor la publicarea şi obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. Totodată, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    37. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, dintr-o perspectivă identică, respingând excepţia, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 855 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 16 februarie 2018.
    38. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textul de lege criticat permite folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. În primul rând, Curtea a observat că dispoziţia procesual penală criticată face parte din capitolul IV cu denumirea marginală „Metode speciale de supraveghere“ din titlul IV - „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii“ - din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a reţinut că primele două alineate ale articolului 142 din Codul de procedură penală fac vorbire despre punerea în executare a supravegherii tehnice, precum şi despre folosirea nemijlocită a sistemelor tehnice şi a unor proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate, în realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală, prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ.
    39. Astfel, Curtea a constatat că, din interpretarea sistematică şi teleologică a prevederilor anterior menţionate, rezultă că dispoziţia de lege criticată are în vedere datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică, privite ca procedee probatorii permise şi reglementate de Codul de procedură penală. Curtea observă că textul de lege criticat nu se referă, de exemplu, la înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane ale propriilor convorbiri sau comunicări pe care acestea le-au purtat cu terţii, reglementate de dispoziţiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, deoarece aceste înregistrări nu sunt rezultate din măsuri de supraveghere tehnică.
    40. În al doilea rând, Curtea a reţinut că folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în alte cauze decât cele în care acestea au fost dispuse, doar dacă aceste cauze privesc pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Curtea Constituţională a statuat că reglementarea, prin dispoziţia art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, a infracţiunilor pentru care poate fi dispusă măsura supravegherii tehnice reprezintă una dintre garanţiile minime pe care legea trebuie să le prevadă pentru a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, paragraful 19). Astfel, Curtea a constatat că precizarea, în cuprinsul textului criticat, a naturii cauzei în care pot fi folosite datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în altă cauză, precum şi limitarea folosirii acestora la acele cauze, care privesc infracţiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, reprezintă o transpunere la nivel legislativ a garanţiei anterior menţionate.
    41. Astfel, chiar dacă, de exemplu, în practică s-ar aplica dispoziţiile art. 140 alin. (9) din Codul de procedură penală - care prevăd că, la cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării comunicaţiilor ori înregistrării acestora, precum şi a oricăror tipuri de comunicări efectuate de aceasta prin orice mijloc de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării -, folosirea în alte cauze a datelor rezultate din aceste măsuri de supraveghere tehnică ar fi condiţionată de natura acestor cauze, care trebuie circumscrisă infracţiunilor prevăzute de art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală.
    42. În ceea ce priveşte inexistenţa unei limitări temporale pentru folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică în altă cauză penală decât cea în care a fost dispusă măsura, Curtea a observat că, potrivit art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că, totuşi, o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. Cu toate acestea, Curtea a constatat că arhivarea acestor date nu este dispusă pe o durată de timp nedeterminată, după un an de la soluţionarea definitivă a cauzei în care a fost dispusă măsura, dacă acestea nu au fost solicitate în altă cauză, ele fiind distruse de către procuror, care întocmeşte un proces-verbal în acest sens.
    43. În continuare, Curtea a observat că rechizitoriul prin care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului constituie, potrivit art. 329 alin. (1) şi art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală, actul de sesizare a instanţei de judecată. Totodată, Curtea a observat că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
    44. Curtea a reţinut că în cadrul procedurii de cameră preliminară se pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cadrul procedurii de cameră preliminară, în măsura în care se formulează cereri şi excepţii referitoare la nelegalitatea probelor obţinute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice.
    45. Astfel, Curtea a constatat că folosirea, potrivit art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, a datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică nu împiedică judecătorul de cameră preliminară, din cauza în care acestea sunt transferate, să verifice legalitatea dispunerii/autorizării măsurii şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, atât în urma formulării unor cereri şi excepţii de către inculpat, cât şi din oficiu. Or, constatarea nelegalităţii mijlocului de probă şi/sau a procedeului probatoriu determină nelegalitatea probei, cu consecinţa excluderii ei din procesul penal.
    46. De asemenea, Curtea a observat că, prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală au un conţinut identic cu cele ale art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, statuând că argumentele reţinute referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor din vechea reglementare sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală.
    47. Astfel, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, că dreptul referitor la secretul corespondenţei nu este absolut, putând fi restrâns din raţiuni impuse într-o societate democratică de necesitatea protejării securităţii naţionale, desfăşurării instrucţiei penale, prevenirii acestora din urmă şi alte asemenea imperative publice. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme [...] şi sunt garantate“. Apărarea eficientă a tuturor acestor valori presupune, în unele cazuri şi în condiţii riguros reglementate, restrângerea chiar şi a exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale.
    48. Interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate constituie, într-adevăr, o restrângere a exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, precum şi a exerciţiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin. (1) şi art. 28 din Constituţie. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede la art. 53 posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate.
    49. Astfel, întrucât reglementarea restrângerii exerciţiului drepturilor fundamentale menţionate se realizează, în detaliu, prin capitolul IV al titlului IV din Codul de procedură penală, care, ca natură juridică, este o lege, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia restrângerii „numai prin lege“.
    50. Curtea a reţinut că este îndeplinită şi condiţia ca restrângerea exerciţiului dreptului să fie impusă pentru „desfăşurarea instrucţiei penale“, deoarece dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală; măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii; probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
    51. În ceea ce priveşte condiţia proporţionalităţii, Curtea a constatat că aceasta este în mod evident îndeplinită, dacă se are în vedere importanţa valorilor apărate împotriva infracţiunilor, iar faptul că însăşi existenţa dreptului sau a libertăţii nu este atinsă rezultă din dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevăd expres şi limitativ infracţiunile pentru care se poate dispune măsura supravegherii tehnice, precum şi din dispoziţiile art. 140 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea eventualei prelungiri pentru motive temeinic justificate, în temeiul art. 144 din Codul de procedură penală. În acest context, Curtea a constatat că legislaţia procesual penală reglementează inclusiv elementele pe care încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi mandatul trebuie să le cuprindă [art. 140 alin. (5)]; punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică (art. 142); consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică (art. 143); conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică (art. 146).
    52. Prin urmare, Curtea a observat că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu procedura referitoare la supravegherea tehnică, instituind proceduri de natură să confere suficiente garanţii împotriva arbitrarului organelor de urmărire penală.
    53. Pe de altă parte, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, prin care a constatat că opinia potrivit căreia folosirea unor astfel de interceptări ca mijloace de probă într-o altă cauză penală şi care vor fi opuse interlocutorului îl lipsesc pe acesta din urmă de garanţiile specifice procedurii, câtă vreme, pentru sine ori pentru postul său telefonic, nu fusese obţinută vreo autorizaţie, nu poate fi primită, deoarece mijloacele de probă în discuţie au fost obţinute legal. Împrejurarea că pot fi folosite într-o altă cauză nu conferă acestor probe caracter ilegal ori arbitrar, partea interesată putând contesta veridicitatea ori solicita expertizarea lor.
    54. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    55. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, observând motivarea autorului excepţiei, Curtea constată că formularea unor astfel de susţineri nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile anterior menţionate, ci reprezintă, în realitate, o critică a modului de interpretare şi aplicare de către instanţa de judecată a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, respectiv a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităţii, autorul excepţiei urmărind excluderea din dosar a anumitor probe considerate ca fiind obţinute în mod nelegal. Or, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14), aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a apreciat că a răspunde unor atare critici ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
    56. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 3.532/62/2017/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în dosarele nr. 3.532/62/2017/a1 şi nr. 3.835/62/2017/a1 ale Tribunalului Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi de Viorel Cucu în Dosarul nr. 11.452/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice