Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Furno’ Salvatore în Dosarul nr. 126/45/2022 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 813D/2022. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că sintagma „rezidenţă continuă şi legală“, criticată de autorul excepţiei, este clară, precisă şi previzibilă. Se susţine că legiuitorul a supus verificării judecătorului anumite situaţii, împrejurări care ar putea conduce la refuzul executării mandatului european de arestare, cum este rezidenţa continuă şi legală pe teritoriul României de cel puţin 5 ani. Se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, a fost acordată această rezidenţă şi că persoana în cauză trebuie să trăiască efectiv pe teritoriul României, motiv pentru care instanţa a respins cererea formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, care a stat pe teritoriul României doar 5 luni. Se mai arată că, pentru a verifica această împrejurare, trebuie ca aceasta să se fi produs, indiferent de statul emitent al mandatului; or, este ilogic să se verifice o împrejurare care nu a avut loc. Nu în ultimul rând, se susţine că dacă textul criticat ar cuprinde o prevedere în sensul celor solicitate, ar fi neconstituţional, întrucât ar îngrădi posibilitatea autorului de a se stabili, de a avea o rezidenţă continuă şi legală în alt stat. Se conchide că dispoziţiile legale criticate se bucură de previzibilitate şi stabilitate. De asemenea, se susţine că persoana în cauză doreşte clarificarea situaţiei sale juridice, respectiv validarea de către Curtea Constituţională a unei interpretări favorabile a situaţiei juridice, interpretare care ţine exclusiv de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate de către instanţa competentă. Se arată că, practic, prin caracterizarea rezidenţei ca fiind continuă pe teritoriul României legiuitorul s-a referit la o rezidenţă anterioară ce poate fi verificată a fi neîntreruptă de minimum 5 ani. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 126/45/2022, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Furno’ Salvatore într-o cauză având ca obiect pronunţarea asupra sesizării Parchetului de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, Italia, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18 ianuarie 2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma „rezidenţă continuă şi legală“ din cuprinsul textului criticat este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât, din interpretarea dispoziţiilor legale criticate reiese faptul că persoana solicitată ar trebui să aibă la momentul soluţionării cererii de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare străine o rezidenţă legală şi continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, dar legea nu specifică dacă această rezidenţă de 5 ani trebuie să fie şi anterioară momentului soluţionării cererii de predare. Pentru acest motiv, se susţine că modalitatea de exprimare a legiuitorului este deficitară, contravenind standardelor de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi, totodată, discriminatorie faţă de persoanele solicitate care au avut o rezidenţă de peste 5 ani pe teritoriul României, rezidenţă care nu a fost însă reînnoită la momentul soluţionării cererii de predare în baza mandatului european de arestare. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea legii, fiind invocate hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 24 martie 1983 pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49, şi Silver şi alţii împotriva Regatului Unit. Se arată că motivele opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare au fost transpuse, prin dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, dar că traducerea acestora în legislaţia românească este în dezacord cu viziunea legiuitorului european, care a prevăzut la art. 4 alin. (6) din această decizie-cadru că pentru a putea fi refuzată executarea mandatului european de arestare este îndeajuns ca persoana solicitată să facă dovada calităţii de resortisant sau rezident al statului membru de executare şi să rămână în statul membru de executare. 6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că dispoziţiile legale criticate nu contravin niciuneia dintre dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Se arată, în acest sens, că art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate şi că, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate doreşte validarea de către Curtea Constituţională a unei interpretări favorabile situaţiei sale juridice, interpretare care nu este acoperită de textul de lege criticat. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 mai 2019, care au următorul cuprins: - Art. 99 alin. (2) lit. c): „(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: [...] c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;“. 11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind standardele de calitate a legii şi ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii în drepturi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sintagma „rezidenţă legală“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 are semnificaţia ce rezultă din sensul comun al termenilor, aceea de rezidenţă acordată şi exercitată potrivit dispoziţiilor legale aplicabile. 13. În ceea ce priveşte sintagma „rezidenţă continuă“ din cuprinsul textului criticat, sensul acesteia este cel care rezultă din prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. 14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 prevede la art. 2 lit. c) că prin „rezident“ se înţelege străinul titular al unui permis de şedere temporară acordat în condiţiile ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, iar la lit. d) a aceluiaşi articol că sensul sintagmei „rezident pe termen lung“ este acela de străin titular al unui permis de şedere pe termen lung acordat în condiţiile aceleiaşi ordonanţe de urgenţă. 15. Totodată, art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 prevede că străinii aflaţi temporar, în mod legal, în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere. În continuare, art. 21 reglementează viza de tranzit aeroportuar, despre care arată că se acordă în situaţiile prevăzute la art. 3 din Codul de vize, iar art. 22 reglementează viza de tranzit ca fiind viza care permite unui străin să tranziteze teritoriul României, ce poate fi eliberată pentru unul, două sau mai multe tranzituri, fără ca durata fiecărui tranzit să depăşească 5 zile. De asemenea, art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 fac distincţie între viza de scurtă şedere, pe care art. 23 o defineşte ca fiind viza care permite străinilor să solicite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată să nu depăşească 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul României, şi viza de lungă şedere, în privinţa căreia art. 24 prevede că se acordă străinilor, la cerere, pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii, pentru anumite scopuri expres prevăzute în cuprinsul articolului anterior menţionat, printre care sunt enumerate desfăşurarea de activităţi economice, desfăşurarea de activităţi profesionale, desfăşurarea de activităţi comerciale, angajare în muncă etc. 16. În acest context, art. 70 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 prevede că dreptul de şedere pe termen lung se acordă, la cerere, în condiţiile aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, pe perioadă nedeterminată, străinilor care, la data soluţionării cererii, sunt titulari ai unui drept de şedere temporară sau beneficiari ai protecţiei internaţionale în România. Acest drept se acordă, conform art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, străinilor anterior menţionaţi, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au avut drept de şedere temporară sau au beneficiat de protecţie internaţională pe teritoriul României în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii [art. 71 alin. (1) lit. a)]; fac dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, cu excepţia străinilor membri de familie ai cetăţenilor români [art. 71 alin. (1) lit. b)]; fac dovada asigurării sociale de sănătate [art. 71 alin. (1) lit. c)]; fac dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit, în condiţiile legii [art. 71 alin. (1) lit. d)]; cunosc limba română cel puţin la un nivel satisfăcător [art. 71 alin. (1) lit. e)]; nu prezintă pericol pentru securitatea naţională [art. 71 alin. (1) lit. f)]; nu constituie o ameninţare la adresa ordinii publice. Condiţia se consideră îndeplinită dacă străinul nu a săvârşit, cu intenţie, infracţiuni pe teritoriul României pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani [art. 71 alin. (1) lit. g)]. Alin.(2)-(5) ale art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 prevăd excepţii de la dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol pentru diferite categorii de persoane. 17. Având în vedere aceste dispoziţii legale, art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 reglementează permisul de şedere temporară, care se eliberează străinilor la acordarea sau prelungirea dreptului de şedere temporară şi are o valabilitate limitată la perioada pentru care s-a acordat sau, după caz, s-a prelungit dreptul de şedere temporară, iar art. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 stipulează despre permisul de şedere pe termen lung, care se eliberează în baza obţinerii dreptului de şedere pe termen lung străinilor membri de familie ai cetăţenilor români, pentru o perioadă de 10 ani, şi se reînnoieşte succesiv pentru aceeaşi perioadă, şi celorlalte categorii de străini, pentru o perioadă de 5 ani, şi se reînnoieşte succesiv pentru aceeaşi perioadă. 18. Aşadar, având în vedere dispoziţiile legale mai sus analizate, Curtea reţine că sensul expresiei „rezidenţă continuă“ din cuprinsul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este acela de şedere cu caracter continuu în una dintre formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, actul normativ ce reglementează modalităţile în care cetăţenii străini pot rămâne pe teritoriul României, în funcţie de durata şi de scopul şederii acestora. 19. Aşa fiind, sensul sintagmei „rezidenţă continuă şi legală“ din cuprinsul textului criticat este clar, precis şi previzibil, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Cu privire la acesta, Curtea Constituţională, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a reţinut, în jurisprudenţa sa, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a arătat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică, şi că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. S-a arătat, totodată, că nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna şi că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, prin aceeaşi jurisprudenţă s-a reţinut că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre (hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 se aplică tuturor cetăţenilor străini care se află în condiţiile arătate în ipoteza normei juridice analizate, fără privilegii şi fără discriminări. 21. Referitor la modalitatea de calcul al celor 5 ani la care face trimitere textul criticat, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prin raportare la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, motiv pentru care, sub acest aspect, prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi analizată de Curtea Constituţională. 22. Totodată, invocarea dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre trebuie făcută de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate în faţa organelor judiciare, care au competenţa de a interpreta şi aplica cu prioritate dispoziţiile dreptului european, conform art. 148 alin. (2) din Constituţie, atunci când circumstanţele cauzelor o impun. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Furno’ Salvatore în Dosarul nr. 126/45/2022 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
