Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Gabriel Rusu în Dosarul nr. 8.403/99/2015/a1 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - Faliment. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.210D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.674D/2018, având un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Mircea Alexandru Georgescu şi Levente Benko în Dosarul nr. 5.181/3/2017/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.210D/2018 şi nr. 1.674D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune conexarea Dosarului nr. 1.674D/2018 la Dosarul nr. 1.210D/2018, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Sentinţa civilă nr. 1.222 din 10 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.403/99/2015/a1, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - Faliment a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gabriel Rusu cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă. 8. Prin Încheierea din 5 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.181/3/2017/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâţii Mircea Alexandru Georgescu şi Levente Benko cu prilejul judecării unei cauze civile având ca obiect cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că ficţiunea juridică creată de legiuitor prin reglementarea prezumţiei relative de culpă şi de legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este neconstituţională şi lipsită de efecte în condiţiile în care lipsesc dovezile primare referitoare la faptele ilicite privind neţinerea contabilităţii, ascunderea documentelor contabile şi, mai ales, la legătura de cauzalitate între aceste fapte şi starea de insolvenţă. Precizează că prevederile art. 138 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au preluat soluţia legislativă consacrată iniţial de art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, însă aceste dispoziţii nu instituiau o prezumţie de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită, motiv pentru care, analizând excepţiile de neconstituţionalitate ale acestor dispoziţii, prin deciziile pronunţate, Curtea Constituţională le-a respins ca fiind neîntemeiate. 10. În cazul Legii nr. 85/2014, însă, autorii excepţiei arată că situaţia este diametral opusă, în sensul că legiuitorul a înţeles să instituie o prezumţie relativă de culpă în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu prezumându-se. Astfel, textul de lege criticat prevede una dintre posibilităţile prin care pasivul neacoperit al unei societăţi aflate în insolvenţă se poate recupera de la membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de la orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a societăţii, fapta ce conduce la atragerea răspunderii putând fi ţinerea fictivă a contabilităţii, acţiunea de a face dispărute documentele contabile sau neefectuarea contabilităţii în conformitate cu legea. Aceleaşi dispoziţii prevăd şi faptul că dacă nu sunt predate documentele contabile cerute de către administratorul/lichidatorul judiciar atât culpa, cât şi legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, această prezumţie fiind relativă. Această prezumţie este aplicabilă indiferent de posibilitatea sau imposibilitatea de a se prezenta documentele contabile, în tot sau în parte. Conform textului de lege criticat, indiferent de motivul nepredării documentelor contabile, efectul este acelaşi, şi anume prezumarea culpei şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, context în care menţionează că există situaţii în care documentele contabile au fost pierdute, precum şi situaţii în care documentele contabile au fost aruncate. În acest sens, arată că o parte din documentele contabile trebuie păstrate 5 ani, iar altele 10 ani, conform Ordinului ministerului finanţelor publice nr. 2.634/2015, aşa încât, chiar dacă se respectă prevederile legii referitoare la arhivarea documentelor contabile şi acestea sunt distruse/casate după 5/10 ani, legea îl sancţionează în mod injust pe administrator pentru neprezentarea documentelor contabile, deşi acesta nu are cum să probeze că a ţinut contabilitatea în mod corect. Astfel, consideră că sub acest aspect legea nu este echitabilă, iar dreptul la apărare este încălcat, întrucât administratorul nu are nicio posibilitate să răstoarne prezumţia instituită de lege. 11. Aceştia apreciază, de asemenea, că instituirea unei prezumţii de culpă în persoana administratorului şi a celorlalte persoane prevăzute de textul legal criticat implică o inegalitate de tratament în faţa legii, deoarece, în situaţia în care administratorul este într-o imposibilitate subiectivă sau obiectivă de depunere a documentelor fiscale, cel ce formulează cererea de atragere a răspunderii are, practic, şi rol de judecător, trebuind doar să dovedească faptul că nu au fost nedepuse documentele contabile. Sub acest aspect, consideră că legea nu este echitabilă, părţile nefiind tratate în mod egal. 12. Se arată, de asemenea, că sancţiunea de suportare a pasivului societăţii aflate în insolvenţă/faliment este aplicată pentru o activitate actuală, şi anume nedepunerea documentelor contabile. Deşi aparent această sancţiune este una patrimonială provenind din legea insolvenţei, ea este în realitate o sancţiune fiscală, întrucât sancţionează o încălcare a normelor fiscale. Sub acest aspect, autorii excepţiei susţin că se atribuie o sancţiune pentru neţinerea contabilităţii - fapt trecut, posibil anterior datei de intrare în vigoare a legii, respectiv anul 2014. Astfel, deşi în trecut administratorul/persoanele responsabile de ţinerea contabilităţii avea/aveau o expectanţă prin raportare la dispoziţiile legale referitoare la sancţionarea modului în care sunt întocmite şi ţinute actele contabile, ei sunt sancţionaţi conform legii noi mult mai grav, prin suportarea pasivului societăţii falite. Aşa fiind, consideră că dispoziţiile criticate reprezintă o aplicare mascată a legii şi pentru trecut şi susţin că, astfel, există o inegalitate de tratament între administratorii/ persoanele responsabile ce au ţinut contabilitatea după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014 şi cei ce au ţinut contabilitatea înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Deşi prima categorie putea să prevadă consecinţele grave ce survin ca urmare a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea, a doua categorie nu avea însă cum să prevadă astfel de consecinţe. 13. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - Faliment, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.210D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 sunt constituţionale. Astfel, instanţa reţine că instituirea unei prezumţii legale de culpă şi a existenţei unei legături de cauzalitate nu poate fi considerată neconstituţională, având în vedere caracterul relativ al acestei prezumţii ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare, respectiv a predării documentelor vizate de articolul invocat. 14. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.674D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 sunt constituţionale. Instanţa precizează că după deschiderea procedurii de insolvenţă debitorul, prin reprezentanţii săi statutari, are obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar toate documentele contabile ale societăţii, iar în baza lor şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, lichidatorul trebuie să stabilească cauzele stării de insolvenţă şi să analizeze dacă aceasta a fost cauzată de organele de conducere prin săvârşirea faptelor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014. În lipsa documentelor contabile, acesta nu este în măsură să stabilească cauzele efective ale ajungerii în încetare de plăţi, astfel încât reclamantul este pus în imposibilitatea de a face dovada legăturii de cauzalitate între fapta reprezentată de neţinerea unei evidenţe contabile în conformitate cu legea şi ajungerea în stare de insolvenţă, ale cărei cauze nu pot fi determinate din culpa procesuală a pârâtului. Din acest motiv, legiuitorul a instituit o prezumţie legală, care are însă un caracter relativ şi pe care pârâţii o pot răsturna prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, potrivit cărora " La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: […] d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;“." 19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (1), potrivit cărora „dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“, şi ale alin. (2), care prevede că „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.“, ale art. 53 referitor la „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“, ale art. 135 alin. (2) lit. a), potrivit cărora „Statul trebuie să asigure: libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;“, precum şi celor ale art. 136 alin. (5) care statuează că „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.“ 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă cuprinsă în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 se regăsea iniţial, într-o formă similară, atât în art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, cât şi în art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, iar aceste prevederi de lege au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Decizia nr. 82 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Decizia nr. 1.372 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009, sau Decizia nr. 1.065 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate „nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac.“ 21. Referitor la atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, prin Decizia nr. 412 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 8 decembrie 2020, Curtea a reţinut că în succesiunea evenimentelor desfăşurate în procedura insolvenţei, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, raport ce se publică, potrivit legii, în Buletinul procedurilor de insolvenţă, după caz. În acest context, în cazul în care prin raportul întocmit de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. 22. Curtea observă că Legea nr. 85/2014 a preluat concepţia legii anterioare (şi anume Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei) cu privire la natura juridică a răspunderii persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, dacă au comis vreuna dintre faptele ilicite enumerate limitativ de art. 169 din lege, aceasta fiind o răspundere civilă, iar în funcţie de izvorul obligaţiei încălcate, răspunderea civilă poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală. Răspunderea persoanelor menţionate de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este condiţionată de existenţa unui pasiv neacoperit, dar poate fi incidentă în toate formele procedurii insolvenţei, respectiv generală sau simplificată, de reorganizare ori faliment, iar această formă de răspundere civilă nu poate fi angajată decât dacă debitorul este persoană juridică şi numai în cadrul procedurii insolvenţei. 23. În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, atât în doctrină (a se vedea Stanciu D. Cărpenaru, Mihai-Adrian Hotca, Vasile Nemeş, Codul insolvenţei comentat, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti, 2017), cât şi în practică, s-a acceptat faptul că răspunderea civilă întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din actul normativ precitat presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului. Totodată, în conformitate cu art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare“, iar astfel faptele care pot atrage răspunderea civilă a persoanelor avute în vedere de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie să fie ilicite, adică să fie comise cu nesocotirea unor dispoziţii legale sau cu încălcarea unor reguli convenţionale. Cele patru condiţii ale răspunderii civile, mai sus menţionate, trebuie îndeplinite indiferent de natura răspunderii - răspundere delictuală sau contractuală. Singura diferenţă dintre cele două forme de răspundere civilă nu este în materia condiţiilor, ci a probaţiunii, întrucât, în timp ce în cazul răspunderii delictuale toate cele patru condiţii trebuie dovedite, în cazul răspunderii contractuale, una dintre ele este prezumată relativ, şi anume vinovăţia, dacă în prealabil se face dovada că persoana în cauză a încălcat o obligaţie contractuală. În acest sens sunt şi prevederile criticate în cauză, potrivit cărora, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, prezumţia fiind relativă. 24. Cu privire la fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, Curtea reţine că aceasta se referă la trei ipoteze, şi anume s-a ţinut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În ceea ce priveşte obligaţia de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică faptul că nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Aşadar, simplul fapt că nu s-ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. 25. Curtea observă că normele juridice care reglementează organizarea şi ţinerea evidenţelor contabile sunt cuprinse în Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, şi în normele sale de aplicare. Ţinerea unei contabilităţi fictive, cauzarea dispariţiei unor documente contabile sau neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea pot realiza atât conţinutul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, cât şi al unor infracţiuni, cum ar fi infracţiunea de bancrută frauduloasă [art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal] sau infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale ori pot întruni conţinutul unei contravenţii la regimul fiscal. Având în vedere faptul că, în sine, încălcarea normelor privind ţinerea contabilităţii nu este producătoare de prejudicii, nu este suficientă simpla existenţă a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea, ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvenţă, adică să existe legătură de cauzalitate între faptă şi starea de încetare a plăţilor. Această faptă poate constitui nu doar o faptă ilicită din punct de vedere civil, ci poate realiza conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă sau al unor infracţiuni ori contravenţii la regimul fiscal. 26. Curtea reţine că, potrivit art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, criticat în speţă, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă şi poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă admis de lege. Referitor la acest caz de angajare a răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvenţa debitorului, Curtea reţine că prezumţia de existenţă a culpei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu există numai în ceea ce priveşte faptele ilicite comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014, cu respectarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. 27. Curtea învederează, de asemenea, faptul că în orice procedură de insolvenţă, analiza documentelor contabile este esenţială pentru a se stabili cauzele şi împrejurările intrării în insolvenţă. Din acest motiv, legea instituie obligaţia depunerii acestor documente încă de la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, iar această obligaţie revine debitorului prin organele sale. Referitor la consecinţele care decurg în acele cazuri în care aceste documente nu ajung să fie puse la dispoziţia practicianului în insolvenţă desemnat în procedură, Curtea apreciază că prin completarea soluţiei legislative cuprinse în art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, astfel cum se regăseşte în prezent în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a avut ca scop eliminarea unei practici judiciare contradictorii cu privire la atragerea răspunderii pentru neţinerea contabilităţii atunci când administratorul social nu a predat documentele contabile. Aceasta întrucât, chiar dacă şi în vechea reglementare opinia majoritară era în sensul antrenării răspunderii, concluzia se întemeia însă pe o prezumţie judecătorească. În noua reglementare, prezumţia este una legală, astfel încât, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă, astfel încât autorul faptei o poate răsturna prin predarea contabilităţii. 28. Pentru ca nerespectarea prevederilor referitoare la evidenţa contabilităţii să atragă răspunderea pentru intrarea în insolvenţă, Curtea reţine ca fiind necesară dovedirea existenţei prejudiciului, a culpei şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi intrarea în insolvenţă a debitoarei. Întrucât acţiunea necesită stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta administratorului şi insuficienţa activului, nu este suficientă existenţa faptei de a nu ţine o contabilitate periodică şi nerespectarea dispoziţiilor legale, fără a se concretiza modul în care această faptă a dus la insuficienţa activelor. Indiferent dacă este instituită prezumţia că nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea, pentru atragerea răspunderii este necesară probarea faptului că neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legea contabilităţii a contribuit la starea de insolvenţă. Nedepunerea documentelor cerute de lege nu este echivalentă cu neîntocmirea contabilităţii sau cu întocmirea acesteia cu nerespectarea legii. În orice caz, este necesară mai întâi dovada certă a săvârşirii faptelor referitoare la ţinerea contabilităţii şi apoi caracterul lor ilicit, aplicarea prezumţiei relative referitoare la culpă şi legătura de cauzalitate fiind ulterioară. Curtea subliniază însă că aceste aspecte nu intră în sfera atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, ci rămân la latitudinea instanţei competente, întrucât administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, va promova acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. 29. În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, în doctrina de specialitate s-a reţinut că între fapta ilicită şi prejudiciu (starea de insolvenţă, în terminologia legii) trebuie să existe o relaţie directă de la cauză la efect, în sensul că lipsa disponibilităţilor se datorează faptei prevăzute de lege, neintrând în domeniul „cauzelor“ faptele care au favorizat, iar nu determinat sau contribuit la producerea stării de insolvenţă a debitorului. Conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului. Săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege şi existenţa unui prejudiciu sunt două condiţii necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. Este necesar să se probeze şi împrejurarea că prin săvârşirea faptei de către subiect a fost cauzat un prejudiciu debitorului şi, indirect (consecutiv), creditorilor. Deci, instanţa trebuie să reţină că insolvenţa a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acţiunea în răspundere civilă. 30. Concluzionând, Curtea constată că prin noua reglementare cuprinsă în art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, criticată în speţă, legiuitorul a realizat o modificare esenţială, ce ţine de fapta de neţinere a contabilităţii, şi anume aceea că, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă relativ. Faptul că administratorul social sau lichidatorul judiciar nu au pus la dispoziţia practicianului evidenţa contabilă, în temeiul obligaţiei legale care le incumbă, naşte prezumţia relativă că evidenţa contabilă nu s-a ţinut, fiind necesar şi suficient ca persoanele a căror răspundere se angajează să fi contribuit la starea de insolvenţă a debitorului. Curtea precizează că autorul faptei poate însă să răstoarne prezumţia de neţinere a contabilităţii prin predarea către practicianul în insolvenţă a documentelor contabile. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Rusu în Dosarul nr. 8.403/99/2015/a1 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - Faliment, precum şi de către Mircea Alexandru Georgescu şi Levente Benko în Dosarul nr. 5.181/3/2017/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi constată că prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - Faliment şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
