Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 365 din 29 iunie 2023  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 365 din 29 iunie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 914 din 10 octombrie 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 3.608/118/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.637D/2019.
    2. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, acordat la cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate în vederea asigurării dreptului la apărare. Totodată, învederează Curţii că autorul excepţiei a transmis la dosar note scrise în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând că, în opinia sa, se creează o discriminare între acele persoane care cunosc existenţa falsului şi pot să apeleze la procedura înscrierii în fals în termenul prevăzut de textul de lege criticat şi persoanele care nu au cunoştinţă de existenţa falsului ori iau cunoştinţă la termenele ulterioare de folosirea înscrisului fals. Situaţiile sunt similare, în sensul că este vorba despre un act fals, dar tratamentul este în mod nejustificat diferit, sub aspectul termenului în care se poate cere constatarea falsului. Se încalcă, totodată, dreptul de acces liber la justiţie, în cauză fiind vorba despre un dosar care se judecă pe baza unor acte obiectiv false. Susţine că este nesocotit şi principiul proporţionalităţii, care presupune existenţa unui echilibru între mijloacele folosite de legiuitor şi drepturile afectate. Precizează că actele false nu îşi pierd acest caracter ca urmare a faptului că este depăşit termenul de înscriere în fals a acestora. Arată că există şi o neclaritate cu privire la noţiunea de „folosire a înscrisului“, instanţele având o jurisprudenţă complet divergentă în această privinţă. Ca atare, partea interesată nu are o reprezentare precisă cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul în care trebuie să solicite înscrierea în fals. Consideră că ar fi fost necesar ca textul să prevadă că solicitarea se poate face de la momentul la care s-a luat cunoştinţă de existenţa falsului, având în vedere, de exemplu, că întâmpinarea nu se comunică, astfel că partea nu poate lua cunoştinţă de actele false depuse. Mai susţine că se încalcă şi dreptul la un proces echitabil, cu referire la egalitatea armelor, întrucât falsul se acoperă prin depăşirea termenului criticat. Acest drept este afectat în esenţa sa, întrucât judecarea în baza unor acte false nu are cum să se realizeze în cadrul unui proces echitabil. Totodată, accesul liber la justiţie nu este garantat atunci când o parte poate să folosească acte false, iar cealaltă parte nu poate să se apere împotriva acestor falsuri.
    5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor limitări, cu condiţia ca acestea să nu afecteze însăşi substanţa dreptului. Consideră că îşi menţin valabilitatea cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 770 din 29 noiembrie 2018.
    6. Solicitând cuvântul în replică, autorul excepţiei arată că nu se poate invoca imperativul respectării disciplinei procesuale în situaţia în care partea află despre înscrisul fals după trecerea termenului prevăzut de textul criticat.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 2 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.608/118/2016, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Turbatu într-o procedură de insolvenţă.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate îngrădesc dreptul părţii de a denunţa ca fals un înscris folosit în proces de partea adversă de la momentul la care cunoaşte sau are suspiciunea rezonabilă că înscrisul depus în faţa instanţei este un fals. Momentul la care află că înscrisul respectiv este un fals poate fi un moment mult ulterior depunerii acestuia, iar nu momentul impus de prevederile art. 304 din Codul de procedură civilă, adică primul termen de judecată după depunerea acestuia în instanţă. Înscrisul fals depus poate fi, ca în cazul de faţă, împuternicirea avocaţială dată în baza unui contract de reprezentare juridică în care semnătura nu aparţine presupusului client, ceea ce ar dovedi lipsa unui mandat legal de reprezentare.
    9. Se arată că, în cauzele în care probele apar pe parcursul procesului, ar fi inacceptabil şi inadmisibil, prin prisma unui proces echitabil, ca judecătorul să ia o decizie pe baza unui act fals, iar partea să nu îl poată înscrie în fals. Se susţine că este încălcat principiul egalităţii, producându-se o discriminare între părţile care ştiu de la început că au fost falsificate acte, faţă de cele care iau cunoştinţă pe parcursul procesului de faptul că un înscris ar fi fals. Se încalcă astfel şi dreptul la un proces echitabil, în care părţile trebuie să beneficieze de dreptul la egalitate în apărare, precum şi dreptul la aflarea adevărului în cauză. Atât timp cât prin acte false se doreşte inducerea în eroare a judecătorilor în vederea obţinerii unui avantaj financiar în scopuri frauduloase şi creării aparentei legalităţi prin decizii judecătoreşti, nu se mai poate vorbi despre un proces echitabil. Se încalcă, totodată, şi principiul aflării adevărului, în cauze în care semnăturile au fost contrafăcute, autorul excepţiei precizând că, în cazul de faţă, contractul aflat la dosarul penal are alte semnături faţă de cele de la dosarul civil, fapt ce arată că semnăturile sunt falsificate şi pune judecătorul în situaţia de a nu putea să denunţe înscrisul ca fals. Se arată că se ajunge la interpretarea potrivit căreia oricine trebuie să se înscrie preventiv în fals, astfel încât, dacă apar pe parcursul procesului indicii că actul ar putea fi fals, partea să nu piardă termenul.
    10. Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.“
    15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Acces liber la justiţie şi art. 24 - Dreptul la apărare. Se invocă, de asemenea, şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 770 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iunie 2019, paragrafele 20-22, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).
    17. Totodată, Curtea a apreciat că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    18. Curtea a remarcat că în acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 478 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragrafele 15 şi 16).
    19. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în materie procedural civilă, sancţiunile sunt definite, în doctrină, drept măsuri cu caracter de constrângere menite să garanteze respectarea normelor juridice care prescriu formele şi condiţiile după care trebuie să se desfăşoare activitatea judiciară în cauzele civile. Ele îndeplinesc o dublă funcţie: de a-i preveni pe participanţii la procesul civil să respecte disciplina procesuală şi de a-i sancţiona pe cei care o încalcă. Acestea pot fi nulitatea, decăderea, perimarea, suspendarea cauzei, amenzile judiciare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, despăgubirile pentru partea prejudiciată etc. (a se vedea Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 76).
    20. În fine, Curtea a constatat că textele legale criticate reprezintă expresia voinţei legiuitorului de a asigura celeritatea desfăşurării procesului în vederea asigurării soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil (Decizia nr. 770 din 29 noiembrie 2018, precitată, paragraful 23).
    21. Cele statuate în jurisprudenţa menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În plus, aplicând în cauza de faţă considerentele de principiu mai sus expuse, Curtea constată că textul de lege criticat asigură stabilitatea şi securitatea circuitului juridic civil, contribuind la impunerea disciplinei procedurale inerente soluţionării definitive a cauzelor.
    22. Instanţa de contencios constituţional reţine, de asemenea, că prevederile de lege supuse controlului nu aduc atingere dreptului de acces liber la justiţie în substanţa sa, având în vedere că partea interesată are posibilitatea legală de a solicita constatarea falsului chiar şi în cazul în care a depăşit termenul procedural prevăzut de art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Acest lucru nu se va realiza însă în cadrul procesului civil, ci prin intermediul unei sesizări adresate organelor de cercetare penală competente să investigheze falsul prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 322 din Codul penal - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată, existând ulterior posibilitatea formulării căii extraordinare de atac a revizuirii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 3. Aşadar, intervenirea sancţiunii decăderii pentru depăşirea termenului procedural prevăzut de dispoziţiile legale criticate (şi anume primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces) nu constituie un obstacol absolut în ceea ce priveşte constatarea împrejurării că respectivul înscris este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii.
    23. Din această perspectivă, nu se poate reţine nici critica referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie prin instituirea unei inegalităţi de tratament între părţile din proces şi nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, cadrul legal instituind un mecanism procedural apt să asigure respectarea principiului egalităţii armelor în proces.
    24. În ceea ce priveşte situaţia concretă din cauză, în care înscrisul defăimat ca fals îl constituie o împuternicire avocaţială şi contractul de asistenţă juridică aferent, Curtea constată că autorul excepţiei ridică o problemă de interpretare şi aplicare a legii la speţă. Or, aceste aspecte excedează controlului de constituţionalitate, instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea litigiului principal având competenţa exclusivă de a aprecia dacă şi în ce măsură acestea se înscriu în noţiunea de înscrisuri probatorii, la care face referire subsecţiunea Codului de procedură civilă din care face parte textul de lege criticat, şi, implicit, dacă este sau nu incidentă procedura reglementată de art. 304-308 din codul menţionat. Unificarea practicii judiciare divergente care ar exista, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, la nivelul diverselor instanţe cu privire la această problematică se poate realiza doar de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea unui recurs în interesul legii.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 3.608/118/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 iunie 2023.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Valentina Bărbăţeanu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016