Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 364 din 28 mai 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 coroborate cu cele ale art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 364 din 28 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 coroborate cu cele ale art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 802 din 3 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 coroborate cu cele ale art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Simona Dumitru în Dosarul nr. 6.854/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.311D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Angelo Fantozzi a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
    4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.469D/2017 şi nr. 2.606D/2017, având ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 906 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 910 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Căpităniţa în Dosarul nr. 1.498/239/2017 al Judecătoriei Hârlău, şi, respectiv, prevederile art. 910 raportate la cele ale art. 906 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Clara Ilinca Popoacă în Dosarul nr. 35.652/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.
    5. La apelul nominal, în Dosarul nr. 2.469D/2017, lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. În Dosarul nr. 2.606D/2017, la apelul nominal, răspunde pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Marieta Avram, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Biroul executorului judecătoresc Nacu Cristian Andrei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.311D/2017, nr. 2.469D/2017 şi nr. 2.606D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul prezent sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.469D/2017 şi nr. 2.606D/2017 la Dosarul nr. 2.311D/2017, care este primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.606D/2017, doamna avocat Marieta Avram, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Expunând argumentele în favoarea neconstituţionalităţii reglementării criticate din Codul de procedură civilă, aceasta reiterează pe larg cele deja reţinute prin notele scrise în care a fost invocată excepţia de constituţionalitate. Susţine, în esenţă, că a fost invocată neconstituţionalitatea prevederilor art. 910 coroborate cu cele ale art. 906 din Codul de procedură civilă, în partea referitoare la exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, textele criticate având în vedere exercitarea şi executarea silită a tuturor titlurilor executorii în materie de minori.
    8. Ca element de noutate al excepţiei invocate, învederează faptul că art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor şi arată că, dacă anterior acestei modificări cuantumul penalităţilor de întârziere era limitat la 3 luni, după ultima modificare din 2018, cuantumul penalităţilor nu mai este limitat, iar acesta se poate stabili după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care părintele nerezident (debitorul) nu îşi execută obligaţia, până la stingerea ei completă. În acest context, solicită Curţii ca în aprecierile pe care le va face asupra excepţiei de neconstituţionalitate să aibă în vedere inclusiv această modificare, în vederea asigurării principiului securităţii juridice şi principiului predictibilităţii legii.
    9. De asemenea, arată că, deşi există o jurisprudenţă a instanţei de contencios constituţional în această materie, Curtea pronunţându-se în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate, în speţă argumentele invocate în sprijinul criticilor de neconstituţionalitate sunt formulate dintr-o nouă perspectivă şi prin raportare la noi dispoziţii constituţionale şi convenţionale.
    10. Un alt element de noutate decurge şi din opiniile majoritare exprimate în doctrină referitoare la legalitatea şi oportunitatea mecanismului instituit prin reglementarea criticată din Codul de procedură civilă, raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    11. În concluzie, solicită Curţii Constituţionale, în principal, admiterea excepţiei invocate şi să constate că art. 906 coroborat cu art. 910 din Codul de procedură civilă este neconstituţional în parte, în măsura în care mecanismul penalităţilor de întârziere se aplică hotărârilor judecătoreşti prin care se stabileşte dreptul părintelui nerezident de a avea legături personale cu minorul. Consideră că obligaţia părintelui rezident, în calitate de subiect pasiv al dreptului potestativ al părintelui nerezident, de a permite acestuia din urmă să aibă legături personale cu minorul este incompatibilă cu mecanismul penalităţilor de întârziere şi compatibilă doar cu obligarea la despăgubiri sau cu alte sancţiuni contravenţionale şi penale, aşa încât reglementarea criticată din Codul de procedură civilă este neconstituţională prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 53, art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (1), precum şi faţă de cele ale art. 26 coroborate cu art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
    12. În subsidiar, solicită Curţii să constate că reglementarea criticată este constituţională numai în măsura în care, la stabilirea cuantumului penalităţilor, instanţele de judecată sunt obligate să ţină cont de interesul superior al copilului şi de opinia acestuia, atât în circumstanţierea faptelor de încălcare a obligaţiei părintelui rezident de a permite exercitarea de către celălalt părinte a dreptului de a avea legături personale cu copilul, cât şi la stabilirea individualizată a cuantumului penalităţilor, care apreciază că trebuie eliminate din această materie. În sensul celor mai sus expuse, depune la dosar note scrise detaliate.
    13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciind că, în speţă, nu există temeiuri noi pentru reconsiderarea acestei practici jurisprudenţiale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    14. Prin Încheierea din 24 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.854/302/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 coroborate cu cele ale art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioana Simona Dumitru cu ocazia judecării unei cauze de minori şi familie având ca obiect o contestaţie la executare.
    15. Prin Încheierea din 6 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.498/239/2017, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 910 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Căpităniţa cu ocazia judecării unei cauze de minori şi familie, având ca obiect „alte cereri privind executarea silită - aplicare penalităţi, art. 910 alin. (3).“
    16. Prin Încheierea din 22 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 35.652/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 910 raportate la cele ale art. 906 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Clara Ilinca Popoacă cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect „autorizarea obligaţiei de a face - aplicarea de penalităţi.“
    17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia consideră că reglementarea criticată aduce atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, având în vedere că legea în materia dreptului familiei trebuie să respecte demnitatea omului, libera dezvoltarea a personalităţii umane. Arată că, la nivel european, tendinţa de soluţionare a conflictelor de familie este aceea de epuizare a unor proceduri alternative, precum medierea, consilierea psihologică etc., însă procedura reglementată prin prevederile de lege criticate se situează la polul opus, accentuând şi mai mult starea conflictuală a relaţiilor de familie. Acestea susţin că normele criticate sunt imprevizibile şi lipsite de claritate, ţinând cont de faptul că amenzile având cuantumul cuprins între 100 şi 1.000 de lei pe zi nu oferă niciun criteriu de apreciere, iar acest cuantum arbitrar al amenzilor încalcă principiul interesului superior al copilului prin faptul că în loc ca amenzile să reprezinte o modalitate exclusivă de constrângere a debitorului, cel mai adesea cuantumul lor nerezonabil aduce o atingere gravă calităţii vieţii minorului. Consideră că prin reglementarea criticată se creează o situaţie discriminatorie, deoarece părintele căruia nu i-a fost încredinţat minorul poate pretinde penalităţi şi îşi poate îmbogăţi patrimoniul în mod nedrept, prin micşorarea patrimoniului celuilalt părinte la care a fost stabilit domiciliul minorului, independent de îndeplinirea obligaţiilor sale părinteşti.
    18. Se susţine, de asemenea, că prevederile criticate încalcă art. 16 şi 53 din Constituţie, raportat la principiul proporţionalităţii şi al egalităţii, întrucât, „spre deosebire de prevederile care reglementează executarea silită a obligaţiei de a face în cadrul căreia obligaţia la plata penalităţilor reprezintă un mijloc de constrângere în cazul în care obligaţia nu poate fi executată în natură, prevederile criticate reglementează un dublu sistem de constrângere care constă atât în obligarea debitorului la plata de penalităţi, cât şi la executarea silită directă.“
    19. Se susţine, totodată, că se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 26, art. 47 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) din Constituţie, întrucât obligativitatea procedurii de aplicare a penalităţilor de întârziere prealabil executării silite afectează viaţa de familie, iar prin aceste forme de constrângere, părintele creditor îşi îmbogăţeşte patrimoniul în mod nejustificat, periclitând inclusiv situaţia materială a minorului.
    20. Autoarele excepţiei invocă faptul că dreptul la ocrotirea sănătăţii, garantat de art. 34 alin. (1) din Constituţie, şi dreptul la integritate fizică şi psihică a persoanei minorului, consacrat de art. 22 alin. (1) din Legea fundamentală, formează un tot unitar care trebuie să consolideze dreptul la o viaţă sănătoasă a copilului şi să garanteze dreptul la viaţă intimă şi privată a acestuia din perspectiva interesului superior al minorului. Învederează faptul că, ori de câte ori există un conflict de drepturi fundamentale între minor şi părintele creditor, drepturile fundamentale ale minorului trebuie să prevaleze pentru o dezvoltare psihică armonioasă şi liniştită a acestuia. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 2 februarie 2016 pronunţată în Cauza N.Ts. şi alţii împotriva Georgiei (Cererea nr. 71.776/12), prin care această instanţă a constatat că a existat o încălcare a articolului 8, referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, datorită faptului că instanţele naţionale nu au acordat o atenţie adecvată faptului că minorii nu au vrut să se întoarcă la tatăl lor.
    21. Autoarele excepţiei consideră că reglementarea criticată este neconstituţională, întrucât nu pune la dispoziţia cetăţeanului sau a instanţei un mecanism prin care să reevalueze, în raport cu interesul superior al copilului, măsurile dispuse prin titlul executoriu. Astfel, în cazul refuzului categoric al minorului de a-l părăsi de debitor, această împrejurare ar trebui să constituie şi raţiunea unui text legal care să dea posibilitatea instanţei, dacă ar fi cazul, să revizuiască măsurile referitoare la minor cuprinse în titlul executoriu. Din moment ce, prin prisma reglementării actuale, instanţa nu are un asemenea drept, programul de consiliere care se dispune pare mai degrabă menit să îndeplinească un rol persuasiv, psihologul urmând să îl convingă pe minor să se supună măsurilor care îl vizează.
    22. Consideră că mecanismul actual prevăzut în cuprinsul art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă aduce atingere interesului superior al copilului, dat fiind că nu este permisă nicio reevaluare a măsurilor dispuse faţă de acesta prin titlul a cărui executare se solicită. Or, în determinarea interesului superior al copilului, trebuie avută în vedere şi opinia acestuia, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, potrivit art. 2 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, aspect care este în mod evident neglijat în reglementarea criticată. Autoarele excepţiei susţin că este greu de înţeles raţiunea avută în vedere de legiuitor la elaborarea procedurii criticate, în condiţiile în care debitorul nu are nicio culpă în situaţia în care minorul refuză executarea. Singura explicaţie rezidă în presupunerea ope legis că părintele debitor este un părinte alienator, ceea ce, cu siguranţă, nu este valabil decât în unele situaţii.
    23. Arată, de asemenea, că mecanismul reglementat în art. 910-914 din Codul de procedură civilă are în vedere asigurarea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, fără excepţie. Rezultatul, însă, constă într-o reglementare prin care se sacrifică în mod inutil interesele superioare ale minorului, contrar art. 12 alin. (1) din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, care consacră obligaţia statului de a garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, urmând ca opiniile copilului să fie luate în considerare, ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate. Or, acest aspect este neglijat complet prin procedura de lege criticată, reglementată de Codul de procedură civilă, întrucât, deşi în aparenţă această procedură protejează minorii, ea este una inflexibilă, prin care se încalcă drepturile copilului reglementate în Constituţie şi în Convenţiile internaţionale.
    24. Concluzionând, autoarele excepţiei susţin că executarea silită însăşi, ca idee, este incompatibilă cu transferul minorului de la un părinte la altul, ca un bun oarecare; în al doilea rând, în măsura în care minorul refuză, chiar după consiliere şi întocmirea raportului psihologului, să îl părăsească pe debitor, executarea silită ar trebui să înceteze, în caz contrar, lăsându-se deschisă calea unei hărţuiri permanente a minorului; în al treilea rând, consilierea psihologică ar trebui extinsă şi la persoana creditorului, întrucât, de cele mai multe ori, acţiunile judiciare având ca miză persoana minorului au drept substrat, de fapt, doar înverşunarea creditorului împotriva debitorului.
    25. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.311D/2017, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar reglementarea criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, scopul urmărit de legiuitor fiind aducerea la îndeplinire întocmai şi cu bună-credinţă, a obligaţiilor ce revin statului, ca urmare a tratatelor la care este parte, în speţă Regulamentul CE nr. 2201/2003 şi Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii.
    26. Judecătoria Hârlău, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.469D/2017, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, prin care s-a reţinut că „dispoziţiile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredinţat unuia dintre părinţi, unui terţ sau unei instituţii de ocrotire printr-o hotărâre judecătorească, iar persoana care deţine copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii, având un caracter de noutate în legislaţia procesual civilă.“ Curtea a observat, de asemenea, că „legiuitorul a reglementat mai multe măsuri graduale ca intensitate menite să constrângă debitorul să execute obligaţia prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanţei de judecată. Aplicarea penalităţilor reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancţiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligaţiei o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de trei luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancţiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancţiuni penale.“
    27. Totodată, instanţa de judecată subliniază faptul că prevederile de lege criticate sancţionează refuzul debitorului de a executa dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu, fiind pe deplin echitabil a fi reglementat acest mijloc de constrângere a debitorului care refuză sistematic să înapoieze minorul către părintele căruia i-a fost încredinţat de către o instanţă de judecată. Aspectele privind lipsa culpei debitorului aflat în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executoriu pot fi invocate de acesta pe calea contestaţiei la executare.
    28. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.606D/2017, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea cuantumului penalităţilor de întârziere este lăsată la aprecierea instanţei de judecată tocmai pentru ca aceasta să stabilească, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, ce cuantum al penalităţilor ar constrânge părintele debitor să îşi execute obligaţia stabilită în sarcina sa. Norma legislativă criticată apare, în opinia instanţei de judecată, ca fiind suficient de clară şi previzibilă, prin stabilirea unui prag minim şi al unuia maxim, debitorul obligaţiei având reprezentarea faptului că, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiei sale, este pasibil de o astfel de răspundere patrimonială.
    29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    30. Avocatul Poporului învederează faptul că reglementarea criticată din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 299 din 12 mai 2016, prin care s-a constatat că textele de lege criticate sunt constituţionale.
    31. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se face referire atât la doctrină, cât şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016.
    32. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, înscrisurile depuse la dosare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    33. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    34. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 906 coroborate cu cele ale art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins:
    - Art. 906:
    "(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.
(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.
(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
(6) Încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie.
(7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun."

    – Art. 910:
    "(1) Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum şi alte măsuri prevăzute de lege.
(2) În aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviinţare a executării împreună cu o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.
(3) Dacă debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906."

    – Art. 911:
    "(1) Dacă în termen de o lună de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2) debitorul nu execută obligaţia sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită.
(2) Executarea se va efectua în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, când acesta apreciază că este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezenţa psihologului nu este necesară dacă reprezentantul direcţiei are această calificare.
(3) La solicitarea executorului judecătoresc, agenţii forţei publice sunt obligaţi să îşi dea concursul la executare, în condiţiile legii.
(4) Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea."

    – Art. 912:
    "(1) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă potrivit art. 906 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2).
(2) În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia în termenul prevăzut la alin. (1), precum şi atunci când debitorul este de rea-credinţă şi ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt şi va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti."

    – Art. 913:
    "(1) Dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispoziţiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 911.
(5) Dacă şi în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (4)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător."

    – Art. 914: „Executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la art. 910 alin. (1), dispoziţiile art. 890 fiind aplicabile în mod corespunzător.“

    35. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la valorile statului de drept, la claritatea şi previzibilitatea legii, art. 11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 12 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, art. 15 privind universalitatea, art. 16 coroborat cu art. 53 raportat la principiul egalităţii şi proporţionalităţii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi un proces rezonabil, art. 22 alin. (1) şi (2) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (1) potrivit căruia libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 24 alin. (1) care prevede că dreptul la apărare este garantat, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 34 alin. (1) potrivit căruia dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, art. 47 alin. (1) potrivit căruia „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent“, art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor, prin raportare la Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art. 262, 263 şi 264 din Codul civil, referitoare la respectarea interesului superior al copilului, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. Apreciază, de asemenea, că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 7 teza întâi, art. 8 şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    36. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că reglementarea criticată din Codul de procedură civilă a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 21 iulie 2016, Decizia nr. 710 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 29 martie 2018, Decizia nr. 365 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 24 august 2018, sau Decizia nr. 847 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 martie 2019, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul conformităţii acesteia cu Legea fundamentală.
    37. În jurisprudenţa sa în această materie, Curtea a reţinut că în Codul de procedură civilă executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori este reglementată ca o secţiune distinctă a capitolului dedicat executării silite a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, şi anume, în cartea V titlul III capitolul IV secţiunea a 2-a intitulată „Executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori“. Din denumirea secţiunii rezultă că domeniul de aplicare al normelor care intră în alcătuirea sa este limitat la punerea în executare a dispoziţiilor privitoare la minori din titlurile executorii reprezentate exclusiv de hotărârile judecătoreşti (române sau străine). Locul şi rolul minorului în cadrul executării silite a unor dispoziţii din hotărârile judecătoreşti care îl vizează sunt esenţiale pentru că aceste coordonate permit identificarea drepturilor şi protejarea interesului superior al minorului, inclusiv în această ultimă fază a procesului civil. Există suficiente prevederi legale în secţiunea precitată care se constituie implicit sau explicit în drepturi ale minorului asupra căruia poartă executarea, şi anume dreptul minorului ca la executare să participe obligatoriu un reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, atunci când este necesar, un psiholog; dreptul minorului de a nu fi bruscat şi de a nu face obiectul presiunilor pentru realizarea executării; dreptul minorului de a refuza să îl părăsească pe debitor; libertatea minorului de a-şi manifesta aversiunea faţă de creditor; dreptul minorului la consiliere psihologică. Curtea a apreciat că toate aceste prevederi conduc la concluzia că minorul nu poate fi considerat doar un simplu obiect al executării silite directe reglementate în titlul III al cărţii a V-a a Codului de procedură civilă.
    38. Curtea a precizat că, în temeiul prevederilor cuprinse în secţiunea „Executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori“, încuviinţarea executării silite se va realiza conform dreptului comun, după care executorul va comunica debitorului (părintelui sau persoanei la care se află minorul) încheierea de încuviinţare a executării silite, somaţia şi o copie certificată pentru conformitate cu originalul a titlului executoriu. Conţinutul somaţiei este adaptat specificului măsurilor din titlul executoriu, în sensul că executorul va indica debitorului data şi locul în care să se prezinte cu minorul sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu. Spre deosebire de dreptul comun, care permite executorului să efectueze acte de executare silită după expirarea termenului indicat în somaţie sau prevăzut de lege, dacă debitorul nu se conformează somaţiei, executorul judecătoresc nu va putea proceda la executarea silită, ci, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a obţine constrângerea debitorului la îndeplinirea obligaţiei prin aplicarea unor penalităţi. Instanţa de executare va cita părţile şi va stabili în sarcina debitorului, respectiv în favoarea creditorului, o penalitate cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei pe zi de întârziere. Penalitatea va curge până la executarea obligaţiei, dar nu mai mult de trei luni de la data comunicării încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit penalitatea. Executorul nu va putea sesiza instanţa de executare în lipsa unei cereri a creditorului în acest sens, care, ad probationem, trebuie să îmbrace forma scrisă, această cerinţă constituind o limitare a rolului activ al executorului judecătoresc şi protejând creditorul căruia, în mod corect, legiuitorul îi lasă posibilitatea să facă aprecieri de ordin subiectiv în privinţa executării dispoziţiilor privitoare la minori. Doar după expirarea termenului prohibitiv de o lună, prevăzut în art. 911 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul va putea proceda la executarea silită. Curtea precizează că penalitatea va curge şi înainte, şi după expirarea termenului de o lună, fără a depăşi termenul de 3 luni prevăzut în art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Actele de executare efectuate înăuntrul termenului de o lună vor putea fi anulate, dacă persoana interesată va formula contestaţie la executare [art. 185 alin. (2) din Codul de procedură civilă].
    39. Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului de a-l determina pe debitor, inclusiv prin constrângeri de natură financiară, să îşi îndeplinească voluntar obligaţiile cu privire la minor este clară şi are ca scop evitarea expunerii sau supunerii minorului unor acte de executare care i-ar putea dăuna. Executarea silită se va efectua în mod obligatoriu în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care va fi înştiinţată despre necesitatea desemnării unui reprezentant şi despre data şi locul unde se va efectua executarea. Art. 911 alin. (2) din Codul de procedură civilă are în vedere prezenţa la efectuarea actelor de executare, şi nu la întocmirea înscrisurilor constatatoare ale acestora, cum ar fi încheierea sau procesul-verbal, care nu trebuie să fie semnate de către reprezentantul direcţiei. Executarea în lipsa reprezentantului direcţiei este sancţionată de lege cu nulitatea necondiţionată a actelor de executare, deoarece participarea acestuia apare ca o cerinţă extrinsecă actului de executare efectuat. În schimb, participarea psihologului la executare este lăsată de legiuitor la aprecierea executorului, care va desemna un astfel de specialist atunci când starea minorului sau alte împrejurări concrete ale executării o impun. Sancţiunea nedesemnării ori a neparticipării psihologului atunci când s-ar fi impus este nulitatea condiţionată de vătămare, în sensul art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deoarece participarea psihologului este o cerinţă lăsată la aprecierea executorului, nefiind o cerinţă obligatorie în baza unei dispoziţii legale.
    40. Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia până la împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau dacă debitorul este de rea-credinţă şi ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt într-un proces-verbal şi va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti. Aplicarea prevederilor art. 912 alin. (2) din Codul de procedură civilă presupune că executorul a stabilit o nouă dată pentru executare (alta decât cea din somaţia iniţială), ulterioară termenului de o lună prevăzut de art. 911 alin. (1), şi că debitorul nu a executat voluntar dispoziţia referitoare la minor nici la această dată. Executorul nu va sesiza parchetul mai devreme de expirarea termenului de 3 luni prevăzut de art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În ipoteza debitorului de rea-credinţă, care ascunde minorul, executorul va putea sesiza parchetul chiar în cadrul termenului de 3 luni. Dacă penalitatea stabilită în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă nu şi-a produs efectul, regula specială de executare în cazul opunerii la executare din partea debitorului, care astfel se plasează în sfera ilicitului penal, este aceea a sesizării organelor de urmărire penală.
    41. Curtea a subliniat că sub titulatura „refuzul minorului“, art. 913 din Codul de procedură civilă reglementează două situaţii în care executorul judecătoresc va constata existenţa unui impediment la executare, şi anume: atunci când însuşi minorul refuză în mod categoric să-l părăsească pe debitor, respectiv atunci când minorul manifestă aversiune faţă de creditor. În astfel de cazuri, executorul nu va face presiuni asupra minorului, ci va întocmi un proces-verbal de constatare, pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Acesta din urmă va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul (instanţa de tutelă şi de familie prevăzută în art. 114 din Codul de procedură civilă), pentru a dispune un program de consiliere psihologică adecvat vârstei copilului. Sesizarea instanţei este obligatorie şi trebuie făcută de îndată ce executorul judecătoresc a comunicat procesul-verbal de constatare către reprezentantul direcţiei. Instanţa de tutelă şi de familie va soluţiona cererea în camera de consiliu, cu citarea părinţilor şi a persoanei la care se află copilul, dacă este cazul, pronunţând o încheiere nesupusă niciunei căi de atac. Fiind vorba despre luarea unei măsuri legale de ocrotire a minorului care are nevoie de consiliere psihologică, procedura desfăşurată în faţa instanţei prevăzute de art. 114 din Codul de procedură civilă este necontencioasă în sensul dispoziţiilor art. 527 din Codul de procedură civilă. Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în mod obligatoriu. Instanţa va putea asculta şi copilul care nu a împlinit această vârstă. Dacă instanţa încuviinţează consilierea, aceasta nu va dura mai mult de 3 luni. La finalul consilierii, psihologul numit de către instanţă va întocmi un raport, care va fi comunicat instanţei care a dispus consilierea, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Raportul nu va fi comunicat părinţilor sau persoanei la care se află minorul. Alin. (4) al art. 913 din Codul de procedură civilă prevede că, după primirea raportului, indiferent de conţinutul acestuia, executorul va relua procedura executării silite, conform art. 911 din Codul de procedură civilă. Reluarea executării este necesară pentru a vedea dacă, în urma consilierii, subzistă sau nu refuzul minorului.
    42. Dacă nici de această dată executarea nu se poate realiza din cauza refuzului minorului, creditorul va putea sesiza instanţa de tutelă de la locul în care se află minorul, în vederea aplicării unei penalităţi, conform dispoziţiilor art. 906 alin. (2) şi (4)-(6) din Codul de procedură civilă. Deşi din alin. (5) al art. 913 din Codul de procedură civilă nu rezultă expres, penalitatea va fi aplicată debitorului, iar nu minorului care a refuzat să se supună măsurilor dispuse prin hotărârea judecătorească. Penalităţile stabilite în sarcina debitorului de către instanţa de tutelă vor curge cel mult 3 luni, după care, la cererea creditorului, aceeaşi instanţă de tutelă va putea să le transforme într-o sumă fixă definitivă. Tot instanţa de tutelă va putea să înlăture sau să reducă penalităţile stabilite, dacă în contestaţia la executare formulată de către debitorul care şi-a executat obligaţiile se dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. În final, chiar dacă nu s-a putut realiza executarea, executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va arăta modul de aducere la îndeplinire a celor dispuse prin titlul executoriu şi va stabili cheltuielile de executare, conform dispoziţiilor art. 890 din Codul de procedură civilă. Procesul-verbal menţionat va fi titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului.
    43. Curtea a observat că prevederile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredinţat printr-o hotărâre judecătorească unuia dintre părinţi, unui terţ sau unei instituţii de ocrotire, iar persoana care deţine copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii. În cazul refuzului debitorului obligaţiei de încredinţare a minorului de a executa această obligaţie, procedura reglementată de textele legale criticate prevede că pot fi luate măsuri de constrângere de natură patrimonială prevăzute de lege pentru neexecutarea obligaţiilor de a face, respectiv când obligaţia nu este evaluabilă în bani [art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar dacă debitorul este de rea-credinţă legiuitorul a reglementat obligaţia executorului judecătoresc de a sesiza parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale.
    44. Curtea a reţinut, de asemenea, că legiuitorul a reglementat mai multe măsuri, graduale ca intensitate, menite să constrângă debitorul să execute obligaţia prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanţei de judecată. Aplicarea penalităţilor reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancţiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligaţiei o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de trei luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancţiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancţiuni penale.
    45. Referitor la posibilitatea de a influenţa comportamentul minorului în sensul de a-l respinge pe părintele care a câştigat procesul, Curtea a reţinut că legiuitorul a prevăzut, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni, la finalizarea căruia psihologul numit de instanţă va întocmi un raport. După primirea raportului, executorul judecătoresc va relua procedura executării silite. Totodată, Curtea a subliniat că legiuitorul este în drept să reglementeze măsura aplicării unei sancţiuni penale, având în vedere gravitatea opoziţiei la executare a debitorului, precum şi valorile sociale ocrotite, reglementarea unor sancţiuni specifice conducând la respectarea normelor juridice. Calificarea încadrării faptei săvârşite revine instanţelor judecătoreşti competente, având în vedere trimiterea generică pe care o operează dispoziţiile legale criticate la normele de incriminare incidente în funcţie de specificul situaţiilor.
    46. Distinct de cele mai sus reţinute, Curtea observă că, în cauze, prin criticile formulate, autoarele excepţiei au în vedere, printre altele, şi modificarea reglementării criticate din Codul de procedură civilă din perspectiva existenţei unor lacune legislative, apreciind că, ab initio, executarea silită este incompatibilă cu transferul minorului de la un părinte la altul şi sugerând că în situaţia în care minorul refuză, chiar după consiliere şi întocmirea raportului psihologului, să îl părăsească pe debitor, executarea silită ar trebui să înceteze, deoarece, în caz contrar, se lasă deschisă calea unei hărţuiri permanente a minorului. De asemenea, se sugerează că ar trebui extinsă consilierea psihologică şi la persoana creditorului, având în vedere că, de cele mai multe ori, acţiunile judiciare având ca miză persoana minorului au drept substrat, de fapt, doar înverşunarea creditorului împotriva debitorului. Învederează, totodată, că, în contextul actual al mecanismului prevăzut de art. 910 - 914 din Codul de procedură civilă, nu este permisă nicio reevaluare a măsurilor dispuse în cazul refuzului categoric al minorului de a-l părăsi pe debitor, or, această situaţie ar trebui să constituie raţiunea unui text legal care să dea posibilitatea instanţei, dacă este cazul, să revizuiască măsurile cuprinse în titlul executoriu.
    47. Or, din perspectiva formulării unor astfel de critici, Curtea învederează că nu se poate substitui legiuitorului în modificarea şi completarea reglementării criticate, întrucât aceasta excedează competenţei sale conferite prin lege. În acest sens, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 14).
    48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Simona Dumitru în Dosarul nr. 6.854/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Elena Căpităniţa în Dosarul nr. 1.498/239/2017 al Judecătoriei Hârlău, precum şi de către Clara Ilinca Popoacă în Dosarul nr. 35.652/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 906 coroborate cu cele ale art. 910-art. 914 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoriei Hârlău şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice