Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 363 din 30 mai 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 363 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 760 din 25 septembrie 2017

┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Adrian Vasile Peştean în Dosarul nr. 897/1.752/2016 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.025 D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la doctrina de drept penal recentă, care apreciază că este lăudabilă iniţiativa legiuitorului de a fi introdus, în ipoteza normei penale criticate, condiţia ca fapta săvârşită să fie de natură a pune în pericol valorile sociale ocrotite. Se susţine că această condiţie a capacităţii de a pune în pericol poate fi obiectivizată, pe baza datelor existente în dosarul cauzei, care sunt supuse aprecierii judecătorului. Se mai susţine că legiuitorul nu poate fi exhaustiv şi nu poate epuiza toate situaţiile pe care realitatea, la un moment dat, le creează. De altfel, se observă că, în jurisprudenţa lor, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au arătat că, oricât de clară ar fi o dispoziţie legală, în mod inevitabil, se ajunge la elemente de interpretare judiciară, iar exigenţa previzibilităţii nu împiedică sau nu se opune clarificării graduale, pe bază de interpretare judiciară, cu condiţia ca această interpretare să fie una rezonabilă şi coerentă, prin raportare la substanţa infracţiunii. Or, se arată că o simplă lectură a jurisprudenţei în materie permite oricărei peroane să înţeleagă care este sensul sintagmei „de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 19 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 897/1.752/2016, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 253 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Adrian Vasile Peştean într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prevăzută la art. 253 alin. (4) din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal nu îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât este susceptibilă de a primi interpretări diferite prin hotărârile instanţelor judecătoreşti, lăsând, astfel, loc arbitrariului. Se arată că transformarea infracţiunii de distrugere în forma agravată dintr-o infracţiune de rezultat în una de pericol, prin dispoziţiile Codului penal în vigoare, şi lipsa unei definiţii legale a noţiunii criticate au ca efect încadrarea, în mod arbitrar, a faptelor care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de distrugere, conform alin. (1) sau alin. (4) al art. 253 din Codul penal, cu consecinţa dispunerii, în cel de-al doilea caz, în mod arbitrar, a măsurii arestului preventiv, având în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru forma agravată a infracţiunii, reglementate la art. 253 alin. (4) din Codul penal. Or, această măsură preventivă, fiind cea mai intruzivă în drepturile fundamentale ale persoanei vizate, este obligatoriu a fi dispusă conform unor dispoziţii legale ce respectă standardul calităţii legii. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 553 din 16 iulie 2015, prin care Curtea a constatat că lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează măsura arestului preventiv, este de natură a încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, având în vedere că persoana supusă măsurii arestării preventive nu poate beneficia de un proces corect şi echitabil, de vreme ce norma în cauză poate fi interpretată de către instanţele de judecată cu o marjă largă de apreciere a sferei infracţiunilor pentru care poate fi dispusă această măsură, statuând, totodată, că aprecierile pur subiective trebuie excluse din cadrul ipotezei normative analizate. Se mai susţine că dispoziţiile art. 217 alin. 4 din Codul penal din 1969, ce reglementau infracţiunea de distrugere, erau mai clare, mai precise şi mai previzibile.
    6. Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că sintagma „de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri“ îndeplineşte cerinţele de calitate a legii impuse de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că, în lipsa unei definiţii legale a sintagmei criticate, destinatarii legii pot deduce, prin interpretarea dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal, care sunt faptele sancţionate penal prin norma anterior menţionată şi îşi pot adapta conduita conform exigenţelor acesteia. Se arată că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal, infracţiunea de distrugere, în forma calificată, a devenit o infracţiune de pericol, spre deosebire de infracţiunea similară, prevăzută la art. 217 alin. 4 din Codul penal din 1969, care era o infracţiune de rezultat, dar că acest aspect ţine de politica penală a legiuitorului. Mai mult, se susţine că noua reglementare clarifică noţiunea de „pericol public“ din cuprinsul prevederilor art. 217 alin. 4 din Codul penal din 1969, legiuitorul arătând că prin aceasta se înţelege un pericol pentru alte persoane sau bunuri.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 253 alin. (4) din Codul penal sunt clare, precise şi previzibile şi că acestea îndeplinesc exigenţele de calitate a legii impuse prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi prin cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015, precum şi la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 şi 9 noiembrie 2006, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Rotaru împotriva României, paragraful 55, şi Leempoel & S.A. Ed. CineRevue împotriva Belgiei, paragraful 59. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate trebuie interpretate în contextul ansamblului normativ din care fac parte, pentru a decide cu privire la previzibilitatea acestora, făcându-se, de asemenea, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14.
    9. Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituţionale. Se susţine că, într-adevăr, spre deosebire de vechea reglementare, conform căreia reţinerea infracţiunii de distrugere în forma agravată era condiţionată de producerea unui pericol public, potrivit prevederilor art. 253 alin. (4) din Codul penal, aceeaşi infracţiune este una de pericol, faptele săvârşite trebuind să fie „de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri“. Însă, acest aspect nu este de natură a încălca cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale textului criticat, destinatarii legii putându-şi adapta conduita la exigenţele acestuia. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 25 mai 1993, 24 mai 2007, 12 februarie 2008, 20 ianuarie 2009 şi 17 septembrie 2009, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Kafkaris împotriva Ciprului, Sud Fondi şi alţii împotriva Italiei şi Scoppola împotriva Italiei, prin care instanţa europeană a reţinut că, având în vedere caracterul general al legilor, acestea nu pot prezenta o precizie absolută, dar că acest aspect nu încalcă, de principiu, dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 253 alin. (4) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani“.
    13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării, critică ce rezultă din analiza excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-adevăr, sintagma „de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri“ nu beneficiază de o definiţie legală, în sensul normei penale. Lipsa acestei autonomii conceptuale denotă intenţia legiuitorului de a conferi sintagmei „de natură să pună în pericol“ sensul uzual al termenilor care o compun. Prin urmare, procedând la interpretarea literară a textului, Curtea constată că expresia criticată, în contextul definirii infracţiunii de distrugere, în forma agravată, prevăzută la art. 253 alin. (4) din Codul penal, are în vedere orice faptă de distrugere, de degradare sau de aducere în stare de neîntrebuinţare a unui bun, comisă prin una dintre metodele enumerate în ipoteza normei de incriminare, respectiv incendiere, explozie sau orice alt mijloc asemănător, aptă să creeze prejudicii altor persoane sau bunuri. Aşa fiind, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat sintagma criticată în scopul incriminării nu doar a faptelor descrise în ipoteza normei de incriminare a formei de bază a infracţiunii, prevăzute la art. 253 alin. (1) din Codul penal, ci şi a faptelor ce creează o situaţie care, per se, este însoţită de premisele afectării altor persoane sau bunuri.
    15. Aceste aspecte nu sunt, însă, de natură a afecta claritatea, precizia şi previzibilitatea dispoziţiilor art. 253 alin. (4) din Codul penal, sensul textului criticat putând fi, cu uşurinţă determinat, de către destinatarii legii penale, prin simpla interpretare gramaticală a prevederii legale analizate. Astfel, atât organele judiciare, chemate să aplice legea penală, cât şi persoanele cu o educaţie medie, apelând, eventual, la interpretarea dată de către un profesionist, pot stabili dacă faptele de distrugere analizate şi, respectiv, săvârşite, pun în primejdie alte persoane sau bunuri şi, în consecinţă, pot fi plasate în sfera de incriminare a normei penale prevăzute la art. 253 alin. (4) din Codul penal, putându-şi adapta actele şi, respectiv, conduita la exigenţele textului criticat.
    16. Cu privire la respectarea principiului legalităţii incriminării, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, a statuat că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Cu aceeaşi ocazie, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reţinut că formularea normelor juridice nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. S-a arătat, astfel, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal.
    S-a reţinut, totodată, că nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna şi că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. S-a constatat, prin urmare, că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, s-a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).

    17. Pentru aceste motive, Curtea reţine că prevederile art. 253 alin. (4) din Codul penal respectă standardul de calitate a legii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi, prin urmare, principiul legalităţii incriminării, reglementat la art. 1 din Codul penal şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru acest din urmă considerent, neputând fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie [a se vedea, cu privire la aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în materia incriminării, Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragrafele 15-17, şi Decizia nr. 321 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 18 iulie 2016, paragraful 17].
    18. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că norma constituţională anterior menţionată garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţie. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. De asemenea, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. Aşa fiind, dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) vizează drepturi procesuale, motiv pentru care nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât art. 253 alin. (4) din Codul penal constituie o normă de drept penal substanţial, prin intermediul căreia nu pot fi asigurate standardele de constituţionalitate mai sus enumerate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19-20).
    19. În ceea ce priveşte critica referitoare la modificarea infracţiunii de distrugere, faţă de varianta corespunzătoare prevăzută la art. 217 din Codul penal din 1969, dintr-o infracţiune de rezultat într-o infracţiune de pericol, Curtea constată că aspectul consumării formei agravate, prevăzute la art. 253 alin. (4) din Codul penal, în momentul creării stării de pericol pentru alte persoane sau bunuri reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată conform politicii sale penale şi în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie, nefiind de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 17).
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Vasile Peştean în Dosarul nr. 897/1.752/2016 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 253 alin. (4) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice