Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 362 din 30 mai 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 362 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 780 din 3 octombrie 2017

┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Popa în Dosarul nr. 661/322/2016 al Judecătoriei Târgu Secuiesc, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.000 D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.099 D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bela Filep în Dosarul nr. 708/322/2016 al Judecătoriei Târgu Secuiesc. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    4. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.099D/2016 la Dosarul nr. 1.000D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.099D/2016 la Dosarul nr. 1.000D/2016, care este primul înregistrat.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
    6. În susţinerea soluţiei de inadmisibilitate se face trimitere la art. 13 din Codul de procedură penală din 1968, care avea un conţinut identic cu reglementarea ce face obiectul prezentei excepţii, şi se arată că, referitor la acesta, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin raportare la critici identice sau similare. Sunt menţionate în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 457 din 22 aprilie 2008 şi nr. 170 din 10 februarie 2009, prin care a fost analizată omisiunea textului criticat de a permite părţii vătămate să solicite continuarea procesului penal, ocazii cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se află în faţa unor critici prin care se solicită completarea dispoziţiilor legale analizate şi a respins excepţiile, ca inadmisibile, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Se susţine că aceeaşi soluţie se impune a fi pronunţată şi în prezenta cauză, întrucât autorii excepţiei solicită completarea dispoziţiilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală cu dreptul făptuitorului de a solicita continuarea procesului penal.
    7. Pe fond, se arată că făptuitorul nu este parte procesuală sau subiect pasiv al acţiunii penale, iar dispoziţiile procesual penale care fac referire la el vizează acte procesuale adresate organelor judiciare, cum sunt plângerea, denunţul etc. Se arată că, uneori, sunt efectuate acte procesuale şi faţă de făptuitor, însă acesta nu este efectiv implicat în procesul penal, iar, în situaţia în care sunt puse în pericol drepturi ale acestuia, el are cale de atac împotriva măsurilor dispuse. Cu titlu de exemplu se observă că măsurile de siguranţă pot fi luate şi faţă de făptuitor însă, în acest caz, făptuitorul are dreptul la o cale de atac. Pe de altă parte, se susţine că dreptul de a solicita continuarea procesului penal este o derivaţie a dreptului la apărare, care, drept garanţie a dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum este invocat de autorii excepţiei, nu se aplică diverselor măsuri preliminare care pot fi luate în cursul procesului penal, înainte de formularea unei acuzaţii în materie penală. Or, înainte de începerea urmăririi penale, moment procesual în care se află făptuitorul, organul judiciar nu face altceva decât să verifice dacă, pe baza sesizării şi a materialelor de la dosar, poate fi exercitată acţiunea penală. Însă, în ipotezele reglementate prevăzute de textele criticate, referitoare la prescripţia răspunderii penale, la amnistie etc., concluzia este evidentă, fiind aceea că există un debut de paralizare a răspunderii penale. Se mai susţine că, potrivit celor trei „criterii Engel“ prevăzute de art. 6 din Convenţie, dispoziţiile legale criticate nu reglementează ipoteza unei acuzaţii în materie penală, dreptul la apărare şi celelalte drepturi fundamentale invocate de autori nefiind obligatoriu a fi asigurate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin încheierile din 17 mai 2016 şi 18 mai 2016, pronunţate în dosarele nr. 661/322/2016 şi nr. 708/322/2016, Judecătoria Târgu Secuiesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor dispoziţiilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Popa şi, respectiv, Bela Filep în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva unor ordonanţe de clasare, plângeri prin care se solicită schimbarea temeiului clasării.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate creează o situaţie de inegalitate între suspect şi inculpat, pe de o parte, şi făptuitor, pe de altă parte, sub aspectul dreptului de a solicita continuarea urmăririi penale în situaţia intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Se arată că, astfel, făptuitorul este privat de acest drept, fiind discriminat în raport cu persoanele care au calitatea de suspect sau de inculpat, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că textele criticate încalcă, în acest fel, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit cărora respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 23 martie 1999, prin care Curtea a statuat că accesul la justiţie presupune posibilitatea juridică a persoanei de a accede atât la structurile justiţiei, cât şi la mijloacele procedurale necesare.
    10. Se susţine, totodată, încălcarea, prin prevederile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prezumţiei de nevinovăţie, arătându-se că, în urma dobândirii calităţii de făptuitor al unei infracţiuni de serviciu, cum este cea de neglijenţă în păstrarea informaţiilor, prevăzută la art. 305 alin. (1) din Codul penal, chiar şi în condiţiile clasării cauzei, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, persoana în cauză îşi pierde locul de muncă, fără a putea cere continuarea urmăririi penale, pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
    11. Pentru aceleaşi motive se susţine încălcarea, prin textele criticate, a liberului acces la justiţie, a dreptului la apărare şi a prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (1).
    12. Se mai arată că prevederile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor convenţionale ale art. 6 şi art. 13. În ceea ce priveşte încălcarea, prin textele criticate, a dreptului la un recurs efectiv, se susţine că acesta presupune dreptul persoanei de a se adresa unei instanţe naţionale, chiar dacă încălcarea se datorează unor persoane care au acţionat în exercitarea unor atribuţii oficiale.
    13. Judecătoria Târgu Secuiesc opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că dispoziţiile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. Se arată, în acest sens, că judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa soluţia prevăzută la art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv poate admite plângerea şi poate schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se poate crea o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea, iar procurorul a făcut o apreciere eronată a probelor. Însă, în situaţia în care procurorul dispune o soluţie de clasare, conform art. 16 lit. f) din Codul de procedură penală, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la faptele sesizate, acesta nu începe urmărirea penală, neefectuând acte de cercetare în cauză. Se arată, astfel, că, aşa cum s-a întâmplat şi în prezenta cauză, dacă, după comunicarea ordonanţei de clasare, făptuitorul invocă apărări în favoarea sa, acestea nu mai sunt analizate de către procurorul ierarhic superior, tocmai datorită faptului că, potrivit prevederilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, făptuitorul nu poate cere continuarea procesului penal. Se observă că, în situaţia în care există un concurs între ipoteze prevăzute la art. 16 lit. a)-d) din Codul de procedură penală şi cele reglementate la art. 16 lit. e)-j) din acelaşi cod, se dă prioritate celor dintâi, întrucât acestea presupun inexistenţa infracţiunii. Însă, dacă un astfel de concurs nu există, situaţie în care se află şi autorii excepţiei, făptuitorul este lipsit de dreptul de a-şi apăra interesul procesual al dovedirii nevinovăţiei sale.
    14. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită completarea dispoziţiilor legale criticate în sensul acordării dreptului făptuitorului de a solicita continuarea urmăririi penale în situaţia în care se constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru fapta săvârşită, aspect sub care excepţia este inadmisibilă. În subsidiar, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 13 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, susţinându-se că aceasta este aplicabilă mutatis mutandis şi în prezenta cauză şi se conchide că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată.
    16. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că accesul liber la justiţie este un drept fundamental ce trebuie asigurat oricărei persoane pentru apărarea intereselor legitime pe care aceasta le are în cadrul procesului penal şi că acesta presupune accesul la mijloacele procedurale specifice actului de justiţie. Or, textele criticate, care conferă dreptul de a solicita continuarea procesului penal, în cazul intervenirii prescripţiei, numai suspectului şi inculpatului, nu şi făptuitorului, care se află într-o situaţie juridică similară celor dintâi, sunt de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 din Constituţie. Se susţine că soluţia legislativă criticată este inechitabilă. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind invocate hotărârile din 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele Marckx împotriva Belgiei, Rasmussen împotriva Danemarcei, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, Gaygusuz împotriva Austriei, Larkos împotriva Ciprului şi Bocancea şi alţii împotriva Moldovei. Se mai arată că lipsirea făptuitorului de dreptul de a solicita continuarea urmăririi penale în condiţiile intervenirii prescripţiei răspunderii penale este de natură a-i încălca acestuia dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, în componenta sa referitoare la dreptul de acces la o instanţă, drept care trebuie să fie asigurat în mod efectiv, şi nu doar teoretic. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 21 februarie 1975, 9 octombrie 1979, 30 octombrie 1998, 7 mai 2002 şi 15 februarie 2005 pronunţate în cauzele Golden împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Airey împotriva Irlandei, paragraful 24, F.E. împotriva Franţei, paragraful 44, McVicar împotriva Regatului Unit, paragraful 46, şi Steel şi Morris împotriva Regatului Unit. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin prevederile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală. Se susţine totodată că nu există o unitate terminologică în folosirea în cuprinsul Codului de procedură penală a noţiunilor de „suspect“ şi de „făptuitor“, motiv pentru care se apreciază că textele criticate nu îndeplinesc cerinţele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    - Art. 18: „În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.“;
    – Art. 319 alin. (1): „În caz de clasare ca urmare a constatării că a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile sau a existenţei unei cauze de nepedepsire, precum şi în cazul renunţării procurorului la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanţa de soluţionare a cauzei, continuarea urmăririi penale“.

    20. Dispoziţiile art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 83 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, şi au în prezent următorul cuprins: „În caz de clasare ca urmare a constatării că a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile sau a existenţei unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanţa de soluţionare a cauzei, continuarea urmăririi penale.“
    21. Cum în prezenta cauză produc efecte prevederile art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma anterioară modificării lor prin dispoziţiile art. II pct. 83 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea reţine, ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma lor în vigoare la data sesizării instanţei de contencios constituţional.
    22. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi alin. (2) privind dreptul de acces la justiţie, art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie, art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare şi art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc ca fiind participanţi în procesul penal organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali. Cu privire la părţi, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită acţiunea penală, iar alin. (2) al aceluiaşi art. 32 enumeră părţile procesului penal ca fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Totodată, art. 33 din Codul de procedură penală arată la alin. (1) că subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată, iar la alin. (2) stabileşte, cu valoare de principiu, că aceştia au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora. În fine, art. 34 din Codul de procedură penală reglementează alţi subiecţi procesuali, aceştia fiind martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
    24. Astfel, Codul de procedură penală nu reglementează făptuitorul ca participant la procesul penal, această noţiune fiind utilizată în cuprinsul acestui cod, în lipsa unei definiţii legale, spre exemplu, la art. 44 referitor la competenţa în caz de reunire a cauzelor, art. 48 cu privire la competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului, art. 61 referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, art. 62 privind actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave, art. 146^1 cu privire la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, art. 147 referitor la reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale şi art. 148 cu privire la utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor. Din interpretarea dispoziţiilor legale enumerate Curtea reţine că prin „făptuitor“ se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfăşurarea urmăririi penale in rem, dar în privinţa cărora nu este atins standardul de probaţiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecţilor sau a inculpaţilor. Prin urmare, în privinţa acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăţie în săvârşirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale.
    25. Din această perspectivă, Curtea constată că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăţiei persoanelor care săvârşesc fapte de natură penală. Această evoluţie graduală debutează cu existenţa unor suspiciuni rezonabile că persoana în cauză a săvârşit o infracţiune, suspiciuni a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect, continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârşit o infracţiune, etapă ce determină punerea în mişcare a acţiunii penale, conform art. 15 din Codul de procedură penală, şi dobândirea calităţii de inculpat, şi se finalizează cu demonstrarea vinovăţiei acesteia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapt ce transformă inculpatul în persoană condamnată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017).
    26. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 319 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 18 din Codul de procedură penală prevăd dreptul de a cere continuarea urmăririi penale, în cazul constatării, printre altele, a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, doar în privinţa suspectului şi a inculpatului, drept ce poate fi exercitat într-un termen de decădere de 20 de zile de la data primirii ordonanţei procurorului de clasare, emisă potrivit dispoziţiilor art. 315 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.
    27. Curtea constată că această soluţie juridică, criticată de autorii excepţiei, apare ca fiind corectă, atât din punct de vedere formal, cât şi din punct de vedere substanţial, prin raportare la considerentele mai sus invocate. Astfel, doar suspectul şi inculpatul au calitatea procesuală necesară pentru a formula o cerere cum este cea reglementată prin dispoziţiile art. 18 şi ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece doar aceştia au calitatea de participanţi în procesul penal, conform art. 29 din acelaşi cod. Având în vedere procesul etapizat de stabilire a vinovăţiei, mai sus prezentat, doar suspectul şi inculpatul pot avea interesul procesual de a cere continuarea procesului penal, după momentul constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, întrucât doar în privinţa acestora există suspiciuni rezonabile că ar fi săvârşit fapte prevăzute de legea penală. Aceasta întrucât procedura reglementată la art. 319 din Codul de procedură penală are ca finalitate demonstrarea nevinovăţiei unor astfel de persoane, în privinţa cărora a intervenit prescripţia răspunderii penale. Prin urmare, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor care se consideră nevinovate şi care au fost urmărite pentru săvârşirea unor infracţiuni de a-şi demonstra nevinovăţia, obligând organele judiciare ca, în urma formulării unei cereri conform dispoziţiilor art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, să procedeze la continuarea procesului penal.
    28. Spre deosebire de suspect şi de inculpat, făptuitorul nu are, ab initio, calitatea procesuală necesară în vederea formulării unei cereri de continuare a urmăririi penale, acesta nefiind participant în procesul penal, conform art. 29 din Codul de procedură penală. De asemenea, făptuitorul nu poate avea nici interesul procesual de a promova o asemenea cerere, deoarece împotriva sa nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi nu există suspiciuni rezonabile cu privire la potenţiala comitere de către el a unor infracţiuni. Prin urmare, interesul procesual al acestuia nu poate consta în dovedirea propriei nevinovăţii, întrucât nu au fost formulate împotriva sa acuzaţii susţinute prin administrarea de probe care să pună în discuţie o eventuală răsturnare a prezumţiei de nevinovăţie, ci, mai degrabă, acesta constă în determinarea organelor judiciare să constate una dintre situaţiile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, respectiv că fapta nu există, că ea nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, că nu există probe că persoana în cauză a săvârşit infracţiunea sau că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. De altfel, remediul procesual prevăzut de legiuitor, în situaţia analizată, este cel reglementat la art. 339-340 din Codul de procedură penală, adică acela al formulării de către persoana aflată în situaţia invocată de autorii excepţiei a unei plângeri împotriva ordonanţei de clasare a procurorului, conform art. 339 din Codul de procedură penală, şi, respectiv, împotriva soluţiei de neurmărire, potrivit art. 340 din acelaşi cod, prin care poate fi solicitată constatarea existenţei uneia dintre împrejurările prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. În soluţionarea acestei plângeri, judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, poate schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.
    29. Având în vedere aceste considerente, Curtea nu poate reţine încălcarea, prin dispoziţiile art. 18 şi ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prevederilor constituţionale ce reglementează prezumţia de nevinovăţie, întrucât, pe de o parte, această prezumţie subzistă până la constatarea, printr-o hotărâre definitivă, a vinovăţiei persoanei care a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, iar, pe de altă parte, aşa cum s-a arătat prin considerentele mai sus invocate, în privinţa făptuitorului nu există nici măcar standardul minim, prevăzut de legea procesual penală, al existenţei unei suspiciuni rezonabile că persoana în cauză a săvârşit fapte prevăzute de legea penală. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că, din perspectiva stabilirii vinovăţiei pentru săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală şi, implicit, pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, procesul penal parcurge mai multe etape caracterizate prin nivele diferite de probaţiune, de la bănuiala rezonabilă, la dovedirea vinovăţiei dincolo de orice îndoială rezonabilă, şi că, pe tot acest parcurs, anterior ultimului moment procesual menţionat, prezumţia de nevinovăţie subzistă, fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 198 din 23 martie 2017).
    30. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, pentru aceleaşi motive, mai sus arătate, Curtea reţine că făptuitorul, pe de o parte, şi suspectul şi inculpatul, pe de altă parte, se află în situaţii juridice diferite, sub aspectul interesului procesual de a solicita continuarea urmăririi penale în cazul clasării cauzei ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală. Această diferenţă este generată de existenţa, în privinţa celor din urmă, cel puţin a unor suspiciuni rezonabile referitoare la săvârşirea de către aceştia a unor fapte prevăzute de legea penală, rezultate din probele administrate în cauză. Or, această diferenţă este de natură a justifica acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privinţa dreptului prevăzut prin textele criticate, fără ca prin aceasta să fie încălcate exigenţele dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1). În această privinţă, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).
    31. În ceea ce priveşte încălcarea, prin dispoziţiile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, accesul liber la justiţie presupune, în esenţă, accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, în vederea valorificării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). Or, în situaţia procesuală invocată de autorii excepţiei nu există un interes legitim al făptuitorului de a solicita continuarea urmăririi penale, conform dispoziţiilor legale criticate, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin acestea a prevederilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie şi, prin urmare, nici a dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţie. De altfel, tot Curtea Constituţională a stabilit prin jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum reiese din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005).
    32. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât procedura reglementată prin prevederile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală nu presupune existenţa unor suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea de către persoana aflată în situaţia procesuală invocată de autorii excepţiei a unei fapte prevăzute de legea penală şi nici formularea împotriva acesteia a unei acuzaţii în materie penală. Pentru acest motiv, textele criticate nu au în vedere punerea la dispoziţia făptuitorului a mijloacelor necesare susţinerii unei apărări.
    33. Având în vedere argumentele anterior arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală nu restrâng drepturile fundamentale invocate de autorii excepţiei, motiv pentru care nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 alin. (1).
    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia ridicată de Florin Popa şi Bela Filep în dosarele nr. 661/322/2016 şi nr. 708/322/2016 ale Judecătoriei Târgu Secuiesc şi constată că dispoziţiile art. 18 şi art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Secuiesc şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice