Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 36 din 17 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 36 din 17 ianuarie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 36 din 17 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 494 din 19 iunie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Garanti Bank - S.A. din Bucureşti şi Cătălin Dănuţ Prisecariu în Dosarul nr. 40.602/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.057D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.346D/2017 şi nr. 2.547D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi c), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Dan Cristian Muraru şi Nicolai Bogdan Cihodaru în Dosarul nr. 6.135/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, respectiv ale art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Nicolae Istrate în Dosarul nr. 489/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.346D/2017 şi nr. 2.547D/2017 la Dosarul nr. 2.057D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.346D/2017 şi nr. 2.547D/2017 la Dosarul nr. 2.057D/2017, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Sentinţa civilă nr. 6.384 din 10 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 40.602/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Garanti Bank - S.A. din Bucureşti şi, respectiv, de Cătălin Dănuţ Prisecariu.
    8. Prin Încheierea din 11 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.135/4/2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Dan Cristian Muraru şi, respectiv, de Nicolai Bogdan Cihodaru.
    9. Prin Încheierea din 16 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 489/302/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Nicolae Istrate.
    10. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la notificarea de dare în plată, formulate conform Legii nr. 77/2016.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate discriminează consumatorii care au contractat un credit mai mare de 250.000 euro în raport cu consumatorii care au contractat un credit mai mic. Mai mult, un consumator care a contractat creditul în alt scop decât cel prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 şi a garantat creditul cu un imobil cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă nu va putea beneficia de tratamentul legii în discuţie. De altfel, acest din urmă text este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nu defineşte noţiunea de locuinţă şi nu stabileşte domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“.
    12. Se mai arată că art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât reglementează suspendarea de drept a executării silite până la momentul soluţionării definitive a contestaţiei formulate de creditor împotriva notificării de dare în plată emise de debitor. Or, durata de soluţionare a contestaţiei poate fi influenţată în mod decisiv de comportamentul procesual al debitorului. Într-o atare situaţie este vătămat dreptul constituţional al creditorului de a-şi vedea soluţionată cauza într-un termen rezonabil, prin realizarea creanţei din titlul executoriu.
    13. Se menţionează că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, pentru că Legea nr. 77/2016 a fost adoptată ca o lege ordinară. De altfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, stabilirea unui regim derogatoriu de la regimul general al proprietăţii trebuie operată printr-o lege organică.
    14. De asemenea se invocă faptul că prevederile Legii nr. 77/2016 contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece la adoptarea Legii nr. 77/2016 nu a fost respectată tehnica elaborării actelor normative prevăzută de Legea nr. 24/2000. Adiţional, se menţionează că, deşi există o fundamentare a proiectului actului normativ, aceasta nu este conformă cu regulile tehnicii legislative.
    15. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor contestate în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie se susţine că, potrivit art. 11 din Legea nr. 77/2016, dispoziţiile legii se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată. Astfel, prin aplicarea mecanismului de stingere a obligaţiilor prin dare în plată contractelor de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii noi se produc alte efecte decât cele avute în vedere de părţi, pentru că debitorului i se conferă dreptul de a schimba obiectul creanţei şi de a stinge raportul juridic înainte de termenul stabilit în contract.
    16. Se mai menţionează că prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 restrâng disproporţionat dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor fără a exista vreuna din justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie. Atunci când dreptul de creanţă este înlocuit cu un alt bun împotriva voinţei titularului dreptului are loc o ingerinţă în dreptul de proprietate. Mai mult, atunci când obiectul dreptului de creanţă este înlocuit cu un obiect de valoare inferioară are loc o expropriere. Or, prin transmiterea forţată a bunului imobil în patrimoniul băncii se diminuează obligaţia de plată, pentru că instituţia de credit pierde dreptul de creanţă avut împotriva împrumutatului, acesta fiind înlocuit cu un drept real în privinţa unui imobil care are o valoare incertă. Suplimentar, pe lângă pierderea dreptului de creanţă, în patrimoniul băncii se nasc costuri generate de administrarea şi conservarea bunului.
    17. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie se menţionează că instituţiei de credit îi este limitat în mod nejustificat dreptul de a contesta aspectele legate de starea curentă a bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate invocată de debitor pentru parcurgerea procedurii de dare în plată.
    18. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    19. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    20. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    22. Guvernul, în dosarele nr. 2.346D/2017 şi nr. 2.057D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate privind art. 11 teza întâi raportat la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi, precum şi art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă. De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate privind art. 11 teza întâi raportat la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată.
    23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Curtea reţine că, în cauză, notificarea privind darea în plată a unor imobile vizează contracte de credit încheiate sub imperiul Codului civil din 1864, astfel încât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în realitate, îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016, ale art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
    - Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;
    – Art. 4 alin. (1):
    "(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
    a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
    b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
    c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
    d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi."

    – Art. 5 alin. (3): „(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.“;
    – Art. 6 alin. (1): „(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.“;
    – Art. 7:
    "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.
(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.
(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată."

    – Art. 10:
    "(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal."

    – Art. 11 teza întâi: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“

    26. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (1) şi (5) privind statul român, respectiv calitatea legii, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind adoptarea legilor organice, art. 135 alin. (2) privind obligaţia statului să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.
    27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate în privinţa art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016, că, prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, paragrafele 12-17, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
    28. Curtea a reţinut că instanţa judecătorească, potrivit art. 4 alin. (1) din lege, verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii: persoanele cărora li se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, precum şi lipsa în privinţa consumatorului debitor a vreunei condamnări pronunţate printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.
    29. Cu privire la incidenţa Legii nr. 77/2016, Curtea a reiterat faptul că indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea observă că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016 luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condiţiile aplicării impreviziunii [a se vedea şi Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 115].
    30. Astfel, din analiza prevederilor legii criticate rezultă că legiuitorul înlătură posibilitatea controlului judecătoresc în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii, respectiv condiţiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanţelor (existenţa situaţiei neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absenţa unei clauze de adaptare a contractului) şi condiţiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanţelor (caracterul licit al neexecutării obligaţiilor contractuale). Legiuitorul se limitează la a stabili condiţiile premisă ale incidenţei noului cadru normativ, care se pot constitui, eventual, în condiţii de admisibilitate a cererii introductive de instanţă, alături de dovada parcurgerii procedurii prealabile a notificării, fără a reglementa nicio condiţie specifică impreviziunii. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabileşte o impreviziune aplicabilă ope legis, convertind situaţia premisă în efect consumat, fără evaluarea niciuneia dintre condiţiile obiective sau subiective care caracterizează impreviziunea contractuală. Consecinţa directă este modificarea contractului în baza legii, intervenţia judecătorului fiind una strict formală, limitată la verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii, a căror întrunire cumulativă are ca efect direct darea în plată. Aşa fiind, legea criticată înlătură controlul efectiv al instanţei cu privire la starea de fapt, respectiv cu privire la cauza şi efectele schimbării circumstanţelor de executare a contractului, dând prevalenţă unei presupuse stări de criză a contractului în privinţa debitorului. În mod implicit, legea rupe echilibrul contractului, instituind o prezumţie absolută a incapacităţii de executare a contractului de către debitor, şi elimină orice remediu judiciar prin atribuirea unui rol formal judecătorului cauzei, care este ţinut de litera legii. Or, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.
    31. Cu privire la teoria impreviziunii, Curtea a reţinut că, sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării ei în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Astfel, sub regimul Codului civil din 1864, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa“. Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art. 1.271].
    32. În aceste condiţii, Curtea, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din lege, a reţinut prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, paragrafele 18 şi 19, Decizia nr. 618 din 10 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 21 mai 2018, paragrafele 20 şi 21, Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 7 iunie 2018, paragrafele 21 şi 22, Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 13 aprilie 2018, paragrafele 12 şi 13, şi Decizia nr. 44 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 3 iulie 2018, paragraful 15, că, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau ale noului Cod civil şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.271 din noul Cod civil, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.
    33. Astfel, critica de neconstituţionalitate care vizează încălcarea principiului egalităţii în drepturi, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidenţa art. 4 şi, implicit, a Legii nr. 77/2016, nu este întemeiată, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, având deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile.
    34. Totodată, prin Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018, paragrafele 14 şi 15, Decizia nr. 328 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, paragrafele 20 şi 21, Curtea, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din lege, a reţinut că acei consumatori care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, nu depăşeşte echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit, se pot prevala de remediile judiciare instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 77/2016. În schimb, acele persoane care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, depăşeşte echivalentul în lei al 250.000 euro se pot prevala de remediile judiciare instituite de dreptul comun, respectiv prevederile art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864 ori, după caz, cele ale art. 1.271 din actualul Cod civil. În justificarea acestei soluţii, Curtea a arătat că protecţia specială oferită unei categorii de persoane, prin instituirea unui prag maxim al sumei efectiv împrumutate, nu reprezintă o discriminare, în sensul art. 16 din Constituţie, a persoanelor care au împrumutat sume al căror cuantum depăşeşte 250.000 euro, atâta vreme cât acestea pot recurge la mijloacele puse la dispoziţie de dreptul comun, în vederea remedierii problemei impreviziunii cu care se confruntă şi acea categorie de consumatori în mod special protejată de către legiuitorul ordinar.
    35. Rezultă că cele două categorii de debitori se află într-o situaţie juridică diferită, ceea ce a determinat adoptarea unei soluţii legislative diferite de către legiuitor (Decizia nr. 44 din 30 ianuarie 2018, paragraful 16).
    36. Aceleaşi considerente sunt valabile mutatis mutandis în privinţa art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, protecţia specială oferită unei categorii de persoane, prin instituirea condiţiei ca garantarea sumei împrumutate să se fi făcut cu un imobil având destinaţia de locuinţă, nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie cu atât mai mult cu cât şi cei care nu îndeplinesc această condiţie pot recurge la mijloacele puse la dispoziţie de dreptul comun, în vederea remedierii problemei impreviziunii cu care se confruntă.
    37. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la lipsa de previzibilitate a legii, întrucât nu ar defini noţiunea de locuinţă, se constată că Legea nr. 77/2016 trebuie interpretată coroborat cu Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, neputând avea o existenţă normativă izolată. Astfel, art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996 defineşte locuinţa ca fiind o construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. În aceste condiţii, se reţine că sintagma „imobil cu destinaţie de locuinţă“ are aceeaşi semnificaţie juridică cu aceea de locuinţă folosită de Legea nr. 114/1996, astfel că notificarea de dare în plată a unui imobil se poate formula numai dacă creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă, cu alte cuvinte a unei locuinţe, sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă, cu alte cuvinte cu o locuinţă. În consecinţă, nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate raportată la lipsa de previzibilitate a legii.
    38. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată.
    39. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, Curtea constată că aceasta a fost ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti a quo în condiţiile în care notificarea formulată de debitori nu respectă condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016. Mai mult, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, prezumţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016 a fost menţinută, înseamnă că această lege nu este aplicabilă cauzei, acţiunea fiind de plano inadmisibilă.
    40. Or, dacă o excepţie de neconstituţionalitate este ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă, este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză (a se vedea Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, sau Decizia nr. 320 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 13 iulie 2017, paragraful 26).
    41. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (Decizia nr. 282 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 21 septembrie 2018), atunci când nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate ale acţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, excepţia de neconstituţionalitate care are drept obiect o prevedere care nu le pune în discuţie este inadmisibilă. Astfel, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). Având în vedere că acţiunea întemeiată pe Legea nr. 77/2016 nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de aceasta, Curtea a reţinut lipsa incidenţei Legii nr. 77/2016, prevederile acesteia nefiind aplicabile cauzei, şi a respins ca inadmisibilă excepţia astfel ridicată. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi, precum şi a legii în ansamblul său este inadmisibilă.
    42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Garanti Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 40.602/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi de Dan Cristian Muraru în Dosarul nr. 6.135/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Dănuţ Prisecariu în Dosarul nr. 40.602/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Nicolai Bogdan Cihodaru în Dosarul nr. 6.135/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi de Nicolae Istrate în Dosarul nr. 489/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016