Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de OCSI FOREST COM - S.R.L. în Dosarul nr. 6.304/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 432D/2018. 2. La apelul nominal răspunde domnul avocat Liviu Fluşcă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 490D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 5 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de SRN SILVIROM NAWARO GMBH Societate în comandită în Dosarul nr. 3.069/62/2017 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal răspunde domnul avocat Liviu Fluşcă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul autoarelor excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 490D/2018 la Dosarul nr. 432D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, care, după ce arată că excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, precizând că îşi menţine susţinerile formulate în Dosarul nr. 2.329D/2017, aflat de asemenea pe rolul Curţii Constituţionale în aceeaşi şedinţă. În esenţă, susţine că Legea nr. 374/2006 nu este necesară şi nici nu este proporţională cu scopul urmărit de legiuitor, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Depune în acest sens o serie de înscrisuri în dovedirea excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume răspunsurile gărzilor forestiere la solicitarea Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România ce vizează efectele Legii nr. 374/2006. Susţine că, din răspunsurile gărzilor forestiere, rezultă următoarele: nu s-au identificat tăieri la ras; nu s-a constatat reducerea ilegală a suprafeţei forestiere; s-au constatat doar 9 cazuri de tăiere ilegale, din cele 97 de situaţii de suspendare a serviciului public cu specific silvic; nu s-a aplicat nicio sancţiune contravenţională pentru tăiere ilegală; unele gărzi forestiere (cum sunt Timişoara şi Bucureşti) nu au dispus nicio suspendare a serviciului public cu specific silvic. Prin urmare, măsura suspendării serviciului public cu specific silvic este vădit disproporţionată şi nu este de natură să atingă scopul urmărit. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1, ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 5 din Legea nr. 374/2006, susţine că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a intrat în vigoarea Legea nr. 252/2018, care a modificat aceste prevederi exact în sensul celor solicitate de autoarele excepţiei, şi anume s-au prevăzut acele lucrări tehnice specifice de marcare şi exploatare a masei lemnoase afectate de factori biotici şi abiotici, care pun în pericol nu doar bunurile reclamantelor - autoare ale excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi mediul înconjurător. Astfel, cu atât mai mult se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate atât a dispoziţiilor art. 1, ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 5 din Legea nr. 374/2006, cât şi a legii, în ansamblul său. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Sentinţa civilă nr. 2.887 din 7 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.304/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta OCSI FOREST COM - S.R.L. într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.540 din 3 iunie 2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos, precum şi recunoaşterea dreptului de a i se emite autorizaţia de exploatare a masei lemnoase. 9. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.069/62/2017, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, ale art. 3 alin. (3) şi ale art. 5 din Legea nr. 374/2006. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta SRN SILVIROM NAWARO GMBH Societate în comandită într-o cauză având ca obiect refuzul nejustificat al Gărzii Forestiere Focşani de a da curs solicitării autoarei excepţiei privind aprobarea operaţiunilor de marcare, punere în valoare şi autorizare a exploatării cantităţii de masă lemnoasă afectată de factori abiotici din pădure. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele excepţiei arată în primul rând că, în ceea ce priveşte scopul Legii nr. 374/2006, potrivit expunerii de motive aferentă acestei legi, în cazurile arătate la art. III din Legea nr. 169/1997 s-ar fi constatat că proprietarii ar întreprinde acţiuni care aparent ar fi legale, dar care în realitate ar duce la degradarea sau chiar dispariţia pădurii. Însă, în ciuda acestui scop enunţat în expunerea de motive, Legea nr. 374/2006 omite cu desăvârşire necesitatea verificării dacă pe o anumită suprafaţă un anumit proprietar întreprinde asemenea acţiuni. Legea criticată impune măsuri similare unei confiscări, declanşate în mod automat, fără culpa cumpărătorului de lemn sau a proprietarului de pădure sau fără ca integritatea pădurii să fie măcar ameninţată. 11. Cu privire la încălcarea art. 53 din Constituţie şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, se arată că aceste texte conferă autorităţilor statului posibilitatea de restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, însă o astfel de restrângere trebuie circumscrisă condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie şi trebuie să se realizeze numai condiţionat şi cu titlu de excepţie, potrivit art. 1 din primul Protocol la Convenţie. Or, se arată că privarea cumpărătorului de lemnul cumpărat nu este reglementată în Legea nr. 374/2006 şi, ca urmare, măsura nu este legală. De asemenea, măsura nu se impune, fiind necesară doar în condiţiile în care ar exista o tăiere ilegală sau cel puţin un risc concret de tăiere ilegală a arborilor. Totodată, Legea nr. 374/2006 nu este necesară, deoarece sistemul juridic din România conferă posibilitatea de a solicita instanţei instituirea unei măsuri asiguratorii asupra terenurilor la care se referă Legea nr. 374/2006, şi anume a terenurilor cu privire la care s-a introdus o cerere de constatare a nulităţii titlului de reconstituire a dreptului de proprietate. Situaţia administrării unui asemenea bun, ce formează obiectul unei dispute judiciare asupra proprietăţii, pe perioada litigiului, este deja reglementată în legislaţia românească prin procedura sechestrului judiciar (potrivit art. 972 din Codul de procedură civilă) şi prin procedura ordonanţei preşedinţiale (potrivit art. 997 din Codul de procedură civilă). Legea permite, aşadar, ca măsura lipsirii temporare a proprietarului de folosinţa bunului său până la soluţionarea pe fond a unui litigiu care priveşte proprietatea acestui bun să fie dispusă doar de un judecător, în urma unei proceduri judiciare contencioase. Procedura impune şi constituirea, de către reclamant, a unei garanţii de despăgubire a proprietarului pentru prejudiciile pe care le-ar putea suferi prin sechestrarea abuzivă a proprietăţii sale. Numai o astfel de procedură judiciară este aptă să menţină un echilibru corect între interesele divergente ale părţilor. Pe lângă aceste reglementări, dacă organele de control constată că exploatatorii sau ocoalele silvice abuzează de poziţia lor în detrimentul pădurii, legea prevede sancţionarea acestora, sancţiune ce poate fi chiar retragerea dreptului de a funcţiona. Din această perspectivă, măsurile reglementate de Legea nr. 374/2006 nu se impun şi nici nu sunt necesare într-o societate democratică. 12. Se mai susţine că Legea nr. 374/2006 este folosită de anumite autorităţi pentru a emite măsuri neproporţionale, discriminatorii şi care lezează dreptul de proprietate. În speţă, limitarea dreptului de proprietate asupra masei lemnoase achiziţionate reprezintă o măsură vădit disproporţională, întrucât Garda forestieră, deşi a efectuat un control amănunţit, nu a identificat nicio încălcare a legislaţiei în vigoare în legătură cu această masă lemnoasă. Prin urmare, aplicarea măsurii de limitare a dreptului de proprietate în mod generalizat prin Legea nr. 374/2006, fără o analiză de la caz la caz, reprezintă o măsură nejustificată şi disproporţionată, motiv pentru care Legea nr. 374/2006 este neconstituţională. 13. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate ale unui text de lege şi se susţine că dispoziţiile Legii nr. 374/2006 nu respectă aceste rigori. Astfel, lipsa preciziei rezultă din însuşi obiectul legii, menţionat chiar în titlul acesteia. Obiectul Legii nr. 374/2006 îl reprezintă suspendarea serviciului public cu specific silvic. Noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ nu este definită nicăieri în legislaţie şi nici nu se regăseşte în vreun alt act normativ. Această noţiune seamănă cu cea de „servicii silvice“, definită la pct. 46 din anexa la Codul silvic, dar noţiunile rămân diferite. Cea de „servicii silvice“ se referă la totalitatea acţiunilor ce au ca scop asigurarea pazei, supravegherii stării de sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic. Or, prin suspendarea acestor servicii se ajunge tocmai la efectul opus celui avut în vedere la adoptarea Legii nr. 374/2006, şi anume interesul public de a proteja pădurile. Noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ nu este prevăzută în legislaţia în vigoare, nu era prevăzută nici la momentul adoptării Legii nr. 374/2006, iar noţiunea de „servicii silvice“ nu poate fi corespondentă celei de „serviciu public cu specific silvic“, întrucât suspendarea acestuia ar trebui să reprezinte o măsură de conservare a mediului şi a pădurii, pe când suspendarea serviciilor silvice ar reprezenta o măsură dăunătoare mediului. Prin urmare, noţiunea de „serviciu public cu specific public“ reprezintă o noţiune fără conţinut, total imprecisă şi neclară, astfel încât efectele sale sunt imprevizibile pentru destinatarul legii, fapt care este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 14. Referitor la încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie, se susţine că limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Deşi conţinutul noţiunii de „serviciu public cu specific silvic“ nu este nicăieri reglementat ori definit, suspendarea acestuia reprezintă - din modul în care autorităţile pun în aplicare Legea nr. 374/2006 - o reală limitare a dreptului de proprietate. Aşadar, deşi limitarea dreptului de proprietate este stabilită formal prin lege, conţinutul efectiv al acestei limite nu este prevăzut astfel încât destinatarul să poată cunoaşte exact în ce constă această limitare. În condiţiile în care proprietarul are obligaţia constituţională de a respecta cerinţele privind protecţia mediului potrivit art. 44 alin. (7) din Constituţie, Legea nr. 374/2006 îl împiedică pe proprietar să-şi respecte această obligaţie. Deşi o astfel de „exonerare“ aparent profită proprietarului, obligaţia de a respecta cerinţele privind protecţia mediului este în realitate în interesul proprietarului. Nerespectarea acestei obligaţii provoacă daune în primul rând proprietarului care, neîngrijindu-şi bunul, ajunge în situaţia în care substanţa şi, implicit, valoarea bunului său au de suferit. Astfel, în contextul în care ocolul silvic are obligaţia legală de a asigura supravegherea stării de sănătate a pădurii şi în contextul în care asigurarea prestării serviciilor silvice este obligatorie conform legii, suspendarea acestor servicii este dăunătoare mediului înconjurător, iar consecinţele negative ale acestei măsuri nu afectează numai proprietarul, ci, în definitiv, întreaga comunitate. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că punctul său de vedere este obligatoriu doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, iar în celelalte ipoteze exprimarea unei opinii este facultativă. 16. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, cererea depusă în Dosarul nr. 432D/2018 de partea Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin care solicită judecarea în lipsă, susţinerile reprezentantului autoarelor excepţiei din şedinţa publică, înscrisurile depuse la dosar de reprezentantul autoarelor excepţiei în şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 13 octombrie 2006. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 374/2006 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 252/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 9 noiembrie 2018, care a introdus definiţia noţiunii de „suspendare a serviciului public cu specific silvic“, a modificat şi a completat procedura de suspendare a serviciului public cu specific silvic şi a introdus solicitarea acordului scris al ocolului silvic pentru asigurarea pazei fondului forestier şi supravegherea stării de sănătate a pădurii şi pentru executarea, dacă este necesară, a lucrărilor tehnice specifice. Însă, în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile Legii nr. 374/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018, îşi produc în continuare efectele juridice. Astfel, Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.540 din 3 iunie 2011, a cărui anulare constituie obiectul cauzei de contencios administrativ în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 432D/2018, a fost emis în temeiul Legii nr. 374/2006, evident în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018. Totodată, în Dosarul nr. 490D/2018, refuzul nejustificat al Gărzii Forestiere Focşani de a da curs solicitării autoarei excepţiei privind aprobarea operaţiunilor de marcare, punere în valoare şi autorizare a exploatării cantităţii de masă lemnoasă afectată de factori abiotici din pădure, refuz a cărui constatare formează obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, a fost întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 374/2006 în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018. În concluzie, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii nr. 374/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018, dispoziţii care aveau la data sesizării Curţii Constituţionale următorul cuprins: "ART. 1 Serviciul public cu specific silvic la nivel naţional pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă în condiţiile prezentei legi. ART. 2 Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi introduc la instanţele judecătoreşti competente acţiuni în constatarea nulităţii documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia de a face cunoscut comisiilor introducerea acţiunii în constatarea nulităţii. ART. 3 (1) Comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanţele judecătoreşti. (2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face cu precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, în conformitate cu amenajamentul silvic. (3) Inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1). ART. 4 (1) Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează la data comunicării de către comisiile judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situaţia juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare. (2) Hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoştinţă comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către proprietari şi de către autorităţile parte în procese. (3) Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3) paza terenurilor forestiere se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva. (4) Cheltuielile determinate de asigurarea pazei prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat şi se decontează în condiţiile art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006, şi ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 483/2006 pentru aprobarea atribuţiilor ocoalelor silvice de stat şi ale celor constituite ca structuri proprii, a obligaţiilor ce revin deţinătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum şi a Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România. ART. 5 Prestarea serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. ART. 6 (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 5 se face de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi de structurile subordonate. (2) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la art. 5, se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare." 21. Dispoziţiile art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, la care fac referire prevederile legii criticate, au următorul conţinut normativ: "(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi: [...](2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun." 22. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 44 alin. (1) şi (7) privind dreptul de proprietate privată şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă prevederile art. 1 referitor la protecţia proprietăţii private din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu privire la dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006, că acestea reglementează contravenţia de prestare a serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor Legii nr. 374/2006 şi, respectiv, stabilesc organul competent să constate aceste contravenţii. Or, în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate nu s-a pus în discuţie nicio sancţiune contravenţională, astfel încât art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006 nu au legătură cu soluţionarea acestor cauze. Întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile de lege care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006 este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 24. Referitor la dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestora prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, prin Decizia nr. 642 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, sau prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 14 august 2018. 25. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 44 din Constituţie referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată, prin Decizia nr. 642 din 1 noiembrie 2016, precitată, paragraful 19, şi prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018, precitată, paragraful 30, Curtea a reţinut că nu poate fi primită critica potrivit căreia Legea nr. 374/2006 instituie o interferenţă în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosinţei - jus utendi şi jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate asupra imobilului. Astfel, Curtea a reţinut că legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situaţii speciale, cum este cea din actul normativ criticat, posibilitatea suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, dispoziţii legale ce precizează o dată în plus sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. De asemenea, prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011, precitată, Curtea a reţinut că reglementarea criticată îşi propune să oprească tăierea abuzivă a pădurilor, realizată prin folosirea „mascată“ a serviciilor silvice. Suspendarea serviciului public cu specific silvic încetează la momentul clarificării situaţiei juridice a terenurilor forestiere, iar pe perioada suspendării, paza acestor terenuri se asigură de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind asigurate de la bugetul de stat şi decontate de către proprietari stabiliţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. 26. Referitor la scopul actului normativ criticat, prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018, precitată, paragraful 35, Curtea a reţinut că, astfel cum reiese din analiza fişei legislative a acestuia, respectiv a expunerii de motive a iniţiatorului, suspendarea serviciului public cu specific silvic a avut în vedere clarificarea situaţiei juridice a terenurilor forestiere în privinţa cărora au fost emise titluri de proprietate susceptibile de a fi anulate, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997, în vederea stopării tăierii abuzive a pădurilor, realizată prin folosirea „mascată“ a serviciilor silvice. Aşadar, motivul emiterii actului normativ a fost protejarea terenurilor forestiere sau cu vegetaţie forestieră, în considerarea situaţiei juridice neclare a terenurilor în cauză, iar nu a deţinătorilor, cu orice titlu, a acestora. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 28. Având în vedere că nu s-a reţinut încălcarea dreptului de proprietate, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 29. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumite de lipsa de claritate şi de precizie a noţiunii de „serviciu public cu specific silvic“, susţinând că această noţiune nu este prevăzută de legislaţia în vigoare. Cu privire la o critică similară, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018, precitată, reţinând la paragraful 17 că, analizând legislaţia incidentă în materie, sfera de cuprindere a acestei noţiuni este mai largă decât cea menţionată în Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011 şi presupune, pe lângă acţiunile ce premerg exploatării lemnului şi, respectiv, pazei pădurilor, şi alte activităţi cu caracter tehnic, în vederea asigurării ocrotirii, dezvoltării şi integrităţii fondului forestier naţional. Astfel, potrivit art. 11, cuprins în titlul II - Fondul forestier proprietate publică, cap. I - Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, „Regia Naţională a Pădurilor exercită şi atribuţii de servicii publice cu specific silvic“, iar potrivit art. 15, în pădurile proprietate privată ale altor deţinători, precum şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, serviciile de specialitate sunt prestate de Regia Naţională a Pădurilor, la cerere, contra cost. La paragraful 20 al aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că, din analiza reglementărilor juridice în materie, se desprinde concluzia că noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ se referă la serviciile prestate de autoritatea publică cu atribuţii în silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, reorganizată în Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în vederea asigurării serviciilor silvice pentru fondul forestier naţional. Potrivit art. 50 şi 51 din Codul silvic din 1996, ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier naţional constituie o preocupare fundamentală, de interes naţional, a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor. 30. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că noţiunea de „servicii silvice“ utilizată de Codul silvic din 2008 nu se suprapune cu noţiunea de „serviciu public cu specific silvic“ folosită în cadrul reglementărilor juridice anterioare privitoare la terenurile forestiere, inclusiv în Codul silvic din 1996, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie, paragrafele 22 şi 23, că, deşi nu a beneficiat de o definiţie legală, din analiza reglementărilor legale în materie rezultă că şi înainte de intrarea în vigoare a Codului silvic din 2008 aceasta se referea la activităţile cu caracter tehnic desfăşurate de Regia Naţională a Pădurilor, prin structurile sale organizatorice şi funcţionale, în vederea asigurării respectării regimului silvic al fondului forestier naţional. De altfel, voinţa legiuitorului în sensul unităţii terminologice a acestor două noţiuni rezultă în mod indirect şi din modificările legislative intervenite în domeniul actelor normative din domeniul silvic. Curtea a mai reţinut, la paragraful 26 al Deciziei nr. 229 din 19 aprilie 2019, că, în prezent, serviciile silvice, în sensul activităţilor cu caracter tehnic desfăşurate în scopul asigurării pazei şi supravegherii stării de sănătate a pădurilor sau a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, nu mai reprezintă un monopol al autorităţii publice care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, astfel încât respectarea regimului silvic se face şi prin intermediul ocoalelor silvice private, fiind pe deplin justificată noua terminologie utilizată în Codul silvic din 2008, respectiv „servicii silvice“, iar nu „serviciu public cu specific silvic“. În concluzie, la paragraful 27 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate deduse din dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, respectiv la întreaga legislaţie incidentă domeniului de reglementare. 31. Curtea reţine că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 374/2006, introdus prin Legea nr. 252/2018, defineşte noţiunea criticată în sensul celor solicitate de autoarele excepţiei şi stabileşte că, „În sensul prezentei legi, prin suspendarea serviciului public cu specific silvic se înţelege suspendarea tuturor activităţilor care asigură realizarea şi respectarea regimului silvic, aşa cum este definit de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia asigurării pazei fondului forestier şi a supravegherii stării de sănătate a pădurii, precum şi a executării următoarelor lucrări tehnice specifice: a) prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor; b) prevenirea şi stingerea incendiilor; c) regenerarea pădurii; d) îngrijirea regenerărilor şi a arboretelor tinere aflate în stadiile de seminţiş şi desiş; e) punerea în valoare şi recoltarea produselor accidentale.“ 32. Mai mult, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor tranzitorii prevăzute la art. II alin. (1) din Legea nr. 252/2018, „În cazul terenurilor forestiere care au serviciul public cu specific silvic suspendat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, ocolul silvic, cu acordul proprietarului, care, până la momentul suspendării serviciului public cu specific silvic, a asigurat administrarea/serviciile silvice pentru terenul forestier în cauză are dreptul să îşi exprime acordul scris prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 374/2006 [...], astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.“ Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 374/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 252/2018, „Structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură care a emis actul administrativ de suspendare a serviciului public cu specific silvic solicită ocolului silvic, care până la momentul suspendării serviciului public cu specific silvic a asigurat administrarea/ serviciile silvice pentru terenul forestier în cauză, acordul scris pentru asigurarea pazei fondului forestier şi supravegherea stării de sănătate a pădurii şi pentru executarea, dacă este necesară, a următoarelor lucrări tehnice specifice: a) prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor; b) prevenirea şi stingerea incendiilor; c) regenerarea pădurii; d) îngrijirea regenerărilor şi a arboretelor tinere aflate în stadiile de seminţiş şi desiş; e) punerea în valoare şi recoltarea produselor accidentale; vânzarea acestor produse se face în condiţiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat în condiţiile legii. Acordul nu se solicită în cazul ocolului silvic de stat.“ 33. Prin urmare, textele criticate au fost modificate şi completate de legiuitor, în sensul celor solicitate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, iar, în temeiul dispoziţiilor tranzitorii ale art. II din Legea nr. 252/2018, în cazul terenurilor forestiere care au serviciul public cu specific silvic suspendat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018, cum sunt cele din cauză, ocolul silvic, cu acordul proprietarului, care, până la momentul suspendării serviciului public cu specific silvic, a asigurat administrarea/serviciile silvice pentru terenul forestier în cauză are dreptul să îşi exprime acordul scris pentru asigurarea pazei fondului forestier şi supravegherea stării de sănătate a pădurii şi pentru executarea, dacă este necesară, a lucrărilor tehnice specifice. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de OCSI FOREST COM - S.R.L. în Dosarul nr. 6.304/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de SRN SILVIROM NAWARO GMBH Societate în comandită în Dosarul nr. 3.069/62/2017 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 252/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
