Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 358 din 23 mai 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 358 din 23 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 817 din 9 octombrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Adrian Ionel Arvunescu în Dosarul nr. 8.084/109/2013 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 253D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 345D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţie ridicată de Adrian Ionel Arvunescu în Dosarul nr. 23/109/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 253D/2018 şi nr. 345D/2018, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 345D/2018 la Dosarul nr. 253D/2018, care este primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită interpretarea şi aplicarea legii, aspecte ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.084/109/2013, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Adrian Ionel Arvunescu.
    8. Prin Decizia civilă nr. 251 din 29 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 23/109/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţie ridicată de acelaşi autor.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au un conţinut diferit faţă de cele ale art. 211 din Legea nr. 62/2011, care reglementează aceeaşi materie, şi nu este clar dacă dispoziţiile acestui din urmă act normativ abrogă sau au caracter de lege specială în raport cu reglementarea Codului muncii. În acest mod sunt înfrânte prevederile art. 21, art. 41, art. 53 şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, susţine că termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 nu ţine cont de realităţile socioeconomice, respectiv de faptul că milioane de români lucrează în străinătate, inclusiv în regim de detaşare transnaţională, pe perioade ce depăşesc perioada de prescripţie de 3 ani, astfel că accesul la justiţie devine iluzoriu.
    10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei susţine că acestea sunt contrare art. 21 din Constituţie şi art. 4, art. 6, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, arată că soluţia corectă pe care ar trebui să o prevadă legiuitorul ar fi aceea de a înlocui formula imperativă „va fi obligată“ cu formula permisivă „va putea fi obligată“, lăsând la îndemâna instanţelor de judecată şi posibilitatea respingerii în totalitate a cererii de plată a cheltuielilor de judecată, cel puţin a onorariului avocatului, în situaţii în care aceasta se justifică faţă de cazul concret din dosar. De asemenea, consideră că în legislaţia muncii ar trebui introdusă o dispoziţie care să deroge de la dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, astfel încât angajaţii care contestă deciziile de concediere să nu fie obligaţi la suportarea cheltuielilor de judecată în situaţia în care aceste contestaţii sunt respinse. Arată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că protejarea drepturilor şi libertăţilor trebuie să fie efectivă, şi nu doar teoretică. Or, în România, salariatul este împiedicat să se adreseze justiţiei, întrucât nu şi-ar putea permite să achite cheltuielile de judecată angajatorului dacă va cădea în pretenţii. Mai mult, angajatorii împreună cu firmele de avocatură angajate stabilesc tarife abuzive, uneori fictive. Chiar dacă dispoziţiile Codului de procedură civilă permit reducerea onorariului avocatului, acest lucru se întâmplă foarte rar în practică. Totodată, susţine că noţiunea de culpă procesuală este complexă şi amplă, neputând fi echivalată cu împrejurarea că părţii i s-a respins contestaţia deşi a manifestat bună-credinţă şi a depus toate diligenţele pentru soluţionarea în condiţii rezonabile a cauzei şi cu cheltuieli minimale. Mai arată că soluţia legislativă criticată impune condiţii excesive în sarcina individului ce nu sunt proporţionale raportat la cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei.
    11. Referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, arată că acestea sunt contrare art. 21, art. 53 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă se interpretează în sensul că legătura cu soluţionarea cauzei se referă doar la faza curentă a litigiului, în care este invocată excepţia de neconstituţionalitate, şi nu au în vedere şi soluţionarea fondului cauzei sau altă fază a aceluiaşi litigiu. Consideră că textul de lege criticat nu este clar şi previzibil şi, dacă s-ar interpreta în sensul mai sus arătat, ar aduce atingere dreptului cetăţenilor de a se adresa instanţei de contencios constituţional. Arată că situaţia concretă avută în vedere se referă la invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul unui litigiu când a solicitat revizuirea hotărârii din apel, iar instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale considerând că dispoziţia de lege criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, iar nu cu fondul cauzei. Această interpretare a fost dată de Curtea de Apel Piteşti şi contravine modului în care celelalte instanţe şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au interpretat şi au aplicat dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    12. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, autorul consideră că se impune fixarea prin lege a unor criterii de verificare a rezonabilităţii cheltuielilor dovedite de parte, care însă constituie parte a procesului de jurisdicţie, iar nu a celui de legiferare. Autorul excepţiei ignoră dispoziţia art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă care instituie în mod expres posibilitatea instanţei, chiar şi din oficiu, de a reduce motivat o parte din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, dacă acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Cea mai mare parte a criticii tinde către modificarea şi completarea legii, ceea ce intră în atribuţiile legiuitorului şi excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    13. Referitor la dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, instanţa de judecată apreciază, de asemenea, că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate. Astfel, arată că, în ceea ce priveşte termenele considerate contradictorii din Legea nr. 62/2011 şi Legea nr. 53/2003, o astfel de chestiune a fost incidental avută în vedere, într-o decizie a Curţii Constituţionale ce a constatat că intenţia legiuitorului este aceea de a scurta, pe cât posibil, starea de incertitudine juridică, în materia specială a raporturilor de muncă. Cu trimitere la termenul de 3 ani, arată că acesta priveşte intervalul în care se poate recurge la protecţia jurisdicţională a dreptului patrimonial în mod identic cu a oricărui alt drept patrimonial de acelaşi tip, potrivit dreptului comun. Aprecierea că în raporturile dintre salariat şi angajator ar fi necesară o durată mai mare sau mai mică rămâne la latitudinea legiuitorului, care este în măsură să acorde sau nu o protecţie mai accentuată ţinând cont de raporturile de subordonare şi, respectiv, de putere dintre cei doi. Instanţa de judecată consideră că argumentele invocate de autorul excepţiei nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în condiţiile în care termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 este unul susceptibil, potrivit legii, de întrerupere şi suspendare, prevederea fiind aplicabilă deopotrivă partenerilor raporturilor de muncă în care textul este aplicabil, dar şi tuturor litiganţilor între care nu există atari raporturi, ci unele de natură patrimonială, similar celui în cauză. Cât despre încălcarea dreptului de acces la justiţie, arată că legiuitorului îi este recunoscută îndreptăţirea de a institui termene de prescripţie apreciate rezonabile, tocmai pentru a răspunde imperativului constituţional al rezolvării într-un termen rezonabil a stărilor litigioase. De asemenea, consideră că sunt nesusţinute şi criticile vizând încălcarea dreptului la muncă sau protecţiei sociale a muncii.
    14. Referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată arată că cele invocate de autorul excepţiei vizează o inconsecvenţă jurisdicţională, determinată eventual de nerespectarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, iar nu încălcarea vreunui imperativ constituţional. O astfel de practică neunitară ar putea fi supusă controlului pe calea recursului în interesul legii sau a hotărârii preliminare în interpretarea unor chestiuni de drept. Norma de drept criticată este însă suficient de precisă şi clară, întrucât condiţionează răspunsul şi examenul în contencios constituţional doar în ceea ce priveşte actele normative utile şi necesare soluţionării unui anumit litigiu, procedura slujind unui demers caracterizat printr-un interes real, actual, concret al părţilor acelui litigiu.
    15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Analizând obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că incidente sunt doar prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, care privesc termenul în care pot fi formulate cererile referitoare la plata unor drepturi salariale neacordate. Aceste dispoziţii de lege au următoarea redactare: „(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: […] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.“ De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.“ Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“
    20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 referitor la dreptul de acces la justiţie, precum şi prevederilor art. 6, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind procesul echitabil, principiul nulla poena sine lege, respectiv limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 41 referitor la dreptul la muncă, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1), art. 21 şi art. 53, precum şi art. 6 paragraful 1 din convenţia internaţională mai sus amintită.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003, Curtea constată că Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, a prevăzut în art. 211 lit. c) că „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: […] c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“ Autorul excepţiei invocă existenţa unei reglementări paralele, întrucât atât dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, cât şi cele ale art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 s-ar referi la aceeaşi materie.
    22. Faţă de această critică, Curtea reţine că ipoteza legală aplicabilă autorului excepţiei, vizând termenele în care pot fi adresate instanţelor de judecată cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă referitor la plata unor drepturi salariale neacordate, criticată ca fiind neconstituţională, nu se suprapune cu reglementarea Legii nr. 62/2011, astfel că susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat ar fi lipsit de claritate şi previzibilitate este neîntemeiată.
    23. Cât priveşte critica potrivit căreia termenul de 3 ani stabilit de art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 ar aduce atingere dreptului de acces la justiţie, Curtea apreciază ca fiind relevante cele reţinute prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, paragraful 14, potrivit cărora instituirea unui termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate „are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe calea silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie“.
    24. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că este neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003.
    25. Analizând în continuare critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, a răspuns unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză, reţinând că „obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru şi onorariile avocaţilor, de către partea ale cărei pretenţii nu au fost admise de instanţa de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia“ (paragraful 22). De asemenea, Curtea a precizat că „buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obţinut câştig de cauză, dreptul ei fiind recunoscut prin hotărâre, şi partea care acceptă judecata şi pierde procesul, riscul acestei situaţii trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credinţă, a obligat pe partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Aşa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia desfăşurării procesului“ (paragraful 24).
    26. Curtea reţine că, potrivit art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său“. Referitor la această reglementare, Curtea, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, paragraful 23, preluând cele statuate anterior prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, a reţinut că „prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil“.
    27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 463 din 28 iunie 2016 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse art. 453 din Codul de procedură civilă.
    28. Distinct faţă de cele reţinute prin decizia mai sus amintită, Curtea constată că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate solicită şi modificarea sau completarea Legii nr. 53/2003 cu dispoziţii care să deroge de la prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, aceste aspecte excedând însă competenţei Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
    29. În sfârşit, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, din perspectiva criticilor vizând lipsa de claritate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a făcut numeroase referiri asupra modului de interpretare a condiţiei impuse de acest text de lege pentru admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, condiţie ce priveşte existenţa unei legături a normei de lege criticate cu soluţionarea cauzei. Astfel, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a reţinut „că se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituţionalităţii legii aplicabile în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond, ca modalitate de acces la justiţie, implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă“.
    30. Prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Curtea a statuat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
    31. Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, Curtea a precizat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. În ceea ce priveşte interesul în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, astfel că posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane.
    32. Totodată, Curtea a precizat că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea a respins excepţia ca inadmisibilă, întrucât dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă referitoare la sancţiunea nulităţii recursului nu aveau legătură cu soluţionarea cererii de revizuire a unei decizii civile, iar prin Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, a pronunţat aceeaşi soluţie, întrucât dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi (3) şi art. 86 alin. (3) din Codul de procedură civilă - dispoziţii incidente în faza procesuală a recursului - nu aveau legătură cu soluţionarea cererii de revizuire în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
    33. Prin urmare, sintetizând cele reţinute în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea constată că cerinţa stabilită de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ca dispoziţiile de lege criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, priveşte incidenţa în cauză a acestor dispoziţii de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice diferite în cauză, după cum Curtea Constituţională constată sau nu neconstituţionalitatea acestora.
    34. Constatarea îndeplinirii acestor criterii, în mod concret, revine instanţelor de judecată care, aşa cum s-a reţinut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, paragraful 27, „au rolul de partener al Curţii, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate“, dar şi Curţii Constituţionale. În acest sens, prin aceeaşi decizie, paragraful 28, Curtea a reţinut că „excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât, atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă, în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepţii de neconstituţionalitate prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformităţii normei legale cu Constituţia se plasează în cadrul controlului concret de constituţionalitate.“
    35. Referitor la cerinţa de precizie, claritate şi previzibilitate a normei juridice, Curtea, prin Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, ori Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, a reţinut că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. Prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a precizat că previzibilitatea legii presupune ca aceasta să fie suficient de precisă şi clară pentru a putea fi aplicată, altfel spus să permită persoanelor interesate - care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.
    36. Prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, sau Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este îndeplinită cerinţa de previzibilitate a legii atunci când justiţiabilul are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanţe şi, dacă este cazul, în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate, care sunt efectele juridice ale actelor sau omisiunilor sale.
    37. Analizând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în raport cu aceste repere ale jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, cât şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut clar, acesta putând fi dedus din înseşi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale mai sus amintite.
    38. Cât priveşte critica soluţiilor pronunţate de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în privinţa respingerii unor excepţii de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta ar presupune, în fapt, controlul modului de aplicare în concret a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în cadrul soluţionării unor cereri de revizuire, raportat la motivele revizuirii invocate de autorul excepţiei, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, revenind instanţelor de judecată competente să judece recursul împotriva încheierilor prin care s-a dispus respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
    39. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Ionel Arvunescu în dosarele nr. 8.084/109/2013 şi nr. 23/109/2014 ale Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 453 din Codul de procedură civilă şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice