Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 352 din 1 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 352 din 1 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I" din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I" din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I" din Timişoara

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 672 din 17 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina             │-                 │
│Popescu-Marin      │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 142 din 10 ianuarie 2024 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 75A/2024.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine, în esenţă, că legea criticată încalcă o serie de norme şi principii constituţionale, precum cele referitoare la adoptarea unor legi cu caracter individual, principiul separaţiei puterilor în stat, rolul constituţional al Parlamentului şi al Guvernului, principiul egalităţii în faţa legii, regimul proprietăţii publice şi garanţiile sale, fiind contrară art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 61, art. 135, art. 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    4. Cu titlu introductiv, se arată că legea criticată are ca obiect de reglementare transmiterea a 35 de terenuri în suprafaţă totală de 501,4208 ha şi a construcţiilor aferente din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi, succesiv, transmiterea acestor terenuri şi a construcţiilor aferente, împreună cu alte două terenuri în suprafaţă de 44,3154 ha, din domeniul privat al statului în proprietatea privată a Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“.
    5. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (4), a art. 61 alin. (1) teza a doua, a art. 16 alin. (2), precum şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că, prin obiectul său de reglementare, legea are caracter individual, întrucât vizează transferul unui număr determinat de 35 de terenuri, prevăzute în anexa nr. 1 la lege, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi, ulterior, în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara. Similar, este reglementată transmiterea a încă două terenuri, prevăzute în anexa nr. 2 la lege, din domeniul privat al statului în proprietatea universităţii menţionate. Astfel, legea stabileşte dispoziţii pentru cazuri determinate concret, având un unic beneficiar, aspect ce îi conferă acesteia un caracter intuitu personae, discriminatoriu. Totodată, prin instituirea unor transferuri de terenuri din domeniul public sau privat al statului, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie în componenta sa referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a Guvernului, ceea ce echivalează cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi cu transformarea acesteia în autoritate publică executivă. Aceste vicii sunt de natură să antreneze - conform jurisprudenţei instanţei constituţionale - neconstituţionalitatea legii în ansamblul său. Sunt invocate, în acest sens, considerente reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017.
    6. Referitor la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, a competenţei Guvernului şi a regimului proprietăţii publice, prevăzute de art. 1 alin. (4), art. 102 coroborat cu art. 108 alin. (1), art. 126 alin. (6), art. 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că, potrivit regulii stabilite de art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin lege nu se dispune altfel.
    7. Totodată, în ceea ce priveşte patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior de stat, sunt invocate dispoziţiile art. 152 alin. (1) şi ale art. 152 alin. (6) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023 şi se arată că normele privind patrimoniul universităţilor şi transferul unor bunuri din domeniul public al statului în cel privat şi, ulterior, în proprietatea universităţilor regăsite în Legea nr. 199/2023, lege specială în raport cu Codul administrativ, fac trimitere tot la procedura stabilită de actul de bază, şi anume la transferul bunurilor din domeniul public al statului în cel privat al statului prin hotărâre a Guvernului, potrivit art. 102, coroborat cu art. 108 alin. (1) din Constituţie, dezvoltate în cuprinsul art. 361 alin. (1) din Codul administrativ.
    8. Deşi expunerea de motive a propunerii legislative face trimitere la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 199/2023, care a abrogat-o, acest din urmă act reprezintă cea mai recentă reglementare specială în materia patrimoniului universităţilor şi, în consecinţă, exclude de la aplicare orice alte dispoziţii contrare anterioare privind învăţământul superior din orice domenii.
    9. Legea învăţământului superior nr. 199/2023 a intrat în vigoare în data de 3 septembrie 2023, în timp ce legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată tacit de către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în data de 12 septembrie 2023. De altfel, şi în cuprinsul Legii nr. 1/2011 se prevedea la art. 226 alin. (6) şi (7) că: „(6) Prin hotărâre a Guvernului, bunurile din domeniul public al statului pot fi trecute în domeniul privat al statului şi transmise în proprietate universităţilor de stat, în condiţiile legii. (7) Universităţile de stat au drept de proprietate asupra bunurilor existente în patrimoniul lor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ministerul Educaţiei şi Cercetării este împuternicit să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru universităţile de stat pe baza documentaţiei înaintate de acestea.“
    10. De asemenea, sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la transferul bunurilor proprietate publică (spre exemplu, Decizia nr. 57 din 16 februarie 2022, Decizia nr. 58 din 16 februarie 2022, Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023, paragraful 88, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragrafele 178 şi 179) şi se subliniază că, în situaţia de faţă, bunurile determinate vizate de transfer sunt terenuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“, nefiind cuprinse în anexa vreunei legi şi calificate ca obiect exclusiv al proprietăţii publice, prin declaraţia legii. În cazul legii criticate, se realizează un transfer ut singuli, nu în considerarea faptului că terenurile vizate sunt obiect exclusiv al proprietăţii publice, ci, potrivit expunerii de motive, în considerarea unei împrejurări de fapt, şi anume că universitatea „ exercită, din anul 2004, dreptul de administrare directă cu privire la bunurile imobile ce fac obiectul actului normativ propus“.
    11. Într-o astfel de situaţie, transferul acestora trebuie realizat prin acte de reglementare secundară, acte care pot dispune cu privire la încetarea uzului sau interesului public naţional a bunurilor respective, cu o motivare corespunzătoare şi care ar rămâne în sfera actelor administrative supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, asigurând accesul liber la justiţie al oricărei persoane care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime.
    12. Nu în ultimul rând, printr-o operaţiune realizată prin aceeaşi lege de trecere a bunurilor din domeniul public al statului în cel privat şi, succesiv, de înstrăinare a acestora, se pune în discuţie, indirect, şi caracterul inalienabil al proprietăţii publice, efectul fiind chiar cel al diminuării domeniului public al statului, prin raportare la art. 136 alin. (4) din Constituţie şi art. 861 din Codul civil. Pentru ca un astfel de transfer în domeniul privat să poată fi realizat, era necesară justificarea încetării uzului sau interesului public pentru terenurile vizate şi construcţiile aferente, garanţie a dreptului de proprietate publică, care antrenează toate consecinţele juridice care decurg din regimul său consacrat la nivel constituţional şi legal.
    13. În acelaşi timp, se susţine încălcarea art. 1 alin. (5), art. 135 alin. (2) lit. b), c) şi d), coroborat cu 44 alin. (1) şi (2), art. 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind invocate neclaritatea prevederilor legii criticate şi lipsa instituirii garanţiilor necesare şi suficiente pentru aducerea la îndeplinire a scopului urmărit de lege prin transferul terenurilor din domeniul privat al statului în proprietatea universităţii. Potrivit art. 2 din legea criticată, cele 35 de terenuri în suprafaţă totală de 501,4208 ha sunt transferate din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, alături de alte două terenuri aflate în domeniul privat al statului, în suprafaţă de 44,3154 ha, „în vederea realizării obiectivului privind activitatea de învăţământ superior şi dual în domeniul agricol, cercetare, producţie, extensie universitară şi a strategiilor de dezvoltare instituţională.“
    14. În cazul de faţă, sub aspect material, legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde un act de dispoziţie asupra unor bunuri determinate din domeniul public al statului şi, ulterior, din domeniul privat. În acelaşi timp, dată fiind importanţa domeniului reglementat, analizată din perspectiva regimului juridic al suprafeţelor de teren vizate şi a afectaţiunii acestora, se impune stabilirea cu claritate a condiţiilor referitoare la transferul interdomenial, inclusiv a celor referitoare la justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional, şi a garanţiilor necesare şi suficiente pentru ducerea la îndeplinire a scopului urmărit, similar celor reţinute în jurisprudenţa instanţei constituţionale (Decizia nr. 285 din 17 mai 2023, paragrafele 50 şi 54, Decizia nr. 563 din 8 iulie 2020, paragraful 28, Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, paragraful 120).
    15. Raportat la dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate arată că transmiterea suprafeţelor de teren în discuţie din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi, ulterior, în proprietatea universităţii nu îşi găseşte fundamentul în reglementări precise şi previzibile, care să corespundă standardului constituţional de protecţie a proprietăţii publice şi care să respecte obligaţia constituţională a statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, stimularea cercetării ştiinţifice, exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, astfel cum este consacrată de art. 135 alin. (2) lit. b), c) şi d) din Constituţie.
    16. Obiectivul enunţat de art. 2 din legea criticată care ar justifica diminuarea patrimoniului statului cu aproximativ 550 de ha de teren este unul formulat într-un mod general şi lipsit de garanţiile necesare şi suficiente pentru realizarea finalităţii prevăzute de lege, de natură să asigure o protecţie adecvată a proprietăţii publice şi private a statului, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Din analiza normei cuprinse în art. 2 din lege nu se poate deduce cu certitudine înţelesul sintagmei „în domeniul (...) extensie universitară“ şi al sintagmei „strategiilor de dezvoltare instituţională“, aspect ce contravine standardelor de calitate a legii dezvoltate de Curtea Constituţională prin raportare la art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    17. Din perspectiva art. 135 alin. (2) lit. b), c) şi d) din Constituţie există o legătură de necontestat între obligaţiile constituţionale ale statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional, pe de o parte, şi dreptul de proprietate publică şi privată al statului, pe de altă parte. Drepturile consacrate prin Constituţie nu au o existenţă abstractă, acestea exercitându-se în corelare şi coroborare cu celelalte prevederi constituţionale. Această interdependenţă funcţională determină atât cadrul în care aceste drepturi se exercită, cât şi conţinutul material concret al acestora. Prin urmare, dreptul de proprietate publică şi privată al statului trebuie exercitat în acord cu principiile constituţionale de bază care călăuzesc însăşi existenţa statului, între care se află şi principiul protejării intereselor naţionale în activitatea economică. Mai mult, acţiunea statului în concordanţă cu interesul naţional se constituie într-o garanţie a cetăţenilor referitoare la protecţia propriilor drepturi şi libertăţi. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 sau Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014) ce a vizat dreptul de proprietate privată prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Constituţie. În aceste condiţii, legiuitorul avea obligaţia să reglementeze criterii şi obiective clare de natură să ofere garanţii suficiente cu privire la rezultatele urmărite, cu atât mai mult cu cât nu este prevăzută o contraprestaţie din partea universităţii. Deşi la art. 4 şi 5 din legea criticată se prevede că înstrăinarea terenurilor prevăzute la art. 2 este interzisă şi se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare, iar în situaţia încălcării prevederilor art. 4, bunurile prevăzute la art. 2 trec de drept în proprietatea publică a statului, aceste reglementări vizează păstrarea în patrimoniul universităţii a bunurilor primite şi nu reprezintă nicidecum garanţii pentru aducerea la îndeplinire a finalităţii urmărite, prin diminuarea proprietăţii statului cu o suprafaţă de teren de 501,4208 ha plus 44,3154 ha. Interdicţia de înstrăinare a bunurilor nu este de natură să garanteze că aceste terenuri vor fi folosite exclusiv pentru activitatea de învăţământ superior şi dual.
    18. În consecinţă, doar prin instituirea unor garanţii clare, suficiente pentru realizarea scopului propus de legiuitor, ar fi aduse la îndeplinire obligaţiile constituţionale ale statului enumerate la art. 135 alin. (2) lit. b)-d) din Constituţie, garantându-se dreptul de proprietate publică şi privată al statului, reglementat la art. 44 şi 136 din Constituţie.
    19. În final, autorul obiecţiei susţine că terenurile şi construcţiile aferente vizate nu se regăsesc în nicio altă lege şi nici nu sunt descrise şi identificate în mod clar, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale. Din analiza anexelor, se poate observa că doar unele terenuri au menţionate actele prin care s-a constituit un drept de administrare în beneficiul universităţii, iar suprafeţele totale au fost modificate în Camera decizională prin adăugarea, în anexa nr. 1 la lege, a noi terenuri. Astfel, suprafaţa totală de teren vizată de art. 1 din legea criticată a fost majorată de la 416,9667 ha la 501,4208 ha, fiind modificat în mod corespunzător şi conţinutul anexei nr. 1.
    20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    21. Guvernul consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că, prin obiectul său de reglementare - transferul unui număr determinat de terenuri şi construcţiile aferente - legea supusă controlului de constituţionalitate are un caracter individual, întrucât domeniul de incidenţă a legii este determinat concret, fiind edictată pentru a fi aplicată într-un singur caz concret, prestabilit fără echivoc, astfel încât Parlamentul a nesocotit dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 61 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4). Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind actele normative cu caracter individual (spre exemplu, deciziile nr. 600 din 9 noiembrie 2005, nr. 574 din 16 octombrie 2014 şi nr. 249 din 19 aprilie 2018).
    22. De asemenea, Guvernul apreciază că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale privind principiul separaţiei puterilor în stat, competenţa Guvernului şi regimul proprietăţii publice, întrucât prin dispoziţiile art. 1 din legea criticată se realizează un transfer ut singuli, în considerarea unei împrejurări de fapt, şi anume, că universitatea „exercită, din anul 2004, dreptul de administrare directă cu privire la bunurile imobile ce fac obiectul actului normativ propus“, bunurile determinate supuse transferului fiind terenuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“, care nu sunt cuprinse în anexa vreunei legi şi calificate ca obiect exclusiv al proprietăţii publice, prin declaraţia legii. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023 şi arată că transferul unor asemenea bunuri trebuie realizat prin acte de reglementare secundară, acte care pot dispune cu privire la încetarea uzului sau interesului public naţional asupra bunurilor respective, cu o motivare corespunzătoare, şi care ar rămâne în sfera actelor administrative supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, asigurând accesul liber la justiţie al oricărei persoane care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime. Dat fiind efectul de diminuare a domeniului public al statului, pentru ca un astfel de transfer în domeniul privat să poată fi realizat, era necesară justificarea încetării uzului sau interesului public pentru terenurile vizate şi construcţiile aferente, garanţie a dreptului de proprietate publică.
    23. Guvernul susţine, totodată, încălcarea art. 1 alin. (5), art. 135 alin. (2) lit. b), c) şi d) coroborat cu art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 din Constituţie, având în vedere reglementarea neclară a scopului urmărit prin transferul terenurilor din domeniul privat al statului în proprietatea universităţii şi lipsa instituirii garanţiilor necesare şi suficiente pentru aducerea la îndeplinire a acestuia. În acest sens, invocă considerente cuprinse în deciziile Curţii Constituţionale nr. 285 din 17 mai 2023 şi Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, paragraful 120. În acelaşi timp, Guvernul precizează că prin reglementarea neadecvată a obiectivului prevăzut la art. 2 din legea criticată nu se poate determina cu certitudine înţelesul sintagmei „în domeniul (...) extensie universitară“ şi al sintagmei „strategiilor de dezvoltare instituţională“, ceea ce contravine standardelor de calitate a legii.
    24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    25. Curtea, la termenul de judecată din 13 martie 2024, a dispus amânarea începerii dezbaterilor pentru data de 20 martie 2024 şi, ulterior, pentru 24 aprilie 2024, respectiv 28 mai 2024, 18 iunie 2024, 11 iulie 2024, 17 septembrie 2024, 15 octombrie 2024 şi 29 octombrie 2024. La acest termen, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul cauzei, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 21 noiembrie 2024, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 17 decembrie 2024 şi, ulterior, pentru data de 4 februarie 2025. La acest termen, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 18 februarie 2025. Prin încheierile ulterioare, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea a dispus succesiv amânarea pronunţării pentru datele de 11 martie 2025, 27 martie 2025, 8 aprilie 2025, 29 aprilie 2025, 9 mai 2025, 29 mai 2025 şi 1 iulie 2025. La termenul din data de 1 iulie 2025, Curtea a pronunţat prezenta decizie.
    26. La dosarul cauzei, Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara a depus un memoriu amicus curiae, prin care susţine constatarea constituţionalităţii Legii privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, având următorul cuprins:
    "ART. 1
    Prin derogare de la prevederile art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă trecerea bunurilor imobile - teren în suprafaţă de 501,4208 ha cu construcţiile aferente, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii «Regele Mihai I» din Timişoara în domeniul privat al statului.
    ART. 2
    Se aprobă transmiterea bunurilor imobile - teren în suprafaţă de 501,4208 ha cu construcţiile aferente şi teren în suprafaţă de 44,3154 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 şi în anexa nr. 2, din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii «Regele Mihai I» din Timişoara, în vederea realizării obiectivului privind activitatea de învăţământ superior şi dual în domeniul agricol, cercetare, producţie, extensie universitară şi a strategiilor de dezvoltare instituţională.
    ART. 3
    (1) Predarea-preluarea bunurilor imobile prevăzute la art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţi, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
    (2) Transferul drepturilor de proprietate al terenurilor prevăzute la alin. (1) este scutit de taxe pentru publicitate imobiliară.
    ART. 4
    Înstrăinarea terenurilor prevăzute la art. 2 este interzisă şi se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.
    ART. 5
    În situaţia încălcării prevederilor art. 4, bunurile prevăzute la art. 2 trec de drept în proprietatea publică a statului.
    ART. 6
    Anexele nr. 1 şi nr. 2 fac parte integrantă din prezenta lege."
    Anexa nr. 1 la lege cuprinde datele de identificare a bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în domeniul privat al statului şi în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş. Anexa nr. 2 la lege cuprinde datele de identificare a bunului imobil - teren care se transmite din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş.

    28. Dispoziţiile din Constituţie invocate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul legalităţii, art. 16 alin. (2), potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege“, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 135 privind economia, art. 136 privind proprietatea şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.
    29. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate.
    30. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    31. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional şi la obiectul controlului de constituţionalitate, din consultarea fişei referitoare la derularea procedurii legislative în cauză, Curtea constată că, în data de 12 septembrie 2023, legea supusă controlului a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. În data de 19 decembrie 2023, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, ca lege organică, legea supusă controlului de constituţionalitate. În aceeaşi dată, legea a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi a fost trimisă spre promulgare, în data de 27 decembrie 2023. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 10 ianuarie 2024. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legea adoptată de Parlament nefiind promulgată încă de Preşedintele României, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării celor două condiţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70).
    32. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a obiecţiei formulate de Preşedintele României, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii criticate.
    33. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate asupra legii supuse controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că actul normativ criticat dispune, prin art. 1, trecerea unor bunuri imobile (teren în suprafaţă de 501,4208 ha şi construcţiile aferente), aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Universităţii Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara (UŞVRMT), în domeniul privat al statului. Totodată, prin art. 2 din lege se aprobă transmiterea bunurilor imobile prevăzute de art. 1 din acelaşi act normativ, precum şi a terenului în suprafaţă de 44,3154 ha aflat în domeniul privat al statului, în proprietatea UŞVRMT, în vederea realizării obiectivului privind activitatea de învăţământ superior şi dual în domeniul agricol, cercetare, producţie, extensie universitară şi a strategiilor de dezvoltare instituţională. Art. 3 din lege reglementează operaţiunea administrativă de predare-preluare a bunurilor imobile prevăzute de lege, iar art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ instituie interdicţia de înstrăinare a terenurilor şi sancţiunea intervenită în cazul încălcării interdicţiei reglementate. În final, art. 6 din lege cuprinde reglementări privind anexele la lege în care sunt evidenţiate date de identificare a bunurilor imobile supuse transferului, cu precizarea „nr. MF“, „nr. cadastral nou“, „nr. CF nou“, localităţii, actelor de dobândire şi a observaţiilor potrivit cărora nu există sarcini sau alte înscrieri privitoare la proprietate în sensul afectării acesteia.
    34. Curtea reţine că, în esenţă, legea supusă controlului de constituţionalitate reglementează două operaţiuni juridice, aflate în strânsă legătură, şi anume: trecerea unor bunuri imobile din domeniul public în domeniul privat al aceluiaşi titular al dreptului de proprietate - statul - şi, subsecvent, transmiterea bunurilor imobile din domeniul privat al statului în proprietatea unei instituţii de învăţământ superior de stat. Bunurile imobile ce formează obiectul transferului sunt terenurile şi construcţiile aferente, menţionate în art. 2 din lege. Astfel cum rezultă din anexele nr. 1 şi 2 la legea criticată, aceste bunuri sunt identificate, sub aspectul actului de dobândire, prin menţionarea, în principal, a unor acte normative infralegale (hotărâri ale Guvernului, ordin al ministrului). Curtea reţine că aceste bunuri imobile nu sunt obiect exclusiv al proprietăţii publice, astfel cum acesta este conturat prin dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie, care includ în această categorie bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege organică.
    35. În ceea ce priveşte trecerea unor bunuri din domeniul public al statului în domeniul privat al aceluiaşi titular al dreptului de proprietate - statul, Curtea observă că această problemă de drept a mai fost analizată în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 25 aprilie 2023). Cu acel prilej, referitor la terenurile din domeniul public al statului pe care se află amplasate amenajările piscicole şi terenurile aferente acestora, aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), prin decizia precitată, paragraful 90, Curtea a reţinut, în esenţă, că prin lege se poate realiza un transfer interdomenial numai în situaţia în care prin declaraţia legii un anumit bun este calificat ca fiind obiect exclusiv al domeniului public al statului. Dacă această apartenenţă la domeniul public al statului ar fi fost dată prin declaraţia legii, atunci legiuitorul, în mod formal, putea să modifice respectiva lege. Dacă însă apartenenţa la domeniul public al statului a respectivului bun s-a realizat prin hotărâre a Guvernului, care a identificat uzul sau interesul public, rezultă că o operaţiune inversă poate fi realizată prin hotărâre a Guvernului (a se vedea mutatis mutandis şi Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragrafele 178 şi 179). În consecinţă, observând că legea nu reglementează transferul interdomenial al unui bun ut singuli în considerarea faptului că acesta este obiect exclusiv al proprietăţii publice, ci se referă la o generalitate de bunuri determinabile, Curtea a constatat că transferul acestora trebuie realizat prin acte de reglementare secundară, acte care pot dispune cu privire la încetarea uzului sau interesului public naţional a bunurilor respective, cu o motivare corespunzătoare. În consecinţă, în acel caz, Curtea a reţinut încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, competenţei Guvernului şi regimului proprietăţii publice, prevăzute de art. 1 alin. (4), art. 108 alin. (1) şi art. 136 din Constituţie.
    36. Totuşi, în prezenta cauză, deşi bunurile ce constituie obiectul transferului nu formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, considerentele enunţate de Curte în jurisprudenţa sa, precitată, nu pot fi aplicate ad similis.
    37. Astfel, Curtea reţine că prevederile legale criticate trebuie examinate prin prisma celorlalte dispoziţii legale care configurează regimul proprietăţii publice asupra bunurilor imobile aflate în administrarea instituţiilor de învăţământ superior de stat în domeniul agricol.
    38. Sub aspect legislativ, reglementarea-cadru privind trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat al aceluiaşi titular este reprezentată de dispoziţiile art. 361 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, care, la alin. (1), stabilesc că „Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin lege nu se dispune altfel“.
    39. De asemenea, în materia stingerii dreptului de proprietate publică, relevante sunt dispoziţiile cu caracter principial cuprinse în art. 864 din Codul civil, potrivit cărora „Dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege“.
    40. În acelaşi timp, art. 152 alin. (6) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, dispune că „Bunurile din domeniul public al statului pot fi trecute în domeniul privat al statului şi transmise în proprietatea instituţiilor de învăţământ superior de stat, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare“.
    41. Totodată, regimul juridic al suprafeţelor de teren cu destinaţie agricolă, aflate în administrarea instituţiilor de învăţământ superior de stat, este reglementat prin art. 46 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, potrivit căruia „Terenurile aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi cele aflate în administrarea instituţiilor de învăţământ superior de stat rămân în continuare în administrarea acestora şi nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrare decât prin lege, cu excepţia terenurilor retrocedate potrivit legii.“
    42. UŞVRMT este o instituţie de învăţământ superior de stat, care funcţionează în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu personalitate juridică, de interes public, al cărei obiectiv implică activitatea de învăţământ superior în domeniul agricol (a se vedea, în acest sens, anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 29 iunie 2024, şi Carta universitară a UŞVRMT adoptată de Senatul Universitar în 8 decembrie 2023).
    43. În accepţiunea Legii nr. 45/2009, UŞVRMT este o componentă a sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol [a se vedea art. 26 alin. (1) lit. b) din lege].
    44. În raport cu aceste repere legislative, Curtea constată că, prin dispoziţiile art. 1 din legea criticată, legiuitorul a valorificat art. 46 alin. (1) din Legea nr. 45/2009, dispunând prin lege asupra trecerii bunurilor din domeniul public al statului în domeniul privat al aceluiaşi titular - în considerarea obiectivului de susţinere a activităţii de utilitate publică constând în cercetarea-dezvoltarea-inovarea din domeniul agricol.
    45. Astfel, din analiza conţinutului normativ al legii criticate, rezultă că scoaterea bunurilor imobile vizate din domeniul public al statului şi trecerea acestora în domeniul său privat sunt reglementate „în vederea realizării obiectivului privind activitatea de învăţământ superior şi dual în domeniul agricol, cercetare, producţie, extensie universitară şi a strategiilor de dezvoltare instituţională“, sens în care legea criticată dispune şi transferul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri către o instituţie de învăţământ superior de stat.
    46. Această justificare transpune, în plan legal, obligaţia constituţională a statului de a asigura stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. c), d) şi e) din Constituţie. Astfel cum este enunţat prin art. 2 din legea supusă controlului, obiectivul reglementat asigură concretizarea misiunii UŞVRMT - instituţie de învăţământ superior de stat beneficiară, în condiţiile în care sistemul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol include şi instituţiile de învăţământ superior din domeniul agricol şi structuri de cercetare ale acestora [a se vedea art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 45/2009], iar cercetarea-dezvoltarea-inovarea în domeniul agricol constituie prioritate naţională susţinută de stat, fiind organizată şi coordonată potrivit reglementărilor legale în vigoare, iar activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol este activitate de utilitate publică [a se vedea art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 45/2009].
    47. În continuare, în ceea ce priveşte transferul gratuit al unor bunuri imobile din domeniul privat al statului în proprietatea unei terţe entităţi, Curtea reţine că şi această problemă de drept a mai fost analizată de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 563 din 8 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 21 august 2020, referitoare la trecerea gratuită a unor bunuri imobile din proprietatea statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea unei terţe entităţi de drept privat, şi Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 25 martie 2021, referitoare la trecerea gratuită a unui bun din domeniul privat al statului în proprietatea unei terţe entităţi de drept privat în scopul realizării unor investiţii de interes public).
    48. În ceea ce priveşte regimul juridic al proprietăţii private a statului, Curtea a reţinut că art. 355 din Codul administrativ stabileşte că bunurile care fac parte din domeniul privat al statului se află în circuitul civil şi se supun regulilor prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare, dacă prin lege nu se prevede altfel. Potrivit art. 553 alin. (4) din Codul civil, „Bunurile obiect al proprietăţii private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se spune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.“
    49. Având în vedere că obiect al proprietăţii private îl formează inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale [art. 553 alin. (1) din Codul civil], bunuri care pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege [art. 553 alin. (4) din Codul civil], statul este liber să dispună de proprietatea sa privată, inclusiv prin transmiterea cu titlu gratuit a bunurilor sale unui alt subiect de drept, ca orice titular particular al dreptului de proprietate privată.
    50. Curtea a reţinut că transmiterea dreptului de proprietate privată a statului către o terţă entitate prin vânzare este reglementată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Acest act normativ nu stabileşte toate modalităţile de înstrăinare a acestor bunuri, fiind la latitudinea legiuitorului să adopte acte normative speciale prin care să reglementeze punctual transmiterea dreptului de proprietate privată al statului şi prin alte modalităţi de înstrăinare. Astfel, Codul administrativ prevede că Guvernul poate realiza operaţiunile de transmitere, cu titlu oneros, a dreptului de proprietate, dar nu i-a conferit competenţa legală de transmitere a proprietăţii cu titlu gratuit. Transmiterea unui bun imobil cu titlu gratuit în proprietatea unei entităţi este un act de dispoziţie şi de putere, astfel că, prin definiţie, îi revine Parlamentului decizia de oportunitate, în virtutea competenţei sale generale de legiferare, prevăzută în art. 61 din Constituţie. În acelaşi sens, numai organul reprezentativ al poporului, respectiv Parlamentul, îşi poate asuma decizia transmiterii gratuite a terenurilor din sfera proprietăţii private a statului în scopul unor investiţii privind dezvoltarea economică a unui segment determinat sau realizarea unor obiective de dezvoltare naţională, în temeiul legitimării sale democratice.
    51. În consecinţă, Curtea a reţinut că transferul gratuit al bunurilor proprietate privată a statului se poate realiza prin lege, în condiţiile art. 44, 47 şi 135 din Constituţie, având în vedere obligaţia constituţională a statului de a lua măsurile de dezvoltare economică şi de creare a cadrului favorabil valorificării factorilor de producţie, sub condiţia reglementării unor garanţii necesare şi suficiente pentru ducerea la îndeplinire a scopului urmărit (a se vedea Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, precitată, paragrafele 95, 96, 110, 113 şi 120).
    52. Plecând de la considerentele enunţate de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2 din lege, stabilind transmiterea bunurilor imobile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la lege din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a instituţiei de învăţământ superior de stat, reprezintă o soluţie legislativă distinctă faţă de reglementarea-cadru - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, la care trimit prevederile art. 152 alin. (6) din Legea nr. 199/2023. Într-adevăr, transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate asupra unui bun proprietate privată a statului nu se încadrează în modalităţile comune de exercitare a dreptului de proprietate stabilite de art. 362-364 din Codul administrativ. Soluţia legislativă criticată nu este însă contrară rolului Parlamentului, astfel cum este consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivă, reprezintă expresia competenţei sale decizionale în această materie. Astfel, prin legea criticată, Parlamentul a apreciat şi a decis, în consecinţă, cu privire la necesitatea unui asemenea transfer, în virtutea competenţelor sale generale de legiferare, scopul urmărit fiind acela al îndeplinirii obiectivului de stimulare a cercetării ştiinţifice în domeniul agricol, care constituie prioritate naţională.
    53. Sub aspectul instituirii unor garanţii necesare şi adecvate pentru protecţia dreptului de proprietate al statului, Curtea observă că legea supusă controlului de constituţionalitate prevede o transmitere gratuită sub condiţie, în sensul că art. 4 din lege interzice înstrăinarea „terenurilor“ supuse transferului, în timp ce art. 5 stabileşte sancţiunea în cazul încălcării acestei interdicţii, în sensul că „bunurile“ prevăzute de lege trec de drept în proprietatea publică a statului. Rezultă, aşadar, instituirea unei inalienabilităţi perpetue, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute şi revenirea bunurilor la situaţia juridică anterioară. În consecinţă, Curtea reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate reglementează garanţii pentru ducerea la îndeplinire a finalităţii urmărite prin transferul realizat şi pentru protecţia sporită a unor bunuri afectate unui scop de interes public.
    54. Referitor la critica privind adoptarea unei legi cu caracter individual, prin care se susţine încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) teza a doua, art. 16 alin. (2), precum şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, scopul legii adoptate este de interes public şi nu urmăreşte să satisfacă o cerere în sine personală şi privată. În ipoteza unei legi având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate privată a statului, Curtea reţine că, prin însuşi obiectul său de reglementare, aceasta are un grad de abstractizare redus, tocmai pentru că transmiterea dreptului de proprietate vizează un bun determinat sau determinabil, precum şi un beneficiar determinat sau determinabil. Gradul de generalitate al legii nu are relevanţă constituţională, în măsura în care scopul urmărit nu este unul personal sau particular.
    55. În aceste condiţii, nu se poate opune unei astfel de legi faptul că reglementează un transfer individual sau ut singuli al unor bunuri. Prin urmare, caracterul individual al reglementării exprimă un grad de concreteţe şi nu se constituie într-un criteriu pentru determinarea caracterului normativ al legii. Normativitatea se apreciază după formula obiect de reglementare şi scopul urmărit, astfel încât determinarea ei se realizează de la caz la caz (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, paragrafele 106-108).
    56. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie susţinută prin prisma neclarităţii sintagmei „în domeniul (...) extensie universitară“ şi a sintagmei „strategiilor de dezvoltare instituţională“, Curtea observă că înţelesul acestor noţiuni poate fi dedus din analiza şi interpretarea unor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 199/2023 [a se vedea art. 23 alin. (2) şi art. 11 alin. (2)]. În consecinţă, reţinând că pretinsele vicii de constituţionalitate invocate nu au, în sine, o reală substanţă constituţională, deoarece nu au ca efect afectarea unui drept, a unei libertăţi sau a unui principiu fundamental, Curtea constată că aceste critici nu pot fi reţinute, urmând ca, sub acest aspect, să le respingă ca neîntemeiate.
    57. Referitor la critica formulată cu privire la cuprinsul anexelor la lege, potrivit căreia „doar unele terenuri au menţionate actele prin care s-a constituit un drept de administrare în beneficiul universităţii“, Curtea precizează că, în condiţiile individualizării bunurilor imobile, prin precizarea suprafeţei şi a numărului de carte funciară, impreciziile legislative semnalate nu sunt de natură să creeze incertitudine sub aspectul operaţiunilor juridice reglementate şi al situaţiei bunurilor la care se referă şi, în consecinţă, nu prezintă relevanţă constituţională.
    58. Prin urmare, Curtea constată că, în considerarea scopului pentru care sunt realizate, operaţiunile juridice reglementate prin legea criticată corespund exigenţelor constituţionale cuprinse de art. 1 alin. (5), art. 44, art. 61 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit. c), d) şi e) şi art. 136 din Constituţie şi nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, analizate din perspectiva autorităţii competente să realizeze acest transfer şi a mijlocului juridic de realizare a acestuia.
    59. Curtea precizează că, în condiţiile constatării conformităţii legii criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate, oportunitatea soluţiei legislative conţinute de legea în discuţie nu poate fi supusă cenzurii instanţei de contencios constituţional, ţinând de opţiunea exclusivă şi suverană a Parlamentului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 563 din 8 iulie 2020, precitată, paragraful 31).
    60. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    *
    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, de respingere ca neîntemeiată a obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României cu privire la Legea privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, formulăm prezenta opinie separată, considerând că obiecţia trebuia să fie admisă întrucât legea criticată încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie:
    - art. 1 alin. (4) - privind separaţia puterilor în stat - raportat la art. 61 alin. (1) şi la art. 108 alin. (1) prin faptul că Parlamentul a adoptat legea criticată într-un domeniu rezervat Guvernului;
    – art. 1 alin. (5) - privind calitatea legii - prin faptul că legea criticată nu precizează expres dacă transmiterea imobilelor în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara se realizează cu titlu oneros sau cu titlu gratuit;
    – art. 44 alin. (2) teza I şi alin. (3) prin faptul că legea criticată instituie o expropriere silită, care nu oferă garanţii de protecţie a dreptului de proprietate privată;
    – art. 136 alin. (4) prin faptul că legea criticată operează un transfer al unor bunuri imobile din proprietatea publică în proprietatea privată a statului cu scopul de a le introduce în circuitul civil în vederea înstrăinării lor, adică exact ceea ce inalienabilitatea proprietăţii publice a statului interzice expres.

    1. Legea supusă controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare transmiterea a 35 de terenuri în suprafaţă totală de 501,4208 ha şi a construcţiilor aferente din domeniul public în domeniul privat al statului şi, succesiv, transmiterea acestor terenuri împreună cu construcţiile aferente şi a încă alte două terenuri de 44,3154 ha, aflate deja în domeniul privat al statului, în proprietatea Universităţii de Ştiinţe ale Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în vederea realizării unui obiectiv legat de activitatea de învăţământ superior şi dual în domeniul agricol, precum şi a strategiilor proprii de dezvoltare instituţională a universităţii „Regele Mihai I“ din Timişoara.
    2. Prin articolul 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate se instituie în mod explicit o derogare de la art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ în sensul trecerii terenurilor din domeniul public în domeniul privat al statului prin respectiva lege, şi nu prin hotărâre a Guvernului. Prin articolul 2 al legii se aprobă trecerea terenurilor transferate conform art. 1 din lege, precum şi a altora individualizate în chiar art. 2, din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în vederea realizării unui obiectiv legat de activitatea de învăţământ superior şi dual în domeniul agricol. Articolul 3 din legea supusă controlului de constituţionalitate stabileşte că predarea-primirea bunurilor imobile se va face pe bază de protocol, care va fi semnat de părţi, iar transferul drepturilor de proprietate va fi scutit de taxe pentru publicitate imobiliară. Articolul 4 instituie o interdicţie eternă de înstrăinare a terenurilor astfel predate, sub sancţiunea rigorilor legale în vigoare la data adoptării legii. Articolul 5 arată că, dacă interdicţia de înstrăinare prevăzută la art. 4 va fi încălcată, bunurile trec de drept în proprietatea statului. Articolul 6 integrează în textul legii anexele care identifică terenurile vizate de aceste operaţiuni.
    3. Conform art. 136 din Constituţie, proprietatea publică se caracterizează, pe de o parte, prin sfera restrânsă a titularilor săi - doar statul şi unităţile administrativ teritoriale -, iar, pe de altă parte prin destinaţia specifică a bunurilor care pot face obiectul său, anume satisfacerea unui interes public, indiferent că această menire rezultă din însăşi natura bunului sau din declaraţia legii. Ea este absolută, exclusivă şi perpetuă. Proprietatea publică este nu doar ocrotită prin lege, ci şi garantată prin inalienabilitatea bunurilor care fac obiectul său [art. 136 alin. (4) din Constituţie], inclusiv „împotriva unor posibile acţiuni ale titularului dreptului, care ar putea adopta măsuri apte să aducă atingere dreptului de proprietate publică“^1.
    ^1 Fl.A. Baias, C. Zamşa, Comentariu la art. 136, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), Constituţia României, Comentariu pe articole, ediţia 3, C.H. Beck, Bucureşti, 2022, p. 1210.

    4. Inalienabilitatea bunurilor proprietate publică a statului presupune că acestea nu pot fi înstrăinate prin mecanisme specifice dreptului civil, prin acte juridice între vii translative de proprietate. Bunurile proprietate publică a statului sunt scoase din circuitul civil general. Cu toate acestea, inalienabilitatea nu interzice trecerea bunului din domeniul public în domeniul privat al statului, prin exercitarea de către stat a prerogativei dispoziţiei cu privire la respectivul bun, cu condiţia ca un astfel de transfer interdomenial să fie realizat prin mijloace de drept public, respectiv prin acte administrative adoptate de puterea executivă în regim de gestiune şi care pot fi supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. De altfel, principiul inalienabilităţii prezintă un caracter relativ, doctrina afirmând că „guvernanţii pot, în orice moment, să decidă dezafectarea unui bun din domeniul public şi includerea lui în domeniul privat, dacă acest lucru se apreciază că ar putea fi în interesul guvernării“^2.
    ^2 D. Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, ediţia 5, C.H. Beck, Bucureşti, 2020, p. 238.

    5. În aplicarea acestor prevederi constituţionale a fost adoptată Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Aceasta definea proprietatea publică în art. 1, arătând că „Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public“. În articolele 8-10, Legea referitoare la proprietatea publică stabilea regulile privitoare la transferul bunurilor atât în interiorul domeniului public, respectiv între stat şi unităţile administrativ-teritoriale, prin acte administrative individuale susceptibile a fi controlate pe calea contenciosului administrativ, cât şi interdomenial, adică între proprietatea publică şi proprietatea privată a celor doi titulari, tot pe calea actelor administrative supuse contenciosului administrativ. Trebuie precizat că art. 10 din Legea nr. 213/1998 stipula expres doar cu privire la transferul interdomenial, anume că trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al statului se putea face prin hotărâre a Guvernului „dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel“, deschizând astfel calea pentru posibile excepţii ulterioare.
    6. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia a suferit importante modificări în urma adoptării în 2009 a noului Cod civil, respectiv în 2019 a Codului administrativ. Noul Cod civil a abrogat cea mai mare parte a prevederilor Legii nr. 213/1998, a preluat definiţia proprietăţii publice în codificarea legii civile şi a creat o clasificare factice a bunurilor care fac obiect al proprietăţii publice în unele care fac obiectul exclusiv al acestei forme de proprietate publică potrivit unei legi organice şi altele care sunt de uz sau de interes public prin declaraţia legii. Codul administrativ a abrogat restul prevederilor din Legea nr. 213/1998, cu excepţia art. 6, şi a stabilit regulile juridice pentru transferul intra- şi interdomenial al bunurilor care fac obiect al proprietăţii publice.
    7. Codul administrativ prevede în art. 292 că trecerea bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se poate realiza prin hotărâre a Guvernului care trebuie să includă în instrumentul de prezentare şi justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional3, însă adaugă şi o posibilă derogare de la aceste reguli, anume „cu excepţia cazului în care prin lege nu se specifică altfel“. Această prevedere face posibil transferul intradomenial al proprietăţii publice a statului şi prin alte acte juridice decât hotărârile de Guvern. Asemănător, Codul administrativ prevede în art. 361 că „Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin lege nu se dispune altfel“, şi precizează că instrumentele de prezentare şi motivare ale unor astfel de hotărâri ale Guvernului trebuie să justifice temeinic încetarea uzului sau interesului public, sub sancţiunea nulităţii absolute. Transferul interdomenial, adică trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al statului, are drept consecinţă stingerea dreptului de proprietate publică. Prin urmare, din perspectiva Codului administrativ, ceea ce este esenţial pentru stingerea dreptului de proprietate publică este încetarea interesului ori uzului public al bunului, şi nu simpla schimbare a destinaţiei respectivului bun de către legiuitor.
    ^3 De altfel, şi pentru trecerea bunurilor din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al alteia sunt necesare un act administrativ individual, precum şi temeinica justificare a încetării uzului sau interesului public judeţean ori local, după caz.

    8. În context trebuie precizat şi că Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare instituie o excepţie de la regula referitoare la stingerea proprietăţii publice exclusiv prin hotărâri ale Guvernului, dispunând în art. 31 alin. (3) că „Terenurile date în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile şi nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din agricultură şi silvicultură decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3)“. Art. 6 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 se referă la terenurile cu destinaţie agricolă retrocedate potrivit legii. De altfel, şi art. 46 din Legea nr. 45/2009 face vorbire despre acelaşi tip de excepţie de la regimul juridic al încetării proprietăţii publice a statului: „(1) Terenurile aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi cele aflate în administrarea instituţiilor de învăţământ superior de stat rămân în continuare în administrarea acestora şi nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrare decât prin lege, cu excepţia terenurilor retrocedate potrivit legii“. Cu alte cuvinte, înainte de apariţia Codului civil ori a Codului administrativ, adică sub imperiul Legii nr. 213/1998 şi ca o aplicare a tezei finale din
    art. 10 din acea lege, anumite terenuri aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea unor instituţii de interes public (instituţii de cercetare-dezvoltare finanţate din fonduri publice) puteau face obiectul unui transfer interdomenial pe calea unui act normativ de natură legală, adică nu puteau fi declasate ori dezafectate prin acte administrative supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Numai că Legea nr. 45/2009 face vorbire, pe de o parte, exclusiv despre transferul unor anumite terenuri, calificate expres de lege (din domeniul agricol şi cele aflate în administrarea instituţiilor de învăţământ superior de stat), iar, pe de altă parte, se referă doar la stingerea dreptului de proprietate publică asupra lor, şi nu şi la eventualul transfer instantaneu al proprietăţii private a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea unor terţe subiecte de drept.

    9. Prin urmare, deşi trecerea unor bunuri (anumite terenuri precum în cazul legii deduse controlului de constituţionalitate) care fac obiectul proprietăţii publice a statului din domeniul public în domeniul privat este posibilă şi pe calea legii, nu este posibil - căci nu este reglementat nici în Constituţie, nici în Codul civil şi nici în Codul administrativ - transferul instantaneu, prin acelaşi act normativ, al unor bunuri din proprietatea publică în proprietatea privată a statului şi în final în proprietatea privată a unor subiecte de drept privat, indiferent că aceste subiecte de drept privat sunt sau nu finanţate (şi) din fonduri publice. O astfel de operaţiune juridică încalcă însăşi esenţa inalienabilităţii ca garanţie specifică oferită proprietăţii publice de Legea fundamentală. Prevederile art. 136 alin. (4) din Constituţie impun statului obligaţia de a garanta şi ocroti prin lege proprietatea publică a statului, inclusiv împotriva unor posibile acţiuni ale titularului dreptului. Or legea dedusă controlului de constituţionalitate operează un transfer al unor bunuri din proprietatea publică în proprietatea privată a statului cu scopul de a le introduce în circuitul civil în vederea înstrăinării lor, adică exact ceea ce inalienabilitatea interzice expres.
    10. În plus, un astfel de transfer nu este corelat nici cu prevederile Legii învăţământului superior nr. 199/2023, care permit trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al statului şi în proprietatea instituţiilor de învăţământ superior de stat doar cu respectarea Codului administrativ, adică prin acte administrative adoptate de puterea executivă în regim de gestiune şi care pot fi supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Art. 152 alin. (6) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023 stipulează expres: „Bunurile din domeniul public al statului pot fi trecute în domeniul privat al statului şi transmise în proprietatea instituţiilor de învăţământ superior de stat, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare“.
    11. Se observă astfel că legiuitorul a intervenit într-un domeniu rezervat executivului (Guvernului), încălcând astfel principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie şi nesocotind competenţa Guvernului prevăzută la art. 108 alin. (1) de a adopta hotărâri. De altfel, Curtea Constituţională a statuat în Decizia nr. 384 din 29 mai 2019 că „acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă“.
    12. Totodată, legea supusă controlului de constituţionalitate instituie o dublă operaţiune, respectiv transmiterea unor bunuri imobile - terenuri şi construcţiile aferente -, identificate şi determinate concret în anexa nr. 1 la legea supusă controlului de constituţionalitate din domeniul public în domeniul privat al statului, precum şi transmiterea a două alte terenuri, de asemenea identificate în mod concret în anexa nr. 2 a aceleiaşi legi, din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara. Dacă cele două transferuri ale bunurilor ar fi fost realizate prin două acte de gestiune conforme cu Constituţia ar fi fost posibil un dublu control de legalitate realizat de instanţele judecătoreşti de contencios administrativ referitor la justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional. Cumularea a două operaţiuni de transfer într-un singur act normativ şi acela de rang legal face imposibilă intervenţia oricărui control judecătoresc.
    13. Adiţional, acest artificiu juridic încalcă şi cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, de vreme ce nu este clar dacă dobândirea respectivelor imobile de către subiectul de drept beneficiar al legii se face cu titlul gratuit sau cu titlu oneros. Această lipsă de claritate asupra modului în care are loc transmiterea bunurilor către subiectul individual de drept lasă loc de interpretare cu privire la regimul juridic aplicabil, deoarece transmiterea cu titlu gratuit sau cu titlu oneros antrenează două proceduri distincte: conform art. 557 din Codul civil, dobândirea dreptului de proprietate se realizează prin act de dispoziţie (convenţie sau contract), dacă transmiterea are loc cu titlu oneros, sau prin hotărâre de Guvern, dacă transmiterea are loc cu titlu gratuit.
    14. Distinct de toate acestea, legea supusă controlului de constituţionalitate nu pare să ofere garanţii suficiente şi adecvate nici dreptului de proprietate privată pe care ar urma să îl dobândească beneficiarul legii. Prin instituirea unei interdicţii de înstrăinare în norma prohibitivă prevăzută la art. 4 din legea supusă controlului de constituţionalitate, interdicţie care nu are un termen cert şi care - în consecinţă - acţionează în mod perpetuu, se aduce atingere dreptului de dispoziţie al titularului şi se afectează însăşi substanţa dreptului acestuia, încălcându-se prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2) prima teză („Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“) şi ale art. 136 alin. (5) („Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice“).
    15. Nu în ultimul rând, articolul 5 din legea supusă controlului de constituţionalitate pare a face posibilă o expropriere silită atunci când arată că „În situaţia încălcării prevederilor art. 4, bunurile prevăzute la art. 2 trec de drept în proprietatea publică a statului“. Conform art. 44 alin. (3) din Constituţie, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire“. Exproprierea presupune existenţa unei cauze de utilitate publică, stabilită conform legii, alături de dreapta şi prealabila despăgubire. Mecanismul instituit prin legea supusă controlului de constituţionalitate nu respectă niciuna din aceste două cerinţe de rang constituţional, ceea ce contravine Legii fundamentale.
    În concluzie, pentru toate aceste motive considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate trebuia admisă şi trebuia constatată neconstituţionalitatea Legii privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara, judeţul Timiş, şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I“ din Timişoara.

                    Judecător,
                    Elena-Simina Tănăsescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 352 din 1 iulie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"