Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 349 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu referire la sintagma

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 349 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu referire la sintagma "sau art. 56 alin. (1^1)"

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 695 din 24 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 pct. 22 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)“, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.352D/2020.
    2. Dezbaterile au avut loc la data de 5 iunie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 1 iulie 2025, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Cu Adresa nr. 22.598 din 15 decembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.090 din 15 decembrie 2020, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 pct. 22 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)“.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 53 pct. 22 din Legea nr. 129/2019 sunt neconstituţionale, în ceea ce priveşte sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)“, fiind contrare dispoziţiilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, întrucât includ fără temei bunurile asociaţiei/fundaţiei dizolvate în sfera bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie. Apreciază că introducerea sintagmei „sau art. 56 alin. (1^1)“ în cuprinsul art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii are ca efect aplicarea sancţiunii confiscării bunurilor, indiferent dacă asociaţia sau fundaţia are o conduită sau un scop ilicit/contrar ordinii publice ori doar o atitudine pasivă manifestată prin nerespectarea termenelor de comunicare a datelor de identificare ale beneficiarului real, prevăzute la art. 34^5 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
    5. Susţine că, în situaţia necomunicării de către asociaţie a datelor de identificare ale beneficiarului real în termenul prevăzut la art. 34^5 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, instanţa judecătorească dispune dizolvarea fără ca textul de lege, imperativ fiind, să îi permită o cercetare pe fond a cererii de dizolvare. Apreciază, astfel, că instanţa de judecată nu poate realiza un control eficient şi real de legalitate şi temeinicie, contrar principiului proporţionalităţii sancţiunii complementare raportat la natura şi gravitatea faptei. Consideră, totodată, că dispoziţiile criticate sunt contrare principiului proporţionalităţii sancţiunii complementare a confiscării raportat la natura şi gravitatea faptei contravenţionale şi prin faptul că legiuitorul nu a avut în vedere gravitatea redusă a faptei asociaţiei sau fundaţiei de a nu comunica în termen datele de identificare ale beneficiarului real.
    6. Susţine că art. 53 pct. 22 din Legea nr. 129/2019 încalcă art. 44 din Constituţie, întrucât vizează măsuri de trecere a bunurilor proprietate privată confiscate în proprietatea publică. Arată că art. 44 alin. (8) din Constituţie instituie prezumţia dobândirii licite a averii, averea dobândită licit neputând fi supusă confiscării, această prezumţie întemeindu-se pe principiul general potrivit căruia orice act sau fapt juridic este licit până la dovada contrarie. Or, această prezumţie este înlăturată în cazul asociaţiilor/fundaţiilor care nu au respectat termenele de comunicare a datelor de identificare ale beneficiarului real, suprimându-se astfel garantarea dreptului de proprietate.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 53 pct. 22 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, în ceea ce priveşte sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)“.
    11. Întrucât prevederile de lege criticate modifică dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ţinând cont de dispoziţiile art. 62 teza întâi („Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare“) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu referire la sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)“, astfel cum au fost modificate prin art. 53 pct. 22 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care au următorul conţinut: „(4) În cazul în care asociaţia sau fundaţia a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. a)-c) sau art. 56 alin. (1^1), bunurile rămase după lichidare vor fi preluate de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau, după caz, de comuna sau oraşul în a cărui rază teritorială asociaţia sau fundaţia îşi avea sediul, dacă aceasta din urmă era de interes local.“
    12. Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 44 alin. (8) şi (9) privind dreptul de proprietate privată.
    (1) Scurt istoric al legislaţiei Uniunii Europene în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului
    13. În domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor, în legislaţia Uniunii Europene s-au succedat o serie de directive, între care Curtea reţine: Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 166 din 28 iunie 1991, care a definit spălarea banilor în funcţie de infracţiunile legate de droguri şi a impus obligaţii exclusiv asupra sectorului financiar; Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie 2001 de modificare a Directivei 91/308/CEE a Consiliului pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 344 din 28 decembrie 2001, care a extins domeniul de aplicare al Directivei 91/308/CEE atât în ceea ce priveşte infracţiunile, cât şi în ceea ce priveşte gama de profesii şi activităţi vizate. De asemenea, Curtea reţine că, în iunie 2003, Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (GAFI) a revizuit recomandările sale pentru a include şi finanţarea terorismului şi a formulat cerinţe mai detaliate în ceea ce priveşte identificarea şi verificarea clientelei, situaţiile în care un risc mărit de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului poate justifica măsuri sporite şi, de asemenea, situaţiile în care un risc redus poate justifica controale mai puţin riguroase. Respectivele modificări s-au reflectat în Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 309 din 25 noiembrie 2005, şi în Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte definiţia „persoanelor expuse politic“ şi criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauţie privind clientela, precum şi de exonerare pe motivul unei activităţi financiare desfăşurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 214 din 4 august 2006. Ultimul act normativ al Uniunii Europene în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului îl constituie Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 141 din 5 iunie 2015, cu termen-limită de implementare 26 iunie 2017, care este a patra directivă ce abordează ameninţarea reprezentată de spălarea banilor şi finanţarea terorismului.
    14. În sensul acestei din urmă directive, „«beneficiar real» înseamnă „orice persoană (persoane) fizică (fizice) care deţin(e) sau controlează în ultimă instanţă clientul şi/sau persoana fizică (persoanele fizice) în numele căreia (cărora) se realizează o tranzacţie sau o activitate şi care includ (e) cel puţin: […] c) în cazul entităţilor juridice precum fundaţiile şi al construcţiilor juridice similare fiduciilor, persoana fizică (persoanele fizice) care ocupă poziţii echivalente sau similare celor menţionate la litera (b);“ [art. 3 pct. 6 lit. c)]. Art. 3 pct. 6 lit. b) din Directiva (UE) 2015/849 stabileşte că beneficiarul real în cazul fiduciilor include: constituitorul; fiduciarul (fiduciarii); protectorul, dacă există; beneficiarii sau, în cazul în care persoanele care beneficiază de construcţia juridică sau entitatea juridică nu au fost încă identificate, categoria de persoane în al căror interes principal se constituie sau funcţionează construcţia juridică sau entitatea juridică; oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă asupra fiduciei prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate sau prin alte mijloace.
    15. De asemenea, potrivit art. 30 alin. (1) din Directiva (UE) 2015/849, „Statele membre se asigură că entităţilor corporative şi altor entităţi juridice înregistrate pe teritoriul lor li se solicită să obţină şi să deţină informaţii adecvate, corecte şi actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deţinute.“, iar art. 31 alin. (1) şi (8) din aceeaşi directivă stabileşte, în mod similar, că „Statele membre impun ca fiduciarii oricărei fiducii exprese reglementate de dreptul intern să obţină şi să deţină informaţii adecvate, corecte şi actualizate privind beneficiarul real al fiduciei. (…) Statele membre se asigură că măsurile prevăzute în prezentul articol se aplică altor tipuri de construcţii juridice cu o structură sau funcţii similare fiduciilor.“ Totodată, art. 30 alin. (4), precum şi art. 31 alin. (5) din directiva precitată prevăd că „Statele membre solicită ca informaţiile păstrate în registrul central menţionat (…) să fie adecvate, corecte şi actualizate.“, iar, potrivit art. 58 alin. (1) din aceeaşi directivă, „Statele membre se asigură că entităţile obligate pot fi trase la răspundere pentru încălcări ale dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive în conformitate cu prezentul articol şi cu articolele 59-61. Orice sancţiune sau măsură rezultată este eficace, proporţională şi disuasivă.“

    (2) Cadrul normativ naţional în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie
    16. Dintr-o perspectivă istorică, Curtea reţine că Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, instituia măsuri de prevenire şi combatere a spălării banilor, precum şi unele măsuri privind prevenirea şi combaterea finanţării actelor de terorism. Art. 4 din această lege defineşte noţiunea de beneficiar real, prin care se înţelege orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacţie ori o operaţiune, şi reglementează sfera de incidenţă a acestei noţiuni. De asemenea, art. 10 din Legea nr. 656/2002 enumera persoanele fizice şi juridice care intrau sub incidenţa reglementării, la lit. j) a articolului menţionat regăsindu-se asociaţiile şi fundaţiile.
    17. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că scopul enumerării exprese în cuprinsul Legii nr. 656/2002 a persoanelor fizice şi juridice prevăzute la art. 10 din acest act normativ a fost de a stabili în sarcina acestora obligaţii, bine definite, referitoare la activitatea de prevenire şi combatere a spălării banilor, precum şi un anumit regim juridic al desfăşurării activităţilor acestora, prin raportare la activitatea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, care presupune realizarea de informări permanente, cu privire la operaţiunile de natură financiară efectuate, în condiţiile reglementate prin legea analizată. Prin urmare, cu toate că partea dispozitivă a art. 10 din Legea nr. 656/2002 este formulată într-o manieră foarte generală, care la o primă analiză ar putea conduce la concluzia că, sub incidenţa dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 656/2002, ce reglementează infracţiunile de spălare a banilor, intră doar subiectele de drept prevăzute la art. 10 din acelaşi act normativ, Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a enumera, la art. 10 din legea criticată, persoanele fizice şi juridice cărora le sunt aplicabile obligaţiile ce rezultă din măsurile administrative prevăzute la cap. II şi III ale Legii nr. 656/2002. De asemenea, Curtea a constatat că Legea nr. 656/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 129/2019 şi, cu prilejul acestei operaţiuni legislative, enumerarea prevăzută la art. 10 din Legea nr. 656/2002 a fost preluată, cu câteva modificări, la art. 5 din Legea nr. 129/2019, care, în partea dispozitivă, califică, în mod expres, aceste persoane astfel reglementate ca fiind entităţi raportoare [a.n. art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 129/2019 enumeră printre entităţile raportoare fundaţiile sau structurile similare]. Totodată, interpretând teleologic prevederile art. 10 din Legea nr. 656/2002, prin raportare la argumentele mai sus arătate, Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a desemna, în cuprinsul textului criticat, persoanele fizice şi juridice care au obligaţia de a raporta Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor tranzacţiile efectuate sau tranzacţiile care au legătură cu activităţile pe care le desfăşoară şi care ar putea ridica suspiciuni referitoare la comiterea unor activităţi de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, fără ca prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 656/2002 să fie restrânsă sfera subiecţilor activi ai infracţiunilor de spălare a banilor (în acest sens, Decizia nr. 116 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 29 iunie 2020, paragrafele 33-36, şi Decizia nr. 471 din 27 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 14 februarie 2023, paragrafele 41-44).
    18. Curtea reţine că Legea nr. 656/2002, precitată, a fost abrogată prin art. 65 lit. A din cap. XII al Legii nr. 129/2019, care transpune Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015.
    19. În sensul Legii nr. 129/2019, prin beneficiar real se înţelege orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate [art. 4 alin. (1)], iar noţiunea de beneficiar real include, în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, cel puţin (i) asociaţii sau fondatorii; (ii) membrii în consiliul director; (iii) persoanele cu funcţii executive împuternicite de consiliul director să exercite atribuţii ale acestuia; (iv) în cazul asociaţiilor, categoria de persoane fizice ori, după caz, persoanele fizice în al căror interes principal acestea au fost constituite, respectiv, în cazul fundaţiilor, categoria de persoane fizice în al căror interes principal acestea au fost constituite; (v) oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă, prin orice mijloace, asupra persoanei juridice fără scop lucrativ [art. 4 alin. (2) lit. c)]. Identificarea beneficiarilor reali cuprinde în cazul persoanelor fizice toate datele de stare civilă prevăzute în documentele de identitate prevăzute de lege; în cazul persoanelor juridice - datele cuprinse în actele constitutive sau certificatul de înmatriculare şi datele reprezentantului legal al persoanei juridice care încheie contractul; datele şi informaţiile prevăzute în reglementările sectoriale aplicabile, iar în cazul persoanelor juridice străine va fi solicitată şi o traducere în limba română a documentelor prevăzute anterior, legalizată în condiţiile legii [art. 15 din Legea nr. 129/2019]. Persoanele juridice de drept privat, fiduciile şi orice construcţie juridică similară fiduciilor sunt obligate să obţină şi să deţină informaţii adecvate, corecte şi actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv cu privire la modalitatea prin care se concretizează această calitate, şi să le pună la dispoziţia organelor de control şi a autorităţilor de supraveghere, la solicitarea acestora [art. 19 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 15 iulie 2020]. Beneficiarii reali ai persoanelor juridice de drept privat şi ai fiduciilor şi construcţiilor juridice similare au obligaţia să le furnizeze acestora toate informaţiile şi documentele necesare pentru ca acestea să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 19 alin. (1), inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deţinute [art. 19 alin. (1^1) din Legea nr. 129/2019, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 4 din Legea nr. 101/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 aprilie 2021]. Încălcarea prevederilor legii atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională, administrativă sau penală [art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/2019].
    20. Totodată, Curtea reţine că Legea nr. 129/2019 a modificat şi a completat o serie de acte normative, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, Legea societăţilor nr. 31/1990 şi Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

    (3) Analiza excepţiei de neconstituţionalitate
    21. Examinând prevederile de lege criticate în raport cu motivele de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că art. 7 alin. (2), precum şi art. 17 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost completate [prin art. 53 pct. 3 şi 10 din cap. XI al Legii nr. 129/2019] cu două noi litere c^1 şi c^2) prin care a fost reglementată în mod expres obligaţia declarării beneficiarului real al unei asociaţii sau fundaţii la momentul formulării cererii de înscriere a acesteia în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie urmează să îşi aibă sediul.
    22. De asemenea, având în vedere faptul că art. 30 alin. (1) din Directiva 2015/849 impune statelor membre ca informaţiile păstrate în registrul beneficiarilor reali „să fie adecvate, corecte şi actualizate“, prin art. 53 pct. 16 din cap. XI al Legii nr. 129/2019 a fost introdus art. 34^4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 care reglementează obligaţia asociaţiilor şi fundaţiilor de a comunica Ministerului Justiţiei datele de identificare ale beneficiarului real, anual sau ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor. În acest scop, consiliul director al asociaţiei sau fundaţiei împuterniceşte o persoană fizică pentru a comunica, printr-o declaraţie pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, datele de identificare ale beneficiarului real. Declaraţia anuală se comunică Ministerului Justiţiei până la data de 15 ianuarie.
    23. Alin. (1) al art. 34^4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 a fost modificat ulterior prin art. I pct. 24 din Legea nr. 276/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1166 din 2 decembrie 2020, în prezent fiind reglementată obligaţia asociaţiilor şi fundaţiilor de a comunica Ministerului Justiţiei datele de identificare ale beneficiarului real ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare ale acestuia, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea (cu alte cuvinte, s-a renunţat la declaraţia anuală cu privire la beneficiarul real). În caz de neconformare, art. 34^5 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 (introdus prin art. 53 pct. 16 din capitolul XI al Legii nr. 129/2019) reglementează sancţiunile aplicabile.
    24. În acest sens, dispoziţiile art. 34^5 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevăd că nerespectarea de către o asociaţie sau fundaţie a obligaţiei prevăzute la art. 34^4 din ordonanţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 2.500 lei. Constatarea contravenţiei se face de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin agenţi constatatori proprii. Contravenientul are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să comunice datele de identificare ale beneficiarului real. În procesul-verbal de constatare a contravenţiei se înscrie o menţiune privind obligaţia de comunicare a datelor de identificare ale beneficiarului real. Procesul-verbal se comunică contravenientei, precum şi Ministerului Justiţiei, în vederea înregistrării în evidenţa privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor [alin. (1)-(5) ale art. 34^5].
    25. Totodată, potrivit art. 34^5 alin. (6)-(8) din ordonanţă, necomunicarea de către asociaţie sau fundaţie a datelor de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenţei privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor, dacă aceasta a fost anterior sancţionată pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 34^4, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei. Contravenientul are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să comunice datele de identificare ale beneficiarului real. În procesul-verbal de constatare a contravenţiei se înscrie o menţiune privind obligaţia de comunicare a datelor de identificare ale beneficiarului real, precum şi sancţiunea aplicabilă în cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real, în termen de 30 de zile de la momentul comunicării acestuia, respectiv dizolvarea asociaţiei sau fundaţiei potrivit art. 56 alin. (1^1) din ordonanţă (introdus prin art. 53 pct. 20 din capitolul XI al Legii nr. 129/2019) sau, după caz, potrivit art. 59 din ordonanţă (normă de trimitere cu privire la fundaţii).
    26. Art. 56 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede că, în cazul necomunicării datelor de identificare ale beneficiarului real în termenul prevăzut la art. 34^5 alin. (7) din ordonanţă, asociaţia se dizolvă prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Public sau a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Instanţa competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul [art. 56 alin. (2)]. Totodată, cauza de dizolvare prevăzută la alin. (1^1) poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond [art. 56 alin. (3)]. Dizolvarea fundaţiei prin hotărâre judecătorească se face în condiţiile art. 56, care se aplică în mod corespunzător, precum şi în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 15 alin. (3) din ordonanţă (art. 59).
    27. Analizând cadrul normativ menţionat anterior, Curtea reţine că, în ipoteza nerespectării de către asociaţie sau fundaţie a obligaţiei de comunicare a datelor beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, legea reglementează o serie de etape sancţionatoare succesive, constând în aplicarea unor sancţiuni contravenţionale (amenda contravenţională), iar, în final, ca urmare a nerespectării termenelor stabilite prin procesele-verbale de contravenţie, în aplicarea unei sancţiuni civile, respectiv dizolvarea acestor forme asociative, în cadrul unei proceduri judiciare. De asemenea, Curtea observă că art. 34^5 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu reglementează un caz de dizolvare de drept, care urmează să fie constatată de o instanţă judecătorească, într-o procedură judiciară de verificare şi regularizare, în condiţiile art. 55 din ordonanţă, ci un caz de dizolvare judiciară.
    28. Curtea constată că legea reglementează obligaţia de comunicare a datelor beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, ţinând cont de obiectivele de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, pe de o parte, precum şi de necesitatea de a crea un cadru de reglementare „care să permită societăţilor să îşi dezvolte propriile afaceri fără cheltuieli disproporţionate legate de conformitate“, pe de altă parte [în acest sens, paragraful 2 din preambulul Directivei (UE) 2015/849].
    29. În concret, Curtea constată că, pentru a se conforma obligaţiei de comunicare a datelor beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, asociaţiile şi fundaţiile au la dispoziţie o serie de termene reglementate în mod rezonabil prin lege, astfel: 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea [art. 34^4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000]; 30 de zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei [art. 34^5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000] şi încă 30 de zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în ipoteza în care entitatea a mai fost anterior sancţionată [art. 34^5 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000]; precum şi normele tranzitorii prin care s-a instituit un termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii în care asociaţiile şi fundaţiile au obligaţia completării documentelor conform cerinţelor prevăzute la art. 6, 7, 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 [art. 63 din Legea nr. 129/2019].
    30. De asemenea, Curtea constată că, stabilind o ultimă măsură sancţionatoare, de natură civilă (dizolvarea), în ipoteza nerespectării termenelor anterior menţionate, legea instituie o procedură judiciară în care, potrivit art. 56 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, cauza de dizolvare prevăzută la art. 56 alin. (1^1) poate fi înlăturată înainte de a pune concluzii în fond. Curtea reţine că reglementarea prin lege a unei asemenea proceduri, aflată sub controlul şi decizia unui judecător, este, prin ea însăşi, îndeajuns de relevantă cu privire la scopul legii, de a menţine un echilibru între interesul public de a preveni şi combate spălarea banilor şi finanţarea terorismului, pe de o parte, şi „caracteristicile şi nevoile entităţilor obligate care se încadrează în domeniul său de aplicare“ pentru a „se asigura un tratament adaptat nevoilor specifice ale acestora şi naturii afacerii“, astfel cum prevede paragraful 27 din preambulul Directivei (UE) 2015/849, pe de altă parte.
    31. Mai mult, Curtea constată că, potrivit art. 56 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, atitudinea procesuală activă a entităţilor asociative vizate (prin executarea obligaţiei de comunicare a datelor beneficiarului real în cadrul procedurii judiciare a dizolvării), „înainte de a pune concluzii în fond“, poate determina înlăturarea cauzei de dizolvare. Prezenţa în cuprinsul normei precitate a sintagmei tehnico-juridice „a pune concluzii pe fond“ întăreşte concluzia potrivit căreia legea stabileşte o serie de garanţii preventive pentru a da posibilitatea asociaţiei/fundaţiei să evite dizolvarea printr-o atitudine de conformare a acesteia exprimată într-o fază procesuală (avansată), ce precedă, în mod iminent, pronunţarea dizolvării.
    32. În aceste condiţii de reglementare, Curtea constată că atât instituirea în sarcina asociaţiilor şi fundaţiilor a obligaţiei de a raporta datele de identificare ale beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, cât şi sancţiunea dizolvării (care intervine în ultimă instanţă) în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii urmăresc un scop legitim, respectiv prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, răspund unei „nevoi sociale stringente“, respectiv apărarea unui interes public ce vizează siguranţa naţională, pe de o parte, şi îndeplinirea „obiectivelor de protecţie a societăţii împotriva criminalităţii şi de protecţie a stabilităţii şi integrităţii sistemului financiar al Uniunii“ (paragraful 2 din preambulul Directivei 2015/849), pe de altă parte. „Fluxurile de bani iliciţi pot deteriora integritatea, stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar şi pot ameninţa piaţa internă a Uniunii, precum şi dezvoltarea internaţională. Spălarea de bani, finanţarea terorismului şi criminalitatea organizată rămân probleme semnificative care ar trebui abordate la nivelul Uniunii. Pe lângă o mai mare dezvoltare a abordării bazate pe dreptul penal la nivelul Uniunii, prevenirea ţintită şi proporţionată a utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului este indispensabilă şi poate aduce rezultate complementare.“ (paragraful 1 din preambulul Directivei 2015/849). Totodată, potrivit art. 5 şi art. 7 alin. (1) din Directiva 2015/849, „Statele membre pot adopta sau menţine în vigoare dispoziţii mai stricte în domeniul reglementat de prezenta directivă pentru a preveni spălarea banilor şi finanţarea terorismului, în limitele dreptului Uniunii“ şi „Fiecare stat membru ia măsurile corespunzătoare pentru identificarea, evaluarea, înţelegerea şi atenuarea riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului la care se expune (...)“. Pe de altă parte, Curtea reţine că, potrivit art. 58 alin. (1) din Directiva 2015/849, „(...) Orice sancţiune sau măsură rezultată este eficace, proporţională şi disuasivă.“
    33. Potrivit normelor criticate în prezenta cauză, în cazul în care asociaţia sau fundaţia a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. a)-c) sau art. 56 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, bunurile rămase după lichidare vor fi preluate de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau, după caz, de comuna sau oraşul în a cărui rază teritorială asociaţia sau fundaţia îşi avea sediul, dacă aceasta din urmă era de interes local. Data transmiterii bunurilor este cea a întocmirii procesului-verbal de predare-preluare, dacă prin acesta nu s-a stabilit o dată ulterioară [art. 60 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000].
    34. Curtea reţine că, în urma dizolvării, persoana juridică fără scop patrimonial intră de drept în lichidare. Lichidarea constituie un „efect obligatoriu“ al dizolvării, în lipsa căruia nu se pot realiza elementele definitorii ale dizolvării. Fără a fi parcursă faza lichidării, societatea îşi păstrează personalitatea juridică, întrucât dizolvarea presupune doar o nouă fază a existenţei societăţii, respectiv cea în care se pune capăt activităţii sale normale. Numai după epuizarea etapei lichidării intervine stingerea personalităţii juridice a societăţii. Lichidarea este considerată ca fiind o operaţiune şi etapă în procesul de încetare a persoanelor juridice ce reprezintă un ansamblu de acte şi operaţiuni pe care lichidatorul desemnat în condiţiile legii trebuie şi poate să le facă în scopul destructurării patrimoniului, al valorificării drepturilor şi al stingerii obligaţiilor existente - după momentul dizolvării - în acel patrimoniu, precum şi pentru încetarea existenţei persoanei juridice şi radierea acesteia din registrele publice în care a fost înregistrată.
    35. Din această perspectivă, Curtea reţine că, potrivit cadrului legal special (Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000), soarta bunurilor rezultate din lichidarea asociaţiilor şi fundaţiilor este supusă anumitor reguli, cum sunt: (i) bunurile nu pot fi transmise către persoane fizice; (ii) lichidatorii vor transmite bunurile, în condiţii statutare, către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scopuri identice sau asemănătoare, conform art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, printr-o procedura stabilită în statutul asociaţiei sau al fundaţiei. Nu intră sub incidenţa textului menţionat bunurile asociaţiei sau fundaţiei dizolvate în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) lit. a)-c) din ordonanţă; (iii) bunurile vor fi atribuite unor astfel de persoane juridice, prin intermediul instanţei de judecată, în trei ipoteze: dacă în termen de 6 luni de la terminarea lichidării, lichidatorii nu au reuşit să transmită bunurile potrivit art. 60 alin. (2), dacă prevederile statutare nu conţin procedura transmiterii bunurilor ori dacă prevederea statutară contravine legii sau ordinii publice; (iv) dizolvarea-sancţiune, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a)-c) şi art. 56 alin. (1^1), antrenează atribuirea bunurilor în favoarea statului sau comunei (oraşului) în care îşi are sediul persoana juridică; (v) terenurile aflate în proprietatea asociaţiilor şi fundaţiilor constituite ca persoane juridice române de către persoane fizice sau juridice străine trebuie înstrăinate de lichidatori în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare ori de la data dizolvării voluntare, sub sancţiunea vânzării silite; (vi) bunurile persoanelor juridice de utilitate publică se repartizează, prin hotărâre a Guvernului, unor asociaţii (fundaţii) cu scop similar sau unor instituţii publice; (vii) în urma lichidării federaţiei, bunurile se transmit, în cote egale, persoanelor juridice constituante.
    36. Jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional referitoare la transferul bunurilor asociaţiilor/fundaţiilor în ipoteza dizolvării în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 este în sensul că „transmiterea, prin Ministerul Finanţelor Publice, a bunurilor asociaţiei care a fost dizolvată către persoane juridice, expres şi limitativ prevăzută de art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, nu are aspectul unei sancţiuni sau al unei măsuri de siguranţă care pot interveni în cazul comiterii unei infracţiuni sau contravenţii, ci vizează destinaţia bunurilor asociaţiei căreia i s-a aplicat o sancţiune civilă, aceea a dizolvării în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. a) din ordonanţă“ (Decizia nr. 382 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 24 octombrie 2003); „transmiterea bunurilor asociaţiei care a fost dizolvată către persoane juridice, expres prevăzute de art. 60 din ordonanţă, vizează destinaţia bunurilor asociaţiei căreia i s-a aplicat o sancţiune civilă, aceea a dizolvării în condiţiile art. 56.“ (Decizia nr. 354 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 19 iunie 2009 şi Decizia nr. 1.383 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 10 aprilie 2009).
    37. Curtea reaminteşte că bunurile rămase în urma lichidării asociaţiilor/fundaţiilor nu pot fi transmise către persoane fizice [în acest sens sunt art. 5, 15, 35 şi art. 60 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, privind caracterul nerestituibil al aporturilor şi scopul nepatrimonial al asocierii]. Ca regulă, bunurile rămase după lichidare pot fi transmise numai către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, printr-o procedură stabilită în statutul asociaţiei/fundaţiei ori, prin voinţa instanţei de judecată, în cazurile particulare, expres reglementate în art. 60 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
    38. Prin excepţie, art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, criticat în prezenta cauză, prevede două ipoteze în care bunurile asociaţiei/fundaţiei rămase după lichidare sunt preluate de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau, după caz, de comuna ori oraşul în a cărui rază teritorială asociaţia sau fundaţia îşi avea sediul, dacă aceasta din urmă era de interes local.
    39. O primă ipoteză vizează cauzele de dizolvare reglementate în art. 56 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanţa de Guvern nr. 26/2000, respectiv când: scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit.
    40. A doua ipoteză (criticată în prezenta cauză) în care bunurile asociaţiei/fundaţiei rămase după lichidare sunt preluate de către stat sau, după caz, de comuna ori oraşul în a cărui rază teritorială asociaţia/fundaţia îşi avea sediul, are în vedere situaţia în care asociaţia/fundaţia nu comunică Ministerului Justiţiei datele beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, după împlinirea termenului de 30 de zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei [prevăzut de art. 34^5 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului].
    41. Curtea constată că legiuitorul reglementează în mod distinct această din urmă ipoteză (conjuncţia disjunctivă „sau“ exprimă alternanţa/coordonează ipoteze care sunt alternative), întrucât lipsa de diligenţă, pasivitatea persoanei juridice în îndeplinirea obligaţiei de a raporta Ministerului Justiţiei datele de identificare ale beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, nu poate fi asimilată cu vreunul dintre cazurile de dizolvare reglementate în art. 56 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 în care scopul nepatrimonial al asocierii devine ilicit, unul dintre elementele sale constitutive fiind afectat, astfel că nu mai îndeplineşte condiţiile de legalitate [lit. a)], activitatea asociaţiei/fundaţiei deviază de la legătura sa cu scopul declarat al acestor forme asociative ori se constată lipsa oricărei legături între acestea sau faptul că mijloacele de realizare sunt nelicite; în această ipoteză scopul asociaţiei este legitim, numai mijloacele sale de realizare sunt plasate în afara legii [lit. b)] ori sub declararea unui scop legal, scopul real este diferit, independent de condiţia naturii ilicite a scopului [lit. c)] şi în care bunurile rămase după lichidare sunt preluate de către stat, sau, după caz, de comuna sau oraşul în a cărui rază teritorială asociaţia sau fundaţia îşi avea sediul.
    42. Curtea reţine că problema care se impune a fi examinată este aceea a respectării de către norma criticată a dispoziţiilor art. 44 alin. (3), (8) şi (9) din Legea fundamentală, având în vedere consacrarea constituţională a modurilor specifice de dobândire a dreptului de proprietate privată de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale.
    43. În aceste condiţii, având în vedere toate cele reţinute în paragrafele anterioare ale prezentei decizii, Curtea constată că preluarea, în ipoteza normativă menţionată, de către stat/ comună/oraş a bunurilor mobile şi imobile ale asociaţiilor/ fundaţiilor ca măsură sancţionatorie pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale ce revine persoanei juridice sancţionate cu dizolvarea şi intrarea în lichidare echivalează cu o confiscare contrară exigenţelor constituţionale stabilite prin art. 44 alin. (8), potrivit căruia „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă“. În lipsa probării caracterului ilicit al destinaţiei, folosirii ori dobândirii bunurilor supuse măsurii de trecere în proprietatea privată a statului şi a inexistenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive în acest sens, soluţia legislativă reglementată prin art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, în ceea ce priveşte sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)“, înlătură prezumţia de dobândire licită a averii şi este neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Legea fundamentală.
    44. De asemenea, Curtea constată că preluarea, în ipoteza normativă menţionată, de către stat/comună/oraş a bunurilor mobile şi imobile ale asociaţiilor/fundaţiilor echivalează cu o expropriere contrară art. 44 alin. (3) din Constituţie, întrucât operează în alte condiţii decât cele stabilite prin Legea fundamentală, respectiv nu este o expropriere pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    45. Curtea constată că se pune problema îmbogăţirii fără justă cauză a statului, această măsură nefiind motivată de interesul sau de utilitatea publică, ci echivalează atât cu o expropriere, contrară art. 44 alin. (3) din Constituţie, întrucât operează în alte condiţii decât cele stabilite prin Legea fundamentală, respectiv nu este o expropriere pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, cât şi cu o confiscare a patrimoniului persoanei juridice, contrar dispoziţiilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Legea fundamentală.
    46. Mai mult, din perspectiva respectării principiului legalităţii, consacrat constituţional în art. 1 alin. (5), Curtea constată că, reglementând trecerea în proprietatea privată a statului a unor bunuri aparţinând asociaţiilor şi fundaţiilor, legiuitorul trebuie să ţină seama, în procesul legislativ, de existenţa unei consecvenţe în reglementarea modurilor specifice de dobândire a dreptului de proprietate privată de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. Din această perspectivă, Curtea constată că preluarea, în ipoteza normativă criticată, de către stat/comună/oraş a bunurilor mobile şi imobile ale asociaţiilor şi fundaţiilor nu se regăseşte printre modurile specifice de dobândire a dreptului de proprietate privată de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale, reglementate în art. 553 alin. (2) şi (3) din Codul civil (transmiterea în proprietatea statului a moştenirilor vacante sau a imobilelor cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate - bunuri abandonate sau fără stăpân). De altfel, Curtea reţine că, potrivit art. 1.138 fraza întâi din noul Cod civil, „Moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz municipiului în a cărei rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat“, iar abandonarea bunului mobil şi renunţarea la dreptul de proprietate asupra bunului imobil au un cadru propriu de reglementare, ca moduri de stingere a dreptului de proprietate cu consecinţa transmiterii bunurilor către unităţile administrativ-teritoriale locale, neputând fi prezumate, fiind necesară o procedură de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale cerute ad validitatem, astfel cum prevede art. 562 alin. (2) din acelaşi act normativ.
    47. Totodată, Curtea reţine că legiuitorul nu poate să atribuie regimul de bunuri abandonate sau de bunuri fără stăpân sau provenind din moşteniri vacante acelor bunuri mobile sau imobile ale asociaţiilor şi fundaţiilor care nu comunică Ministerului Justiţiei datele de identificare ale beneficiarului real, atunci când intervin modificări cu privire la acestea, în afara cadrului legal anterior menţionat.
    48. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în ceea ce priveşte sintagma „sau art. 56 alin. (1^1)“, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (3), (8) şi (9) şi, ţinând seama că nu se integrează, în mod organic, în reglementările referitoare la modurile specifice de dobândire a dreptului de proprietate privată de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale, prevăzute de art. 553 alin. (2) şi (3) din Codul civil, precum şi dispoziţiilor art. 60 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, încalcă şi art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
    49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că sintagma „sau art. 56 alin. (1^1) “ din cuprinsul dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru domnul MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
    semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 349 din 1 iulie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 349 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu referire la sintagma "sau art. 56 alin. (1^1)"

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 349 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu referire la sintagma "sau art. 56 alin. (1^1)"