Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 343 din 1 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 (cu referire la art. XVI^1) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 343 din 1 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 (cu referire la art. XVI^1) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 876 din 24 septembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────┬───────────────────────┐
│Marian Enache  │- preşedinte           │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător            │
│Ciochină       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Cristian       │- judecător            │
│Deliorga       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător            │
│Licu           │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător            │
│Scântei        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător            │
│Stanciu        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina   │- judecător            │
│Tănăsescu      │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly   │-                      │
│               │prim-magistrat-asistent│
└───────────────┴───────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 11.901 din 20 decembrie 2024 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.968A/2024.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că în cuprinsul legii criticate a fost introdus şi adoptat la Camera Deputaţilor, Cameră decizională, un amendament care vizează instituirea unui nou beneficiar al anulării obligaţiilor fiscale. Astfel, sumele achitate de Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, în perioada 2011-2016, în contul Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România sunt considerate obligaţii achitate potrivit legii în sens de „obligaţii fiscale reprezentând contribuţii de asigurări sociale achitate în numele angajaţilor“. Conform motivării amendamentului, astfel cum este acesta redat în Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, noul text legislativ reprezintă o soluţie de anulare a rezultatului unui control fiscal întreprins de Administraţia fiscală a Sectorului 1 la Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, în anul 2017. Ca modalitate de punere în executare a acestor dispoziţii, legea dispune şi emiterea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a unei decizii de anulare a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat a obligaţiilor anterior menţionate, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor aferente, precum şi obligaţia de comunicare a acestei decizii către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti până cel mai târziu la data de 20 decembrie 2024. Se consideră că legea criticată are caracter individual, fiind concepută să impună dispoziţii pentru un singur caz, determinat concret, intuitu personae. Astfel, instituind prin lege acordarea acestor facilităţi fiscale, respectiv anularea de către ANAF a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat a obligaţiilor anterior menţionate, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor aferente, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie în componenta sa referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a autorităţilor administraţiei publice centrale, respectiv organizarea activităţii ANAF, viciu de natură să antreneze neconstituţionalitatea legii în ansamblul său. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014 sau Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018).
    4. Se consideră că, în aceste condiţii, legea contravine principiului egalităţii în drepturi, având caracter discriminatoriu pentru alte subiecte de drept, şi, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate neconstituţională. Norma criticată instituie, prin lege, un privilegiu pentru beneficiarul vizat, creând un cadru legal special, derogatoriu de la regulile în materie fiscală în privinţa anulării unor plăţi către bugetul asigurărilor sociale. În acest sens este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu referire la principiul egalităţii în drepturi.
    5. Prin urmare, se apreciază că legea criticată încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi ale art. 147 alin. (4), care consacră obligativitatea respectării deciziilor Curţii Constituţionale.
    6. Sintagma „ANAF emite decizia de anulare a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat a obligaţiilor prevăzute la alin. (1)“ generează neclaritate, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind susceptibilă de a crea mai multe interpretări şi dificultăţi în aplicare, întrucât nu se poate determina dacă anularea plăţii se referă la anularea modalităţii de executare a obligaţiei bugetare sau la anularea obligaţiei bugetare în sine. În prima ipoteză, pentru a se anula o plată, aceasta trebuia să fi fost efectuată în prealabil, aspect care nu se verifică în speţă, iar în cea de-a doua ipoteză, anularea unei obligaţii fiscale ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti. Dacă textul menţionat se interpretează în acest din urmă mod, rezultă că acesta încalcă art. 1 alin. (4), art. 52, 124 şi 126 din Constituţie. Se mai menţionează că anularea unei creanţe fiscale se poate face, în cazurile limitativ şi expres prevăzute de lege, de organul fiscal, în condiţiile art. 266 din Codul de procedură fiscală.
    7. Legea criticată instituie şi o derogare de la modalitatea de exercitare de către ANAF a unor atribuţii stabilite de Codul fiscal şi de actele infralegale (Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală). Având în vedere conţinutul reglementării, decizia de anulare emisă de ANAF nu va mai putea fi supusă controlului de legalitate, aspect ce contravine art. 52 din Constituţie. Dat fiind că legea instituie o modalitate distinctă, specială de valorificare a dreptului unei persoane vătămate de o autoritate publică, o astfel de modificare echivalează şi cu stabilirea de noi condiţii şi limite ale exercitării acestui drept, care, potrivit art. 52 alin. (2) din Constituţie, se stabilesc prin lege organică.
    8. Se mai arată că, potrivit legii criticate, după emiterea deciziei de anulare, ANAF o comunică Institutului Teologic Baptist din Bucureşti până cel târziu la data de 20 decembrie 2024. Ţinând cont de faptul că, la data de 5 decembrie 2024, legea criticată a fost transmisă la promulgare, se consideră că, prin instituirea termenului de 20 decembrie 2024, această soluţie legislativă nu poate fi pusă în executare, având în vedere necesitatea parcurgerii etapelor aferente desfăşurării procesului legislativ, respectiv promulgarea, publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României şi comunicarea către instituţia interesată. Prin urmare, legea este de natură să determine o insecuritate juridică, determinată de faptul că se creează o situaţie de incertitudine referitoare la punerea în aplicare efectivă a prevederilor sale legale. Având în vedere că scopul adoptării unui act juridic este acela de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice, deci de a produce efecte juridice, publicarea unui act normativ care ab initio nu are abilitatea de a produce aceste efecte lipseşte de substanţă însuşi scopul legiferării, cu consecinţa încălcării principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, sens în care se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 647 din 24 septembrie 2020.
    9. Se mai arată că instituirea în cuprinsul unor legi a unor date de intrare în vigoare a unor prevederi sau a unor termene în care unele dispoziţii ale legilor produc efecte juridice mai scurte de 20 de zile afectează şi atribuţia constituţională a Preşedintelui de promulgare a legilor, restrângând, în fapt, intervalul de timp pe care Constituţia l-a prevăzut pentru şeful statului pentru analiza şi evaluarea legilor transmise la promulgare, contrar art. 77 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    10. Se mai arată că intervalul de timp 2011-2016 în care obligaţiile fiscale, reprezentând contribuţii de asigurări sociale achitate în numele angajaţilor, sunt considerate obligaţii achitate generează unele neclarităţi şi confuzie în interpretare şi aplicare. Astfel, nu rezultă cu claritate asupra căror sume se aplică dispoziţiile de anulare şi nici perioada de timp determinată, deja încheiată, nefiind identificate regulile aplicabile anterior sau, după caz, ulterior perioadei cuprinse între anii 2011-2016. Astfel, textul criticat nu îndeplineşte standardele de calitate a legii, întrucât realizează o confuzie între obligaţiile bugetare şi modalităţile de stingere a acestora.
    11. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    12. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    13. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, se arată că norma criticată abilitează ANAF, care, potrivit art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013, „îndeplineşte orice alte atribuţii şi are toate competenţele conferite de lege“, să emită o decizie de anulare a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat a obligaţiilor fiscale ce reprezintă contribuţii de asigurări sociale achitate deja de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti. Niciun aspect al relaţiilor sociale nu poate fi sustras acţiunii legii, pe motiv că acesta ar constitui obiectul exclusiv al unei hotărâri a Guvernului. Prin urmare, Parlamentul şi-a exercitat prerogativele legislative în spiritul loialităţii constituţionale între instituţiile fundamentale, fără afectarea bunei funcţionări a puterii executive, comportament fidel principiului separaţiei puterilor în stat.
    14. Cu referire la principiul egalităţii în drepturi, se arată că Parlamentul, prin textul criticat, contribuie la recunoaşterea drepturilor ce rezultă din aplicarea Decretului nr. 718/1956 pentru înfiinţarea caselor de pensii şi ajutoare în cadrul cultelor din Republica Populară Română, potrivit căruia cultele recunoscute, în cadrul organizaţiilor lor centrale, vor înfiinţa case de pensii şi ajutoare pentru personalul propriu în aceeaşi măsură în care şi avocaţii şi notarii au case de pensii proprii şi nu sunt obligaţi să plătească contribuţiile de asigurări sociale (CAS) către bugetul asigurărilor sociale de stat.
    15. Referitor la criticile privind încălcarea principiului legalităţii, se arată că norma criticată cuprinde două ipoteze separate, bine determinate, una vizând contribuţiile achitate în contul Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România, iar cealaltă contribuţii calculate, care se plătesc în bugetul asigurărilor sociale. Nici susţinerea autorului potrivit căreia utilizarea sintagmei „ANAF emite decizia de anulare a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat“ nu poate fi susceptibilă de neclaritate deoarece anularea este singura modalitate, în cazul de faţă, pentru stingerea creanţei fiscale ce izvorăşte din decizia de impunere emisă de ANAF - Filiala Sectorului 1. Anularea reprezintă o modalitate de stingere a creanţelor fiscale, alături de plată, potrivit art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, plata în cazul de faţă fiind deja realizată către Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România. Se mai arată că celelalte aspecte criticate sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, nefiind veritabile critici de neconstituţionalitate.
    16. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 77 alin. (1) din Constituţie, se arată că din fişa actului normativ rezultă că termenul de 20 decembrie 2024 până la care ANAF emite decizia de anulare a obligaţiilor fiscale a fost introdus prin amendament în urma dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa Comisiei de buget, finanţe şi bănci la data de 5 noiembrie 2024. Ulterior, în data de 18 noiembrie 2024, proiectul de lege a fost dezbătut şi adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, urmând să fie depus la secretarul general şi, ulterior, transmis Preşedintelui României spre promulgare. Atât la data adoptării în comisie, cât şi la momentul dezbaterilor din plen, termenul instituit pentru ANAF era suficient de clar şi predictibil pentru a asigura atât termenul maxim de promulgare, cât şi termenul de intrare în vigoare a actului normativ, după publicarea în Monitorul Oficial al României. Transmiterea la promulgare în data de 5 decembrie 2024 nu poate echivala cu un viciu de neconstituţionalitate veritabil deoarece norma constituţională oferă Preşedintelui un termen de maximum 20 de zile pentru promulgare, autorul constituant lăsând la aprecierea Preşedintelui, în funcţie de factori obiectivi, să promulge legea în interiorul celor 20 de zile de la primire.
    17. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate.
    18. La dosarul cauzei, Institutul Teologic Baptist din Bucureşti a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate.
    19. La termenul de judecată fixat pentru data de 18 februarie 2025, Curtea a dispus, succesiv, amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru datele de 11 martie 2025, 27 martie 2025, 8 aprilie 2025, 29 aprilie 2025, 15 mai 2025, 5 iunie 2025 şi 1 iulie 2025, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Curtea, având în vedere motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, constată că obiect al controlului îl constituie, în realitate, art. I pct. 1 (cu referire la art. XVI^1) din lege, text criticat punctual, şi care are următorul cuprins:
    "ART. XVI^1
    (1) Obligaţiile fiscale reprezentând contribuţii de asigurări sociale achitate în numele angajaţilor de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti în contul Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România în perioada 2011-2016, se consideră obligaţii achitate potrivit legii.
    (2) ANAF emite decizia de anulare a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat a obligaţiilor prevăzute la alin. (1), inclusiv a dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor aferente, şi o comunică Institutului Teologic Baptist din Bucureşti până cel mai târziu la data de 20 decembrie 2024."

    21. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 147 alin. (4) privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale.

    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    22. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, şi Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    23. Curtea urmează să constate că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României.
    24. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    25. Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în procedură de urgenţă, în data de 1 octombrie 2024, după care a fost trimisă la Camera Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, în procedură de urgenţă, la data de 18 noiembrie 2024. La data de 2 decembrie 2024, legea a fost depusă la secretarul general al Senatului şi, respectiv, al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 20 decembrie 2024, aşa încât Curtea urmează să constate că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, astfel că urmează să se constate că aceasta este admisibilă.
    26. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea urmează să constate că aceasta vizează o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    27. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    (2.1) Analiza constituţionalităţii dispoziţiilor criticate în raport cu art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 52, art. 61 alin. (1), art. 124, art. 126 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie
    28. Curtea observă că textul criticat a fost introdus în cuprinsul proiectului de lege ca urmare a admiterii unui amendament la Camera Deputaţilor, Cameră decizională, justificat de faptul că „Administraţia fiscală a Sectorului 1 a întreprins un control fiscal la Institutul Teologic Baptist din Bucureşti (ITBB) şi în urma acestuia a emis în anul 2017 o decizie de stabilire în sarcina acestuia a obligaţiei de plată a unor obligaţii fiscale, contribuţii sociale datorate de angajaţi şi de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat. Organul fiscal nu a acceptat argumentul, susţinut în subsidiar şi de Secretariatul de Stat pentru Culte, că Institutul, parte a Cultului Creştin Baptist din România, achită cu bună-credinţă şi în completă concordanţă cu prevederile legale Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România toate contribuţiile calculate potrivit legii. Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România funcţionează în temeiul Decretului nr. 718/1956 pentru înfiinţarea caselor de pensii şi ajutoare în cadrul cultelor din Republica Populară Română, angajaţilor aplicându-li-se prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată: Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat. Situaţia creată este una paradoxală, ITBB fiind ţinut să plătească de două ori o obligaţie ce îi incumbă o singură dată. Sumele reprezentând contribuţii sociale obligatorii în numele angajaţilor au fost deja achitate în temeiul legii şi în termenul prevăzut de lege. Însă dacă Institutul nu achită ANAF (bugetului de asigurări sociale de stat) sumele evidenţiate în decizia de impunere nr. F-S1 19/27.02.2017, acumulează datorii reprezentând obligaţii fiscale accesorii şi riscă executarea silită. Aşadar, singura soluţie de rezolvare a situaţiei este prevederea expresă într-un text normativ cu putere de lege a exonerării ITBB de la o dublă plată“ (a se vedea Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din 5 noiembrie 2024).
    29. Cu alte cuvinte, textul criticat priveşte, în mod direct, situaţia drepturilor de pensie ale angajaţilor ITBB, institut care a plătit sumele aferente contribuţiilor către Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România, şi nu bugetului asigurărilor sociale de stat, astfel cum s-a stabilit prin decizia de impunere emisă de ANAF, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii, prin hotărâre judecătorească, a plângerii formulate împotriva acesteia. Ca atare, pentru perioada 2011-2016 aceşti angajaţi îşi văd drepturile de pensie afectate în măsura în care ITBB nu virează - din nou - respectivele sume, de această dată, la bugetul asigurărilor sociale de stat. În aceste condiţii, legiuitorul, prin textul criticat, recunoaşte situaţia de drept existentă şi, pentru a nu fi afectate drepturile la pensie ale personalului antereferit, a intervenit şi a asimilat ex lege suma plătită Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România ca fiind plătită bugetului asigurărilor sociale de stat pentru perioada 2011-2016. Curtea reţine că un asemenea procedeu de stingere a obligaţiei fiscale poate fi realizat numai printr-un act cu caracter legislativ.
    30. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiferarea presupune normarea unor acţiuni/conduite/comportamente de la cele mai generale la cele mai concrete, chiar cazuale, gradul de generalitate al legii fiind determinat, în mod exclusiv, de decizia de oportunitate a Parlamentului. Neexistând un grad de generalitate prestabilit al reglementării, este voinţa exclusivă a legiuitorului să aleagă modalitatea concretă de legiferare, în raport cu obiectul de reglementare şi scopul urmărit. Astfel, gradul de generalitate al unei legi este variabil în funcţie de specificul relaţiilor sociale reglementate şi de finalitatea urmărită, sens în care legiuitorul este cel care optează pentru diferite forme şi tehnici de exprimare a normelor juridice. Gradul de generalitate al legii nu are relevanţă constituţională, în măsura în care scopul urmărit nu este unul personal sau particular. Prin urmare, caracterul individual al reglementării exprimă un grad de concreteţe şi nu se constituie într-un criteriu pentru determinarea caracterului normativ al legii. Normativitatea se apreciază după formula obiect de reglementare şi scopul urmărit, astfel încât determinarea ei se realizează de la caz la caz (Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 25 martie 2021, paragrafele 104 şi 108).
    31. În cazul de faţă, Curtea constată că reglementarea situaţiei personalului unui cult religios din perspectiva drepturilor acestuia de pensie reprezintă o decizie de oportunitate a Parlamentului, care asimilează plăţile efectuate în perioada 2011-2016 către Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România cu plata datorată bugetului asigurărilor sociale de stat în scopul asigurării şi garantării drepturilor de pensie ale personalului antereferit. O asemenea soluţie legislativă vizează aplicarea unui anumit tratament juridic unei anumite categorii de persoane în scopul garantării drepturilor lor constituţionale, ceea ce demonstrează că legea are caracter normativ, indiferent că obiectul său de reglementare vizează o categorie de persoane mai restrânsă şi, în consecinţă, determinabilă. Reglementarea situaţiei juridice a acestei categorii de persoane nu aduce în discuţie crearea unui tratament privilegiat al acestora, ci reglarea unui dezechilibru generat ca urmare a modului de aplicare a normelor juridice, coroborată cu trecerea unui interval de timp considerabil care face dificil de remediat situaţia persoanelor în cauză în lipsa recurgerii la o ficţiune juridică (considerarea plăţilor efectuate către o entitate ca fiind făcute către o altă entitate). Totodată, textul criticat nu aduce atingere competenţei instanţelor judecătoreşti în domeniul fiscal şi nici autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu privire la decizia de impunere incidentă în cauză; din contră, recunoaşte efectele acestora şi stabileşte o modalitate de rezolvare a situaţiei generate în privinţa drepturilor de pensie ale personalului unui cult religios.
    32. Ca atare, Curtea reţine că textul criticat nu încalcă art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 52, art. 61 alin. (1), art. 124 şi 126 din Constituţie.
    33. Totodată, jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată cu privire la imposibilitatea reglementării prin lege a unui domeniu determinat concret, în considerarea unei raţiuni individuale şi intuitu personae a reglementării, nu este incidentă în cauză, întrucât scopul urmărit prin reglementarea criticată ţine de realizarea politicii legislative şi nu se circumscrie exclusiv unor probleme de interes strict personal şi particular, cu consecinţa creării unor privilegii personale/private. Prin urmare, art. 147 alin. (4) din Constituţie nu a fost încălcat.

    (2.2) Analiza constituţionalităţii dispoziţiilor criticate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie
    34. Din analiza textului criticat Curtea reţine că este neechivoc faptul că sumele achitate în contul Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România în perioada 2011-2016 se consideră „obligaţii achitate potrivit legii“, iar decizia ANAF la plata de către ITBB a aceleiaşi sume în contul bugetului asigurărilor sociale de stat se anulează, tocmai pentru a nu se face o plată dublă de către ITBB. Cu alte cuvinte, prin intermediul unei ficţiuni juridice (considerarea unei plăţi incorecte ca fiind corectă), suma plătită unei entităţi este considerată a fi fost plătită entităţii căreia, în realitate, i se datora respectiva sumă. Astfel, problema deficienţei de redactare nu se susţine.
    35. Totodată, Curtea observă că modalităţile de interpretare a normei juridice criticate, aplicarea sa concretă de către ANAF şi corelarea formulelor redacţionale cu cadrul normativ existent în vigoare sunt aspecte care excedează competenţei Curţii Constituţionale.

    (2.3) Analiza constituţionalităţii dispoziţiilor criticate în raport cu art. 77 din Constituţie
    36. Cu privire la faptul că, potrivit legii criticate, după emiterea deciziei de anulare, ANAF o comunică ITBB până cel târziu la data de 20 decembrie 2024, în condiţiile în care legea a fost trimisă la promulgare la data de 5 decembrie 2024, Curtea observă că termenul prevăzut de legea criticată nu este unul imperativ, absolut, ci unul relativ, astfel că nerespectarea acestuia nu afectează validitatea deciziei de anulare a plăţii. Dacă, din diverse motive, care ţin de parcursul legislativ al actului normativ analizat, legea este promulgată după acest termen, obligaţia principală, de anulare a deciziei, nu este afectată, iar faptul că, în aceste circumstanţe, comunicarea se realizează după termenul-limită stabilit nu produce niciun efect juridic asupra validităţii deciziei de anulare. Prin urmare, un astfel de termen fixat nu perturbă derularea procedurilor constituţionale şi nici nu poate fi perceput ca un element de presiune asupra Preşedintelui României pentru a accelera promulgarea legii. Ca atare, textul criticat nu încalcă art. 77 din Constituţie.
    37. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1 (cu referire la art. XVI^1) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

                    semnează
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly

    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, de respingere ca neîntemeiată a obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României cu privire la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, formulăm prezenta opinie separată, considerând că obiecţia trebuia să fie admisă întrucât legea criticată încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie:
    - art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor;
    – art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul legalităţii şi al securităţii raporturilor juridice.

    1. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a introdus în textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 un nou articol, respectiv art. XVI^1, prin care se stabileşte că „Obligaţiile fiscale reprezentând contribuţii de asigurări sociale achitate în numele angajaţilor de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti în contul Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România în perioada 2011-2016, se consideră obligaţii achitate potrivit legii“ şi se reglementează obligaţiile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte această situaţie, respectiv faptul că „emite decizia de anulare a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat a obligaţiilor prevăzute la alin. (1), inclusiv a dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor aferente, şi o comunică Institutului Teologic Baptist din Bucureşti până cel mai târziu la data de 20 decembrie 2024.“
    2. În legătură cu situaţia concretă vizată de dispoziţiile criticate se constată că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întreprins la data de 27.02.2017 un control cu privire la Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, în urmă căruia a emis Decizia nr. 302 din 7.09.2017, prin care a obligat Institutul Teologic Baptist din Bucureşti la vărsarea unor contribuţii de asigurări sociale de stat. Decizia menţionată şi raportul de inspecţie fiscală ce a stat la baza acesteia au fost contestate în instanţă de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, acţiune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 8.186/2/2017 format în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care a admis acţiunea prin Sentinţa nr. 1.943/2018. Ulterior, prin Decizia nr. 5.400 din 9 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat împotriva sentinţei anterior menţionate a Curţii de Apel Bucureşti şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către Institutul Teologic Baptist din Bucureşti. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate îşi propun să schimbe situaţia juridică stabilită într-un caz concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, cu autoritate de lucru judecat, şi să oblige un organ de specialitate al administraţiei publice centrale expres identificat la o conduită de asemenea expres identificată. În afară de faptul că o astfel de normă juridică nu are caracter general şi impersonal, ea contravine şi principiului separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin încălcarea de către puterea legislativă atât a competenţelor puterii executive, cât şi a competenţelor puterii judecătoreşti.
    3. Potrivit art. 1 din cadrul Hotărârii Guvernului nr. 520/2013, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Această autoritate administrativă centrală a stabilit printr-un act administrativ individual (Decizia nr. 302 din 7.09.2017) anumite obligaţii fiscale în sarcina unui subiect individual de drept (Institutul Teologic Baptist din Bucureşti). Or, norma juridică criticată, deşi se regăseşte într-un act normativ al Parlamentului, arată că numai aceste obligaţii fiscale, care revin doar acestui subiect individual de drept, „se consideră obligaţii achitate potrivit legii“.
    4. Într-o jurisprudenţă constantă Curtea Constituţională a stabilit că „acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013; Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017; Decizia nr. 643 din 24 septembrie 2020). De asemenea, Curtea a arătat în mod repetat că reglementarea de către Parlament în cazuri determinate este de natură să contravină „dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţilor executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014; Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007).
    5. Or, în cazul de faţă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 reglementează într-un domeniu care aparţine în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, respectiv constatarea stingerii unor creanţe fiscale aparţinând unui subiect individual de drept, subrogându-se Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca organ al administraţiei publice specializat în materie fiscală şi având competenţa de a organiza executarea legii şi a sancţiona contravenţional nerespectarea sa. Intervenţia puterii legislative vizează un raport juridic determinat, ce a făcut deja obiectul unui act administrativ individual, cu scopul şi consecinţa stingerii efectelor juridice ale respectivului act administrativ. În acest mod, Parlamentul a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat prin încălcarea atribuţiilor puterii executive.
    6. În plus, actul administrativ ce a constatat existenţa creanţelor fiscale considerate „achitate“ prin efectul normei legale criticate a fost supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, iar această procedură judiciară s-a finalizat cu pronunţarea Deciziei nr. 5.400 din 9.11.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care Institutul Teologic Baptist din Bucureşti a fost obligat la plata creanţelor. Or, norma legală criticată echivalează cu o ştergere a datoriei fiscale, contrar hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi intrată în puterea lucrului judecat, în acest mod puterea legiuitoare impietând asupra puterii judecătoreşti.
    7. Curtea Constituţională a României, în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, a arătat că: „În virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiţiei. Dreptul de control al Parlamentului se exercită şi asupra modului cum funcţionează organele puterii judecătoreşti, el stabilind, în acest scop, regulile după care se desfăşoară activitatea de judecată. Potrivit Constituţiei, acest drept, însă, se poate exercita numai cu respectul autorităţii lucrului judecat şi fără a împiedica instanţele judecătoreşti de a-şi exercita misiunea lor, prevăzută de art. 125 din Constituţie, de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţională.“ Prin urmare, reglementarea de către Parlament a unor măsuri ce privesc „cauze determinate“ ce fac sau au făcut obiectul unor cauze de pe rolul instanţelor judecătoreşti atrage încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
    8. Mai mult, aşa cum Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 524 din 7 iulie 2015, chiar „dacă opţiunea legiuitorului este pentru revocarea sau anularea actului administrativ, aceasta nu poate opera decât în condiţiile stipulate de lege, respectiv măsura nu poate fi dispusă decât de o instanţă judecătorească, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004“. Or norma legală criticată în prezenta cauză impune Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să emită o decizie de anulare a plăţii către bugetul asigurărilor sociale de stat a obligaţiilor fiscale constatate prin Decizia nr. 302 din 7.09.2017, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor aferente, fără a menţiona existenţa controlului judiciar şi contrar unei hotărâri judecătoreşti.
    9. Cât priveşte posibila încadrare a dispoziţiilor legale criticate în categoria celor de amnistie fiscală, aşadar, de anulare a unor obligaţii fiscale indiferent de izvorul lor, o astfel de prevedere ar trebui să îndeplinească anumite condiţii. În primul rând, amnistia, prin însăşi definiţia termenului, reprezintă o măsură generală şi impersonală de anulare a unor obligaţii sau de înlăturare a răspunderii penale sau fiscale, persoanele cărora li se va aplica fiind cel mult determinabile, iar nu un subiect individual de drept expres identificat precum în cazul de faţă. În al doilea rând, amnistia fiscală presupune o manifestare expresă de voinţă din partea legiuitorului în sensul anulării unor obligaţii fiscale neachitate, iar nu „considerarea ca achitate potrivit legii“ a unor obligaţii fiscale greşit plătite. Suplimentar, considerarea unor creanţe fiscale drept „achitate“ nu poate echivala cu un mijloc de stingere a acestora în conformitate cu normele fiscale şi de procedură fiscală din România. Potrivit art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege“, fără a fi prevăzută măsura „considerării ca achitate“. Prin urmare, norma legală criticată se prezintă mai degrabă ca un mijloc de combatere a efectelor juridice ale unui act administrativ individual, a cărui validitate a fost confirmată printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. O astfel de conduită din partea Parlamentului periclitează securitatea raporturilor juridice şi încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    În concluzie, pentru toate aceste motive considerăm că dispoziţiile art. XVI^1, introdus prin art. I pct. 1 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, sunt neconstituţionale.

                    Judecător,
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 343 din 1 iulie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"