Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 339 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 339 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1179 din 19 decembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Nicolae Nejloveanu şi Alin Horaţiu Dima în Dosarul nr. 1.471/1/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.067D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă, personal, partea Andrei Aurel Jean. Lipsesc autorii excepţiei şi celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului Andrei Aurel Jean, care arată că instanţa de contencios constituţional nu s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, din perspectiva motivelor invocate în prezenta cauză. În continuare, susţine că dispoziţiile criticate introduc un mecanism de constituire a completelor de 3 judecători în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală care încalcă prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. l) şi ale art. 126 alin. (4), deoarece permite ca acest lucru să se realizeze printr-un regulament de organizare şi funcţionare. Apreciază că argumentele reţinute în Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 sunt aplicabile şi în prezenta cauză. Susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, părţilor încălcându-li-se dreptul la un proces echitabil în componenta referitoare la dreptul la o instanţă imparţială, instituită prin lege. Or, conceptul de lege se referă la acte normative adoptate de Parlament sau de Guvern, în temeiul delegării legislative. În ceea ce priveşte egalitatea în faţa legii, arată că acest principiu are două ipostaze, pe de-o parte, cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar, pe de altă parte, cetăţenii sunt egali în faţa instituţiilor statului. Se încalcă acest principiu în condiţiile în care unii cetăţeni sunt judecaţi de completele de 3 judecători a căror componenţă este reglementată printr-un act normativ infralegal, iar alţi cetăţeni sunt judecaţi de completele de 5 judecători a căror componenţă este stabilită prin tragere la sorţi.
    4. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că nu este prevăzută vreo normă constituţională sau vreo exigenţă convenţională care să impună modalitatea de desemnare a membrilor completelor de judecată direct prin lege. Legiuitorul a acceptat ca acest lucru să se realizeze printr-un act de reglementare secundară, ca act de executare a legii, fără să se încalce prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. l) şi ale art. 126 alin. (4). Legiuitorul are opţiunea de a stabili organul competent care să valideze şi să aprobe această compunere a completelor, în acord cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Desemnarea colegiilor de conducere cu competenţa de a stabili compunerea completelor de judecată nu încalcă prevederile constituţionale invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Decizia penală nr. 140 din 21 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.471/1/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Nicolae Nejloveanu şi Alin Horaţiu Dima. Instanţa de contencios constituţional a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului formulat de către autorii excepţiei împotriva încheierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia anterior precizată. Excepţia a fost ridicată într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate acordă colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie putere discreţionară în determinarea compunerii completelor de 3 judecători. Susţin că noţiunea de „compunere“ a instanţei, utilizată de art. 126 alin. (4) din Constituţie, este o noţiune constituţională autonomă, ce nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci priveşte organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completelor de judecată, care realizează funcţia jurisdicţională. Prin urmare, susţin că nu numai regulile generale de organizare ale instanţei supreme trebuie reglementate prin lege organică, ci toate aspectele în legătură cu organizarea şi compunerea secţiilor, a secţiilor unite şi a completelor de judecată ale acesteia. Aşadar, susţin că dispoziţiile legale criticate, contrar prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) şi ale art. 126 alin. (4) din Constituţie, nu numai că nu asigură reglementarea constituirii completelor de 3 judecători, dar deleagă acest atribut colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care sunt abilitate să stabilească, în mod unilateral şi arbitrar, completele specializate de 3 judecători. Apreciază că normele privind compunerea instanţelor de judecată ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate şi stabilitate. Or, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin emiterea unor hotărâri, care sunt acte administrative cu caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică. Compunerea completelor, reprezentând desemnarea nominală a judecătorilor ce urmează să formeze un complet, este o problemă jurisdicţională ce ţine de însăşi săvârşirea actului de justiţie şi, prin urmare, autorii susţin că trebuie realizată printr-o procedură legală, menită să asigure independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 149, 179, 180, 181 şi 187. Totodată, susţin că normele criticate instituie un regim diferenţiat şi discriminatoriu în ceea ce priveşte completele de 3 judecători, spre deosebire de cele de 5 judecători. Astfel, în cadrul acestora din urmă, judecătorii care fac parte din acestea sunt traşi la sorţi, pe când, în cazul completelor de 3 judecători, preşedinţii de secţii stabilesc compunerea acestora şi colegiul de conducere o aprobă.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 a conferit Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atribuţia înfiinţării completelor specializate în cadrul secţiilor, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 a stabilit atribuţiile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege a reglementat exclusiv numărul de judecători care formează completul de judecată.
    8. Inserarea între atribuţiile Colegiului de conducere şi a celor de adoptare a regulamentului de organizare şi funcţionare şi de aprobare a compunerii completelor de judecată nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale, în condiţiile în care Parlamentul, în cuprinsul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, a trasat o linie directoare prin abilitarea Colegiului de conducere de a stabili, la nivelul instanţelor judecătoreşti, compunerea completelor de judecată. În aceste circumstanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Colegiul de conducere, nu exercită atribuţia de legiferare în materia legii organice, ci exercită atribuţia de organizare a executării Legii nr. 304/2004, ca lege organică, cu respectarea strictă a dispoziţiilor acesteia.
    9. Susţine că, prin Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, Curtea Constituţională, soluţionând conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de modul de compunere a completelor de 3 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a analizat implicit constituţionalitatea dispoziţiilor criticate de către contestatori.
    10. De asemenea, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 177 şi 178, Curtea Constituţională a reţinut că instanţele judecătoreşti, astfel cum sunt reglementate prin Constituţie şi Legea nr. 304/2004, îşi realizează funcţia de înfăptuire a justiţiei prin intermediul judecătorilor organizaţi în complete de judecată. Pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrar, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme - noţiune autonomă folosită de Constituţie - nu are în vedere numărul total de judecători ai acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completelor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională.
    11. Modul de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completelor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi, înseamnă că, sub aspectul desemnării membrilor săi, compunerea completului a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.
    12. Prin urmare, nu se poate afirma că o asemenea modalitate de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători este de natură să afecteze cerinţa reglementării prin lege a compunerii completelor de judecată sau să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completelor.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte regulile privind stabilirea compunerii completelor de judecată, complementar reglementării principiului repartizării aleatorii a dosarelor şi principiului continuităţii, legiuitorul organic a prevăzut regula că această prerogativă revine colegiilor de conducere ale acestor instanţe, în acest sens fiind dispoziţiile criticate, precum şi excepţiile de la această regulă (spre exemplu, în cazul Completelor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când legea impune în mod expres desemnarea completelor prin tragere la sorţi - art. 32 din Legea nr. 304/2004).
    15. Regula stabilită de legiuitor în cuprinsul normelor arătate nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme legiuitorul a prevăzut înfiinţarea la nivelul fiecărei instanţe judecătoreşti a unui colegiu de conducere, organism colegial format din preşedinte şi judecători ai acelei instanţe aleşi de adunarea generală a judecătorilor.
    16. Faptul că dispoziţiile legale criticate prevăd stabilirea compunerii completelor de judecată prin hotărâre a colegiului de conducere al instanţei şi nu au prevăzut decât cu titlu de excepţie tragerea la sorţi a membrilor acestora (în cazul completelor de 5 judecători) constituie opţiunea legiuitorului, permisă şi posibilă, neputându-se susţine nici că persoanele ale căror cauze sunt soluţionate de completele de 5 judecători sunt discriminate faţă de cele ale căror cauze sunt soluţionate de completele de 3 judecători.
    17. Chiar dacă normele criticate lasă o anumită marjă de apreciere colegiului de conducere al instanţelor, atribuţia acestuia de a stabili compunerea completelor de judecată este subsumată imperativului asigurării continuităţii completului, urmând să se ţină seama şi de alte principii care guvernează activitatea sistemului judiciar, precum necesitatea respectării specializării secţiilor din cadrul instanţei ori necesitatea asigurării unui act de justiţie de calitate - spre exemplu, judecătorii noupromovaţi la instanţe superioare pot fi incluşi în complete alături de judecători cu vechime mai mare şi experienţă; de asemenea, la alcătuirea completelor se poate ţine seama de specializarea unui magistrat, ca parte a formării sale profesionale - în acest sens, art. 19 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
    18. Raportat la cele mai sus expuse, apar ca neîntemeiate şi criticile formulate prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, întrucât legea prevede că stabilirea compunerii completelor de judecată, ca formaţiuni jurisdicţionale ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti, se realizează prin hotărârea colegiului de conducere al instanţei, în condiţiile arătate, de unde rezultă faptul că desemnarea judecătorilor în aceste complete se face în baza dispoziţiilor normative primare.
    19. De asemenea, fiind evident că legea deleagă în această materie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atribuţia de a adopta norme secundare, în vederea organizării executării legii şi a executării în concret a acesteia, nu rezultă că normele secundare reclamate au depăşit limitele competenţei de reglementare atribuite prin lege ori că ar contraveni principiilor şi dispoziţiilor legii ori Constituţiei.
    20. În aplicarea art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a reglementat atât modul de stabilire a compunerii completelor de judecată, precum şi conduita pe care completul de judecată trebuie să o aibă la soluţionarea cauzelor ce îi sunt repartizate. Aşadar, opţiunea legiuitorului în sensul stabilirii compunerii completelor de judecată prin hotărâre a colegiului de conducere al instanţei corespunde competenţei sale constituţionale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Curtea reţine că Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Cu toate acestea, observând data încheierii de sesizare, motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispoziţiile criticate îndeplinesc condiţia de a fi „în vigoare“, putând analiza constituţionalitatea acestora. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    - Art. 19 alin. (3): „(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora“;
    – Art. 29 alin. (1) lit. a) şi f):
    "(1) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
    a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă (...)
    f) exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.;"

    – Art. 31 alin. (1) lit. c):
    "(1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: (...)
    c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;"

    – Art. 52 alin. (1): „(1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti“.

    24. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile de reglementare ale legii organice şi ale art. 126 alin. (4) privind instanţele judecătoreşti, cât şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiilor art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, referitor la interzicerea generală a discriminării.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului instanţei constituţionale din perspectiva unor critici similare, bazate pe premisa că stabilirea completelor specializate se face numai prin lege şi că legea nu poate lăsa la discreţia/aprecierea unui organ administrativ o asemenea competenţă, cu raportare şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, invocate deopotrivă în cauzele soluţionate de Curte.
    26. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 9 februarie 2023, şi Decizia nr. 82 din 25 februarie 2025, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 referitoare la stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de organizare şi funcţionare a acesteia.
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 82 din 25 februarie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 21 iulie 2025.

    27. Curtea a reţinut, în esenţă, că legiuitorul are competenţa atât de a înfiinţa el însuşi complete specializate, cât şi de a reglementa în sarcina organului de conducere al instanţei judecătoreşti competenţa de a înfiinţa un astfel de complet. Nu există o regulă într-un sens sau altul, ambele modalităţi dând expresie ideii de instanţă constituită potrivit legii. Niciun text constituţional sau convenţional nu impune ca aceste complete specializate să fie stabilite în mod nemijlocit şi direct de legiuitor, din contră, raţiuni ce ţin de flexibilitatea şi supleţea reglementării pot determina legiuitorul să nu stabilească o obligaţie, ci o posibilitate de constituire a completelor, caz în care evaluarea criteriilor care impun constituirea acestora trebuie realizată de organul de conducere al respectivei instanţe. Aşadar, pot fi situaţii în care completele specializate sunt stabilite direct prin lege, însă, în mod alternativ, pentru a răspunde unor realităţi aflate în desfăşurare, nimic nu împiedică legiuitorul să încredinţeze decizia înfiinţării unor asemenea complete colegiului de conducere al instanţei (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 19, şi Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 20, precitate).
    28. Curtea a mai reţinut că, deşi luarea deciziei de constituire a completelor specializate aparţine Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, temeiul înfiinţării lor este legea, ceea ce înseamnă că textul criticat respectă garanţia dreptului la un proces echitabil ca litigiile să fie judecate de o instanţă stabilită prin lege. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 26, sau Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 21).
    29. Cu privire la competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completelor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea Constituţională a invocat şi Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, prin care a statuat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege (paragraful 48). Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii, cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor complete cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar (paragraful 51).
    30. Potrivit Curţii, dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completelor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor complete (paragraful 52). Fără ca situaţia normativă existentă la instanţele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnarea membrilor completelor de judecată de la instanţele inferioare şi a membrilor completelor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează acelaşi algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost şi este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opţiune între tragerea la sorţi şi nominalizare în privinţa completelor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalităţi de desemnare antereferite (paragraful 54).
    31. Modul de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Această desemnare este un aspect al compunerii completelor menţionate, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completelor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege (paragraful 57). Soluţia aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completelor menţionate la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa referitoare la independenţa şi imparţialitatea obiectivă a completelor de 3 judecători. Desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completelor nu este unica şi singura modalitate prin care se asigură imparţialitatea obiectivă a acestora, putând exista şi modalităţi alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură să înlăture orice suspiciune privind modul în care sunt repartizaţi judecătorii în aceste complete (paragraful 60).
    32. Ca şi în cauzele soluţionate prin deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021 şi nr. 562 din 22 noiembrie 2022, raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate în cauza de faţă, Curtea reţine că instanţa de control constituţional nu este chemată să se pronunţe asupra soluţiei normative cuprinse în regulamentul antereferit cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completelor. Dacă ar fi aşa, excepţia de neconstituţionalitate ar fi inadmisibilă, întrucât prevederile regulamentare nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate. Curtea este chemată să se pronunţe dacă un act de reglementare primară poate transfera în domeniul actelor de reglementare secundară stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completelor de judecată în materie penală şi a modului concret de desemnare a membrilor acestor complete. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completelor de judecată în materie penală sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Textele criticate dau expresie celei de-a doua ipoteze menţionate, astfel că s-a reglementat doar competenţa organului administrativ de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a adopta regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, lăsându-se, astfel, acesteia obligaţia de a stabili, ca act de aplicare a legii, atât organul competent să aprobe/valideze compunerea completelor de judecată în materie penală, cât şi modul concret de desemnare a membrilor completelor (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, precitată, paragraful 29; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 25).
    33. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului sunt aplicabile mutatis mutandis (aşa cum Curtea a reţinut şi în deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 34, şi nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 26) paragrafele 48 şi 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor complete cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar. Nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completelor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare, prin care se lasă la latitudinea actului administrativ normativ alegerea celei mai articulate soluţii, în lipsa unei reglementări restrictive de nivel legal, nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative.
    34. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, care îşi menţin valabilitatea, nu se poate susţine încălcarea, prin normele criticate, a art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti, şi nici a prevederilor art. 126 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de organizare şi funcţionare a acesteia. Tot astfel, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei, criticate din aceeaşi perspectivă, a unei pretinse discriminări determinate de discreţia/aprecierea unui organ administrativ în stabilirea completelor specializate.
    35. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Nicolae Nejloveanu şi Alin Horaţiu Dima în Dosarul nr. 1.471/1/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 339 din 1 iulie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 339 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 339 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară