Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) coroborat cu art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (2) şi art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Mihai Tătuţ în Dosarul nr. 1.191/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.013D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 8 din 28 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.191/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) coroborat cu art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (2) şi art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Mihai Tătuţ într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de pensionare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, susţinând că art. 98 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 este contrar prevederilor art. 47 şi ale art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, arată că organismele de verificare ce examinează şi hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele de pensii sectoriale şi care urmăresc aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile militare de stat, respectiv comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, nu au personalitate juridică, însă hotărăsc cu privire la legalitatea şi temeinicia unui act administrativ emis de o structură cu personalitate juridică învestită prin lege organică să asigure exercitarea de către titulari a dreptului constituţional la pensie. Cu alte cuvinte, o entitate fără personalitate juridică, de un nivel inferior, poate hotărî asupra unui act emis de o entitate de nivel superior ce are personalitate juridică. Rezultă că legalitatea şi temeinicia unei decizii de pensie sunt hotărâte, în final, de către o entitate fără personalitate juridică împotriva unei entităţi cu personalitate juridică. Această situaţie răstoarnă principiul de drept potrivit căruia qui potest maius, potest minusqam. Neconstituţionalitatea reglementării criticate este şi mai evidentă dacă se are în vedere competenţa casei de pensii sectoriale, prevăzută de art. 88 lit. d) din Legea nr. 223/2015, de a aplica prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare care se pot regăsi într-o decizie de pensie ale cărei temeinicie şi legalitate sunt lăsate la aprecierea unei entităţi fără personalitate juridică. 6. În ceea ce priveşte art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, susţine că sintagma „procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional“ este contrară prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, arată că textul de lege criticat stabileşte că activitatea comisiilor de contestaţii reprezintă procedură administrativă fără caracter jurisdicţional, însă, în realitate, această procedură are caracter jurisdicţional, deoarece, prin examinarea contestaţiilor, comisiile hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele de pensii sectoriale conform art. 98 alin. (1) din lege. Mai mult, în caz de admitere - totală sau parţială - a contestaţiei, hotărârea comisiei este obligatorie pentru casa de pensii sectorială. Or, caracterul obligatoriu al hotărârii comisiei de contestaţii pentru casa de pensii sectorială impune un conţinut eminamente jurisdicţional al activităţii acesteia, ceea ce contrazice textul art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015. Neconstituţionalitatea acestui text de lege reiese mai evident dacă se are în vedere definiţia jurisdicţiei administrative speciale dată de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 7. Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010, ale art. 4 alin. (2) şi art. 2 din Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2012, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, autorul excepţiei susţine că acestea sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 nu sunt predictibile şi clare când stabilesc că drepturile salariale ale personalului menţionat în lege sunt cele exclusiv reglementate în conţinutul său, pentru ca art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ să dispună că salariile vor fi calculate fără a se ţine cont de coeficienţii de ierarhizare, element principal de stabilire a cuantumului salariului, prevăzuţi în anexele la lege. Lipsa de calitate şi previzibilitate a legii este dovedită şi de faptul că, la un an de la adoptare, a fost abrogată şi înlocuită cu Legea-cadru nr. 284/2010, care, în partea ei cea mai importantă, şi anume coeficienţii de ierarhizare - clasele de salarizare şi valoarea de referinţă -, nu a fost pusă niciodată în practică, fiind amânată sine die prin actele normative de reglementare a salarizării personalului plătit din fonduri publice în perioada 2009-2017. Situaţia de neaplicare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi a Legii-cadru nr. 284/2010 a fost constatată prin Decizia nr. 78 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 5 martie 2018, paragraful 60. 8. Autorul excepţiei arată şi că textele de lege criticate retroactivează, întrucât trimit la nivelurile de salarizare din anii anteriori. Astfel, se aplică o normă nouă la o situaţie trecută, facta praeterita, şi asta cu atât mai mult cu cât normele juridice/actele normative menţionate au avut o acţiune limitată în timp încă de la adoptare, respectiv un an. Deşi consecinţele/ efectele normelor respective se perpetuează în timp, nu se poate vorbi de ultraactivitatea legii, întrucât această stare juridică este contrazisă de temporalitatea actului normativ. Prin urmare, reluând pentru fiecare an aspecte ale salarizării personalului plătit din fonduri publice care s-au aplicat succesiv începând cu anul 2009, fiecare act normativ nou a retroactivat faţă de cel anterior şi, mai ales, faţă de primul. 9. De asemenea, autorul excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) şi art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, deoarece, exceptând Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010, celelalte acte normative de salarizare anuală emise ulterior nu sunt legi organice. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că cele învederate de autorul excepţiei nu sunt de natură a demonstra neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile reglementate de art. 98 alin. (1) coroborat cu art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015. Astfel, legiuitorul a prevăzut în mod expres prin dispoziţiile legale deja enunţate că o astfel de procedură nu are caracter jurisdicţional, iar hotărârile Comisiei de contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Partea interesată are dreptul de a se adresa instanţei de judecată în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul pentru apărarea drepturilor sau intereselor sale legitime, atunci când este nemulţumită de hotărârea comisiei de contestaţii, în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, respectiv art. 17 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M.8/39/8.026/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura comisiilor de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii. De asemenea, aminteşte că instanţa de control constituţional a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că legiuitorul a urmărit prin reglementarea procedurii prealabile de contestare a deciziilor de pensie la Comisia centrală de contestaţii degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale, prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, s-a reţinut de către Curtea Constituţională că pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii pot să le supună analizei instanţei de judecată. 11. Totodată, apreciază că textele din actele de salarizare criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, arată că pensia militară de stat, reglementată de Legea nr. 223/2015, constituie un tip de pensie mai avantajos decât alte tipuri de pensii, acordate altor categorii profesionale, iar legiuitorul are atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul al cuantumului lor. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilităţile de acordare şi dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, legiuitorul poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, cu efecte numai pentru viitor. Prin urmare, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor (Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006). Aşadar, dispoziţiile de lege care stabilesc veniturile în funcţie de care se calculează baza de calcul al pensiei militare de serviciu nu constituie o restrângere a exerciţiului drepturilor fundamentale, în sensul indicat de autorul excepţiei. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 98 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ale art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. Curtea precizează că, deşi în actul de sesizare se face referire la dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2012, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012. De asemenea, Curtea apreciază că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 2 din Legea nr. 283/2011, autorul are în vedere, în realitate, dispoziţiile art. II art. 2 şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile criticate ale Legii-cadru nr. 330/2009 au fost abrogate prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010, cele ale Legii-cadru nr. 284/2010 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cele ale Legii nr. 285/2010 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017, cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 27 din Legea-cadru nr. 153/2017, cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 29 din Legea-cadru nr. 153/2017, cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 28 din Legea-cadru nr. 153/2017, cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, iar cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestor dispoziţii de lege, aşa cum a fost sesizată. Textele de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015: „Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.“; – Art. 98 alin. (1) din Legea nr. 223/2015: „Comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii sunt organisme de verificare ce examinează şi hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele de pensii sectoriale şi urmăresc aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile militare de stat.“; – Art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009: „Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.“; – Art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.“; – Art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010: "(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010." – Art. II art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: „În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.“; – Art. II art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: „În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.“; – Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: „În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“ 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 21 alin. (4) referitor la jurisdicţiile speciale administrative, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 73 alin. (3) lit. p) potrivit căruia regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se reglementează prin lege organică. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi ale art. 97 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, paragraful 126, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate care vizează aceste texte de lege, arătând că procedura reglementată de aceste articole este una administrativă prealabilă, a cărei legitimitate constituţională a fost, în mod constant, acceptată în jurisprudenţa sa. În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. Curtea a reţinut, totodată, că nu a impus autorităţii care exercită această atribuţie şi condiţia de a avea personalitate juridică. De asemenea, a reţinut că art. 97 alin. (2) şi art. 98 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 nu stabilesc că procedura din faţa comisiilor de contestaţii se desfăşoară potrivit principiilor urmate în activitatea jurisdicţiilor administrative speciale, respectiv ale contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale [a se vedea art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004]. Faptul că ele examinează şi hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele de pensii sectoriale şi urmăresc aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile militare de stat ţine de însăşi esenţa activităţii de soluţionare a contestaţiei, fără să îi confere caracter de organism jurisdicţional. Dacă s-ar admite această din urmă concluzie, atunci nicio procedură administrativă graţioasă nu ar mai fi posibilă, anulându-se raţiunea instituirii sale. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 863 din 17 decembrie 2019 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Cât priveşte dispoziţiile legilor de salarizare criticate în prezenta cauză, Curtea constată că şi acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, Curtea a reţinut că, deşi după anul 2010 legiuitorul şi-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intenţiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare şi care face greu de înţeles principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale. Totodată, calculul drepturilor salariale se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare anului 2010 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016). 20. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006) şi că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57. 21. Astfel, Curtea a apreciat că dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi că aceste norme juridice clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc sub aspectul destinatarilor şi efectelor juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. 22. Curtea a arătat că textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate şi a apreciat că au un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice. 23. Curtea apreciază că, neintervenind elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 624 din 7 octombrie 2021 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate ar contraveni art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, Curtea apreciază că, raportat la obiectul de reglementare al textelor de lege care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ce priveşte salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aceste prevederi constituţionale nu sunt incidente. Astfel, prin Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005, Curtea a statuat că sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, în mod strict şi limitativ, fac obiectul de reglementare al legii organice. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Tătuţ în Dosarul nr. 1.191/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 97 alin. (2) şi ale art. 98 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II art. 2 şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
