Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mihail Constantin Barbu şi Dana Barbu în Dosarul nr. 12.955/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 176D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 mai 2019, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate Mihail Constantin Barbu şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 21 mai 2019, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 8 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.955/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Mihail Constantin Barbu şi Dana Barbu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei autorizaţii de construire. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că în sfera noţiunii de viaţă privată intră şi locuinţa familiei „sau alte bunuri imobile private, considerând că dreptul la viaţă privată urmăreşte asigurarea intimităţii, dar şi a siguranţei“. În acest sens se menţionează jurisprudenţa instanţei europene în materia dreptului la respectarea vieţii private şi de familie şi se afirmă că imobilul pentru care s-a eliberat autorizaţia de construire, a cărei anulare se cere, a fost reabilitat pentru a fi locuinţa familiei. 5. Autorii excepţiei, invocând dreptul la protecţia datelor cu caracter personal recunoscut de art. 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, apreciază că planurile interioare ale locuinţei unei persoane sunt „date sensibile (ele pot da detalii despre organizarea vieţii zilnice)“. Prin urmare, considerând că aceste drepturi fundamentale nu sunt drepturi absolute, ingerinţa este permisă, însă cu respectarea unor condiţii, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 6. Se apreciază că art. 13 din Legea nr. 554/2004 nu respectă condiţiile impuse de art. 53 din Constituţie şi art. 8 paragraful 2 din Convenţie, având drept consecinţă o încălcare a dreptului la viaţă privată. Astfel, deşi ingerinţa este prevăzută de lege şi se poate pretinde urmărirea protejării drepturilor şi libertăţilor altor persoane, totuşi măsura impusă de art. 13 din Legea nr. 554/2004 nu respectă principiul proporţionalităţii, prin raportare la scop, nu este necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului urmărit şi nu există garanţii adecvate şi suficiente pentru protejarea titularului actului administrativ de comportamentul arbitrar al autorităţilor sau al particularilor. 7. În acest context se consideră că terţul care contestă actul administrativ, în speţă autorizaţia de construire, trebuie să aibă un interes legitim, prin urmare instanţa nu poate solicita şi nu poate primi decât acele înscrisuri care au legătură cu interesul său legitim. Ingerinţa trebuie să fie proporţională cu interesul legitim al terţului, în cazul unui vecin, strict raportat la planurile exterioare ale imobilului de pe partea sa. Or, în cauză, art. 13 din Legea nr. 554/2004 prevede că instanţa trebuie să solicite toată documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ. 8. De asemenea, se afirmă că solicitarea tuturor actelor depuse de proprietar pentru obţinerea autorizaţiei de construire nu este necesară într-o societate democratică, pentru că nu se poate cere ceva ce nu este util în dosar. Orice solicitare trebuie să fie limitată la criticile expuse de terţul care contestă actul administrativ. Planurile casei şi orice documentaţie care priveşte interiorul acesteia intră sub protecţia recunoscută dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 8 din Convenţie. Nimeni nu poate avea acces la planurile interioare ale casei în care se stabileşte locuinţa unei familii. Un vecin de bună-credinţă îşi poate analiza drepturile numai prin raportare la planurile exterioare ale unui imobil învecinat, prin urmare, pentru fi proporţională şi necesară într-o societate democratică, ingerinţa trebuie să se limiteze la planuri şi informaţii privind exteriorul clădirii care sunt accesibile oricărui terţ. 9. Totodată, se susţine că art. 13 din Legea nr. 554/2004 nu oferă garanţii adecvate şi suficiente pentru protejarea titularului actului administrativ, având în vedere că, în baza acestei norme, un terţ poate obţine planurile oricărei construcţii. 10. În final, se apreciază că alin. (4) al art. 13 din Legea nr. 554/2004 impune sancţiuni dure autorităţii publice care primeşte cererea, obligând-o să se supună dispoziţiei, chiar dacă sesizează că acest fapt determină încălcarea unor drepturi fundamentale. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul criticat nu încalcă dispoziţiile din Constituţie, având în vedere că, pentru a se putea pronunţa asupra legalităţii actului administrativ, instanţa trebuie să primească documentaţia în baza căreia a fost adoptat. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care la data sesizării Curţii Constituţionale aveau următorul cuprins: "(1) La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.(2) În situaţia în care reclamant este un terţ în sensul art. 1 alin. (2) sau când acţiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanţa va cere autorităţii publice emitente să îi comunice de urgenţă actul atacat împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.(3) În mod corespunzător situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), după caz, se procedează şi în cazul acţiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.(4) Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.“" 16. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prin art. I pct. 13 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost modificate în sensul că „La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei. Instanţa poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.“ 17. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 7 referitor la respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 8 privind protecţia datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-un litigiu în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-terţ în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept -, în contradictoriu cu primarul municipiului Bucureşti şi pârâţii Mihail Constantin Barbu şi Dana Barbu - titulari ai actului administrativ şi autori ai prezentei excepţii de neconstituţionalitate -, a solicitat anularea unui act administrativ, respectiv a unei autorizaţii de construire care prevede executarea unor lucrări asupra unui imobil, respectiv lucrări de consolidare, modernizare, amenajări interioare, reconformarea şarpantei pentru transformarea podului în spaţiu locuibil şi refacerea împrejmuirii. 19. Curtea reţine că art. 13 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Citarea părţilor, relaţii“, la alin. (1) reglementează situaţia în care reclamantul este destinatarul actului administrativ dedus judecăţii, alin. (2) are în vedere situaţia în care cererea de chemare în judecată este formulată de un terţ care se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, alin. (3) reglementează cazul acţiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim, iar alin. (4) vizează ipoteza aplicării unei amenzi judiciare conducătorului autorităţii publice în situaţia în care nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute, ipoteză ce nu este incidentă în cauză. 20. Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de un terţ în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, Curtea constată că dispoziţiile art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu sunt aplicabile cauzei. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă. 21. Cât priveşte dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că aceste norme instituie măsuri referitoare la pregătirea judecăţii, în sensul că instanţa va cere autorităţii publice emitente să îi comunice de urgenţă actul atacat împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei, deoarece o cercetare judecătorească efectivă şi aprofundată presupune ca judecătorul să aibă la dispoziţie întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actului administrativ a cărui anulare se solicită. 22. Astfel, „Capitolul II - Principiile fundamentale ale procesului civil“ din Codul de procedură civilă prevede, la art. 22 alin. (2), că „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.“ 23. În acest context, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o garanţie a unui proces echitabil, având în vedere faptul că instanţa nu poate face o analiză exhaustivă a actului administrativ atacat în lipsa acestei documentaţii. 24. Ca atare, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, având în vedere că aceasta este protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. 25. Totodată, prin Decizia nr. 315 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din data de 26 septembrie 2018, paragraful 23, Curtea a observat că art. 7 privind respectarea vieţii private şi de familie şi art. 8 referitor la protecţia datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cuprind garanţiile asociate art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. În final, Curtea reţine că celelalte aspecte învederate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă chestiuni de fapt, de interpretare şi aplicare a legii, care aparţin competenţei instanţelor judecătoreşti. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mihail Constantin Barbu şi Dana Barbu în Dosarul nr. 12.955/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
