Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Maria Magda în Dosarul nr. 8.329/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 778D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 873D/2018, având un obiect parţial identic. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vlad Sorin Zileriu în Dosarul nr. 7.919/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Grigore Pop, cu împuternicire depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea pune în discuţie din oficiu conexarea Dosarului nr. 873D/2018 la Dosarul nr. 778D/2018. Reprezentantul convenţional al autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 873D/2018 la Dosarul nr. 778D/2018, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente prin reprezentant, acesta solicitând admiterea excepţiei de neconstituţionalitate care vizează sfera de aplicare a plafonării indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Arată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt aplicabile şi persoanelor care, la momentul intrării în vigoare, aveau deja calitatea de titulari ai indemnizaţiei şi pentru care fusese deja emisă o decizie de acordare a indemnizaţiei de către organele administrative competente. Se încalcă, în opinia sa, art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie. 8. Susţine, în continuare, că norma criticată încalcă o jurisprudenţă consolidată a Curţii Constituţionale, întrucât a mai existat anterior un plafon similar instituit chiar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, iar normele care l-au instituit au fost supuse controlului prin Decizia Curţii nr. 765 din 15 iunie 2011. Curtea a stabilit că normele respective sunt constituţionale tocmai pentru că nu îi afectează pe cei care beneficiau deja de acest drept la data intrării lor in vigoare, adică nu afectează un drept patrimonial aflat deja în patrimoniul acelor persoane. Prin urmare, acelaşi raţionament trebuie să fie aplicat şi în această cauză, întrucât per a contrario înseamnă că, automat, normele devin neconstituţionale în momentul în care este afectat un beneficiar care avea deja această calitate la momentul intrării lor în vigoare şi avea deja în patrimoniu un drept consolidat. 9. Mai departe, reprezentantul convenţional al autorului excepţiei menţionează că este important să se stabilească momentul de la care se naşte dreptul în patrimoniul beneficiarilor. Astfel, dreptul se naşte fie la momentul emiterii deciziei iniţiale de acordare a indemnizaţiei, fie progresiv, de la o lună la alta, pe măsură ce se efectuează plăţile. În opinia sa, dreptul există de la momentul emiterii deciziei administrative, având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 în ansamblul lor, precum şi normele metodologice de aplicare a acesteia. Actul administrativ unic de acordare a indemnizaţiei conţine două elemente esenţiale: cuantumul lunar al acesteia şi perioada pentru care se acordă. Altfel spus, încă de la momentul emiterii deciziei de acordare beneficiarul cunoaşte aceste elemente, iar plata efectivă a drepturilor reprezintă doar o chestiune de executare a prestaţiei. Plata în sine nu dă naştere unor noi drepturi subiective. Toate aceste drepturi pentru întreaga perioadă fuseseră deja acordate la momentul emiterii deciziei iniţiale. Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 în ansamblul lor, precum şi normele metodologice de aplicare nu mai prevăd niciun mecanism necesar de intervenţie pe parcursul executării actului administrativ iniţial. Dreptul nu mai este supus recalculării, indexării, actualizării indemnizaţiei acordate într-un cuantum determinat pentru o perioadă determinată de la început. Ca atare, dreptul de proprietate privind indemnizaţia este deja consolidat la momentul emiterii deciziei pentru toată perioada pentru care urmează să beneficieze de indemnizaţie. Din acest motiv norma criticată a retroactivat, afectând dreptul de proprietate deja consolidat. 10. De asemenea, reprezentantul convenţional al autorului excepţiei susţine că norma criticată revocă, în fapt, parţial un act administrativ consolidat, intrat în circuitul civil, cu consecinţa că este afectat cuantumul indemnizaţiei. Este încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece, potrivit Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, un act administrativ nu poate fi cenzurat decât de către instanţele judecătoreşti, nici măcar emitentul acestuia nemaiavând posibilitatea de a-l revoca. Astfel, legiuitorul delegat intervine într-un domeniu rezervat, prin lege organică, puterii judecătoreşti. 11. În final, susţine că toate argumentele prezentate au determinat soluţia Curţii în Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011. 12. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este nominalizat în Constituţie şi, ca atare, legiuitorul are libertatea ca, în funcţie de disponibilităţile financiare, să decidă cu privire la modalitatea de acordare şi la cuantum. Normele criticate se aplică doar pentru viitor, fără să afecteze prestaţiile încasate anterior. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin Încheierea din 7 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.329/117/2017, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Maria Magda într-un litigiu având ca obiect acordarea unei indemnizaţii lunare pentru creşterea copiilor, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. 14. Prin Încheierea din 18 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.919/117/2017, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vlad Sorin Zileriu într-un litigiu având ca obiect acordarea unei indemnizaţii lunare pentru creşterea copiilor, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului se naşte la data emiterii deciziei autorităţii administrative de admitere a cererii de acordare a dreptului. Valoarea acestei indemnizaţii trebuie să fie păstrată pe toată perioada concediului de maternitate, plata efectivă a acesteia fiind doar un fapt juridic care ţine de realizarea dreptului, şi nu de naşterea lui. Orice modificări legislative trebuie puse în aplicare doar cu ocazia stabilirii de drepturi de asigurări sociale în favoarea noilor beneficiari, care au solicitat aceste drepturi ulterior intrării în vigoare a schimbărilor reglementărilor legale. Ca atare, în condiţiile în care „prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 s-a decis plafonarea valorii maximale a indemnizaţiei şi aplicarea acestei plafonări inclusiv în ceea ce priveşte beneficiarii ce şi-au dobândit drepturile anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, s-a instituit un caz de aplicare retroactivă a legii, în afara contextului permis de art. 15 alin. (2) din Constituţie“. 16. Prin plafonarea indemnizaţiilor încuviinţate, calculate şi acordate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 se încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se aplică o normă legală nouă unei situaţii anterioare, ale cărei efecte juridice s-au născut sub imperiul legii vechi, ajungându-se, astfel, la retroactivitatea legii noi. Retroactivitatea se referă, în speţă, la faptul că aceste dispoziţii legale vin să reglementeze într-o manieră diferită drepturi la care autorii excepţiei erau legal îndreptăţiţi pe toată perioada concediului de creştere şi îngrijire a copilului minor, drepturi care au fost stabilite pe baza unei decizii legal emise de autoritatea competentă. 17. De asemenea, se mai susţine că este încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aşa cum au fost modificate ulterior stabilirii prin act administrativ a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, se aplică şi în cazul acestor categorii de indemnizaţii. Astfel, raportul juridic dintre titularul indemnizaţiei şi stat, având ca obiect plata acesteia, şi-a produs deja efectele la data intrării în vigoare a modificărilor aduse art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Autorii arată că din prevederile art. 2 alin. (2) şi ale art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, precum şi ale art. 30 din Hotărârea Guvernului nr. 30/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 rezultă că, la momentul emiterii deciziei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, se stabileşte şi suma care urmează să fie acordată pe întreaga durată a concediului de creştere a copilului, pe parcursul concediului fiind aplicabile exclusiv regulile în materie de executare a obligaţiei de plată a dreptului astfel născut. 18. În sprijinul acestei argumentări, se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în particular Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, şi se arată că soluţia şi considerentele acesteia trebuie interpretate per a contrario în prezenta cauză. Astfel, se precizează că, spre deosebire de cauza soluţionată prin decizia menţionată, în care nu exista un interes patrimonial de natură să fie afectat de conţinutul legii noi odată cu intrarea ei în vigoare, măsura criticată în prezenta excepţiei este instituită printr-o lege nouă care se răsfrânge şi asupra unor interese patrimoniale existente la data la care devine aplicabilă. 19. Cu referire la încălcarea dreptului de proprietate privată, se arată că, odată cu emiterea deciziei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului, beneficiarul acesteia dobândeşte un drept de creanţă cert împotriva statului, ce urmează să fie plătit pe întreaga perioadă de referinţă. Modificările aduse art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 operează în mod unilateral, în ciuda dobândirii anterioare în patrimoniul beneficiarilor. În acest fel statul îşi încalcă obligaţia prevăzută de art. 44 alin. (1) din Constituţie, de a garanta dreptul de proprietate privată şi creanţele împotriva statului. 20. Mai departe, se susţine că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului este un drept de creanţă căruia îi sunt aplicabile prevederile Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că încălcarea de către statul român a dreptului de proprietate având ca obiect această indemnizaţie prezintă o asemănare importantă cu situaţia din Cauza Stran Greek Refineries şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, soluţionată în 9 decembrie 1994, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului de proprietate privată garantat de Convenţie. 21. Se menţionează, mai departe, că şi în situaţia în care s-ar aprecia că indemnizaţia pentru creşterea copilului nu are natura unui bun căruia să îi fie aplicabile garanţiile prevăzute de Primul Protocol adiţional, beneficiarii acesteia se bucură, oricum, de speranţa legitimă de a obţine un bun care nu se află încă în patrimoniul acestora, la rândul său protejată de Convenţie şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În condiţiile în care prevederile criticate nu sunt accesibile şi previzibile, aşa cum impune Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru orice ingerinţă statală în dreptul de proprietate, în mod vădit, în opinia autorilor se încalcă Primul Protocol adiţional la Convenţie. 22. În continuare, se apreciază că teoria drepturilor câştigate, aplicabilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în materia pensiilor contributive, este pe deplin aplicabilă şi în cazul indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Astfel, ca şi în cazul pensiilor, acordarea acestei indemnizaţii este condiţionată de realizarea, pe o perioadă determinată, de venituri salariale şi de natură salarială supuse impozitului pe venit, conform Codului fiscal. Prin urmare, şi în cazul indemnizaţiei pentru creşterea copilului este incident principiul contributivităţii, de unde concluzia că, similar dreptului la pensie, şi dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului este un drept preconstituit al persoanei care contribuie la bugetul de stat, din care se suportă această indemnizaţie. Prin urmare, nu se poate plafona indemnizaţia de creştere a copilului ca urmare a adoptării unei noi reglementări, în contextul în care această plafonare nu exista la momentul la care s-a născut dreptul la indemnizaţie. 23. În sfârşit, se susţine că se încalcă separaţia puterilor în stat, mai precis puterea legislativă încalcă atribuţiile puterii executive, deoarece legea nouă, respectiv art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aşa cum a fost modificat de art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017, modifică un act administrativ cu caracter obligatoriu emis anterior. De asemenea, se apreciază că puterea legislativă încalcă şi atribuţiile puterii judecătoreşti, având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, un act administrativ poate fi eliminat din circuitul civil doar printr-o hotărâre judecătorească. 24. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul Curţii nr. 778D/2018, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu sunt afectate drepturile băneşti încasate anterior. În ceea ce priveşte teoria drepturilor câştigate, instanţa apreciază că nu există similitudine cu dreptul la pensie, iar cuantumul beneficiului de asistenţă socială, în mod particular indemnizaţia de creştere a copilului, poate fi dimensionat de către legiuitor în funcţie de posibilităţile bugetare existente la un moment dat. 25. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul Curţii nr. 873D/2018, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, câtă vreme orice măsură, în speţă plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului, se aplică doar pentru viitor, aceasta nu se aplică în mod retroactiv. Este invocată, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În plus, instanţa judecătorească arată că prin dispoziţiile criticate nu a fost suprimat dreptul la indemnizaţie, ci s-a restrâns cuantumul acestuia. Cuantumul indemnizaţiei nu intră însă în sfera de aplicare a art. 44 din Constituţie. 26. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului convenţional al autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii nr. 778D/2018 îl reprezintă art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017, care prevede că: „Prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.“ 30. Prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma modificată de art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017, dispun că „Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare de 8.500 lei“, iar art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma la care face trimitere autoarea excepţiei, adică aceea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2018 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 17 septembrie 2018, prevede că „Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.“ 31. În Dosarul nr. 873D/2018, autorul a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 16 noiembrie 2017, potrivit cărora „Începând cu drepturile lunii ianuarie 2018, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(2) Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.» 2. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: «(2^1) Valoarea indicatorului social de referinţă este cea prevăzută la art. 33^1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.» 3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 5 Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (2) se majorează cu suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.» 4. La articolul 9, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(4) Pe perioada suprapunerii situaţiilor prevăzute la alin. (2), cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzut la art. 2 alin. (2) se majorează cu suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea.»“ 32. Cu toate acestea, examinând motivarea excepţiei din Dosarul Curţii nr. 873D/2018, rezultă că nu este criticat conţinutul modificărilor aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, ci exclusiv sintagma „Începând cu drepturile lunii ianuarie 2018“. 33. Prin urmare, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 778D/2018, precum şi pe cel al excepţiei ridicate în Dosarul nr. 873D/2018, aşa cum a fost circumstanţiat anterior, Curtea se va pronunţa, în prezenta cauză, cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 şi a sintagmei „Începând cu drepturile lunii ianuarie 2018“ din art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017. 34. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma sa actuală, instituie dreptul la concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi la o indemnizaţie lunară pe perioada acestui concediu. Statul este obligat să acorde această indemnizaţie dacă beneficiarii ei îndeplinesc următoarele condiţii: (i) copilul să se fi născut începând cu data de 1 ianuarie 2011; (ii) în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, beneficiarii dreptului să fi realizat venituri; (iii) veniturile trebuie să fie supuse impozitării, potrivit Codului fiscal; (iv) veniturile să fi fost realizate timp de cel puţin 12 luni din intervalul de 2 ani anterior menţionat [a se vedea art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010]. 36. În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 stabilesc că acesta este de 85% din media veniturilor nete realizate. Acestea mai prevăd şi cuantumul minim al indemnizaţiei, respectiv că nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, şi cel maxim, respectiv nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei. 37. Primul reper în examinarea criticii formulate din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie îl reprezintă identificarea legii vechi şi a legii noi. Legea veche este art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, iar legea nouă este art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aşa cum a fost modificat de art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 şi, respectiv, art. IV pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017. 38. În al doilea rând, trebuie stabilită, din perspectiva distincţiei dintre norme de drept material şi norme de drept procedural, natura normelor legii vechi şi, respectiv, legii noi. Astfel, atât legea nouă, cât şi legea veche sunt norme de drept substanţial, norme care reglementează în mod nemijlocit comportamentul subiectelor de drept. Într-adevăr, acestea stabilesc o conduită de urmat pentru o categorie determinată de subiecţi de drept, adică, pe de o parte, beneficiarii indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi, pe de altă parte, statul, ca titular al obligaţiei de acordare a acesteia. 39. În al treilea rând, trebuie identificată norma care stabileşte care este intervalul temporal de aplicare a legii noi. În acest scop, se va identifica data intrării în vigoare a legii noi - în funcţie de acest element decisiv se va putea examina aplicarea în timp a legii noi şi, implicit, eventuala retroactivitate a acesteia. În cauza de faţă, norma de drept este art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 şi aceasta stabileşte că legea nouă se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 stabileşte că legea nouă se aplică începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2018. 40. Norma substanţială ca atare nu stabileşte ea însăşi modul său de aplicare în timp. Astfel, art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 reglementează în mod nemijlocit modul de stabilire a cuantumului unui drept, în vreme ce art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 şi art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 nu reglementează în mod nemijlocit conduita subiectelor de drept, ci momentul de la care se aplică forma modificată a art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Astfel, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 şi ale art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2018 se referă la aplicarea în timp a unei dispoziţii de drept substanţial, respectiv a art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Faptul că autorii excepţiei, în criticarea normelor de drept intertemporal, se referă la norma de drept substanţial conţinute în art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu poate avea semnificaţia criticării acesteia. Prin urmare, în formularea unei critici întemeiate pe prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu este pus în discuţie conţinutul normei de drept substanţial, ci exclusiv aplicarea sa în timp. 41. Odată stabilit că legea nouă se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017/ianuarie 2018, este necesară lămurirea naturii obiectului de reglementare al legii vechi şi al legii noi. Asumarea de către stat, prin lege, a obligaţiei de a plăti unei categorii de subiecte de drept, în anumite condiţii şi pentru o durată limitată de timp, respectiv 2 sau 3 ani, o indemnizaţie pentru creşterea copilului este, din perspectiva art. 6 alin. (5) şi (6) din Codul civil, o situaţie juridică. Legea nouă nu este retroactivă, câtă vreme se aplică începând cu drepturile aferente unui moment ulterior intrării în vigoare a legii şi până la data stingerii dreptului. Astfel, măsura instituită în legea nouă se aplică doar pentru viitor, nu şi pentru trecut, fără să se aducă atingere prestaţiilor deja efectuate datorate de către stat în intervalul care a început la data naşterii dreptului până la data aplicării noii legi. 42. Într-adevăr, Curtea Constituţională a statuat că, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 745 din 3 noiembrie 2015, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 18 decembrie 2015, nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003, nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006, şi nr. 201 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007. 43. O interpretare similară a oferit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, interpretând art. 6 alin. (1) din Codul civil şi art. 15 alin. (2) din Constituţie: „noua lege nu poate afecta situaţiile juridice definitiv formate (constituite, modificate sau stinse) şi nici efectele produse de acestea înainte de intrarea sa în vigoare.“ [a se vedea paragraful 69 al Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută“ şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015]. 44. Dreptul la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului este o situaţie juridică definitiv formată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, respectiv a art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 care modifică art. 2 alin. (2) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Efectele produse de art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 până în august 2017 nu vor fi afectate de intrarea în vigoare a noii legii. Cu alte cuvinte, autoritatea administrativă nu va recalcula, în temeiul dispoziţiilor criticate în cauză, indemnizaţiile deja plătite sau datorate până în august 2017, cu eventuala consecinţă a restituirii diferenţelor. Impactul legii noi cu privire la beneficiarii indemnizaţiei constituite anterior intrării sale în vigoare constă exclusiv în recalcularea, din septembrie 2017, a cuantumului acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă nimic altceva decât o aplicare, şi nu o încălcare, a prevederilor art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor. Într-adevăr, art. 15 alin. (2) din Constituţie protejează subiectele de drept doar faţă de eventuala acţiune statală de modificare a efectelor unei situaţii juridice produse deja la data intrării în vigoare a actului normativ. 45. Curtea reţine, în continuare, că nici critica formulată din perspectiva art. 44 din Constituţie nu poate duce la concluzia că autorii critică (şi) norma substanţială, respectiv art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Ca şi în cazul criticii formulate din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorii pun în discuţie efectele asupra dreptului de proprietate a modului de aplicare în timp a normei substanţiale, şi nu incompatibilitatea conţinutului acesteia cu cel al art. 44 din Constituţie. 46. Invocarea în sprijinul criticii raportate la art. 15 alin. (2) din Constituţie a Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, este irelevantă, deoarece Curtea nu a răspuns în această decizie unei critici formulate din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci din perspectiva art. 44 şi art. 47 din Constituţie. Astfel, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat că reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum şi persoanelor care au adoptat un copil, cărora li s-a încredinţat un copil în vederea adopţiei sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgenţă ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintită. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului de până la 2, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementări. Prin urmare, a constatat Curtea, niciunul dintre destinatarii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiţionată de naşterea unui copil şi de dobândirea drepturilor părinteşti ulterior acestui moment. Ca atare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite. 47. Interpretarea per a contrario a acestor considerente ale Curţii propusă în motivarea excepţiei este eronată pentru următoarele motive: Constatarea conformităţii cu art. 44 din Constituţie a măsurii criticate în Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 nu duce, în mod necesar şi automat, la concluzia că orice altă măsură legislativă de natură să afecteze interesele patrimoniale ale titularilor indemnizaţiei, cum este şi cea criticată în cauză, este neconstituţională. Simplul fapt că măsura criticată în Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 nu afecta interese patrimoniale deja născute la data intrării sale în vigoare, în vreme ce plafonarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului afectează doar pentru viitor interese patrimoniale deja născute la data intrării sale în vigoare, nu este suficient de relevant pentru a impune, în mod necesar, constatarea neconformităţii ei cu art. 44 din Constituţie. Dimpotrivă, măsura criticată în cauza de faţă trebuie evaluată distinct de soluţia oferită de Curte cu privire la constituţionalitatea unor măsuri legislative care, sub anumite aspecte, sunt similare. 48. Astfel, Curtea reţine că măsura introducerii unui plafon maxim al indemnizaţiei a fost luată în temeiul libertăţii pe care o are legiuitorul de a stabili acordarea dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat şi să le modifice, atunci când realităţile economice şi sociale o impun (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 597 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16). Din acest motiv, nu se poate spune că a fost încălcat dreptul de proprietate garantat de Constituţie referitor la indemnizaţie. 49. Aşa cum a reţinut Curtea în Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, deşi principiul aşteptării legitime impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente, limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice şi stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligaţii deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât şi celui delegat, acest principiu nu poate dobândi semnificaţia unei interdicţii pentru legiuitor de a interveni în sensul modificării condiţiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat, cu atât mai mult cu cât condiţiile şi cuantumul indemnizaţiei nu sunt prevăzute şi nici garantate de dispoziţiile Legii fundamentale şi nu sunt afectate drepturi câştigate în trecut. 50. În continuare, Curtea reţine că autorii excepţiei fac o confuzie între drepturi care se acordă în temeiul contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat, pe de o parte, şi drepturile pe care statul le acordă în exercitarea rolului pe care îl deţine în configurarea politicilor de protecţie şi asistenţă socială şi având în vedere valoarea statului social ocrotită de art. 1 alin. (3) din Constituţie, pe de altă parte. Dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este acordat în temeiul contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat, aşa cum se acordă dreptul la pensie. Este adevărat că acordarea acestui drept este condiţionată de realizarea unor venituri impozabile, dar cuantumul indemnizaţiei nu reflectă acest fapt, aşa cum cuantumul pensiilor din sistemul public reflectă, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul prestaţiilor realizate pe durata stagiului de cotizare. De altfel, Curtea observă că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 se arată că dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului nu este unul contributiv, ci doar adresat părinţilor activi pe piaţa muncii, iar plata impozitului pe venit nu reprezintă o contribuţie pentru acoperirea unui risc şi sumele astfel colectate la bugetul de stat asigură cheltuielile generale din sănătate, educaţie, alte drepturi de asigurări etc., inclusiv plata acestui drept. 51. În sfârşit, Curtea reţine că analogia pe care autorii o realizează între măsura legislativă criticată şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Stran Greek Refineries şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, soluţionată în 9 decembrie 1994, nu se susţine, având în vedere diferenţele semnificative dintre cele două situaţii. Astfel, în cauza de faţă, Curtea Constituţională este chemată să verifice conformitatea cu Constituţia a unei măsuri de politică socială cu privire la care statele se bucură de o largă marjă de apreciere; în schimb, în cauza indicată de către autorii excepţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a examinat conformitatea cu Convenţia a unei măsuri statale din domeniul politicilor sociale, ci o măsură legislativă prin care s-a desfiinţat un contract încheiat de stat cu o entitate particulară, măsură luată de stat în scopul de a anula clauza arbitrală şi hotărârea arbitrală prin care fusese condamnat. 52. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Magda în Dosarul nr. 8.329/117/2017 şi de către Vlad Sorin Zileriu în Dosarul nr. 7.919/117/2017 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi sintagma „Începând cu drepturile lunii ianuarie 2018“ din art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
