Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 33 din 24 iunie 2019  referitoare la interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la data de 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 33 din 24 iunie 2019 referitoare la interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la data de 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 866 din 28 octombrie 2019
    Dosar nr. 718/1/2019

┌──────────┬───────────────────────────┐
│Iulia │- preşedintele Înaltei │
│Cristina │Curţi de Casaţie şi │
│Tarcea │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- pentru preşedintele │
│Puşcaşiu │Secţiei I civile │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionel │- pentru preşedintele │
│Barbă │Secţiei de contencios │
│ │administrativ şi fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Nicolae │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Andreia │- judecător la Secţia I │
│Liana │civilă │
│Constanda │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Alina │- judecător la Secţia I │
│Iuliana │civilă │
│Ţuca │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Paraschiv │civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Paulina │- judecător la Secţia a │
│Lucia │II-a civilă │
│Brehar │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina│II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica │II-a civilă │
│Duţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a │
│Iulia Niţu│II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Florentina│- judecător la Secţia de │
│Dinu │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia de │
│Maria Ilie│contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de │
│Năstasie │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia de │
│Pătraşcu │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de │
│Claudia │contencios administrativ şi│
│Vişoiu │fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘


    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 718/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă în aplicarea şi interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la data de 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se poate realiza prin luarea în considerare şi a sporului de dispozitiv, inclus în salariul de bază, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari din cadrul autorităţii respective“.
    După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 3 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.680/84/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.
    2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 martie 2019 cu nr. 718/1/2019.

    II. Temeiul juridic al sesizării
    3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:
    "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."


    III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015:
    "ART. 3^1
    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din
    cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

    5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016:
    "ART. 1
    (1) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. [...]."

    6. Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 330/2009:
    "ART. 30
    (1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere.
    (2) Sporurile specifice pe categorii de personal şi domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III şi în anexele la prezenta lege.
    (3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
    (4) La funcţiile de execuţie unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.
    (5) În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
    a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
    b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
    (6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
    (7) Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 şi 24 nu se aplică în anul 2010"
    Anexa nr. I/3 - Administraţia publică locală - I. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate - Nota 2:
    "În coeficientul prevăzut în coloana «Bază» sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidenţialitate, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv."


    7. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 284/2010:
    "ART. 3
    Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: [...]
    b) supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii;
    c) echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar; [...]."


    IV. Expunerea succintă a procesului
    8. Prin acţiunea introductivă, A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B anularea unor dispoziţii de salarizare ale unor funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului prin care s-a acordat acestora, odată cu majorarea salarială din 1 februarie 2017, în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, sporul de dispozitiv.
    9. În susţinerea cererii, A a arătat că acestor funcţionari li sa acordat sporul de dispozitiv în scopul egalizării situaţiei lor cu a altor funcţionari care au beneficiat de acest spor în virtutea unor hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care indemnizaţia de dispozitiv a fost eliminată prin Legea-cadru nr. 330/2009, iar prin Decizia nr. 37/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a circumscris clar care este domeniul de aplicare al art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999.
    10. Ulterior, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenienţi a funcţionarilor publici beneficiari ai drepturilor salariale.
    11. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intervenienţii funcţionari publici au arătat că, ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, numeroase unităţi administrativ-teritoriale de la nivelul comunelor din România au acordat personalului sporul de dispozitiv pentru a se egaliza nivelul de salarizare cu cel al personalului cu statut similar care beneficia de acest spor.
    12. Tribunalul Sălaj, prin Sentinţa civilă nr. 3.481 din 21 decembrie 2017, a admis acţiunea şi a anulat în parte dispoziţiile emise la data de 31 ianuarie 2017 cu privire la acordarea sporului de dispozitiv în cuantum de 25% în favoarea funcţionarilor publici.
    13. În motivare s-a reţinut că drepturile salariale stabilite sunt rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor legale, acordarea sporului de dispozitiv fiind lipsită de suport legal; astfel, legiuitorul a stabilit o interdicţie în cuprinsul art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, sancţionată ca neconstituţională prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.
    14. Emitentul actului a omis să indice temeiul de drept care stă la baza acordării dreptului la plata indemnizaţiei de dispozitiv, raportat la susţinerea că Legea nr. 138/1999 sub imperiul căreia s-a născut acest drept recunoscut unei categorii speciale de beneficiari a fost abrogată parţial prin Legea-cadru nr. 330/2009.
    15. Sporul de dispozitiv este un drept salarial care, până la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, era reglementat prin lege exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, fiind acordat în trecut şi unor funcţionari publici din administraţia locală, anterior Deciziei nr. 37 din 14 decembrie 2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    16. Acesta nu a fost recunoscut ca legal datorat funcţionarilor publici din administraţia publică locală, împrejurare confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 37 din 14 decembrie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 13 din acelaşi act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizaţiei de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010.
    17. În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne“.
    18. Nefiind în prezenţa unor drepturi salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, ci în baza unui act administrativ adoptat ca rezultat al unei interpretări eronate a dispoziţiilor Legii nr. 138/1999, astfel cum s-a constatat prin decizia instanţei supreme anterior menţionată, acordarea sporului de dispozitiv ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, este lipsită de suport legal.
    19. Sporul de dispozitiv în procent de 25% nu mai poate fi acordat, sub nicio formă, categoriei de funcţionari publici în discuţie, cu începere de la 7 aprilie 2010, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217, a Deciziei pronunţate în recurs în interesul legii nr. 37 din 14 decembrie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999.
    20. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, salarizarea personalului bugetar se face potrivit prevederilor acestei ordonanţe, care arată expres că: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“
    21. În art. 1 alin. (2) este reglementată situaţia sporurilor salariale pentru aceeaşi perioadă, legiuitorul arătând că acestea se menţin la nivelul celor acordate în luna decembrie 2016: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“
    22. Atât în preambulul, cât şi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se face referire la Legea-cadru nr. 284/2010 care, cu începere de la 1 iulie 2017, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017.
    23. De asemenea, s-a avut în vedere şi poziţia constantă a Curţii Constituţionale cu privire la natura juridică a sporurilor salariale, în sensul că acestea nu se circumscriu noţiunii de drept fundamental.
    24. În cauză au formulat recurs pârâtul B şi intervenienta C, iar, în cadrul soluţionării acestuia, s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea unei hotărâri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii
    25. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    26. Rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii de admisibilitate:
    - să existe o problemă veritabilă de drept cu privire la care există posibilitatea unor interpretări diferite;
    – problema de drept să se ridice în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – problema de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea acesteia să depindă soluţionarea cauzei pendinte;
    – chestiunea de drept să fie nouă;
    – să fie vorba despre o chestiune de drept asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    27. În speţă s-a constatat că aceste condiţii sunt îndeplinite, după cum urmează:
    28. În ceea ce priveşte existenţa unei probleme de drept cu privire la care există posibilitatea unor interpretări diferite, s-a apreciat că problema de drept îndeplineşte această condiţie. Astfel, chestiunea de drept pune problema concursului dintre principiul constituţional al egalităţii în faţa legii [sau al echitaţii, conform art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010], în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să includă drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (sporul de dispozitiv), şi principiul legalităţii stabilirii unor asemenea drepturi [consacrat de altfel de art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010].
    29. Având în vedere faptul că instanţa de trimitere, Curtea de Apel Cluj, este învestită cu soluţionarea cererilor de recurs în prezentul dosar, reiese, în mod evident, că este îndeplinită şi condiţia ca problema de drept să se ridice în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
    30. Referitor la caracterul esenţial al problemei de drept s-a observat că prima instanţă a anulat actele administrative prin acordarea unei preeminenţe principiului legalităţii în detrimentul principiului egalităţii, aşa încât o dezlegare a chestiunii de drept ar avea o înrâurire asupra menţinerii sau anulării actelor administrative emise de primar.
    31. Cu privire la noutatea chestiunii de drept s-a reţinut că, în urma cercetărilor efectuate din oficiu, nu a fost identificată o jurisprudenţă care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate şi constante în materie.
    32. În fine, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept ridicate şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    VI. Punctul de vedere al părţilor
    33. Recurentul-pârât B a solicitat respingerea sesizării, întrucât, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, egalizarea se raportează şi la drepturile stabilite prin hotărâri judecătoreşti, iar prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 nu definesc noţiunea de spor inclus în salariul de bază, ci doar noţiunea de salariu de bază, indiferent de modul de calcul al acestuia, prezentat sau nu în conţinutul actelor administrative de stabilire a salariilor de bază.
    34. Intimatul-reclamant A a formulat concluzii de respingere a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că, în acest sens, există Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 49/2018, pronunţată la sesizarea Curţii de Apel Craiova, prin care s-a reţinut faptul că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază sau al indemnizaţiei de încadrare se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite, iar nu la nivel naţional. Sa arătat totodată că Decizia nr. 794/2016 pronunţată de Curtea Constituţională se referă la salarii de bază şi indemnizaţii de încadrare, şi nu la sporul de dispozitiv care reprezintă obiectul cauzei, iar Decizia nr. 37/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, a statuat care anume categorie de personal poate beneficia de acel spor de dispozitiv.

    VII. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    35. Cu titlu preliminar, s-a arătat că, în considerarea împrejurării că prin Decizia nr. 49/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au adus clarificări în materie, nu se mai impune sesizarea cu privire la problema de drept potrivit căreia dacă salarizarea funcţionarilor publici din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale (în cazul dedus judecăţii - comune), care ocupă funcţii similare şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, trebuie adusă la nivelul maxim existent la nivel naţional (raportat la alte comune din ţară).
    36. Aşa fiind, a rămas în discuţie doar chestiunea referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care în anul 2008 s-a acordat funcţionarilor din cadrul aparatului de lucru al primarului sporul de dispozitiv - spor care, începând cu anul 2009, a fost inclus în salariul de bază - şi dacă de efectele acestei hotărâri pot beneficia şi ceilalţi funcţionari publici, care nu au fost părţi în dosarul în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1.045/2008.
    37. Într-adevăr, din conţinutul dispoziţiilor emise la 31 ianuarie 2017 prin care s-a stabilit salariul de bază începând cu 1 februarie 2017 nu rezultă cum s-a calculat acesta, însă din Adresa nr. 2.019 din 31 martie 2017 emisă la solicitarea lui A rezultă că, în considerarea prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, odată cu majorarea salarială din 1 februarie 2017, s-a acordat sporul de dispozitiv funcţionarilor publici care nu se regăsesc în Sentinţa civilă nr. 1.045/2008.
    38. Pentru interpretarea şi aplicarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, în această ipoteză, pot fi aduse deopotrivă argumente atât în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar, cât şi în sens contrar.
    39. Astfel, pe de o parte, în favoarea tezei respingerii egalizării la nivelul maxim în această situaţie se activează principiul legalităţii, ceea ce înseamnă în primul rând supremaţia legii, în sensul că toate subiectele de drept public sau privat trebuie să se supună legii, începând cu Legea fundamentală şi respectând principiul ierarhiei actelor juridice, iar, pe de altă parte, baza legală, în sensul că acţiunea acestor subiecte de drept trebuie să se încadreze în limitele dreptului.
    40. Or, aspect necontestat în speţă, sporul de dispozitiv este un drept salarial care până la apariţia Legii-cadru nr. 330/2009 (când s-a eliminat acest spor) era reglementat de Legea nr. 138/1999 exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aspect de altfel tranşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 37/2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii.
    41. Mai mult, funcţionarii care au obţinut dreptul la sporul de dispozitiv erau funcţionari din cadrul administraţiei publice locale care nu făceau parte din categoriile menţionate în decizia anterior menţionată.
    42. Prin urmare, se poate susţine că, neexistând bază legală, sporul nu putea fi introdus în salariul de bază şi ca atare nu putea avea efecte nici în privinţa egalizării la nivelul maxim prin raportare la recunoaşterea acestuia pe cale judiciară.
    43. Pe de altă parte, în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar, se poate susţine principiul echităţii consacrat de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, înseamnă remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală.
    44. În această optică nu prezintă relevanţă că o componentă a salariului de bază nu este legală, având prioritate egalizarea în sensul înlăturării situaţiei ca doi funcţionari în aceeaşi funcţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii să aibă salarii diferite.

    VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    45. La nivelul curţilor de apel Bacău şi Constanţa nu a fost identificată jurisprudenţă în materie şi nici nu a fost înaintat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
    46. Tribunalul Sibiu, instanţă arondată Curţii de Apel Alba Iulia, a comunicat punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile de contencios administrativ şi fiscal în sensul că, în aplicarea şi interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, egalizarea la nivelul maxim se poate realiza prin luarea în continuare a sporului de dispozitiv recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari.
    Magistraţii Tribunalului Hunedoara şi-au exprimat punctul de vedere în sensul că, în aplicarea şi interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare nu se poate realiza prin luarea în considerare a sporului de dispozitiv, inclus în salariul de bază, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, însă nereglementat legal pentru categoria de funcţionari din cadrul autorităţii respective.
    Din jurisprudenţa înaintată de Tribunalul Alba reiese că acordarea indemnizaţiei de dispozitiv nu are temei legal, fiind rezultatul unei greşite interpretări a unei dispoziţii legale, inclusiv a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, fiind lipsit de relevanţă juridică faptul că în alte unităţi administrativ-teritoriale s-au acordat aceste indemnizaţii, cu atât mai mult cu cât nelegalitatea acesteia a fost stabilită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 41 din 4 iunie 2018.

    47. Litigiile soluţionate în completuri specializate de litigii de muncă şi asigurări sociale ale Curţii de Apel Braşov au avut ca obiect drepturi salariale ale personalului contractual, cu acordarea unor sume compensatorii constând în spor de dispozitiv, iar acţiunile de acest tip promovate de personalul contractual au fost respinse, soluţiile fiind păstrate în apel, ataşându-se, în acest sens, practica instanţei, respectiv Decizia civilă nr. 1.043/Ap din 25 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.967/62/2015, şi Decizia civilă nr. 1.011/Ap din 7 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.754/62/2015.
    Opinia judecătorilor Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este în sensul că egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare nu se poate realiza prin luarea în considerare şi a sporului de dispozitiv, inclus în salariul de bază, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari din cadrul autorităţii respective.
    În urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Covasna s-a arătat că nu poate avea loc egalizarea la nivel maxim al salariului de bază prin luarea în considerare a sporului de dispozitiv, în măsura în care acesta nu a fost reglementat legal pentru categoria de funcţionari reclamanţi din cadrul autorităţii respective, ataşându-se hotărâri judecătoreşti în susţinerea acestui punct de vedere.

    48. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti a transmis că, potrivit art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la 1 februarie 2017, „prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată, la nivel maxim pentru flecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“.
    Sporul de dispozitiv este un drept salarial care, până la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, era reglementat prin lege exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
    Este adevărat că acest drept a fost acordat în trecut şi unor funcţionari publici din administraţia locală, anterior Deciziei nr. 37 din 14 decembrie 2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţii publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în servicii comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne“.
    Sporul de dispozitiv în procent de 25% nu mai poate fi acordat, sub nicio formă, categoriei de funcţionari publici în discuţie, cu începere de la 7 aprilie 2010, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010, a Deciziei pronunţate în interesul legii nr. 37 din 14 decembrie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999.
    Conform art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „(1) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“
    Atât în preambulul, cât şi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se face referire la Legea-cadru nr. 284/2010, care, cu începere de la data de 1 iulie 2017, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017.
    Trebuie avută în vedere şi Decizia nr. 49/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.
    În acest sens, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se realizează raportat la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, iar nu la nivel naţional.
    Nu în ultimul rând trebuie avută în vedere şi Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţia României, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.
    Astfel, Curtea a constatat că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică.
    În consecinţă, în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar se poate invoca principiul echităţii consacrat de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, înseamnă remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală. În această optică are prioritate egalizarea în sensul înlăturării situaţiei ca doi funcţionari în aceeaşi funcţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii să aibă salarii diferite.
    Punctul de vedere majoritar exprimat de magistraţii Tribunalului Teleorman este în sensul că nivelul maxim al salarizării include drepturile (sporul de dispozitiv) obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, fiecărui/fiecărei grad/trepte, fiecărei gradaţii, vechimi în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.
    Dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări.
    În opinia magistraţilor Tribunalului Ialomiţa, în sensul egalizării la nivelul maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar se poate susţine principiul echităţii consacrat de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, înseamnă remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală.
    În această abordare nu prezintă relevanţă că o componentă a salariului de bază nu este legală, având prioritate egalizarea în sensul înlăturării situaţiei ca doi funcţionari în aceeaşi funcţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii să aibă salarii diferite.
    În sprijinul acestei soluţii pot fi reţinute considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.
    Prin această decizie Curtea a statuat în sensul că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, fiecărui/fiecărei grad/trepte, fiecărei gradaţii, vechimi în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
    Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016) este acela că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică.
    La nivelul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere al judecătorilor este în sensul că nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2016, care, prin efectul art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, s-a menţinut la acelaşi nivel şi în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cu menţiunea că „trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016), înlăturarea efectului favorabil al hotărârilor judecătoreşti fiind neconstituţională.
    Relevante în cauză sunt următoarele considerente ale Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorii potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(...) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare.“
    Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare:
    "(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

    Această ordonanţă de urgenţă a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, unde la art. 1 alin. (1) şi (2) se arată:
    "(1) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

    În aceste condiţii, raportat la familia ocupaţională „Administraţie“, prin hotărâri judecătoreşti s-a constatat că drepturile salariale se stabilesc prin includerea în salariul de bază a sporului de dispozitiv în cuantum de 25%. Neincluderea sporului de dispozitiv în salariul de bază prejudiciază salariaţii, rezultând cu puterea evidenţei că, în această din urmă manieră, valoarea în cifră absolută a tuturor sporurilor sau majorărilor aplicate asupra salariului de bază va fi mai mică.
    Astfel, se confirmă la nivelul autorităţii respective existenţa unui nivel de salarizare superior generat de aplicarea modalităţii de calcul menţionate mai sus.
    Faptul că sunt sau nu efectiv în plată este irelevant, cât timp sensul reglementărilor proprii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 71/2015, sau ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, este ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru flecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Aşadar, premisa de aplicare a textului legal este faptul stabilirii la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport cu care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/ treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
    Fiind vorba despre o modalitate de calcul al drepturilor salariale fundamentată pe două componente (salariul de bază şi sporul de dispozitiv), rezultă că aceasta trebuie să fie aplicată
    tuturor funcţionarilor publici din cadrul ordonatorului de credite sau al instituţiilor subordonate acestuia, care beneficiază de sporul de dispozitiv în discuţie.
    În ceea ce priveşte Tribunalul Ilfov, magistraţii acestei instanţe opinează în sensul că egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare nu se poate realiza prin luarea în considerare şi a sporului de dispozitiv, neexistând bază legală pentru acordarea acestui spor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti prin care a fost acordat acest spor produc efecte inter partes.

    49. La nivelul Secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Cluj au fost identificate dosarele nr. 2.676/84/2017, 2.678/84/2017, 2.679/84/2017 şi 2.681/84/2017, suspendate în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă până la soluţionarea sesizării formulate în prezenta cauză.
    50. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 reprezintă un act normativ cu aplicabilitate limitată, reglementând salarizarea pentru anul 2016, şi, în condiţiile în care obiectul acţiunii nu este contestarea deciziei de încadrare/reîncadrare în funcţie, cu stabilirea salariului şi a celorlalte componente salariale, stabilite pentru anul 2013, art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu este aplicabil.
    Ceea ce este însă incident este art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ce reglementează că, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritatea publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acesteia, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.
    Astfel, trebuie observată definirea realizată de către legiuitor prin art. 3 alin. (3) din actul normativ anterior menţionat pentru „nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare“, prin raportare la acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi la sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.
    Art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 constituie o normă de excepţie faţă de art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, trebuind a fi aplicate regulile concursului între norma generală şi cea specială.

    51. Practica constantă a instanţelor din cadrul Curţii de Apel Galaţi a fost în sensul acordării acestui spor doar categoriilor prevăzute expres de lege, nu şi altor categorii de funcţionari publici.
    De asemenea, s-a mai avut în vedere că acordarea indemnizaţiei de dispozitiv nu este posibilă după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.
    Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Galaţi este în sensul că egalizarea salariului nu se poate realiza, întrucât sporul de dispozitiv este un drept salarial, care până la apariţia Legii-cadru nr. 330/2009 (când s-a eliminat acest spor) era reglementat de Legea nr. 138/1999 exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aspect de altfel tranşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 37/2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii, iar funcţionarii care au obţinut dreptul la sporul de dispozitiv erau funcţionari din cadrul administraţiei publice locale care nu făceau parte din categoriile menţionate în această decizie.
    Ca urmare, neexistând bază legală, sporul nu putea fi introdus în salariul de bază şi ca atare nu putea avea efecte nici în privinţa egalizării la nivelul maxim prin raportare la recunoaşterea acestuia pe cale judiciară.
    Prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Tribunalul Vrancea a dispus includerea în salariu a sporului de dispozitiv dobândit prin hotărâri judecătoreşti pentru funcţionari în situaţii similare şi pentru care dreptul este prevăzut de lege.

    52. Din jurisprudenţa înaintată de Curtea de Apel Iaşi reiese că acţiunile având ca obiect obligarea angajatorului la plata drepturilor cuvenite cu titlu de indemnizaţie (spor) de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază au fost respinse, cu motivarea că acesta nu se acordă tuturor funcţionarilor publici, ci doar anumitor categorii de personal expres prevăzute prin Decizia nr. 37/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu s-a făcut dovada existenţei unei discriminări.
    53. La nivelul Curţii de Apel Oradea, judecătorii din cadrul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Satu Mare au exprimat punctul de vedere în sensul că instanţa în faţa căreia se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, nu poate cenzura modalitatea în care s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti salariul unui alt funcţionar public la al cărui salariu, aflat la nivel maxim, se raportează salariul funcţionarului public reclamant.
    54. La nivelul Curţii de Apel Piteşti, înaintându-se hotărâri judecătoreşti, practica este neunitară, fiind conturate două opinii jurisprudenţiale.
    Într-o primă orientare au fost admise cererile de stabilire a salariului de bază la nivel maxim cu luarea în considerare a sporului de dispozitiv recunoscut prin hotărâri judecătoreşti, fără a se verifica dacă respectivii funcţionari publici fac parte din categoria celor cărora legea le recunoaşte acest drept.
    În susţinerea acestei opinii, argumentul decisiv pentru admiterea cererilor a fost dedus din Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.
    Într-o a doua orientare au fost respinse cererile de stabilire a salariului de bază la nivel maxim cu luarea în considerare a sporului de dispozitiv recunoscut prin hotărâri judecătoreşti, reţinându-se incidenţa Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 37/2009 şi constatându-se că reclamanţii nu fac parte din categoriile de personal la care această decizie se referă.

    55. La nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-a conturat practica potrivit căreia Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 poate fi aplicată cu consecinţa posibilităţii acordării sporurilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească unor funcţionari publici, dar în situaţia în care există o echivalenţă între situaţia acestora din urmă cu cea a funcţionarilor publici care solicită aceste sporuri, respectiv ambele categorii de funcţionari publici trebuie să aibă aceleaşi atribuţii, condiţii de vechime şi studii şi să fie angajaţi în cadrul aceleiaşi categorii de autoritate/instituţie publică, în caz contrar, sporurile neputând fi acordate.
    De asemenea, cererile înregistrate la nivelul Curţii de Apel Ploieşti au fost respinse, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada echivalenţei între funcţiile publice vizate prin hotărârile judecătoreşti invocate pentru acordarea drepturilor salariale contestate şi cele ocupate de funcţionarii publici vizaţi de dispoziţiile atacate, în ceea ce priveşte atribuţiile, condiţiile de studii şi vechime ori situarea în aceeaşi categorie a unităţii administrativ-teritoriale.
    La nivelul Tribunalului Prahova cererile au fost respinse pe considerentul că sporul de dispozitiv recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari publici din cadrul autorităţii respective nu poate fi acordat, întrucât salarizarea la nivel maxim se face în cadrul aceluiaşi ordonator de credite, iar în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se impune ca persoanele care solicită egalizarea la nivel maxim prin luarea în considerare a acestui drept bănesc să indice drepturile salariale obţinute în plus, inclusiv prin hotărâri judecătoreşti, de personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi în cadrul aceleiaşi instituţii.

    56. Opinia judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Suceava, instanţă arondată Curţii de Apel Suceava, este în sensul că în ceea ce priveşte interpretarea problemei de drept au fost exprimate două puncte de vedere:
    Un punct de vedere a fost în sensul că se impune respingerea egalizării la nivel maxim ca urmare a activării principiului legalităţii, ceea ce înseamnă în primul rând supremaţia legii, în sensul că toate subiectele de drept public sau privat trebuie să se supună legii.
    S-a apreciat că sporul de dispozitiv este un drept salarial, care, până la Legea-cadru nr. 330/2009 ce a eliminat acest spor, a fost reglementat de Legea nr. 138/1999 exclusiv pentru personalul din instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aşa cum a tranşat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. 37/2009.
    Cum funcţionarii din cadrul administraţiei locale ce obţinuseră deja acest spor prin hotărâre judecătorească nu făceau parte din categoria funcţionarilor publici avută în vedere de Decizia nr. 37/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi neexistând nici bază legală, sporul în cauză nu ar putea fi introdus în salariul de bază şi nu ar avea efecte nici în privinţa egalizării la nivel maxim prin raportare la recunoaşterea acestuia pe cale judiciară.
    A fost exprimat şi un al doilea punct de vedere în sensul egalizării la nivel maxim prin raportare la sporul de dispozitiv recunoscut judiciar ca urmare a principiului echităţii consacrat de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

    57. Opinia judecătorilor de la nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş este în sensul că, în aplicarea şi interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se realizează prin luarea în considerare şi a sporului de dispozitiv, inclus în salariul de bază, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari din cadrul autorităţii respective.
    58. Curtea de Apel Timişoara a identificat o singură hotărâre judecătorească în care a fost examinată problema de drept, respingându-se recursul promovat de reclamanţi, cu motivarea că personalul raportat la care se solicită stabilirea salariului de bază la nivelul maxim în plată, din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, se află într-o situaţie particulară, având recunoscute prin hotărâri judecătoreşti diferite sporuri (de dispozitiv, suplimentul postului şi al treptei de salarizare), iar nicidecum un nivel al salariului de bază mai ridicat, pentru a corespunde ipotezei avute în vedere de instanţa constituţională. Din aceste motive trebuie concluzionat că dispoziţiile Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale nu pot constitui temei pentru admiterea acţiunii, astfel cum se pretinde.
    59. Ministerul Public, prin Adresa nr. 724/C/1.217/III-5/2019 din 17 aprilie 2019, a arătat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării.

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    60. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^1)-(1^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^4), a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) sunt neconstituţionale şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^1) şi (1^3).
    61. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevante sunt următoarele hotărâri:
    - Decizia nr. 48 din 18 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 703/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 27 septembrie 2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 6.839/99/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor capitolului III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 alin. (3) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 4 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, schimbarea poziţiei în clasificarea legală din «muzeu de importanţă regională» în «muzeu de importanţă naţională» în anul 2015 determină la nivel salarial drepturile corespunzătoare noilor condiţii de încadrare şi, în această ipoteză, care este elementul referenţial de raportare al noilor drepturi salariale în condiţiile în care la nivelul autorităţii administraţiei publice locale tutelare nu există o funcţie similară în plată?
    Modificarea drepturilor salariale, în ipoteza ridicată la prima întrebare, vizează toţi salariaţii care îşi desfăşoară activitatea într-un «muzeu de importanţă naţională» sau aceasta se aplică exclusiv funcţiilor prevăzute în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010?;"

    – Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.356/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018, prin care sa respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind „interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, în forma indicată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie», de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţi făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională“;
    – Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 731/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.034/63/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, sa stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional;
    – Decizia nr. 41 din 4 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 572/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 25 septembrie 2018, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.489/89/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 3^3 şi art. 3^4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute pentru personalul din învăţământ se determină prin raportare la salariul de bază acordat în luna decembrie 2016, fără a include majorarea prevăzută de art. 3^4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015;
    – Decizia nr. 37 din 14 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 23/2009 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.


    X. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii- raportori asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
    62. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    63. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    64. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a impus o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, şi anume:
    a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;
    c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza;
    d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    65. Existenţa primelor trei cerinţe de admisibilitate rezultă în mod clar din chiar încheierea de sesizare, procedura fiind declanşată de un complet al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal într-o cauză aflată pe rol în stadiul procesual al recursului.
    66. În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reţine că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“.
    Cu privire la conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă, în aceste condiţii, să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare.
    Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare.
    Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

    67. Sub acest aspect se constată că obiectul întrebării îl constituie dispoziţiile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu următorul conţinut: „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“
    68. Se cuvine a fi menţionat faptul că reglementarea în discuţie, având ca obiect egalizarea indemnizaţiilor/salariilor personalului plătit din fondurile publice, a fost introdusă, iniţial, prin efectul Legii nr. 71/2015, act normativ care a aprobat cu modificări şi completări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014.
    Potrivit dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, la art. 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins:
    "(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie,
    va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."


    69. După cum se observă, legiuitorul, raportându-se la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii identice, nu a tratat diferenţiat drepturile stabilite prin dispoziţii legale de cele recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel că singurul criteriu relevant pentru realizarea operaţiunii de aliniere a salariilor sau indemnizaţiilor a fost acela al nivelului maxim aflat în plată pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă şi aceeaşi gradaţie.
    70. Ulterior, la 31 august 2016 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale.
    71. Prin efectul dispoziţiilor art. I pct. 1 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, după art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 se introduc şase noi articole, art. 3^1-3^6, relevante în cauza de faţă fiind dispoziţiile prevăzute de art. 3^1 alin. (1) şi (1^2), astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.
    72. Potrivit dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
    73. În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, aşa cum se prevede la art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.
    74. Prin urmare, soluţia legală adoptată prin efectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 a prevăzut explicit faptul că pentru determinarea conceptului de nivel maxim al salariului de bază sau al indemnizaţiei de încadrare nu se iau în calcul drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
    75. Însă, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.
    76. Din cuprinsul Deciziei nr. 794/2016 se poate observa că, la declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea Constituţională a reţinut că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice afectează art. 124 şi 126 din Constituţie, precum şi principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat, potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.
    77. Soluţionând critica la adresa constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, instanţa de contencios constituţional reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la art. 124 şi art. 126 din Constituţia României şi la efectele hotărârilor judecătoreşti, a stabilit că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial.
    78. Totodată, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţia României, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. Dimpotrivă, prevederile legale criticate lipsesc de sens şi chiar anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, acelaşi/aceeaşi grad/treaptă, aceeaşi gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente.
    79. În consecinţă, tocmai pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, invocat şi de instanţa de sesizare, Curtea Constituţională a statuat că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“.
    80. Faţă de cele reţinute, este lipsită de suport ipoteza avută în vedere de instanţa de trimitere, în sensul existenţei unui concurs între principiul legalităţii şi cel al echităţii (sau al egalităţii), fiind în afara oricărei discuţii faptul că o hotărâre judecătorească definitivă este prezumată a fi pronunţată în limitele principiului legalităţii, prezumţie ce are un caracter irefragrabil.
    81. În plus, trebuie subliniat faptul că alinierea salariilor de bază, după caz a indemnizaţiilor de încadrare la nivelul maxim pentru funcţii identice se realizează nu prin raportare la un spor individual recunoscut printr-o hotărâre judecătorească în concret, ci prin raportare la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţia în discuţie, drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice fiind, la rândul lor, stabilite prin acte administrative sau acte juridice specifice legislaţiei muncii a căror legalitate este prezumată.
    82. Raportat la contextul evidenţiat în considerentele anterioare, se apreciază că instanţa de sesizare dispunea de toate elementele necesare pentru o corectă aplicare a legii la litigiul pendinte, ţinând seama şi de celelalte principii de drept şi instituţii juridice incidente. Verificarea premiselor sesizării, determinate de circumstanţele litigiului, precum şi modalitatea de formulare a întrebării relevă faptul că instanţa de trimitere nu pune în discuţie, de fapt, interpretarea normelor de drept invocate, ci se referă exclusiv la aplicabilitatea prevederilor legale în discuţie şi a celor statuate prin decizia Curţii Constituţionale şi pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestora.
    83. Nu în ultimul rând, în continuarea analizei privitoare la condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, judecătorii-raportori constată a nu fi îndeplinită nici cerinţa noutăţii chestiunii de drept în condiţiile în care actele normative indicate în întrebare au fost adoptate pentru reglementarea salarizării în anii 2015 şi 2016, iar până în prezent au fost lămurite aspecte esenţiale pentru aplicarea lor atât de către Curtea Constituţională (prin Decizia nr. 794/2016 mai sus amintită), cât şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În acest sens relevante sunt deciziile nr. 23/2016, nr. 36/2019, nr. 49/2018 şi nr. 56/2018, care, deşi privesc personalul altor autorităţi publice sau alte probleme de drept punctuale decurgând din interpretarea aceloraşi norme, trasează asupra unor chestiuni de drept importante referitoare la aplicarea textelor indicate în cuprinsul întrebării şi la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016. În raport cu acestea, instanţa de sesizare nu indică aspecte noi punctuale care să permită reanalizarea textelor legale pe calea procedurii de unificare, ci doar urmăreşte obţinerea unui răspuns la o problemă litigioasă concretă ce îi este dedusă în mod exclusiv spre soluţionare.
    84. Faţă de considerentele expuse, se apreciază că prezenta sesizare nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat doar dacă sunt întrunite condiţiile restrictive de admisibilitate impuse de lege, rolul său unificator găsindu-şi menirea doar în privinţa chestiunilor de drept noi şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme.

    Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.680/84/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă în aplicarea şi interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma în vigoare la data de 1 februarie 2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se poate realiza prin luarea în considerare şi a sporului de dispozitiv, inclus în salariul de bază, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi nereglementat legal pentru categoria de funcţionari din cadrul autorităţii respective“.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2019.



                    Pentru judecător Iulia Cristina Tarcea,
                    preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
                    la data pronunţării hotărârii, aflată în prezent
                    în concediu de odihnă, semnează preşedintele în funcţie,
                    judecător Corina-Alina Corbu
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice