Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 327 din 1 iulie 2025  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (2), raportate la art. 272 din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 327 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (2), raportate la art. 272 din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1191 din 23 decembrie 2025

┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilorart. 275 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală, raportate la art. 272 din acelaşi cod, excepţie ridicată de C.I. în Dosarul nr. 1.974/55/2020/a1 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 733D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent-şef precizează că autorul excepţiei a transmis la dosar o cerere prin care solicită ca datele sale cu caracter personal să nu fie prelucrate şi afişate public.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (1), (4) şi (5) din Codul de procedură penală, întrucât acestea nu au legătură cu cauza. Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (2) şi (3) şi ale art. 272 din acelaşi cod, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, în considerarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, invocând, în acest sens, deciziile nr. 329 din 30 mai 2023, nr. 240 din 25 aprilie 2024 şi nr. 436 din 6 octombrie 2022.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 4 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.974/55/2020/a1, Judecătoria Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală, raportate la art. 272 din acelaşi cod. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de C.I. întro cauză privind soluţionarea unei contestaţii împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile criticate nu respectă normele de tehnică legislativă, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate, motiv pentru care încalcă vădit normele constituţionale ale art. 1 alin. (4), ale art. 15, ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (1) şi (3), ale art. 124, ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129. Dispoziţiile art. 275 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală sunt criticate cu referire la noţiunea de cheltuieli avansate de stat, sens în care se arată că stabilirea cheltuielilor judiciare avansate de stat nu se poate face legal, pentru motivele enumerate în cuprinsul art. 272 din acelaşi cod, în lipsa unui document justificativ din care să rezulte o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care să fie valorificată în favoarea statului. Menţiunea de la art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căreia cheltuielile judiciare avansate de stat sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli, reprezintă de fapt o prezumţie, cuprinsă într-o normă neclară şi imprevizibilă, în sensul că bugetul de stat ar fi documentul justificativ de stabilire a unei creanţe certe, lichide şi exigibile. Or, bugetul de venituri şi cheltuieli nu este un act normativ sau un document justificativ emis conform legii contabilităţii prin care să se poată stabili o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care să fie valorificată legal. În concluzie, având în vedere caracterul neclar al textelor legale criticate, contrar exigenţelor de tehnică legislativă prevăzute de art. 7, 33, 37, 38 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, acestea nu garantează respectarea drepturilor părţilor la un proces echitabil.
    7. Judecătoria Arad - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, constituţionalitatea textelor de lege criticate prin raportare la critici similare fiind confirmată deja de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 758 din 23 noiembrie 2017, paragrafele 18-35, sau prin Decizia nr. 254 din 23 aprilie 2019.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 275 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală, raportate la art. 272 din acelaşi cod. Referitor la stabilirea obiectului excepţiei, Curtea observă că excepţia a fost ridicată în cadrul unei contestaţii formulate de autor împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, astfel că incidente în cauză sunt doar dispoziţiile art. 275 alin. (2), raportate la art. 272 din Codul de procedură penală, dispoziţii care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi au următorul cuprins normativ:
    - Art. 275 - Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri: „(2) În cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea.“;
    – Art. 272 - Acoperirea cheltuielilor judiciare:
    "(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, administrarea şi, după caz, valorificarea în cursul procesului penal a bunurilor indisponibilizate, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.
(2) Cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public, precum şi al altor ministere de resort."


    12. Prevederile constituţionale indicate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 15 - Universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) cu referire la principiul egalităţii, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) privind stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată şi în art. 129 - Folosirea căilor de atac.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare formulate de acelaşi autor, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 240 din 25 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 12 august 2024, şi Decizia nr. 329 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 22 septembrie 2023, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
    14. Prin aceste decizii Curtea a reţinut, în esenţă, că cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. Prevederile art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, care stabilesc că în cazurile referitoare la declararea apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea, nu împiedică părţile interesate să se adreseze justiţiei şi să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, reglementat de dispoziţiile constituţionale ale art. 21. Mai mult, prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 329 din 30 mai 2023, precitată, paragraful 12).
    15. Curtea a mai statuat că determinarea cheltuielilor se realizează potrivit prevederilor art. 272-275 din Codul de procedură penală, conform unor criterii legale, cu caracter obiectiv, reglementate pentru fiecare categorie de astfel de cheltuieli, care exclud aprecierea subiectivă a instanţei de judecată. Astfel, în calculul cheltuielilor judiciare, instanţele judecătoreşti determină cheltuielile avansate de stat şi pe cele făcute de părţi şi de alţi subiecţi procesuali. Din prima categorie fac parte cheltuieli precum cele necesare efectuării actelor de procedură sau de probaţiune dispuse de organele judiciare şi cheltuielile pentru conservarea obiectelor ridicate sau sechestrate în cursul procesului. În acest context, cheltuielile judiciare avansate de stat semnifică toate sumele de bani cheltuite pe parcursul desfăşurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv din sumele de bani alocate în acest scop, conform art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, din bugetul Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, în scopul suportării unor cheltuieli prilejuite de procedurile desfăşurate. Aceste cheltuieli sunt prevăzute în cuprinsul art. 272 şi 273 din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează ca făcând parte din categoria cheltuielilor judiciare sumele de bani necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal. La acestea se adaugă, conform prevederilor art. 273 alin. (1) din Codul de procedură penală, sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului, reprezentând restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor în faţa organelor judiciare. Referitor la acestea din urmă,art. 273 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală reglementează modul de stabilire a respectivelor sume, martorul, expertul şi interpretul care sunt salariaţi având dreptul la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei. Pentru cazul în care persoanele anterior enumerate nu sunt salariate, aceleaşi dispoziţii legale prevăd că martorul care are venit din muncă este îndreptăţit să primească o compensare, iar expertul şi interpretul au dreptul la o retribuţie pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile şi în condiţiile prevăzute prin dispoziţii legale. În cea de-a doua categorie se încadrează cheltuielile făcute de părţi şi de ceilalţi subiecţi procesuali în cursul procesului, din proprie iniţiativă, cum sunt angajarea unui apărător, depunerea de cereri şi memorii şi administrarea de mijloace de probă pentru susţinerea acţiunii civile, sau pe baza dispoziţiilor instanţei, cum este deplasarea la sediul organului judiciar pentru audiere. Prin urmare, aceste două categorii de cheltuieli însumează subcategorii determinate de particularităţile fiecărei cauze penale. Valoarea acestora este atestată prin documente justificative sau este determinată numeric pe baza unor criterii legale, cum sunt ordinele şi normele metodologice de stabilire a onorariilor cuvenite experţilor sau interpreţilor (Decizia nr. 329 din 30 mai 2023, precitată, paragraful 13).
    16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de C.I. în Dosarul nr. 1.974/55/2020/a1 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 275 alin. (2), raportate la art. 272 din Codul de procedură penală, sunt constituţionale în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează


                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016