Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 32 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 32 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 725 din 4 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina          │-                 │
│Bărbăţeanu         │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Ioan Sava şi Ana Daniela Sava în Dosarul nr. 198/35/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 357D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 712D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de aceiaşi autori în Dosarul nr. 173/35/2018 al aceleiaşi instanţe.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 712D/2020 la Dosarul nr. 357D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a constatat conformitatea cu dispoziţiile Constituţiei a prevederilor de lege criticate în cauza de faţă, prin raportare la susţineri similare celor formulate şi de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Menţionează, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 566 din 16 septembrie 2021 şi nr. 816 din 9 decembrie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    7. Prin Sentinţa civilă nr. 814 din 5 martie 2019 şi prin Sentinţa nr. 1.551 din 22 aprilie 2019, pronunţate în Dosarul nr. 198/35/2018 şi, respectiv, nr. 173/35/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv a prevederilor art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) din aceeaşi lege.
    8. Excepţia a fost ridicată de Ioan Sava şi Ana Daniela Sava în cauze având ca obiect anularea unor rezoluţii de clasare emise de Inspecţia Judiciară şi obligarea acesteia la reluarea verificărilor prealabile cu privire la activitatea unui judecător, respectiv a unui procuror.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, referitoare la intervenţia prescrierii acţiunii disciplinare, sunt neconstituţionale atât timp cât nu sunt luate în considerare cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie sau suspendare a răspunderii disciplinare prevăzute de Codul de procedură civilă şi de Codul de procedură penală, deşi Legea nr. 317/2004 se completează cu dispoziţiile acestora.
    10. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 se arată că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională, astfel că s-a permis accesul la o instanţă judecătorească în vederea contestării rezoluţiei de clasare. Din anul 2014, textul legal menţionat nu a fost modificat pentru a fi pus în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională, existând un vid legislativ cu privire la căile de atac şi instanţa competentă în situaţia plângerilor împotriva soluţiilor de clasare. Cu privire la prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a adoptat, în data de 13 februarie 2017, o soluţie de principiu, hotărând că rezoluţia de clasare în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 poate fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Autorii excepţiei susţin că această intervenţie a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în contradicţie cu dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că, atunci când nu există o reglementare specială privitoare la căile de atac şi instanţa competentă, sunt aplicabile dispoziţiile generale în materie, respectiv cele ale art. 10 din Legea nr. 554/2004. Se susţine că prevederile art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu pot constitui temei al soluţiei Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât pricina dedusă judecăţii poate fi soluţionată în baza cadrului general, respectiv Legea nr. 554/2004, şi doar în absenţa unei legi care să reglementeze o anume situaţie devin aplicabile dispoziţiile acestui articol. Deci se observă că, prin soluţia adoptată, Înalta Curte a încălcat înseşi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 589 din 13 septembrie 2016, prin care se arată că partea interesată poate ataca în faţa instanţei de judecată rezoluţia de clasare pentru motivul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, după confirmarea acesteia de către inspectorul-şef. Având în vedere folosirea, în soluţia de principiu din 13 februarie 2017, a sintagmei „poate fi contestată la instanţa de contencios fără îndeplinirea unei proceduri prealabile“, rezultă că reclamantul are posibilitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, respectiv plângerea la inspectorul-şef, acesta putând desfiinţa rezoluţia de clasare şi rezolva favorabil petiţia reclamantului, fără a se ajunge în faţa instanţei judecătoreşti. Ca atare, apreciază că reclamantul nu poate fi obligat să renunţe la procedura prealabilă şi să sesizeze instanţa de contencios administrativ şi fiscal.
    11. Autorii excepţiei mai susţin că prevederile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, care consacră competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti şi termenul de 15 zile, sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16, întrucât, prin stabilirea unei singure instanţe, se încalcă prevederile cadrului general, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, deşi există curţi de apel teritoriale care au competenţă de soluţionare a cauzelor de contencios administrativ şi fiscal.
    12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în privinţa art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi întemeiată în privinţa art. 47 alin. (5) din aceeaşi lege, arătând, în acest sens, că nu se justifică instituirea unei competenţe speciale în favoarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, această prevedere fiind de natură să supună justiţiabilii la cheltuieli suplimentare excesive pentru a-şi realiza dreptul la apărare în toate formele permise de lege, inclusiv prin susţinerea cauzei în faţa instanţei competente, încălcându-se astfel dreptul acestora la un proces echitabil.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 317/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022; textele de lege criticate cuprinse în Legea nr. 317/2004 pot forma însă obiect al controlului de constituţionalitate, fiind aplicabile în cauzele aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, ţinând seama de cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, cu referire la sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sintagmă care este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. De altfel, soluţiile legislative criticate din Legea nr. 317/2004 se regăsesc, în prezent, într-o redactare identică, în art. 47 alin. (7), respectiv art. 48 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.
    17. În consecinţă, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut normativ:
    - Art. 46 alin. (7): „(7) Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită.“;
    – Art. 47 alin. (5) teza întâi: „(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. b) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (...)“

    18. Art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, la care face trimitere textul anterior citat [art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018], prevede că, în cazul sesizării Inspecţiei Judiciare, din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.
    19. Art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, la care, de asemenea, se face referire în art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, stabileşte că rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una dintre soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c), adică admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, sau respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.
    20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 5 alin. (1) privind cetăţenia română, art. 16 alin. (2) privind preeminenţa legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile de reglementare ale legii organice, art. 126 alin. (1) şi (4) privind instanţele judecătoreşti, art. 147 alin. (4) privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi în art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la prioritatea reglementărilor europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului din Constituţie.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care reglementează termenul în care poate fi exercitată acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor şi procurorilor, că autorii acesteia sunt nemulţumiţi de caracterul special al normei, care conţine o altă soluţie legislativă decât cea din legea generală, invocând încălcarea principiului egalităţii în faţa legii. Or, în critica pe care o formulează, aceştia compară regimul aplicabil răspunderii disciplinare a magistraţilor cu regimul răspunderii penale (aplicabil, desigur, inclusiv magistraţilor) prevăzut de Codul de procedură penală. Curtea constată că, deşi este vizată aceeaşi categorie de persoane, respectiv magistraţii, în discuţie sunt totuşi două materii distincte, ce reclamă reguli procedurale diferite, finalitatea angajării răspunderii disciplinare fiind cu totul alta decât în cazul răspunderii penale. Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situaţiei în discuţie în cauza de faţă. De altfel, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenţei unei inegalităţi nu poate fi analizată prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care fac referire autorii prezentei excepţii, respectiv ipoteza angajării răspunderii disciplinare, pe de o parte, şi cea a tragerii la răspundere penală, pe de altă parte.
    22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004, Curtea s-a mai pronunţat, prin prisma unor critici similare, formulate de aceiaşi autori ai excepţiei, referitoare la absenţa unei proceduri prealabile la care să se poată recurge înainte să fie sesizată instanţa judecătorească în vederea contestării rezoluţiei de clasare emise în ipoteza în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Astfel, prin Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 20-26, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia, reţinând că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, a recunoscut dreptul de acces la instanţă al persoanelor interesate în contestarea rezoluţiei de clasare întemeiată pe lipsa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare. În absenţa intervenţiei ulterioare a legiuitorului, care să reglementeze expres o anumită procedură pentru contestarea acestui tip de rezoluţie de clasare, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, la 13 februarie 2017, o soluţie de principiu, potrivit căreia, pentru contestarea rezoluţiei de clasare menţionate nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, această rezoluţie putând fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. În pronunţarea acestei soluţii, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ţinut seama de principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), adică, în speţă, regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată].
    23. Prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, au fost reglementate expres condiţiile de exercitare a dreptului de acces la justiţie pentru contestarea rezoluţiei de clasare a sesizării pentru lipsa indiciilor săvârşirii abaterii disciplinare pretinse, fiind introdus în acest sens un nou articol, art. 45^1, prin care au fost detaliate toate etapele procedurale necesar a fi parcurse, incluzând şi o procedură prealabilă care constă în plângerea adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicarea rezoluţiei de clasare în discuţie.
    24. De la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care Curtea Constituţională a recunoscut accesul la justiţie împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pentru ipoteza în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018 s-au aplicat, prin analogie, tot dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 - referitoare la atacarea rezoluţiei de respingere a sesizării fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
    25. Curtea Constituţională a observat (paragraful 24 din Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, precitată) că, în realitate, criticile autorilor excepţiei vizau, la fel ca în cauza de faţă, o problemă de aplicare concretă a legii. Or, este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti să determine legea incidentă în situaţii determinate, Curtea Constituţională neavând competenţa să se pronunţe asupra aspectelor referitoare la determinarea normelor legale incidente în fiecare cauză şi la modul de aplicare efectivă a acestora la situaţiile existente în fiecare proces. De asemenea, Curtea a reţinut că autorii excepţiei au criticat, de fapt, soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, apreciind că dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu ar fi putut constitui temei al acesteia, pentru că pricina dedusă judecăţii putea fi soluţionată în baza cadrului general, respectiv Legea nr. 554/2004, şi numai în lipsa unei legi care să reglementeze o anume situaţie ar fi fost aplicabile dispoziţiile acestui articol. Nemulţumirile determinate de stabilirea legii aplicabile nu pot fi însă examinate de Curtea Constituţională, competenţa acesteia fiind circumscrisă controlului de constituţionalitate exercitat potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală.
    26. În acelaşi sens, Curtea a mai reţinut (prin Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, paragraful 25) că, odată consacrat - prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014 - dreptul de acces la justiţie al persoanelor interesate să conteste rezoluţia de clasare dată în situaţia în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, ar fi trebuit reglementată la nivel legal o procedură corespunzătoare. În absenţa unei astfel de intervenţii a legiuitorului, instanţa supremă a pronunţat soluţia de principiu de la care a pornit nemulţumirea autorilor excepţiei. În concepţia acestora, ar fi trebuit să fie parcursă mai întâi o procedură premergătoare introducerii acţiunii în instanţă. Dar aceasta reprezintă o omisiune de reglementare, care excedează competenţei Curţii Constituţionale, atâta vreme cât nu se constituie într-un viciu de neconstituţionalitate. Întrucât este însă posibil accesul la o instanţă judecătorească, în concordanţă cu art. 21 din Constituţie, reglementarea sau nereglementarea unei proceduri prealabile sesizării instanţei nu reprezintă o chestiune care să pună în discuţie constituţionalitatea normei. Ca atare, instituirea unei astfel de etape premergătoare ţine strict de opţiunea legiuitorului.
    27. În ceea ce priveşte critica referitoare la competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva rezoluţiei de clasare în discuţie, care ar trebui să aparţină curţii de apel de la domiciliul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar nu Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a precizat (paragraful 27 din Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, precitată) că, în jurisprudenţa sa, a constatat că stabilirea unei competenţe materiale speciale a unei anumite instanţe nu este de natură să afecteze accesul liber la justiţie al reclamanţilor, deoarece, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească anumite competenţe speciale, fără ca prin aceasta să încalce, de plano, dreptul la un proces echitabil (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, paragrafele 2023, prin care Curtea Constituţională a constatat că prin atribuirea competenţei exclusive a Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acţiunilor împotriva ordinelor şi deciziilor emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie).
    28. De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că instituirea unor condiţii procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanţei nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Legea fundamentală referitor la accesul liber la justiţie. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie, iar accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa dreptului.
    29. Prin Decizia nr. 146 din 14 martie 2017, precitată, analizându-se o critică similară celei formulate în cauza de faţă, în care autorii excepţiei au invocat faptul că pentru reclamanţii care au domiciliul în altă localitate este îngrădit accesul la justiţie prin stabilirea competenţei speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Curtea a constatat că este neîntemeiată, deoarece normele de procedură oferă garanţii pentru exercitarea accesului la justiţie prin instituirea, de exemplu, a posibilităţii depunerii cererii de chemare în judecată prin poştă, curier, fax sau prin poştă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poştă de copii de pe actele din dosar etc. Astfel, Curtea constată că instituirea competenţei materiale speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi considerată o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege.
    30. Totodată, Curtea a observat că legiuitorul a instituit şi în alte materii competenţa materială specială a Curţii de Apel Bucureşti, de exemplu, prin dispoziţiile art. 19 alin. (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care prevăd că deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen vor putea fi atacate în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, sau prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de ai rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti“.
    31. În ceea ce priveşte invocarea în cauză a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dobândirea, păstrarea şi pierderea cetăţeniei române, Curtea a constatat că nu au incidenţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţine valabilitatea soluţia pronunţată prin Decizia nr. 566 din 16 septembrie 2021, mai sus citată, precum şi considerentele care au stat la baza pronunţării acesteia.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Sava şi Ana Daniela Sava în dosarele nr. 198/35/2018 şi nr. 173/35/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Valentina Bărbăţeanu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 32 din 30 ianuarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 32 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 32 din 30 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii