Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu excepţia art. 43, excepţie ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 14.824/3/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.256D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la întreaga ordonanţă a Guvernului. Acesta precizează că răspunderea materială a militarilor trebuie reglementată prin lege, şi nu prin ordonanţă a Guvernului. Statutul militarilor nu poate fi reglementat decât prin lege. Numai astfel pot fi respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în ceea ce priveşte supremaţia Constituţiei. 4. Abrogarea temeiului în baza căruia a fost aprobată ordonanţa Guvernului conduce la încetarea existenţei sale normative. De asemenea, există o practică neunitară în legătură cu această ordonanţă a Guvernului, fapt confirmat şi de Decizia nr. 23 din 12 noiembrie 2018, pronunţată în urma promovării unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 5. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte ordonanţa Guvernului în ansamblul său. În ceea ce priveşte art. 22 şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Menţionează paragraful 37 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 9 februarie 2016. 6. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că un comandant de unitate nu poate să interpreteze şi să aplice legea, emiţând o decizie de imputare, această competenţă revenind, potrivit art. 126 din Constituţie, instanţelor judecătoreşti şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Sentinţa civilă nr. 4.183 din 6 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14.824/3/2016*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu excepţia art. 43, excepţie invocată de Dan Băzăvan într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei decizii de imputare. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate contravin Legii fundamentale, întrucât sunt neclare, acestea permiţând discriminarea sa faţă de alte categorii de funcţionari publici sau angajaţi pentru care sunt prevăzute norme clare în vederea recuperării eventualelor prejudicii produse de aceştia. 9. Astfel, militarilor li se angajează răspunderea materială în baza unei ordonanţe care nici măcar nu are definite exact cazurile de începere a cercetării administrative, lăsând loc, de cele mai multe ori, la interpretări. Or, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este perimată, iar deciziile adoptate pe baza ei nu mai pot produce efectele unui titlu executoriu în sensul Codului de procedură civilă, acestea neavând forţa juridică a unor hotărâri judecătoreşti. 10. Art. 22 din ordonanţa criticată nu prevede care sunt calificările şi competenţa membrilor comisiei de cercetare disciplinară. De asemenea, art. 27 din aceeaşi ordonanţă nu prevede clar momentul de la care se poate face imputaţia sumelor constatate ca fiind datorate. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu excepţia art. 43 din acest act normativ. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl reprezintă prevederile art. 22 şi ale art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum şi ordonanţa de urgenţă în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998. Prevederile legale criticate punctual au următorul cuprins: - Art. 22: "(1) Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.(2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate." – Art. 27 alin. (1): „(1) Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 se reţin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi băneşti ale celor în cauză, în condiţiile legii, începând cu prima soldă sau salariu al acestora, de la data comunicării titlului executoriu.“ 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 4 privind unitatea poporului, ale art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, ale art. 15 privind universalitatea drepturilor, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind căile de atac. Se mai invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor întregii ordonanţe, prin raportare la dispoziţii constituţionale şi critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, sens în care sunt Decizia nr. 366 din 30 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 6 noiembrie 2003, şi Decizia nr. 903 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2007, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu aspectele criticate. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, care reglementează condiţiile, cazurile şi sancţiunile care se aplică militarilor atunci când este angajată răspunderea materială a acestora, respectă întocmai prevederile şi principiile Legii fundamentale invocate în susţinerea excepţiei, întrucât prin art. 2 din ordonanţă se reglementează condiţiile în care se poate angaja răspunderea materială a militarilor, prin capitolul III se instituie, pentru toţi militarii faţă de care s-a angajat răspunderea materială, o procedură prealabilă de cercetare şi stabilire a pagubei, dată în sarcina comandantului sau şefului unităţii respective, iar prin capitolul IV se reglementează căile de atac - contestaţia şi plângerea - care se depun la unitatea ce are în evidenţă debitul şi care se soluţionează de comandantul sau şeful unităţii care a emis decizia de imputare. Prin urmare, având în vedere că art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 prevede că persoanele care se consideră lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, Curtea nu a reţinut pretinsa încălcare a principiului accesului liber la justiţie sau restrângerea acestui principiu şi nici încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât accesul liber la justiţie, incluzând dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei judecătoreşti competente pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declanşat până la soluţionarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nu este restrâns prin dispoziţiile criticate, ci, dimpotrivă, este garantat. 18. Totodată, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte regimul răspunderii materiale a militarilor, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, în momentul în care se constată existenţa unui prejudiciu săvârşit de către un militar, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, iar aceasta se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate (art. 22). Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se fac prin decizie de imputare care constituie titlu executoriu, iar aceasta se emite de către comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă [art. 25 alin. (1) şi (2)]. Persoana vizată de decizia de imputare poate face contestaţie împotriva acesteia, iar contestaţia este soluţionată de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de acesta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative [art. 30 alin. (3)]. Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere, care se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare, comisie care trebuie să o soluţioneze în cel mult 60 de zile (art. 31), şi, în situaţia în care persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile acestei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim, se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii (art. 43). 19. Faţă de această împrejurare, prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, paragrafele 19 şi 35, Curtea a observat că Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 reglementează două căi de atac (în afară de cea a revizuirii prevăzute de art. 35 din ordonanţă); prima cale de atac este, de fapt, un recurs graţios [art. 30 alin. (2)], iar cea de-a doua este exercitată în faţa comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor. 20. În acest context, Curtea observă că se critică de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate condiţiile în care se desfăşoară prima cale de atac şi care este, astfel cum s-a precizat mai sus, un recurs graţios. Mai exact, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de normele legale care, practic, vin în completarea celor care prevăd, pe de o parte, că persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestaţie; pe de altă parte, dispun că această contestaţie care se poate face în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată se depune la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată. Astfel, în dezvoltarea prevederilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, prin art. 30 alin. (3) din acelaşi act normativ se explicitează circumstanţele verificării temeiniciei contestaţiei, statuând că aceasta poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative. 21. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la pretinsa neclaritate a textului criticat, Curtea observă că, astfel cum a reţinut constant în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, legea trebuie să întrunească cerinţele de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituţie - respectiv claritate, precizie şi previzibilitate. Respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă şi previzibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii. De aceea, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23). 22. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De asemenea, prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, s-a statuat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. 23. Faţă de această împrejurare, raportând considerentele de principiu mai sus enunţate la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată că normele criticate sunt în acord cu cerinţele referitoare la calitatea legii, deoarece obiectul reglementării este clar, legiuitorul stabilind cu precizie şi exactitate faptul că împotriva deciziei de imputare se poate formula contestaţie, care se analizează de către comandantul sau şeful care a emis decizia contestată sau de către o comisie numită de acesta, în componenţa căreia nu este obligatoriu să fie şi persoanele care au participat efectiv la efectuarea cercetării administrative, aspecte care incumbă în primul rând celor îndrituiţi cu stabilirea componenţei acestei comisii, precum şi a comisiei respective. Prin urmare, comisia poate fi compusă atât din persoane care au participat la etapa anterioară emiterii deciziei de imputare, cât şi din persoane care nu au avut legătură cu modul de stabilire a prejudiciului reţinut în decizia de imputare. Aşadar, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii, inclusiv prin prisma normelor de tehnică legislativă, este neîntemeiată (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 400 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 22 noiembrie 2019). 24. Prin Decizia nr. 400 din 6 iunie 2019, precitată, Curtea a observat, cu privire la invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, că prin consacrarea constituţională a principiului universalităţii prevăzut la art. 15 alin. (1) din Constituţie, se recunoaşte faptul că drepturile, libertăţile şi obligaţiile sunt deopotrivă universale şi se referă atât la sfera drepturilor/libertăţilor/obligaţiilor, cât şi la titularii acestora. Referitor la principiul egalităţii în faţa legii, potrivit considerentelor de principiu rezultate din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional cu privire la acest principiu, acesta implică egalitatea în faţa legii şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu egalitatea de tratament (a se vedea Decizia nr. 238 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 14 iunie 2005). Totodată, Curtea, în jurisprudenţa sa, în mod constant, a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, precitată). Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa antereferită la cauza respectivă care viza art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, Curtea a constatat că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal şi fără discriminări tuturor celor ce se află în ipoteza normativă a acestora. 25. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea a observat că, potrivit principiului accesului liber la justiţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, ceea ce presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). Legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. Astfel cum au decis Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (a se vedea Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007). 26. Or, procedura reglementată de textul de lege criticat, inclusiv prin numirea în comisia de soluţionare a contestaţiei atât a unor membri care au participat la efectuarea cercetării administrative, cât şi a unor membri care nu au avut legătură cu procedura care a condus la emiterea deciziei de imputare, nu este de natură să afecteze accesul liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil, întrucât instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent, procedurile şi cerinţele desfăşurării acestei proceduri fiind diferite de cele privind activitatea administrativ-jurisdicţională sau de judecată, spre exemplu aspecte ce ţin de imparţialitate şi obiectivitate, contradictorialitate etc. De asemenea, având în vedere cele mai sus prezentate cu privire la evoluţia jurisprudenţială în materia căilor de atac prevăzute la capitolul IV din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile formulate în acea cauză, nefiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, în situaţia în care persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile acestei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, prilej cu care îşi pot formula toate apărările pe care le consideră necesare, fiind în acord şi cu prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Aşadar, există căi de atac şi, în final, decidentul este instanţa de judecată. De asemenea, în contextul declanşării unui litigiu pe cale judecătorească, se pot formula inclusiv excepţii de neconstituţionalitate în virtutea art. 146 lit. d) din Constituţie, astfel cum este şi situaţia din speţa de faţă. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 20, art. 21, art. 126 alin. (6) şi ale art. 146 din Constituţie, precum şi cu cele convenţionale menţionate în susţinerea acesteia, este neîntemeiată. 27. Aşadar, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 4 privind unitatea poporului, ale art. 15 privind universalitatea drepturilor, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind căile de atac şi nici pe cele convenţionale invocate. 28. În ceea ce priveşte prevederile art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, precum şi ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. 29. Distinct de cele de mai sus, având în vedere criticile potrivit cărora deciziile adoptate pe baza Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 nu mai pot produce efectele unui titlu executoriu în sensul Codului de procedură civilă, Curtea mai reţine că, potrivit art. 51 din ordonanţa Guvernului menţionată, în situaţiile neprevăzute de aceasta se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile. Aşadar, dispoziţiile speciale ale acestei legi se completează cu dispoziţiile din domeniul legislaţiei muncii sau civile. 30. În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora art. 22 din ordonanţa criticată nu prevede care sunt calificările şi competenţa membrilor comisiei de cercetare disciplinară, Curtea observă că respectiva comisie administrativă nu este o comisie de cercetare disciplinară, ci o comisie care stabileşte persoana care se face vinovată de cauzarea prejudiciului şi suma care trebuie recuperată. Or, în funcţie de personalul aflat la nivelul militar respectiv, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, iar soluţia apare a fi proporţională cu scopul urmărit. De altfel, având în vedere specificul forţelor armate, astfel de situaţii care nu vizează răspunderea disciplinară, ci doar cea materială sunt reglementate prin dispoziţii infralegale. Mai mult decât atât, întreaga arhitectură a ordonanţei Guvernului indică faptul că persoana nemulţumită se poate adresa instanţei judecătoreşti după parcurgerea procedurii administrative, acest lucru rămânând la alegerea sa. 31. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia art. 27 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă nu prevede clar momentul de la care se poate face imputaţia sumelor constatate ca fiind datorate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată întrucât articolul menţionat prevede foarte clar că sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 se reţin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi băneşti ale celor în cauză, în condiţiile legii, începând cu prima soldă sau salariu a/al acestora, de la data comunicării titlului executoriu. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 14.824/3/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 22 şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
