Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) raportate la cele ale art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, raportate la Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gina Cristiana Pruiu în Dosarul nr. 501/54/2018 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.575D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecarea cauzei în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se susţine că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale atribuţia de a complini viciul la care face referire autoarea excepţiei. Sunt invocate, în acest sens, deciziile nr. 302 din 4 mai 2017, nr. 221 din 17 aprilie 2018 şi nr. 163 din 26 mai 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 501/54/2018, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) raportate la cele ale art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, raportate la Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gina Cristiana Pruiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate de inculpaţii din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, dar că legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 147 alin. (1) din Constituţie, aceea de a pune dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale în acord cu prevederile Constituţiei. Se susţine că, în urma pronunţării deciziei anterior menţionate, se impune a fi reglementate, în cuprinsul Codului de procedură penală, soluţiile care trebuie să fie pronunţate de instanţe, ca urmare a constatării cazului de nulitate absolută constând în încălcarea competenţei materiale sau personale a organului de urmărire penală. În acest sens se arată că prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu prevăd posibilitatea instanţei de apel de a trimite cauza organelor de urmărire penală, în situaţia în care se constată nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea competenţei materiale sau personale. Se susţine, totodată, că dispoziţiile legale criticate nu prevăd care ar fi soluţia ce poate fi dispusă de către instanţa de apel, în situaţia în care se constată nulitatea actelor de urmărire penală. 6. În aceste condiţii, se susţine lipsa de eficacitate a căii de atac a apelului, ca urmare a faptului că, în contextul legislativ actual, această cale de atac nu poate să garanteze dreptul la un proces echitabil, prin asigurarea unei soluţii care să poată fi dispusă de instanţa de apel în sensul trimiterii cauzei, după anularea actelor de urmărire penală, organului competent să efectueze urmărirea penală, ci doar instanţei care a soluţionat cauza în primă instanţă. 7. Pentru aceste motive, se susţine că legiuitorul şi-a încălcat una dintre obligaţiile fundamentale, aceea de a reglementa modul de desfăşurare a procesului penal, obligaţiile ce cad în sarcina fiecărui organ judiciar, atribuţiile organelor judiciare în actul de înfăptuire a justiţiei, precum şi soluţiile pe care acestea pot să le dispună, în scopul eliminării arbitrarului şi al prevenirii apariţiei unor erori judiciare. Se arată că această obligaţie a legiuitorului a fost statuată chiar de către instanţa de contencios constituţional, care a stabilit că o consecinţă a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, ce prevăd obligativitatea respectării, în România, a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, este aceea că legiuitorul trebuie să reglementeze atât cadrul de desfăşurare a procesului penal, cât şi competenţa organelor judiciare şi modul concret de realizare a fiecărei etape a procesului penal. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile autorităţilor sunt definite prin lege, aceasta din urmă trebuind să fie clară şi predictibilă. Se arată, totodată, că principiul legalităţii, prevăzut de art. 2 din Codul de procedură penală, presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul lea conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv normele edictate de către legiuitor prin care se stabilesc, în mod exclusiv, soluţiile pe care acestea pot să le adopte, în baza probelor administrate, în acord cu prevederile legale şi numai după ce convingerea acestora a fost formată. Se menţionează faptul că, în acest sens, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul instanţelor europene, s-a dorit eliminarea arbitrarului din îndeplinirea actului de justiţie pentru a se minimaliza, astfel, riscul apariţiilor erorilor judiciare şi totodată pentru a se evita încălcarea drepturilor fundamentale şi a libertăţilor acordate persoanelor într-un stat democratic. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în fiecare domeniu, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului; în caz contrar, ne-am afla în situaţia în care organele abilitate să îndeplinească actele necesare justei soluţionări a cauzei ar acţiona discreţionar, fiindcă legea nu stabileşte conduita pe care ar trebui să o aibă organele judiciare şi cadrul procesual în care se pot lua deciziile ce privesc întregul proces penal. 8. În ceea ce priveşte nulitatea absolută, se arată că aceasta se caracterizează prin faptul că nu poate fi înlăturată, vătămarea procesuală fiind prezumată iuris et de iure şi putând fi invocată în orice stare a procesului penal, efectele acesteia constând în desfiinţarea tuturor actelor aflate în legătură directă cu actul nul; actul în cauză este considerat nul din momentul în care a fost efectuat cu încălcarea legii (ex tunc), şi nu din momentul în care s-a declarat nulitatea lui (ex nunc). În acest context, se arată că omisiunea legiuitorului de a reglementa, printre soluţiile instanţei de apel, prevăzute de art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, şi o soluţie în acord cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum acestea sunt interpretate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, face ca invocarea nulităţii absolute a actelor efectuate de organele de urmărire penală cu încălcarea competenţei materiale sau personale, de parchetul sau organul de urmărire penală inferior celui legal competent să efectueze urmărirea, să fie lipsită de finalitate, fiind, astfel, încălcat dreptul fundamental prevăzut de art. 21 din Constituţie ce reglementează accesul liber la justiţie. Se face, totodată, trimitere la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor constituţionale ale art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public. 10. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) raportate la cele ale art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, raportate la Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea critică, în realitate, prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportate la cele ale art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 281 alin. (1) lit. b): „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: [...] b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente [...]“; – Art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b): „(1) Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...] 2. admite apelul şi: [...] b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.“ 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apărare şi ale art. 131 alin. (3) referitor la rolul Ministerului Public. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. Prin decizia anterior menţionată, paragraful 55, Curtea a reţinut că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept; aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/ competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă. În acest sens, dispoziţiile art. 58 din Codul de procedură penală reglementează instituţia verificării competenţei de către organul de urmărire penală, care este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare, iar dacă constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent. 17. Ca urmare a pronunţării acestei decizii, încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală a devenit un caz de nulitate absolută, care, în lipsa unei dispoziţii contrare, poate fi invocată în orice moment al procesului penal. 18. Referitor la constatarea cazului de nulitate absolută anterior menţionat în faza judecăţii în apel, ipoteză invocată de autoarea excepţiei, instanţa de apel, în măsura în care va constata incidenţa acestuia, va anula probele administrate de organul de urmărire penală necompetent, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală, conform cărora rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune, printre altele, şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă. 19. Dacă probele vor fi constatate ca fiind nule, vor fi excluse fizic din dosarul cauzei, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei“, din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. 20. În aceste condiţii, în ipoteza analizată, în măsura în care va constata că urmărirea penală s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, instanţa de apel va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă. 21. Instanţa competentă, învestită cu rejudecarea cauzei, va proceda potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează judecata în primă instanţă, putând administra noi probe, la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor, conform art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală, ori din oficiu, potrivit alin. (8) şi (10) ale aceluiaşi articol. 22. La dosarul cauzei se vor afla probele administrate anterior în cursul judecăţii în primă instanţă, potrivit art. 374 alin. (8), (9) şi (10) din Codul de procedură penală, precum şi eventualele probe administrate anterior de către instanţa de apel, conform art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală. Aceste probe vor putea fi valorificate de către instanţa învestită cu rejudecarea cauzei în limitele ce rezultă din aplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 424 alin. (4) din Codul de procedură penală. 23. Etapa judecăţii în primă instanţă se va încheia prin pronunţarea uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 396 din Codul de procedură penală. Ulterior acestor momente procesuale, soluţionarea cauzei va continua conform dispoziţiilor procesuale referitoare la exercitarea căilor de atac şi la rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti în materie penală, precum şi celorlalte prevederi din cuprinsul Codului de procedură penală. 24. Această manieră de reglementare nu este însă de natură a încălca accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al inculpatului, întrucât acesta are dreptul să propună administrarea unor noi probe, în apărarea drepturilor şi intereselor sale procesuale, conform art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală, precum şi dreptul de a se apăra singur sau de a fi asistat sau reprezentat de un avocat. 25. Referitor la accesul la justiţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. De aceea, s-a constatat că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi că, de altfel, aceasta este o soluţie ce rezultă în mod categoric din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege“, şi ale art. 128, în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Sa reţinut, prin aceeaşi decizie, că judecătorul „spune dreptul“ pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. În consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură cu privire la modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Pentru aceste motive, Curtea a reţinut că regula prevăzută la art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social. 26. Referitor la dreptul la apărare, s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.354 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 7 decembrie 2009, că, garantând dreptul la apărare, Constituţia prevede, la art. 24 alin. (2), că în timpul procesului părţile au dreptul la asistenţa unui avocat, înţelegând prin aceasta o persoană care are calitatea de avocat, dobândită în condiţiile prevăzute prin lege. 27. Astfel, ca urmare a pronunţării soluţiei prevăzute la art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, inculpatului îi este asigurat accesul la soluţionarea cauzei începând cu etapa judecăţii în primă instanţă, conform prevederilor Codului de procedură penală, putând beneficia de toate mijloacele procesuale şi de căile de atac reglementate de acesta, în funcţie de particularităţile cauzei penale în care are calitatea procesuală anterior menţionată. De asemenea, pe tot parcursul procedurii ulterioare dispunerii rejudecării de către instanţa competentă, inculpatul are dreptul de a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale, personal sau prin intermediul unui avocat ales sau numit din oficiu. 28. De asemenea, potrivit prevederilor legale anterior menţionate, procurorul poate solicita administrarea unor noi probe, nefiind astfel încălcate, prin dispoziţiile legale criticate, prevederile art. 131 alin. (3) din Constituţie privind rolul Ministerului Public. Referitor la rolul Ministerului Public, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, mai exact prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 22, că, în cadrul procesului penal, spre deosebire de părţi, procurorul îndeplineşte un rol constituţional consacrat prin art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor“. Acest fapt nu trebuie înţeles ca un drept subiectiv propriu al procurorului, pentru că el, în virtutea rolului mai sus arătat, este o autoritate competentă să instrumenteze şi să soluţioneze cauza respectivă, exercitânduşi atribuţiile în lumina exigenţelor constituţionale anterior enunţate. 29. Având în vedere că, în ipoteza analizată, instanţele de judecată îşi exercită rolul şi atribuţiile, astfel cum acestea sunt prevăzute în cuprinsul Codului de procedură penală, nu se poate susţine că legiuitorul nu a prevăzut cu claritate, precizie şi previzibilitate competenţa acestora şi, în mod distinct, a organelor de urmărire penală, astfel că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5). În acest sens, Curtea reţine că, deşi legiuitorul nu a modificat dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în sensul completării cazului de nulitate absolută cu cel al încălcării competenţei materiale şi după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, în mod logic, cazul de nulitate absolută instituit prin decizia anterior menţionată va fi avut în vedere de către instanţa de apel pentru a face aplicarea dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală. De altfel, modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală anterior menţionată constituie o obligaţie a organelor judiciare care decurge din prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, ce reglementează efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 30. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale criticate, instanţa competentă, care va primi spre rejudecare cauza penală, conform art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, ca urmare a constatării necompetenţei organului de urmărire penală, îşi va exercita atribuţiile, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, inclusiv prin administrarea de probe noi, conform art. 374 alin. (8), (9) şi (10) din Codul de procedură penală, fără ca prin aceasta să acţioneze cu încălcarea limitelor propriei competenţe şi să încalce rolul Ministerului Public în procesul penal. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gina Cristiana Pruiu în Dosarul nr. 501/54/2018 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportate la cele ale art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
