Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 305 din 15 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 305 din 15 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 938 din 10 octombrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 623/1/2025


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina      │- judecător la Secţia I│
│Truţescu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia  │- judecător la Secţia I│
│Băldean       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Irina         │- judecător la Secţia I│
│Alexandra     │civilă                 │
│Boldea        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Dorina Zeca   │- judecător la Secţia I│
│              │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara      │- judecător la Secţia a│
│Isailă        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela     │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu    │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria  │- judecător la Secţia  │
│Ilie          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina      │- judecător la Secţia  │
│Ardeleanu     │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andra Monica  │- judecător la Secţia  │
│Asănică       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea       │- judecător la Secţia  │
│Bercaru       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emilian       │- judecător la Secţia  │
│Constantin    │de contencios          │
│Meiu          │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 623/1/2025, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 764/63/2022.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimata-pârâtă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la aceste probleme de drept.
    7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Curtea de Apel Craiova - Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 martie 2025, în Dosarul nr. 764/63/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015), în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, faptul că raporturile de muncă nu au fost reluate din oficiu de către angajator, iar asupra deciziei de suspendare s-a pronunţat definitiv o instanţă judecătorească, însă anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate, determină incidenţa unui raport juridic care nu a fost definitiv consolidat, cu efectele şi în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1065 din 3 noiembrie 2022 (Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022)?

    9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 martie 2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 15 septembrie 2025.

    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    "ART. 52
    (...) (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. (...)"

    III. Expunerea succintă a procesului
    11. Prin Sentinţa civilă nr. 2.576 din 13 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 764/63/2022, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători“ - S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova.
    12. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin Decizia din 21 noiembrie 2012, s-a dispus de către unitatea angajatoare modificarea contractului individual de muncă al reclamantului, acesta fiind încadrat ca muncitor necalificat lucrări obişnuite. Reclamantul nu a făcut dovada contestării deciziei de modificare a contractului individual de muncă.
    13. Prin Decizia din 15 martie 2013, pârâta a dispus, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 18 martie 2013, ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva acestuia.
    14. În art. 3 din aceeaşi decizie s-a menţionat că, în cazul în care se constată nevinovăţia, salariatul îşi reia activitatea şi i se plăteşte o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
    15. Reclamantul a susţinut că, drept urmare a constatării nevinovăţiei sale, i se cuvin despăgubiri pentru perioada în care contractul individual de muncă i-a fost modificat, respectiv suspendat.
    16. Prin Sentinţa penală nr. 67 din 9 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 22 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 6.276/63/2021, instanţa l-a achitat pe inculpatul X pentru infracţiunea de abuz în serviciu, a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat cu privire la infracţiunile de luare de mită şi dare de mită şi a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată faţă de inculpat de partea civilă S.N.T.F.C „CFR Călători“ - S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova.
    17. În Sentinţa penală nr. 67 din 9 februarie 2023 a Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a menţionat că, în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită şi dare de mită, deşi instanţa reţine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea acestor infracţiuni, în raport cu momentul săvârşirii faptelor (13 iunie 2012 şi, respectiv, 28 aprilie 2012) şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, a intervenit prescripţia răspunderii penale.
    18. În Decizia penală nr. 1.225 din 22 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori se reţine că: „Având în vedere cele expuse, precum şi că din probatoriul administrat a rezultat că fapta de luare de mită a existat şi a fost comisă cu vinovăţie de inculpat, cu toate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită, apare evident că, în mod corect, prima instanţă a dispus şi confiscarea de la inculpat a sumei de 30 lei primită cu titlu de mită de la investigatorii A şi B.“
    19. Cu toate ca a fost dovedită şi reţinută vinovăţia salariatului, acesta a beneficiat de legea penală mai favorabilă, fiind încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, deci nu a fost dispusă achitarea reclamantului ca urmare a constatării nevinovăţiei acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a)-d) raportat la art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală.
    20. Pe cale de consecinţă, tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 52 alin. (2) din Codul muncii, care să justifice acordarea integrală a drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada suspendării contractului individual de muncă, considerent faţă de care cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
    21. Împotriva sentinţei, în termen legal şi motivat, a declarat apel reclamantul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
    - în teza principală, în temeiul art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, având în vedere faptul că aceasta nu a intrat în cercetarea fondului;
    – în teza subsidiară, în temeiul art. 480 alin. (2) din Codul de procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

    22. Apelantul-reclamant a susţinut că esenţial în cauza de faţă nu este interpretarea, din punct de vedere juridic penal, a noţiunii de nevinovăţie, ci faptul că unitatea angajatoare nu a fost prejudiciată în niciun mod prin demararea dosarului penal raportat la reclamant, pe al cărui cazier judiciar, solicitat atunci când a fost convocat în vederea reangajării, nu era menţionată nicio infracţiune.
    23. A solicitat să se observe că în speţă nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, nu s-au efectuat cercetări, respingându-se, ca inutile, proba cu înscrisuri, martori, expertiză tehnică contabilă, fără respectarea dreptului său de a proba că este nevinovat şi că a suferit prejudicii morale.
    24. De asemenea, a arătat că a fost nevoit să parcurgă toate procedurile şi inconvenientele unei urmăriri penale şi apoi cercetări judiciare, soldate la final cu emiterea soluţiei de clasare, pronunţată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la data de 24 septembrie 2021, din care rezultă că a fost achitat, întrucât nu sunt probe cu privire la săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi abuz în serviciu. Este adevărat că, după pronunţarea ordonanţei de clasare, pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost cercetat s-a dispus, prin sentinţa penală sus-amintită, încetarea procesului penal, şi nu achitarea, însă ceea ce este esenţial în speţă este lipsa cazierului judiciar, de altfel singurul act juridic civil ce i s-a solicitat a fi prezentat de către unitatea angajatoare la convocarea în vederea reîncadrării.
    25. De aceea, în cauză îşi găseşte aplicabilitate art. 52 alin. (2) din Codul muncii.
    26. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, susţinând, în esenţă, că plata despăgubirii egale cu salariul şi a celorlalte drepturi de care salariatul a fost lipsit pe perioada suspendării contractului individual de muncă este strict condiţionată de constatarea nevinovăţiei acestuia.
    27. A considerat că în cauză nu ar trebui să se ţină cont de prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
    28. În situaţia de faţă, în care contractul individual de muncă al apelantului-reclamant a fost suspendat în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, şi pentru care există hotărâri judecătoreşti definitive, prin care decizia de suspendare a fost menţinută ca legală şi temeinică, a apreciat că se află în faţa unei false pretenţii, cauza fiind soluţionată definitiv, adică pentru faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, precum şi pentru efectele produse în acea situaţie juridică înainte de acest moment se aplică numai legea veche - legea în vigoare la data producerii faptei respective ori a efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară, ar însemna să i se atribuie efect retroactiv.
    29. În sprijinul acestui punct de vedere a invocat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, potrivit cărora „întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai pentru cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data susmenţionată, în această ultimă ipoteză, decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă“.
    30. Dacă vor fi depăşite aceste apărări, drepturile salariale nu pot fi acordate de către instanţa de judecată decât începând cu data de 17 iunie 2015, şi nu cu data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 18 martie 2013.
    31. În şedinţa publică din data de 5 martie 2025, instanţa a pus în discuţie sesizarea instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept redată la paragraful 8 din prezenta decizie.
    32. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei.

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    33. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
    34. Astfel, soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 - dacă în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, faptul că raporturile de muncă nu au fost reluate din oficiu de către angajator, iar asupra deciziei de suspendare s-a pronunţat definitiv o instanţă judecătorească, însă anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate, determină incidenţa unui raport juridic care nu a fost definitiv consolidat, cu efectele şi în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022.
    35. Obiectul acţiunii este reprezentat de obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite de la 18 martie 2013 la zi, sume ce urmează a fi indexate, majorate şi actualizate; obligarea intimatei la plata sumei de bani reprezentând diferenţe salariale determinate potrivit certificatelor de calificare profesională anexate; obligarea intimatei la plata unor daune-interese în cuantum de 100.000 lei pentru prejudiciul produs prin atingerea adusă onoarei şi reputaţiei, motivat de faptul că prin Decizia din 15 martie 2013 s-a dispus, începând cu data de 18 martie 2013, suspendarea contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii.
    36. Curtea a apreciat necesară sesizarea instanţei supreme faţă de Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, invocând considerentele cuprinse în paragrafele 108 şi 109.
    37. În prezenta cauză, apelantul-reclamant a formulat contestaţie împotriva deciziei de suspendare, ce a fost soluţionată definitiv anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015.
    38. Intimata-pârâtă a arătat că, în ceea ce priveşte reluarea activităţii apelantului-reclamant, nu s-a avut în vedere menţionata decizie.
    39. Aşadar, apelantul-reclamant se regăseşte în situaţia în care, la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, contestaţia era soluţionată definitiv, iar angajatorul nu a dat o decizie de încetare a suspendării contractului de muncă, nici din oficiu, nici la cererea angajatului, deci nu se află în niciuna dintre situaţiile în care „raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat“, astfel cum au fost stabilite prin paragrafele antemenţionate: nu se afla în termenul de contestare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, nu avea pe rol formulată o asemenea contestaţie la instanţa judecătorească şi nu fusese emisă o decizie de încetare a suspendării contractului de muncă.
    40. Problema de drept este nouă, avându-se în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre cu privire la textele de lege menţionate.
    41. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    42. Apelantul-reclamant a depus, în scris, un punct de vedere, prin care a apreciat că speţa dedusă judecăţii determină incidenţa unui raport juridic ce nu fost definitiv consolidat, cu efectele şi în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022.
    43. Speţa dedusă judecăţii vizează o situaţie juridică specială, în care este necesară o soluţie nuanţată faţă de cele două orientări diferite din jurisprudenţă, în sensul că dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii ar distinge între reluarea activităţii de către salariat şi plata despăgubirilor, acestea din urmă stabilindu-se, aşa cum în mod expres arată textul, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, ce implică şi ele condiţia culpei, văzută însă distinct de cea penală.
    44. Instanţa a reţinut că, în situaţiile în care procesul penal încetează fără a se pronunţa o hotărâre definitivă de condamnare, se creează o situaţie complexă în care nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie a salariatului, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituţia României.
    45. În cazul de faţă, în dosarele penale, pentru o parte a infracţiunilor a fost dispusă achitarea, iar pentru celelalte încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale. În asemenea speţe, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: „128. Conceptul de vinovăţie ca trăsătură generală a infracţiunii este autonom faţă de conceptul de nevinovăţie a angajatului, la care se referă dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii. 129. Edificatoare sunt şi dispoziţiile art. 28 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, care prevăd că: «Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului»“.
    46. Apelantul-reclamant a apreciat, de asemenea, că sunt relevante considerentele cuprinse în paragrafele 36-37 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 15 decembrie 2016 (Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016).
    47. A susţinut că de la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, când încetează efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, se naşte dreptul de a solicita despăgubiri echivalente cu drepturile salariale ale angajatului, pentru perioada în care a fost suspendat contractul de muncă până la reintegrarea efectivă, ca urmare a dispariţiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic.
    48. Raportat la conceptul de „nevinovăţie“ utilizat de art. 52 alin. (2) din Codul muncii, acesta prezintă autonomie conceptuală, nefiind echivalent cu termenul existent în dreptul penal, fapt statuat în considerentele aceleiaşi Decizii nr. 15 din 19 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    49. Cu alte cuvinte, orice eventuală faptă ilicită a angajatului în executarea obligaţiilor de serviciu trebuie analizată şi sancţionată în mod direct, prin exercitarea acţiunii disciplinare, şi nu indirect, prin suspendare, urmată de o ulterioară reapreciere a faptei ce a determinat angajatorul să ia măsura suspendării.
    50. Concluzionând, a apreciat că se impune o reformulare a problemei de drept, urmând a se statua că, în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, faptul că raporturile de muncă nu au fost reluate din oficiu de către angajator, iar asupra deciziei de suspendare s-a pronunţat definitiv o instanţă judecătorească, însă anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate, determină incidenţa unui raport juridic care nu fost definitiv consolidat, cu efectele şi în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022.
    51. Intimata-pârâtă a depus, în scris, un punct de vedere, prin care a apreciat că în cauză este incident art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, ca urmare a faptului că, în Dosarul penal nr. 6.276/63/2021, deşi s-a constatat vinovăţia salariatului pentru fapta de luare de mită, a intervenit prescripţia, ceea ce a pus angajatorul în situaţia revocării suspendării.
    52. După aplicarea încetării suspendării, angajatorul a aplicat măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
    53. Apelantul-reclamant nu a solicitat reintegrarea pe postul de şef de tren după data în discuţie, respectiv 2015, după pronunţarea instanţelor în 2013, în sensul menţinerii suspendării activităţii pentru urmărirea sa penală privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în exercitarea activităţii în funcţia de şef de tren.
    54. A solicitat să se constate că nu este necesară sesizarea instanţei supreme şi că practica judiciară a Curţii de Apel Craiova în asemenea cauze este unitară.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept
    55. Instanţa de trimitere a reţinut, faţă de obiectul acţiunii şi de Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, că, în ceea ce priveşte noţiunea de raport juridic definitiv consolidat, relevantă în cauză este producerea efectelor unei norme, după publicarea deciziei de neconstituţionalitate a acesteia, raportat şi la caracterul proporţional al suspendării contractului pentru acest motiv în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel cum a fost reţinut de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015.

    VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii
    56. Prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 s-a statuat astfel:
    "Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I."

    57. Prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022 s-a statuat că:
    "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, urmare a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, în situaţia în care raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale nu a fost definitiv consolidat, în patrimoniul salariatului ia naştere un drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită, pe toată durata suspendării, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale."

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    58. Prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, reţinând că:
    "37. (...) în urma efectuării testului de proporţionalitate vizând măsura restrângerii exerciţiului dreptului la muncă, suspendarea contractului individual de muncă ca efect al formulării unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 sunt neconstituţionale."

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    59. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerinţa existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:
    60. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    61. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
    a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
    b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;
    d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
    e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită;
    f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    62. Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar o parte dintre cerinţele anterior enunţate sunt întrunite.
    63. Astfel, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate legate de titularul sesizării şi de stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, întrucât Curtea de Apel Craiova - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant în contradictoriu cu intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători“ - S.A. - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova, într-un litigiu având ca obiect plata diferenţelor salariale dintre drepturile încasate şi cele cuvenite pe perioada suspendării contractului individual de muncă în baza dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii. Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 271 alin. (2^2) din Codul muncii şi ale art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel judecă în ultimă instanţă.
    64. În ceea ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, precum şi condiţia nestatuării anterioare, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil.
    65. Dintru început se cuvine reamintit că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.
    66. În absenţa definirii în art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept“, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.
    67. Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.
    68. De asemenea, jurisprudenţa consolidată, timp de peste un deceniu, în legătură cu această condiţie de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (în acest sens, spre exemplu, deciziile nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 39 din 23 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 11 noiembrie 2019; nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023, etc.).
    69. Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.
    70. Definitorie, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.
    71. Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie evidenţiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate a întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, deciziile nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, etc.).
    72. Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.
    73. Aceasta, întrucât interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens, spre exemplu, deciziile nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022, etc.).
    74. În sesizarea dedusă examinării de faţă, instanţa de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă, în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, faptul că raporturile de muncă nu au fost reluate din oficiu de către angajator, iar asupra deciziei de suspendare s-a pronunţat definitiv o instanţă judecătorească, însă anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate, determină incidenţa unui raport juridic care nu a fost definitiv consolidat, cu efectele şi în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022.
    75. Prin punctul de vedere exprimat, după ce a arătat care este obiectul acţiunii în cauza pendinte şi ce a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, instanţa de trimitere a apreciat că, în ceea ce priveşte noţiunea de raport juridic definitiv consolidat, relevantă în cauză este producerea efectelor unei norme, după publicarea deciziei de neconstituţionalitate a acesteia, raportat şi la caracterul proporţional al suspendării contractului pentru acest motiv în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel cum a fost reţinut de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015.
    76. Aşadar, prin acest punct de vedere, instanţa de trimitere nu a demonstrat care ar fi posibilele interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita, nu a arătat care ar fi dificultăţile real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată, astfel că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra modului în care chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile ar putea, în realitate, să susţină potenţialul textelor de lege de a genera practică neunitară şi, pe cale de consecinţă, să necesite o dezlegare de principiu.
    77. În realitate, instanţa de sesizare, apreciind că s-ar prefigura un caracter neunitar al jurisprudenţei naţionale (sens în care a indicat două decizii civile definitive, pronunţate de Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Ploieşti), s-a plasat în sfera propriei nevoi de confirmare a variantei de interpretare propuse prin încheierea de sesizare.
    78. Or, dubiul de interpretare şi aparenta dificultate a problemei de drept ar putea fi surmontate printr-o interpretare adecvată şi corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, în consens cu reperele jurisprudenţiale reflectate în deciziile obligatorii pronunţate de instanţa supremă şi de instanţa de contencios constituţional.
    79. În acest context se cuvine a fi subliniat că, şi în situaţia în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficientă preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.
    80. Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu - pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.
    81. Examenul deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă împrejurarea că instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind atributul său constituţional exclusiv.
    82. Astfel, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, anterior amintită, s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, adică aceloraşi prevederi a căror interpretare se solicită şi prin sesizarea de faţă, că: „(...) în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, urmare a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, în situaţia în care raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale nu a fost definitiv consolidat, în patrimoniul salariatului ia naştere un drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită, pe toată durata suspendării, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale.“
    83. În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele:
    "105. Astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, deciziile de constatare a neconstituţionalităţii legilor se aplică raporturilor juridice care se nasc după publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I - facta futura, dar şi situaţiilor juridice care nu au fost definitiv consolidate la data publicării deciziei - facta pendentia.
106. În Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, Curtea Constituţională a reţinut că «o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reţinut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut» (paragraful 58).
107. Curtea a reţinut însă că, «în mod excepţional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează şi cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica acestor cauze. Cererea de revizuire urmează a fi soluţionată în acord cu decizia Curţii care modifică sau înlătură, după caz, pentru viitor toate efectele juridice pe care norma neconstituţională le produce cu privire la acel raport juridic. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, soluţia legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curţii, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii. Efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, şi nu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională.
    Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţionale mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional (...). Totodată, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire» (paragraful 59).
108. Ca atare, dând eficienţă sintagmei menţionate la paragraful 58 din decizia sus-citată - «raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat», se constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 produce efecte în situaţia angajaţilor asupra cărora planează suspiciunea că au săvârşit anterior publicării deciziei o faptă în legătură cu serviciul, faţă de care angajatorul a formulat plângere penală şi a decis suspendarea raportului de muncă, şi care fie se aflau în termenul de contestare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, fie aveau deja formulată o asemenea contestaţie la instanţa judecătorească, fie nu contestaseră decizia de suspendare.
109. Cu privire la categoria angajaţilor care nu au formulat contestaţie, chiar dacă decizia de suspendare a raportului de muncă a rămas definitivă, aceasta a continuat să îşi producă efectele şi la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, până la momentul în care angajatorul a emis, după caz, din oficiu, la cererea salariatului ori în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, o decizie de încetare a suspendării sau până la momentul soluţionării definitive a plângerii penale, acestea fiind situaţiile în care raportul juridic nu este definitiv consolidat."

    84. Însăşi instanţa de trimitere a invocat considerentele de la paragrafele 108 şi 109 din decizie, însă a apreciat că apelantul-reclamant nu se găseşte în situaţia vizată de dezlegarea cu valoare de principiu şi caracter obligatoriu, respectiv aceea ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind constituţională să nu fie definitiv consolidat.
    85. Or, prin decizia amintită, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a dat eficienţă noţiunii de „raport juridic definitiv consolidat“, astfel cum aceasta a fost consacrată în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, stabilind că nu este vorba despre un asemenea raport juridic în situaţia angajaţilor asupra cărora planează suspiciunea că au săvârşit anterior publicării deciziei o faptă în legătură cu serviciul, faţă de care angajatorul a formulat plângere penală şi a decis suspendarea raportului de muncă, şi care fie se aflau în termenul de contestare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, fie aveau deja formulată o asemenea contestaţie la instanţa judecătorească, fie nu contestaseră decizia de suspendare (paragraful 108).
    86. De asemenea, a stabilit că nu este vorba despre un raport juridic definitiv consolidat în privinţa angajaţilor care nu au formulat contestaţie şi în situaţia cărora, chiar dacă decizia de suspendare a raportului de muncă a rămas definitivă, aceasta a continuat să îşi producă efectele şi la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, până la momentul în care angajatorul a emis, după caz, din oficiu, la cererea salariatului ori în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, o decizie de încetare a suspendării sau până la momentul soluţionării definitive a plângerii penale (paragraful 109).
    87. Aşadar, potrivit celor arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a expus în jurisprudenţa sa obligatorie anterioară raţionamentul juridic concret de decelare a modului de aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 în raport cu noţiunea de „raport juridic definitiv consolidat“, circumscris regulilor privind aplicarea în timp a deciziilor instanţei de contencios constituţional.
    88. Împrejurarea invocată de instanţa de trimitere, potrivit căreia apelantul-reclamant nu se afla în termenul de contestare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, nu avea pe rol formulată o asemenea contestaţie la instanţa judecătorească şi nu fusese emisă o decizie de încetare a suspendării contractului de muncă, astfel încât nu se află în niciuna dintre situaţiile în care „raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat“, astfel cum au fost stabilite prin paragrafele antemenţionate din Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, reprezintă doar o circumstanţă particulară a cauzei. Or, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
    89. Astfel fiind, se cuvenea ca instanţa de trimitere să utilizeze reperele consacrate în jurisprudenţa consolidată a Curţii Constituţionale, cu referire la efectele juridice ataşate deciziilor de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate şi la regulile privind aplicarea în timp a acestor decizii.
    90. În acest sens, se impunea a fi observat aspectul că prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, pe motiv că se instituie o restrângere nejustificată a exerciţiului dreptului la muncă, ce nu respectă principiul proporţionalităţii stricto sensu, Curtea Constituţională arătând că garanţiile instituite de lege în favoarea salariatului nevinovat al cărui contract de muncă a fost suspendat, şi anume posibilitatea reluării activităţii şi plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, precum şi dreptul de a se încadra în muncă pe durata suspendării contractului, nu sunt suficiente pentru a asigura protecţia dreptului la muncă împotriva unor decizii arbitrare ce ar putea fi emise de angajator.
    91. Drept urmare, în analiza preliminară asupra condiţiilor de admisibilitate, titularul sesizării trebuia să acorde cuvenita semnificaţie juridică împrejurării că măsura suspendării contractului individual de muncă (rămasă definitivă printr-o hotărâre judecătorească ce are ataşat efectul autorităţii de lucru judecat) continua să producă efecte la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale.
    92. Reiterând, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente şi de interpretare şi aplicare a legii; judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.
    93. Concluziv, sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni dificile de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu şi la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă, în înţelesul dat acestora conform jurisprudenţei consolidate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 764/63/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, faptul că raporturile de muncă nu au fost reluate din oficiu de către angajator, iar asupra deciziei de suspendare s-a pronunţat definitiv o instanţă judecătorească, însă anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate, determină incidenţa unui raport juridic care nu a fost definitiv consolidat, cu efectele şi în sensul celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1065 din 3 noiembrie 2022?

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 305 din 15 septembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 305 din 15 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 305 din 15 septembrie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare